Tag: note

  • Restaurantele din România, sub lupă

    141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.

    În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).

    Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.

    Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).

    Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.

    Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.

    Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.

    Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.

    Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.

    „Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.

    „Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.

    Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.

    De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.

    „Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.

    În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.

    Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.

    Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.

    Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.

    La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu. 

    Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.” 

  • Metodă dovedită ştiinţific prin care să impresionezi pe oricine în primele două secunde ale întâlnirii

    În 1922, cercetătorii Nalini Ambady şi Robert Rosenthal au găsit că primele impresii sunt esenţiale pentru succesul unei persoane. În experimentul lor, au rugat studenţii să le dea note profesorilor pe baza unui clip video de două secunde. De asemenea studenţii au fost rugaţi să noteze aceeaşi profesori după fiecare semestru. Au comparat notele de la clipul video de două secunde cu cele după un semestru de predare. Profesorii care au luat note mici la clipul de două secunde au avut note mici şi după un semestru de predare, iar profesorii care au luat note mari la clip au luat note mari şi după, potrivit Entrepreneur

    Profesorii au fost judecaţi pe urma acelor clipuri de două secunde. Mai mult, acele clipuri video au fost redate fără sonor. Drept urmare, profesorii au fost judecaţi în funcţie de limbajul corpului.

    Cercetătorii au concluzionat că oamenii sunt predispuşi să judece alte persoane în primele secunde când le cunosc, impresii pe care rareori le schimbă. De aceea este foarte important să faci impresia corectă în primele secunde ale unei întâlniri.

    Cum faci asta?

    Ne concentrăm foarte mult pe ce şi cum spunem însă este mult mai important limbajul corpului. Ai grijă să fie totul pregătit, microfonul să meargă, prezentarea să fie gata în aşa fel încât să nu petreci primele secunde, minute aranjând totul.

    Când faci cunoştiinţă cu cineva trebuie să arăţi încântat pasionat de ceea ce faci, de ce transmiţi. Asta îi va face să te ţină mintă. Când aştepţi ca alţi oameni să ajungă nu te uita în telefon, ci fii gata să-i primeşti pe fiecare în parte zâmbind.

    După primele două secunde este important să faci contact vizual cu toţi interlocutorii. Două-trei secunde cu fiecare, iar dacă eşti într-o sală mare poţi să te uiţi în câteva puncte cheie timp de câteva secunde apoi sa schimbi.

    După ce ai făcut toate astea poţi să te relaxezi: audienţa deja şi-a făcut o primă impresie şi dacă ai făcut totul bine atunci o să fie ok. 

  • Pistoale cu şampanie şi note de plată de sute de mii de dolari: cum arată cele mai excentrice petreceri din lume

    Există petreceri şi există petreceri în Las Vegas – timp de zeci de ani, milioane de oameni s-au aventurat în oraşul artificial din Nevada pentru a participa la una din faimoasele petreceri la piscină. Ce este însă atât de special la aceste evenimente şi de ce atrag ele atât de mulţi oameni?

    Joe Bravo, directorul centrului Nightlife and Daylife din cadrul cazinoului Hard Rock, le-a povestit celor de la Daily Mail despre facturi de sute de mii de dolari, invitaţi pe care îi vezi numai pe marile ecrane şi formula ideală pentru o astfel de petrecere.

    Bravo lucrează în Vegas de mai bine de 20 de ani şi spune că a văzut multe lucruri în aceşti ani, dar cea mai importantă petrecere este Rehab – un eveniment la care e nevoie de peste 200 de angajaţi – de la salvamari la barmani, agenţi de securitate şi hostesse.

    Celebrităţi precum Khloe Kardashian, Nikki Minaj sau Paris Hilton au trecut cel puţin o dată pe la Rehab, aşa că popularitatea evenimentului e uşor de înţeles.

    “Băutura de bază e votca”, spune Bravo. “Dacă vorbeşti de petrecăreţul obişnuit, el o să consume cu siguranţă votcă – dar asta nu înseamnă că nu o să-i găseşti şi cu un shot de tequila sau un pahar de şampanie.”

    Pistoalele cu apă sunt extrem de populare, dar sunt de obicei umplute cu şampanie, aşa că notele de plată tind să crească destul de repede. “Am văzut nişte facturi incredibile – într-o seară am avut două de peste 200.000 de dolari. Un oaspete a rezervat recent o cameră de 500 de dolari pentru câteva zile şi a ajuns să cheltuie peste 100.000 de dolari”, povesteşte Bravo.

    Sursa: Daily Mail

  • Pistoale cu şampanie şi note de plată de sute de mii de dolari: cum arată cele mai excentrice petreceri din lume

    Există petreceri şi există petreceri în Las Vegas – timp de zeci de ani, milioane de oameni s-au aventurat în oraşul artificial din Nevada pentru a participa la una din faimoasele petreceri la piscină. Ce este însă atât de special la aceste evenimente şi de ce atrag ele atât de mulţi oameni?

    Joe Bravo, directorul centrului Nightlife and Daylife din cadrul cazinoului Hard Rock, le-a povestit celor de la Daily Mail despre facturi de sute de mii de dolari, invitaţi pe care îi vezi numai pe marile ecrane şi formula ideală pentru o astfel de petrecere.

    Bravo lucrează în Vegas de mai bine de 20 de ani şi spune că a văzut multe lucruri în aceşti ani, dar cea mai importantă petrecere este Rehab – un eveniment la care e nevoie de peste 200 de angajaţi – de la salvamari la barmani, agenţi de securitate şi hostesse.

    Celebrităţi precum Khloe Kardashian, Nikki Minaj sau Paris Hilton au trecut cel puţin o dată pe la Rehab, aşa că popularitatea evenimentului e uşor de înţeles.

    “Băutura de bază e votca”, spune Bravo. “Dacă vorbeşti de petrecăreţul obişnuit, el o să consume cu siguranţă votcă – dar asta nu înseamnă că nu o să-i găseşti şi cu un shot de tequila sau un pahar de şampanie.”

    Pistoalele cu apă sunt extrem de populare, dar sunt de obicei umplute cu şampanie, aşa că notele de plată tind să crească destul de repede. “Am văzut nişte facturi incredibile – într-o seară am avut două de peste 200.000 de dolari. Un oaspete a rezervat recent o cameră de 500 de dolari pentru câteva zile şi a ajuns să cheltuie peste 100.000 de dolari”, povesteşte Bravo.

    Sursa: Daily Mail

  • Din seria românilor care fac cinste ţării: Alexandra Gromic, violonista care reinventează operele marilor compozitori ai lumii

    A considerat că vioara o defineşte atât de bine, încât a ales să se iden­tifice cu acest instrument. De aceea, publicul o cunoaşte ca pe Alexandra Violin şi, oricât de clişeic ar suna, când îi auzi numele, chiar nu mai e nevoie de nicio altă prezentare, pentru că numele ei de scenă este în sine o carte de vizită.

    Primele acorduri la vioară le-a făcut cu ochii în lacrimi, îşi aminteşte şi acum. Mama ei, profesoară de fizică, era prietenă cu cel care avea să devină primul ei profesor de vioară. A vrut să facă o încercare, să vadă dacă Alexandra, la cei şapte ani de atunci, are aplecare către acest instrument.

    „Mi se părea că mă forţează, aşa că am început să plâng, dar am continuat să încerc să cânt. Deşi am plâns continuu, concluzia a fost că am ureche muzicală“, spune Alexandra, amuzată acum.

    Zece ani mai târziu, în clasa a XI-a, pe vremea când urma cursurile Colegiului Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, a început să cânte în trupa Amadeus, un cvartet instrumental format iniţial din patru fete care cântau la vioară, violoncel şi pian.

    Alexandra acumulase deja experienţă cântând în orchestre şi în alte cvartete, aşa că Amadeus a fost pentru ea doar o nouă provocare. De treisprezece ani. În 2014, a plecat din Amadeus şi a căutat să se reinventeze singură. „Am ocazia să cânt la evenimente inedite, cum este Dinner in the sky (eveniment la care musafirii sunt invitaţi să ia cina la 50 de metri înălţime – n. red.) sau Dîner en Blanc, a cărui primă ediţie a avut loc anul acesta. Au participat 500 de oameni, toţi îmbrăcaţi în alb, iar eu am deschis evenimentul“, povesteşte Alexandra Gromic.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Gadget Review: Note 8, alegerea perfectă pentru cei care vor un telefon mare

    După cum am spus şi în recenzia pentru Samsung S8, designul noilor telefoane ale sud-coreenilor mi se pare extrem de inspirat. Smartphone-urile se diferenţiază automat de competiţie, sunt frumoase, se simt bine în mână, sticla este plăcută la atingere, iar displayul este unul dintre cele mai bune de pe piaţă. Samsung a făcut aceleaşi lucruri pentru Note 8, doar că la o scară mai mare, şi a adăugat câteva caracteristici extra datorită pixului (S Pen) cu care vine. Tot la capitolul design, fel ca la S8, Samsung greşeşte, din nou, locul senzorului de amprentă, punându-l prea sus, lângă cele două camere de pe spate. Majoritatea celor care au folosit aceste telefoane au criticat acest lucru, dar Samsung nu ascultă. Poate o va face la S9.

    Aşadar, atunci când te uiţi la Note 8 vezi un S8 mai mare, mai dreptunghiular şi mai greu de utilizat cu o singură mână. Este evident de la început că utilizarea cu două mâini este de preferat, deoarece este mult mai natural să-l sprijini cu o mână şi să butonezi cu alta decât să te întinzi după comenzi cu un singur deget. Situaţia se schimbă când apelezi la pix, iar atunci chiar ai impresia că ţii un carneţel pe care iei notiţe şi, sincer, este o plăcere.

    Partea mea favorită în utilizarea telefonului nu a fost displayul uriaş şi frumos, nici performanţa de care dă dovadă, ci pixul şi utilizarea acestuia: am scris şi trimis SMS-uri, mesaje de mână, am navigat pe internet şi chiar am încercat să schiţez anumite desene. Totul a mers bine, pixul este uşor şi plăcut de ţinut, este precis şi m-a făcut să simt că aş avea ceva important de notat de fiecare dată când l-am utilizat, deşi doar mă uitam pe Facebook.

    Displayul de 6,3 inchi Super Amoled este superb, indiferent de locul de unde-l priveşti sau cum îl foloseşti. E o plăcere să navighezi prin meniuri, să vezi filme sau să te joci. Culorile sunt aprinse şi contrastante, după cum ne-a obişnuit compania sud-coreeană an de an.

    Samsung Note 8, spre deosebire de S8 şi S8 Plus, are un sistem dual de camere format dintr-una de 12 MP, cu o deschidere a aperturii de f/1.7, şi o cameră telefoto, tot de 12 MP, cu f/2.4. Ambele au stabilizare optică, lucru ce se traduce în imagini cât se poate de clare atât ziua cât şi noaptea, indiferent pe care o foloseşti. La departamentul calitate, Note 8 face unele dintre cele mai frumoase fotografii la ora actuală, alături de iPhone sau Huawei, şi te poţi aştepta la culori mai aprinse şi imagini ceva mai detaliate decât sunt în realitate.

    A doua cameră are un zoom optic de 2x şi se descurcă bine, însă eu nu am folosit-o atât de des deoarece de multe ori preferam să fac o fotografie cu prima cameră, ca apoi să tai în faza de editare dacă am nevoie. Totuşi, ce mi s-a părut interesant la schema celor două camere este live view: cu un singur clic, ambele camere fac o fotografie, astfel încât ai cadrul larg şi cadrul strâns. Asta funcţionează foarte bine atunci când faci portrete, deoarece poţi înceţoşa fundalul în timp ce faci fotografia, dar şi după. Am folosit această tehnică de fiecare dată când am făcut un portret şi am fost mulţumit de rezultate.

    La interior găsim cele mai bune componente ale momentului: procesor Snapdragon 835, procesor grafic Adreno 540, 6 GB memorie RAM şi variante de stocare de până la 256 GB (+microSD). Navigare, multitasking, telefoane, SMS-uri, Facebook, jocuri video, Waze: totul a mers fără niciun sughiţ. Ceva de aşteptat de la un vârf de gamă.

    Până acum totul sună perfect, însă nu este chiar aşa. Pentru mine, punctele slabe ale acestui telefon stau la capitolele sunet (nu atât de important) şi autonomia bateriei (foarte importantă). Telefonul are un singur difuzor, aflat în partea de jos (care se şi poate acoperi uşor cu un deget atunci când te joci), care oferă un sunet decent, nu este suficient de tare şi nu este demn de un vârf de gamă. Spuneam că nu este important deoarece nu ascult niciodată muzică prin difuzorul telefonului, ci prin boxă Bluetooth, iar pe drum doar prin căşti. Aşa că pentru mine faptul că nu are un sunet extraordinar este un minus neglijabil.

