Tag: primarie

  • Primăria Reşiţa se pregăteşte să se finanţeze prin emisiuni verzi de 17 milioane de euro de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti

    Prima emisiune de obligaţiuni municipale verzi de la Bursa de Valori Bucureşti se va lansa în luna octombrie a acestui an şi îi aparţine primăriei Reşiţa. Emisiunea urmăreşte suplimentarea fondurilor de finanţare pentru proiectul de reintroducere a tramvaiului electric în Reşiţa, proiect aflat aproape de finalizare, se arată într-un comunicat de presă.

    Recent, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, a avut loc evenimentul „Dezvoltarea pieţei obligaţiunilor municipale”, organizat de compania de consultanţă financiară VMB Partners, cu sprijinul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Bursei de Valori Bucureşti. Obiectivul evenimentului a fost acela de a discuta şi a găsi soluţii constructive pentru dezvoltarea pieţei de obligaţiuni municipale, ca instrument alternativ de finanţare pentru creşterea localităţilor din România.

    ZF a scris anterior că primăriile din România se pregătesc să se finanţeze cu 2,3 miliarde de lei până în primăvara lui 2024 prin intermediul unor emisiuni de obligaţiuni municipale, care vor susţine planurile de dezvoltare a infrastructurii locale şi prin care marii investitori vor putea să îşi diversifice portofoliile.

     

    Mai multe detalii, aici.

     

  • Situaţie incredibilă în Marea Britanie. Al doilea cel mai mare oraş al ţării intră în FALIMENT. Primăria nu a reuşit să plătească o factură după ce a pierdut un proces cu foştii angajaţi din cauza discriminării

    Birmingham City Council a dat în mod oficial în faliment după ce nu a reuşit să plătească o factură în valoare de 760 de milioane de lire sterline, scrie The Daily Mail.

    Într-o declaraţie oferită marţi, consiliul a explicat că nu-şi poate echilibra situaţia contabilă. Astfel, toate plăţile vor înceta cu excepţia celor legate de concediile medicale şi de persoanele vulnerabile.

    Primăria nu are fonduri suficiente pentru a achita o factură în valoare de 760 de milioane de lire sterline, aceasta adăugând dobânzi lunare cuprinse între 5 şi 14 milioane de lire pe lună.

    Consilierii locali au explicat că încetinirea activităţii economice şi creşterea masivă costurilor au dus la falimentul primăriei.

    Printre aceştia John Cotton şi Sharon Thompson au dat vina pe „vechile probleme”, anume cererile privind plata egală şi eforturile semnificative de a instala un sistem de raportare financiară avansat pe calculatoarele primăriei.

    Birmingham a fost obligat în 2012 să plătească despăgubiri pentru 170 dintre foştii săi angajaţi. Astfel, Curtea Supremă a decis că aceştia au fost discriminaţi pentru că nu li s-au acordat bonusuri din cauza discrimării.

  • Se dau 3.000 de lei de la primărie pentru mulţi români! Există o singură condiţie pentru a primi banii

    Veşti bune de la stat, după ce s-a aflat că se dau 3.000 de lei de la primărie, bani gratuiţi, cu o singură condiţie. Recent au apărut o serie de instrucţiuni de înscriere în programul de care pot beneficia foarte multe persoane.

    După cum multă lume ştie deja, este vorba de programul Rabla local, promovat de AFM pentru a reduce numărul de maşini vechi la nivel naţional.

    Se dau 3.000 de lei de la primărie pentru mulţi români!
    Se dau bani de la primărie pentru românii care vor să scape de maşinile vechi, iar recent, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat instrucţiunile de înscriere în programul Rabla local.

    Astfel, Programul Rabla local este desfăşurat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu primăriile din ţară, pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani.

    Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

  • Primăria Braşov investeşte 90 mil. lei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu o putere de 20 MW

    Primăria municipiului Braşov a lansat procedura de achiziţie pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 22 de hectare, în cartierul Stupini, cu o putere de 20 MW, investiţia fiind estimată la 90 mil. lei (peste 18 mil. euro), plus TVA. Această instalaţie de producere de energie electrică verde va asigura aproximativ 90% din energia necesară pentru şcoli, clădiri publice şi iluminat, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Braşov.

    ’’Braşovul a fost primul oraş care şi-a asumat, în 2021, o ţintă ambiţioasă, aceea că, până în 2030, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55%, iar până în 2050 vom atinge neutralitatea climatică. Pentru a realiza aceste obiective, continuăm să implementăm o serie de soluţii care ne aduc mai aproape de ele, dar şi care constituie un pionierat în domeniu, nu doar la noi în ţară, ci şi în Europa. Un astfel de proiect este cel de a amenaja un parc fotovoltaic, în Stupini, care va asigura 90% din energia electrică necesară consumului public’’, a spus Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, într-un comunicat de presă.

