Tag: nobel
-
Un laureat al premiului Nobel îşi pierde titlurile academice. Care este motivul
Reprezentanţii The Cold Spring Harbor Laboratory din New York au anunţat că vor revoca toate titlurile acordate geneticianului, în vârstă de 90 de ani, ale cărui comentarii privind legătura dintre rasă şi inteligenţă au fost considerate de instituţie “groaznice”. James Watson a condus instituţia timp de mai mulţi ani.James Watson a câştigat premiul Nobel pentru medicină în 1962, după ce a descoperit, în 1953, împreună cu Francis Crick şi Maurice Wilkins, structura în formă de spirală dublă a acidului dezoxiribonucleic (ADN). Studiul lor este considerat una dintre dintre descoperirile ştiinţifice majore din istoria omenirii. -
Un student român a câştigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică
Cristian Bodnar are 21 de ani şi s-a născut în Bistriţa, apoi a plecat să studieze la Universitatea Manchester din Marea Britanie unde a studiat informatică.
Premiul a fost câştigat în baza proiectului „De la text la sinteza imaginii. Folosind reţele generative adversariale”. Folosind acest proiect, o persoană poate spune sintagma „floare roşie”, iar programul va desena o floare roşie, aşa cum este imaginată de cel care a dat comanda.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Un român a UIMIT LUMEA cu invenţia sa, pentru asta a primit „premiul Nobel pentru Juniori”
Obosit după multe drumuri şi emoţii resimţite în ultimele două zile, Cristian Bodnar a povestit pentru Bistriţeanul.ro că întreaga ceremonie a fost extraordinară. „Preşedintele Irlandei, care ar fi trebuit să ofere distincţiile, nu a putut fi prezent, din păcate, pentru că la ei tocmai se încheiaseră alegerile… Gala de decernare s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte frumoasă şi selectă, în cea mai prestigioasă şcoală de avocatură din Irlanda, într-o clădire care există parcă de prin 1512..”Despre proiectul de cercetare care l-a propulsat pe Cristian Bodnar între cei mai promiţători studenţi ai lumii puteţi citi detalii accesând linkul de mai jos:Cristian Bodnar din Bistriţa va primi de la preşedintele Irlandei premiul Nobel pentru juniori!„A fost extraordinar, pentru că am întâlnit mulţi oameni interesanţi şi mai toţi câştigătorii m-au impresionat cu ce au făcut în zona lor de activitate. Speakerii au fost în special profesori de la universităţi de prestigiu din lume, dar au participat şi reprezentanţii unor ONG-uri, membri ai Guvernului şi economişti… Am avut de susţinut o prezentare despre proiectul meu. A fost şi o sesiune de întrebări după prezentare… A fost bine. Toată lumea a fost interesată, unii au zis că e spectaculos ce am făcut… Mi-a plăcut şi Dublinul în general… Am avut şi ceva timp să vizităm din obiectivele turistice, după conferinţă. Dar acum sunt obosit rău, am o groază de lucru în Cambridge. Dar a meritat totul cu vârf şi îndesat…”, a mai povestit Cristian Bodnar.Cristian Bodnar a ajuns la proiectul pentru care a primit distincţia Undergraduate Awards mai mult sau mai puţin întâmplător, căutând un subiect de cercetare pentru proiectul anului III. „Am tot citit lucrări de cercetare până când am găsit ceva interesant… În linii mari, este vorba despre un program care generează imagini din text: îi dai o descriere, iar el încearcă să genereze o imagine care respectă descrierea aceea, ca un om care şi-ar imagina aşa ceva… Spre deosebire de imaginile Google, aici este vorba despre imagini noi, în timp ce pe Google găseşti imagini deja existente. Programul construieşte imagini noi, le creează aproape din nimic, practic de la zero, nu le culege de pe net…”, ne-a explicat Cristian Bodnar, scrie www.bistriteanul.ro -
Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer – premiul Nobel pentru economie pe 2018
William D. Nordhaus şi Paul Romer au primit premiul Nobel pentru economie pentru cercetările lor în domenii care implică dezvoltarea sustenabilă pe termen lung în economia globală şi bunăstarea populaţiei la nivel mondial, potrivit comitetului care a decernat distincţia.
Anul trecut, premiul Nobel pentru economie i-a fost acordat economistului american Richard H. Thaler, pentru contribuţia la dezvoltarea economiei comportamentale, potrivit comunicatului publicat pe site-ul nobelprize.org.
Sezonul Nobel a debutat pe 1 octombrie, cu premiul pentru medicină, acordat cercetătorilor american James P. Allison şi japonez Tasuku Honjo, pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer.
Pe 2 octombrie, cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A fost decernat premiul NOBEL pentru fizică pe 2018. Donna Strickland devine a treia FEMEIE din istorie care primeşte această distincţie
Cercetătorul american Arthur Ashkin a primit premiul Nobel pentru “pensetele optice şi aplicaţiile lor în domeniul sistemelor biologice”. În vârstă de 96 de ani, Ashkin a inventat penseta optică în 1986.
Cercetătorii Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru metoda lor de a genera pulsuri optice ultrascurte şi de înaltă intensitate.
Cercetătorul francez Gérard Mourou este considerat un pionier în domeniul ingineriei electrice şi al laserelor. A fost director al Laboratoire d’Optique Appliquee de la ENSTA din Palaiseau şi este profesor la École Polytechnique din Palaiseau. A fost directorul fondator al Center for Ultrafast Optical Science de la Universitatea din Michigan.
-
Premiile Nobel – fapte şi cifre: De la cel mai tânăr laureat, până la personalităţile care au refuzat prestigioasa distincţie sau famili pentru care Nobelul a devenit o tradiţie
Însă cine este cel mai vârstnic laureat al premiului Nobel? Dar cel mai tânăr? Câte femei au primit acest premiu?
Prezentăm mai jos o serie de informaţii şi fapte despre laureaţii premiului Nobel, potrivit site-ului Fundaţiei Nobel.
Candidaturi: Cu excepţia numelor laureaţilor, cele ale candidaţilor vor fi dezvăluite abia după 50 de ani.
Refuz Nobel: Doi laureaţi au refuzat distincţia – francezul Jean-Paul Sartre a refuzat premiul pentru literatură în 1964, iar premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă premiul pentru pace, în 1973, cu secretarul de stat american Henry Kissinger. În plus, Adolf Hitler a interzis unui număr de trei laureaţi germani să primească premiul – Richard Kuhn (chimie, 1938), Adolf Butenandt (chimie, 1939) şi Gerhard Domagk (medicină, 1939) -, iar Guvernul sovietic l-a obligat pe Boris Pasternak să refuze premiul pentru literatură în 1958.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A murit Kofi Annan. Fostul secretar general al ONU avea 80 de ani
Originar din Ghana, Annan a avut două mandate în fruntea Organizaţiei Naţiunilor Unite, între 1997 şi 2006, find cel de-al şaptelea secretar general al organizaţiei.
Printre evenimentele semnificative petrecute în timpul mandatelor lui Annan se numără războaiele din Irak şi Afganistan.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine sunt noii proprietari ai brandurilor de lacuri şi vopsele Savana şi AplaLux
Alături de Paul Singer, din acţionariatul Akzo Nobel, fac parte BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, Norges Bank – parte din Banca Centrală a Norvegiei, şi băncile americane Goldman Sachs şi JP Morgan, potrivit informaţiilor de pe site-ul bursei de la Amsterdam, unde este listată compania. Akzo Nobel are o capitalizare de 19 miliarde de euro.
Astăzi a fost tranzacţia prin care Akzo Nobel, prezent cu activităţi de distribuţie pe piaţa din România, a cumpărat producătorul Fabryo Corporation de la fondul de investiţii suedez Oresa Ventures. Akzo Nobel nu avea producţie în România, iar cifra de afaceri din vânzarea de vopsele din import a fost anul trecut de 10 mil. euro.
Fabryo produce vopsele sub brandurile Savana şi AplaLux şi are cinci linii de producţie în total – polistiren extrudat, tencuieli decorative, mortare şi adezivi, vopsele pe bază de apă şi vopsele pe bază de solvent. Prin această tranzacţie, Akzo Nobel devine proprietar peste toate activele Fabryo.„Tranzacţia include două facilităţi de producţie şi şase centre de distribuţie pentru vopsele decorative, adezivi şi mortare, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, cu posibilităţi de expansiune. Businessul (Fabryo – n. red.) a generat venituri de aproximativ 45 de milioane de euro în 2017”, se arată în comunicatul transmis de Akzo Nobel.
Businessul Fabryo, operat prin intermediul societăţii Fabryo-Atlas Corporation, deţine o platformă de producţie de vopsele, mortare şi adezivi în Popeşti-Leordeni şi o alta de produse termoizolatoare în Tunari, judeţul Ilfov.
-
Povestea primei femei care a câştigat echivalentul premiului Nobel în arhitectură – VIDEO
Zaha Mohammad Hadid s-a născut în anul 1950 în Bagdad, Irak, într-o familie foarte influentă. Tatăl său, Mohamed al-Hajj Husayn Hadid, era unul dintre fondatorii Partidului Naţional Democrat din Irak, iar mama sa, Wajiha al-Sabunji, era artistă. A urmat o şcoală elementară catolică progresivă, care permitea şi accesul musulmanilor sau evreilor, ea provenind dintr-o familie arabă musulmană sunită. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Americană din Beirut, unde s-a axat pe aprofundarea matematicii, iar în 1972 s-a mutat în Londra pentru a se specializa pe arhitectură.
Cariera ei strălucitoare a început în 1977, când s-a alăturat Biroului de Arhitectură Metropolitană şi a început să predea la Asociaţia de Arhitectură. Trei ani mai târziu Hadid a demisionat şi şi-a pus bazele propriului atelier de creaţie la Londra, sub numele Zaha Hadid Architects, care astăzi numără sute de angajaţi. Primul său proiect de succes a fost Staţia de Pompieri Vitra din Weil am Rhein, Germania. În 1994, designul ei a fost ales pentru Opera din Cardiff Bay, din Ţara Galilor. Acest lucru i-a oferit faimă la momentul respectiv, însă clădirea nu a mai fost aprobată de autorităţi, deoarece au ales să cheltuiască banii pe un stadion. Anul 1998 i-a adus un succes major, atunci când semnătura sa a fost aleasă pentru Centrul de Artă Contemporană Rosenthal, primul său proiect american, care a primit două aprecieri importante: Premiul Institutului Regal de Arhitectură Britanică din 2004 şi Premiul pentru arhitectură americană în anul următor. În anii 1990 Hadid a predat ca profesoară titulară la Şcoala de Arhitectură din Chicago a Universităţii din Illinois şi a fost, de asemenea, profesoară asociată la diverse instituţii, printre care Hochschule für bildende Künste Hamburg (HFBK Hamburg), Şcoala de Arhitectură Knowlton din Ohio State University şi Studioul de Masterat de la Universitatea Columbia.
În 2005, designul propus de ea a fost ales pentru centrul acvatic destinat Jocurilor Olimpice din 2012. În 2003, a fost finalizată construcţia centrului de artă contemporană Lois & Richard Rosenthal, primul muzeu american conceput de o femeie. Lista de realizări profesionale ale arhitectei depăşeşte peste 100 de premii şi onoruri prestigioase. Zaha Hadid a primit în 1992 prima sa medalie de aur în arhitectură. În 2004 aceasta a devenit prima femeie şi unul dintre cei mai tineri destinatari ai premiului Pritzker pentru arhitectură, cunoscut în toată lumea drept cea mai înaltă onoare în domeniu. În 2012, Hadid a primit titlul de Dame din partea Reginei Elisabeta a II-a, echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. În 2014, Centrul Cultural Heydar Aliyev, proiectat de ea, a câştigat premiul designul anului.
Zaha Hadid a fost, conform estimărilor, cel mai bine plătit arhitect din lume; în momentul decesului său, valoarea netă estimată a averii sale era de circa 80 de milioane de dolari, incluzând proprietăţi, investiţii în acţiuni, afaceri cu produse cosmetice, restaurante, o echipă de fotbal, un brand de vodcă, o marcă de parfumuri de top şi o linie de modă. Hadid nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu a avut copii, ci s-a dedicat în întregime vieţii profesionale. Ea a distrus multe stereotipuri sociale, devenind un model pentru femeile musulmane. Arhitecta a murit în 2016 din cauza unui atac de cord, într-un spital din Miami, în care se afla pentru a-şi trata o bronşită.
-
Malala Yousafzai, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a REVENIT în oraşul său natal, la şase ani după ce a fost împuşcată de un taliban
Yousafzai şi părinţii ei au fost transportaţi cu un elicopter militar până la o şcoală de băieţi de lângă Mingora, în valea Swat din nord-vestul Pakistanului.
Potrivit televiziunii pakistaneze Geo TV, Yousafzai a vizitat un parc din oraş şi a ţinut un discurs la o şcoală.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro