Tag: Polo

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    Cu mult timp înainte să devină un fashion icon, fondatorul brandului Ralph Lauren se numea Ralph Lipschitz şi era cel mai mic dintre cei patru copii ai unor imigranţi evrei din Bronx, originari din Ucraina. Pentru a „evada” din mediul modest în care trăia, Ralph Lauren îşi făcuse un obicei din a merge la cinema şi a-şi imagina că face parte din distribuţia filmelor. „Efectiv intra în pielea personajelor sale preferate şi se gândea ce ar face, cum ar acţiona el în scenele respective”, a declarat presei Michael Gross, autorul cărţii „Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”. Jocul acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de lumea fascinantă a celebrităţilor, a croit direcţia şi i-a conferit abilitatea de a păşi mai uşor către domeniul modei.

    Deoarece în adolescenţă a îndurat ani de tachinări, la puţin peste 20 de ani tânărul a decis să îşi schimbe numele în Lauren, tocmai pentru a evita riscul ca originile sale să fie luate în derâdere. După un scurt stagiu în armată, Lauren s-a mutat din nou în New York, unde a început să lucreze ca vânzător la un magazin Brooks Brothers. O experienţă marcantă pentru destinul său a fost participarea la primul meci de polo. „Eram expuşi la diverse lucruri fabuloase pentru noi atunci – caii, echipamentele de piele, fetele blonde, înalte, cu pălării uriaşe şi, mai ales, societatea elitistă pe care am cunoscut-o acolo”, povestea Warren Helstein, prietenul care l-a dus la acel meci.

    Evenimentul l-a inspirat pe Lauren să dezvolte un brand elegant, high class, care a devenit ulterior Polo Ralph Lauren. Având doar o diplomă de liceu şi câteva cursuri de antreprenoriat la activ, decizia de a-şi înfiinţa propria companie a fost primul mare risc pe care acesta şi l-a asumat de-a lungul carierei sale legendare. Următorul a fost hotărârea de a crea şi pune pe piaţă cravate late, colorate, într-o perioadă în care toată lumea le purta pe cele subţiri şi simple. Iar curajul său pare să fi fost o bună strategie, având în vedere că în primul an a vândut cravate de 500.000 de dolari.

    În ciuda succesului său rapid, Lauren nu s-a relaxat şi a continuat să se extindă agresiv, unul dintre principiile sale fiind „Te poţi bucura de reuşită în timp ce avansezi”. În ceea ce ţine de designul produselor create, Ralph Lauren se axează pe simplitate şi, conform spuselor sale, propune haine pe care el însuşi le-ar purta. De-a lungul timpului, brandul s-a făcut cunoscut în domeniul hainelor, al accesoriilor şi parfumurilor, iar în 1977 Lauren a decis să listeze compania la bursa de la New York, dar păstrat 81,5% dintre acţiuni. În urmă cu doi ani s-a retras din poziţia de CEO al companiei, dar a păstrat două funcţii: cea de preşedinte şi de director de creaţie.

    Copilul curios care se visa milionar se bucură acum, la 77 de ani, de laurii succesului la nivel global, de confortul proprietăţilor sale din Jamaica, Long Island, Bedford sau Manhattan şi de colecţiile sale impresionante de maşini valoroase, a căror valoare se ridică la 200 de milioane de dolari.

    Ralph Lauren este căsătorit din 1964 cu Ricky Anne Loew-Beer şi are trei copii, dintre care doi au activităţi în afaceri, iar cel mai mare este producător de film şi actor. Creatorul de modă a făcut şi numeroase acte de caritate, implicându-se, printre altele, şi în diverse proiecte dedicate prevenirii şi tratării cancerului. În 2011 a lansat Polo Ralph Lauren Foundation, prin intermediul căreia donează bani în scopuri caritabile.
     

  • Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României la polo

    Scorul pe reprize a fost 1-3, 1-1, 4-2, 2-2, astfel că la finalul timpului regulamentar de joc, tabela arăta 8-8. Au urmat cinci aruncări de la 5 metri pentru stabilirea câştigătoarei, formaţia Steaua Bucureşti arătând mai multă concentrare la loviturile de departajare şi cucerind trofeul, cu scorul de 13-12. Golul decisiv a fost marcat de Teohari.

    Cele două echipe s-au calificat în finala Cupei României, sâmbătă, după ce au eliminat, în semifinale, campioana CSM Digi Oradea, respectiv formaţia Dinamo Bucureşti.

    În prima semifinală a zilei, Steaua Bucureşti a trecut de campioana CSM Digi Oradea, cu scorul de 11-8, în timp ce în a doua dispută, Sportul Studenţesc Corona a învins Dinamo Bucureşti, cu scorul de 7-2.

    Anterior, CSM Digi Oradea câştigase grupa A din cadrul turneului de la Braşov, grupă în care Dinamo Bucureşti s-a clasat pe locul II, în timp ce grupa B a fost câştigată de Sportul Studenţesc, pe poziţia secundă clasându-se Steaua Bucureşti.

  • Povestea lui Reed Hastings, cofondator şi CEO al Netflix

    Reed Hastings s-a născut în Boston, Massachusetts în 1960 şi trăieşte în San Francisco. După liceu, el s-a înrolat în Marina americană, iar apoi a intrat în corpurile de păstrare a păcii (Peace Corps). După ce a predat timp de doi ani matematică într-un sat din Swaziland, Hastings s-a întors în 1985 în Statele Unite. El a urmat cursurile Universităţii Stanford, obţinând o diplomă în inginerie.

    Primul job al lui Hastings a fost la Adaptive Technology, unde a dezvoltat mai multe programe de software. „Am lucrat pentru Audrey MacLean în 1990, atunci când era CEO al Adaptive. De la ea am învăţat cât de importantă e concentrarea. Am învăţat că e de preferat să faci un lucru bine, decât să faci mai multe doar ca să le termini“, povesteşte Hastings.

    În 1991, Hastings a fondat prima sa companie, Pure Software, de asemenea specializată în producerea de software. Dezvoltarea rapidă a companiei s-a dovedit  fi o provocare pentru tânărul antreprenor, care nu avea niciun fel de experienţă managerială. Studiile sale de inginer nu îl pregătiseră pentru postul de CEO, aşa că a cerut consiliului de administraţie să pună pe altcineva în locul său. „Am încercat să mă dau singur afară – de două ori“, povesteşte Hastings. „Îmi pierdeam toată încrederea în mine.“ Consiliul de administraţie a refuzat, astfel încât Hastings a fost nevoit să înveţe cum să conducă compania.

    În 1997, Hastings a vândut Pure Software şi a fondat, alături de Marc Randolph, Netflix. Compania avea ca domeniu de activitate închirierea filmelor prin poştă pentru clienţi din Statele Unite. „Ideea pentru Netflix mi-a venit atunci când am uitat să returnez o casetă la centrul de închirieri“, povesteşte omul de afaceri. „Datoram deja 40 de dolari celor de acolo, şi mi-am dat seama că există o metodă mai bună de a închiria filme. Era mult mai simplu să lucrezi pe bază de abonament, aşa cum face de exemplu o sală de forţă.“ De-a lungul timpului, Netflix a adunat o colecţie de peste 100.000 de filme şi un număr de aproape 44 de milioane de clienţi.

    După experienţa avută în cadrul Pure Software, Reed Hastings se temea de o creştere prea rapidă a Netflix. Public, scopul său era să dezvolte o companie în domeniul divertismentului. În privat, el dorea să crească o companie fără a-şi pierde spiritul antreprenorial.

    Pe măsură ce compania a crescut, managementul a început să fie remarcat pentru soluţiile inovative precum oferirea unor salarii mult peste medie sau oferirea unor bonusuri reprezentând acţiuni în cadrul companiei. Un aspect interesant este de asemenea pachetul de beneficii oferit angajaţilor cu performanţe medii sau sub medie. „Oferim compensaţii mari pentru că nu vrem ca managerii să se simtă vinovaţi atunci când trebuie să renunţe la angajaţi care nu fac faţă cerinţelor“, a declarat Hastings. Compania a devenit cunoscută şi pentru faptul că a eliminat concediile pentru angajaţi, permiţându-le acestora să îşi facă programul după cum vor.

    Reed Hastings este căsătorit şi are doi copii, iar averea sa este estimată la peste un miliard de dolari.

  • Liviu Răducanu, noul preşedinte al FR Polo: Am nevoie de susţinerea tuturor

    “Am fost sportiv de performanţă, apoi antrenor. Ştiu să şi câştig, dar să şi pierd. Faptul că am primit 19 voturi din 28, asta mă implică mai mult. Asta înseamnă că lumea are încredere în mine şi nu rămâne decât să realizez ce mi-am propus, împreună cu ei. Singur nu voi putea să fac faţă dacă nu voi avea şi sprijinul Biroului Federal, iar toate structurile din polo să muncească pentru a duce acest sport mai departe”, a spus Răducanu.

    Liviu Răducanu a afirmat că după decesul fostului preşedinte Anatol Grinţescu în polo nu s-a mai făcut nimic, ci doar s-a bârfit. “Principalul obiectiv este să putem aşeza federaţia pe poziţii normale. Până acum au fost numai discuţii şi bârfe. Avem multe de făcut în doi ani. În primul rând trebuie să avem grijă de echipa de juniori, care trebuie să participe la Campionatul European, avem de pregătit echipa naţională de seniori, care în 2016 intră în linie dreaptă pentru Jocurile Olimpice şi eu sper ca România să ajungă din nou acolo. Trebuie începută şi o strategie pentru viitor”, a completat Răducanu.

    El a precizat că în opt ani România va avea o echipă feminină competitivă. “Mai avem în vedere echipele de fete. Aici, cluburile trebuie să vină în sprijinul federaţiei şi să înfiinţeze echipe feminine. Cred că în opt ani vom avea şi o echipă bună de fete”, a adăugat Răducanu.

    Fostul sportiv Liviu Răducanu a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Polo, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului.

    Răducanu, fost antrenor al echipei Dinamo şi căpitan al echipei naţionale, a primit 19 voturi, în timp ce contracandidatul său, Călin Găvruş, a primit 9.

    Mandatul lui Răducanu, de completare ca urmare a decesului precedentului preşedinte al forului, Anatol Grinţescu, este valabil până în 2016.

    Anatol Grinţescu a încetat din viaţă în data de 2 iunie, la vârsta de 74 de ani. Grinţescu deţinea funcţia de preşedinte al forului naţional de polo din 2008.

    Tot vineri, Florin Birta, care a primit 20 de voturi, a fost ales vicepreşedinte al FR Polo, în timp ce contracandidatul său, Alexandru Badea, a primit 8 voturi.

  • Netflix lansează pe 12 decembrie unul dintre cele mai costisitoare seriale produse în lume – GALERIE FOTO

    Cu un buget de 9 milioane de dolari pe episod, Marco Polo rămâne doar în urma seriei Game of Thrones, produsă de HBO, cu un buget de 11 milioane de dolari pe episod.

    Primul sezon din Marco Polo are zece episoade care vor fi lansate simultan pe 12 decembrie, urmând sistemul de distribuţie Netflix.

    În rolurile principale au fost distribuiţi Lorenzo Richelmy, Chin Han şi Mahesh Jadu. Serialul va urma aventurile din secolul XIII ale celebrului explorator în China.

  • Maşinile care a primit zero la testele de siguranţă

    Global NCAP, o organizaţie independentă din Marea Britanie care efectuează  anual rapoarte pentru mai mult de 50 de maşini, a ales echipările de bază pentru testele efectuate. Pentru a verifica rezistenţa structurală, fiecare model a fost testat prin simularea unui accident la o viteză de 64 km pe oră.

    Dintre cele cinci maşini testate, respectiv modelele cu cele mai mari vânzari, niciuna nu a obţinut calificativ de trecere, relatează BBC.co.uk. Pentru a le ieftini, producătorii au eliminat opţiunile de siguranţă, inclusiv airbag-urile. Maşinile testate au fost Tata Nano (cea mai ieftină maşină din lume), Volkswagen Polo, Hyundai I10, Ford Figo şi Suzuki-Maruti Alto. Cele cinci modele au cumulat 20% din totalul maşinilor vândute în India în 2013. Studiile au arătat că aproximativ 80% din autovehiculele vândute au preţul de sub 8.000 de dolari.

    La efectuarea testului, reprezentanţii Global NCAP se arătau mai îngrijoraţi de manechinele din maşini decît de maşini în sine, notează Theguardian.co.uk. Acest lucru e explicabil deoarece costul unui manechin folosit la teste valorează de 60 de ori mai mult decât un vehicul Tata Nano.

    Ca urmare a testului, Volkswagen a retras de pe piaţă modelul Polo fără airbag-uri. Compania a anunţat că începând cu 1 februarie, maşinile vor avea în dotarea standard şi ABS, acest lucru concretizându-se într-o majorare cu 2,7% a preţului.

    India este ţară cu cele mai multe accidente de circulaţie din lume. Acest lucru se datorează drumurilor proaste, nivelului slab de pregătire a şoferilor dar şi lipsei de dotări de siguranţă pe maşini. În 2012, aproape 140.000 de oameni au murit în urma incidentelor în trafic.

     

     

  • Porsche Romania lanseaza noul VW Polo

    Comercializarea modelului pe piata locala a inceput la nivelul lunii iunie, initial fiind vandut in paralel cu generatia anterioara pana la epuizarea stocurilor acesteia.

    Pretul de pornire al noului Polo este de 10. 552 de euro, cu TVA inclusa, 16.998 de euro, in cazul echiparii de top Highline si a motorizarii diesel de 1,6 litri cuplata la o cutie de viteze automata de tip DSG.