BusinessMagazin

Tag: obiective

  • Cât sport mai fac corporatiştii?

    “În comparaţie cu alte ţări din regiune, noi şi bulgarii suntem codaşi”, spune Andrei Creţu, cofondator al 7card, abonamentul unic lansat în urmă cu şapte ani de compania Benefit Seven, care oferă acces la o reţea de peste 650 de centre sportive angajaţilor companiilor care includ acest beneficiu în oferta salarială.

    Citând un studiu al Eurostat, Creţu adaugă că doar 5% dintre români practică o activitate sportivă cu regularitate, faţă de ţările nordice, unde peste 45% din populaţie face sport. Totuşi, previziunile sunt optimiste, deoarece rata anuală de creştere a numărului celor care fac sport este de peste 10-15% în ultimii cinci ani, adaugă el.

    Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aprox. 7 mil. euro, în creştere cu 50% faţă de anul 2017, iar pentru anul în curs reprezentanţii Benefit Seven se aşteaptă la venituri de aproximativ 10 milioane de euro. O creştere asemănătoare a fost înregistrată şi la nivelul numărului de clienţi, care a evoluat de la 24.000 la aproximativ 40.000 de abonaţi; în acelaşi timp, numărul firmelor şi instituţiilor care oferă ca beneficiu salarial abonamente 7card a crescut cu 60%, ajungând la 1.500 de companii, impulsionat de faptul că anul trecut reprezentanţii businessului au introdus în portofoliu şi instituţii publice.

    Printre acestea se numără o serie de primării, ministere, spitale, şcoli şi universităţi. Totuşi, „numărul de abonaţi din rândul instituţiilor publice nu a ajuns la o medie pe care o aveam pe întreg portofoliul”, a spus Iulian Cîrciumaru, celălalt cofondator al 7card.

    Principalul obiectiv al companiei pentru anul acesta se leagă în continuare de creşterea numărului de clienţi care, speră cei doi antreprenori, va ajunge cât mai aproape de 50.000 de abonaţi până la sosirea verii.

    Prezentă în 55 de oraşe, compania are incluse în ofertă 660 de locaţii, care acoperă un procent de 70% din numărul centrelor sportive şi de relaxare din România; dintre acestea, aproape jumătate dintre locaţii – 300 – sunt în Capitală. Chiar dacă „au existat cereri şi de la companii mari, mai ales din retail, care ne-au rugat să ne extindem şi în oraşele mici”, momentan cei doi nu au planuri de extindere, cu atât mai puţin în alte pieţe,  pas „care intră mai degrabă în obiectivele Sodexo”, companie care a preluat în februarie 2016 un procent de 20% din acţiunile Benefit Seven, urmând ca în 2019 să devină acţionari majoritari.

    La nivel naţional, reprezentanţii 7card spun că numărul persoanelor care au abonamente la sală se ridică la aproximativ 550.000, valoarea pieţei fiind de circa 250 mil. euro. În ceea ce priveşte abonaţii 7card, pe perioada anului trecut s-au activat în jur de 70.000 de abonamente (53% abonaţi-femei şi 47% bărbaţi); la finalul anului mai erau 40.000 de abonamente active. Media de vârstă a utilizatorilor a fost de 30 de ani, iar vârsta abonatului cu cele mai multe vizite la centrele de relaxare şi sport a fost de 26 de ani, „mai mică cu trei ani faţă de 2017, iar vârsta medie a scăzut cu un an, la 30, ceea ce arată că sportul a devenit o prioritate în viaţa tinerilor. Sunt încurajaţi, în acelaşi timp, şi de angajatori, care vor să îşi fidelizeze angajaţii tineri”, a precizat Creţu. În vreme ce în unele companii care au incluse în oferta salarială abonamentele 7card chiar şi 35-40% din angajaţi şi-au făcut abonament, media este însă mult mai mică, de 6-7%, iar una dintre explicaţii este că „nu există o dispersie a informaţiilor în cadrul instituţiilor, iar angajaţii nu află de acest beneficiu”, spune reprezentantul businessului.

    Un alt impediment apare în procesul de adoptare de către cât mai multe companii a ofertelor salariale de acest tip, descurajat de impozitele mari aplicate de stat: „Acest beneficiu nu este tratat separat, cum sunt bonurile de masă, şi astfel companiile care îl oferă plătesc taxe de 70%. În eventualitatea în care nivelul de taxare ar scădea, mult mai mulţi oameni ar beneficia de acest serviciu, iar statul ar colecta mult mai mulţi bani, pentru că deşi scazi taxa, volumul de persoane pentru care companiile plătesc aceste taxe creşte”, a subliniat Andrei Creţu. „În vest, ba chiar şi în ţările din est, cum ar fi Polonia, sistemul fiscal încurajează adoptarea facilităţilor sportive ca beneficiu salarial”, adaugă el.

    Potrivit lui Creţu, la nivel naţional, costul unui abonament la sală este, în medie, de circa 170 de lei pe lună, cu acces nelimitat, în vreme ce preţurile abonamentelor 7card sunt cuprinse între 110 şi 115 lei, cu mici diferenţe între Capitală (110-130 de lei) şi provincie (90-110 lei).

    Care sunt însă cele mai active oraşe? Un studiu realizat de reprezentanţii 7card arată că topul oraşelor cu cei mai mulţi sportivi, care cumulează circa 50% din baza de abonaţi ai companiei, este condus de Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Clujul fiind oraşul cu cele mai multe centre sportive raportate la populaţie: 27 de locaţii / 100.000 de locuitori. Industriile cu cele mai multe companii care oferă angajaţilor abonamente 7card sunt: software & services (303 companii), public sector (266 companii), consulting & professional services (127 companii), capital goods (101 companii) şi retail (86 companii), iar cei mai mulţi sportivi vin din industriile software services, urmată de automotive components, capital goods, public sector şi retail. Fitnessul şi aerobic, cyclingul şi pilatesul au fost activităţile cele mai practicate, iar activităţile cu cea mai mare creştere a numărului de participanţi au fost dansurile, yoga şi squash-ul.

