Tag: planetă

  • Când aroganţa atinge cote ridicole: unul dintre cei mai buni piloţi de curse din lume militează pentru salvarea planetei, dar îşi plimbă câinii în jurul lumii cu un avion privat

    Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton se mândreşte cu faptul că îşi plimbă câinii în întreaga lume într-un avion privat, în ciuda faptului că a pretins că este vegan în încercarea de a face lumea un loc mai bun, conform Daily Mail.

    El declarat că buldogul lui Coco zboară cu avionul de la casa lui din Malibu, California, pentru a putea ajunge din urmă la Roscoe, câine de aceeaşi rasă, care preferă viaţa în Marea Britanie. Hamilton a postat o fotografie a lui Coco dintr-un avion privat, adăugând: „În cazul în care nu ştiaţi despre cei doi copii ai mei: ei sunt Roscoe şi Coco. Coco trăieşte bine pe o plajă din Malibu. Roscoe este în Regatul Unit cu bunica şi se bucură de soare. Se vor reuni în curând”.

    Acestă postare este în contrast puternic cu cea în care pilotul de curse se plângea de consecinţele pe care le are producţia de carne asupra planetei, în ciuda estimărilor care sugerează că fiecare zbor de 5.400 de mile de la Los Angeles la Heathrow generează 1,67 de tone de CO2.

    „Am încetat să mănânc carne roşie acum doi ani. În general am mâncat şi peşte pentru majoritatea anului şi acum am eliminat şi peştele. Poluarea provenind din cantitatea de vaci care este produsă este incredibilă. Cruzimea este oribilă şi vreau o viaţă mai sănătoasă. Se spune că este mai mult decât ceea ce producem cu zborurile şi maşinile noastre, ceea ce este o nebunie”, a spus Lewis Hamilton.

  • Lucruri pe care puţini oameni le ştiu despre Bill Gates

    1. Gates a creat primul program pe calculator la vârsta de 13 ani. 
     
    Gates a urmat cursurile şcolii private Lakeside School din Seattle, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său şi viitorul partener de afaceri, Paul Allen. La şcoală a scris primul program, un joc de X şi 0
     
    2. Bill Gates a manipulat programul de ore al şcolii pentru a fi în clasă doar cu fete
     
    Şcoala l-a rugat pe Gates să programeze programul şcolar, iar Bill a profitat de asta şi s-a pus la toate orele numai cu fete. “Paul m-a ajutat să programez programul şcoalar, dar numai eu am beneficiat de el pentru că pleca la facultate”, a spus el.
     
    3. Are un scor SAT (echivalentul bacalaureatului) aproape perfect. A obţinut 1590 de puncte din 1600.
     
    4. A fost arestat de două ori. În 1975, în maşina sa Porsche 911, Bill Gates a fost arestat pentru că a condus cu viteză şi fără numere de înmatriculare. Nu şi-a învăţat lecţia şi doi ani mai târziu, la 21 de ani, a fost arestat din nou pentru acelaşi motiv.Se spune că iconiţa de la Microsoft Outlook 10 este realizată chiar după poza de la arestare a lui Gates.
     
    5. Melinda Gates a lucrat pentru Bill Gates. După ce a absolvit facultatea în 1986, Melinda a început să lucreze la un startup numit Microsoft. Se pare că nu doar a făcut o treabă bună, ci l-a şi impresionat pe Gates.
     
    6. În 1987 a devenit cel mai tânăr miliardar din lume, la doar 31 de ani.
     
    7. În ziua nunţii a închiriat toate camerele (250) de la Hotelul Manele Bay din Hawaii şi toate elicopterele de pe insulă pentru a se asigura că nu vor fi deranjaţi de paparaţii.
     
    8. Memora numerele de înmatriculare ale maşinilor angajaţiilor săi de la Microsoft pentru a vedea cine vine şi cine pleacă târziu de la birou.
     
    9. La 39 de ani, în 1995, a devenit cel mai bogat om de pe planetă cu o avere de 12,9 miliarde de dolari. De atunci a mai pierdut şi recuperat acest titlu. Acum are 86,7 miliarde de dolari.
     
    10. Bill şi Melinda Gates le-au dat 10 milioane de dolari copiilor.
     
    Fiecare dintre cei trei copii ai lor au primit 10 milioane de dolari. Sunt foarte mulţi bani, dar pentru copii de miliardari nu e o sumă foarte mare. 
     
     
     
     
  • Cea mai friguroasă aşezare de pe planetă. Cum trăiesc oamenii la -71 grade Celsius – GALERIE FOTO

    În satul rus Oymyakon s-a înregistrat un record în ce priveşte cele mai scăzute temperaturi dintr-o zonă locuită. Devreme ce în zonă nu poate fi cultivat nimic, localnicii mănâncă cu precădere carne de ren şi de cal şi, cu toate acestea, nu suferă de malnutriţie.

    Mulţi dintre cei care au maşini preferă să le ţină toată ziua pornite, de teamă că n-ar mai putea să le pornească iar, relatează Dailymail. Iar săpatul unei gropi de înmormântare poate dura, în Oymyakon, chiar şi trei zile, pentru că pământul trebuie încălzit cu cărbuni încinşi pentru a putea fi săpat.

    Iarna poate părea grea, adeseori, penru oricare dintre noi, dar puţini sunt cei care s-au confruntat cu situaţii extreme, aşa cum fac adesea locuitorii din Oymyakon, sat în care din pricina frigului nici măcar nu pot ateriza avioane.Valea Oymyakon, plasată în nord estul Rusiei, este cunoscută şi ca Polul Frigului, cu o temperatură frecventă de -50 de grade Celsius pe perioada iernii. În 1993 a căştigat titlul de cea mai friguroasă aşezare de planetă după ce temperatura a scăzut în termometre până la -98 de grade celsius, potrivit Wired.

    Fotograful Amos Chapple nu a putut rezista şi a mers până în Oymyakon pentru a vedea cum trăiesc oamenii. El a călătorit peste 10.000 de mile pentru a ajunge acolo şi a mers două zile cu maşina din cel mai apropiat oraş, Yakutsk , aflat la aproximativ 600 de mile distanţă. Chapple a povestit că a întâmpinat dificultăţi deoarce aparatul de fotografiat îngheţa. “Când interiorul camerei de fotografiat îngheţa nu mai aveam ce să fac. Mă adăposteam înapoi la căldură”, a spus el. A încercat să fotografieze deschis la geacă pentru a ţine aparatul aproape de corp şi îşi ţinea respiraţia când fotografia ca aburul expirat să nu apară în imagini.  

    Aşezarea găzduieşte în jur de 500 de persoane şi era, în 1920, un popas pentru crescătorii de reni, care opreau în Oymyakon ca să adape animalele la izvoarele termale. Guvernul sovietic însă, în dorinţa de a determina populaţiile nomade să se aşeze, a făcut în Oymyakon o aşezare.

    Locuitorii se confruntă cu situaţii în care cerneala din stilouri îngheaţă, ochelarii de asemeni iar bateriile se descarcă. Chiar dacă zona ar avea semnal pentru telefoane mobile, aparatele nu ar putea să funcţioneze în aceste condiţii.

    În mod ironic, Oymyakon înseamnă, în traducere, “apă care nu îngheaţă”, graţie izvoarelor termale din apropiere. Locuitorii sunt obişnuiţi cu condiţii de trai greu de imaginat, iar şcoala se închide doar când temperaturile sunt mai scăzute de -52 grade Celsius. Aşezarea se află la 750 metri deasupra nivelul mării, iar lungimea zilei variază de la 3 ore iarna până la 21 de ore în timpul verii, când temperaturile cresc şi peste 30 de grade Celsius.

     

  • Lacul Moraine, considerat unul dintre cele mai frumose de pe planetă – VIDEO

    Lacul este de origine glaciară, iar în lunile ploioase acesta reflectă o nuanţă de albastru. Împrejurimile sunt un adevărat labirint, fiind alcătuite dintr-o multitudine de trasee ce se parcurg pe jos. Rockpile este cel mai frecventat traseu, un drum cu o lungime de 300 de metri care presupune şi urcarea în altitudine cu 24 de metri. Vara, apele limpezi se transformă într-un furnicar de canoe multicolore care străbat necontenit întreaga suprafaţă a lacului.

