BusinessMagazin

Tag: Munchen

  • Este Cioloş un exemplu de premier? A călătorit la Munchen cu o cursă de linie la clasa Economic

    Premierul Dacian Cioloş face o vizită oficială de 2 zile în Germania, la Munchen, unde are întâlniri cu autorităţile landului Bavaria şi cu reprezentanţi ai unor puternice companii germane. Primul ministru a călătorit duminică după-amiază cu o cursă aeriană de linie, la clasa Economic. Imagini exclusive ale reporterului Ştirilor TVR, Ionuţ Gheorghe.

    Premierul Dacian Cioloş a călătorit duminică până în Germania, unde face o vizită oficială, cu clasa Economic a unei curse aeriene de linie TAROM.

    Când a urcat în avion, Dacian Cioloş a fost invitat de o stewardesă să ia loc la Business Class, dar acesta a refuzat şi a spus că va sta acolo unde i-a fost alocat loc. Sub ochii celorlalţi călători, premierul şi-a făcut loc, cu bagajul, până la scaunul său şi s-a aşezat alături de şeful Cancelariei, Dragoş Tudorache. Întreaga delegaţie oficială, în jur de 8 persoane, a călătorit cu clasa Economic.

    La sosirea pe aeroportul din Munchen, premierul a fost aşteptat de ambasadorul Emil Hurezeanu. După aterizarea avionului, ceilalţi pasageri s-au ridicat, iar una dintre stewardese le-a cerut ca să se aşeze până când iese din avion delegaţia oficială. Călătorii nu au comentat, premierul a zis “asta din cauza noastră” şi şi-a cerut scuze, ieşind.

    Cititi mai multe pe www.stiri.tvr.ro

  • Mai ieftin decât o cursă până la aeroport: Wizz Air lansează zboruri de 69 de lei. Unde puteţi călători

    Compania aeriană low-cost Wizz Air, care anul trecut a transportat 4,5 milioane de pasageri pe rutele din România, a inaugurat a şaptea bază de pe plan local, la Sibiu. Odată cu această inaugurare, compania anunţă introducerea a patru noi rute din Sibiu.

    Cu cele 4 noi zboruri care încep în acest weekend, Wizz Air,  care alocă şi o aeronavă Airbus A320  la cea mai nouă bază, creşte numărul de rute operate de la Aeroportul Internaţional Sibiu laşase.  

     Tarifele încep de la 69 de lei. Operatorul aerian oferă în prezent 119 rute spre 18 ţări de la 9 aeroporturi româneşti.

    Vedeţi AICI unde puteţi zbura cu 69 de lei!

  • Wizz air se extinde în România cu o nouă bază. Compania low-cost a anunţat patru rute noi

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat deschiderea celei de-a 7-a baze din România, la Sibiu şi introducerea a patru noi rute din Sibiu spre Nuremberg, Madrid, Milano Bergamo şi Munchen Memmingen, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

    Wizz Air începe noile zboruri de la Sibiu la Nuremberg pe 19 august, cu trei zboruri săptămânale, spre Milano Bergamo şi Madrid pe 20 august, iar spre Munchen Memmingen pe 21 august, cu 2 zboruri/săptămână fiecare. Pe 19 august, Wizz Air va începe să opereze şi a doua rută de la cel de-al nouălea aeroport din România, Suceava, spre Londra Luton, cu 4 curse/săptămână.

    Numărul total de rute operate de pe aeroportul din Sibiu va ajunge astfel la şase. Compania alocă o aeronavă Airbus A320 deservirii aeroportului din Sibiu, o investiţie de 98 de milioane de euro.

    Primul zbor Wizz a decolat din Bucureşti în ianuarie 2007, iar de atunci compania şi-a dezvoltat constant reţeaua de rute cu tarife reduse pentru pasagerii din România. Operatorul aerian oferă în prezent 119 rute spre 18 ţări de la 9 aeroporturi româneşti.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Wizz Air va creşte flota din România la 20 de aeronave până la finalul anului 2016, incluzând patru aeronave Airbus A321 noi, cu 230 de locuri.

  • Poliţie: Autorul atacului din Munchen nu pare să fi avut legături cu terorişti, ci probleme psihice/ Der Spiegel: Adolescentul care a deschis focul se numea David S. – FOTO

    Der Spiegel: Autorul atacului de la Munchen se numea David S. 

    Adolescentul în vârstă de 18 ani care a comis atacul armat de la Munchen se numea David S., anunţă surse citate de revista Der Spiegel, însă identitatea criminalului nu a fost dezvăluită încă de autorităţi.

    Poliţia din Munchen s-a limitat să anunţe că autorul atacului este un adolescent în vârstă de 18 ani de origine iraniană. Numele criminalului nu a fost dezvăluit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENTAT la un centru comercial din Munchen. 15 morţi. Trei indivizi înarmaţi, căutaţi. Cetăţenilor li se recomandă să rămână în case

    Cel puţin 15 persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în atacul terorist comis într-un centru comercial din Munchen, afirmă martori citaţi de cotidianul Abendzeitung Munchen. Ministerul de Interne al landului Bavaria a comunicat, vineri seară, că cel puţin trei persoane au murit în atacul armat comis în centrul comercial din Munchen. Cel puţin trei indivizi înarmaţi sunt căutaţi activ, scrie Mediafax

    Trei indivizi înarmaţi, căutaţi după atacul armat de la Munchen

    Cel puţin trei indivizi înarmaţi sunt căutaţi activ după atacul comis vineri în centrul comercial din Munchen, anunţă Poliţia germană.

    Poliţia a explicat că, potrivit martorilor, trei indivizi înarmaţi au comis atacul în centrul comercial Olympia din Munchen.

    Nu este clar dacă este vorba de un atac terorist sau de o serie de crime.

    Autorii atacului sunt căutaţi activ de autorităţi. Ministerul german de Interne a comunicat, vineri seară, că cel puţin trei persoane au murit în atacul armat comis în centrul comercial din Munchen.

    Conform unor surse citate de presa germană, până la 15 persoane au fost ucise în atac. Aceste informaţii nu au fost confirmate încă de autorităţi.

  • Doi români povestesc cum e să lucrezi pentru cel mai dorit angajator din lume

    Pe Ana şi pe Dănuţ i-am cunoscut la München, în noul sediu al Google. Ne-am dat întâlnire într-una dintre cafenelele pentru angajaţi, unde am văzut cum mai mulţi barista experimentaţi se ocupă de spuma pentru latte-ul fiecărui angajat. Ana Oprea are 27 de ani şi lucrează la Google de un an. Dănuţ Enochioiu are 31 de ani şi lucrează de patru ani pentru compania americană.

    I-am întrebat pe Ana şi pe Dănuţ cum au ajuns să lucreze pentru una dintre cele mai mari companii din lume. „Am făcut calculatoare la Politehnică, iar la jumătatea studiilor am decis să mă specializez în infrastructură şi securitate. Am lucrat doi ani în consultanţă, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, dar am vrut să lucrez mai mult pe partea de infrastructură, aşa că am ajuns la Google, unde lucrez pe developer infrastructure, infrastructura care permite tuturor inginerilor de aici să scaleze codul atât pentru zece utilizatori, cât şi pentru zece milioane de utilizatori“, povesteşte Ana: „La Google mi-a plăcut că am proiecte interesante, colegi de la care am foarte multe de învăţat şi mediul; e un mediu care îţi dă probleme complexe să rezolvi, care te face să te gândeşti din alte perspective, la metode noi de a găsi soluţii.“

    „Eu am fost întotdeauna pasionat de calculatoare, la 4-5 ani mi-au luat ai mei un HC, unul din alea făcute în România. Ai fi crezut că dacă am fost de mic pasionat şi am fost la concursuri, o să mă duc direct la facultatea de calculatoare, o să ştiu ce vreau să fac şi aşa mai departe. Ei bine, nu. Când am terminat liceul,  nu prea ştiam ce vreau să fac, îmi plăceau calculatoarele, dar îmi plăcea şi dreptul, aşa că în final am decis să fac trei facultăţi: calculatoare, drept şi pshihologie. Ştiu, se potrivesc ca nuca-n perete“, spune Daniel Enăchioiu râzând. „La examene era mai greu, pentru că trebuia să evaluez strategic la ce examene pot să ajung măcar. În orice caz, am terminat două dintre cele trei facultăţi şi m-am gândit că îmi plac calculatoarele atât de mult încât n-aş vrea să fac un job din asta, am zis că aş prefera să păstrez programarea ca un hobby şi să am o altă activitate, aşa că am decis să devin judecător.“

