Tag: Paleologu

  • Cum a plagiat Scaraoţchi flacăra olimpică. Perlele politice ale săptămânii

    “Flacăra olimpică e aprinsă de la razele soarelui, de o preoteasă, apoi transmisă cu o ştafetă din om în om. E un ritual pur sportiv. Nu a fost folosit niciodată de cineva în scopuri politice. Flacără olimpică rămâne un simbom al olimpismului” – senatorul PNL Cristian Ţopescu despre “flacăra democraţiei” aprinsă de preşedintele suspendat

    “Până şi biografia lui este plagiată. Nu ştiu dacă nu şi-a plagiat şi anul naşterii. Omul ăsta poate fi chiar el însuşi plagiat” – Traian Băsescu despre Victor Ponta

    “Ce aţi mai putea afla despre mine săptămâna aceasta: Că mi-am falsificat examenul de admitere la liceu sau diploma de premiant din clasa 1” – premierul Victor Ponta, comentând atacurile electorale din partea taberei preşedintelui Traian Băsescu

    “Mie imi place Ponta, mie îmi place Crin Antonescu (…) pentru că ei tot cum au procedat până astăzi şi au făcut până astăzi au făcut strict în conformitate cu constituţia statului român, a României, nu au încălcat nimic” – Vladimir Voronin, fostul preşedinte al R. Moldova

    “E simplu, Uniunea Europeană să treacă la sancţiuni drastice contra României, aşa cum s-a procedat în cazul Iranului” – Vladimir Tismăneanu, fostul preşedinte al CŞ al IICCMER

    “Băsescu ne ameninţă cu Europa, cu UE, cu Germania cu America. Eu vreau să vă spun: români, Europa, suntem noi! Vreau, în numele românilor, să recăpătăm demnitatea naţională, europeană, şi să le spun în limba germană Ich bin ein Berliner” – preşedintele interimar Crin Antonescu

    “Eu zic să organizăm tombole, petreceri şi excursii pentru cei care nu se duc la vot” – fruntaşul PDL Toader Paleologu despre stimulentele oferite electoratului în ziua referendumului

  • Toader Paleologu se declară în favoarea legalizării prostituţiei

    “Ceea ce trebuie să facem este să scoatem această activitate de sub controlul acestor mafii de proxeneţi. Am văzut cu ochii mei lucruri foarte grave care se întâmplă şi nu-i de ajuns să întorci capul în altă parte, ca respectiva realitate să nu mai existe!”, subliniază deputatul democrat-liberal.

    El se arată deranjat de publicitatea stradală pentru saloanele erotice: “Publicitate pentru prostituţie se face pe faţă. Dacă te plimbi pe Magheru, vei vedea un afiş amplasat ilegal, de altminteri, pe trotuar, afişe publicitare pentru aşa-zicând «masaj erotic». Vă daţi seama că este vorba de prostituţie în toată regula! Sunt localuri aşa-zicând respectabile, restaurante din Sectorul 1 şi din Sectorul 2 şi de oriunde vreţi în Bucureşti, unde ai fie la toaletă, fie la ieşirea din local acele flyere, care fac publicitate pentru masaj erotic. Or, ştim foarte bine despre ce este vorba!”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Menaj şi uz casnic. Perlele politice ale săptămânii

    “Unii se cred Napoleon, alţii se cred Hitler. Sunt fenomene grave. Avem fenomene mai uşoare, Pavelescu se crede urmaşul lui Coposu şi Mihai Răzvan Ungureanu se crede în continuare membru al PNL” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Vor fi folosiţi ca nişte şosete: într-un interval scurt şi vor fi aruncate la coş după primul colţ, după prima bătălie. Cei care au plecat să înfiinţeze o nouă formaţiune politică într-adevăr au un crez. Aceştia au doar un ciolan” – Emil Boc, liderul PDL, explicând diferenţa dintre traseismul tip UNPR şi cel de acum al plecărilor din PDL

    “E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici” – senatorul Ioan Sbîrciu, anunţând că pleacă de la PDL la PC

    “De când am intrat în politică, eu constat că UDMR practică de fapt un şantaj, iar înfiinţarea unei universităţi în limba maghiară mă deranjează” – deputatul PDL Florentin Gust, justificând de ce pleacă din partid

