Tag: partener

  • Mihaela Mitroi a devenit partener al EY România, la câteva luni după ce a plecat de la PwC

    Mihaela Mitroi se alătură echipei EY România în calitate de partener în cadrul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, având şi rolul de lider al activităţii de consultanţă fiscală şi juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală (CESA), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Clusterul menţionat include România, Moldova, Bulgaria, Albania, Muntenegru, Macedonia, Grecia, Malta şi Cipru.

    Echipa de Asistenţă Fiscală şi Juridică a EY cuprinde în prezent 200 de experţi în domeniul fiscal şi 40 în cel juridic, coordonaţi de 7 parteneri. Multe dintre serviciile oferite clienţilor, precum impozite directe şi indirecte, outsourcing, asistenţă fiscală în tranzacţii, preţuri de transfer, litigii fiscale şi asistenţă juridică s-au transformat prin integrarea de noi tehnologii, precum Robotic Process Automation, Inteligenţă artificială şi OCR – Recunoaştere Optică a Caracterelor (mai ales în conformarea fiscală şi contabilă), folosind combinaţii sinergetice de competenţe (de exemplu, în consultanţa de resurse umane în context de transformare), precum şi procese inovatoare standardizate, mai nou şi în domeniul avocaturii şi al serviciilor juridice.

    „Avem o echipă de profesionişti care înţeleg impactul transformărilor de business în sectoare diverse, care contribuie la proiecte multidisciplinare, atât la nivel local, cât şi regional. Mihaela Mitroi, prin vasta ei experienţă, atât în România, cât şi la nivel regional, va aduce, cu siguranţă, o contribuţie importantă atât pentru EY România, cât şi la nivelul clusterului nostru regional de Sud”, spune Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi chief operating officer EY CESA.

    Mihaela Mitroi are o experienţă profesională de peste 25 de ani, dintre care 22 ani în domeniul consultanţei fiscale. A lucrat timp de două decenii în cadrul PwC, de unde şi-a anunţat plecarea în ianuarie. A fost implicată în multe proiecte de restructurare, privatizare, planificare şi optimizare fiscală, precum şi în consultările cu Ministerul Finanţelor privind îmbunătăţirea legislaţiei fiscale.

    De asemenea, Mihaela Mitroi este membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a Asociaţiei Fiscale Internaţionale şi a Camerei Consultanţilor Fiscali din România. În trecut a fost vicepreşedinte şi membră a Consiliului de administraţie al acestei Camere şi vicepreşedinte al Confederaţiei Fiscale Europene.

    „În ultimii ani, modificările legislative frecvente din piaţă şi nevoia de aliniere la noi reglementări europene şi naţionale au pus presiune sporită asupra contribuabililor. Răspunsul nostru la aceste provocări vizează atât dezvoltarea echipei noastre cu unul dintre cei mai experimentaţi consultanţi fiscali, cât şi intensificarea proiectelor care integrează servicii de tehnologie şi transformare fiscală. Inovăm în permanenţă, lărgim aria de acoperire a serviciilor noastre şi ţintim să reducem în permanenţă timpul de implementare a noilor idei. Experienţa şi energia pe care le aduce Mihaela în echipa noastră vor contribui semnificativ la realizarea acestor obiective”, spune Alex Milcev, Liderul Departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cristina Săvuică, Chief happiness officer { Lugera – The People Republic, România şi Cehia }

    •   Cristina Săvuică lucrează de peste 17 ani la Lugera, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de recrutare şi consultanţă în resurse umane din România, iar din 2004 este şi partener în cadrul companiei.
    •   Ocazia de a lucra în domeniul resurselor umane a venit, pe vremea când locuia în Bratislava, la departamentul de vânzări al unui ziar local în limba engleză, când l-a cunoscut pe directorul Lugera & Makler din Slovacia, care i-a propus să deschidă o companie şi în România.
    •   Faptul că nu avea nici studii de specialitate (a terminat ASE) şi nici experienţă în domeniul resurselor umane a împiedicat-o să fie partener de la început, aşa că prima funcţie pe care a avut-o în cadrul companiei a fost de country manager.
    •   A realizat obiectivele firmei din doilea an şi a primit 20% din acţiuni, devenind partener.

