Tag: nevazatori

  • O echipă de liceeni români a inventat ochelarii care ajută nevăzătorii să se deplaseze

    Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

    Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

    S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

    În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

    Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanţelor, menţinerea unei traiectorii în linie dreaptă.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • În anul 1989, în România existau 16.000 de nevăzători înregistraţi. În prezent, la Ministerul Muncii sunt înregistraţi acum 106.000 de nevăzători.

    O investigaţie a “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România”, publicată exclusiv în Liberatea, arată o situaţie stranie: zeci de mii de români cu certificat de nevăzător văd foarte bine! Mulţi au şi permise de conducere!, scrie Libertatea

    În România sunt întregistraţi la Ministerul Muncii 106.000 de nevăzători care primesc indemnizaţii de handicap de gradul I, adică indemnizaţiile sociale, indiferent de nivelul celorlalte venituri. Un nevăzător primeşte lunar o indemnizaţie de însoţitor de 724 de lei, o indemnizaţuie de grad de 234 de lei şi un buget personal complementar de 106 lei.
    În total: 1.064 de lei. Investigaţia “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” arată însă că mulţi, foarte mulţi dintre beneficiarii de indemnizaţii sunt blagosloviţi de Domnul cu vedere!

    Citiţi mai multe pe www.libertatea.ro

     

  • Prima ediţie a Festivalului Naţional de Film pentru Nevăzători, între 15 şi 19 mai, în Bucureşti – VIDEO

    Festivalul, care se află la prima ediţie, este organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, potrivit site-ului evenimentului.

    Festivalul este organizat în cadrul unui proiect – “Festivalul Naţional de Film pentru Nevăzători” – finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România.

    Pe parcursul a cinci zile vor fi organizate proiecţii de filme, la Cinema Elvira Popescu şi la Cinematograful Muzeului Ţăranului Român, cu descriere audio, la care vor putea participa şi persoanele fără deficienţe de vedere, care vor urmări filmul în condiţii obişnuite. Descrierea audio se va auzi doar în căşti, ce vor fi înmânate la intrarea în sală. Cei care doresc să aibă parte de o experienţă inedită pot solicita, de asemenea, la intrarea în sală căşti.

    Descrierea audio face filmele accesibile atât nevăzătorilor, cât şi persoanelor care nu mai au o vedere bună.

    Alături de coloana sonoră a filmului mai este introdusă o bandă pe care sunt oferite explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a acţiunii filmului. Sunt descrise decorurile, gesturile actorilor, stările psihice indicate de mimica lor, cu ce sunt îmbrăcate personajele, poziţia personajelor în cadru, ordinea intrării lor, relaţiile dintre ele şi orice imagine fără de care înţelegerea filmului ar fi parţială.

    Explicaţiile sunt atent sincronizate cu filmul pentru a nu se suprapune cu replicile actorilor şi sunt transmise prin unde radio la căştile pe care nevăzătorii le primesc la intrarea în cinematograf, folosind un sistem similar cu cel utilizat în traducerile simultane.

    Filmele care vor fi proiectate la prima ediţie a festivalului sunt “Aferim!”, de Radu Jude, “Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, “Poarta Albă”, de Nicolae Mărgineanu, “Roxanne”, de Vali Hotea, “Medalia de onoare” şi “Poziţia copilului”, ambele de Călin Peter Netzer, “După dealuri”, de Cristian Mungiu, “Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, “Love Building”, de Iulia Rugină, şi “America, venim”, de Răzvan Săvescu.

    Festivalul îşi propune să popularizeze şi să promoveze filmele cu descriere audio pentru nevăzători, să crească implicarea industriei cinematografice în accesibilizarea filmelor şi să creeze cadrul favorabil participării persoanelor cu deficienţe de vedere la viaţa culturală.

  • PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie

     Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul ghid arată faptul că autorităţile sunt atente la turiştii care ajung să viziteze oraşul.

    “Lansăm în premieră în România primul ghid turistic al oraşului pentru nevăzători realizat de Primăria Cluj-Napoca în cadrul proiectului european «La pas prin oraşul comoară». Ghidul a fost tipărit într-un tiraj de 200 de exemplare cu sprijinul profesorilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Dacă va fi cazul vom suplimenta tirajul. Acest ghid arată dimensiunea europeană a oraşului şi grija faţă de toţi turiştii, cărora le sunt puse la dispoziţie material informative de toate genurile. Pentru noi, persoanele nevăzătoare sunt cetăţeni ai oraşului, au aceleaşi drepturi şi merită aprecierea noastră”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători. Filmul va avea proiecţie specială la TIFF

     Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Fundaţia Cartea Călătoare, filmul “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică.

    Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului.

    La eveniment va participa actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în film.

    “Această proiecţie reprezintă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marketing extrem: poate fi vazut un parfum?

    Expozitia de lucrari, sponsorizata de compania de cosmetice
    Berkeley Square, a prezentat lucrari diverse, de la fotografii si
    sculpturi la obiecte din ceramica. Artistilor li s-a dat ca tema de
    la care sa porneasca noul parfum al Berkeley Square, Bergamot Noir,
    care va fi lansat pe piata in aceasta vara.

    Denumirea expozitiei, construita pe un joc de cuvinte pornind de
    la titlul romanului Janei Austen, “Sense and Sensibility” (“Ratiune
    si simtire”), este “Scents and Sensibility” (“Parfumuri si
    simtire”). Operele expuse au fost la licitatie in folosul Royal
    National Institute of Blind People (Institutul National Regal
    pentru Nevazatori). Estimarile prezentate de Berkeley Square sustin
    ca in jur de 2 milioane de persoane din Marea Britanie au probleme
    cu vederea.