    Peste 40 de milioane de lei din valoarea totală a investiţiei va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Punerea în funcţiune a acestui parc fotovoltaic va acoperi aproximativ 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 colegii şi licee, 16 şcoli gimnaziale, 29 de grădiniţe, 8 creşe, instituţiile de cultură, primăria şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele şi punctele termice, pieţele, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.), potrivit comunicatului de presă transmis de primăria Braşov.

     

     

     

     

     

  • VIDEO. Primarul comunei Ciugud din Alba: Nu de calculatoare performante duce lipsă administraţia, avem deja cele mai tari gadgeturi, ci de schimbări făcute de la vârful administraţiei. E dureros, suntem deja în urma Republicii Moldova

    Politicienii din Guvern şi Parlament, alături de şefii instituţiilor din administraţie, ar trebui să se mobilizeze şi să rezolve care trenează de decenii pentru a simplifica funcţionarea administraţiei şi a relaţiei cu cetăţenii, pentru că multele vorbe care nu au fost urmate de fapte ne-au adus deja în situaţia de a fi în urma Republicii Moldova, o ţară pe care românii sunt obişnuiţi să o privească de sus, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud din Alba.

    „Să ştiţi că nu de calculatoare performante duce lipsă administraţia publică locală. Slavă Domnului, ne-am cumpărat cele mai tari gadgeturi posibile prin administraţii. Nu de servere performante ducem noi lipsă. Cred că ducem lipsă în primul rând de conştientizarea funcţionarului public. Da, şi aici cred că ar trebui să vină de la top management în jos. Apoi ducem lipsă de baze de date serioase, pentru că noi tot povestim de ani de zile de interconectarea bazelor de date, de accesul la două clickuri, de…

    Dar uite, un exemplu: iarăşi mă întorc la ghişeul.ro sau la (platforma ANAF)  PatrimVen care pe care eu l-am aşteptat de foarte mult timp. De ce nu am putea acolo noi, administraţiile publice locale, să ne dăm acces sau să punem anumite date vizavi de datoriile mele la primărie, de bunurile mele şi atunci un executor judecătoresc să nu mai scrie o hârtie pentru o primărie, iar un funcţionar de acolo să tipărească o altă hârtie, să piardă timp să o ducă acolo. Nu. Interoghează o bază de date, vede că am proprietăţi acolo şi începe executarea silită. Un notar când face o tranzacţie de ce trebuie să îl trimită pe om să îşi ia un certificat de atestare fiscală, când oricum avem asta din 2012? Da, e la două clickuri distanţă. De ce nu putem face lucrul ăsta? Şi exemplele ar putea continua.

    Doar că cred că noi, la Ciugud, am avea nevoie de puţină susţinere din partea statului. Uite, îmi vine în minte o altă chestiune: de 12 ani jumate, toate documentele care intră şi ies din Primăria Ciugud sunt stocate în format digital. Nici acum, după 12 ani de zile, nu avem o lege a arhivelor digitale. Mereu spunem lucrul asta şi, din păcate, suntem forţaţi să mai tipărim hârtii.
    (…)
    Sau un alt exemplu, altă supărare de-a mea. Am fost că sunt înfrăţit cu o comună din Republica Moldova. Mi e ciudă când o ţară atât de mică, spunem noi şi cu mult în urma noastră, care nu este membră a Uniunii Europene, are platforme mai bune în relaţia cu Guvernul decât noi. Şi asta e dureros, pentru noi”, a spus Gheorghe Damian în cadrul evenimentului IQ Digital Cluj, organizat de Upgrade 100.

  • Drulă, despre OUG-ul pentru acoperirea găurii de la buget: Va bloca primăriile din toată ţara

    „Primari de toate culorile politice, nu numai primarii USR, sunt nemulţumiţi că, în timp ce ei au bugete echilibrate, fără deficit, spre deosebire de bugetul acestui guvern, bugetul de stat, care are un deficit enorm şi are o gaură faţă de acel deficit, li se impun nişte reguli generice, adică nu mai au voie să gestioneze banii. Poate într-un loc ai nevoie să angajezi pe cineva la urbanism, ca o primărie să poată emite mai repede acele certificate ca oamenii să îşi construiască case, şi nu mai poţi pentru că vine o lege care taie cu barda. Aceasta este cel mai bun semn al incompetenţei”, spune preşedintele USR Cătălin Drulă.

    Cătălin Drulă a criticat coaliţia PSD-PNL pentru că îşi face timp să voteze în Parlamentul numiri noi la ANCOM şi ANRE, dar nu îşi face timp să ia măsuri corecte de reducere a cheluielilor.

    „Ceea ce se întâmplă în acest moment arată că nu vor să scadă cu nimic cheltuielile clientelei de partid. Vor să crească taxele oamenilor. Deja au crescut pe tot felul de profesii liberale, pe chirii şi aşa mai departe. Mult din impact se va vedea la anul. Pentru că aşa văd ei statul: noi suntem la putere, ne facem parte pentru noi, fraierii să plătească taxe şi impozite”, mai spune Cătălin Drulă, preşedintele USR.

  • Bucureşti: Primăria anunţă că va elimina cablurile de pe stâlpii din cinci sectoare

    Este vorba despre cabluri, fire şi echipamente pentru comunicaţii electronice cu proprietar necunoscut, amplasate fără documente legale pe domeniul public al Bucureştiului.

    „Printre străzile şi bulevardele pe care se va acţiona amintesc bd. Alexandru Ioan Cuza, str. Dr. Iacob Felix, Calea Plevnei str. Frumoasă (din sectorul 1), bd. Ghica Tei, str. Ion Luca Caragiale, str. Vasile Lascăr sau str. Maria Rosetti (sectorul 2), Splaiul Unirii din sectorul 3, str. Mitropolit Filaret şi şos. Berceni – sectorul 4 şi strada Fabrica de Chibrituri din sectorul 5”, a anunţat Nicuşor Dan pe Facebook.

    Cablurile şi echipamentele vor fi dezafectate de către administratorii sau proprietarii stâlpilor, sub coordonarea angajaţilor Primăriei şi a Poliţiei Locale. În paralel, Primăria Generală continuă implementarea proiectului Netcity prin care se realizează „canalizaţii subterane de comunicaţii electronice, prin intermediul căreia operatorii pot furniza servicii către clienţi”.

    Lucrările au început în anul 2009 şi până în prezent s-au finalizat 2.072 km de legături subterane.

  • Bucureştenii vor putea plăti online mai multe taxe. Primăria Capitalei, pe ghişeul.ro

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi un proiect de hotărâre care prevede înscrierea Primăriei Capitalei în platforma Ghişeul.ro. 

    Potrivit primarul general Nicuşor Dan, bucureştenii vor putea plăti prin această platformă diverse taxe, de exemplu cele pentru eliberarea documentaţiilor de urbanism, a autorizaţiilor de taxi şi transport mărfuri.

    De asemenea, se vor putea face plăţi rapide pentru alte servicii, cum ar fi taxe ale Administraţiei Fondului Imobiliar (chirii, rate), ale Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, ale Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement, sau plata abonamentelor pentru transport public sau pentru utilizarea locurilor de parcare publice.

    „Beneficiile pe care le oferă serviciile de plată digitalizate găzduite de Ghiseul.ro sunt de necontestat, iar printre ele se află plăţile securizate, o relaţie civilizată autoritate – cetăţean, dar mai ales o economie semnificativă a timpului”, susţine Nicuşor Dan.

    Înregistrarea Primăriei Municipiului Bucureşti în platformă se va face în baza unei convenţii dintre Primărie şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, care va intra în vigoare de la data semnării.

  • Jaf la Primăria Slatina: hoţii au furat seiful gol

    Poliţia Olt anunţă că în joi, jurul orei 07.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în sediul unei instituţiei din municipiul Slatina.

    Surse judiciare au declarat că este vorba de Direcţia Economică a Primăriei Slatina.

    „La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de miercuri spre joi persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracţie, în sediul unei instituţii publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol”, potrivit Poliţiei Olt.

    Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat.

    Cercetările continuă în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii de măsuri legale.

  • Un sac de gunoi, aruncat la întâmplare, a ajuns la Primărie. Cel vinovat este rugat să-l ridice

    Incidentul a avut loc în comuna Soveja. Autorităţile locale au prezentat cazul pe Facebook.

    „Aruncarea gunoaielor la voia întâmplării nu poate merge la infinit! Cel care a aruncat sacul de gunoi în punctul -Gheorghe Boc- este rugat să vină să-l ridice de la primărie”, scrie pe pagina de FB a Primăriei Soveja.

    Cei de la Primărie mai spun că dacă sacul cu gunoi nu va fi ridicat de la Primărie, acesta va fi livrat la domiciliul proprietarului, împreună cu o sancţiune.

    „Proprietarul acestuia a fost identificat şi îl aşteptăm să-l ridice personal. În caz contrar o să îl ducem noi acasă, însoţit de o sancţiune pe măsură”, au anunţat reprezentanţii Primăriei pe reţeaua de socializare.