A fost un story extraordinar, care ţi-a reţinut atenţia de la prima până la ultima propoziţie. O poveste în care descria cum Jeff Bezos se întâlnea cu amanta, cum foloseau hoteluri retrase şi camere separate, cum se fereau de toate privirile. Probabil că Jeff Bezos nu ar fi făcut anunţul că divorţează de soţia lui aşa intempestiv dacă nu ar fi fost vândut presei de către fratele amantei.
În aceeaşi ediţie a Wall street Journal, pe prima pagină în dreapta era un articol legat de un şef mare din industria de entertainment americană, care fusese prins în campania MeToo” referitoare la hărţuirea sexuală. Un alt subiect de cancan. The Wall Street Journal şi Financial Times, cele mai importante ziare de business din lume, nu ratează nicio ştire şi chiar vânează ştiri legate de ceea ce în România ar fi considerat cancan: scandalurile şi bârfele din marile companii legate de şefi, salariile directorilor care conduc companiile, corupţia din companiile private, modul cum folosesc directorii bunurile şi banii companiilor – tocmai Carlos Ghosn, fostul şef de la Renault, este acuzat că şi-a făcut nunta pe banii Renault, că avea la dispoziţie trei avioane private, că plătea studiile copiilor din banii grupului, sau că avea patru case în diferite oraşe ale lumii renovate şi plătite de companiile pe care le conducea –, de luptele interne între directori, de luptele între acţionari (un mare fond de investiţii, Elliott, care este principalul acţionar de la Fondul Proprietatea, urmărea directorii companiilor pe care le viza pentru a-i ameninţa ulterior) etc.
Toată presa de business urmăreşte şi caută să scrie despre salariile marilor directori din marile companii: nu salariul în sine este o problemă, ci corelaţia lui cu performanţa companiei, adică acţionarii trebuie să ştie pe cine dau banii şi de ce. În ultimii ani, presa de business urmăreşte tot mai mult cazurile de corupţie din companii, aşa cum există în companiile de stat. Directorii pot supraevalua activele şi rezultatele financiare pentru a obţine bonusuri sau pentru a avea o creştere a valorii acţiunilor, care este partea variabilă şi cea mai consistentă dintr-un pachet salarial.
Prăbuşirea Steinhoff, unul dintre cei mai mari retaileri din Europa, care deţine printre altele brandurile Kika şi Pepco, prezente şi în România, a scos la iveală o fraudă de 6,5 miliarde de euro, obţinută prin umflarea valorii activelor şi a profitului. Acum toţi se întreabă cum de a fost posibil acest lucru, cum de nu au văzut auditorii, cine a câştigat şi cât.
Luptele interne din marile familii care deţin businessuri de miliarde, zeci şi sute de miliarde de euro sau dolari sunt subiecte de interes pentru presa de business şi nu numai.
Spălarea rufelor în public face senzaţie. Bolile magnaţilor sau ale directorilor sunt subiecte pe agenda de business pentru că au un impact direct în viaţa companiilor. Dacă eşti persoană importantă în America şi nu declari un cancer boardului, acţionarilor sau publicului, poţi fi dat în judecată pentru ascunderea de informaţie relevantă, pentru că dacă ar fi fost cunoscută, cei implicaţi ar fi luat o altă decizie.
Acţionarii, care au expuneri de zeci şi sute de miliarde de euro, trebuie să ştie pe cine mizează şi cine are grijă de banii lor. Între un subiect de cancan şi o analiză de politică monetară şi valutară, The Wall Street Journal sau Financial Times nu au nicio îndoială ce pun pe prima pagină. România a fost ferită de astfel de subiecte de cancanuri din business. Poate doar Cancan a mai reuşit să scoată în prim-plan câteva bârfe din cadrul firmelor sau din viaţa milionarilor români.
Marile companii din România se confruntă şi ele cu astfel de bârfe şi cancanuri care pot avea un impact în business. „Mai ştii ce face şeful tău?” ar bate în orice moment orice ştire legată de inflaţie, majorarea dobânzilor sau creşterea cursului, care au un impact direct în buzunar, pentru că şi cancanurile fac parte din business.