Tag: operatii estetice

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     

  • A câştigat aproape 3 milioane de dolari la loterie, iar în câţiva ani a pierdut toată averea. Acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală

    Callie Rogers avea 16 când a câştigat, în 2003, aproape 3 milioane de dolari la loterie. Adolescenta a promis că va cheltui responsabil bani, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

    Nouă ani mai târziu Callie avea doi copii şi majoritatea averii dispăruse. Ea a cheltuit bani pe operaţii estetice, petreceri şi nu mai puţin de 380.000 de dolari pe cocaină. Şi-a dat seama că aceste cheltuieli nesăbuite şi stilul de viaţă excentric au fost cauzate de faptul că a fost molestată când era doar un copil.

    “Am sperat că banii o să mă facă fericită, că o să uit ce s-a întîmplat. Dar, la doar câteva săptămâni după ce am câştigat la loto, mi-am dat seama ca asta nu se va întămpla, că o să mă gândesc tot timpul la ceea ce mi-a făcut acel bărbat”, a declarat ea pentru The Sun.

    Callie Rogers s-a recăsătorit, iar acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală.

  • DOSARUL operaţiilor estetice: Alţi cinci medici de la Spitalul de Arşi, arestaţi

     Decizia Curţii de Apel este definitivă.

    Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi Carmen Florea, angajată a unei clinici private, au fost reţinuţi în 25 aprilie.

    La 27 aprilie, Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.

    În cazul celorlalţi şapte reţinuţi pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia Tribunalului Capitalei a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERCHEZIŢII la 23 de adrese din Bucureşti şi la Spitalul de Arşi: Sunt vizaţi medici care ar fi făcut ILEGAL operaţii estetice

     Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

    Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cheltuim anual 70 de milioane de euro pe operaţii estetice. Sânii sunt obsesia numărul unu

    200 de chirurgi plastici împart în România o piaţă de 70 de milioane de euro, făcând ca această specialitate medicală să fie considerată una dintre cele mai profitabile de pe piaţă. Fiecare chirurg estetician generează anual venituri de circa 350.000 de euro, pacienţii lor plătind în medie 3.000 de euro pentru o intervenţie. Numărul specialiştilor în chirurgie estetică pare foarte mic raportat la numărul total de medici din România (sub 40.000). Explicaţia stă în faptul că absolvenţii de medicină duc o luptă acerbă pe puţinele locuri disponibile pentru specialităţile chirurgicale, chirurgia plastică fiind printre primele opţiuni ale rezidenţilor. Accesul extrem de dificil la chirurgia plastică şi microchirugia reconstructivă face ca numărul medicilor care profesează să nu depăşească pragul de 200, dintre care jumătate fac parte din Asociaţia Chirurgilor Plastici din România. Dată fiind nevoia din piaţă, majoritatea lucrează atât la stat, cât şi în privat.

    96.206 intervenţii au avut loc în 2011 în clinicile de profil din România, capitala deţinând supremaţia în ceea ce priveşte numărul de medici şi de clinici de specialitate. Femeile sunt majoritare în cabinetele de chirurgie estetică, însă în ultimii doi ani ponderea bărbaţilor care apelează la astfel de servicii a crescut şi a ajuns la 10-20%. Bărbaţii apelează pentru intervenţii precum corectarea ridurilor, hiperhidroză, dar şi la servicii chirurgicale – abdominoplastie, liposucţie şi rinoplastie.

    Statisticile la nivel global arată că liposucţia şi mărirea sânilor se află pe primele două locuri în topul celor mai populare proceduri estetice chirurgicale, numărul acestora în 2011 fiind de 1,26 de milioane şi respectiv 1,2 milioane. Acestea sunt urmate de blefaroplastie sau corecţia pleoapelor inferioare sau superioare, cu peste 703.000 de proceduri, abdominoplastia, cu peste 553.000 de proceduri, şi rinoplastia, cu peste 500.000. În România preferinţele diferă, în topul preferinţelor aflându-se bustul şi abia apoi înlăturarea ţesutului adipos de pe corp, 10.000 de femei apelând anual la augmentare sau lifting mamar. Cele mai frecvente intervenţii chirurgicale au fost cele pentru mărirea sânilor (peste 8.000), liposucţia (peste 7.000), blefaroplastia (peste 5.000), rinoplastia şi liftingul mamar (circa 3.000), mărirea feselor şi remodelarea vaginală (circa 700).