    “Eu ştiu foarte bine că voi plăti factura pentru boacănele făcute de alţii, pentru idioţeniile făcute de alţii, pentru aroganţa, incompetenţa şi hoţia altora” – Toader Paleologu, vicepreşedinte PDL, arătând că totuşi nu pleacă din PDL

    “Cineva spunea că emoţiile ar trebui să existe pentru că sunt inerente activităţii primului-ministru. Emoţia mea, de exemplu, în momentul de faţă este cum pot să pun în aplicare o hotărâre a Curţii Constituţionale în aşa fel încât pensionarii să capete ceea ce Curtea pe bună dreptate le dă” – premierul Mihai-Răzvan Ungureanu

    “Trebuie menţinută coeziunea în interiorul UE, coeziune care uneori a părut a fi afectată legat de zona euro şi zona non-euro, 17 sau 27, iar opinia noastră este că Uniunea Europeană are 27 de membri, chiar dacă unii nu sunt membri ai zonei euro” – preşedintele Traian Băsescu

  • Intelectual, care va să zică membru PDL. Perlele politice ale săptămânii

    “Unii mi-au spus că sunt intelectual într-un fel care este incalificabil, adică ‘băga-mi-aş în intelectuali’. Am auzit-o, din păcate” – Toader Paleologu, vicepreşedinte PDL

    “Eu mă opun la utilizarea cu destinaţie politică a banilor din buget, foarte simplu: zicând nu (…) celor care încearcă! (…) Cine a încercat? Deocamdată nu a încercat nimeni!” – premierul M.R. Ungureanu despre refuzul său iniţial de a da bani baronilor PDL

    “În alte vremuri, oameni ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare. În vremea domniei lăcustelor portocalii, e prim-ministru şi vedetă la teveu” – Olguţa Vasilescu, senator PSD, despre M.R. Ungureanu

    “Victor Ponta are o obsesie: Roberta Anastase. O obsesie pe care deja toţi românii o cunosc. Repet: nu e problema mea, e o problemă de natură medicală pe care nu cred că o pot rezolva eu” – Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor

    “Transferurile de membri de la PDL la USL au fost făcute pentru a acoperi găurile de la şvaiţer, adică sunt în locuri unde USL nu avea candidaţi credibili” – Varujan Vosganian, fruntaş PNL

    “Toţi care intră în conflict cu Elena Udrea sunt daţi afară din partid de Traian Băsescu” – fruntaşul PSD Dan Şova

    “Un bou, pe numele său Toma, se laudă că în cel mai scurt timp va prelua filiala judeţeană de la Olt. (…) Aş vrea să-i anunţ pe această cale pe bou şi sfinţii de la Bucureşti că în organizaţia judeţeană a PDL Olt sunt oameni cu minte şi suflet. Noi nu avem boi printre noi” – Dan Bălăşescu, secretarul general al PDL Olt, despre Ion Toma, senator UNPR

  • Ce ne-am mai distrat! Perlele politice ale săptămânii

    “Astea sunt glume de cârciumă” – Crin Antonescu, liderul PDL, despre propunerea prezidenţială ca Victor Ponta să preia şefia Guvernului după demisia lui Emil Boc

    “Pe la 24 de ani era o domnişoară blondă care făcea o notă discordantă. Umbla în culori pastelate, în tocuri, cu poşetă” – Elena Udrea, fruntaş PDL, despre Margaret Thatcher

    “Greii între ghilimele ai partidului, Theodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu, au o campanie împotriva mea, că nu pot reprezenta partidul. Ei nu consideră că e corect să fie reprezentaţi de un cetăţean care şi-a făcut notorietate cu pliciul în ‘Cancan’” – deputatul PDL Silviu Prigoană, explicând de ce nu mai candidează la Primăria Capitalei

    “E drept, am evocat faimosul plici, dar nu văd de ce s-a supărat. Credeam că e un element de brand personal de care este mândru. Pliciul denotă bărbăţie, autoritate, pasiune” – vicepreşedintele PDL Toader Paleologu despre Silviu Prigoană

    “Să ne străduim ca Martie Negru pe care l-am suferit la Târgu Mureş – în numele dreptăţii, echităţii şi reconcilierii – să devină cunoscut drept Martie al Iubirii în Ardeal” – europarlamentarul Tokes Laszlo, făcând aluzie la violenţele din 1990 de la Tg. Mureş

    “Angajatorul nu-i acordă zi liberă, iar angajatul se vede în imposibilitatea de a-şi serba ziua (…) Dacă vine cu diverse produse la muncă – suc, bere, prăjituri, va îngreuna cu siguranţă tot mecanismul de producţie” – Marius Rogin, deputat PDL, propunând ca ziua de naştere a angajaţilor cu contract de muncă să fie declarată în Codul Muncii zi liberă

    “Eu sunt pregătit să refac drumul Golgotei pentru că aşa se spune în politică, dacă vrei să ajungi în vârf faci acest drum” – ex-premierul Adrian Năstase, comentând procesul în care, alături de soţia sa, a fost incriminat de DNA în legătură cu un import de bunuri din China

  • Ce şanse au contracandidaţii lui Oprescu la Primărie

    Dintre cei trei, Silviu Prigoană este creditat cu cele mai multe şanse, având în vedere atât notorietatea sa, cât şi capacitatea de a face faţă cheltuielilor unei campanii electorale. După primele ieşiri publice de la anunţarea intrării în cursă, a devenit evident că Paleologu mizează, ca şi la congresul partidului, pe carisma sa şi pe capacitatea de a atrage voturile nemulţumiţilor, însă şansele sale sunt teoretice, pentru că PDL nu-şi permite să lanseze împotriva lui Sorin Oprescu un contracandidat insolit.

    Europarlamentarul Cristian Preda notează pe blogul său, referindu-se la Prigoană, că “are avantajul de a fi fost, în recenta Convenţie a PDL, cel mai simpatizat dintre vicepreşedinţi”, în timp ce Paleologu are avantajul de a fi “singurul deputat PDL din Bucureşti care a fost ales cu majoritatea voturilor dintr-un colegiu, şi nu prin distribuirea proporţională”.

    “Alternativa la Oprescu nu poate veni din altă parte, de vreme ce USL nu vrea să rişte o înfrângere şi probabil nu va prezenta pe nimeni”, apreciază Preda.

  • Cine sunt noii sefi ai PDL

    Pentru aceeasi functie a mai candidat si Toader Paleologu, care
    n-a reusit sa adune insa numarul de voturi necesar.

    Ioan Oltean a fost ales secretar general al PDL, invingand-o pe
    contracandidata lui, Sullfina Barbu.

    Cei 15 noi vicepresedinti ai partidului, alesi din peste 30 de
    candidati, sunt Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca
    Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igas,
    Gheorghe Stefan, Dorin Florea, Mihai Stanisoara, Monica Macovei,
    Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon. Acestea au fost
    atribuite, la fel ca in cazul functiilor de prim-vicepresedinti,
    incercand sa se tina seama de proportia de voturi primite de Emil
    Boc si de Vasile Blaga, astfel incat sustinatorii primului sa fie
    mult superiori numeric.

    De remarcat prezenta pe lista a “reformistilor” Macovei si
    Voinescu, care au anuntat ca sustin motiunea lui Emil Boc cu scopul
    de a gasi sustinere pentru proiectul lor de introducere a
    criteriilor de integritate morala in statutul partidului. Cel de-al
    treilea din echipa reformistilor, Cristian Preda, nu a candidat,
    iar pentru presedintia partidului l-a sustinut pe Toader
    Paleologu.

    Celelalte functii care vor fi ocupate duminica prin votul celor
    peste 1.300 de delegati prezenti la Conventie sunt cele de
    secretari generali adjuncti, in numar de trei, si de secretari
    executivi, in numar de sase.

    Sambata, in prima zi a Conventiei, premierul Emil Boc a fost ales
    presedinte al partidului, cu 868 de voturi contra 499 obtinute de
    Vasile Blaga.

  • Ce urmeaza dupa alegerile din PDL? Un guvern tehnocrat?

    Surse binevoitoare au dat chiar inaintea inceperii congresului
    drept sigura demisia lui Boc din functia de la Guvern daca va
    castiga un nou mandat la conducerea partidului, eliberand astfel
    drumul pentru un premier tehnocrat – eventual in persoana lui Mihai
    Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, care a declarat acum
    cateva zile ca ar lua in considerare aceasta functie daca i s-ar
    propune.

