Tag: perceptie

  • Realitatea ar putea fi, de fapt, o halucinaţie. Cum explică ipoteza un profesor de neuroştiinţă cognitivă

    „De unde ştim că suntem în lumea reală? De fapt, s-ar putea să nu fim. Tot ce percepem, tot ce experimentăm, este un rezultat al creierului, care interpretează informaţia senzorială, furnizată într-o anumită modalitate.

    Sunt Anil Seth. Sunt profesor de neuroştiinţă la Universitatea din Sussex, în Marea Britanie. Acum puteţi spune că toate experienţele noastre sunt halucinaţii. De câte ori suntem de acord asupra lucrurilor, asta formează realitatea. Creierul se bazează pe aşteptările anterioare, despre ceea ce este acolo, pentru a interpreta informaţia senzorială vastă, zgomotoasă şi neclară, de care se „loveşte” încontinuu.

    Percepţia, în loc să fie o reflecţie a ceea ce este în lume, reprezintă un proces de interpretare. Este simplu să presupunem că vedem cu ochii. De fapt, vedem cu creierul. Ochii noştri sunt necesari, dar descoperim că percepţia este mai degrabă un produs al modului în care creierul nostru interpretează toate aceste informaţii. Ochii sunt o fereastră către realitatea obiectivă externă. Şi când echilibrul oscilează între cum interpretează creierul informaţia senzorială şi ce înseamnă ea de fapt, oamenii încep să vadă lucrurile pe care alţii nu le văd, au halucinaţii”, explică Anil Seth, citat de Business Insider.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum arată cel mai confortabil loc de avion din lume: ”O mică familie ar putea să încapă aici” – GALERIE FOTO – VIDEO

    Acestea au 3,7 metri pătraţi şi vor schimba percepţia asupra unei călătorii cu avionul datorită intimităţii pe care o oferă, meselor gourmet oferite ori televizoarelor cu ecrane de 81 cm cu care sunt dotate acestea.

    Casey Neistat, un star YouTube, a făcut o filmare în care a prezentat caracteristicile noilor cabine. ”Arată ca o cameră de hotel – mică, dar extrem de elegantă, nu doar ca un loc de avion”, a spus el pe vlogul lui, care a strâns până acum trei milioane de vizualizări. Cabinele au şi o garderobă personală, precum şi un spaţiu de depozitare pentru bagajele de mână, posibilitatea de a seta temperatura, precum şi intensitatea luminii. ”O mică familie ar putea încăpea aici”, explică vloggerul în postarea sa.

    Este uimit de faptul că spaţiul este prevăzut cu două ecrane – televizorul, precum şi un iPad. Prin intermediul iPad-ului, pasagerii pot intra în contact cu personalul navigant.

    ”Noile cabine Emirates sunt mai bune decât jumătate din hotelurile în care am stat vreodată”, spune în articolul Daily Mail şi Jeremy Clarkson.
     

  • Cum arată cel mai confortabil loc de avion din lume: ”O mică familie ar putea să încapă aici” – GALERIE FOTO – VIDEO

    Acestea au 3,7 metri pătraţi şi vor schimba percepţia asupra unei călătorii cu avionul datorită intimităţii pe care o oferă, meselor gourmet oferite ori televizoarelor cu ecrane de 81 cm cu care sunt dotate acestea.

    Casey Neistat, un star YouTube, a făcut o filmare în care a prezentat caracteristicile noilor cabine. ”Arată ca o cameră de hotel – mică, dar extrem de elegantă, nu doar ca un loc de avion”, a spus el pe vlogul lui, care a strâns până acum trei milioane de vizualizări. Cabinele au şi o garderobă personală, precum şi un spaţiu de depozitare pentru bagajele de mână, posibilitatea de a seta temperatura, precum şi intensitatea luminii. ”O mică familie ar putea încăpea aici”, explică vloggerul în postarea sa.

    Este uimit de faptul că spaţiul este prevăzut cu două ecrane – televizorul, precum şi un iPad. Prin intermediul iPad-ului, pasagerii pot intra în contact cu personalul navigant.

    ”Noile cabine Emirates sunt mai bune decât jumătate din hotelurile în care am stat vreodată”, spune în articolul Daily Mail şi Jeremy Clarkson.
     

  • Arta pe care o poţi călca în picioare

    Printre companiile care au convins artişti să-şi lase opera călcată în picioare se numără Amini Carpets din Italia, care s-a asociat cu galeria newyorkeză de artă R&Company pentru colecţia Woven Forms la care au lucrat artişti şi designeri, cum ar fi Haas Brothers, care au creat carpete viu colorate inspirate de blănurile de animale puse pe jos prin case.

    Un alt exemplu este producătorul britanic Brintons, care a colaborat cu cineastul Shezad Dawood, care a folosit ca inspiraţie picturi ale sale şi role de film parţial neexpus; iar firma Christopher Farr a lansat în ediţie limitată de covoare de inspiraţie indiană după o pictură creată special de pictorul Howard Hodgkin.

  • Care sunt oraşele cu cele mai bune şcoli din România. Capitala, departe de prima poziţie

    Oradea, Braşov şi Piteşti se află pe primele trei poziţii în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi educaţionale, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research. Studiul analizează percepţia cetăţenilor asupra accesului la facilităţile educaţionale în regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc.

    Pe următoarele poziţii din clasament se află Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Sibiu, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea, în timp ce la polul opus se situează Giurgiu, Alexandria şi Focşani, acestea din urmă fiind desemnate cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Storia.ro.

    Topul regiunilor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este condus de Transilvania, urmată de Crişana, Banat, Bucureşti şi Ilfov. În ceea ce priveşte Capitala, aceasta ocupă a 14-a poziţie în clasamentul celor mai avantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale, potrivit respondenţilor care au evaluat Bucureştiul şi cartierele în care locuiesc.

    În Bucureşti, cartierele aflate în fruntea clasamentului sunt Tineretului, Nicolae Grigorescu şi Titan, în timp ce la polul opus se află Gorjului, 16 Februarie şi Gara de Nord.

    La nivel naţional, pe primele locuri se situează Copou din Iaşi, Tineretului din Bucureşti şi Gheorgheni din Cluj-Napoca, urmate de Grigorescu din Cluj-Napoca şi Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Cele mai dezavantajoase cartiere sunt Oncea din Oradea, Calea Timişoarei din Reşita, Miceşti din Alba Iulia, Griviţei din Baia Mare şi Bere din Piteşti.

    În Braşov, cartierele desemnate ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al facilităţilor educaţionale sunt Centrul Istoric, Răcădău, Centrul Civic, Schei şi Braşovul Vechi, iar în Cluj-Napoca, topul este condus de Gheorgheni, Centru, Grigorescu, Zorilor şi Între Lacuri.  

    Orădenii au votat Iosia-Nord, Centru Civic, Rogerius, Nufărul, Decebal ca fiind cartierele cu cele mai bune facilităţi educaţionale, în timp ce în Sibiu clasamentul este format din cartierele Central, Ştrand, Cedonia, Calea Dumbrăvii, Mihai Viteazul.
    În Iaşi, pe primele cinci poziţii se află Copou, Centru Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roş şi Tomeşti.

    Cele mai avantajoase cartiere timişorene din punct de vedere al facilităţilor educaţionale sunt Complex Studenţesc, Soarelui, Dacia, Circumvalaţiunii şi Bucovina.


    Percepţia cetăţenilor asupra oraşelor şi cartierelor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este cea de-a opta temă a studiului realizat de Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research – „Oraşe şi cartiere din România”, ce se va desfăşura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 244.496 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro. Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punct de vedere al facilităţilor educaţionale, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

     

  • Radu Timiş, Cris-Tim: Românii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru un produs mai bun şi se uită mai puţin la preţ

    Radu Timiş, antreprenorul care con­trolează grupul din indus­tria cărnii şi a lactatelor Cris-Tim, spune că primul semestru a adus companiei afaceri mai mari cu circa 14-15%, dar că creş­te­rea preţurilor mate­ri­ilor prime şi in­ves­ti­ţiile făcute de la înce­pu­tul anului au pus presiune pe profita­bili­tate.
     
    „Din punctul de vedere al volumelor ne-am atins obiectivele, am avut o creştere de 12% în primele şase luni ale anului faţă de perioada similară a anului trecut. La cifra de afa­ceri am crescut cu 14-15% în această pe­ri­oa­dă, însă din punctul de vedere al pro­fi­ta­bilităţii suntem la cel mai mic nivel din ca­uza schimbării etichetei şi a faptului că ma­teria primă a crescut cu 42% în acest in­ter­val”, a spus Radu Timiş, care conduce un grup cu afaceri de peste 120 mil. euro la ni­ve­lul anului trecut, conform celor mai recente date.
     
  • Acestea sunt cele mai curate oraşe din România. Pe ce loc se află Bucureşti

    Studiul, realizat în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research, a analizat percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc. Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Piteşti, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin şi Târgu Mureş. Capitala ocupă poziţia 23 în clasamentul naţional general.

    Ultimele locuri sunt ocupate de oraşele Reşiţa, Călăraşi şi Brăila. Printre oraşele ce au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curăţenie se mai numără şi Satu Mare, Focşani, Galaţi şi Alexandria, Zalău, Suceava şi Bacău.

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 de români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curăţeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziţie.

    Cartierele desemnate de români ca fiind cele mai curate sunt din Braşov, cu Avantgarden, Răcădău şi Centrul Civic ocupând primele trei poziţii. Topul este completat de cartierele Gruia şi Grigorescu (Cluj-Napoca), Aviaţiei şi Nicolae Grigorescu (Bucureşti), Andrei Mureşanu (Cluj-Napoca) şi Pajura (Bucureşti).

    La polul opus, zona cu cel mai scăzut nivel de curăţenie este Floreşti din Cluj-Napoca. Topul continuă cu Moldoveni (Călăraşi), 3 Insule (Arad), Calea Caransebeşului (Reşiţa) şi Ferentari (Bucureşti). Breştei (Craiova), Bereasca (Ploieşti) şi CET (Constanţa) se numără şi ele printre zonele urbane desemnate de locuitori ca având un nivel scăzut al curaţeniei.

    Conform percepţiei cetăţenilor din Capitală, Bucureşti ocupă poziţia 23 în topul oraşelor din România la capitolul curăţenie. Peste 35.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierele în care locuiesc, primele poziţii din punct de vedere al nivelului de curăţenie fiind reprezentate de Aviaţiei, Nicolae Grigorescu şi Pajura. Cartierele Titan, Dămăroaia, Domenii, Băneasa şi Bucureşti Noi sunt şi ele în top zece printre cele mai curate cartiere din Capitală.

  • Povestea femeii care timp de 28 de ani s-a prefăcut că e OARBĂ. De ce a făcut asta?

    Există persoane care se prefac că vorbesc la telefon sau care găsesc altfel de scuze, pentru a scăpa de “obligaţiile” sociale.

    O astfel de poveste a trăit şi Carmen Jimenez, o femeie de 57 de ani, care trăieşte în Madrid. Pare incredibil, dar timp de 28 de ani ea s-a prefăcut că este oarbă, doar ca să scape de interacţiunea cu cei din jur.

    “Mă săturasem de să întâlnesc oamenii pe stradă, să mă opresc să-i salut. N-am fost niciodată sociabilă şi, prefăcându-mă că sunt oarbă, am reuşit să scap de obligaţiile sociale”, a afirmat femeia.

    Familia s-a supărat foarte tare pe Carmen Jimenez că a apelat la acest tertip şi că i-a păcălit, iar apropiaţii au îndepărtat-o, scrie realitatea.net

     

  • Povestea femeii care timp de 28 de ani s-a prefăcut că e OARBĂ

    Există persoane care se prefac că vorbesc la telefon sau care găsesc altfel de scuze, pentru a scăpa de “obligaţiile” sociale.

    O astfel de poveste a trăit şi Carmen Jimenez, o femeie de 57 de ani, care trăieşte în Madrid. Pare incredibil, dar timp de 28 de ani ea s-a prefăcut că este oarbă, doar ca să scape de interacţiunea cu cei din jur.

    “Mă săturasem de să întâlnesc oamenii pe stradă, să mă opresc să-i salut. N-am fost niciodată sociabilă şi, prefăcându-mă că sunt oarbă, am reuşit să scap de obligaţiile sociale”, a afirmat femeia.

    Familia s-a supărat foarte tare pe Carmen Jimenez că a apelat la acest tertip şi că i-a păcălit, iar apropiaţii au îndepărtat-o, scrie realitatea.net

     

  • Daţi clic aici!

    Daţi clic pentru cea mai frumoasă localitate din România, pentru staţiunea care rivalizează cu Santorini şi găsiţi nişte sate, comune, oraşe care încearcă să reînvie un turism care nu va mai veni niciodată.

    Titlurile care anunţă povestea unei fete care s-a îmbogăţit de tânără stând acasă intră în aceeaşi categorie.

    De foarte multe ori sunt şi eu victima clicului sau a ferestrelor care apar de nicăieri când ţi-e lumea mai dragă şi îţi taie din elanul cititului.

    În mod cert, aveţi pretenţia de la Business Magazin şi de la ZF să nu găsiţi astfel de titluri, şi poate astfel de articole.

    Dar dacă aţi avea de ales între un titlu care spune că o pisică s-a salvat miraculos şi un titlu sec care anunţă scăderea ROBOR-ului, indicatorul de referinţă pentru dobânzile la credite, 101% dintre voi aţi da clic să vedeţi ce face pisica. Sau primul clic va fi pe pisică şi apoi pe ROBOR.

    De Robor, care vă calculează dobânda pe care o aveţi de plătit la bancă, nici nu vă atingeţi. Dacă am da titlul ”Criză pe piaţa interbancară, creştere spectaculoasă a Robor-ului. Veţi plăti mai mult la bancă. Ce face Isărescu?“, sigur aţi da clic. Contează prea puţin că Robor-ul a crescut de la 0,8% la 0,83%.

    Nu vrem să vă înşelăm, dar natura umană a voastră, a noastră, ne face să dăm clic pe lucrurile mai spectaculoase, mai nonconformiste, pe cuvintele mai tari – şoc, groază, cădere, prăbuşire; vă puteţi alege voi cuvintele.

    Credeţi că noi, românii, suntem diferiţi de americani sau britanici? De ani de zile citesc The Wall Street Journal şi Financial Times şi mi-am format obiceiul de a mă uita în dreapta pe site-urile lor, unde sunt cele mai citite articole, cele mai vizionate, cele mai share-uite.

    Orice ştire legată de Alzheimer, fitness, divorţ, unde să stai în avion dacă vrei să ai o şansă în caz de prăbuşire, cum să comunici mai bine în doi, cum să te comporţi dacă ai fete adolescente, ce a mai făcut Donald Trump, ce pantofi poartă Melania Trump, cum este sexul peste 50 de ani (la vârsta de 50 de ani), care sunt bolile zilei (cancerul produce întotdeauna emoţie) bate orice altceva.

    Poţi să scrii pagini întregi despre dobânzi sau cursul dolarului, despre luptele din Uniunea Europeană, despre mugurii unei noi crize, nu ai nicio şansă în faţa costumului de 450 de euro purtat de Emmanuel Macron în ziua în care a preluat mandatul de preşedinte al Franţei.

    Şi nu este o ştire de cancan.

    Internetul ne dă posibilitatea să aflăm despre noi, cum suntem, cum simţim, ce ne interesează cu adevărat să citim, la ce ne uităm în realitate, nu ceea ce spunem în sondaje sau în public. Citim despre dobânzi, despre cum merge economia lumii, despre deficite bugetare, despre ce fac marile companii, mai ales dacă lucrăm la vreuna dintre ele în România; dar înainte ne uităm la Melania Trump, ce rochie a purtat la învestitura soţului la Casa Albă, sau la pantofii lui Vladimir Putin, asta dacă nu dăm clic să vedem cum a cântat temutul preşedinte rus la pian. Nu încercaţi să spuneţi altceva, pentru că netul ştie sigur pe ce aţi dat prima dată clic.

    ”De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie în România“ a avut un reach pe Facebook-ul ZF de peste 50.000 de persoane (comentariul unui cititor de pe Facebook – Deci câte?). ”Cererea de programatori sparge toate recordurile: 3.000 de euro dacă recomanzi un IT-ist bun“ a avut un reach de 30.000 de persoane.

    Articolul ”Roger Ailes, unul dintre cei mai controversaţi magnaţi media şi fostul şef al Fox News, a murit la vârsta de 77 de ani. Anul trecut şi-a părăsit «regatul» de la Fox News după un scandal sexual zguduitor“ a avut un reach de peste 110.000 pe Facebook şi 73.000 de vizualizări pe site-ul ZF. |n condiţiile în care cei mai mulţi dintre voi nu aţi auzit de Roger Ailes.

    Întotdeauna o ”moarte“ (cele mai citite articole de pe Wall Street Journal, FT, Bloomberg şi la noi, conform datelor de mai sus) va atrage un clic mai mult decât majorarea salariilor, să spunem, pentru că are mai multă emoţie decât o cifră seacă de 5%, care mai mult vă enervează decât vă determină să deschideţi o sticlă de şampanie. Pentru cei care vreţi să vedeţi cum funcţionează netul, cum se dau titlurile, cum se pun crossurile, cum se pun postările pe Facebook, pentru cei care vreţi să aflaţi ce citiţi voi şi noi, când anume (orele, zilele din săptămână şamd), sau alte detalii, sunteţi invitaţii mei la ZF şi Business Magazin. Veţi avea parte de o experienţă unică, un internship fabulos, unde veţi înţelege de ce ”daţi clic aici!“