Tag: nemultumiri

  • De ce pleacă Toader din funcţia de ministru al Justiţiei. Dragnea enumeră nemulţumirile

    ‘Astăzi, în CEx, s-au exprimat din păcate foarte multe nemulţumiri la adresa dl Toader. Un om pe care eu personal îl respect şi l-am sprijinit în toţi aceşti doi ani. Dar s-a acumulat foarte multă nemulţumire din două motive. 
     
    Şi anume nemulţumirile şi supărările miniştrilor că se tot întârzia avizarea la MJ şi doamna premier a trebuit să intervină. Şi faptul că s-a discutat despre iniţierea unor OUG fără să facă nimic, lungind discuţiile trei, patru luni de zile. Astea au fost discuţiile şi de aceea suntem azi aici. A fost o decizie politică”, a declarat Livi Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD.
     
    Preşedintele PSD a mai precizat că , în discuţia de marţi avută cu Tudorel Toader, nu i-a cerut acestuia demisia.
     
  • Dragnea: Există o stare de nemulţumire. Trebuie să discutăm în coaliţie despre Toader

    “Am luat decizia să dăm şansa opoziţiei să arate că au suficiente voturi ca să îşi treacă moţiunea. PSD nu îşi reglează problemele cu mâna Opoziţie. PSD nu putea vota o moţiune plină e minciuni. La o dată ulterioară se va discuta de moţiune, dar trebuie să avem o discuţie împreună cu premierul şi Tudorel Toader. Există o stare de nemulţumire pe care nu avem de gând să o ascundem pe care o vom rezolva săptămâna viitoare într-un fel sau altul”, a spus Liviu Dragnea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici, sfat pentru angajaţii nemulţumiţi de la ANAF: Să-şi respecte obligaţia de serviciu. Trebuie să facem o reformă

    „Le dau un sfat (angajaţilor nemulţumiţi din ANAF – n.r.) – să-şi respecte obligaţia de serviciu. Felul în care se restructurează ANAF-ul este decizia ministrului de Finanţe. PEntru că, de ani de zile tot vorbim despre ANAF, despre modul în care ANAF trebuie să se reformeze, să-şi schimbe în principal mentalitatea la niveluol lucrătorului din ANAF. Sunt colegi foarte buni în această strctură, care îşi fac treaba an de an, dar nevoia de schimbare există.
     
     Este evidentă, atât la nivel de structură, cât şi la nivel de mentalitate, de mod de lucru, de echipamente. Trebuie să facem o reformă administrativă a ANAF-ului, trebuie să ne asigurăm că partea de informatizare şi partea de dotare cu echipamente în vămi trebuie să se producă cât mai repede”, a declarat, marţi, la Parlament, minsitrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, întrebat despre nemulţumirile angajaţilor ANAF.
     
    Ministrul de Finanţe a adăugat că este mulţumit de conducerea instituţiei de la începutul anului.
     
    „Din prima part a acestui an, da (sunt mulţumit de conducerea ANAF- n.r.). O să avem şi astăzi execuţia pe ianuarie, cifrele arată, să spunem, bine, dar este mult până să fiu mulţumit”, a conchis Teodorovici.
     
  • Ce spune edilul PSD din Teleorman, despre mutarea neaşteptată a fiului său de a se înscrie în partidul lui Cioloş: Eu înţeleg că e nemulţumit

    ”Este dreptul lui să facă ce vrea, dar ar putea să fie mai reţinut în ceea ce priveşte imaginea mea. Din punctul ăsta de vedere, mă afectează. Îi apreciez energia, dar el are impresia că răstoarnă pământul. N-a fost Cioloş deja premier un an, că nici nu puteam să intru în minister când aveam probleme cu spitalul? El are impresia că acum ăştia sunt la putere nu sunt licenţiaţi la Oxford sau mai ştiu eu unde. Păi n-am avut şi licenţiaţi? Aici lucrurile nu sunt chiar atât de simple”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Valerică Cîrciumaru.

    Primarul recunoaşte că fiul său este foarte pregătit, însă nu are experienţa sa.
     
    ”Din punctul de vedere al pregătirii e peste mine. Dar rutina, viaţa, experienţa mea, pe astea nu le poate avea. Dacă face asta doar de dragul schimbării, s-o facă! Dar la momentul ăsta, proşti sunt peste tot, în toate partidele. Îi întrebi: <Voi cu ce veniţi?> şi ei zic că vin cu dracu… Păi am eu o garanţie că dracu’ e mai bun ca lacu? N-ai niciuna. Eu înţeleg că e nemulţumit. De acord. Dar eu am alte păreri, eu cântăresc, judec. Nu zic că noi, ăştia care suntem la putere, suntem sfinţi, că nu suntem, dar deocamdată eu aşa zic, că noi încercăm să remediem nişte anomalii care s-au acumulat în justiţie, foarte multe dezechilibre”, a mai declarat primarul PSD.
     
  • Liviu Dragnea, despre înregistrările cu Adrian Ţuţuianu: Aşa păţesc când încep să se înregistreze unii pe alţii

    “Când încep să se înregistreze unii pe alţii aşa păţesc, se după în presă. Dacă se vobea tot timpul aşa, apăreau şi alte înregistrări. Nu se vorbeşte aşa. Cum să împărtăşesc un asemenea limbaj? Dacă este să discutpm, discutpm în partid”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat fiind de înregistrarea făcută publică cu Adrian Ţuţuianu.