  • În ce vrea să investească 60 de milioane de euro omul de afaceri care a creat abonamentele medicale în România: „Va fi un centru cum nu va mai exista altul”

    “Modelul meu de business se dezvoltă pe orizontală tocmai pentru a putea acoperi majoritatea ramurilor medicale”, îşi descrie filosofia de business Wargha Enayati.

    Cunoscut pe piaţa locală mai ales pentru că a „inventat” abonamentul medical, el este implicat în acest moment într-un singur proiect medical şi de business în desfăşurare, pe care îl descrie drept „complex şi omnivalent” – Enayati Group. Acesta cuprinde şapte companii, toate din domeniul medical, care acoperă prin activitate şi obiective mai multe segmente din aria medicală.

    La finalul anului 2020, valoarea investiţiilor în Enayati Group va ajunge la aproximativ 75 de milioane de euro.

    Omul de afaceri spune că grupul se dezvoltă în prezent pe trei paliere de business. Unul dintre acestea se leagă de construcţia unui complex dedicat vârstnicilor despre care el crede că va fi cel mai mare de pe piaţa locală. Complexul va include o unitate ultramodernă pentru îngrijire medicală, un centru rezidenţial pentru vârstnici şi un spital destinat afecţiunilor din sfera oncologică şi recuperării. Proiectul va include şi policlinicile sociale ale Fundaţiei Regina Maria. (Fundaţia Regina Maria oferă din 2015, prin intermediul policlinicilor, aflate în Capitală, servicii medicale persoanelor asigurate medical, dar cu venituri mici şi foarte mici.)

    „Cu o investiţie de 60 milioane de euro, va fi un adevărat Medical City. Este deja un proiect plin de provocări atât ca relaţionare cu partenerii implicaţi, cât şi de business”, spune omul de afaceri. Construcţia complexului ar urma să înceapă anul acesta şi ar trebui să fie finalizată până în 2020. El spune că în acest moment au selectat constructorul, s-a semnat contractul şi vor începe construcţia.

    În ceea ce priveşte numărul de angajaţi din cadrul complexului, Enayati spune că şi-a propus ca 700 de persoane să lucreze aici.

    O altă direcţie de dezvoltare a afacerilor lui Enayati se axează pe clinica Intermedicas (în care deţine pachetul majoritar), care oferă servicii de concierge medicine (concept ce vizează o relaţie între un pacient şi un medic de îngrijire primară în baza unei taxe anuale), second opinion şi consiliu de depistare a tumorilor (Intermedicas aduce o echipă de medici străini, iar în cazurile dificile presupune reuniunea unei echipe pluridisciplinare de medici). Înfiinţată în 2017, Intermedicas a ajuns la 10.000 de pacienţi anual şi o cifră de afaceri pentru anul 2018 de 600.000 de euro, în creştere cu 40% faţă de anul anterior.

    ¨Previziunile noastre sunt optimiste pentru că optica pacienţilor se schimbă pe zi ce trece, caută calitatea actului medical în detrimentul cantităţii de tip commodity (produs – n.red.) oferită din păcate acum de reţele. Deci, previzionăm o creştere pe anii următori de 30%”.

    Grupul include şi soluţiile de comunicare Health Communication Group (MedicHub în parteneriat cu Media Med Publicis, revista Viaţa Medicală).
    De asemenea, Wargha Enayati investeşte şi în start-up-uri medicale, cum ar fi platforma de recrutare de personal medical Medijobs, precum şi aplicaţia pentru programări online Docbook.

    Un alt obiectiv al anului 2019 vizează crearea pe platforma medicală a unui hub de training pentru personalul medical, angajaţi social sau fiziokinetoterapie, în contextul în care, observă Enayati, problema de resurse umane este una dintre cele mai mari ale antreprenorilor din domeniul medical. „Suntem avansaţi în demersul de a crea şcoli speciale pentru trainingul personalului de care vom avea nevoie”, spune el, apreciind 500 de angajaţi pe platforma Medical City. 

    Cum vede omul de afaceri sistemul medical din România, după 20 de ani de experienţă în cadrul acestuia? Wargha Enayati descrie drept îngrijorătoare evoluţia acestuia atât în mediul privat, cât şi în cel public. „În domeniul de stat anul acesta se va observa nesustenabilitatea creşterilor salariale, care va avea avea consecinţe nemaîntâlnit de grave, după mine va fi aproape de colaps financiar în sistemul public de sănătate. În ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, cred că 2019 va veni cu ameninţarea dispariţiei diversificării serviciilor medicale şi aplatizarea ofertei”, subliniază el.  Enayati observă că din sistemul privat lipseşte un model care să includă mari integratori de servicii medicale, spitale mari, cu 400-1.000 de paturi, iar modelul pe care îl vede el ca fiind unul bun de urmărit este cel turcesc.

    „Lipsa spitalelor mari, spiritul haiducesc din domeniul medical privat care oferă servicii medicale fracţionate şi împrăştiate geografic, dispariţia clinicilor şi cabinetelor mici de top ce duce la anihilarea păturii profesionale independente, lipsa unor reale investiţii (nu doar achiziţii de clinici existente cu scopul doar de a mări EBITDA), toate acestea sunt după mine provocările următorilor ani cu care se va confrunta sistemul medical in integrum”, spune Wargha Enayati. 

    Care sunt soluţiile?

