Tag: patronate

  • Patronatele din transporturi ameninţă cu proteste dacă plafonarea tarifelor RCA nu va fi prelungită

    „Cele mai importante prevederi ale OUG 54/2016, precum stabilirea unui tarif de referinţă sau decontarea directă nu sunt aplicate de nicio firmă de asigurări, iar noua lege RCA se află încă pe traseul de aprobare şi nu va intra în vigoare până la data de 19 mai 2017, atunci când va expira perioada celor 6 luni de plafonare a tarifelor RCA”, argumentează transportatorii.

    Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), piaţa asigurărilor auto obligatorii a crescut şi în trimestrul patru al anului 2016, în condiţiile în care tarifele RCA au fost plafonate, continuând trendul ascendent din ultimii 5 ani. Astfel, volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a atins în anul 2016 un total de 4,03 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de anul precedent.

    „În lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului, Parlamentului, ASF şi Consiliului Concurenţei, după data de 19 mai 2017, firmele de asigurare vor reveni la tarifele practicate înainte de plafonare, tarife netransparente în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări, deşi aceste firme au mai multe linii de business”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajatorii din turism cer ministrului o strategie ca firmele să-şi poată păstra angajaţii

    Turismul, o industrie a cărei activitate angrenează peste 300.000 de persoane şi care a generat în ultimii 25 de ani investiţii de peste 10 miliarde de euro, în proporţie de mai mult de 99% private, are nevoie de un minister propriu, de sine stătător, dar înfiinţarea acestuia trebuie să fie urmată de o serie de măsuri care să ajute la dezvoltarea acestui domeniu, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

    “România are nevoie mai mult ca oricând să-şi schimbe imaginea unei ţări cu politicieni corupţi, care exportă doar forţă de muncă ieftină. Sper ca noul ministru să înţeleagă că e foarte important nu că a obţinut un scaun, ci că are obligaţia să repună România pe harta turistică internaţională, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în urma unei strategii bine definite şi a unei comunicări pe măsură cu mediul de afaceri”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariul minim brut pe economie ar trebui să fie de cel puţin 1.350 de lei/lună

    Pentru a putea achiziţiona produsele din coşul minim de consum lunar necesare supravieţuirii, salariul minim brut de 1.250 de lei – 925 de lei net – este insuficient. Un calcul realizat de MEDIAFAX arată că salariul minim ar trebui să crească la cel puţin 995 de lei net, adică 1.350 de lei brut.

    În prezent, Ministerul Muncii, sindicatele şi patronatele lucrează cu trei variante ale nivelului salariului minim pe economie: 1.250 de lei brut (925 de lei net), 1.400 de lei brut (1.012 lei net) şi 1.500 de lei brut (1.099 lei net). Însă, până acum, reprezentanţii sindicatelor şi cei ai patronatelor nu au ajuns la un consens după mai multe runde de discuţii, aşteptând şi o propunere din partea Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul schimbă legea salarizării

    Guvernul a cerut partenerilor sociali ca în următoarele două săptămâni să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2017, urmând ca până la finalul mandatului Executivul să stabilească noul salariu minim.

    Premierul Dacian Cioloş a transmis partenerilor sociali că pentru anul 2017 nivelul salariului minim pe economie va fi rezultatul negocierii dintre sindicate şi patronate, la fel ca în anii precedenţi. Începând de anul viitor, nivelul salariului minim ar urma să fie stabilit printr-un mecanism de calcul la care lucrează în prezent un grup de experţi independenţi.

    „Am venit la această întâlnire fără idei preconcepute. Suntem deschişi propunerilor partenerilor sociali şi suntem astăzi aici pentru a asculta opiniile dumneavoastră, dar şi pentru a continua să lucrăm împreună la un mecanism transparent care să asigure predictibilitate în evoluţia salariului minim”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronatele din transporturi invită firmele să renunţe la RCA

    Grupul de federaţii şi confederaţii patronale din domeniul transporturilor care au organizat, la 15 septembrie, protestul faţă de scumpirea poliţelor de asigurare pentru răspundere civilă auto (RCA) invită firmele să renunţe la aceste asigurări, deşi ele sunt obligatorii.

    „Invităm toate firmele care nu pot face publice în mod transparent metodele de calcul ale valorilor RCA să renunţe la RCA!”, se arată într-un comunicat al transportatorilor.

    Aceştia se întreabă „cum societăţi de asigurări similare din toate ţările UE pot să opereze asigurări RCA la tarife de 5-10 ori mai mici decât în România, fără să clameze pierderi?”.

    Comunicatul este transmis de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi de organizaţiile patronale APTE 2002, FORT şi APULUM.

    Reacţia transportatorilor vine ca urmare a intervenţiilor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) prin care conducătorii auto profesionişti, dar şi angajatorii acestora, sunt acuzaţi că nu întreprind măsuri eficiente pentru mărirea gradului de siguranţă în circulaţie şi reducerea accidentelor.

    De asemenea, patronatele din transporturi solicită Parlamentului „să asigure prin intermediul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) publicarea valorilor pe ultimii cinci ani pentru fiecare categorie de autovehicule asigurate RCA, dar şi agregate”, astfel încât să se evidenţieze scumpirile din perioada 2015-2016.

    Guvernul a adoptat joi, 15 septembrie, o Ordonanţă de Urgenţă prin care recomandă ASF o nouă formulă de calcul pentru poliţele RCA şi plafonează costul acestei asigurări la 7.500 de lei.

  • Preţurile RCA, îngheţate pentru şase luni

    Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că Guvernul va adopta, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care să prevadă îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii – RCA – pentru o perioadă de şase luni. Astfel, patronatele din Transporturi au obţinut din partea Executivului, în urma negocierilor de miercuri, promisiunea ca tarifele RCA să fie îngheţate pe şase luni la valoarea daunalităţii, urmând ca, după adoptarea OUG, să decidă dacă vor mai protesta joi în faţa Guvernului.

    Liderii transportatorilor nu exclud varianta de a ieşi joi în stradă, doar unul dintre patronate renunţând la proteste, după audierile din Camera Deputaţilor, celelalte cinci negociind, în funcţie de textul OUG privind tarifele de referinţă RCA îngheţate pentru şase luni.

    Reprezentanţii patronatelor transportatorilor din România încă mai discută dacă ies, joi, 15 septembrie, în stradă să protesteze împotriva creşterii preţului RCA. Liderii organizaţiilor nu au putut spune dacă vor continua protestul, nici după ce au cerut vehement demisia preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, în timpul audierilor conducerii instituţiei de supraveghere din Camera Deputaţilor, în faţa Comisiei de Buget şi Finanţe şi a Comisiei Transporturilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc

    Aproximativ un milion de persoane au vizitat litoralul românesc, în acest sezon estival, potrivit unei estimări a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), fapt nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani, crescând atât numărul turiştilor români, cât şi cel al turiştilor din străinătate.

    Reprezentanţii federaţiei au arătat că anul acesta a fost bun pentru hotelierii de pe litoral, cu creşteri înregistrate atât la numărul de turişti români, cât şi al celor sosiţi din străinătate.

    FPTR a organizat, marţi, în staţiunea Neptun, o întâlnire privind analiza acestui sezon estival, întâlnire la care au fost invitaţi reprezentanţi ai ANT, ai autorităţilor locale, ai agenţiilor de turism şi ai hotelurilor de pe litoral.

    „Impresia este de creştere foarte mare datorită lunii august, dar luna mai a fost o lună cu scădere, iar luna iunie a fost cu o creştere foarte mică, de 2 – 3 la sută. Creşteri mari au fost în lunile iulie şi august, de 16 – 17 la sută. Per total, estimat până la sfârşitul acestui sezon, care se va încheia pe 17 septembrie, creşterea este de aproximativ 11 la sută la turişti români şi 10 la sută la turişti străini, ajungând astfel la un 950.000 de turişti români pe litoral şi 50.000 de turişti străini, în structuri clasificate. Este pentru prima oară după 20 de ani când depăşim cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COTAR: Guvernul României intenţionează să modifice legea RCA printr-o Ordonanţă de Urgenţă

     “Din informaţiile noastre, Guvernul României are în intenţie să dea OUG pentru modificarea legii RCA şi înţelegem că s-au păstrat în conţinut şi propunerile făcute de patronate. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, conform celor discutate în data de 3 august, Executivul ar trebui să-şi declare public intenţiile, după ce a intrat în posesia ultimului raport al ASF”, se specifică într-un comunicat al COTAR.

    Asociaţiile transportatorilor locali au solicitat guvernului să intervină asupra preţurilor pentru asigurările auto obligatorii (RCA) în sensul îngheţării acestora la valorile medii calculate de ASF pentru luna iunie a acestui an.

    Astfel, potrivit calculelor ASF, prima medie pe segmentul transportatorilor se situa în luna iunie a acestui an la 3.064 de lei (700 euro), în scădere cu 4% faţă de luna mai a acestui an, dar încă cu 53% mai mare faţă de luna iunie din 2015. Transportatorii spun însă că în practică s-au lovit de preţuri mult mai mari decât mediile calculate de ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UGIR 1903 a încheiat un parteneriat cu Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat

    Alte cauze civile care vor putea fi soluţionate de acest tribunal, înfiinţat în toamna anului trecut la Târgovişte, sunt litigiile între profesionişti (fostele litigii comerciale), litigiile privind transferul dreptului de proprietate şi constituire de drepturi reale (contracte de vânzare-cumpărare, de arendă, ieşiri din indiviziune, partaje succesorale, partaje între foşti soţi şi lichidări de regim matrimonial), litigile rezultate din raporturile de vecinătate, latura civilă din cauzele penale.

    Uniunea Generală a Industriaşilor din România UGIR 1903 a anunţat, joi, încheierea cu acest tribunal a unui parteneriat pentru promovarea si susţinerea arbitrajului în mediul economic, preşedintele Uniunii, Marius Opran, şi preşedintele executiv, Constantin Vasilescu, arătând că astfel se doreşte deschiderea unei colaborări între mediul de afaceri şi tribunale specializate şi precizând avantajele generate de un astfel de tribunal, precum durata mai scurtă de soluţionare a procesului şi taxele mai mici.

    Prin parteneriatul încheiat, UGIR 1903 şi Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat vor participa în comun la anumite evenimente, inclusiv pe plan extern, vor susţine unitar o serie de proiecte legislative şi vor avea o poziţie comună în comisiile de dialog social.

    Reprezentanţii celor două părţi au arătat că, faţă de instanţa clasică de judecată, la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat termenul de soluţionare a litigiilor este de maximum şase luni, cu excepţia situaţiilor în care părţile prin convenţia arbitrală au hotărât altfel, judecarea cazului este derulată pe parcursul a cel mult trei şedinţe de judecată, iar în situaţia în care parţile au încheiat o înţelegere (tranzacţie sau acord de mediere), tribunalul arbitral se pronunţă asupra acesteia într-un temen de maximum două săptămâni.

    Acţiunile şi cererile evaluabile în bani sunt taxate cu 200 lei pentru o valoare de până la 500 lei, cu 400 lei pentru o valoare de 501-5.000 lei, cu 400 lei plus 3% din valoarea obiectului cererii ce depăşeşte 5.000 lei pentru 5.001-25.000 lei, cu 1.000 lei plus 2% din ce depăşeşte 25.000 lei pentru 25.001-50.000 lei, cu 1.500 lei plus 1% din ce depăşeşte 50.000 lei pentru 50.001-250.000 lei, cu 3.500 lei plus 0,5% din ce depăşeşte 250.000 lei pentru 250.001-400.000 lei şi cu 4.250 lei plus 0,4% din ce depăşeşte 400.000 lei pentru valori de peste 400.001 lei.

    Reprezentanţii tribunalului au arătat astfel că taxele arbitrale sunt mai mici decât cele practicate de instanţele judecătoreşti şi că, de exemplu, pentru un litigiu între profesionişti, cu obiect „pretenţii”, cu o valoare de 800 000 lei, taxa arbitrala este de 5 850 lei, în timp ce taxa judiciara de timbru la instanţa clasică de judecată este de 11.605 lei.

    Dosarul cauzei şi şedinţele de judecată sunt confidenţiale, iar şedinţele vor putea fi organizate şi în alte locuri decât la sedul tribunalului.

  • Aproape 100.000 de turişti în staţiunile din România, de 1 Mai

    “Vremea nefavorabilă de la sfârşitul săptămânii trecute nu a stricat planurile de vacanţă ale românilor de 1 Mai şi aproximativ 99.000 de persoane au înnoptat în unităţile de cazare din staţiunile din toată ţara, cu aproximativ 9% mai multe decât în 2014”, se arată într-un comunicat al FPTR.

    Turiştii au cheltuit în staţiunile româneşti în această perioadă, doar pe cazare, peste 20 milioane de lei.

    “Din datele noastre, putem estima pentru această perioadă încasări de aproximativ 35 milioane de lei în toate destinaţiile turistice din ţară doar din mâncare şi distracţie, în condiţiile în care un român a cheltuit în medie aceeaşi sumă ca anul trecut, adică 120 de lei pe zi, în afară de cazare şi mic dejun”, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.

    La această sumă se adaugă peste 20 milioane de lei pe cazare şi mic dejun, ceea ce conduce la o estimare a cheltuielilor totale ale românilor care au mers în minivacanţa de 1 Mai în ţară de 55 de milioane de lei (aproximativ 12,5 milioane de euro).

    În ceea ce priveşte destinaţiile interne alese de turiştii români, topul este condus de departe de turismul rural. Tarifele rezonabile şi posibilitatea de a sta aproape de natură au făcut ca peste 40.000 de români să aleagă această opţiune.

    Numărul celor care au petrecut minivacanţa într-o staţiune de la malul mării a fost cu puţin mai mare decât în 2014, ajungând la 25.000 de persoane. Cu un grad de ocupare de aproximativ 90%,din totalul locurilor pregatite, Mamaia a rămas staţiunea de la mare preferată de români. Din 15.234 de locuri puse la dispoziţie, peste 14.000 de locuri au fost vândute în această perioadă. Cele mai solicitate structuri de cazare au fost hotelurile de 3 şi 4 stele. În acest an, de 1 Mai, pe litoral au fost puse la dispoziţia turiştilor aproximativ 35.000 de locuri de cazare în structurile clasificate, din totalul de 83.941.

    În comparaţie cu nordul litoralului, în structurile de cazare din sud gradul de ocupare a fost cu mult mai scăzut, aproximativ 10%, iar în multe dintre unităţile clasificate deschise în această perioadă nu a existat cerere de cazare. Un număr mai mare de turişti au ajuns în unităţile dotate cu baze de tratament.

    Cei mai mulţi turişti care şi-au petrecut minivacanţa de 1 mai la malul mării au fost tineri. Aceştia au preferat Mamaia datorită posibilitităţilor variate de distracţie, iar cluburile şi barurile au fost principalele atracţii. Alături de Mamaia, şi staţiunea Vama Veche s-a aflat în preferinţele tinerilor.

    Chiar dacă la munte s-au anunţat precipitaţii, 21.000 de români şi-au rezervat o vacanţă într-unul din hotelurile din staţiunile montane, unde au cheltuit doar pe cazare aproximativ 3,4 milioane de lei în sejurul de 2-3 zile. Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă. Astfel, 12.000 de români au ales să-şi facă vacanţa la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament şi relaxare. Mult mai puţini români s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.000 de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit.

    Pe de altă parte, aproximativ 8.000 de români au profitat de zilele libere pentru a merge în străinătate, dar numărul acestora a scăzut cu 7% faţă de anul 2014. Cea mai solicitată destinaţie a rămas, ca şi anul trecut, Bulgaria, urmată de Ungaria, Grecia, Spania, Turcia.