Tag: natura

  • Afaceristul român care după ce a căutat în toată lumea un loc în care să se refugieze a realizat că nicăieri nu e ca acasă: „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit

    Pe Daniel Guzu, aproape fiecare apus îl găseşte în podgoria de la Ţifeşti, o comună aflată la circa 25 de kilometri de Focşani. Şi-a mutat acolo întreaga viaţă, după ce, căutând un alt loc din lume în care să se refugieze, a realizat că nicăieri nu e ca acasă.
    Până în 2006, Daniel Guzu a deţinut integral producătorul de vopsele Fabryo, pe care a început apoi să-l vândă treptat, urmând să facă exitul din afacere doi ani mai târziu. Atunci şi-a propus să călătorească, în speranţa că va găsi o ţară – neapărat caldă – care să-i devină „acasă”.
    „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit atât de bine cum mă simt aici, pe dealul acesta, la mine în sat”, spune Daniel Guzu, de pe terasa hotelului pe care l-a deschis la începutul lunii iunie, chiar în via de la Ţifeşti.
    În total, investiţiile antrepre­norului din 2006 şi până acum în vie, livezi, fabrica de sucuri, depozitul de fructe şi hotelul pe care le are în Vrancea au ajuns la 30 de milioane de euro, dintre care circa 7 milioane de euro au fost fonduri europene. Locul era în paragină acum zece ani, dar antreprenorul vrâncean l-a văzut ca pe un loc cu potenţial de a deveni un refugiu liniştitor. S-a întors în satul natal, a început să cumpere treptat vie, iar astăzi a ajuns la 120 de hectare.
    „Pe vremuri, podgoriile din această zonă aparţineau mănăstirilor. După secularizare însă, au început să fie cumpărate de mici proprietari, motiv pentru care există acum numeroşi proprietari, care au de la jumătate de hectar până la 100 de hectare”, spune Daniel Guzu.
    Scopul său nu este să continue să-şi crească podgoria, însă, dacă mai există vreun vecin dornic să vândă, nu ar ezita. Potenţial există, toată comuna Ţifeşti numărând 2.500 de hectare de vie.
    În podgoria lui Daniel Guzu sunt cultivate soiuri precum Fetească neagră (cu o producţie de 7 tone de vin la hectar), Sauvignon blanc (9-10 tone de vin la hectar) şi Fetească regală (12 tone de vin la hectar). Vinul produs se vinde sub trei branduri diferite – Casa Panciu, Panciu Riserva şi Domeniile Panciu-Podgorie Domnească, toate grupate sub brandul-umbrelă Casa Panciu.De gustul vinului este responsabil Sorin Macoviciuc, enologul cramei, care lucrează de aproape nouă ani pentru vinurile Casa Panciu. Enolog din 1989, Sorin Macoviciuc este originar din Iaşi, o altă zonă recunoscută pentru bogăţia în viţă-de-vie.
    „Vinul e ca o poveste, îl folosim de la naştere până la moarte. E folosit şi la botez, şi la nuntă, şi la înmormântare, ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii”, spune enologul.
    Pariu pe fresh
    Pe lângă vin, Daniel Guzu a identificat, acum câţiva ani, o nouă nişă, cea a sucurilor de fructe, iar acum vrea să pluseze, propunându-şi să facă fresh-uri – sucuri nepasteurizate – într-o fabrică nouă, pe care a deschis-o anul acesta. Brandul va fi acelaşi de pe sucurile pasteurizate, „Ana are”, pentru că, în producţia de sucuri, este prezent de circa şase ani, când a început să facă băuturi pasteurizate din fructe într-o secţie mică, unde avea o singură presă şi o linie de îmbuteliere.
    „La sfârşitul lunii iunie, vom avea prima producţie de fresh-uri. Vom folosi diferite tipuri de fructe – afine, mere, vişine, struguri, cătină. Din căpşuni şi afine facem şi smoothie”, spune Daniel Guzu.
    Dacă la sucurile pasteurizate – supuse procesării termice – termenul de valabilitate este de câteva luni, la cele nepasteurizate (fresh) acesta nu poate depăşi o lună. În fabrica de sucuri lucrează 30 de oameni, iar nevoia de personal este continuă.
    Fabrica se află în localitatea Ţifeşti, la câteva minute distanţă de depozitul de fructe şi livada din Bizigheşti, ambele în Vrancea. De acolo vin resursele pentru cutiile de băuturi care ajung apoi în magazine ale unor reţele precum Carrefour, Cora, Kaufland, Selgros, Metro sau Profi.
    Businessul cu sucuri, împreună cu cel din viticultură, este operat prin firma Natura SRL, cu afaceri de 16,2 milioane de lei (3,5 mil. euro) în 2018 şi profit de
    261.000 de lei.
    În depozitul de la Bizigheşti, aroma merelor e îmbătătoare încă de la intrare.
    „Merele recoltate din livadă sunt păstrate la o temperatură constantă de un grad timp de câteva luni, până cel târziu în februarie, şi se vând treptat. Cea mai aglomerată perioadă este august-septembrie, când fructele sunt culese şi sortate. Avem oameni care se ocupă de sortarea merelor, de exemplu, în funcţie de dimensiuni”, spune Lenuţa Maeschi, şeful depozitului din Bizigheşti.
    Pentru fructele mici, cum sunt afinele, vişinele sau cătina, există camere de îngheţare, în care nu poţi rezista mai mult de un minut – până şi talpa pantofilor se lipeşte de podeaua îngheţată.
    În total, Daniel Guzu are 67 de hectare de meri, 16 hectare de cătină, 10 hectare de afini, 20 de hectare de cireşi, 50 de hectare de vişini şi 12 hectare de struguri de masă, folosiţi tot pentru suc. Toţi sunt materie primă pentru sucuri – fie ele pasteurizate sau fresh. Pentru că, dacă Ana are fructe, Daniel Guzu are planuri de dezvoltare.

  • Drojdii şi ciuperci audio

    Rezultatul experimentului, scrie Dezeen, îl reprezintă nişte căşti, sub brandul Korvaa, al căror cadru rigid care vine peste cap a fost construit dintr-un plastic obţinut din acidul lactic al drojdiei de bere, iar elementele moi care vin peste urechi, dintr-o spumă produsă de ciuperca Trichoderma reesei, acoperită de miceliu (reţea de filamente subţiri şi ramificate) de la o altă ciupercă, Phanerochaete chrysosporium.

  • Cum arată “Veneţia” României, satul de vacanţă care deţine cea mai mare piscină plutitoare din Europa – GALERIE FOTO

    Un loc cu totul inedit in Iasi, in care distractia si natura se combina armonios. Asa ar putea fi descris, in linii mari, cel mai nou spatiu de agrement din Iasi: Tiki Village.  Inspirati de culturile asiatice şi de locurile in care si-au petrecut vacantele dar si de pasiunea pentru calatorii si civilizatii indepartate, acţionarii au vrut sa aduca si in Iasi cate ceva din ceea ce au experimentat.

    Asa a luat nastere Tiki Village, un mic sat de vacanta amplasat pe plaja Venetia. Actionarii, impreuna cu Alex Costea, din Iasi, care a locuit foarte aproape de zona lacului Venetia, au ajuns la concluzia ca locurile de la noi nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, au vazut potentialul din zona si ca se poate face si aici ceva diferit.

    Modelele dupa care s-au inspirat sunt plajele, cultura si parcurile natural din Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam si Singapore. Nu au gonit dupa profit, ci au vrut sa creeze un loc frumos, din pasiune. Din acest motiv, actionarii au tratat modernizarea locului cu foarte mare seriozitate, tinand cont, in primul rand, de natura si de infrumusetarea ei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Locul a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetatie si gazon, totul fiind realizat in colaborare cu Apele Romane. Foarte important este faptul ca acest proiect nu a presupus nici o defrisare. Unul dintre efectele actiunilor, cu care se mandresc, este imbogatirea faunei, in zona fiind prezente acum foarte multe pasari specifice deltei, anume rata salbatica, sitarul, starcul cenusiu, starcul pitic, lisita, gainusa de balta, pescarusul albastru.

    A urmat apoi conceperea designului unic. Toate materialele folosite sunt autentice, (lemn, stuf, nisip)100% naturale. Stuful este adus direct din Delta Dunarii, nisipul de la malul Marii Negre, Siretului si Prutului, iar totemurile sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de sculptori consacrati, ce au lucrat si in America de Sud. Conceptul se inspira din culturile insulelor din Indochina si Polynesia, incepand de la nume pana la regulamentul intern.

    Pentru cei curiosi, denumirea “Tiki” inseamna, in cultura amerindiana, “primul om”. Cei care doresc sa isi petreaca zilele de vara intr-un loc superb, complet diferit fata de ceea ce  exista in momentul actual in Iasi, sunt invitati la Tiki Village, pentru a se bucura de o plimbare relaxanta in mijlocul naturii si admirarea peisajului, pentru o balaceala la Tiki Beach sau pentru a savura o bautura racoritoare la Tiki Bar. Alte activitati includ plaja, piscina, kayak, hidrobicicleta, barca, placa, bar Hawaiian. 

    De precizat ca la Tiki Village exista singura piscina plutitoare din Romania si cea mai mare din Europa. Aceasta masoara 250 mp si a fost conceputa si construita in Thailanda si instalata pe lac de producatori.

    De precizat ca la Tiki Village exista atat piscine pentru adulti, cat si doua piscine pentru copii.  Intrarea este platita doar de persoanele care opteaza pentru piscina si sezlonguri, vizitatorii avand acces gratuit. Tiki Village se afla pe Strada Ciric, pe malul lacului Venetia. De asemenea, il puteti gasi pe Facebook cautand Tiki Village.

    Sursa www.bzi.ro

    Sursa foto www.bzi.ro

  • Din minunăţiile naturii – VIDEO

    Cu toate acestea, cel mai fascinant moment este acela în care, odata cu ţestoasele care ies la suprafaţă pentru a se expune la soare, fluturii încep să roiască în jurul ţestoaselor şi să le bea lacrimile. Astfel, fluturii îşi pot lua cantitatea de sodiu de care au nevoie pentru a supravieţui în acea zonă. 

  • O faţă nouă pentru Clasa V şi Marco Polo

    Clasa V nu e primul model la care te gândeşti atunci când spui Mercedes-Benz, dar cele peste 29.000 de exemplare vândute anul trecut doar în Europa arată că MPV-ul producătorului german este la mare căutare.

    Trebuie spus, încă de la început, că nu sunt foarte multe MPV-uri de lux pe piaţă, iar asta a contribuit, probabil, în mod decisiv la succesul înregistrat de Clasa V. Aceasta este produsă în Vitoria, Spania (fabrica de aici fiind centrul internaţional de competenţă al Mercedes-Benz pentru vehicule de dimensiuni medii), şi ca parte a societăţii mixte Fujian Benz Automotive Corporation din Fuzhou, China.

    Printre elementele noi de design, nemţii au adăugat în partea frontală un nou bumper şi un nou logo pe grila de aerisire a radiatorului. Interiorul e însă cel care a primit cele mai multe îmbunătăţiri: noi guri de aerisire şi noi elemente pentru instrumentele de navigaţie. Pasagerii din spate pot beneficia de scaune de lux care oferă masaje sau aer condiţionat, similar cu cele existente pe Clasa S.

    Ceea ce lipseşte din faceliftul Clasei V este sistemul MBUX, prezent deja pe mai multe modele ale producătorului german. Mi-e greu să înţeleg de ce nu a fost deja integrat pe MPV, dar aştept cu interes momentul în care întreg portofoliul de maşini va folosi acelaşi sistem de infotainment.

    Din punct de vedere tehnic, noua Clasă V propune trei motorizări diesel: V220d, cu 163 de cai-putere şi un consum de 6,0-6,2 litri la suta de kilometri; V250d, cu 190 de cai-putere şi consum de 5,9-6,1 litri la suta de kilometri; V300d, care produce 239 de cai-putere şi are un consum similar, de 5,9-6,1 la suta de kilometri.

    Crosswind Assist, care ajută şoferul să menţină vehiculul pe trasa corectă chiar şi în cazul vântului lateral, şi sistemul Attention Assist de detectare a somnului au fost introduse pe ultima generaţie a Clasei V. Faceliftul vine cu noi sisteme de siguranţă: de exemplu, sistemul Active Brake Assist, disponibil pentru prima dată, poate detecta riscul unei coliziuni cu un vehicul şi poate iniţia un avertisment vizual şi acustic. În cazul în care şoferul răspunde, acesta consolidează presiunea de frânare corespunzătoare situaţiei. Dacă nu există niciun răspuns, sistemul asistă în mod activ cu manevre evazive şi de frânare. În traficul urban, sistemul Active Brake Assist reacţionează şi la obstacolele staţionare sau la pietoni de trecere. O altă caracteristică nouă de siguranţă este Highbeam Assist Plus: când farurile sunt în modul de fază lungă, acesta susţine şoferul cu o iluminare optimizată în mod consecvent a drumului. În cazul vehiculelor aflate în faţă sau în trafic, LED-urile modulului de fază lungă sunt parţial dezactivate, creând o decupare în formă de U în conul luminii; zonele rămase ale carosabilului continuă să fie iluminate cu farurile de fază lungă. Un lucru specificat de reprezentanţii Mercedes-Benz şi pe care l-am remarcat în timpul testului a fost silenţiozitatea maşinii; dacă versiunea anterioară a Clasei V îţi amintea că te afli la volanul unui MPV, faceliftul a scăpat de problema în cauză.

    Şi pentru că trăim într-o eră a electrificării, cei de la Mercedes-Benz au anunţat recent şi lansarea EQV, cel mai nou membru al familiei EQ, subbrandul dedicat vehiculelor electrice din portofoliul nemţilor.

    Conceptul EQV prezentat la Salonul Auto de la Geneva dispune de o baterie de 100 de kilowaţi/oră care poate asigura o autonomie de până la 400 de kilometri. Sistemul de încărcare rapidă permite, în doar 15 minute, adăugarea unei autonomii de 100 de kilometri. În ceea ce priveşte motorul, vorbim de unul electric care produce 201 cai-putere; cu alte cuvinte, EQV va avea o viteză maximă de aproape 160 de kilometri pe oră.

    O altă maşină propusă pentru teste a fost Marco Polo, variantă „hipioată” a Clasei V. Nu este un vehicul care să fi avut prea mult succes în România, dar se vinde extrem de bine în Germania şi alte state din Europa de Vest. Pe scurt, vorbim de un MPV transformat în spaţiu de camping de lux. Am găsit în Marco Polo cam toate lucrurile de care ai nevoie pentru o escapadă în natură: două paturi de două persoane (unul pe locul scaunelor, prin reranjarea acestora, şi unul în spaţiul din care se ridică plafonul), aragaz, chiuvetă, frigider şi multe spaţii de depozitare. E o maşină care te roagă să ieşi din oraş şi să cauţi primul loc de parcare, amenajat sau nu, de unde să te poţi bucura de liniştea din afara oraşului. Fiind vorba de un vehicul de aproape 2 tone şi jumătate, am fost surprins de reacţiile bune ale cutiei de viteze. Mă aşteptam ca Marco Polo să aibă nevoie de ceva mai mult timp pentru a accelera, dar maşina răspunde bine şi mai ales constant la comenzile şoferului.

    Drept concluzie, aş spune că noua Clasă V nu aduce atât de multe schimbări pe cât s-ar fi aşteptat unii, dar îmbunătăţirile sunt suficiente pentru a-şi asigura şi în continuare o cotă de piaţă satisfăcătoare. Va fi interesant de văzut dacă şi EQV, care ar urma să debuteze ca vehicul de serie la Salonul Auto de la Frankfurt, va păstra aceleaşi caracteristici de condus.

  • Locurile unde poţi petrece o vacanţă de vis în care ajung foarte puţini oameni – VIDEO

    1. Haver, Croaţia – oferă minuni ale naturii şi o moştenire culturală unică;


     

    2. Burano, Italia – dacă nu aţi ajuns niciodaată la Veneţia, acest loc colorat poate fi alternativa;


     

    3. Kravice, Bosnia şi Herzegovina -există multe lucruri de făcut în această parte a globului, vizitarea unei serii de cascade în miniatură este doar una dintre opţiuni;


     

     

    4. Dinant, Belgia – este locul naşterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului; este totodată un loc excepţional pentru drumeţii;

     


    5. Insula Skye, Scoţia – este un loc uimitor, ce pare a fi desprins dint-un roman de fantezie;


     

     

    Vedeti continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>
     
     
     
  • Iarnă la purtător

    Această categorie, care cuprinde arome asociate iernii, a apărut timid, prin 2009, când s-au lansat parfumuri cu note de pin de pădure, fum de lemne ori pepinieră de brazi de Crăciun. Încetul cu încetul s-a ajuns ca tot mai multă lume să caute parfumuri care amintesc de mirosurile plăcute dintr-o căsuţă de lemn, de iarnă, de pădure sau de munţi. Aşa au apărut parfumuri ca Burvuvu, de la January Scent Project, scrie New York Times, o combinaţie de cedru şi licheni de copac cu note de ciuperci sălbatice, Winter de la Dasein, o combinaţie de molid argintiu, levănţică, pin de pădure şi cardamom negru, disponibil doar între lunile octombrie şi ianuarie, în ediţie limitată. Tot iernatic e şi Cedarise, lansat de casa pariziană Hermetica şi care combină urme de grepfrut roz, extract de rădăcină de vetiver şi mai ales chiparos. Fragranţele iernatice, spun specialiştii din industria parfumurilor, au avantajul că rezistă mai mult, datorită temperaturii mai scăzute a pielii, şi conturează ideea de simplitate şi confort, cei care le preferă căutând echivalentul aromatic al gătitului lent, după cum afirmă creatoarea lui Winter, Samantha Rader.

  • Pădurea din casă

    Din mâinile acesteia ies păduri de mesteceni sau de bambus şi nu numai, ori flori, în culori calde sau reci care surprind trecerea anotimpurilor. 

  • De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    Ce rol are educaţia în mijlocul naturii în această ecuaţie a povestit în cadrul celei mai recente ediţii Smart Business Dan Prediger, unul dintre dezvoltatorii proiectului.

    Sediul grădiniţei, un fost conac, se află în pădurea Băneasa, astfel copiii înscrişi acolo îşi petrec toată ziua în natură. Un alt aspect care diferenţiază Karin’s Kids Academy de alte grădiniţe este, potrivit lui Dan Prediger, faptul că s-au concentrat pe un tip de învăţare practică în locul uneia teoretice, cât şi pe stimularea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligenţă prin programele lor educaţionale.

    Grădiniţa Karin’s Kids Academy Băneasa a fost deschisă în septembrie 2017, în urma unei investiţii de 4,8 milioane de euro, fiind singura din România cu sediul în pădure. Investiţia a fost făcută de trei oameni de afaceri români: alături de Dan Prediger, s-au aflat şi Florentin Oprea şi Andreea Dumitru, care şi-au propus să dezvolte un sistem educativ centrat pe stimularea şi dezvoltarea inteligenţelor multiple, prin educaţie outdoor.

    Capacitatea grădiniţei este de 125 de copii, iar la finalul anului trecut, numărul celor înscrişi ajunsese la 107. Pentru 2019, şi-au propus să deschidă încă patru clase şi să ajungă la 200 de copii înscrişi.În prezent au 32 de educatoare în grădiniţă; o grupă este construită din trei educatori şi o îngrijitoare, iar la fiecare nivel de vârstă există câte un coordonator. Grădiniţa are însă şi un psiholog, precum şi un director educaţional.

    Cum a ajuns Dan Prediger la acest business?
    Antreprenorul a povestit în cadrul Smart Business că i-a plăcut dintotdeauna să facă afaceri: „Când eram copil, mă duceam şi luam sticle din tot cartierul, le spălam şi le duceam la centrul de colectare a sticlelor şi făceam bani”. Îşi aminteşte că avea 14 ani când a picat regimul comunist în România şi de atunci a început să facă tot felul de lucruri ca să câştige bani: la 17 ani avea un aparat de floricele şi primul angajat, iar la 18 şi-a deschis un centru de pâine în care vindea produsele cumpărate de la o fabrică de pâine. „Întotdeauna mi-a plăcut să dezvolt un business de la început şi să îl văd cum creşte.”

    A studiat ulterior Dreptul, iar după absolvire s-a angajat ca avocat şi a lucrat pentru câteva multinaţionale timp de 10 ani. În 2009 a decis să ia o pauză de la avocatură şi s-a concentrat pe o afacere în Statele Unite, formată dintr-un lanţ de magazine care vindea servicii de telefonie, firma sa fiind un master dealer al primului operator telecom care a introdus internetul 4G acolo. S-a ocupat de acest business timp de cinci ani, până când ajunsese la 16 magazine, 170 de angajaţi, peste 1.200 de dealeri, cu venituri anuale de 6 milioane de dolari. „A fost un business foarte greu, în perioada respectivă dormeam trei ore pe noapte. Este greu să faci afaceri în America, fiindcă nu cunoşti mentalitatea lor, dar am învăţat mult şi am avut oportunitatea de a sta la masă cu oameni care conduceau corporaţii cu 6-7 miliarde de dolari cifră de afaceri anuală”, descrie el experienţa americană.

    Crede că aceasta l-a ajutat să vină cu gândirea de business modelată acolo, iar principala lecţie, dar şi cea mai dureroasă pentru el, a fost că este greşit să porneşti cu o expansiune foarte mare, în contextul în care în Statele Unite pornise cu 10 magazine odată. „Nu ai timp să îţi aduci oameni în companie, pe care să îi pregăteşti şi care să facă lucrurile foarte bine.” De altfel, consideră că şi acum cea mai mare greşeală pe care ar face-o ar fi dacă ar deschide încă două-trei sedii de grădiniţă: Nu ai suficienţi angajaţi buni, iar calitatea scade.
    La afacerea cu grădiniţe a ajuns în urma ideii care s-a născut încă din copilărie pentru el şi sora sa. Mama celor doi, de origine germană, preda această limbă, iar ei au crescut înconjuraţi de copii. Astfel, au decis împreună ca la maturitate să construiască o grădiniţă care să poarte numele mamei – Karin.

    Spune că nu şi-au făcut calcule exacte referitoare la recuperarea investiţiei, dar şi-au fixat un obiectiv de extindere. „Ne-am calculat ce putem face astfel ca în trei ani să avem curajul să mai facem încă un sediu. Deocamdată noi suntem puţin mai sus decât ne-am proiectat, în sensul că avem o notorietate mult mai mare decât ne-am proiectat-o la început datorită faptului că suntem singura grădiniţă din pădure; foarte multă lume a început să vorbească despre noi şi asta ne-a ajutat.”

    În următorii 15 ani şi-au propus să deschidă încă 5 sau 6 sedii de grădiniţă, iar după acest orizont de timp îşi doresc să convingă ministerul şi inspectoratul înspre orientarea către un tip de educaţie bazat pe practică. Din punctul de vedere al antreprenorului, problema principală cu care se confruntă astăzi sistemul educaţional din România se leagă de dublarea volumului de informaţii, iar estimările sunt ca peste ani ritmul dublării informaţiilor să fie mult mai rapid. „Concentrarea de a asimila informaţia nu va avea viitor – trebuie să ne concentrăm pe cât de rapid vor reuşi copiii să facă legături între informaţii; cât de repede se vor adapta la schimbări”, crede Prediger.

    De altfel, Dan Prediger observă cum chiar şi părinţii încearcă să găsească tot felul de activităţi pentru copii, fie din comoditate, fie fiindcă vor ca ei să facă foarte multe lucruri: „Îi duc la trei tipuri de sporturi, apoi o să vadă când ajung la 10 ani că nu mai vor să facă niciun tip de sport şi vor avea o viaţă cât mai sedentară. Din păcate exagerăm foarte mult cu copiii şi încercăm să le oferim prea multe lucruri, când de fapt la vârsta asta au nevoie de joacă şi de dragoste.” Timpul petrecut cu ei trebuie să fie de calitate: „Dacă stai trei ore cu el, dar stai cu ochii în telefon şi el se mişcă în jurul tău, nu este suficient”.  

    Taxele de şcolarizare la Karin’s Kids Academy variază între 700 de euro pentru programul scurt, de până la ora 15, 800 de euro până la ora 17 şi 900 de euro până la ora 18. Taxele includ şi masa, şi taxele administrative, şi toate opţionalele. Spre exemplu, la grupa mare, la programul cel mai lung, sunt 14 cluburi incluse – dans, karate, artă teatrală etc. Profilul părinţilor este al celor cu venituri peste medie.
    Cum se face că taxa e mai mare, pe o lună, la grădiniţă decât taxa pe un an întreg la facultate? „Într-adevăr, taxele la facultate în România sunt ridicol de mici. La grădiniţă sunt destul de mari – chiar şi cea mai ieftină taxă; dacă aduni cât plăteşti într-un an de zile, o să vezi că plăteşti mai mult decât plăteşti la facultate.

    Întotdeauna părintele o să investească foarte mult în copii”, răspunde Prediger. Subliniază însă şi că la o facultate există sute de studenţi care plătesc taxa, în timp ce în grădiniţă este un număr limitat de copii care generează un venit ce trebuie să acopere toate cheltuielile cu personalul. „Într-o facultate sunt sute de studenţi care acoperă salariile pentru 50, 100 de profesori, la noi în grădiniţă sunt 40 de angajaţi la 107 copii, practic avem aproape trei copii per angajat care trebuie să acopere cheltuielile. Sunt grădiniţe care au mers pe ideea de a avea un singur educator la grupă, noi avem trei şi o îngrijitoare şi de aici vine toată diferenţa asta de cheltuială.”

    În ceea ce priveşte faptul că taxele pentru studiile universitare sunt la noi printre cele mai mici din Europa, spune: „Eu cred că mărirea taxei la facultate ar trebui să fie direct proporţională cu mărirea calităţii: dacă la facultăţile din România se va merge pe o învăţare pur teoretică, nu justifici de ce ai încasa mai mulţi bani. În momentul în care programele tale educaţionale se bazează foarte mult pe latură practică, atunci clar şi cheltuielile sunt mai mari şi trebuie să măreşti taxele”. Are şi un exemplu relevant în acest sens: nepotul său, student, îi povesteşte că lucrurile se întâmplă la fel ca în perioada propriilor studii: „Se duc în bancă, notează ce dictează profesorul, trebuie să înveţe, să meargă la cursuri, să ia examenele; atunci când termini facultatea ar trebui să ştii ceva, la noi, când termini facultatea, începi să înveţi să îţi faci meseria, ceea ce nu este OK”.

    În încheierea emisiunii, Prediger răspunde fără ezitare întrebat de deciziile pe care le-ar lua dacă ar fi ministrul educaţiei: „Prima măsură pe care aş lua-o ar fi să înjumătăţim volumul de informaţii transmise în şcoli şi aş face mai multe proiecte practice. Nu este adult performant cel care ştie foarte multă teorie, adultul performant este cel care ştie să lucreze cu oamenii”. 


    Educaţie de inspiraţie americană

    Fondatorii Karin’s Kids Academy au lansat acest proiect şi programele educaţionale ale grădiniţei pornind de la ideea adultului performant. Ce înseamnă un adult performant şi ce a avut adultul performant în copilărie astfel încât să devină performant? „Nu este un adult performant cel care a învăţat 20 de poezii în copilărie şi cel care ştia la vârsta de 4 ani toate animalele de pe planetă; cei care au devenit performanţi au fost cei cărora în copilărie li s-a permis să facă diferite lucruri, să îşi descopere limitele şi să aibă curajul să se implice în anumite proiecte, să nu mai aibă teamă de eşec”, potrivit  lui Dan Prediger. Or asta şi-au propus ei să facă prin programele lor educaţionale – să îi încurajeze pe fiecare dintre copii să facă anumite lucruri, potrivit antreprenorului.
    Acesta a avut anterior o afacere în Statele Unite, astfel copiii săi au petrecut mai mult timp acolo, iar el a observat anumite diferenţe între copiii din România şi cei din America şi nu se referă la gradul de inteligenţă, ci la latura emoţională. „Copiii din America sunt extrem de dezinvolţi, nu au niciun fel de barieră emoţională atunci când discută cu un adult.” Spune că sunt mai mulţi factori care au influenţat acel comportament: faptul că în America un adult se comportă cu copilul cu acelaşi respect cu care s-ar comporta cu un adult, iar în România adulţii au tendinţa să aibă „glumiţe” cu copiii pe care doar adulţii le înţeleg şi pe care copiii le-ar putea interpreta drept jigniri. Apoi, stând de vorbă cu copiii, şi-a dat seama că ei au o gândire extrem de practică: „Ei aveau în minte proiectat ceva real în viaţa reală în legătură cu toate discuţiile pe care le aveai cu ei”. Discutând apoi cu profesorii din America şi-a dat seama că se axează pe educaţia practică şi mai puţin pe educaţia teoretică, pe care sistemul educaţional din România este în continuare orientat. „Ai învăţat ceva, scopul tău este să memorezi ca a doua zi la examen să poţi să scrii tot ce ai memorat.” Prediger a studiat modelul americanilor de predare, ajungând la acest concept de stimulare şi dezvoltare a tuturor tipurilor de inteligenţă.

  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.