     

  • De ce a DISPĂRUT fondatorul Google din viaţa publică.Unde îşi petrece timpul acum unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă

    In vreme ce nume cunoscute din lumea tehnologiei, precum Mark Zuckerberg sau Jack Dorsey au inceput sa apara tot mai des in lumina reflectoarelor, unul dintre fondatorii Google, Larry Page, pare sa fi ales alt drum.
     
    Page petrece tot mai mult timp departe de ochii lumii, scriu cei de la Bloomberg, in marea parte a timpului pe insula sa privata din Caraibe.
     
    Nai mult, in ciuda faptului ca Google a intrat de curand sub tirada lui Donald Trump, Page a preferat sa nu reactioneze, fapt rar intalnit in astfel de situatii.
     
    Conducerea Google a fost invitata sa participe la o audiere in fata Congresului, dar Page si Sergey Brin au refuzat; organizatorii au lasat doua scaune goale in semn de nemultumire fata de decizia celor doi.
     
    Presa scrie ca Page ar putea avea din nou probleme cu vocea, el facand publica, in 2013, o afectiune de care a suferiy in anii ’90.
     
    Desi este o persoana in general discreta, retragerea lui Larry Page din fruntea Google ar putea semnaliza o noua directie pentru gigantul din IT.
  • Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama nefericirii altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari

    Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje. 

    Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

    După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT. 

    Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.

    Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului. 

    În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • NASA confirmă: Inelele planetei Saturn dispar într-un ritm accelerat | VIDEO

    Cercetătorii de la Goddard Space Flight Center al NASA, situat în Greenbelt, Maryland, explică faptul că inelele sunt o caracteristică relativ nouă a planetei Saturn, având o vechime de mai puţin de 100 de milioane de ani.
     
    Inelele sunt majoritar formate din apă îngheţată, iar cantităţi considerabile din acest element sunt atrase la suprafaţa lui Saturn. Cercetătorii vorbesc despre o cantitate de aproape 10 tone de material care cade la fiecare secundă din inele, astfel încât acestea vor dispărea cu timpul.
     
    Particulele din care sunt formate inelele sunt bombardate cu radiaţii solare şi cu nori de plasmă rezultaţi în urma impactului cu diverse corpuri spaţiale. Aceste ciocniri determină captarea materialului din inele în câmpul magnetic al lui Saturn şi atragerea acestuia la suprafaţa planetei prin intermediul gravitaţiei.
     
  • SECRETELE unuia dintre cele mai MISTERIOASE LOCURI de pe planetă – VIDEO

    Există locuri în Antarctica ce nu au mai văzut precipitaţii de 2 milioane de ani.

    În Antarctica se află o cascadă numită Blood Falls.

    În Antarctica se găsesc mai mulţi meteoriţi decât în orice altă parte a lumii.

    70% din apa proaspătă a lumii se află în Antarctica.

    Antarctica a fost cândva un continent cu climă tropicală (şi ar putea deveni din nou unul, din cauza emisiilor de CO2).

    Este singurul continent fără reptile sau şerpi.

    Antarctica este cu 50% mai mare decât Statele Unite.

    Din cauza schimbărilor climatice, Antarctica a pierdut 3 trilioane de tone de gheaţă în ultimii 25 de ani.

    Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Antarctica a fost 17,5 grade Celsius.

    Există un singur bancomat în toată Antarctica, instalat de Wells Fargo în 1998.

  • Cum arată era alimentaţiei 2.0: De la diete personalizate pe ADN-ul fiecăruia, pizza care ar putea preveni Alzheimerul şi până la cofeină sănătoasă pentru copii, trendurile alimentare se schimbă

    Plecând de la încercarea de a găsi o variantă sustenabilă pentru viitorul alimentaţiei, cercetătorii din toată lumea gândesc diverse variante, atât din perspectivă agricolă, pentru a eficientiza activitatea şi a maximiza rezultatul, cât şi prin segmente precum carnea crescută în laborator sau chiar personalizarea dietei în funcţie de ADN-ul individului.

    Cercetătorii chinezi anunţau în luna martie că ar fi descoperit un miracol al agriculturii, care ar putea reprezenta soluţia la problema sustenabilităţii mâncării, corelată cu cea a protejării planetei, potrivit Quartz.

    Din 2005 până în 2015, cercetătorii au lucrat sub îndrumarea Universităţii Chineze de Agricultură din Beijing şi au condus peste 13.000 de studii pe teren în toată China, analizând practicile locale de agricultură.

    După un studiu de 54 de milioane de dolari, în care au fost implicaţi circa 1.000 de cercetători şi 65.000 de funcţionari locali, academicienii din toată lumea recomandă această soluţie tuturor economiilor emergente care au o componentă agricolă puternică.

    Personalizarea modului în care este practicată agricultura a reprezentat, în urma acestui studiu masiv, un proiect prin care fermierii chinezi au economisit deja 12,2 miliarde de dolari de-a lungul a 10 ani. După aceste studii, cercetătorii au dezvoltat un sistem cu specificaţie geografică, care să îi ajute pe fermieri să crească mai eficient orez, porumb şi grâu. Acest sistem se bazează pe ideea că o singură metodă agricolă nu poate fi la fel de eficientă pentru toate culturile, regiunile şi condiţiile de vreme.

    Spre exemplu, cercetătorii i-au sfătuit pe crescătorii de orez din regiunea de nord-est a Chinei să reducă doza de fertilizator bogat în nitrogen cu circa 20% şi să îl folosească doar într-o anumită perioadă a anului. După ce au urmat acest sfat, un studiu publicat de revista Nature arată că producţia a crescut în medie cu 11%, folosind cu 15% mai puţin fertilizator. Practic, acest mecanism a scutit deja solul şi planeta de 1,2 milioane de tone de nitrogen.

    În acelaşi timp, posibilitatea ca fripturile cumpărate din supermarket să fie de fapt carne crescută în laborator este din ce în ce mai aproape. La sfârşitul lunii august, o companie din Silicon Valley şi un jucător major din industria americană de carne au încheiat o înţelegere şi au început un proiect care ar putea aduce carnea cultivată în laborator pe rafturile lanţurilor de retail până în 2020.

    Mai mult, cei doi jucători au început încă de atunci să forţeze mâna organelor de reglementare pentru a putea introduce cât mai rapid acest produs în circulaţie. Într-o scrisoare trimisă către Casa Albă în data de 23 august, Memphis Meats şi North American Meat Institute (NAMI) i-au cerut preşedintelui Donald Trump să avanseze un plan legislativ care ar putea încheia dezbaterea controversată cu privire la modul în care produsele din carne crescută în laborator ar trebui reglementate de statul american. Expeditorii sugerează că acest segment poate fi supravegheat de Departamentul de Agricultură şi de Administraţie pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite.

    Până când carnea crescută în laborator va deveni o normă, americanii automatizează vânzarea cărnii de astăzi. O companie americană a lansat primul concept de tonomat de carne disponibil 24 de ore din 24. Nu există personal angajat, măcelarul nu este acolo, însă clienţii pot găsi fripturi de vită şi porc, cârnaţi, costiţe şi alte produse pe care le-ar fi căutat la o măcelărie tradiţională.
    „Nu mai suntem în 1950, unde toată lumea lucra de la 9 la 5 şi mânca la aceeaşi oră în fiecare seară“, spune Josh Applestone, fondatorul companiei, pentru Esquire. „Viaţa este cel puţin haotică acum.”

    Mâncare pe ADN-ul tău
    Între timp, pentru oamenii aflaţi în economiile dezvoltate şi care trăiesc în problemele cotidiene de „azi şi acum”, viitorul sustenabil al mâncării nu este una dintre priorităţi. De aceea, cum businessul ţine foarte mult de profitul făcut în fiecare moment, marii jucători din industrie conturează viitorul alimentaţiei chiar în zilele noastre, încercând să lanseze sau să găsească următorul aliment universal sau următoarea metodă de a-l implica pe consumatorul final într-o experienţă.

    Deoarece personalizarea este dictonul principal în piaţă, Nestlé duce ideea la nivelul următor şi încearcă să creeze planuri de nutriţie personalizate, pe baza ADN-ului uman, potrivit Bloomberg. Aceste planuri ar trebui să extindă categoric durata de viaţă şi să păstreze sănătatea indivizilor.

    Nestlé lansează acest program în primă fază în Japonia. Circa 100.000 de persoane iau parte la programul companiei, care le oferă clienţilor kituri pentru a-şi colecta singuri ADN-ul acasă. Programul îi încurajează pe oameni să publice, prin intermediul unei aplicaţii, poze cu ceea ce mănâncă. După aceea, specialiştii de la Nestlé recomandă schimbări de dietă şi suplimente specializate care pot fi adaptate mâncărilor şi băuturilor pe care le consumă un individ.

    De mulţi ani, elveţienii de la Nestlé încearcă să se poziţioneze undeva pe linia de mijloc între companie de nutriţie şi companie farmaceutică. În decembrie 2016, preşedintele de atunci al companiei, Peter Brabeck-Letmathe, a declarat într-un interviu pentru Quartz că mâncarea personalizată, pentru fortificarea organismului, va fi viitorul. Visul, aşa cum credea Brabeck-Letmathe, este de a inventa o nouă suită de produse care ar preveni boli. Cum ar fi dacă un anumit tip de pizza, consumat regulat, ar preveni Alzheimerul, spre exemplu?

    Cei mai mari producători de mâncare din lume şi-au petrecut ultimii ani încercând să recâştige consumatorii din America şi din Europa, care şi-au pierdut încrederea în produsele ambalate din cauza valului de arome artificiale, coloranţi, zahăr şi sare care a inundat producţia.

    Nestlé, în special, s-a confruntat cu vânzări din ce în ce mai scăzute în SUA pe segmentul produselor congelate. General Mills şi Kellogg au început să vândă din ce în ce mai puţine cereale, în timp ce Coca-Cola şi PepsiCo se confruntă cu scăderi la nivelul vânzărilor de băuturi carbogazoase, în contextul în care consumatorii migrează spre băuturi precum ceaiuri sau ape aromate.
    Personalizarea mâncării utilizând analiza de ADN duce trendul la un alt nivel şi oferă o perspectivă cu privire la modul în care poate arăta viitorul mâncării şi al băuturilor.

    Ce bem mâine?
    Coca-Cola a şocat reţelele sociale la mijlocul lunii septembrie, când a anunţat că va lansa băuturi infuzate cu cannabis. Mai exact, gigantul băuturilor carbogazoase se uită cu interes spre Aurora Cannabis. În contextul în care compania se chinuie să se menţină profitabil pe fondul unui interes din ce în ce mai scăzut faţă de produsele acidulate şi al unei apetenţe ridicate pentru ceaiuri şi ape aromate, reprezentanţii acesteia consideră că o băutură care să conţină substanţa nonpsihoactivă din cannabis ar putea fi soluţia.
    În timp ce industria sucurilor s-a confruntat cu acest declin, şi industria berii se uită înspre piaţa de cannabis şi înspre creşterea impresionantă pe care o înregistrează aceasta. Molson Coors Brewing, compania din spatele Bergenbier, a intrat în Canada în parteneriat cu un producător de cannabis, în încercarea de a lansa băuturi nonalcoolice infuzate cu cannabis.
    Această piaţă a atras atenţia deoarece industria marijuanei explodează. În 2011, vânzările atingeau un miliard de dolari. Până în 2016, acestea au ajuns la 4 miliarde de dolari, iar până la sfârşitul lui 2017 s-au dublat, ajungând la 9 miliarde de dolari.
    În contextul acestor transformări pe care le suferă industria alimentară, în Coreea de Sud şi în Anglia, o serie de decizii guvernamentale lasă loc pentru un alt potenţial produs: cofeină sănătoasă pentru copii.
    La sfârşitul verii, guvernul britanic a anunţat că se pregăteşte să interzică vânzarea energizantelor precum Red Bull către minori, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul negativ pe care cofeina îl are asupra sănătăţii. Între timp, Coreea de Sud a anunţat că va interzice vânzarea de cafea în şcoli, promisiunea fiind îndeplinită până la mijlocul lunii septembrie.
    În acest context, potrivit Quartz, marii jucători din industrie încearcă să găsească o formulă care să poată fi aprobată de organele guvernamentale şi care să se încadreze în acelaşi timp în categoria produselor sănătoase, încercând să păstreze şi publicul cu vârste de până în 18 ani. În plus, intervenţia asupra vânzării cofeinei către minori ar putea afecta şi produsul cola, de bază pentru mulţi producători, deoarece şi acesta conţine cofeină.