    Acesta a mai spus că: “dacă după CEx nu s-a înţeles că baza partidului, că majoritatea zdrobitoare cere membrilor din conducerea naţională şi judeţeană să se ocupe de ce a promis, fac o mare greşeală. Când un om vorbeşte despre o stare de nemulţumire generală, se probează prin vot. A fost vot, au fost şedinţe….”.

    O înregistrate a fost publicată, marţi, de România Tv, în care Adrian Ţuţuianu spune că PSD e “un partid de maimuţe”, deoarece a acceptat ca Liviu Dragnea să o propună premier pe Sevil Shhaideh.

  • Liviu Dragnea, despre înregistrările cu Adrian Ţuţuianu: Aşa păţesc când încep să se înregistreze unii pe alţii

    “Când încep să se înregistreze unii pe alţii aşa păţesc, se după în presă. Dacă se vobea tot timpul aşa, apăreau şi alte înregistrări. Nu se vorbeşte aşa. Cum să împărtăşesc un asemenea limbaj? Dacă este să discutpm, discutpm în partid”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat fiind de înregistrarea făcută publică cu Adrian Ţuţuianu.

    Acesta a mai spus că: “dacă după CEx nu s-a înţeles că baza partidului, că majoritatea zdrobitoare cere membrilor din conducerea naţională şi judeţeană să se ocupe de ce a promis, fac o mare greşeală. Când un om vorbeşte despre o stare de nemulţumire generală, se probează prin vot. A fost vot, au fost şedinţe….”.

    O înregistrate a fost publicată, marţi, de România Tv, în care Adrian Ţuţuianu spune că PSD e “un partid de maimuţe”, deoarece a acceptat ca Liviu Dragnea să o propună premier pe Sevil Shhaideh.

  • Şedinţa PSD: Tudose a criticat lipsa de comunicare, Tuţuianu a prezentat un sondaj- surse

    Fostul premier Mihai Tudose a criticat lipsa de comunicare, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

    La şedinşa Comitetului Executiv al PSD, de vineri, Adrian Ţuţuianu a prezentat un sondaj de opinie în care PSD este la scorul prezentat în scrisoarea din partid.

    Sursele spun că acesta nu a precizat cine a realizat sondajul, iar ceilalţi membri i-au sugerat că trebuie să îl confrunte şi cu alte sondaje de opinie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sute de şcoli DESFIINŢATE sau COMASATE în ţară. Elevii, puşi pe drum să ajungă în sala de clasă

    Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a decis ca din 10 septembrie, când începe noul an şcolar 2018 – 2019, să fie închise cinci grădiniţe şi trei şcoli din judeţ, ca urmare a scăderii numărului de elevi, dar şi a comasării şcolilor. Acestea se adaugă celor 64 de unităţi şcolare desfiinţate în ultimi cinci ani în judeţul Suceava.

    Astfel, două grădiniţe din oraşul Cajvana vor fi închise începând cu noul an şcolar, la fel ca şi grădiniţele din Drăgoieşti, Stânca şi Slobozia.

    De asemenea, vor fi desfiinţare şcolile primare din Bahna Arini (comuna Preuteşti), Petia (comuna Buneşti) şi Racova (comuna Udeşti), elevii urmând să-şi continue studiile la şcolile din vecinătate.

    În ultimii cinci ani în judeţul Suceava au fost închise 64 de unităţi de învăţământ – şcoli şi grădiniţe, principalele cauze fiind natalitatea scăzută din ultimii ani şi masivele plecări ale tinerilor în străinătate.

    Conform statisticilor IŞJ Suceava, în ultimii cinci ani cele mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au fost desfiinţate în anul şcolar 2015 – 2016, când s-au închis 26 de şcoli şi grădiniţe.

    În anul şcolar 2013 – 2014 au fost desfiinţate zece unităţi de învăţământ din judeţul Suceava, iar în perioada 2014 – 2015, alte şapte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 30% din români se declară nemulţumiţi de liderii UE, cel mai redus nivel din regiune

    Sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 11 mai-11 iunie, pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane în unsprezece ţări – România, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Germania, Polonia, Cehia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Slovacia.

    Cel mai ridicat nivel de nemulţumire în legătură cu liderii UE se înregistrează în Ungaria (54%) şi Cehia (67%).

    Dintre respondenţii din ţările incluse în sondaj, doar 30% sunt de acord cu iniţiativa UE privind cotele de imigranţi, în timp ce 63% se opun.

  • I-a SMULS părul din cap. Motivul INCREDIBIL pentru care o învăţătoare a fost BĂTUTĂ de mama unor elevi

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ sesizează instituţiile statului să intervină într-un caz de o gravitate aparte: o învăţătoare din judeţul Călăraşi a fost agresată de mama unor elevi, chiar în şcoală, în faţa copiilor.
     
    ”Nu este un caz singular, motiv pentru care cerem Ministerului Educaţiei Naţionale să demareze o anchetă la şcoala respectivă, iar Parlamentului României să accepte solicitarea FSLI, prin care cadrele didactice să capete statutul de autoritate publică”, arată FSLI.
     
    Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, incidentul a avut loc la Şcoala Gimnazială ”Dragoş Vodă” din judeţul Călăraşi, unde învăţătoarea clasei a III-a a fost bătută de mama a doi copii cărora le predă.
     
    Părintele agresor a fost nemulţumit că unul dintre copii a primit calificativul “Insuficient”.
     
    Agresiunea a avut loc în sala de clasă, în faţa elevilor. În urma incidentului, directorul unităţii de învăţământ a alertat Poliţia, precum şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.