    Cifră de afaceri (2017): 274,3 mil. lei
    Profit (2017): 2,3 mil. lei
    Număr de angajaţi: 5.300

  • Mirela Raicu, partener Esop Consulting: „Responsabilitatea proprie e piatra de temelie în antreprenoriat”

    •   Mirela Raicu a fondat, alături de partenerii Alexandru Petrescu şi Irina Petrescu, businessul Esop, lider pe segmentul birourilor pentru companii medii.
    •   Responsabilităţile Mirelei Raicu au variat în funcţie de fiecare etapă de dezvoltare: de la consultanţă în cadrul departamentului de birouri în perioada de start-up, la implicare în etapa iniţială a înfiinţării departamentului de închirieri rezidenţiale, consultanţă pe segmentul corporate al departamentului de birouri, dezvoltare internă de proceduri, sisteme şi instrumente de lucru, formarea sau sprijinirea colegilor de echipă în varii etape.
    •   A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune; anterior, a lucrat timp de trei ani într-o companie de servicii media, unde a venit pentru prima dată în contact cu domeniul vânzărilor, pe care l-a considerat „interesant şi deschizător de drumuri”.

    Cifră de afaceri (2018, la nivel de grup): 1,51 mil. euro
    Număr de angajaţi şi colaboratori: 22

    Profilul Mirelei Raicu a apărut în ediţia cea mai recentă a catalogului 100 CELE MAI PUERNICE FEMEI DE BUSINESS.

  • Care sunt principiile de business ale Ioanei Filipescu, responsabilă de unele dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală

    •   Pentru Ioana Filipescu, succesul se măsoară în tranzacţiile încheiate cu succes de echipa sa.
    •   Spune că este definită de parcursul profesional de peste 10 ani alături de unii colegi – şi îşi ia energia din entuziasmul colegilor mai tineri care li s-au alăturat pe parcurs.
    •   Crede foarte mult în puterea exemplului: „Cred că cel mai important este să laşi ceva în sufletul oamenilor cu care te întâlneşti în viaţă, să-i inspiri în plan personal sau profesional, să le fii aproape ca prieten şi sfătuitor“.
    •   În situaţiile deciziilor grele, cu implicaţii adânci, consideră că „este important să nu te abaţi de la principii, să ai un simţ al echităţii şi integrităţii care să te călăuzească permanent”.
    •   Pe tinerii care îşi încep cariera îi sfătuieşte: să „investească“ în carieră, să nu-şi schimbe jobul prea des, mai ales nu pe criteriul tentaţiei unui salariu puţin mai mare, să aibă răbdare să crească profesional în organizaţia în care se află, să muncească mult, să creadă în şansă şi să-şi urmeze pasiunea.

    Profilul Ioanei Filipescu a apărut în cea mai recentă ediţie a anuarului 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DE BUSINESS.

  • 100 cele mai puternice femei din business: Francesca Postolache, Partener, departamentul de audit { PwC România }

    •   Francesca Postolache conduce departamentul de real estate din cadrul PwC România şi coordonează, de asemenea, centrul de training Academia PwC.

    •   S-a alăturat echipei PwC în 2000.
    •   A auditat proiecte desfăşurate de organizaţii internaţionale precum Banca Mondială, UNDP, PHARE sau USAID.

  • 100 cele mai puternice femei din business: Aurelia Costache, Partener şi lider al departamentului de asistenţă în afaceri { EY România }

    •   Aurelia Costache a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică, şi deţine diplome postuniversitare de la University of Edinburgh şi École nationale des ponts et chaussees.
    •   Înainte de a se alătura EY, în 2014, ea a lucrat timp de 16 ani pentru KPMG.
    •   Spune că este atentă la toate elementele care compun imaginea sa, de la atitudinea cu care abordează fiecare aspect în parte şi până la felul în care comunică.

    Cifră de afaceri (2017): 331,5 mil. lei
    Profit (2017): 20,6 mil. lei

  • Opinie: Despre Whistleblowing – Rolul avertizorilor de integritate în prevenirea riscurilor în companii şi organizaţii

    Burcin Atakan este Partener Consultanţă Financiară în cadrul Deloitte România


    De asemenea, va proteja avertizorii împotriva concedierii, demiterii şi a altor forme de represalii, cerând autorităţilor naţionale să informeze cetăţenii şi să ofere instruire autorităţilor publice cu privire la modul de abordare a avertizorilor.