    „Există un fetiş al societăţii româneşti pentru bust, iar corpul este perceput ca fiind mai plăcut dacă are o imagine sexualizată„, spune psihologul Violeta Rotărescu, care observă că o mare parte a femeilor consideră că succesul porneşte de la felul cum arăţi. Un studiu publicat anul trecut în revista Psychology Today de către Dario Maestripieri, un profesor de ştiinţe socio-umane de la Universitatea din Chicago, analiza efectele frumuseţii asupra succesului. Cercetătorii au studiat conceptul frumuseţii şi influenţa lui asupra carierei în repetate rânduri şi au descoperit că oamenii frumoşi tind să producă mai mulţi bani pentru companiile unde lucrează şi, de aceea, sunt priviţi ca angajaţi mai productivi şi mai muncitori: „O persoană care lucrează în vânzări directe va avea cu atât mai mulţi clienţi cu cât este mai atrăgătoare. Clienţii vor fi mai înclinaţi să cumpere dacă vor crede că au o şansă la o relaţie fizică cu vânzătorul„. Dario Maestripieri numeşte acest principiu „plăcerea de a lucra cu oameni frumoşi”.

    Salariul persoanelor care nu ies în evidenţă prin atuuri fizice este cu până la 15% mai mic decât cel al angajaţilor consideraţi frumoşi, susţine Daniel Hammermesh, profesor de economie la Universitatea Texas, din Austin, şi autorul cărţii „Frumuseţea aduce bani: De ce persoanele atrăgătoare au succes mai mare„, iar efectele vizează şi bărbaţii. Femeile neatrăgătoare îşi găsesc cu o mai mare dificultate un loc de muncă şi se căsătoresc cu bărbaţi cu o potenţă financiară redusă. Invers, bărbaţii atrăgători nu se asociază neapărat cu femei cu putere materială. Apoi, oamenii care arată bine îşi aleg meserii în care frumuseţea fizică poate fi un atu, indicând astfel că angajatorii tind să discrimineze personalul în funcţie de trăsăturile fizice.

    Faptul că discriminarea există este atestat de o cercetare efectuată de profesorul Robert Quinn din care reiese că, în cazul interviurilor de angajare, oamenii evaluaţi ca arătând foarte bine obţin cel mai adesea jobul, cu un impact mai puternic în cazul bărbaţilor. Femeile, în schimb, tind să obţină plusuri nu doar la interviu, ci şi după, cercetările demonstrând că obţin mai rapid creşteri salariale în comparaţie cu celelalte colege de serviciu. Hammermesh mai arată că oamenii frumoşi lucrează mai puţin decât restul colegilor, dat fiind că eficienţa lor este asociată şi cu aspectul şi felul cum relaţionează. Avantajele fizice pot fi exploatate de cei care le deţin, dat fiind că percepţia specialiştilor în resurse umane este aceea că aproximativ 60% dintre intervievaţi sunt consideraţi ca fiind normali. Studiul susţine însă că nu doar sex-appeal-ul este ingredientul-cheie în succesul persoanelor atrăgătoare, ci şi anumite trăsături conexe care vin la pachet cu un aspect plăcut: încredere de sine şi o personalitate mai plăcută.

  • Cate mii de euro cheltuiesc femeile pentru operatii estetice

    Desi, la origini, operatiile estetice erau folosite in
    interventii reconstructive , odata cu evolutia tehnologica si
    medicala, din ce in ce mai multi pacienti apeleaza la chirurgie
    plastica, pentru remodelare.

    Doctorii spun ca cei mai multi pacienti care apeleaza la ei
    pentru diverse operatii chirurgicale sunt nemultumiti de corpul lor
    si sunt foarte depresivi, se simt exclusi din societate si nu pot
    functiona 100%, din cauza acelor defecte cu care s-au nascut sau
    le-au dobandit.

    Odata cu accesul la informatie, mai toate femeile viseaza la o
    operatie estetica de infrumusetare, chit ca este vorba de
    implanturi cu silicoane, peeling facial sau chiar estetica
    genitala.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Muncesc in strainatate, dar isi fac operatiile estetice in Romania

    Daca tot vin in vacanta, oamenii profita si isi fac tot soiul de interventii care in alte tari i-ar costa cel putin dublu. Doamnele isi maresc bustul, scapa de riduri ori isi corecteaza nasul, iar domnii isi cumpara ochelari sau isi fac operatii cu laser pentru miopie.

     

    Mai multe amanunte, pe www.protv.ro