    Pe de altă parte, nu pot zice acelaşi lucru şi de baterie. Telefonul este dotat cu o baterie de 3.300 mAh, cam mică pentru acest telefon mare şi care se duce cam repede. După cum spuneam, displayul este frumos, luminos, iar asta vine cu un cost asupra vieţii bateriei. Note 8 are rezoluţie QuadHD+, însă din fabrică vine setat pe rezoluţia de Full HD+ pentru a avea o autonomie a bateriei mai bună. Deci până şi Samsung crede că QHD+ este prea mult. La ritmul meu de utilizare, la o rezoluţie Full HD, telefonul a rezistat o zi şi jumătate, ceea ce este satisfăcător. Probabil alţi utilizatori îl vor folosi şi două zile. însă la rezoluţia QuadHD autonomia a scăzut la o zi sau chiar mai puţin, în condiţiile în care schimbarea de la o rezoluţie la alta nu este vizibilă cu ochiul liber.

    Aşadar, Note 8 este un telefon mai mult decât bun, perfect pentru cei care vor un telefon mare, pe care să facă mai mult decât să dea telefoane şi care găsesc S Pen-ul o adiţie plăcută. Restul se pot mulţumi cu S8 sau S8 Plus.

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 6,3 INCHI, SUPER AMOLED, 1.440 X 2.960 (521 PPI)
    PROCESOR SNAPDRAGON 835
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 540
    MEMORIE 6 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB + MICROSD
    CAMERE PRINCIPALE DUAL 12 MP F/1.7 ŞI F/2.4, 2160 P @ 30 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/1.7, 1440 P @ 30 FPS
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.1
    BATERIE 3.300 MAH
    GREUTATE 195 G
    PREŢ RECOMANDAT 4.200 DE LEI

  • Ţara care vrea să implementeze un sistem cu note pentru cetăţeni. În funcţie de note poţi lua un credit mai bun sau chiar beneficia de prietenia apropiaţilor

    Acţiunea se petrece în primul episod al celei de a treia serii a serialului Black Mirror. într-un decor în culori pastel, oamenii pot să îşi ofere ratinguri reciproc în baza interacţiunilor din viaţa de zi cu zi. Lacie, personajul principal, este o tânără obsedată de scorul ei, ce se plasează la 4,2 (dintr-un maxim de 5) şi pe care vrea să şi-l crească la 4,5 pentru a obţine un discount la achiziţia unui apartament de lux.

    În încercările ei de a se face plăcută în sistemul care îmbină viaţa reală cu ratingurile din social media, vorbeşte cu un consultant care îi sugerează să câştige atenţia persoanelor cu ratinguri mari, care au un impact pozitiv asupra scorului ei. Reuşeşte astfel să se apropie de o prietenă populară din copilărie şi să obţină o invitaţie de participare în calitate de domnişoară de onoare la nunta ei. în drumul spre acest eveniment varsă, în grabă, cafeaua pe un trecător pe trecerea de pietoni, iar de aici evaluarea ei intră pe o pantă descendentă: la aeroport i se spune că, din cauza ratingului pe care îl are, nu poate să urce în avionul plin şi, în urma reacţiei ei – umane de altfel –  intervine securitatea şi este astfel penalizată şi mai mult. De aici încolo acţiunile ei conduc spre scăderea la zero a ratingului, moment în care ajunge într-o închisoare, alături de alţi eşuaţi social. 

    Nosedive, unul dintre episoadele din Black Mirror cu cele mai bine recenzii, pare să traseze viitorul – cel puţin în viziunea guvernului chinez. Acesta plănuieşte să lanseze un sistem de credite sociale până în 2020, cu scopul de a stabili nivelul de încredere al celor 1,3 miliarde de locuitori ai ţării. Pe 14 iunie 2014, Consiliul de Stat din China a publicat un document numit ”Planificarea proiectului pentru construirea unui sistem de credite sociale“, analizat într-un amplu articol al publicaţiei britanice Wired

    . Planul conţinea o idee radicală: cum ar fi dacă ar exista un sistem naţional de evaluare a încrederii care ar indica, în baza unui rating, ce fel de cetăţean eşti? O lume în care multe dintre activităţile noastre zilnice sunt constant monitorizate şi evaluate: ce cumpărăm din magazinele online, dar şi din cele fizice; cine sunt prietenii noştri şi cum interacţionăm cu ei, câte ore petrecem urmărind un anumit tip de conţinut sau jucând jocuri video; ce facturi şi taxe plătim (sau nu). Nu este greu de imaginat un astfel de scenariu, în contextul în care acest lucru aproape se întâmplă deja prin giganţi colectori de informaţii precum Google, Facebook, Instagram sau aplicaţiile de monitorizare a sănătăţii precum cele ale Fitbit. Imaginaţi-vă acum un sistem unde toate aceste comportamente sunt evaluate ca pozitive sau negative şi transformate într-un număr, potrivit unor reguli stabilite de guvern.

    Acest lucru ar genera Scorul de Cetăţean al fiecărui individ şi ar spune tuturor dacă acesta este sau nu demn de încredere. în plus, evaluarea indivizilor ar fi afişată public, disponibilă întregii populaţii şi folosită pentru a determina eligibilitatea pentru obţinerea unui credit sau a unui loc de muncă, pentru a stabili şcoala la care va merge copilul nostru sau chiar şi şansele de a ieşi la o întâlnire.

    Proiectul este deja pus la cale în China, unde guvernul dezvoltă Sistemul Social de Credite (Social Credit System – SCS) pentru a evalua nivelul de încredere al celor 1,3 miliarde de cetăţeni. Guvernul chinez promovează sistemul drept o modalitate dezirabilă de măsurare şi creştere a ”încrederii“ la nivelul naţiunii şi de construire a unei culturi a ”sincerităţii“. ”Aceasta va crea un mediu de opinie publică în care păstrarea încrederii este glorioasă şi va întări credibilitatea în afacerile guvernamentale, credibilitatea comercială, socială şi va contribui la construirea credibilităţii judiciare“, spun declaraţiile publice referitoare la acest proiect citate de Wired.

    ”Este urmărirea comportamentului consumatorilor cu o influenţă politică orwelliană“, interpretează Johan Lagerlvist, un specialist al Institutului Suedez de Afaceri Internaţionale, sistemul de credite sociale. Rogier Creemers, un cercetător postdoctoral specializat în lege şi guvernanţă chineză la Institutul Van Vollenhoven de la Universitatea Leiden, care a publicat o traducere detaliată a planului, l-a comparat cu recenziile de pe Yelp, în care ”statul-bonă“ veghează peste umărul indivizilor. Deocamdată, tehnic vorbind, participarea la Scorul Cetăţenilor din China este opţională.

    Până în 2020 va fi însă obligatorie. Comportamentul fiecărui cetăţean, dar şi persoanelor juridice – orice companie sau orice altă entitate – va fi evaluat şi clasificat, fie ei că îşi doresc acest lucru sau nu. Până la implementarea programului în 2020, guvernul testează proiectul. în acest ”mariaj“ dintre supravegherea comunistă şi capitalism, guvernul a oferit licenţa pentru opt companii private în vederea dezvoltării sistemelor şi algoritmilor pentru realizarea scorurilor creditelor sociale. în mod predictibil, giganţi ai datelor administrează două dintre cele mai cunoscute proiecte de acest tip.

    Primul este China Rapid Finance, un partener al reţelei sociale Tencent şi dezvoltatorul aplicaţiei de mesagerie WeChat, care are mai mult de 850 de milioane de utilizatori activi. Celălalt, Sesame Credit, este deţinut de Ant Financial Services Group (AFSG), o companie afiliată Alibaba. Ant Financial Services vinde produse de asigurare şi oferă credite companiilor mici şi mijlocii. Totuşi, adevărata vedetă a Ant este AliPay, ramura de plăţi folosită de oameni nu doar pentru achiziţiile online, dar şi pentru restaurante, taxiuri, taxe şcolare, bilete de cinema şi chiar şi pentru transferuri de bani între utilizatori. Sesame Credit a făcut echipă cu alte platforme generatoare de date, precum Didi Chuxing, compania de ride-hailing care a fost principalul competitor al Uber în China înainte ca aceasta să cumpere operaţiunile din China ale companiei americane în 2016, dar şi Baihe, cel mai mare serviciu de matchmaking al ţării. Nu este dificil de observat cum toate acestea se acumulează în munţi de date pe care Sesame Credit îi poate folosi pentru a evalua comportamentul oamenilor, în vederea oferirii unui rating corespunzător.

    Cum sunt, mai exact, evaluaţi indivizii? Cei de pe Sesame Credite sunt ”preţuiţi“ în baza unui scor care variază între 350 şi 950 de puncte. Alibaba nu divulgă algoritmul complex folosit pentru a calcula numărul, dar dezvăluie totuşi că sunt cinci factori incluşi în ecuaţie. Primul este istoria de plăţi. Spre exemplu, cetăţeanul îşi plăteşte cheltuielile de electricitate şi factura telefonică la timp? Următorul factor este capacitatea de împlinire, definită drept ”abilitatea unui utilizator de a îndeplini obligaţiile din contractul său“. Al treilea factor este reprezentat de caracteristicile personale, ce includ verificarea de informaţii personale precum telefonul mobil al cuiva şi adresa. Lucrurile încep însă să devină mai interesante la a patra categorie, comportamentul şi preferinţele.

    Sub acest sistem, ceva inofensiv precum obiceiurile de cumpărare ale unei persoane poate deveni o măsură a caracterului său. Alibaba admite că judecă oamenii în baza tipurilor de produse pe care ei le ccumpără. ”Cineva care joacă jocuri video timp de 10 ore pe zi, spre exemplu, ar fi considerată o persoană inactivă“, spune Li Yingyun, directorul de tehnologie al Sesame. ”Cineva care cumpără în mod frecvent scutece este părinte, care este cel mai probabil să aibă un simţ al responsabilităţii mai ridicat.“

     

  • 67% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi. Ce probleme au mai fost reclamate

    Potrivit Statutului Elevului, profesorii trebuie să anunţe elevii înainte de a le fi consemnate notele în catalog, dar, potrivit raportului, 67% dintre şcolari susţin că le este încălcat acest drept.

    O altă problemă este legată de elevii cu dizabilităţi şi de integrarea lor în colectivitate, astfel, raportul arată că “rata discriminării în şcoli este peste aşteptări, iar procentul elevilor care au fost discriminaţi cel puţin o dată în cadrul unităţii de învăţământ sau cunosc cazuri este de 47,60%”.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Liceul din România unde părinţii pot afla cu un simplu ”click” care sunt notele elevilor şi de câte ori au absentat

    Părinţii elevilor de la Liceul Teoretic ”Johannes Honterus” din Braşov pot afla direct de pe telefonul mobil ce note şi absenţe au copiii lor, cu ajutorul unei aplicaţii. Aceasta va fi accesibilă la cerere, începând cu 11 septembrie, şi va costa până la 5 euro pe semestru, scrie Mediafax.ro

    Radu Chivărean, directorul Liceului ”Honterus”, cel mai mare liceu de limbă germană din România după numărul de elevi, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aplicaţia le va fi utilă părinţilor care vor vrea să afle ce note au luat copiii lor şi ce absenţe au în catalog.

    ”Este vorba de o aplicaţie pe care părinţii o vor putea accesa şi contra unui tarif de 5 euro pe semestru primesc în timp real notele copiilor. Noi nu vom plăti nimic“, a spus Chivărean.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

     

  • Care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume – FOTO

    Pentru a stabili care e cel mai bun hotel al anului, revista Travel+Leisure roagă cititorii să acorde note unităţilor de cazare din jurul lumii.

    Hotelurile primesc note pentru facilităţi, localizare, servicii, mâncare şi raportul preţ-calitate.

    Doar 17 din primele 100 de hoteluri se află în oraşe, ceea ce arată că oamenii au mai multă nevoie de relaxare.

    Sursa: Travel+Leisure

    10. Zarafa Camp, Selinda Reserve, Botswana

    Scor: 98.00


    9. Hanul Willow Grove, Orange, Virginia

    Scor: 98.13


    8. Cavas Wine Lodge, Mendoza, Argentina

    Scor: 98.22


    7. Triple Creek Ranch, Darby, Montana

    Scor: 98.23


    6. Tswalu Kalahari, Rezervaţia Naţională Tswalu Kalahari, Africa de Sud

    Scor: 98.40