Tag: prefectura

  • De ce a fost amendat un bihorean care îngrijeşte peste 200 de oameni cu probleme

    Amendat cu 10.000 de lei de către angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Viorel Paşca, bihoreanul care îngrijeşte peste 200 de persoane, a ales să protesteze în Parcul Traian din faţa Prefecturii Bihor. Reprezentanţii ITM susţin că amenda pe care au aplicat-o este cea minimă prevăzută de lege pentru astfel de cazuri, scrie voceatransilvaniei.ro

    “Amenda a fost aplicată, fiind minimum amenzii impusă de lege, pentru găsirea unei persoane practicând o muncă fără să aibă forme legale de angajare. Dacă făcea o contestaţie că nu-i de acord cu măsura dispusă de ITM, lucrurile erau ca în situaţiile normale. A făcut acest demers folosindu-se de oamenii aceia care chiar sunt necăjiţi. De zece ani, dânsul nu a reuşit să intre într-o formă minimă de legalitate. În luna martie, a spus da, cred că aveţi dreptate, încep demersurile pentru asociaţie, că lucrurile sunt ok”, a declarat Marius Rotar, directorul ITM Bihor.

    Viorel Paşca, bihoreanul care îngrijeşte 200 de oameni sărmani, bolnavi sau cu dizabilităţi, la domiciliul său, i-a adus vineri pe 40 dintre ei în faţa Prefecturii Bihor, pentru a-i da instituţiilor abilitate, nemulţumit de amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o joi, 21 iulie, de la Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM), pentru că au găsit o femeie care îl ajuta la lucru şi nu avea carte de muncă.

    De zece ani, bihoreanul găzduieşte şi hrăneşte, cu minime îngrijiri medicale, din donaţii şi cu ajutorul voluntarilor, câteva sute de persoane cu probleme, fără venituri sau un acoperiş deasupra capului, bolnavi în stadii avansate, cu amputaţii de la degerături, cu boli psihice, pe care, spune el, nimeni nu-i vrea şi nici nu au loc în instituţii.

  • Raport Prefectură Argeş: Un bărbat a murit în timp ce era ţinut sechestrat la Berevoeşti / Primarul din localitate ştia că sunt minori supuşi la muncă forţată

     “În data de 1 noiembrie 2015 moare în condiţii suspecte una dintre persoanele sechestrate, persoană cu identitate necunoscută. Condiţiile producerii acestui deces fac în prezent obiectul unui dosar de cercetare penală la IPJ Argeş”, se arată în raportul Prefecturii Argeş făcut public marţi.

    Conform Prefecturii Argeş, primarul din Berevoeşti ştia de existenţa unor minori supuşi la muncă forţată în localitate, însă nu a făcut nimic pentru salvarea acestora.

    “Primarul comunei transmite în data de 9 noiembrie 2015, două adrese: către Postul de poliţie din localitate şi, respectiv, către Secţia rurală de poliţie Schitu Goleşti, unde este arondată comuna Berevoeşti. În aceste adrese, primarul afirma că «există suspiciuni că în unele familii se află minori fără acte de identitate care sunt folosiţi la diverse activităţi care nu sunt specifice vârstei lor» şi solicită organelor de poliţie să ia măsuri pentru identificarea lor. (…) În data de 09.12.2015, primarul constituie o comisie pentru a identifica familiile cu minori care nu deţin acte de naştere sau de identitate, în vederea punerii acestora în legalitate pe linie de stare civilă, deci nu pentru a identifica minori puşi la muncă forţată, asa cum preciza în adresele transmise poliţiei. (…)

    Toate aceste elemente ne conduc la concluzia că primarul comunei Berevoeşti, după cum chiar el afirma în cele două adrese transmise poliţiei, ştia de existenţa unor minori supuşi la muncă forţată în localitate, însă nu a făcut nimic concret pentru identificarea şi salvarea acestora”, se mai arată în raportul Prefecturii Argeş făcut public marţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectul de Maramureş a emis ordinul de suspendare din funcţie a primarului Cătălin Cherecheş

    Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţie a primarului Cătălin Cherecheş, ca urmare a menţinerii măsurii arestării preventive, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Maramureş, suspendarea durează până la încetarea măsurii arestării preventive.

    Conform sursei citate, unii susţinători ai lui Cătălin Cherecheş, prezenţi în faţa Primăriei Baia Mare pentru a-l întâmpina, s-au deplasat mai târziu la Prefectura Maramureş, cerând să fie primiţi de prefect.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O prefectură angajează ninja cu 1400 de euro pe lună

    Nu este o glumă, ci o încercare a prefecturii Aichi din Japonia de a promova turismul din zonă. Prefectura caută şase ninja pricepuţi în cuvinte, dar şi capabil să se dea peste cap, scrie Japan Times.

    Nu este obligatorie cunoaşterea limbii japoneze, deşi este de preferat ca doritorul să ştie japoneză. În schimb, obligatorie este cunoaşterea limbii engleze. Totuşi nu este de ajuns, candidaţii trebuie să  “ştie să facă salturi periculoase în spate, să facă mişcări de dans sau să lanseze shuriken (arme tradiţionale japoneze) şi să aibă cunoştinţe solide de istorie medievală”, spune Satoshi Adachi, şeful departamentului de promovare a turismului din prefectură.

    Cei angajaţi vor avea un contract pe un an şi vor fi plătiţi cu 1400 de euro pe lună.

    Persoanele majore, indiferent de naţionalitate, pot aplica pentru aceste locuri de muncă până pe 22 martie. Candidaţii admişi vor urma o lună de antrenamente în Japonia, urmând să înceapă noua slujbă la 1 mai. Ei trebuie să lucreze 30 de ore pe săptămână, îndeosebi în weekend-uri şi în zilele de sărbătoare.

  • Sorin Oprescu, SUSPENDAT din funcţia de primar al Capitalei. Prefectul a trimis decizia la CGMB

    Prefectul Capitalei, Paul Petrovan, a emis, marţi, ordinul prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului de primar general al lui Sorin Oprescu, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă.

    Ordinul de suspendare din funcţie a lui Sorin Oprescu a fost emis după ce Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au comunicat, prin fax, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, că în 6 septembrie s-a dispus arestarea preventivă a primarului general al Capitalei, iar măsura a rămas definitivă în 14 septembrie, după respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de Sorin Oprescu.

    Prefectura Capitalei a precizat că ordinul de suspendare i-a fost comunicat lui Sorin Oprescu.

    De asemenea, Prefectul Municipiului Bucureşti a transmis Consiliului General al Municipiului Bucureşti ordinul de constatare a suspendării de drept a mandatului primarului general.

    După decizia de suspendare din funcţie a lui Sorin Oprescu, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti trebuie să se întrunească în şedinţă de îndată pentru a alege un primar interimar, dintre cei doi viceprimari ai Capitalei – Cornel Pieptea (PNL) şi Dan Darabonţ (PSD).

    Viceprimarul liberal, Cornel Pieptea, a scris, în 9 septembrie, pe pagina de Facebook, că obţinerea mandatului de primar general nu este un obiectiv personal şi, având în vedere că situaţia dificilă a Primăriei Capitalei impune atenţia totală a viitorului primar general interimar, prezenţa sa fiind necesară 24 din 24 de ore, nu poate îndeplini cu succes aceste atribuţii.

    Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a declarat că înţelege decizia viceprimarului liberal Cornel Pieptea de a refuza să preia un interimat la Primăria Capitalei, arătând că PNL va decide pe cine va sprijini, variante fiind fie viceprimarul PSD, fie un consilier liberal.

    Edilul şef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

    Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată luni la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menţinut decizia din 6 septembrie a Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv.

    Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat.

    Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

    Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate.

    În acest dosar au mai fost arestaţi, în 7 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici.

    Instanţa a dispus şi luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, şi pentru Romeo Albu.

    Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, ar fi cel care cerea şi intermedia mita între firmele care doreau contracte din partea instituţiilor publice conduse de el, iar banii ar fi fost împărţiţi între el, primarul Sorin Oprescu şi directorul economic din Primărie, conform anchetatorilor.

    “Executantul păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, diferenţa de profit reprezenta mită şi/sau preţ al influenţei, după caz, având trei destinaţii: 10 la sută din valoarea contractului pentru Oprescu Sorin Mircea, ca primar al municipiului Bucureşti (Primarul), 5 la sută din valoarea contractului pentru Constantinescu Mircea Octavian, director economic în cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti (Directorul economic), iar restul era mita pentru Popa Bogdan Cornel, director la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului în perioada 2013-ianuarie 2014 şi la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane în perioada ianuarie 2014-prezent”, au arătat procurorii.

  • PERCHEZIŢII DNA la CJ Vaslui, Prefectură şi trei primării, într-un dosar de fraude cu bani europeni

    Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Serviciul Teritorial Iaşi fac cercetări în două cauze penale care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015.

    Astfel, marţi dimineaţă, procurorii DNA fac percheziţii la 62 de adrese din Bucureşti şi cinci judeţe, fiind vizate şi cinci sunt sedii ale unor instituţii publice, iar restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că percheziţiile au loc la sediul Consiliului Judeţean Vaslui, dar şi la Prefectura Vaslui. De asemenea, anchetatorii fac percheziţii şi la primăriile localităţilor Şuletea, Murgeni şi Ştefan cel Mare.

    Conform surselor citate, persoanele vizate în acest dosar sunt suspectate de luare de mită, abuz în serviciu şi fals în legătură cu accesarea fondurilor europene şi cu întocmirea documentaţiei în acest sens.

