Tag: perioada

  • Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Ratele de dobândă la titlurile de stat ar putea creşte în perioada următoare

     
    “Ne aşteptăm la creşterea ratelor de dobândă la titlurile de stat în perioada următoare, în contextul tensiunilor macroeconomice interne şi perspectivelor de intensificare a volatilităţii pe pieţele externe”, spune Andrei Rădulescu într-o analiză a Băncii Transilvania.
     
    În săptămâna 26-30 august, pe piaţa titlurilor de stat rata de dobândă la 10 ani a scăzut cu 0,1%, la 4,065% (diminuare cu 15,2% în 2019). Spread-ul de dobândă s-a redus cu 2,3% la 1,29 puncte procentuale
     
  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Adela Militaru, national sales manager Traditional Trade Mars România

    Adela Militaru lucrează de zece ani în cadrul companiei Mars, iar în prezent ocupă funcţia de national sales manager traditional trade, poziţie din care coordonează o echipa de vânzări formată din  85 de persoane, cu ajutorul căreia spune că a realizat anul trecut o creştere de două cifre la nivelul departamentului pe care îl conduce.

    Una dintre experienţele cheie din cariera Adelei Militaru a fost trecerea de la marketing la conducerea unei echipe de vânzări, în cadrul căreia spune că a învăţat un lucru esenţial: „Să construiesc relaţii de colaborare bazate pe încredere, începând cu echipa, continuând cu organizaţia şi cu clienţii alături de care ne dezvoltăm diviziile”.

    Spune că şi în prezent se află într-un punct-cheie al carierei: „E un job cu multe provocări, pentru că presupune o activitate complexă, de negociere, dar care aduce multe satisfacţii atunci rezultatele vorbesc de la sine”.  Nu au lipsit însă nici momentele grele din parcursul ei profesional, iar cel mai dificil a venit atunci când a decis să renunţe la o promovare regională pentru a se dedica exclusiv familiei, timp de un an.

    Adela Militaru este absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul ASE şi a urmat un program de master în marketing strategic în cadrul aceleiaşi instituţii. Spune că a avut parte de experienţe regionale în marketing, prin coordonarea brandului Orbit la nivel de cinci ţări, apoi ca parte din brand building team, la nivel european, pentru unul dintre brandurile Mars, şi ca membru al European Marketing Leadership Team.

  • Povestea avocatului care a transformat Boeing într-un gigant al industriei aviaţiei

    William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

    În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

    Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

    Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor ’50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

    Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

    În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

    În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

    În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Eugen Măciucă, manager SIXT SH, SIXT Group România

    Eugen Măciucă ocupă, începând cu 2009, funcţia de manager al SIXT SH, coordonând o echipă formată din 7 persoane. În perioada 2011-2013, el a ocupat în paralel şi funcţia de deputy general manager al SIXT Group România.

    Anterior, între anii 2006 şi 2009, Eugen Măciucă a fost buying manager la AAA Auto. Absolvent al Universităţii Bucureşti, el a urmat mai multe cursuri de specializare în domenii precum pricingul, la Praga. Deţine şi un MBA în eficienţă personală, dobândit în anul 2013.

     
  • România a avut a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în al doilea trimestru

    Astfel, creşterea PIB-ului României a fost, în serie ajustată sezonier, de 4,6% în T2, 2019, faţă media europeană de 1,3%.

    În Ungaria, PIB a crescut cu 5,1% în serie ajustată sezonier faţă de aceeaşi perioadă a anului precent. După România, a treia cea mai mare creştere din UE a fost înregistrată în Polonia, unde economia a crescut cu 4,1%.

    Bulgaria a înregistrat de asemenea o creştere economică peste medie europeană. Economia bulgară a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 3,3%, iar Cehia a înregistrat un avans anual de 2,7% în T2. Nicio ţară din UE pentru care există în acest moment date nu a înregistrat scăderi ale PIB-ului în al doilea trimestru din acest an, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, economia italiană a stagnat în al doilea trimestru din acest an, după ce în primul trimestru a înregistrat o scădere economică de 0,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Ministrul Transporturilor a anunţat investiţii de 5,6 milioane de euro pentru aeroportul Henri Coandă

    Contractul de reabilitare a căii de rulare Delta are o perioadă de proiectare de 2 luni şi un timp de execuţie de 6 luni. De asemenea, proiectul are o perioadă de garanţie de 9 ani.

    Directorul CNAB a afirmat că acest proiect este important pentru a permite lucrările la Pista 2, iar perioada de garanţie de 9 ani va reduce costurile CNAB în ceea ce priveşte mentenanţa căii de rulare.

    “Fără refacerea completă, fără lucrările capitale la calea de rulare Delta, lucrările la Pista 2 nu puteau începe deoarece pe perioada cât va fi închisă pista numărul 2, pista numărul 1 va prelua tot traficul. Calea de rulare are o garanţie de 9 ani. Prin contractul pe care l-am făcut se vor reduce costurile de mentenanţă şi cu reparaţiile pe perioada celor 9 ani cât este în garanţie”, a explicat Alexandru Ivan.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • INS: Producţia internă de petrol a scăzut faţă de aceeaşi perioadă din 2018

    Principalele resurse de energie primară în perioada în perioada ianuarie – iunie 2019 au prezentat o valoare totală de 17.239.000 tone echivalent petrol, în creştere cu 241.000 faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

    Producţia internă a însumat 10.178.000 tone, în scădere cu 155.000 tone faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7.060.000 tone.

    Consumul final de energie electrică a scăzut cu 0,4% în primul semestru al anului faţă de aceeaşi perioadă din 2018, iar consumul populaţiei s-a majorat cu 18,5%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se mai întâmplă pe piaţa imobiliară din România: Preţul apartamentelor s-a scumpit în iulie în aproape toate oraşele mari. Bucureştiul conduce clasamentul creşterilor de preţ, evoluţie identică cu cea din perioada similară a anului 2018

    Valoarea actuală este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.212 euro pe metru pătrat util. Deşi majorări de preţ au fost consemnate şi pe segmentul locuinţelor vechi, cele mai semnificative scumpiri au avut loc pe segmentul celor nou-construite.

    În iulie, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat cel mai mult în Capitală: este vorba despre un avans de 2,6%, de la 1.284 la 1.318 euro pe metru pătrat util. Interesant este că această evoluţie nu a făcut decât să aducă Bucureştiul la nivelul de preţ valabil în urmă cu 12 luni, valoarea actuală fiind chiar identică cu cea din perioada similară din 2018. Locuinţele din blocurile vechi au înregistrat un plus de 1,8% luna trecută (de la 1.228 la 1.250 de euro pe metru pătrat), în vreme ce, în cazul unităţilor locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale, creşterea a fost mai semnificativă, cifrându-se la 3,9% (de la 1.323 la 1.375 de euro pe metru pătrat).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Nouă texte inedite de Marcel Proust vor fi publicate în luna octombrie

    Cele nouă texte au fost scrise în perioada în care Proust avea aproximativ douăzeci de ani. Iniţial erau alese pentru a face parte din prima carte a lui Proust, ”Les plaisirs et les jours/ Plăcerile şi zilele” (1896), dar scriitorul s-a răzgândit şi a renunţat la ele.

    Publicarea nuvelelor a fost pregătită de fondatorul editurii, Bernard de Fallois, care a încetat din viaţă în 2018. Specialist al operei lui Marcel Proust, de Fallois este cunoscut şi pentru că a fost cel care a adus sub ochii publicului romanul pe care Proust l-a scris între 1895 şi 1899, ”Jean Santeuil”, publicat la Gallimard în 1952, ca şi textul ”Contre Sainte-Beuve”, tipărit în 1954.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Simina Niculiţă, director retail agency Colliers International România

    Simina Niculiţă este directorul departamentului de retail din cadrul Colliers şi coordonează activitatea unei echipe atât în ceea ce priveşte consultanţa oferită proiectelor de retail din România, negocierile cu retailerii mici, medii sau mari, cât şi serviciile de analiză de fezabilitate şi de concept sau de renovare şi repoziţionare.
    De asemenea, ea se ocupă şi de intermedierea tranzacţiilor cu proprietăţi comerciale (achiziţii, vânzări, parteneriate) şi este membru al boardului Colliers. Potrivit ei, departamentul pe care îl conduce a înregistrat anul trecut venituri aproape duble faţă de anul 2017: „Estimăm rezultate cel puţin la fel de bune pentru 2019.” „M-am alăturat echipei Colliers International în 2005, când începea boomul imobiliar. Aveam 22 ani, energie şi mult entuziasm care creştea pe măsură ce înţelegeam cât de vast, dinamic şi interesant este domeniul în care am intrat”, descrie Simona Niculiţă începuturile parcursului său în cadrul companiei Colliers. Primii trei ani, spune ea, au reprezentat o perioadă foarte importantă, deoarece experienţa pe care a căpătat-o atunci este cu mult peste ceea ce ar fi învăţat dacă ar fi intrat în business după 2009. „Au fost nişte ani solicitanţi – într-adevăr, lucram deseori câte 12-14 ore pe zi – dar în acea perioadă mi-am conturat o mare parte din tot ceea ce înseamnă hard & soft skills, abilităţi care s-au dovedit a fi necesare pe tot parcursul carierei.” Simina Niculiţă a urmat cursurile ASE şi şi-a petrecut aproape jumătate din anii de studiu în străinătate (China, Marea Britanie şi Mexic), unde a intrat în contact cu numeroase culturi, limbi străine şi tipuri de predare.