Tag: premiile oscar
-
Persoana în viaţă cu cele mai multe nominalizări la Oscar nu este un actor şi nici regizor
Când menţionezi persoana cu cele mai multe nominalizări la Oscar poate te gândeşti la Meryl Streep sau Martin Scorsese, însă persoana cu cele mai multe nominalizări nu este nici actor şi nici regizor.Compozitorul legendar John Williams, 85 de ani, este persoana care deţine această distincţie cu 50 de nominalizări şi cu 5 trofeee la activ. Singurul care-l depăşeşte este Walt Disney cu 59 de nominalizări.Filmele pentru care a compus Williams sunt câteva dintre cele mai emblematice filme realizate vreodată, precum Star Wars, Jurassic Park sau Schindlers List.Toate filmele la care a lucrat au încasat peste 10 miliarde de dolari de-a lungul istoriei. -
Cine este românca nominalizată la Oscar
Lungmetrajul “Toni Erdmann” tratează tema obsedantă a momentului, ruptura drastică între generaţii. Tatăl parcurge distanţa între Germania în România doar pentru a echilibra viaţa fără sens a fiicei sale. Cum se spune, face totul pentru ea. Discret sau intruziv, o urmăreşte pas cu pas în viaţa sa corporatistă din România. Drog, eşec sentimental, tranzacţii eşuate, partyuri trăznite, toate îl au drept martor “din umbră” pe tatăl care îi spune fetei sale că viaţa merită trăită şi trebuie trăită altfel.
“Toni Erdmann” spune povestea lui Winfried care o vede rar pe fiica lui, Ines, în permanenţă prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, rămas brusc fără elevi, se hotărăşte să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră sobră, lucrează la un proiect important pe o funcţie de strateg corporatist în Bucureşti. “Schimbarea” geografică nu-i ajută pe cei doi să se înţeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-şi enerveze fiica cu farse răsuflate.

-
Cine este românca nominalizată la Oscar
Lungmetrajul “Toni Erdmann” tratează tema obsedantă a momentului, ruptura drastică între generaţii. Tatăl parcurge distanţa între Germania în România doar pentru a echilibra viaţa fără sens a fiicei sale. Cum se spune, face totul pentru ea. Discret sau intruziv, o urmăreşte pas cu pas în viaţa sa corporatistă din România. Drog, eşec sentimental, tranzacţii eşuate, partyuri trăznite, toate îl au drept martor “din umbră” pe tatăl care îi spune fetei sale că viaţa merită trăită şi trebuie trăită altfel.
“Toni Erdmann” spune povestea lui Winfried care o vede rar pe fiica lui, Ines, în permanenţă prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, rămas brusc fără elevi, se hotărăşte să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră sobră, lucrează la un proiect important pe o funcţie de strateg corporatist în Bucureşti. “Schimbarea” geografică nu-i ajută pe cei doi să se înţeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-şi enerveze fiica cu farse răsuflate.

-
Cronică de film: Creed
Ironie sau nu, acestea au fost singurele nominalizări importante din cariera lui Stallone. Continuarea filmului care l-a făcut celebru în 1976 i-ar putea aduce, trei decenii mai târziu, şi un premiu Oscar.
Succesul de care s-a bucurat Rocky a fost aproape ireal, filmul câştigând trei premii Oscar din zece nominalizări (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun montaj) deşi în cursă se mai aflau filme precum All the President’s Men sau Taxi Driver. Povestea boxerului a luat-o însă în jos, iar următoarele şase episoade au fost din ce în ce mai slabe calitativ. Rocky Balboa, lansat în 2006, nu a adus nicio îmbunătăţire; prin urmare, decizia de a-l scoate pe Stallone din ring era una absolut normală.
Pentru a întelege acest succes, trebuie spus că Rocky face parte din cultura americană, iar în Philadelphia, locul în care s-a desfăşurat acţiunea primului film, există chiar o statuie a personajului fictiv. Filmul din 1976 a fost lansat într-o perioadă de discriminare pozitivă, în care rasismul era condamnat, fiind uşor de înţeles de ce atât de mulţi oameni au putut relaţiona cu luptătorul alb, aflat la început, care încearcă să detroneze mult mai titratul campion mondial (care era, desigur, afro-american).
Revenind la zilele noastre, 2015 a fost anul în care un număr semnificativ de francize s-au întors pe marile ecrane, cele mai notabile fiind Mad Max, Jurassic World şi Star Wars. Printre acestea şi-a făcut loc şi Creed, un film care scrie un nou capitol din saga lui Rocky Balboa şi care aduce elemente pe care mulţi dintre fanii lui Stallone nu le-au mai regăsit de ceva vreme.
Michael B. Jordan (Adonis Creed) interpretează un luptător talentat aflat la început de carieră, care îşi face repede un nume în lumea boxului. El trece însă printr-o criză de identitate, neştiind dacă să adopte numele şi moştenirea tatălui său natural, Apollo Creed, primul rival al lui Rocky. Aici intră în acţiune Balboa, care acceptă să devină mentorul tânărului Adonis.
Relaţia dintre cei doi este benefică şi pentru Rocky; am putea spune, într‑un mod destul de simplist, că Adonis îi aminteşte ce înseamnă să îi pese. Este o plăcere să îl vezi pe Sylvester Stallone jucând atunci când nu are nimic de demonstrat, atunci când este conştient de limitele sale ca actor. Un film despre box fără clişee ar fi, să spunem, ca o campanie electorală fără minciuni. Sunt destule de-a lungul celor peste două ore, dar acest lucru era de aşteptat. De remarcat ar fi decizia regizorului Ryan Coogler de a folosi în timpul luptelor, ca adversari pentru Adonis, boxeri adevăraţi şi nu actori. „De câte ori intră în ring, Michael chiar se luptă cu boxeri adevăraţi”, spune Coogler. „Ei sunt profesionişti ai boxului, dar cum boxezi în viaţa reală şi cum o faci în film sunt două lucruri total diferite. De multe ori ei se mişcă atât de repede, încât abia reuşim să îi prindem pe cameră. Iar pentru Michael a fost o experienţă riscantă, întrucât putea fi rănit oricând”, spune regizorul.
Regia este semnată de Ryan Coogler, care a mai semnat până în prezent un singur lungmetraj, Fruitvale Station. El a mai condus, în trecut, câteva filme de scurtmetraj precum The Sculptor sau Locks. Pe lângă Stallone (Rambo, Expendables, Demolition Man) şi Michael B. Jordan (Chronicle, Fantastic Four, That Awkward Moment), în distribuţie le mai regăsim pe Tessa Thompson (Dear White People, When a Stranger Calls, Selma) şi Phylicia Rashad (The Cosby Show, One Life to Live, Frankie & Alice).
Trecând peste micile scăpări, Creed este un film bun, care transmite o poveste captivantă ce se încadrează în normele unui film despre sport. Reacţia pozitivă a spectatorilor şi a criticilor va aduce, cel mai probabil, încă unul sau două filme în franciză. Şi poate nu este un lucru rău, pentru că personal prefer o continuare decât un remake. În concluzie, am putea spune că Rocky se întoarce, şi pare într-o formă destul de bună.
-
Cronică de film: The Imitation Game
Filmul spune povestea lui Alan Turing, celebrul matematician britanic care a reuşit să descifreze codul folosit de nemţi în cel de-al doilea război mondial. „De îndată ce am terminat de citit primele pagini ale scenariului, mi-am dat seama că trebuie să joc în acest film. Tensiunea şi dramatismul ating cote extraordinare“, a declarat Benedict Cumberbatch în cadrul unui interviu acordat celor de la Cineplex.com.
Scenariul este adaptat după cartea „Alan Turing: The Enigma“, semnată de Andrew Hodges, şi dezvoltă trei planuri din viaţa lui Turing: copilăria, în care acesta îşi descoperă şi acceptă sexualitatea, tinereţea, care reprezintă planul central al filmului, şi ultima parte a vieţii, în care Turing se luptă atât cu el însuşi, cât şi cu prejudecăţile anilor ’50.
Cumberbatch iese din zona filmelor comerciale, precum „Star Trek: Into Darkness“ sau „The Fifth Estate“, şi portretizează excelent personajul Turing, un bărbat genial, dar instabil din punct de vedere psihic. Alături de Cumberbatch, Keira Knightley face un rol foarte bun, ambii fiind nominalizaţi la premiile Oscar.
„The Imitation Game“ a primit încă de la lansare recenzii foarte bune, fiind nominalizat la cele mai importante festivaluri de film (4 nominalizări la Globurile de Aur; 9 nominalizări la premiile BAFTA). Însă, spre surprinderea multora, producţia britanică nu a reuşit să câştige până acum nicio distincţie importantă. La ora redactării acestui material, premiile Oscar, în cadrul cărora „The Imitation Game“ este nominalizat la 8 categorii, nu au fost încă acordate.
Anul 2015 pare să fie anul filmelor britanice: „The Imitation Game“, „The Theory of Everything“ sau „’71“ sunt filme de cea mai bună calitate, iar actori precum Eddie Redmayne sau Benedict Cumberbatch aparţin unei generaţii excepţionale de actori englezi. Iar Hollywood pare să fi înţeles acest lucru, un exemplu recent fiind alegerea lui Tom Hardy în reboot-ul seriei „Mad Max“.
„The Imitation Game“ îi are în rolurile principale pe Benedict Cumberbatch („Sherlock“, „August: Osage County“, „12 Years a Slave“, „War Horse“, „Tinker Tailor Soldier Spy“), Keira Knightley („Anna Karenina“, „A Dangerous Method“, „Atonement“, „Pirates of the Caribbean“), Mathew Goode („A Single Man“, „Copying Beethoven“) şi Mark Strong („Kingsman: The Secret Service“, „Zero Dark Thirty“, „Tinker Tailor Soldier Spy“) şi este regizat de Morten Tyldum. Bugetul filmului s-a ridicat la 14 milioane de dolari, iar încasările au depăşit până în prezent 80 de milioane de dolari. Filmul a avut premiera în România la începutul lunii februarie.
„The Imitation Game“ este unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut. Cei care vor să iasă din zona efectelor speciale şi a blockbuster-urilor filmate în China vor aprecia două ore de cinematografie de calitate. Notă: 8/10