    Din punctul lui de vedere, soluţiile vin din inovaţia mult mai mare în domeniul medical, încurajarea serviciilor medicale terţiare (construirea spitalelor mari) şi în acelaşi timp susţinerea cabinetelor individuale şi de specialitate, dar şi îmbunătăţirea relaţiei dintre medic şi pacient – „o problemă veşnic românească”.
    „Ca o notă aparte, aş vrea să menţionez că apreciez mult dezvoltarea din ultimii ani a afacerilor de familie din domeniul medical, care cresc foarte sănătos”, mai spune el.

    În ceea ce priveşte abonamentele medicale, el spune că produsul a evoluat într-o direcţie diferită faţă de forma sa iniţială. „Acum 20 de ani, când am adus acest model de abonamente, l-am gândit ca pe un produs de lux, acest concept însă acum nu mai este valabil. A devenit commodity. 1,5 milioane de abonamente sunt acum în România, această cifră mă bucură mult, dar a venit timpul pentru o redefinire a lor.”  Este de părere că e nevoie de produse mai scumpe care să satisfacă nevoile şi standardele noi setate de pacienţi.

    Iar legat de asigurările medicale – văzute de unii specialişti din domeniu drept un competitor pentru abonamente – el nu vede în continuare o creştere substanţială a acestora tocmai pentru că nu sunt spitale private mari în România. „În următorii ani, singurul spital care se va construi de la zero este cel de oncologie realizat cu Monza în cadrul complexului pentru vârstnici dezvoltat de Enayati Group.” Când vine vorba despre reţeaua de sănătate Regina Maria, la 20 de ani după înfiinţarea acesteia, spune: „Mă bucur să văd acum după 20 de ani de când am construit Reţeaua Regina Maria, că echipa a devenit total independentă de mine şi se descurcă să se dezvolte continuând misiunea pe care ne-am asumat-o cu toţii. Singura provocare pe care o văd acum pentru echipa reţelei este să nu cadă în capcana de a valorifica doar cantitativ oferta serviciilor medicale în detrimentul calităţii actului medical şi a interesului primordial către pacient”.

    Comparând piaţa locală cu a serviciilor medicale din Germania, unde omul de afaceri a copilărit, el observă că sistemul vestic se bazează mai puţin pe asigurare şi mai mult pe relaţia furnizor-pacient, aşa cum este dezvoltat în Statele Unite sau Polonia, conform Health Maintenance Organization (HMO).
    „Ce avem de învăţat din vest este structura de spitale mari şi susţinerea medicilor care au cabinetele lor private, promovându-se astfel profesionalismul şi independenţa acestora. În vest, un exemplu foarte bun este medicul de familie, cvasinefuncţional ca şi concept în România comparativ cu Germania dar mai ales cu Anglia sau Olanda”, punctează el. 

    Noul pariu al lui Wargha Enayati

    La sfârşitul anului 2020, Enayati Group va însemna o investiţie de aproximativ 75 mil. euro, din care 60 mil. euro sunt dedicate complexului pentru vârstnici.

    Carte de vizită Wargha Enayati:

    A  început Facultatea de Medicină în Regensburg, Germania, şi a absolvit Facultatea de Medicină de la Cluj.
    Provine dintr-o familie de origine iraniană şi are triplă cetăţenie: germană, iraniană, română.
    A fondat în 1995 Centrul Medical Unirea (CMU) (redenumit în 2011 Reţeaua de sănătate privată Regina Maria).
    În 2007 a adus în acţionariatul Centrului Medical Unirea fondul de investiţii 3i, unul dintre giganţii mondiali din domeniu.
    În 2010 a finalizat procesul de vânzare a unei participaţii majoritare către fondul de investiţii Advent International.
    Tot în 2010 a pus bazele Fundaţiei Regina Maria.
    Este fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria, vândută în 2015 în totalitate către fondul de investiţii Mid Europa.

  • În ce vrea să investească 60 de milioane de euro omul de afaceri care a creat abonamentele medicale în România: „Va fi un centru cum nu va mai exista altul”

    “Modelul meu de business se dezvoltă pe orizontală tocmai pentru a putea acoperi majoritatea ramurilor medicale”, îşi descrie filosofia de business Wargha Enayati.

    Cunoscut pe piaţa locală mai ales pentru că a „inventat” abonamentul medical, el este implicat în acest moment într-un singur proiect medical şi de business în desfăşurare, pe care îl descrie drept „complex şi omnivalent” – Enayati Group. Acesta cuprinde şapte companii, toate din domeniul medical, care acoperă prin activitate şi obiective mai multe segmente din aria medicală.

    La finalul anului 2020, valoarea investiţiilor în Enayati Group va ajunge la aproximativ 75 de milioane de euro.

    Omul de afaceri spune că grupul se dezvoltă în prezent pe trei paliere de business. Unul dintre acestea se leagă de construcţia unui complex dedicat vârstnicilor despre care el crede că va fi cel mai mare de pe piaţa locală. Complexul va include o unitate ultramodernă pentru îngrijire medicală, un centru rezidenţial pentru vârstnici şi un spital destinat afecţiunilor din sfera oncologică şi recuperării. Proiectul va include şi policlinicile sociale ale Fundaţiei Regina Maria. (Fundaţia Regina Maria oferă din 2015, prin intermediul policlinicilor, aflate în Capitală, servicii medicale persoanelor asigurate medical, dar cu venituri mici şi foarte mici.)

    „Cu o investiţie de 60 milioane de euro, va fi un adevărat Medical City. Este deja un proiect plin de provocări atât ca relaţionare cu partenerii implicaţi, cât şi de business”, spune omul de afaceri. Construcţia complexului ar urma să înceapă anul acesta şi ar trebui să fie finalizată până în 2020. El spune că în acest moment au selectat constructorul, s-a semnat contractul şi vor începe construcţia.

    În ceea ce priveşte numărul de angajaţi din cadrul complexului, Enayati spune că şi-a propus ca 700 de persoane să lucreze aici.

    O altă direcţie de dezvoltare a afacerilor lui Enayati se axează pe clinica Intermedicas (în care deţine pachetul majoritar), care oferă servicii de concierge medicine (concept ce vizează o relaţie între un pacient şi un medic de îngrijire primară în baza unei taxe anuale), second opinion şi consiliu de depistare a tumorilor (Intermedicas aduce o echipă de medici străini, iar în cazurile dificile presupune reuniunea unei echipe pluridisciplinare de medici). Înfiinţată în 2017, Intermedicas a ajuns la 10.000 de pacienţi anual şi o cifră de afaceri pentru anul 2018 de 600.000 de euro, în creştere cu 40% faţă de anul anterior.

    ¨Previziunile noastre sunt optimiste pentru că optica pacienţilor se schimbă pe zi ce trece, caută calitatea actului medical în detrimentul cantităţii de tip commodity (produs – n.red.) oferită din păcate acum de reţele. Deci, previzionăm o creştere pe anii următori de 30%”.

    Grupul include şi soluţiile de comunicare Health Communication Group (MedicHub în parteneriat cu Media Med Publicis, revista Viaţa Medicală).
    De asemenea, Wargha Enayati investeşte şi în start-up-uri medicale, cum ar fi platforma de recrutare de personal medical Medijobs, precum şi aplicaţia pentru programări online Docbook.

    Un alt obiectiv al anului 2019 vizează crearea pe platforma medicală a unui hub de training pentru personalul medical, angajaţi social sau fiziokinetoterapie, în contextul în care, observă Enayati, problema de resurse umane este una dintre cele mai mari ale antreprenorilor din domeniul medical. „Suntem avansaţi în demersul de a crea şcoli speciale pentru trainingul personalului de care vom avea nevoie”, spune el, apreciind 500 de angajaţi pe platforma Medical City. 

    Cum vede omul de afaceri sistemul medical din România, după 20 de ani de experienţă în cadrul acestuia? Wargha Enayati descrie drept îngrijorătoare evoluţia acestuia atât în mediul privat, cât şi în cel public. „În domeniul de stat anul acesta se va observa nesustenabilitatea creşterilor salariale, care va avea avea consecinţe nemaîntâlnit de grave, după mine va fi aproape de colaps financiar în sistemul public de sănătate. În ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, cred că 2019 va veni cu ameninţarea dispariţiei diversificării serviciilor medicale şi aplatizarea ofertei”, subliniază el.  Enayati observă că din sistemul privat lipseşte un model care să includă mari integratori de servicii medicale, spitale mari, cu 400-1.000 de paturi, iar modelul pe care îl vede el ca fiind unul bun de urmărit este cel turcesc.

    „Lipsa spitalelor mari, spiritul haiducesc din domeniul medical privat care oferă servicii medicale fracţionate şi împrăştiate geografic, dispariţia clinicilor şi cabinetelor mici de top ce duce la anihilarea păturii profesionale independente, lipsa unor reale investiţii (nu doar achiziţii de clinici existente cu scopul doar de a mări EBITDA), toate acestea sunt după mine provocările următorilor ani cu care se va confrunta sistemul medical in integrum”, spune Wargha Enayati. 

    Care sunt soluţiile?

    Din punctul lui de vedere, soluţiile vin din inovaţia mult mai mare în domeniul medical, încurajarea serviciilor medicale terţiare (construirea spitalelor mari) şi în acelaşi timp susţinerea cabinetelor individuale şi de specialitate, dar şi îmbunătăţirea relaţiei dintre medic şi pacient – „o problemă veşnic românească”.
    „Ca o notă aparte, aş vrea să menţionez că apreciez mult dezvoltarea din ultimii ani a afacerilor de familie din domeniul medical, care cresc foarte sănătos”, mai spune el.

    În ceea ce priveşte abonamentele medicale, el spune că produsul a evoluat într-o direcţie diferită faţă de forma sa iniţială. „Acum 20 de ani, când am adus acest model de abonamente, l-am gândit ca pe un produs de lux, acest concept însă acum nu mai este valabil. A devenit commodity. 1,5 milioane de abonamente sunt acum în România, această cifră mă bucură mult, dar a venit timpul pentru o redefinire a lor.”  Este de părere că e nevoie de produse mai scumpe care să satisfacă nevoile şi standardele noi setate de pacienţi.

    Iar legat de asigurările medicale – văzute de unii specialişti din domeniu drept un competitor pentru abonamente – el nu vede în continuare o creştere substanţială a acestora tocmai pentru că nu sunt spitale private mari în România. „În următorii ani, singurul spital care se va construi de la zero este cel de oncologie realizat cu Monza în cadrul complexului pentru vârstnici dezvoltat de Enayati Group.” Când vine vorba despre reţeaua de sănătate Regina Maria, la 20 de ani după înfiinţarea acesteia, spune: „Mă bucur să văd acum după 20 de ani de când am construit Reţeaua Regina Maria, că echipa a devenit total independentă de mine şi se descurcă să se dezvolte continuând misiunea pe care ne-am asumat-o cu toţii. Singura provocare pe care o văd acum pentru echipa reţelei este să nu cadă în capcana de a valorifica doar cantitativ oferta serviciilor medicale în detrimentul calităţii actului medical şi a interesului primordial către pacient”.

    Comparând piaţa locală cu a serviciilor medicale din Germania, unde omul de afaceri a copilărit, el observă că sistemul vestic se bazează mai puţin pe asigurare şi mai mult pe relaţia furnizor-pacient, aşa cum este dezvoltat în Statele Unite sau Polonia, conform Health Maintenance Organization (HMO).
    „Ce avem de învăţat din vest este structura de spitale mari şi susţinerea medicilor care au cabinetele lor private, promovându-se astfel profesionalismul şi independenţa acestora. În vest, un exemplu foarte bun este medicul de familie, cvasinefuncţional ca şi concept în România comparativ cu Germania dar mai ales cu Anglia sau Olanda”, punctează el. 

    Noul pariu al lui Wargha Enayati

    La sfârşitul anului 2020, Enayati Group va însemna o investiţie de aproximativ 75 mil. euro, din care 60 mil. euro sunt dedicate complexului pentru vârstnici.

    Carte de vizită Wargha Enayati:

    A  început Facultatea de Medicină în Regensburg, Germania, şi a absolvit Facultatea de Medicină de la Cluj.
    Provine dintr-o familie de origine iraniană şi are triplă cetăţenie: germană, iraniană, română.
    A fondat în 1995 Centrul Medical Unirea (CMU) (redenumit în 2011 Reţeaua de sănătate privată Regina Maria).
    În 2007 a adus în acţionariatul Centrului Medical Unirea fondul de investiţii 3i, unul dintre giganţii mondiali din domeniu.
    În 2010 a finalizat procesul de vânzare a unei participaţii majoritare către fondul de investiţii Advent International.
    Tot în 2010 a pus bazele Fundaţiei Regina Maria.
    Este fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria, vândută în 2015 în totalitate către fondul de investiţii Mid Europa.

  • Reportaj: Minunea de piatră a lumii moderne – VIDEO

    Văzute de sus, capitala Amman şi împrejurimile se arată ca un tărâm roşiatic infinit, cu aşezări risipite într-o întindere deşertică. Luată la pas însă, Iordania îţi oferă şi deşert, şi mare, şi piatră. Multă piatră. Poate cel mai reprezentantiv în acest sens este oraşul Petra – un nume mai sugestiv de atât nu se poate. Săpat efectiv în stâncă, Petra este o evocare a civilizaţiei antice a nabateenilor. Dar să o luăm cu începutul.

    Din Bucureşti în Amman, zborul cu avionul durează puţin peste două ore. Printre companiile aeriene care operează zboruri directe între Bucureşti şi Amman se numără operatorul aerian low cost Ryanair, care a lansat zboruri pe această rută în aprilie 2018, dar şi Tarom.

    Cetatea din Amman, care datează din secolul IX î.Hr., ilustrează cel mai bine suma civilizaţiilor care au păşit pe pământ iordanian de-a lungul istoriei.
    „Citadela cuprinde, prin ruinele diferitelor tipuri de construcţii, cinci civilizaţii: amonită, greacă, romană, bizantină şi musulmană”, spune Nasser Abu-Rezeq, ghid turistic iordanian. Amoniţii au fost primul popor prezent pe aceste tărâmuri, în urmă cu mii de ani, în Epoca de Fier, Amman fiind principala lor aşezare, după cum arată datele afişate chiar la intrarea în cetate.

    Ulterior, au venit grecii, iar mai târziu romanii şi bizantinii, care au rămas acolo până ce au fost eliminaţi de arabi. În timpul amoniţilor, oraşul purta numele Rabbath Ammon, urmând ca, în timpul grecilor şi al romanilor, să se numească Philadelphia, după regele Egiptului din perioada 283 î.Hr. – 246 î.Hr., Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Abia în secolul al VII-lea d.Hr., oraşul a fost denumit Amman de către musulmani. Toate aceste civilizaţii, încapsulate în câţiva metri pătraţi, fac din Amman un muzeu în aer liber, menit să ilustreze toată moştenirea istorică pe care o poartă în spate. Azi, în capitala Iordaniei locuiesc atât musulmani, cât şi creştini, iar locuitorii spun că nu există conflicte între cele două religii, motiv pentru care şi ţara este paşnică. Totuşi, populaţia de aproximativ 10 milioane de locuitori este predominant musulmană, în proporţie de 95%. Doar 4% sunt creştini şi 1% alte religii.

    „Amman este aşezat pe şapte coli­ne, motiv pentru care în oraş nu prea există biciclete. E uşor să cobori dealurile cu ele, dar e mai dificil la urcat”, spune ghidul turistic. Şi, într-adevăr, puţine sunt bicicletele care se arată pe străzi, însă de maşini oraşul nu duce lipsă. De altfel, la ceas de seară, chiar şi în timpul săptămânii, Ammanul forfoteşte de aglomeraţie. Fie că sunt turişti sau localnici, oamenii fac din Amman o capitală a agitaţiei, peste care plutesc, din loc în loc, arome de condimente – toate soiurile pe care vi le puteţi imagina, dar şi miresme de beţişoare parfumate, falafel şi migdale prăjite.

    Din loc în loc, în spaţii mici cu deschidere la stradă, sunt comercianţi care vând suc de zahăr. Practic, cineva îndeasă o trestie de zahăr într-un aparat care o stoarce pentru a scoate şi ultima picătură de licoare dulce. Dacă însă această băutură nu a fost suficient de dulce, mai există un desert despre care iordanienii spun că nu doar merită, ci trebuie încercat: kanafeh. Servit obligatoriu cald, preparatul este făcut din cataif şi un tip special de brânză, fie de vaci, fie de capră. Siropul de zahăr este şi el parte din reţetă, iar servirea se face dintr-o tavă rotundă imensă, din care vânzătorul taie „din ochi” porţii pentru cumpărători, care, mai apoi, mănâncă desertul în picioare afară, alături de alţi pofticioşi, creând astfel o adevărată comunitate de papile gustative îndulcite la maximum.

    Minunea de piatră a lumii moderne

    La aproximativ trei ore de mers cu maşina din Amman spre sud, drumurile duc, trecând prin peisaje fie deşertice, fie împietrite la propriu, către Petra, perla coroanei Iordaniei şi una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne. Petra este, de fapt, o întoarcere în timp, pe care e mai fascinant s-o vezi mai degrabă goală de turişti, locul fiind mai tot timpul înţesat de numărul mare de paşi care calcă pe pietrele lucioase şi pe alocuri alunecoase. Turişti din toată lumea vin în Petra, mulţi şi din România. De altfel, turismul este, pentru Iordania toată, o sursă importantă de venit, reprezentând 17% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, potrivit lui Nasser Abu-Rezeq. Spre comparaţie, în România, contribuţia turismului la PIB a fost sub 3% în 2017. În acelaşi an, cei circa 4 milioane de turişti străini au adus venituri de circa 4,6 miliarde de dolari în Iordania, potrivit datelor Băncii Centrale a Iordaniei, citate de presa locală.

    Făcut în întregime din rocă de culoare roşiatică, Petra este un oraş antic, săpat de civilizaţia nabateană, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. Locul era folosit şi ca spaţiu de realizare a tranzacţiilor cu mătase sau condimente între China, India şi Arabia Saudită pe de o parte, şi Egipt, Siria, Grecia şi Roma, de cealaltă parte, devenind astfel cel mai important centru comercial al peninsulei arabe.

    Petra a fost capitala nabateenilor până în anul 106 d.Hr., când a intrat în componenţa Imperiului Roman, în timpul împăratului Traian, în aceeaşi perioadă în care avea loc şi al doilea război daco-roman. Nabateenii au continuat să se extindă şi să locuiască în Petra, care a fost abandonată în secolul al XIV-lea şi redescoperită abia în 1812, de un explorator elveţian, Johan Ludwig Burckhardt.

    Cea mai spectaculoasă sculptură din Petra este Trezoreria, o clădire săpată integral în piatră, la fel ca toate celelalte clădiri atipice din oraşul antic. Locul apare în scena finală a filmului „Indiana Jones şi ultima cruciadă”. Mai există însă şi alte construcţii cel puţin la fel de spectaculoase, precum mănăstirea, teatrul, mormintele sau locuinţele săpate în piatră ale nabateenilor.

    Prin Petra te-ai putea plimba parcă la nesfârşit, fără să te plictiseşti, ca într-un labirint, deşi totul în jur e doar piatră şi, pe alocuri, peisajul e pigmentat de beduini însoţiţi de catâri, cai ori cămile. Din loc în loc, stau copii arşi de soare, veniţi la „vânătoare” de turişti, singura lor marfă de vânzare fiind – aţi ghicit! – pietrele culese de pe drumurile Petrei. Toţi ghizii le recomandă însă turiştilor să nu-i încurajeze pe cei mici prin cumpărături, ci să-i trimită la şcoală, acolo unde părinţii, de multe ori, nu-i lasă să meargă.

    „Dacă îi întrebaţi, vor spune că nu au şcoli. De fapt, au trei şcoli în Petra la care pot merge”, spune Nasser Abu-Rezeq.

    Nu doar copiii sunt însă comercianţi de ocazie în Petra, ci şi adulţii, dintre care unii au şi învăţat câteva cuvinte româneşti, cu care se laudă când au ocazia.
    „Avem o mulţime de turişti români aici”, spune Salah Alamarat, un comerciant din Petra, care vinde smirnă, tămâie şi alte suveniruri pe alese.

    Dincolo de universul de piatră însă, Petra poate fi şi o experienţă culinară delicioasă. Atelierele de gătit Petra Kitchen din localitatea Wadi Musa – dezvoltată în jurul sitului Petra – îi iniţiază pe doritori în lumea gastronomică iordaniană, astfel că, la finalul a două-trei ore de gătit, puteţi să constataţi că din mâinile voastre – şi ale celorlalţi bucătari amatori – au ieşit supe de linte, salate tradiţionale precum fatoosh ori tabbouleh, zucchini umpluţi în sos de roşii sau în iaurt… Şi lista poate fi cât de lungă vreţi voi. Iar aromele, cât de intense vor bucătarii să fie.

    Agricultură din piatră seacă

    O călătorie în Iordania nu e completă fără Marea Moartă, aşa că, mergând spre nord de această dată, dacă pornim din Petra, se ajunge uşor la una dintre cele mai sărate ape din lume şi corpul de apă cel mai jos de pe Pământ, având oglinda apei la aproximativ 420 de metri sub nivelul mării. Gradul ridicat de salinitate face ca apa să semene mai mult cu un ulei decât cu orice altă apă de mare. Iar limpezimea ei face Marea Moartă chiar şi mai spectaculoasă, pe lângă faptul că, indiferent că ştii sau nu să înoţi, poţi pluti în voie pe luciul apei. Pericolul este însă ca, la un moment, marea să sece, ţinând cont că nivelul apei scade în fiecare an cu aproximativ un metru, iar procesul accelerează.

    În drumul spre mare, de o parte şi de alta a drumului, stau comercianţi ambulanţi de fructe şi legume, care amintesc de obiceiul autohton de a vinde diverse produse rezultate din recolta proprie şoferilor care trec prin faţa curţii. Deşi terenul este arid, iar relieful e făcut preponderent din piatră, iordanienii au găsit metode prin care să întreprindă activităţi agricole, chiar dacă la o scară mai redusă decât în alte părţi ale lumii. În locurile unde nici aceşti comercianţi ambulanţi nu animă călătoria cu maşina, totul este pustiu. Deşertul se întinde cât vezi cu ochii şi doar din loc în loc se întrezăresc în depărtare corturi ale nomazilor, oameni rupţi de lume pentru care roşeaţa nisipului şi a pietrelor este singura certitudine.