  • Prefectura Prahova va cere anularea autorizaţiei de construire a unei parcări a Primăriei Ploieşti

    Potrivit unui comunicat dat publicităţii, vineri, de instituţia Prefectului judeţului Prahova, Prefectura va cere în instanţă anularea autorizaţiei de construire care a stat la baza ridicării unei parcări supraterane în centrul Ploieştiului din bani de la bugetul local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Specialiştii din cadrul Prefecturii au început redactarea cererii de chemare în judecată a primarului municipiului Ploieşti pentru anularea autorizaţiei de construire, după ce, săptămâna aceasta, instituţia prefectului a primit de la Inspectoratul de Stat în Construcţii o notificare prin care specialiştii de la ISC arată că autorizaţia de construire este eliberată cu încălcarea normelor legale.

    Autorizaţia de construire a parcării ridicate pe strada Cuza Vodă a fost eliberată în vara anului trecut, în perioada în care primar al municipiului Ploieşti era social-democratul Iulian Bădescu, care a demisionat în acest an din funcţie după ce a fost arestat preventiv de DNA, fiind trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie, care ar fi prejudiciat bugetul local cu suma de opt milioane de lei.

    Viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Ploieşti, Iulian Teodorescu, a declarat săptămâna aceasta pentru MEDIAFAX că ilegalitatea privind autorizaţia de construire a parcării constă în faptul că documentul a fost emis în regim de urgenţă. Totodată, Teodorescu preciza că la începutul lunii viitoare parcarea, pentru construirea căreia autorităţile locale au alocat aproximativ două milioane de euro, va fi terminată.

  • Gheorghe Ştefan, zis Pinalti a demisionat de la Primăria Piatra Neamţ; demisia, înregistrată vineri la Prefectură

    Prefectul judeţului Neamţ, Vlad Angheluţă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, vineri dimineaţă, a fost primită cererea de demisie din funcţia de primar al municipiului PIatra Neamţ a lui Gheorghe Ştefan.

    Angheluţă a spus că în data de 31 martie Consiliul Local Piatra Neamţ va lua act de demisia primarului, urmând ca apoi Prefectura să emită un ordin privind încetarea mandatului înainte de termen al lui Gheorghe Ştefan.

    Ulterior, Prefectura va informa Ministerul Afacerilor Interne de vacantarea acestui post care, la rândul său, va informa Guvernul în vederea organizării alegerilor parţiale.

    Şi în prezent, atribuţiile de primar ale lui Gheorghe Ştefan sunt îndeplinite de către unul dintre viceprimarii municipiului.

    Marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să menţină măsurile preventive pentru inculpaţii din dosarul “Microsoft”, respectiv arestul preventiv pentru Gheorghe Ştefan şi arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

    Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, luni, în dosarul “Microsoft”.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în faţa instanţei dosarul celor patru, ICCJ urmând să stabilească care va fi data la care va începe judecarea cauzei.

    Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.

    În dosarul “Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

    Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

    Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

    În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

    Cocoş, Sandu, Nicolae şi Ştefan au fost arestaţi preventiv în acest dosar în 29 octombrie 2014.

    Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

    Gheorghe Ştefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar, el fiind singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.

    În cazul lui Dorin Cocoş, instanţa a dispus, în 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul “Microsoft”

    Dorin Cocoş a rămas însă în arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

    Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

  • Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, suspendată miercuri în Capitală

    “Urmare avertizării cod portocaliu de viscol pentru Municipiul Bucureşti, pentru data de 29 ianuarie 2014, examinarea la proba practică în traseu în vederea obţinerii permisului de conducere din această zi se suspendă”, se arată într-un comunicat de marţi al Prefecturii Municipiului Bucureşti.

    Candidaţii anterior planificaţi la această dată sunt reprogramaţi din oficiu pentru sâmbătă, 15 februarie, nemaifiind necesară prezentarea lor la ghişeele Serviciului.

    Potrivit sursei citate, în circumstanţele unor motive bine întemeiate, care împiedică candidaţii astfel reprogramaţi să se prezinte la examinare la noua dată, aceştia vor solicita la ghişeele Serviciului o nouă reprogramare, cerere însoţită de actul de identitate, dosarul de examen şi dovezile justificative.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR cu magnitudinea de 5,3 în prefectura japoneză Fukushima

     Agenţia de meteorologie japoneză, care a estimat la rândul său cutremurul la o magnitudine de 5,8 nu a emis nicio alertă de tsunami.

    Conform USGS, cutremurul s-a produs vineri la ora locală 02:25 (20:25, ora României, joi) la o adâncime de 22,2 kilometri. Epicentrul a fost măsurat la 20 de kilometri vest de oraşil Iwaki pe coasta pacifică, şi la 175 kilometri nord-est de Tokyo, unde seismul a fost de asemenea resimţit.

    Epicentrul a fost situat la 50 de kilometri sud-vest de centrala Fukushima Daiichi, distrusă de un cutremur cu magnitudinea de 9 şi un tsunami gigantic la 11 martie 2011 şi unde exploatatorul Tepco se confruntă în continuare cu numeroase probleme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro