BusinessMagazin

Tag: natalitate

  • Ce este Pilonul II de pensii şi cum vor fi afectaţi românii de desfiinţarea acestuia

    UPDATE: Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, după vaidarea sa în funcţia de ministru al Finanţelor. “Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.

    UPDATE 2: Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, înainte de a intra în sala de plen reunit unde urmează a se da votul de învestitură pentru Cabinetul Tudose, despre desfiinţarea pilonului II de pensii, anunţată de ministrul propus pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, el răspunzând: „O prostie!”.

    Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au fost întrebaţi, joi, dacă există tensiuni în interiorul coaliţiei, în legătură cu măsurile incluse în noul program de guvernare.

    “Ne-am certat pe cravate, da”, a răspuns Dragnea, ironic, evitând să facă alte declaraţii.

    Întrebat dacă a fost informat în legătură cu modificările din programul de guvernare, Tăriceanu a evitat să răspundă.

    În prezent aproape două persoane active care au un loc de muncă susţin fondurile necesare plăţii unei pensii, dar în următorii ani se va ajunge în situaţia în care o persoană activă va trebui să susţină peste doi pensionari. Astfel, statul nu va mai putea oferi o pensie care să fie suficientă pentru un trai decent. Pentru a evita intrarea în colaps, o parte din contribuţia de asigurări sociale a fiecărei persoane a fost cedată de către stat fondurilor de pensii private şi a luat forma pensiilor private obligatorii (pilonul II).

    O altă modalitate prin care orice tânăr poate economisi pentru bătrâneţe este pensia privată facultativă (pilonul III), la care contribuie în mod direct, prin alocarea unei sume lunare, care să nu depăşească 15% din salariul brut. La finalul lunii septembrie 2016, peste 6,7 milioane de persoane erau înscrise pentru pensia privată obligatorie, în timp ce pentru cea facultativă optaseră puţin peste 400.000, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    La pensia privată obligatorie (Pilonul II), românii încep să contribuie automat atunci când se angajează prima oară. Spre deosebire de banii aferenţi pensiei de la stat, strânşi din contribuţile de asigurări sociale ale forţei de muncă angajate şi redistribuiţi către actualii pensionari, banii pentru pensia privată obligatorie sunt strânşi pe termen lung, într-un cont propriu administrat privat, ajungând la destinatarul lor atunci când acesta împlineşte vârsta pensionării.

    Toţi tinerii, atunci când sunt angajaţi, îşi pot alege fondul de pensii. Dacă aceştia nu îşi manifestă o opţiune anume, vor fi repartizaţi aleatoriu la unul dintre cele şapte fonduri existente. Nu toate fondurile de pensii sunt la fel, deoarece au randamente diferite. Fondurile de pensii private obligatorii, cu active în gestiune de peste 24,6 miliarde de lei, investesc pe bursele locală şi externe circa 20% din active. Cei care nu ştiu la cine au fost repartizaţi pot afla această informaţie depunând o cerere la ASF. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, românii au economisit 24,4 miliarde de lei. Din cei 6,7 milioane de români, majoritatea sunt bărbaţi peste 35 de ani, conform datelor ASF.

    Pentru pensia privată obligatorie (Pilon II), o persoană nu plăteşte nimic în plus, ci o parte din contribuţiile sociale este distribuită către fondul de pensii ales şi administrată privat.

    Contribuţia de asigurări sociale (CAS) pentru sistemul public, plătită lunar de angajator, reprezintă 10,5% din salariul brut (neimpozitat). Din această sumă, în prezent, către fondurile de pensii private obligatorii se redirecţionează 5,1%, în timp ce o sumă mai mare (5,4%) rămâne în continuare la stat.

    Banii strânşi în contul de la Pilonul II vor fi disponibili odată cu vârsta pensionării şi vor include toate sumele virate în acel cont de la momentul angajării până la pensionare, plus veniturile provenite din investiţiile fondurilor acumulate pe care administratorul le face pe parcursul anilor.

    Pentru un plus de siguranţă la pensionare, doritorii pot opta şi pentru o pensie privată facultativă (Pilonul III), contribuind cu până la 15% din venitul brut. O persoană poate folosi banii din contul de pensie facultativă dacă are cel puţin 60 de ani şi a plătit cel puţin 90 de contribuţii lunare.

    Pentru Pilonul III au optat peste 400.000 de români. Cei mai mulţi participanţi la acest tip de pensie sunt persoane de peste 45 de ani, respectiv 203.169 de oameni. Doar 170 de tineri cu vârste mai mici de 19 ani au participat la Pilonul III, puţin peste 4.500 de persoane cu vârstele între 20 şi 24 de ani şi peste 25.000 dintre cei cu vârsta între 25 şi 29 de ani.
    Este important ca atunci când tinerii se decid să contribuie la un fond de pensie să se uite la randamentul acestuia. Un rol esenţial în acumularea unei sume cât mai mari îl are randamentul fondului de pensie. Dacă acesta performează slab, administratorul nu pierde prea mult, deoarece îşi încasează comisionul, dar clientul va fi afectat deoarece la pensionare va avea o pensie mai mică.