    În consecinţă, toate companiile care au mai mult de 50 de angajaţi trebuie să implementeze mecanisme şi proceduri interne pentru a aborda corect rapoartele de avertizare şi pentru a preveni/sancţiona orice formă de represalii. Înainte de aceasta, a cincea directivă privind combaterea spălării banilor adoptată de Parlamentul European la 19 aprilie 2018 prevedea, de asemenea, o protecţie sporită şi dreptul la anonimat pentru avertizorii care au raportat spălarea banilor.

    Există, fără îndoială, o recunoaştere din ce în ce mai mare a valorii whistleblowing-ului ca mijloc de abordare a diferitelor nereguli. Scandaluri recente precum Dieselgate, Luxleaks, Panama Papers şi Cambridge Analytica ilustrează rolul cheie pe care avertizorii îl pot juca în descoperirea unor acte ilegale care reprezintă o ameninţare la adresa bunăstării societăţii şi necesitatea unei protecţii sporite pentru avertizorii de integritate. Potrivit site-ului Whistleblowerprotection.eu, 7% dintre toţi angajaţii vor avea nevoie de protecţia care se acordă avertizorilor de integritate la un moment dat în decursul carierei.

    Fenomenul whistleblowing poate fi definit simplu ca un act de dezvăluire a informaţiilor sau a activităţilor care sunt considerate ilegale sau imorale în cadrul unei organizaţii. La nivel personal, există un simţ de responsabilitate civică ce determină mulţi oameni să raporteze activităţi ilegale sau să dezvăluie comportamente greşite, deoarece consideră că este de datoria lor ca cetăţeni să facă acest lucru.

    În funcţie de caz, avertizorii de integritate au câteva opţiuni în ceea ce priveşte maniera şi canalul prin care pot dezvălui informaţia. Acest lucru se poate face fie intern, aducând la cunoştinţă problema persoanelor sau organelor corespunzătoare din cadrul organizaţiilor, fie extern, contactând entităţi din afara organizaţiei.

    Ca şi în multe alte aspecte civice şi etice, stabilirea unui mediu adecvat pentru a le aborda necesită timp. Avertizorii de integritate, în special, se află într-o poziţie foarte delicată odată ce expun un act greşit, iar protecţia acestora trebuie tratată cu seriozitate. Deşi doar zece state membre ale UE au în acest moment o lege cuprinzătoare care protejează avertizorii, noua lege a Comisiei Europene oferă perspective promiţătoare în acest sens, servind ca o recunoaştere atât a rolului avertizorilor de integritate, cât şi a necesităţii de a răspunde riscului de represalii la care sunt expuşi.

    Ca urmare a introducerii noii directive a UE, companiile trebuie să-şi înfiinţeze linii proprii de avertizare sau să colaboreze cu terţe entităţi care pot furniza această soluţie pentru a proteja avertizorii. Odată implementată o astfel de platformă, următoarea provocare pentru companii va fi modul de gestionare a rapoartelor de avertizare.

  • Cristiana Fernbach, fost partener în cadrul casei de avocatură Stratulat Albulescu, a înfiinţat o firmă de avocatură dedicată integral noilor tehnologii

    Anterior, Cristiana Fernbach a coordonat timp de 2 ani Practica de IP & Technology din cadrul unei importante firme internaţionale de avocatură. În perioada mai recentă, a fost Partener şi Co-Head al practicii TMT din cadrul unei firme româneşti de profil.
     
    „Am avut şansa să profesez într-una dintre cele mai dinamice şi performante pieţe de avocatură din Europa. Experienţa internaţională a însemnat integrarea unor principii clare de lucru, începând cu precizia şi eficienţa actului juridic, bazat pe o specializare 100%, asumată în mod real şi continuu”, spune Cristiana Fernbach.
     
  • Cum să vinzi puzzle-uri în lumea tabletelor

    Cei doi antreprenori au înfiinţat afacerea în 2011, când au descoperit jocurile inteligente şi puzzle-urile metalice marca Professor Puzzle.„Acestea sunt puzzle-uri mecanice, jocuri de inteligenţă, jucării antice, unele inspirate din viaţa unor personalităţi celebre, altele vechi, dar modernizate, care pot înlocui telefoanele, tabletele şi care pot fi jucate în familie. Rezolvarea lor presupune logică, concentrare, comunicare, perseverenţă şi răbdare, abilităţi importante în viaţa noastră ca adulţi, dar şi în cea a copiilor”, spune Cosmin Stanciu, coproprietar al businessului.

    Cei doi ştiau că pe piaţa din România nu există genul acesta de jocuri şi au văzut oportunitatea de business. Astfel, în 2012 au deschis firma Risium Arr, au investit 2.000 de euro în primul stoc de marfă şi au devenit distribuitori autorizaţi ai brandului acestui producător şi distribuitor de puzzle-uri mecanice şi jocuri de inteligenţă din Anglia. „Am fost primii pe piaţă şi până în 2016 cred că am rămas singurii care comercializau astfel de jocuri în marile centre comerciale din România. În 2012 eram exagerat de prudenţi, primul import ţin minte că a fost de aproximativ 2.000 euro, bani care s-au întors relativ repede şi care au fost de fiecare dată reinvestiţi”, adaugă Răzvan Ancăn.

    Deşi pe lângă prezenţa pe site-ul propriu online cei doi antreprenori participau cu produsele în fiecare an la târguri precum Gaudeamus, Bookfest, Corporate Gift Show, în timp, au observat că, în ciuda faptului că erau pe piaţă de aproximativ patru ani, potenţialii clienţi încă nu ştiau pentru ce sunt produsele lor. Antreprenorii au decis să devină mai vizibili, iar în 2016 au investit 10.000 de euro într-un stoc mai mare de marfă şi au deschis şi prima insulă, în mallul Băneasa Shoppping City.

    „Magazinele proprii au apărut deoarece trebuia să fim mult mai vizibili, trecuseră patru ani de când eram prezenţi pe piaţă şi, deşi eram prezenţi în mediul online şi în diferite magazine partenere, produsele Professor Puzzle nu erau încă cunoscute în Bucureşti. În 2016 am deschis prima insulă Professor Puzzle în Băneasa Shopping City, iar în 2018 am deschis insula din AFI Cotroceni”, povesteşte Cosmin Stanciu. Risium Arr gestionează în prezent site-ul propriu, două insule proprii în mallurile AFI Cotroceni şi Băneasa Shopping City, însă distribuie produsele marca Professor Puzzle şi în marile lanţuri de librării – Librarium, Cărtureşti, Librăriile Humanitas, Diverta – precum şi în magazinele Autograf sau SMYK all for kids. De altfel, cei doi antreprenori au ajuns la vânzări de aproape 3 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 42% faţă de 2017, când compania a înregistrat afaceri de 2 milioane de lei.

    „Creştem de la an la an, având în vedere că până în 2016 eram singurii jucători, practic piaţa era a noastră şi era normal să creştem. Dar anul trecut în perioada sărbătorilor nu mai aveam marfă pe stoc şi îi direcţionam pe clienţi către magazinele partenere pentru a le satisface nevoile.” Cosmin Stanciu a menţionat că magazinele fizice proprii şi cele partenere generează aproape 91% din cifra de afaceri, însă şi vânzările online au o creştere constantă. „Puzzle-ul mecanic este încă un produs nou în România, încă explicăm clienţilor ce este şi ce face şi de aceea este mult mai uşor de vândut în magazin decât pe site”, spune antreprenorul.

    „În ochii clienţilor, noi suntem băieţii cu jucării pentru birou. Clientul Professor Puzzle este corporatist, cu vârsta între 30 şi 35 ani, venituri peste medie, femei în proporţie de 59%.” Cu toate acestea, antreprenorii au povestit că nu există neapărat un profil al clienţilor, deoarece „avem clienţi corporatişti, avem clienţi companii, avem clienţi bunici şi nepoţi, antreprenori, studenţi. Avem clienţi de toate vârstele şi din toate categoriile pentru că produsele Professor Puzzle sunt pentru toată lumea.” Clienţii companii obişnuiesc să dea comenzi de jocuri inteligente pentru a le face cadou angajaţilor. „A venit la un moment dat o doamnă asistentă care lucra de noapte şi a vrut un joc care să o ţină trează toată noaptea. A doua zi când a ieşit din tură a venit să ne arate că a rezolvat jocul şi să mai cumpere unul pentru următoarea seară. La fel, a venit o doamnă care a cumpărat mai multe jocuri inteligente şi la final am întrebat-o pentru cine sunt toate şi a spus că sunt pentru copii cu autism”, au povestit proprietarii businessului.

    Pornind de la acest aspect, de la profilul clienţilor, i-am întrebat pe antreprenori care este atuul unui joc inteligent. „Avem prieteni care cumpără jocuri inteligente pentru serile cu prietenii, pentru că este o modalitate de a te deconecta de la telefon, tabletă sau alte tehnologii. Aceste jocuri au puterea de a face oamenii să interacţioneze”, spun ei. În prezent, în cadrul companiei Risium Arr lucrează o echipă de nouă angajaţi, iar cel mai nou coleg are o vechime de şase ani. Planurile pentru anul în curs vizează dezvoltarea distribuţiei.  

  • Un cercetător pe nume Dan Diojdescu

    „Prima oară am plecat din România cu scopuri nonturistice în 1989”, îşi aminteşte el. A mers în Franţa, unde a urmat un master în managementul iniţiativelor culturale. După absolvire s-a mutat la Paris, unde a lucrat în marketing – „în ceea ce acolo se cheamă industriile creative” – respectiv modă, design, disitribuţie muzică, filme, cărţi.

    În Olanda a ajuns pentru că a urmat un (alt) program de master, în business management (MBA) la Erasmus University, Rotterdam, pe care l-a absolvit în 2009. „Cariera mea e ca un şuvoi de apă – curge adaptându-se terenului. Uneori se mai izbeşte de obstacole, semn că trebuie luată altă direcţie sau abordare.” Uneori are debit mai mare – semn de vremuri bune şi coloboratori isteţi. Alteori „bălteşte şi asta e semn sigur de schimbare, explică Dan Diojdescu.

    Când vine vorba de cariera sa, spune că nu are un job, ci mai multe; şi asta de ani de zile. Astfel, pe lângă supervizarea proiectelor de diplomă în Haga şi cercetarea proprie, este, alături de fratele său, Dragoş Diojdescu, partener al frimei Jupiter Artis. Din datele de la Registrul Comerţului, compania are afaceri de 240.000 de lei, doi salariaţi, iar ca domeniu de activitate figurează în sectorul publicităţii.

    Antreprenorul spune însă că firma are peste 100 de colaboratori din domenii diferite. „Nu am oameni în subordine – sunt ordonaţi ei oricum! Glumesc.” În mediul antreprenorial de azi conceptul de subordonat este înlocuit cu cel de colaborator sau partener, adaugă el.

    Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui  Dan Diojdescu?

    „Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea asta! Nu cred că mai am conceptul acesta industrial de zi obişnuită – trezit, cafea, job, cină, TV etc. L-am avut şi a evoluat în zile cu atacuri de panică, zile în care alergam să recuperez timpul pierdut şi alergarea asta nu mă făcea decât să pierd timpul – cam ca Iepurele Alb din Alice în Ţara Minunilor.”

    Sunt zile în care la 4.00 dimineaţa e deja la aeroport să prindă zborul de 6.00; în alte zile se vede cu prietenii, înoată, merge la un muzee sau expoziţii şi poate doar seara deschide calculatorul să finalizeze un concept sau un contract.

    Vine des şi în România, o dată la câteva luni, cel mai frecvent pentru businessul pe care îl are cu fratele său.

    „La momentul acesta, când vin în România din motive profesionale vin ca antreprenor, ca partener al Jupiter Artis, pentru întâlniri cu clienţii dar şi pentru documentare, pentru a lua pulsul pieţei. Faptul că locuiesc în mai multe ţări îmi dă un avantaj foarte mare, mă ajută să fiu mult mai obiectiv, strategic şi focusat.”

    Mai e România acasă?

    După anii de peregrinări, pentru Dan Diojdescu acasă rezonează cu mai multe locuri. Când se întoarce în Europa are sentimentul că e acasă, indiferent care e primul aeroport pe care aterizează.

    „Acasă, Bucureşti? Vin destul de des, la fiecare câteva luni. Am observat o îmbunătăţire a aspectului multor cartiere; în mod evident s-au făcut multe eforturi de reabilitare a spaţiului public şi creare de noi spaţii publice – unele cu mai mult succes decât altele.” De asemenea, a observat o dorinţă a oamenilor de informare asupra noilor trenduri – în special în domeniul IT, telecomunicaţii/internet, online marketing –, dar şi dorinţa de a fi parte a acestor schimbări.

    Mai mult, mare parte a studenţilor săi bulgari sau din ţările baltice îşi doresc să îşi construiască cariere în vestul Europei; pe când studenţii români vor să se întoarcă în România. „Văd asta ca un vot de încredere pentru prezentul şi viitorul ţării.”

    Lui însuşi, cel mai dor îi e de locurile din copilărie; mai ales că şi-a petrecut vacanţele la poalele munţilor, în natură, într-o lume unde oamenii se vizitau fără să aibă vreun motiv anume şi conexiunea cu mediul se făcea natural, fără exerciţii de meditaţie, traininguri sau clase de yoga. „Şi acolo lucrurile s-au schimbat, dar ceva din magia autenticităţii a rămas.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de ambuteiajul de pe DN1 într-o duminică seara, când lumea se întoarce de la munte.

    Următoarea vizită în România?

    De Paşte sau chiar mai curând. „Am crezut că mi se întâmplă doar mie, dar vorbind cu prieteni din alte ţări am văzut că şi ei au întâlnit aceeaşi reacţie. Pentru cei din ţară, de multe ori, lumea se împarte în cei «rămaşi» şi cei «plecaţi».”

    Pentru cei plecaţi, lumea se împarte între «cei de aici» şi «cei de acolo», iar cei de acolo sunt cei din ţară, dar şi prieteni, rude, colegi din alte ţări.

    „Probabil că asta vine din faptul că e mai uşor de călătorit de la Amsterdam la Brăila decât de la Oradea la Bucureşti, şi ca timp, şi ca preţ, dar şi pentru că inerţie.” La circa 30 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară în scop nonturistic – timp în care a călătorit în toată lumea şi a studiat în Italia, la Torino, în mai multe oraşe din Olanda, dar şi în Belgia – ce ar schimba Dan Diojdescu la România?

    „Primul lucru care îmi vine în minte este imaginea că în România «orice este posibil» cu conotaţie negativă. România, ca orice altă ţară, are problemele ei, mai mari decât unele ţări, mai mici decât altele.” De asemenea, are şi o mulţime de aspecte pozitive, spune el. Executivul crede că o atitudine constructivă de genul «Avem şi din cele bune, şi din cele mai puţin bune, dar lucrurile merg spre bine» poate crea o viziune colectivă care să permită valorizarea aspectelor pozitive şi o soluţionare a celor negative. „Un alt aspect care mă face să cred că poate îmbunătăţi situaţia din România este o informare obiectivă, echilibrată, la un nivel social cât mai profund, descentralizat – local şi regional. Am observant că rareori discuţiile sunt purtate la nivelul individual, comunitar sau local.”

    Acesul la informaţie diversă, relevantă şi exactă poate facilita această schimbare care porneşte de la nivel individual şi, în timp, produce o schimbare autentică şi de durată la nivel local, regional şi naţional. 

    Al treilea aspect, care de altfel este legat de celelalte două, este crearea unei atitudini nediscriminatorii, de cooperare. Polarizarea socială este o componentă prezentă în orice societate – fie că este pe motive etnice, religioase, economice, fie de altă natură.

    „Filip II al Macedoniei spunea: «Dezbină şi stăpâneşte» (divide et impera); românii au găsit o expresie şi mai plastică a acestei situaţii: «Unde doi se ceartă al treilea câştigă». Există oare posibilitatea în care toţi trei câştigă?” În Olanda, spune el, există o atitudine nonconflictuală, de cooperare, de găsire a unei soluţii. Această mentalitate se pare că este unul din factorii esenţiali care fac o ţară ca Olanda, cu infinit mai puţine resurse materiale şi imateriale decât România, să devină o putere economică mondială.

    Antreprenorul face şi alte comparaţii între România şi alte ţări şi spune că traficul din Bucureşti este „infernal şi mai stresant” decât cel din Amsterdam, dar relaxant faţă de cel din Paris. „Nu ştiu dacă asta este din cauza caracterului latin mai coleric sau din cauza unei strategii urbanistice mai coerente (în cazul Amsterdamului – n.red.), dar aş paria pe cea din urmă.