    Până la Marea Moartă însă, se poate face un popas la râul Iordan, care, pe o distanţă de 180 de kilometri, este graniţa naturală dintre Iordania şi Israel. În locul considerat cel în care a avut loc botezul lui Hristos de către Ioan Botezătorul, există o limită care ilustrează exact separaţia dintre cele două state. Locul poartă numele Betania (Bethany). Iordania este şi ţara cu un deşert asemănător reliefului de pe planeta Marte, Wadi Rum, unde s-au filmat numeroase filme de-a lungul timpului, printre care şi „Marţianul” (2015). Deşertul este cunoscut şi pentru că acolo se pot face zboruri cu balonul cu aer cald sau sand ski, o activitate similară schiului, însă pe nisip. Roşu, la fel ca restul ţării.

  • Anca Bidian, CEO / KIWI FINANCE: “Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat”

    Carte de vizită
    ¶ Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie
    ¶ Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat timp de şapte ani în sectorul IT în Toronto
    ¶ A înfiinţat în 2003 Gemini Capital, companie devenită ulterior Kiwi Finance
    ¶ De-a lungul timpului a colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor sau oraşelor vizitate, jucării de pluş sau obiecte vechi

  • Radu Graţian Gheţea, preşedinte /CEC Bank: “Întotdeauna am în cap obiectivele pe care vreau să le ating”

    Carte de vizită
    ¶ Numele lui se leagă de ani buni de cel al CEC Bank, a şaptea bancă din România după active, instituţie pe care a condus-o din 2007 cumulând, până anul acesta, funcţiile de preşedinte şi director general
    ¶ Este licenţiat în matematică la Universitatea din Bucureşti şi doctor în economie la Academia de Studii Economice Bucureşti
    ¶ Şi-a început cariera la Centrul de Calcul al Sistemului Financiar-Bancar, unde a lucrat la proiectul de automatizare pentru Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE), la care s-a şi transferat în scurt timp
    ¶ În 2000 a fost ales preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, funcţie pe care a deţinut-o până în mai 2015, când a fost numit preşedinte de onoare 

  • Şerban Toader, fost senior partner / KPMG: “Cred în continuare că trebuie să încurajăm oamenii de afaceri din România să fie întreprinzători, să privească spre viitor, să inoveze şi să îşi urmărească obiectivele de creştere”

    Carte de vizită
    ¶ Şerban Toader s-a aflat la conducerea KPMG până în luna octombrie a acestui an; el se alăturase companiei în urmă cu două decenii, iar în 2007 a devenit senior partner al companiei
    ¶ Ca profesionist, s-a format în interiorul sistemului bancar şi în marketing. Şerban Toader a fost primul auditor al BNR şi al Bursei de Valori Bucureşti
    ¶ Este absolvent al ASE Bucureşti, al unui Executive MBA la Paris, la École Nationale des Ponts et Chaussées, şi al altor cursuri de specializare la mari universităţi internaţionale
    ¶ Conducerea KPMG a fost preluată de Ramona Jurubiţă, care deţine acum funcţia de country managing partner al grupului KPMG în România
    * Procesul de votare s-a desfăşurat pe parcursul lunii august, când Şerban Toader se afla încă la conducerea KPMG România. 

  • ​BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: Daniel Farmache, Electrogrup Infrastructure – „M-am întors în România pentru totdeauna”

    La doar 30 de ani, după ce a dobândit deja experienţa unui bancher de investiţii în unul dintre cele mai importante grupuri financiare ale lumii, Daniel Farmache mizează pe antreprenoriatul românesc. Care sunt obiectivele sale din rolul de director general adjunct al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), cu afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro?

    “De profesie economist, ca job  director general-adjunct în Electrogrup Infrastructure, bucureştean, soţ” – enumeră principalele repere de pe noua sa „carte de vizită” Daniel Farmache, care, la 30 de ani, este cel mai tânăr invitat de până acum al evenimentului Meet the CEO. Printr-o introspecţie de tipul SWOT (strengths, weaknesses, opportunities and threats – puncte forte, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări – n.red.), tânărul se autocaracterizează prin atribute precum: puterea de muncă, motivaţia internă, speranţă, capacitatea de a relativiza lucrurile, de a le pune în perspectivă, precum şi dorinţa de a lucra cu oamenii şi de a scoate ce este mai bun din ei. În ceea ce priveşte slăbiciunile, spune: „Am uneori naivităţile mele, acestea merg mână în mână cu speranţa şi cu dorinţa puţin mai idealistă – aspecte neproductive pe moment, pe care încerc să le controlez”.

    După ce şi-a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, Daniel Farmache a făcut în vara aceasta pasul înspre mediul antreprenorial local, ca urmare a numirii sale în funcţia de deputy CEO (director general adjunct) al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), holding înfiinţat anul trecut de Teofil şi Simion Mureşan împreună cu Marian Pantazescu. Companiile care compun holdingul au o istorie pe piaţa locală de peste 20 de ani, care a început cu o companie de construcţii şi servicii specializate – Electrogrup, înfiinţată în 1997 – la un grup de infrastructură integrat (deţine, operează, construieşte şi oferă mentenanţă în proiecte de infrastructură), cu afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor acestuia, grupul Electrogrup Infrastructure este primul jucător de pe piaţa din România care oferă servicii de tip cross-sector (intersectoriale) în energie, telecomunicaţii şi construcţii civile industriale. Compania şi-a extins activitatea şi pe pieţele externe din Polonia, Germania, Rusia, Belgia şi Irlanda – iar în prezent, între 20 şi 30% din afacerile companiei sunt generate de aceste pieţe.

    CITII AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Smartphone-urile ucigaşe: Apariţia telefoanelor mobile a decimat piaţa aparatelor de fotografiat

    Piaţa de echipamente foto s-a înjumătăţit într-un deceniu, de la 21 la 10 miliarde de dolari, pe fondul prăbuşirii vânzărilor de camere compacte, care au fost înlocuite de telefoanele mobile. Vânzările de aparate mirrorless au crescut cu peste 50% în 2017, în timp ce segmentul de camere foto de tip DSLR a scăzut cu 3%, astfel că giganţii Nikon şi Canon au renunţat să mai privească de pe margine cum rivalii de la Sony îşi extind dominaţia pe acest segment şi vor lansa propriile produse dedicate fotografilor profesionişti. 

    piaţa foto referindu-ne doar la cei care folosesc DSLR, fiindcă a apărut şi mirrorless-ul (camere foto care permit utilizatorilor să folosească diferite obiective şi să obţină fotografii de o calitate comparabilă cu cea produsă de DSLR-uri, însă mai mici şi mai uşoare decât acestea – n.red.). Per ansamblu, piaţa a crescut enorm, odată cu interesul pentru exprimarea prin imagine. Cât timp piaţa este în creştere, şi nouă o să ne fie bine, dacă ne adaptăm la aceasta. Piaţa DSLR-ului a scăzut anul acesta, însă compensat cu creşterea de pe mirrorless, nu vorbim despre o scădere”, descrie piaţa pe care activează Marian Alecsiu, cofondatorul F64, cel mai mare retailer românesc de echipamente foto-video.

    Smartphone-urile ucigaşe: Apariţia telefoanelor mobile a decimat piaţa aparatelor de fotografiat 

  • Focusul pe schimbare

    „Totul a început prin 2008, când ai mei au cumpărat un aparat compact Kodak. Doi ani mai târziu am primit un DSLR de la nişte prieteni buni din Anglia. După un workshop de profil, pot spune că m-am îndrăgostit de fotografie. Am făcut şi un upgrade, acumulasem experienţă cât să decid ce vreau să fac şi de ce am nevoie. Şi am făcut primul împrumut de 2.000 de euro. Îmi cumpărasem un Canon 600D, cu trei obiective şi o mulţime de accesorii”, a descris Daniel Bordeianu, un tânăr fotograf, principalele repere din cariera sa de până acum. Daniel a investit sume mari în hobby-ul său, şi, potrivit lui, investiţia nu poate fi recuperată momentan – în contextul în care doar „trusa valorează aproape dublu faţă de un model de Dacia Logan nou”.

    Evoluţia lui este reprezentativă pentru întreaga piaţă de echipamente foto-video, aflată într-o schimbare accelerată şi care înregistrează, la nivel valoric, scăderi de la an la an.
    „Nu ar fi corect să apreciem piaţa foto referindu-ne doar la cei care folosesc DSLR, fiindcă a apărut şi mirrorless-ul (camere foto care permit utilizatorilor să folosească diferite obiective şi să obţină fotografii de o calitate comparabilă cu cea produsă de DSLR-uri, însă mai mici şi mai uşoare decât acestea – n.red.). Per ansamblu, piaţa a crescut enorm, odată cu interesul pentru exprimarea prin imagine. Cât timp piaţa este în creştere, şi nouă o să ne fie bine, dacă ne adaptăm la aceasta. Piaţa DSLR-ului a scăzut anul acesta, însă compensat cu creşterea de pe mirrorless, nu vorbim despre o scădere”, descrie piaţa pe care activează Marian Alecsiu, cofondatorul F64, cel mai mare retailer românesc de echipamente foto-video.

    F64 Studio a înregistrat anul trecut o creştere de 1% a cifrei de afaceri, până la 122,4 milioane de lei, chiar dacă piaţa foto a fost anul trecut în declin.

    Potrivit unui studiu al GfK Temax, legat de valoarea pieţei bunurilor de larg consum, în 2017 vânzările din echipamente foto au atins cifra de 26 de milioane de euro, o scădere de un punct procentual faţă de 2016. În 2015, piaţa foto a scăzut cu 12,4% faţă de anul anterior, până la vânzări de 27 de milioane de euro.

    Scăderea se observă însă şi la nivel global, unde piaţa de echipamente foto s-a înjumătăţit într-un deceniu, de la 21 la 10 miliarde de dolari, pe fondul prăbuşirii vânzărilor de camere compacte, care au fost înlocuite de telefoanele mobile. Vânzările de aparate mirrorless au crescut cu peste 50% în 2017, în timp ce segmentul de camere foto de tip DSLR a scăzut cu 3%, astfel că giganţii Nikon şi Canon au renunţat să mai privească de pe margine cum rivalii de la Sony îşi extind dominaţia pe acest segment şi vor lansa propriile produse dedicate fotografilor profesionişti.

    Alecsiu observă însă că piaţa creatorilor de imagine este într-o creştere exponenţială, chiar dacă anumite segmente din sectorul foto-video sunt în declin.
    „Înainte DSLR-ul şi compactele erau segmente importante. Apoi a apărut telefonul. Concentrarea noastră este în zona de exprimare până la nivelul de telefon. Piaţa depinde de modul în care vrei să o priveşti. Este în creştere exponenţială, dar a scăzut numai pe segmentul DSLR cu 15-20%, ceea ce este normal, pentru că a apărut mirrorless. Acum trei ani, piaţa de mirrorless reprezenta 3% din piaţă. Acum, în unele ţări, este mai mare ca unităţi. Ca unităţi mirrorless, la nivel mondial ponderea este de 40%, dar este uriaşă faţă de acum trei ani”, descrie Alecsiu evoluţia pieţei.

    Afacerea F64 este un business care a luat naştere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorinţa de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. „În toţi aceşti ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci şi pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate”, a mai spus Marian Alecsiu, cofondator al F64. Cele mai căutate produse au fost obiectivele, aparatele DSLR şi camerele mirrorless, cu aproximativ 50% din totalul vânzărilor.
    În ceea ce priveşte cele mai recente realizări, F64 Studio a finalizat migrarea către o nouă platformă online şi se pregăteşte să se mute într-un nou depozit, ca parte a unui plan de expansiune şi pe plan naţional, dar şi în alte ţări din Europa.