    Totuşi aceasta trebuie considerată o investiţie pe termen lung. Un studiu realizat de site-ul Expertul Banilor arată că 56% din profitul obţinut de un participant care a contribuit cu 100 de lei timp de 30 de ani la un fond de pensie este realizat în ultimii 10 ani de contribuţie. Mai mult, în al 30-lea an, câştigul obţinut este egal cu câştigurile cumulate din primii şapte ani. Randamentul mediul al fondului a fost considerat la 2% pe an. Aşadar, dacă nu-ţi convine fondul la care ai fost repartizat, te poţi transfera la cel dorit.

    Cât ar trebui să pună deoparte la această pensie facultativă un proaspăt angajat pentru a avea un trai mai liniştit după pensionare? Corina Cucoli, directorul general al Certinvest Pensii, este de părere că cu 60 de lei pe lună, cât costă două bilete la film, tinerii pot economisi o sumă bună pentru pensie dacă încep de acum sau de la primul lor job.

  • Drumurile de vacanţă, test de rezistenţă psihică

    ”Fix azi au început lucrările pe A1. La intrarea în Bucureşti era coadă de la Bolintin“ (cam 20 km. Relatarea îî aparţine colegului George, editorul foto al revistei. El face zilnic drumul Bolintin – Nerva Traian – Bolintin. Pentru el, cozile la intrarea în oraş înseamnă mult timp pierdut. La fel şi pentru alte zeci de mii de oameni).

    ”Aminteşte-ţi că anul trecut au început lucrările la podul de pe A3 în plină vară“, continuă Bogdan, un alt coleg din redacţie.

    În aceeaşi zi a săptămânii trecute, Centrul Infotrafic anunţa efectuarea de lucrări pe A1 Deva – Nădlac, pe sensul de mers Timişoara către Arad, pe A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrii 98-104, şi pe A2, sensul către Bucureşti.

    Cumva, indiferent de perioadele în care sunt programate reparaţiile la străzi, aceste momente sunt traumatizante pentru călători, şoferi, locatarii din zonele învecinate cu zonele de reparaţii. Care, după cum precis ştiţi, tind să dureze la infinit, căci odată plombată o stradă, mai trebuie realizat cine ştie ce proiect la ţevi, linii de electricitate, sau, pur şi simplu, s-au uzat bordurile. Şi, aşa cum merită o capitală europeană de secol XXI, trebuie musai schimbate. Sau, după caz, vopsite, după ce în prealabil au fost lustruite bine cu o freză.

    Dar parcă momentul cel mai satisfăcător dintre toate este atunci când trebuie să suport întârzierile de călătorie când plec sau mă întorc din concediu. Reparaţii la podul de la Giurgiu, strada dinspre Cluj spre Deva, orice autostradă din numărul mare cu care ne mândrim, poate ceva lucrări la aeroport?

    Ar fi folositor, pentru sănătatea psihică a tuturor, dacă am putea cumva să ştim din timp, cam de când plănuim vacanţele, care sunt porţiunile de drum, podurile, terasamentele sau uliţele care vor intra în reparaţii. Poate schimbăm destinaţia de vacanţă? Sau mijlocul de transport, pentru că uneori şi Google Maps şi Waze sunt neputincioase în faţa provocărilor de pe drumurile patriei. Pentru o călătorie mai puţin plină de surprize, trenul se poate dovedi o soluţie.

    De pildă, pe ruta Bucureşti – Constanţa circulă un tren privat dotat cu aer condiţionat şi internet Wi-Fi. Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 15 minute, iar un bilet costă 40 de lei, potrivit Mangalia News, citat de Mediafax. Sigur, alternativa este binevenită în cazul drumurilor spre mare, dar dacă am planifica un drum de la Bucureşti spre Maramureş, datele se schimbă drastic. O călătorie cu trenul între Baia Mare şi Bucureşti (site-ul CFR nu a afişat niciun rezultat pentru un drum spre sau dinspre Sighetu Marmaţiei) durează 14 ore. În linie dreaptă, până la Sighetu Marmaţiei sunt 428 km. Pe şosea, o variantă de traseu reuneşte 579 km, cu un timp estimat de parcurs de 13 ore. Fără opriri. Timp care poate varia, desigur, în funcţie de evenimentele ce pot să intervină.

