Tag: nor

  • Cum va arata o clădire zgârie-nor de 80 de niveluri realizată din lemn

    După sticlă şi oţel, constructorii de clădiri înalte şi chiar zgârie-nori se îndreaptă spre un material tradiţional de construcţie: lemnul. Considerat până nu demult potrivit mai degrabă pentru case, lemnul pare a fi soluţia găsită de cei care caută să construiască clădiri cât mai puţin poluante.

    În ultimii cinci ani, scrie CNN, au fost anunţate proiecte sau deja construite clădiri înalte din lemn, cum ar fi blocul de locuinţe cu zece niveluri Forte din Melbourne, Australia, blocul de locuinţe de lux The Treet din Bergen, Norvegia, cu patru niveluri mai înalt decât Forte, The Cube din Londra ori Puukuokka, din Jyväskylä, Finlanda, şi ele clădiri rezidenţiale.

    În Canada, campusul din Vancouver al Universităţii din Columbia Britanică se va îmbogăţi cu un cămin studenţesc cu 18 niveluri, şi el construit din lemn. Ultimul proiect anunţat şi totodată cel mai ambiţios este un zgârie-nori cu 80 de niveluri, Oakwood Tower, care ar urma să fie ridicat la Londra.

    Pe lângă capitalul de imagine pe care li-l aduce construirea unor clădiri cât mai „verzi“, arhitecţii şi dezvoltatorii se simt încurajaţi să ia în calcul şi alte materiale decât betonul şi oţelul de progresele în domeniul prelucrării lemnului, care au dus la apariţia unor modele de cherestea foarte rezistentă, cum ar fi aşa-numita CLT (cherestea laminată dispusă transversal), ce le permite să scurteze timpul de lucru şi să reducă traficul pe şantier şi deranjul produs în zona în care se lucrează. În plus, afirmă susţinătorii lemnului ca material modern de construcţii, există studii care arată că oamenii se simt mai relaxaţii în spaţii realizate din lemn, iar pericolul de incendii nu este mai mare decât la alte tipuri de clădire din ziua de azi.

  • Un artist chinez a aspirat aerul Beijingului timp de 100 de zile, apoi a făcut o cărămidă din ceea ce a colectat

    Aerul din Beijing este poluant. Nimic surprinzător aici.  Chiar ieri am scris faptul că un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei. În 23 de oraşe din zonă, inclusiv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Acestea sunt date abstracte, însă un tânăr de 34 de ani s-a gândit la o metodă mai practică pentru a demonstra gradul de poluare din oraş. Timp de 100 de zile a ieşit pe străzile din oraş cu un aspirator după el şi a aspirat aerul. Rezultatul? Foarte mult praf, foarte mult smog, în jur de 100 de grame.

    Proiectul s-a încheiat 30 noiembrie, apoi artistul “Nut Brother” a mers la o fabrică unde a amestecat praful cu argila şi a făcut o cărămidă. “Este un simbol, nu o cercetare ştiinţifică”, a spus el.

    Acest proiect este menit să atragă atenţia asupra climatului, asupra poluării din Beijing. 

  • Nordul Chinei este acoperit de un nor uriaş de smog, mai mare decât Spania; rezolvarea este la discreţia vremii

    În timp ce la Paris 140 de lideri ai lumii dezbat schimbările climatice, un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei de mai multe zile. Aria poluată este mai mare decât suprafaţa Spaniei sau a statului american California.

    În 23 de oraşe din zonă, inclusinv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Poluarea a început odată cu pornirea termocentralelor din zonă, alimentate cu cărbune. La Beijing nivelul alertei este portocaliu, cel mai ridicat din acest an, iar fabricile şi-au redus producţia, şantierele de construcţii au încetat lucrul şi circulaţia camioanelor a fost interzisă.

    Singura soluţie pentru disiparea norului este un vânt puternic; meteorologii chinezi cred că aşa ceva va apărea în primele zile ale lunii decembrie.

  • Nordul Chinei este acoperit de un nor uriaş de smog, mai mare decât Spania; rezolvarea este la discreţia vremii

    În timp ce la Paris 140 de lideri ai lumii dezbat schimbările climatice, un nor de poluare de 530.000 de kilometri pătraţi acoperă nordul Chinei de mai multe zile. Aria poluată este mai mare decât suprafa]a Spaniei sau a statului american California. În 23 de oraşe din zonă, inclusinv în Beijing, Tianjin sau Hebei, aerul este considerat extrem de nesănătos, nivelul substanţelor nocive fiind de 17 ori mai mare decât limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

    Poluarea a început odată cu pornirea termocentralelor din zonă, alimentate cu cărbune. La Beijing nivelul alertei este portocaliu, cel mai ridicat din acest an, iar fabricile şi-au redus producţia, şantierele de construcţii au încetat lucrul şi circulaţia camioanelor a fost interzisă.

    Singura soluţie pentru disiparea norului este un vânt puternic; meteorologii chinezi cred că aşa ceva va apărea în primele zile ale lunii decembrie.

  • O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit

     “A avut loc o explozie şi o clădire s-a prăbuşit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din New York, fără alte precizări.

    Potrivit presei americane, aproximativ zece persoane au fost rănite uşor în acest accident produs la intersecţia 116th Street şi Park Avenue.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eruptia vulcanului islandez: Cinci sute de zboruri anulate marti in Europa din cauza norului de cenusa

    “Astazi, zone cu o concentratie puternica de cenusa au trecut
    prin anumite regiuni din nordul Marii Britanii”, a subliniat
    organizatia intr-un comunicat. “Prin urmare, aproximativ 500 de
    zboruri au fost anulate din cele circa 29.000 care erau prevazute
    in toata Europa”, a adaugat aceasta, intr-o prezentare a situatiei
    realizate la ora 15.00 GMT (18.00, ora Romaniei). “Exista o
    probabilitate mare ca norul de cenusa sa atinga anumite parti ale
    Danemarcei, sudul Norvegiei si sud-vestul Suediei pana maine
    (miercuri)”, a subliniat Eurocontrol. “Acest lucru ar putea avea un
    anumit impact asupra traficului aerian, dar cu noile proceduri
    aplicate si deplasarea preconizata a norului in cursul ultimelor
    zile, impactul real asupra zborurilor ar trebui sa fie relativ
    redus”, a adaugat aceasta.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europa sub amenintarea vulcanului islandez: Cenusa degajata de Grimsvoetn ar putea afecta traficul aerian

    Forta eruptiei inca este considerata “semnificativa” si, conform
    meteorologului Peitur Arason, “curentii de joasa altitudine sufla
    in directia Marii Britanii, in timp ce, la altitudini mai inalte,
    directia este spre nord-vest”. Din cauza curentilor de joasa
    altitudine, traficul aerian din Europa ar putea fi perturbat in
    urmatoarele zile. Organizatia europeana pentru siguranta aeriana,
    Eurocontrol, a comunicat ca nici luni si nici marti nu vor fi
    inchise aeroporturi din afara Islandei. Institutul meteo britanic,
    Met Office, a comunicat ca cenusa vulcanica va ajunge deasupra
    Scotiei si Irlandei de Nord luni seara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Norul de cenusa din Islanda va ajunge in Scotia marti, iar in Franta si Spania joi

    “Ne asteptam ca norul de cenusa sa ajunga in nordul Scotiei
    marti, 24 mai”, afirma Eurocontrol intr-un aviz publicat pe site-ul
    de Internet. “Daca emisiile vulcanice continua cu aceeasi
    intensitate, norul ar putea ajunge in vestul spatiului aerian
    francez si in nordul Spaniei joi, 26 mai”, adauga comunicatul.
    Eurocontrol precizeaza ca nu este prevazuta inchiderea niciunui
    spatiu aerian pentru duminica si luni in Europa, exceptie facand
    Islanda.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Norul radioactiv de la Fukushima a ajuns in Romania

    Specialistii afirma ca in cazul in care va ploua, substantele
    radioactive vor ajunge in sol si in apa, informeaza
    stirileprotv.ro.
    Masa de aer poluat din Japonia va strabate Romania in doua zile.
    Acum norul de particule radioactive se afla la 2500 de metri
    altitudine, iar maine vom avea un altul la 5000 de metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Experti islandezi: Vulcanul Eyjafjoell nu se mai afla in eruptie

    “Pot confirma ca activitatea in crater a incetat, iar magma nu
    mai iese la suprafata”, a spus Gudmunsson , de la Universitatea
    Islandei. “Eruptia s-a oprit, cel putin pentru moment. In prezent,
    din crater nu mai iese decat fum”, a adaugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro