Descoperirea altor utilizări pentru acest element chimic a dus la renunţarea folosirii lui în acest domeniu, dar în ultima vreme o serie de artişti sunt iar atraşi de sticla de uraniu, realizând tot felul de obiecte şi chiar lucrări de artă, aşa cum este cazul sculptorului ceh Rony Plesl. Acesta, scrie Financial Times, expune la Victoria & Albert Musem de la Londra o instalaţie de artă intitulată „Geometrie sacră”, formată din crengi de copac trase în sticlă ce străluceşte în lumina ultravioletă. Spre deosebire de articolele de altădată însă, Rony Plesl, ca şi alţi artişti, foloseşte uraniu sărăcit, care este mai puţin radioactiv decât cel utilizat în urmă cu o sută şi mai bine de ani.
Tag: numire
-
Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image
„Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.
De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”. Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.
În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.
Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.
„Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.
De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.
La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.
Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.
„Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.
De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.
Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.
„Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.
Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.
În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”
-
Raport: Fostul director al Agenţiei Naţionale de Transplant, numit în funcţie prin delegaţie, nu prin concurs sau examen
Fostul director al Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac a fost numit în funcţia de director executiv al instituţiei în 2013 „fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, după cum se arată în Raportul privind verificarea efectuată la nivelul Agenţiei Naţionale de Transplant de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii în decembrie 2018. Deac a fost numit în funcţie prin delegaţie, nu prin concurs sau examen pentru ocuparea postului.
„Din adresa ITM Bucureşti reiese că încheierea contractului individual de muncă al dnului. prof.dr. Radu Deac de către Agenţia Naţională de Transplant nu a respectat prevederile legale în vigoare, aceasta se putea realiza doar în condiţiile în care exista un concurs/examen pentru ocuparea postului, iar noţiunea de numire cu delegaţie nu are suport juridic prevăzut în Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată. Prevederi legale nerespectate: Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată. Persoane responsabile: Fosta conducere a Agenţiei Naţionale de Transplant”, se arată în raport.
Raportul de control privind verificarea efectuată la nivelul Agenţiei Naţionale de Transplant de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii în decembrie 2018 precizează în concluziile sale o serie de nereguli identificate la nivelul Agenţiei.
Potrivit datelor raportului citat, tematica acţiunii de control a vizat verificarea modului de aducere la îndeplinire a atribuţiilor funcţionale vizând coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant ce revin Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), verificarea modului în care au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite prin raportul de control, dar şi alte aspecte considerate relevante în urma verificărilor efectuate.
În ceea ce priveşte numirea prof.univ.dr. Radu Deac în funcţia de director executiv la Agenţia Naţională de Transplant în decembrie 2013, în concluziile raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii a fost consemnată nerespectarea mai multor prevederi legale.
-
UDMR respinge numirea lui Meleşcanu la Senat: Nu susţinem Guvernul, deci nici pe Meleşcanu
Liderul Grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că UDMR nu îl susţine pe Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.
„Am spus răspicat că nu vom susţine actualul Guvern şi că susţinem o moţiune de cenzură dacă se înaintează, suntem pregătiţi să o semnăm. Pe de-o parte nu susţinem acest Guvern nici în Parlament şi credem că soluţia pentru criza guvernametală este ca acest Guvern să fie demis sau să plece de la Palatul Victoria şi să fie o altă soluţie politică care să guverneze. Rezultă, aşadar, că nici pe candidatul propus de PSD, Teodor Meleşcanu, nu îl vom susţine pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Aceasta este poziţia UDMR, nu susţinem Guvernul, deci nici pe Meleşcanu din partea PSD”, a spus Cseke.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
De ce a gătit Bill Gates un pui întreg şi care a fost reacţia lui după ce a gustat din el
Robert Hand a fost numit Profesorul anului al statului Washington, iar unul dintre premiile primite de el a fost să petreacă o după amiază cu Bill Gates. Gates a publicat o filmare despre cum şi-au petrecut cei doi timpul pe blog şi pe canalul de YouTube, potrivit Business Insider.
Hand predă ştiinţa consumatorilor şi a familiilor sau ceea ce oamenii numeau mai demult „economia de acasă”. Aceasta include chiar şi orele de gătit, precum şi o lecţie care se numeşte „viaţa după şcoală”, care îi ajută pe studenţi să aplice pentru locuri de muncă şi să îşi administreze banii.
Fundaţia Gates contribuie la mai multe proiecte educaţionale. Astfel că nu este surprinzător că Bill Gates a fost de acord să se întâlnească cu Profesorul Anului, scrie Business Insider. Suprinzător este însă că a acceptat o oră de gătit cu el. Gates a intrat în cameră şi a reacţionat imediat: „Trebuie să recunosc. Aveţi un nivel foarte entry level pentru studenţi aici.”
Hand l-a învăţat mai întâi pe Gates cum să gătească un pui întreg. Cumpărarea puilor întregi este o alegere mai economică şi porţionarea unuia nu este dificil de realizat. Din filmare reiese clar cât de rar găseşte Gates – a făcut o greşeală greu de reparat: a adăugat prea multă sare amestecului de condimente la care cei doi lucrau.
„Îmi place să mănânc puiul sărat”, i-a spus Gates profesorului când acesta l-a corectat. La final, când au scos puiul din cuptor, Gates a gustat din pui şi faţa lui s-a luminat. Mâncarea pe care a gătit-o a fost „foarte bună”, a declarat el. „Mă inspiră să aud ceea ce faci. A fost prima dată pentru mine.S-ar putea să îmi surprind familia şi să le arăt că ştiu cum se fac lucrurile”, a spus Gates, zâmbind şi indicând către puiul gătit.
-
Trump a numit un nou director interimar al Comunităţii serviciilor de informaţii din SUA
Maguire îl va înlocui pe Dan Coats, care a decis să demisioneze, aparent în urma unor divergenţe cu liderul de la Casa Albă.
“Sunt încântat să vă informez că onorabilul Joseph Maguire, actualul director al Centrului Naţional pentru Lupta contra terorismului, va fi numit director interimar pentru Informaţii Naţionale, începând cu 15 august. Amiralul Maguire are o lungă şi distinsă carieră în forţele armate, retrăgându-se din Marina SUA în 2010”, a afirmat liderul de la Casa Albă într-un mesaj pe Twitter.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Noul şef al Poliţiei Caracal, numit după demiterea celui implicat în cazul Alexandrei, a picat concursul pentru post în 2017
Costel Ghimiş a obţinut atunci nota 5,80.
El a participat la concurs după ce în perioada iulie -decembrie 2017 a asigurat interimatul pentru această funcţie.
Costel Ghimiş a picat concursul în faţa contracandidatului său, Nicolae Mirea, care a obţinut nota 7,95.
Costel Ghimiş a ocupat anterior funcţia de şeful biroului de ordine publică din Caracal. Rezultatele concursului pentru funcţia de şef al Poliţiei Caracal sunt şi în prezent pe site-ul IPJ Olt.
Acesta a fost numit luni la conducerea Poliţiei Caracal.
Fostul şef al Poliţiei Caracal, comisarul şef Nicolae Mirea, a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei. El declara atunci pentru MEDIAFAX că, din punctul său de vedere, poliţiştii au acţionat „perfect” şi nu are ce să îşi reproşeze.
-
Mihai Fifor va fi numit interimar la Ministerul de Interne
Vicepremierul pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor, va fi numit ministru interimar la Ministerul de Interne.
Fifor a mai ocupat funcţia de ministru al Apărării.
Numirea ca interimar a lui Fifor vine după ce Nicolae Moga şi-a dat demisia din funcţie tot în cursul zilei de marţi.
Moga este ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat din istoria MAI, el ocupând această funcţie vreme de doar şase zile.
-
Ştefan Popa Popa’s a rămas fără titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, pentru că i-a numit pe olteni “ciurucuri”
Consilierii opoziţiei au propus însă ca o astfel de decizie să fie luată şi în cazul lui Adrian Năstase.
Proiectul de hotărâre pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare caricaturistului Popa Popa’s a fost introdus peste ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi şi a fost votat cu majoritate de consilierii locali. Un singur consilier s-a opus: Dumitru Mănescu de la ALDE.
Acesta a propus retragerea punctului de pe ordinea de zi, pe motiv că „ne facem de râs“. Retragerea titlului de cetăţean de onoare al Craiovei a fost susţinută însă cu majoriate atât de consilierii locali ai PSD, cât şi de cei de la PNL.
„Eu susţin retragerea titlului de cetăţean de onoare domnului Popa dacă nu se mândreşte cu oltenii acolo unde merge. Este clar că vom vota pentru acest proiect de retragere. Au fost nişte declaraţii defăimătoare. Este evident că nu ne face cinste o astfel de reprezentare”, a spus consilierul PNL Flaviu Sirop.
Consilierii PNL au cerut ca decizii similar să fie luate şi în cazul altor cetăţeni, făcând referire la fostul premier Adrian Năstase.
-
Boris şi prietenii: Noul premier britanic Boris Johnson îşi aduce prietenii în cabinetul ministerial
Noul premier britanic Boris Johnson l-a numit drept consilier de business pe Andrew Griffith, unul dintre directorii de top ai imperiului mediatic Sky – la doar câteva zile după ce presa internaţională a scris despre faptul că Griffith i-a închiriat lui Johnson un apartament de peste 10 milioane de euro în Westminster, potrivit The Independent.
După ce directorul financiar al Sky a fost numit consilierul de business al premierului, Partidul Muncitoresc a semnalat imediat că Johnson îşi aduce prietenii aproape.
„Ar fi de înţeles ca publicul să ajungă la concluzia că prietenii lui Johnson îşi pot cumpăra influenţă în noua administraţie”, transmite Partidul Muncitoresc.
Săptămâna trecută publicaţia britanică The Guardian scria că locuinţa lui Johnson din centrul Londrei a fost utilizată şi de fostul secretar de externe ca sediu de campanie în ultimele zile din guvernarea Theresei May.