    Până la toamnă, străzile, traficul, starea de spirit din oraşe se schimbă. Oficial sau informal, jobul de Părinte de Şcolar sau Preşcolar îşi reduce din încărcătura nervoasă. Asta dacă nu cumva eşti Părinte de Elev în Clasa a VIII-a sau a XII-a. În cazul Părinţilor cu Examene, vacanţa nu e nici pe departe vacanţă. Sunt norocoşi dacă scapă de focurile examenelor fără tratamente de tensiune, gastrită, ulcer sau cine mai ştie ce. Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul şcolar / universitar 2014-2015, în România erau 3,73 milioane de copii, elevi, studenţi, cursanţi. Cei mai mulţi erau în învăţământul primar şi gimnazial (46,4%), învăţământul liceal (19,5%) şi cel anteşcolar şi preşcolar (15,5%).

    Pentru cei care respiră uşuraţi că nu trebuie să mai facă slalom prin trafic ca să livreze urmaşii la ore înainte ”să se sune“, vacanţa de vară este o veritabilă gură de oxigen. Firesc, de altfel, pentru că dispar deadline-urile legate de şcoală – fie ele teze, teste, evaluări naţionale sau regionale, proiecte de toate soiurile, interacţiunea cu cadrele didactice, cu ceilalţi părinţi, şedinţele, planurile şi planificările. Starea de zen are o bază mai fermă. Desigur, acest lucru nu înseamnă deloc că ne dăm de trei ori peste cap şi grijile legate de copii dispar, dar peisajul se curăţă de o sumedenie de chichiţe sau elemente importante. Pentru o vreme. Trei luni. Bucuraţi-vă de ele!

    Şi înarmaţi-vă cu mult calm când plecaţi în vacanţă; s-ar putea să aveţi nevoie.

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • Europa se va izbi de o criză a pensiilor. “Guvernele vest-europene sunt în pragul falimentului”

    Sistemele de pensii de stat se află în centrul modelului de asistenţă socială al Europei, protejând oamenii de sărăcie extremă la bătrâneţe. Majoritatea ţă­rilor europene n-au pus deoparte aproa­pe nimic pentru plata acestor beneficii, pur şi simplu finanţându-le anual din venituri fiscale. Acum, ţările europene se confruntă cu perspectiva unui tsu­nami demografic, sub forma unei discre­panţe în creştere între ratele scăzute ale natalităţii şi o speranţă mai mare de viaţă, iar puţine ţări sunt pregătite să-i facă faţă.
     
    Populaţia de pensionari a Europei, deja cea mai numeroasă din lume, continuă să crească. În ceea ce priveşte europenii în vârstă de 65 de ani sau mai mult care nu muncesc, raportul este de 42 la fiecare 100 de angajaţi, iar acesta va creşte la 65/100 până în anul 2060, potrivit agenţiei Eurostat a Uniunii Europene. Spre comparaţie, în SUA raportul este de 24 la 100, potrivit datelor Biroului pentru Statistică în domeniul muncii, care nu are o proiecţie pentru 2060.
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • INS: Numărul naşterilor a scăzut cu 301 în mai faţă de aprilie, cel al căsătoriilor a crescut

    În mai au fost înregistrate 14.877 de naşteri, cu 301 mai puţine decât în aprilie, şi 20.482 de decese, cu 2.751 mai puţine faţă de luna precedentă.

    “Sporul natural a fost negativ în luna mai, de 5.605 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna aprilie (8.055 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai, a fost de 128, în scădere cu 8 faţă de luna aprilie 2015 (136 decedaţi sub 1 an)”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

    La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna mai 10.887 de căsătorii, cu 3.258 mai multe decât în luna aprilie 2015 şi au fost pronunţatre, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010, 2.657 de divorţuri, cu 100 mai multe decât în luna aprilie.

    În luna mai, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul nou-născuţilor a fost mai mic cu 225, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 602 mai mic.

    “Sporul natural a fost negativ în luna mai 2015 (5.605 persoane), la fel ca în luna mai 2014 (5.982 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic în luna mai 2015, decât cel înregistrat în luna mai 2014”, se arată în comunicat.

    Numărul căsătoriilor a fost cu 415 mai mic în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2014, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 s-au pronunţat cu 334 mai multe divorţuri.

     

  • Papa Francisc critică familiile care nu vor copii şi părinţii care nu respectă libertatea copiilor

    “O societate lacomă care nu vrea să fie înconjurată de copii, care consideră copii problematici, poveri sau riscuri este o societate deprimată“, a afirmat şeful Bisericii Catolice.

    “Decizia de a nu avea copii ţine de egoism. Viaţa întinereşte şi primeşte energie prin înmulţirea oamenilor. Se îmbogăţeşte, nu sărăceşte“, a adăugat Papa Francisc.

    “Ne iubim copiii pentru că sunt copii, nu pentru că sunt frumoşi, sănătoşi sau buni; nu pentru că gândesc la fel ca noi sau pentru că întruchipează dorinţele noastre. Un copil este un copil: o viaţă creată de noi, dar care îi aparţine“, a atras atenţia Suveranul pontif.

    În ianuarie, Papa Francisc a salutat “familiile numeroase”, revenind asupra unor declaraţii privind natalitatea, care, scoase din context, lăsau loc de interpretare, şeful Bisericii Catolice insistând că “fiii sunt daruri de la Dumnezeu” şi că se opune metodelor contraceptive. “Familiile sănătoase sunt esenţiale vieţii sociale. Am avut o mare consolare să văd atât de multe familii numeroase care consideră fiii drept daruri de la Dumnezeu. Am auzit comentarii conform cărora familiile cu mulţi copii şi naşterea multor copii sunt cauze ale sărăciei; mi se par opinii simpliste”, declara Papa Francisc pe 21 ianuarie, după vizita efectuată în Filipine şi în Sri Lanka.

  • Numărul naşterilor a crescut în luna septembrie, iar cel al căsătoriilor a scăzut

    În luna septembrie au fost înregistrate 19.092 de naşteri, cu 70 mai multe decât în august, şi 18.997 de decese, în creştere cu 178.

    “Sporul natural a fost pozitiv în luna septembrie, de 95 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), la fel ca în luna august (203 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna septembrie a fost de 164, în creştere cu 25 faţă de luna august (139 decedaţi sub 1 an)”, se arată într-un comunicat de presă al INS.

    În septembrie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 14.242 de căsătorii, cu 9.434 mai puţine decât în august şi au fost pronunţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010, 2.216 divorţuri, cu 61 mai multe.

    Faţă de luna septembrie 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 249, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 200 mai mare.

    “Sporul natural a fost pozitiv în luna septembrie 2014 (95 persoane), la fel ca în luna septembrie 2013 (46 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 49 mai mare decât în luna septembrie 2013”, a precizat INS.

    În luna septembrie, comparativ cu perioada similară din 2013, numărul căsătoriilor a fost cu 555 mai mare, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 s-au pronunţat cu 53 mai multe divorţuri.

  • Ce primesc locuitorii din alte ţări ca să facă mai mulţi copii

    Japonia, spre exemplu, cheltuie aproape 30 de milioane dolari pe evenimente matrimoniale sau copii-roboţi care să îi convingă pe oameni că îşi doresc să aibă copii adevăraţi. În Danemarca şi Suedia, guvernele investesc sume impresionante în campanii publicitare care să le amintească oamenilor că datoria civică se referă şi la lucrurile care se petrec în dormitor, relatează qz.com.

    În cele mai multe părţi, însă, s-a ales o metodă ceva mai practică: autorităţile oferă pe post de “afrodisiac” bani, maşini sau frigidere. Şi chiar dacă sunt şanse mici ca aceste  “prime” oferite să schimbe în mod radical rata natalităţii, populaţia va învăţa în timp că a avea un copil este un lucru bun.

    Finlanda oferă un pachet de maternitate care conţine haine, pijamale sau cărţi pentru familiile nou-născuţilor. La schimb, oamenii pot opta pentru un cec de 140 de euro. Aceeaşi practică se regăseşte şi în Singapore, unde guvernul oferă o geantă plină de cadouri pentru a sărbători evenimentul.

    În 2007, Rusia a declarat data de 12 septembrie ca zi naţională a procreerii şi oferea femeilor însărcinate şansa de a câştiga frigidere, maşini sau bani.

    Cea mai cunoscută formă de încurajare rămâne însă cea financiară, fie prin oferirea unor sume de bani, fie prin asigurarea unor reduceri de taxe sau impozite. Franţa este un exemplu de succes în această privinţă, pachetul de ajutor financiar oferit de guvern familiilor cu nou-născuţi ducând ţara pe unul din primele locuri în Europa din punct de vedere al natalităţii.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    40,9%
    ponderea companiilor active care au avut ca activitate principală serviciile de piaţă în 2012

    2,58 mil. mp
    spaţiul total de birouri din România, din care 14,2%, respectiv aproape 370.000 mp, reprezintă spaţii neocupate, potrivit CBRE

    27
    numărul mediu de salariaţi dintr-o companie din industrie în 2012, faţă de 5 salariaţi pentru o companie din servicii

    505,7 mil.
    populaţia UE28 la 1 ianuarie 2013, faţă de 504,6 mil. la 1 ianuarie 2012, în condiţiile în care migraţia netă a reprezentat 0,9 mil. persoane

    5 mil.
    numărul de copii născuţi în UE28 în 2012, cea mai mare natalitate fiind consemnată în Irlanda (15,7/mie), iar cea mai scăzută în Ungaria (9,1/mie)

    0,2%
    majorarea activităţii de construcţii din UE în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, prima creştere din luna februarie; în România, sectorul de construcţii a crescut cu 0,8%