Născut la Tarragona şi licenţiat în drept la Universitatea din Barcelona – după cum el însuşi se prezintă –, Miguel Ventas, acum în vârstă de 76 de ani, a ajuns în România în urmă cu aproape 15 ani. Imediat ce şi-a găsit un job, s-a îndrăgostit de un loc pe care azi îl numeşte „acasă”. Aşa a ajuns să cumpere conacul Banffy din Sânmărghita – la câţiva kilometri de Dej, în judeţul Cluj – şi să-şi stabilească acolo şi casa, şi biroul.
Lucrase în domeniul turismului în Spania, apoi îşi făcuse propria firmă producătoare de mobilă, în aceeaşi ţară cu soare blând şi plaje fierbinţi. La mijlocul anilor ’90 a plecat în Tunisia, tot ca producător de mobilă. După zece ani, când piaţa de acolo nu i s-a mai părut atractivă, a început să se gândească la o nouă destinaţie.
„Citeam în Financial Times despre mediile economice din mai multe ţări şi aşa am văzut că, pe atunci (în anii 2004-2005 – n. red.), costurile de trai din România erau similare cu cele din Tunisia, însă condiţiile pentru producţia de mobilă erau mai bune. Fiind spaniol, româna îmi era destul de simplu de învăţat, ambele fiind limbi latine, aşa că am hotărât să vin aici. La început, am mers pe la târguri de mobilă, pentru a cunoaşte domeniul şi a interacţiona cu producătorii locali”, îşi aminteşte Miguel Ventas.
Nu îi plăceau – nici atunci şi nici acum – oraşele mari şi aglomerate precum Bucureştiul, aşa că a ales Transilvania şi a început din nou să cerceteze. De această dată, în căutarea unui loc potrivit pentru producţia de mobilă. Iniţial, şi-a stabilit firma undeva în apropiere de Cluj, apoi s-a orientat către Sânmărghita, un sat cu mai puţin de o mie de locuitori, aflat la o distanţă de 12 kilometri de Dej şi de 64 de kilometri de Cluj-Napoca. Pentru că businessul cu mobilă parcă nu era complet pentru tot ceea ce visa el să facă în România, Miguel Ventas a hotărât să facă o investiţie la care nu mulţi se încumetă. Aşa că a cumpărat o ruină, cu gândul că o va readuce la viaţă.
„Tot timpul am fost interesat de investiţii imobiliare, de aceea am avut curaj să investesc în recondiţionarea conacului Banffy.”
Rădăcinile
Istoria satului Sânmărghita îşi are originile la începutul mileniului trecut, localitatea fiind consemnată pentru prima dată în 1330. Iniţial, satul a aparţinut domeniului Cetăţii Ciceu, dăruit de Matei Corvin lui Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea. Alexandru Lăpuşneanu a fost ultimul domnitor care a reuşit să mai stăpânească aceste teritorii transilvane, folosindu-se, în mare parte, de forţa armelor.
„Numele satului evocă hramul mănăstirii romano-catolice Sfânta Margareta, ctitorită în jurul anului 1300 şi ale cărei ruine au fost descoperite aici în 1861. Despre Sfânta Margareta ştim că a fost nepoata Regelui Angliei Edmund al II-lea şi că s-a născut în jurul anului 1045, în Regatul Ungariei, acolo unde tatăl său, prinţul Edward, a fost forţat să trăiască în exil. În jurul anului 1070, Margareta devine regina Scoţiei, dând ulterior naştere la trei viitori regi ai Scoţiei. Ea a fost o ambasadoare ferventă a catolicismului, fiind canonizată în anul 1250 de către papa Inocenţiu al IV-lea. Datorită legăturilor date de locul naşterii, după canonizare numele său a devenit o prezenţă extrem de populară în Regatul Ungariei, un număr important de biserici şi mănăstiri primind hramul său”, se arată pe site-ul Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark.
Timp de mai multe secole, diferite părţi ale satului Sânmărghita au aparţinut unor familii importante ale vremii, multe dintre ele nobiliare, precum Banffy, Bethlen, Haller, Kornis sau Kemeny. Conacul Banffy poartă astfel numele familiei căreia i-a aparţinut la începuturi, fiind construit la începutul secolului al XIX-lea. Indiciul că primul proprietar al conacului a fost familia Banffy este o inscripţie de pe una din grinzile imobilului. Arhivele istorice consemnează, la un moment dat, conacul în posesia familiei Bethlen, un alt nume nobiliar al Transilvaniei, pentru ca, la începutul secolului XX, să fie menţionat Jeno Horthy, fratele regentului Ungariei, care, prin căsătoria sa cu Rozsa Bethlen a făcut din conacul de la Sânmărghita o reşedinţă temporară, cel mai probabil destinată expediţiilor de vânătoare de care era extrem de pasionat, mai notează Artmark Historical Estate.
Arhitectura conacului este neoclasică, imobilul fiind completat de un teren de peste 4.000 de metri pătraţi, cu pomi fructiferi şi un nuc bătrân martor al trecerii timpului.
Schimbarea la faţă
Miguel Ventas a preluat imobilul pentru a-l folosi atât ca locuinţă personală, cât şi ca birou. Achiziţia nu a fost lipsită de complicaţii, însă, în întreg procesul birocratic întortocheat, s-a bazat pe sprijinul unui avocat specializat în proceduri de acest tip, Gabriel Florin Tătaru, iar în toamna anului 2006 a devenit proprietar cu acte în regulă, cumpărând imobilul de la primăria comunei Mica, din care face parte satul Sânmărghita.
„Nu am date exacte legate de cât a costat în total renovarea, însă a durat zece ani, din 2005 până în 2015. În momentul în care am cumpărat-o, clădirea era o adevărată ruină.”
Cu răbdare, dar şi cu resurse financiare, Miguel Ventas a „şters praful” de pe comoara arhitecturală. Zidurile au fost curăţate pe interior şi pe exterior, au fost egalizate (fiind deteriorate pe alocuri de trecerea timpului), au fost înlocuite grinzile, s-au montat instalaţii noi de apă şi electricitate, acoperişuri, s-au îmbunătăţit izolaţiile, s-au curăţat cele 14 coloane toscane ale conacului, s-au montat ferestre noi şi centrală.
O bună parte din elementele originale se regăsesc însă în continuare, printre acestea aflându-se coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior şi o parte din ornamentele faţadei. La final, conacul era integrat armonios în secolul XXI, putând fi folosit ca locuinţă. În prezent, sunt folosite doar parterul şi mezaninul, etajul şi mansarda fiind open space, complet renovate, dar nemobilate.
În urmă cu trei ani, Miguel Ventas a dizolvat societatea prin care opera afacerea în producţie de mobilă, astfel că acum, spune el, are timp să se ocupe doar de ce îi place. Are un apartament şi în Budapesta, unde merge destul de des, iar timpul şi-l petrece alături de soţia sa, de origine elveţiană, pe care a cunoscut-o pe când avea 21 de ani, vârstă de la care sunt împreună
peste tot.
„Citesc, sunt pasionat de fotografie şi de filosofie, artă şi istorie. Filosofii mei preferaţi sunt Socrate, Seneca, Spinoza, Kierkegaard şi Carl Jung. Conacul l-am pus la vânzare şi vom vedea ce se va întâmpla, cine va fi interesat să-l cumpere. Eu cred că am făcut ce trebuia făcut pentru a-l menţine în viaţă, viitorul aparţine celor care îl vor avea în proprietate mai departe. Deocamdată, nu intenţionez să fac alte investiţii în România”, spune Miguel Ventas.
Astăzi, conacul Banffy din Sânmărghita este scos la vânzare de Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, care intermediază această vânzare, cu un preţ de pornire de 500.000 de euro. Imobilul este însă estimat la aproape 600.000 de euro, la capătul tuturor investiţiilor făcute de Miguel Ventas.
Conacul ar putea fi transformat în mic hotel sau pensiune, în cazul în care proprietarii nu intenţionează chiar să locuiască acolo, mai ales că este amplasat într-un sat liniştit, idilic, zugrăvit în nuanţe pitoreşti, rupt de realitatea cotidiană a oraşului.
Miguel Ventas îşi doreşte doar ca viitorul proprietar să aprecieze conacul la adevărata sa valoare, aşa cum a făcut-o el însuşi. Pentru ca istoria să se poată scrie în continuare.
Un nume de viţă nobilă
Banffy este numele unei familii nobiliare din Transilvania, cu origini maghiare, fiind una dintre cele mai longevive dinastii din această regiune. Datele disponibile arată că istoria acestei familii a început în secolul al IX-lea, în Ungaria, descendenţii urmând să primească terenuri în Transilvania, unde au construit, de-a lungul timpului, mai multe reşedinţe. Una dintre cele mai vechi este castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, care datează din 1437. O ramură a familiei a fost ridicată la rangul de baron în 1660, iar o alta a fost ridicată la rangul de conte două secole mai târziu.
SOS pentru imobilele istorice!
Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, are în prezent în portofoliu peste 250 de proprietăţi, din care peste 150 sunt proprietăţi istorice sau artistice – conace, castele, domenii boiereşti, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro. Toate acestea sunt active care au nevoie să fie salvate de la degradare şi ruină, prin investiţii ale proprietarilor.
„Lucrăm deja cu dezvoltatori care au atât interesul, cât şi puterea de a face ceva în acest domeniu şi a salva astfel de proprietăţi, a le reîncadra în circuitul public şi privat”, spunea recent Monica Barbu, CEO al Artmark Historical Estate.
Din rândul imobilelor, în afară de conacul Banffy, mai fac parte conacul Procopie Casotta din judeţul Buzău, conacul Oteteleşanu din apropiere de Bucureşti sau vila poetului Octavian Goga.
Artmark Historical Estate este specializată în valorificarea şi reintroducerea în circuitul rezidenţial şi turistic-cultural a monumentelor istorice şi de artă din România. Divizia se ocupă de administrarea proprietăţilor şi intermediază eventuala lor vânzare.