    Greu de crezut insa ca premierul, care a anuntat ca nu
    demisioneaza decat atunci cand nu ar mai avea sprijin parlamentar,
    nu cand o propune presedintele Traian Basescu, va face un astfel de
    gest dintr-un calcul politic caruia i se pot gasi usor multe
    neajunsuri.

    Mai merita consemnata absoluta liniste in care si-a desfasurat
    campania Vasile Blaga, cel mai putin prezent in media dintre toti
    cei trei candidati. Singura iesire in presa notabila a fost la
    finalul campaniei, cand Blaga a dat asigurari ca echipa partidului
    va ramane la fel de puternica, indiferent de cel care va castiga
    Conventia Nationala.

    Faptul ca tabara lui Blaga a reusit sa impuna votul in ordine
    alfabetica a delegatilor, nu in ordinea alfabetica a filialelor
    poate fi considerat o batalie castigata inaintea razboiului, pentru
    ca astfel s-a diminuat mult capacitatea de control a sefilor de
    organizatii. Dar, ca in orice congres politic din ultima perioada,
    sortii ramaneau deschisi inaintea competitiei pentru oricare dintre
    cei doi candidati cu sanse, Theodor Paleologu recunoscandu-si in
    repetate randuri rolul mai mult simbolic in cursa.

  • Boc, Blaga si Paleologu – premier, ministru, diplomat, in cursa pentru sefia PDL

    Emil Boc a ajuns de la deputat PDL, primar de Cluj, apoi
    presedinte al democrat-liberalilor si prim-ministru, fiind primul
    premier demis de Parlament in urma aprobarii unei motiuni de
    cenzura.
    Boc este perceput drept un politician fidel sefului statului, in a
    carui umbra a fost constant plasat de catre adversarii sai. Om cu o
    vasta pregatire teoretica, Emil Boc era, la 42 de ani, un
    politician care, cu exceptia mandatului la conducerea Clujului, nu
    a ocupat functii importante in aparatul de stat.

    Emil Boc s-a nascut in 1966, la Rachitele, in judetul Cluj, si a
    absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) si Facultatea de
    Drept (1995).A efectuat mai multe stagii de pregatire si burse in
    strainatate, la Universitatea din Nottingham, in domeniul
    stiintelor socio-psihologice; la Universitatea din Pittsburgh,
    University of Virginia, Charlottesville, Universite Libre de
    Bruxelles si la Michigan State University, East Lancing, in cadrul
    Programului “Michigan Political Leadership “/ “Transylvania
    Political Leadership Program”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Infierat ca aliat al “teleopozitiei”, Blaga e contestat si de reformistii din PDL

    Acestea din urma, impreuna cu doua treimi din tabara reformista
    – Sever Voinescu si Monica Macovei – au ales sa candideze pe
    listele lui Emil Boc si sa-l atace pe mai multe voci pe Blaga,
    considerat apropiat al opozitiei si al “teleopozitiei” din motivul
    ca acestea s-au abtinut aproape cu totul sa-l combata pana acum.
    Celalalt reformist de frunte, Cristian Preda, a ales sa-l sustina
    pe Toader Paleologu, al treilea candidat la presedintia
    partidului.

    In plus, o victorie a lui Blaga e prezentata de tabara Boc drept
    o premisa sigura a declansarii unor excese populiste ce ar ruina
    masurile luate de actualul guvern si ar fi perfect compatibile cu
    politicile pe care echipa din jurul actualului premier considera ca
    le-ar aplica Uniunea Social-Liberala daca ar ajunge la putere.

    La fel ca si in urma cu un deceniu, cand Traian Basescu i-a
    furat fotoliul de lider lui Petre Roman tot in urma unui congres
    din care pleca cu sansa a doua, si lui Vasile Blaga este posibil
    sa-i fie favorabil votul secret al celor 1.400 de delegati, in
    conditiile in care candidatura lui Toader Paleologu il avantajeaza,
    cel putin teoretic.

    In ipoteza in care votul pentru Blaga nu va fi suficient pentru
    a-l propulsa intr-o functie de conducere in partid, s-ar putea sa
    asistam la retragerea celei mai grele piese din artileria PDL pe o
    linie moarta, fara o functie oficiala, situatie cu care veteranul
    bataliilor electorale democrat-liberale din ultimii 11 ani e de
    asteptat sa nu se impace prea usor.