    Nu a devenit magistrat, deoarece a greşit un singur răspuns la examen. Aşa că a decis să termine şi cea de-a treia facultate, cea de la Politehnică.  Între timp a fost invitat de Microsoft la un interviu şi a decis să accepte oferta americanilor. „M-am uitat, comparativ, cam ce oferte aş putea să iau şi din România. Era diferenţă mare“, povesteşte Dănuţ, căruia Microsoft i-a oferit un job pentru Vancouver şi apoi pentru Redmond şi a lucrat trei ani la ei. Ulterior, a fost contactat de către Google şi i s-a oferit un job în Europa. „Am spus de ce nu, hai să încerc şi altceva, nu eram decis neapărat pe München, am zis că merg unde se nimereşte. Şi aşa am ajuns aici.“

    L-am întrebat pe Dănuţ dacă ar putea avea din nou sentimentul pe care l-a avut în Statele Unite, şi anume că e timpul să schimbe ceva. „Păi cine zice că nu-l am?“, mi-a răspuns râzând. „Dar la Google sunt atât de multe oportunităţi diferite, atât de multe alte lucruri pe care pot să le faci; în general, nu te aştepţi ca acelaşi om să lucreze la acelaşi proiect ani de zile. Eu am schimbat, în patru ani, cam 5 sau 6 proiecte complet diferite. Cinci limbaje de programare diferite, de la super frontend la super backend, e greu să te plictiseşti.“

    Ana pare să fie de aceeaşi părere: „După ce afli tot ce e de aflat despre proiectul la care lucrezi eşti încurajat să schimbi, să te apuci de ceva cu totul nou. Poate să fie chiar ceva în acelaşi departament sau o cu totul altă tehnologie. Ştiu persoane care au schimbat proiecte, chiar birouri sau continente şi lucrează de zece ani la Google, fiind în continuare fericiţi.“

    Cât de repede au reuşit cei doi să se adapteze la cultura Google? Ei bine, explică cei doi, lucrurile sunt puţin mai complicate. „Când vii aici, volumul de cunoştinţe care se îndreaptă spre tine e uriaş, simţi că ai enorm de mult de învăţat, că totul este o provocare. Pe de altă parte, toată lumea ştie că asta este situaţia, aşa că nu se pune presiune pe tine. Durează un timp să îţi formezi relaţiile cu o echipă, dar la Google suntem oarecum tot timpul în starea asta, pentru că echipele se schimbă tot timpul, proiectele se schimbă tot timpul. Anul trecut lucram cu alţi oameni, acum doi ani cu alţii, la unele proiecte echipa era de 20 de oameni, la altele eram doar doi oameni care lucram unul lângă altul“, spune Dănuţ. Iar tânăra sa colegă ţine să îl completeze: „În plus, ai un sentiment de umilinţă când începi, ai impresia că toată lumea e de 100 de ori mai deşteaptă decât tine; e un sentiment care mie, sincer, îmi place. Pentru că apoi o să vină următoarea persoană nouă în echipă şi o să-ţi dai seama că ştii deja răspunsul la anumite întrebări. Tot timpul ai aceste două poziţii: cineva îţi este mentor şi tu eşti mentor, la rândul tău, pentru altcineva.“

  • Doi români povestesc cum e să lucrezi pentru cel mai dorit angajator din lume

    Pe Ana şi pe Dănuţ i-am cunoscut la München, în noul sediu al Google. Ne-am dat întâlnire într-una dintre cafenelele pentru angajaţi, unde am văzut cum mai mulţi barista experimentaţi se ocupă de spuma pentru latte-ul fiecărui angajat. Ana Oprea are 27 de ani şi lucrează la Google de un an. Dănuţ Enochioiu are 31 de ani şi lucrează de patru ani pentru compania americană.

    I-am întrebat pe Ana şi pe Dănuţ cum au ajuns să lucreze pentru una dintre cele mai mari companii din lume. „Am făcut calculatoare la Politehnică, iar la jumătatea studiilor am decis să mă specializez în infrastructură şi securitate. Am lucrat doi ani în consultanţă, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, dar am vrut să lucrez mai mult pe partea de infrastructură, aşa că am ajuns la Google, unde lucrez pe developer infrastructure, infrastructura care permite tuturor inginerilor de aici să scaleze codul atât pentru zece utilizatori, cât şi pentru zece milioane de utilizatori“, povesteşte Ana: „La Google mi-a plăcut că am proiecte interesante, colegi de la care am foarte multe de învăţat şi mediul; e un mediu care îţi dă probleme complexe să rezolvi, care te face să te gândeşti din alte perspective, la metode noi de a găsi soluţii.“

    „Eu am fost întotdeauna pasionat de calculatoare, la 4-5 ani mi-au luat ai mei un HC, unul din alea făcute în România. Ai fi crezut că dacă am fost de mic pasionat şi am fost la concursuri, o să mă duc direct la facultatea de calculatoare, o să ştiu ce vreau să fac şi aşa mai departe. Ei bine, nu. Când am terminat liceul,  nu prea ştiam ce vreau să fac, îmi plăceau calculatoarele, dar îmi plăcea şi dreptul, aşa că în final am decis să fac trei facultăţi: calculatoare, drept şi pshihologie. Ştiu, se potrivesc ca nuca-n perete“, spune Daniel Enăchioiu râzând. „La examene era mai greu, pentru că trebuia să evaluez strategic la ce examene pot să ajung măcar. În orice caz, am terminat două dintre cele trei facultăţi şi m-am gândit că îmi plac calculatoarele atât de mult încât n-aş vrea să fac un job din asta, am zis că aş prefera să păstrez programarea ca un hobby şi să am o altă activitate, aşa că am decis să devin judecător.“

    Nu a devenit magistrat, deoarece a greşit un singur răspuns la examen. Aşa că a decis să termine şi cea de-a treia facultate, cea de la Politehnică.  Între timp a fost invitat de Microsoft la un interviu şi a decis să accepte oferta americanilor. „M-am uitat, comparativ, cam ce oferte aş putea să iau şi din România. Era diferenţă mare“, povesteşte Dănuţ, căruia Microsoft i-a oferit un job pentru Vancouver şi apoi pentru Redmond şi a lucrat trei ani la ei. Ulterior, a fost contactat de către Google şi i s-a oferit un job în Europa. „Am spus de ce nu, hai să încerc şi altceva, nu eram decis neapărat pe München, am zis că merg unde se nimereşte. Şi aşa am ajuns aici.“

    L-am întrebat pe Dănuţ dacă ar putea avea din nou sentimentul pe care l-a avut în Statele Unite, şi anume că e timpul să schimbe ceva. „Păi cine zice că nu-l am?“, mi-a răspuns râzând. „Dar la Google sunt atât de multe oportunităţi diferite, atât de multe alte lucruri pe care pot să le faci; în general, nu te aştepţi ca acelaşi om să lucreze la acelaşi proiect ani de zile. Eu am schimbat, în patru ani, cam 5 sau 6 proiecte complet diferite. Cinci limbaje de programare diferite, de la super frontend la super backend, e greu să te plictiseşti.“

    Ana pare să fie de aceeaşi părere: „După ce afli tot ce e de aflat despre proiectul la care lucrezi eşti încurajat să schimbi, să te apuci de ceva cu totul nou. Poate să fie chiar ceva în acelaşi departament sau o cu totul altă tehnologie. Ştiu persoane care au schimbat proiecte, chiar birouri sau continente şi lucrează de zece ani la Google, fiind în continuare fericiţi.“

    Cât de repede au reuşit cei doi să se adapteze la cultura Google? Ei bine, explică cei doi, lucrurile sunt puţin mai complicate. „Când vii aici, volumul de cunoştinţe care se îndreaptă spre tine e uriaş, simţi că ai enorm de mult de învăţat, că totul este o provocare. Pe de altă parte, toată lumea ştie că asta este situaţia, aşa că nu se pune presiune pe tine. Durează un timp să îţi formezi relaţiile cu o echipă, dar la Google suntem oarecum tot timpul în starea asta, pentru că echipele se schimbă tot timpul, proiectele se schimbă tot timpul. Anul trecut lucram cu alţi oameni, acum doi ani cu alţii, la unele proiecte echipa era de 20 de oameni, la altele eram doar doi oameni care lucram unul lângă altul“, spune Dănuţ. Iar tânăra sa colegă ţine să îl completeze: „În plus, ai un sentiment de umilinţă când începi, ai impresia că toată lumea e de 100 de ori mai deşteaptă decât tine; e un sentiment care mie, sincer, îmi place. Pentru că apoi o să vină următoarea persoană nouă în echipă şi o să-ţi dai seama că ştii deja răspunsul la anumite întrebări. Tot timpul ai aceste două poziţii: cineva îţi este mentor şi tu eşti mentor, la rândul tău, pentru altcineva.“

  • Hidrogenul este principala componentă a universului. Ar putea deveni la fel de important pentru industria automobilelor

    Spuneam că este ceva neobişnuit pentru că maşina cu propulsie cu hidrogen, având emisii zero, este un concept nou, pe care mai mulţi producători de automobile mizează, chiar dacă ideea motoarelor alimentate cu hidrogen nu este ceva nou. De fapt, primul motor cu combustie internă realizat de către Francois Isaac de Rivaz în 1807, funcţiona cu un amestec de hidrogen şi oxigen. Benzina avea să fie folosită la astfel de motoare abia în 1870.

    Automobilul pe care am avut ocazia să îl încerc este modelat pe un BMW Grand Turismo serie 5, construit din oţel şi fibră de carbon, dotat cu un motor electric de 180 kW, 245 cai-putere, cu tracţiune pe puntea din spate şi care poate atinge o viteză maximă de 180 km/h. În momentul de faţă, automobilul sprintează de la 0 la 100 de km/h în 8,4 secunde. Pentru comparaţie, o Dacia Logan, în funcţie de model, parcurge aceaşi distanţă între 10 şi 13 secunde. „Deşi maşina în starea actuală merge chiar foarte decent, cred că ar putea fi mai sportivă”, spune Merten Jung, şeful diviziei de dezvoltare a propulsiei cu hidrogen de la BMW.

    Maşina este dotată cu o baterie pentru stocarea energiei şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat. Stocarea hidrogenului se realizează la o presiune de 700 bari, dar compania germană lucrează şi la o soluţie de presiune criogenică de 350 bari, lucru care ar mări autonomia vehiculului şi mai mult, deoarece densitatea gazului este mai mare la o presiune de 350 bari.

     Deşi poate suna puţin SF pentru şoferul obişnuit, alimentarea cu hidrogen se realizează la fel de uşor ca şi alimentarea tradiţională, la o benzinărie normală, la o pompă obişnuită şi nu ar trebui să dureze mai mult de cinci minute. Hidrogenul vine sub formă lichidă din staţie şi se transformă în gaz în interiorul maşinii.  Mai departe, pilele de combustie transformă hidrogenul în energie electrică. Motorul electric BMW este sprinten, are zvâc, iar plecarea accelerată de la stop te împinge în scaun. Când maşina prinde viteză, motorul electric este precum un ghepard, rămas însă fără glas.

    Lăsând la o parte faptul că un astfel de automobil nu poluează mediul înconjurător, sistemul ar fi şi o soluţie casnică de stocare a energiei electrice. Casele dotate cu panouri solare produc mai multă energie, iar surplusul este risipit, pentru că nu poate fi stocat. Energia produsă în timpul zilei ar putea fi folosită pentru a genera hidrogen din apă. Hidrogenul generat este stocat în soluţii similare cu rezervoarele pentru automobil şi ulterior, printr-o tehnologie asemănătoare cu cea din automobil, poate fi generată electricitate atunci când este necesară pentru consum.

    Până când se va ajunge la acest proces 100% ecologic, hidrogenul este fabricat fie prin electroliză, fie prin procesarea gazelor naturale. „Un mare avantaj al tehnologiei cu pilă de combustie este acela că poţi utiliza componente care există deja la motoarele pe benzină sau motorină şi sunt ieftine. Vehiculele electrice sunt foarte bune pentru zonele urbane, dar când vorbim de distanţe mari, tehnologia pilei de combustie este viitorul într-o lume cu emisie zero. Cele două sisteme nu se află în competiţie, ci se completează reciproc”, este de părere Merten Jung.

    Până când autoturismele de acest fel vor fi parcate la fiecare colţ de stradă, trebuie rezolvată problema infrastructurii. În prezent, există 50 de staţii cu hidrogen în Germania, în California în jur de 40, iar cele mai multe se regăsesc în Japonia, în jur de  100; acolo se plănuieşte ca până în 2025 să se ajungă la 800 de staţii. Planurile pentru Europa sunt mai puţin ambiţioase: 400 de staţii de alimentare cu hidrogen până în 2023.

    Hidrogenul este mai prietenos cu mediul, dar va fi şi mai ieftin decât benzina sau motorina? Puţin probabil, spun cei de la BMW, vor fi preţuri competitive deşi nu se ştie cu exactitate cât de scump va fi hidrogenul. Merten Jung invocă studii care spun că în momentul de faţă hidrogenul s-ar vinde cu 8 euro pe kilogram, însă asta se poate schimba.

    BMW a lucrat la tehnologia actuală alături de Toyota, cu care a încheiat un parteneriat în 2013. Inginerii celor două companii se întâlnesc o dată pe lună şi schimbă idei, când în Germania, când în Japonia. Şi alţi constructori au apelat la parteneriat de acest gen. Daimler cooperează cu Ford, dar şi cu alianţa Renault-Nissan în acest domeniu. 

    Va fi lansat automobilul în serie? Încă nu s-a stabilit acest lucru, deşi nemţii pomenesc o dată de lansare după 2020. „Preţul componentelor va scădea de-a lungul următorilor ani. Începând cu 2020 vrem să avem un sistem care să ne permită să scădem preţul automobilului. Mai lucrăm la putere, la greutate”, afirmă Jung. În momentul de faţă un obstacol în stabilirea unui preţ competitiv este o componentă cheie, o membrană laminată cu un catalizator, în compoziţia căruia intră destul de multă platină, după cum spune Merten Jung.

    BMW nu este singurul producător de automobile care analizează hidrogenul ca posibilitate de a alimenta maşina. Marele rival al BMW, Mercedes-Benz, nu numai că are în dezvoltare o astfel de maşină, dar are şi o dată de lansare. Potrivit presei străine, Mercedes Benz GLC F-Cell ar putea fi lansat în 2017, la un preţ de 71.000 de dolari, iar autonomia va fi undeva între 400 şi 480 km. Nu se ştie încă dacă va fi produs un număr mic de vehicule, precum au făcut Hyundai sau Toyota cu automobilele lor alimentate cu hidrogen sau modelul va fi produs în serie. Nici cel de-al treilea mare producător de automobile german, Volkswagen, nu se lasă mai prejos, iar în ianuarie la show-ul auto de la Detroit a prezentat automobilul concept alimentat cu hidrogen Audi H-Tron Quattro, care se încadrează în caracteristicele tehnice ale celorlalte autoturisme: încărcare rapidă, autonomie între 400 şi 500 km şi emisii zero.

    Vehiculele alimentate cu hidrogen există sau sunt pe cale să apară într-un număr mult mai mare în următorii ani. Trebuie doar să-şi găsească cumpărătorii, însă aceştia au nevoie, în primul rând, de staţii de alimentare cu pompe de hidrogen.

  • Compania Wizz Air lansează cursa Cluj-Napoca – Munchen, preţul unui bilet porneşte de la 109 lei

    Compania aeriană Wizz Air lansează, luni, o nouă rută între Cluj-Napoca şi Munchen Memmingen, cu o frecvenţă de operare de două zboruri pe săptămână, preţul unui bilet pornind de la 109 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj transmis, duminică, Wizz Air a anunţat această rută ca parte a programului de vară 2016.

    ”Compania aeriană Wizz Air lansează, luni, o nouă rută între Cluj-Napoca şi Munchen, cu o frecvenţă de operare de două zboruri pe săptămână.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Iohannis: Regiunea Mării Negre trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică pentru NATO

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Munchen, că regiunea Mării Negre trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică pentru NATO şi că România joacă un rol important în securizarea flancului estic al Alianţei.

    “(…) România joacă un rol important (pe flancul estic al NATO-n.r) şi doreşte să joace un rol important în securizarea zonei. De asemenea, am atras atenţia asupra importanţei Mării Negre şi a regiunii Mării Negre, care nu este importantă doar pentru noi, ci trebuie să fie importantă pentru întreaga regiune şi pentru NATO trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică”, a declarat preşedintele într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul landului Bavaria, Horst Seehofer.

    Aflat în vizită în Germania, preşedintele Klaus Iohannis participă la Conferinţa de securtitate de la Munchen, urmând să susţină în cursul serii de vineri un discurs despre viitorul NATO şi teme de securitate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro