Tag: premier desemnat

  • Băsescu: L-am desemnat pe Victor Ponta să formeze noul guvern. Nu există niciun motiv de panică pe pieţe

    “Îi încredinţez lui Victor Ponta misiunea de a forma noul cabinet şi l-am chemat la Cotroceni”, a spus Băsescu.

    “Ţin să precizez că astăzi nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România, ci doar un procs democratic prin care s-a văzut că guvernul Ungureanu nu mai avea majoritate parlamentară”, a adăugat preşedintele, comentând rezultatul moţiunii de cenzură de vineri.

    Misiunea FMI rămâne aici la nivel tehnic şi-şi continuă activitatea, iar după validarea noului guvern vor începe discuţiile pe marginea scrisorii de intenţie a autorităţilor, a mai precizat Băsescu. “Nu exisă motive de panică pe pieţe, cu atât mai mult cu cât se ştie că România are o rezervă consistentă la Ministerul de Finanţe, de 5 mld. euro, cu care poate face faţă oricăror evenimente.” În plus, România este în curs de negociere cu Banca Mondială privind un program de împrumut de 1 mld. euro.

    “Sper ca ceea ce eu am rugat în Parlament, revenirea la salariile din 2010, să se producă în timp util. Nu fac niciun secret că a fost unul din principalele puncte discutate cu delegaţia FMI şi a Băncii Mondiale”, a adăugat preşedintele.

    Legea prevede ca în situaţiile în care moţiunea de cenzură duce la demiterea unui guvern, preşedintele să desemneze un premier, iar dacă propunerea/propunerile sale sunt respinse de Parlament de trei ori consecutiv, atunci Parlamentul este dizolvat şi se declanşează procedura alegerilor anticipate.

    “Sper să duc la îndeplinire acest mandat până la momentul alegerilor”, a declarat Victor Ponta, afirmând că se bazează în acest efort pe USL şi pe toate partidele care vor înţelege să susţină guvernul în acest interval. “care să redea românilor speranţa că în România lucrurile se îndreaptă în direcţia bună”, a spus Ponta, precizând că în cel mai scurt timp va prezenta componenţa guvernului şi programul de guvernare.

    Soluţia convocării alegerilor anticipate organizate în septembrie a fost vehiculată, vineri, de Kelemen Hunor, liderul UDMR, “dacă e consens în clasa politică”, apreciind că numai aşa va fi asigurată stabilitatea guvernamentală. PDL, prin liderul Emil Boc, a anunţat că oricum nu va desemna niciun candidat pentru funcţia de premier, spre a lăsa USL să-şi asume singură dificultăţile de guvernare din următoarele luni.

    Minorităţile au spus că vor susţine orice prim-ministru desemnat, iar UNPR nu a avut nici ea o propunere de premier.

  • Lista miniştrilor care ar putea alcătui noul Guvern

    Andreea Paul Vass, Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

    Conform surselor citate, deputatul Răzvan Mustea, liderul OTPDL, va fi propus pentru conducerea Ministerului Comunicaţiilor.

    De asemenea, secretarul de stat Cătălin Baba este propus la Ministerul Educaţiei, iar Alexandru Nazare la Transporturi.

    Deputatul Stelian Fuia este propunerea PDL pentru Ministerul Agriculturii, iar senatorul Gabriel Berca este propus la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

    Bogdan Drăgoi este propus de PDL la Ministerul Finanţelor, Andreea Paul Vass la Ministerul Economiei, Claudia Boghicevici la Muncă, iar Cristian Petrescu la Dezvoltare Regională şi Turism.

    Mai multe ştiri în timp real pe www.mediafax.ro

  • Cine este Mihai-Răzvan Ungureanu, noul premier desemnat

    El l-a invitat pe Ungureanu sa continue programele incepute de guvernul Boc, precizand ca sarcina oricarui nou guvern va fi mentinerea cresterii economice prin crearea de locuri de munca, “inclusiv prin redeschiderea exploatari miniere avand in vedere cresterile de pe piata materiilor prime”.

    Ungureanu a fost singura varianta luata in calcul de Basescu, decizia fiind anuntata dupa consultarile de luni cu partidele.

    Presedintele a precizat ca a avut discutii cu fostul premier Emil Boc inca din luna decembrie despre predarea mandatului, din cauza ca puterea nu mai avea cum sa intruneasca majoritatea parlamentara necesara pentru adoptarea urmatoarelor legi ale reformei. Decizia a fost amanata insa pana la vizita delegatiei FMI-UE-BM, ale carei concluzii au fost prezentate duminica.

    El l-a invitat pe Ungureanu sa continue programele incepute de guvernul Boc, precizand ca prioritatile noului guvern ar trebui sa fie restabilirea nivelului de trai al populatiei, respectarea angajamentelor fata de institutiile financiare internationale si mentinerea cresterii economice prin crearea de locuri de munca, “inclusiv prin redeschiderea de exploatari miniere, avand in vedere cresterile de pe piata materiilor prime”.

    Noul prim-ministru trebuie sa aiba in vedere, potrivit lui Basescu, lupta contra coruptiei si aplicarea reformelor facute de guvernul Boc – aplicarea codurilor pentru justitie, a legii educatiei nationale, a noului cod al muncii si a noilor programe sociale destinate sa concentreze mai bine resursele existente.

    Traian Basescu i-a multumit ex-premierului Emil Boc pentru “profundul devotament pe care l-a avut in serviciul public”.

    “Optiunile mele ideologice au fost intotdeauna de dreapta”, a precizat Ungureanu, la reluarea mandatului. “Prioritatea mea este stabilitatea politica si economica a guvernului”, a subliniat noul premier desemnat.

    El a spus ca primul sau obiectiv este formarea rapida a noului guvern, scop in care va incepe discutii cu partidele marti dimineata.

    BIOGRAFIE

    Mihai-Razvan Ungureanu s-a nascut la 22 septembrie 1968 la Iasi, este casatorit si are un fiu. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din Iasi si Facultatea de Istorie din Iasi.

    A fost secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (1998-2001), director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003); coordonator adjunct, Initiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena (2003-2004), ministru al afacerilor externe (decembrie 2004 – martie 2007); coordonator adjunct, Initiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena (martie 2007-decembrie 2007); directorul general al SIE (din decembrie 2007).

    A predat Istoria Moderna a Romaniei la Facultatea de Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi in perioada 1992-2006, intai ca preparator si asistent universitar, apoi conferentiar (din 2004) si profesor (din 2007).

    A fost profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la departamentul de istorie europeana, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997), profesor asociat la Scoala de Studii Slavone si Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998), Senior Reader la Scoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (2001-2004), profesor asociat la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti (2002-2005), lector la Centrul de Studii de Securitate “George C. Marshall” din Garmish-Partenkirchen, Germania (2003-2005) si lector la Universitatea Nationala de Aparare.

    Din anul 1998 este coordonator al colectiei Historia a Editurii Polirom, Iasi – Bucuresti. Este autor al urmatoarelor volume: “Documente statistice privitoare la orasul Iasi (1755-1828)”, 2 vol. (Iasi, 1997), în colaborare cu prof.univ. Ioan Caprosu; “Marea Arhondologie a boierilor Moldovei” (Iasi, 1998); “Convertire si integrare în societatea româneasca la începutul epocii moderne” (Iasi, 2004); “Rumänien (România)” în colaborare cu Thede Kahl si Michael Metzeltin (Viena, Münster, 2006); “Intotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie moderna” (Bucuresti, 2008).

    Nu a fost membru al P.C.R.

    Vorbeste fluent engleza, franceza si germana si satisfacator maghiara.

    A fost/este membru al Societatii Române de Heraldica, Sigilografie si Genealogie a Academiei Române, filiala din Iasi (din 1993), membru al board-ului stiintific al Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa, Iasi – Bucuresti (1996-1998), director al Centrului de Studii Românesti din Iasi al Fundatiei Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (1997-2007), Senior Fellow al Oxford Centre of Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1998-2007) membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice si Heraldica “Sever Zotta” din Iasi (din 1998), presedintele Institutului Român de Studii Strategice (2001-2007), membru al board-ului “Colegiului Noua Europa”, Bucuresti (2002-2007), membru al board-ului The Romanian Journal of European Studies (din 2002), membru al board-ului Stiintific al Centrului de politici de securitate, Szeged, Ungaria (2003-2007), director al Centrului de Studii Ebraice, Facultatea de Istorie, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi (din 2004).

  • Ponta: Guvernul Negoita e Guvernul Boc III, cu baronii Blaga, Berceanu, Videanu

    Ponta a afirmat ca este revoltator si jenant modul in care PDL
    “isi bate joc” de Romania si de ideea de guvern. “Dupa ce au venit
    cu guvernul Boc II, condus de Croitoru, cei de la PDL vin acum cu
    guvernul Boc III, cu Negoita premier. Nu numai ca nu se pune
    problema sa votam asa ceva in Parlament, dar este evident ca exista
    un grup format din baronii PDL Blaga, Berceanu si Videanu, fara de
    care Traian Basescu nu mai poate actiona, nu mai poate face niciun
    pas”, a spus el.

    Ponta a subliniat ca PSD nu va vota Cabinetul propus de Liviu
    Negoita si a adaugat ca dupa 6 decembrie va exista un alt guvern,
    care sa repare “dezastrul” produs de ministrii PDL.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Kelemen Hunor: Guvernul Negoita nu are nicio sansa sa treaca de Parlament

    El a precizat, pentru MEDIAFAX, ca nu este vorba despre un
    guvern de uniune nationala, ci de un guvern politic, la fel ca
    Executivul propus de Lucian Croitoru. Kelemen a mentionat ca
    parlamentarii Uniunii vor ramane consecventi si vor vota impotriva
    acestui guvern.

    Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

  • Vosganian: Guvernul lui Negoita este acelasi cu al lui Croitoru, cu alt premier desemnat

    “E acelasi Guvern ca si Guvernul Croitoru, cu alt premier
    desemnat. Si spre deosebire de Guvernul celalalt care mai avea
    macar o justificare palida ca primul-ministru este un tehnocrat
    independent, acest Guvern nu are nicio justificare de a schimba
    Guvernul Boc”, a sustinut Varujan Vosganian.

    Intrebat daca PNL ar vota un astfel de Guvern, vicepresedintele
    PNL a mentionat ca si in cazul Guvernului Negoita raman valabile
    argumentele contra exprimate de liberali la demiterea Guvernului
    Boc.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Negoita: Nu am nevoie de sfaturile lui Geoana

    “Cu tot respectul pentru Mircea Geoana, dar cred ca am inteles
    un pic diferit lucrurile in aceasta perioada. Nu Liviu Negoita are
    nevoie de nu stiu ce sfaturi in aceasta perioada, ci Romania are
    nevoie de un Guvern. Eu le-am facut invitatia atat lui Mircea
    Geoana, cat si celor de la PNL sa vina sa discutam. Nu au dorit
    lucrul acesta, iar daca Mircea Geoana doreste sa dea un sfat cuiva,
    cu tot respectul, recomand sa dea acest sfat parlamentarilor din
    propriul partid, sa voteze acest Guvern”, a spus Negoita, dupa ce a
    anuntat lista Guvernului pe care il propune Parlamentului, potrivit
    Mediafax.

    Presedintele PSD, Mircea Geoana, i-a adresat, luni, o invitatie
    premierului desemnat, Liviu Negoita, sa il viziteze in cursul zilei
    fie la sediul PSD, fie la Senat, pentru a purta o discutie in care
    sa-i transmita ca PSD nu-i va legitima Guvernul.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Aurescu: Nominalizarea mea, mesaj de normalitate pentru MAE

    El a spus ca doreste sa transmita astfel un mesaj de
    “normalitate si functionare profesionista la MAE, independent de
    turbulentele din politica interna”. “Nu am si nici nu imi propun sa
    am o afiliere politica alta decat cea fata de politica externa”, a
    mai spus Aurescu, intrebat daca nominalizarea sa intr-un guvern
    politic condus de PDL presupune si posibila inscriere in
    partid.

    Bogdan Aurescu, fost agent al Romaniei in procesul cu Ucraina
    castigat la CIJ, a mai fost propus pentru functia de ministru de
    Externe in Cabinetul Lucian Croitoru. El si Vasile Blaga au fost la
    acea data singurii propusi pentru functia de ministru care au
    primit aviz favorabil in comisiile de specialitate.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro