Tag: motocicleta

  • Are 23 de ani şi este unul dintre cei mai buni cascadori din lume – VIDEO

    Franţuzoiaca de 23 de ani, Sarah Vignot, poreclită Lezito, controlează motocicleta cu o măiestrie şi cu uşurinţă uimitoare. Vignot este responsabilă şi pentru cascadoriile lui “Black Widow” (Scarlett Johnasson) din filmele Avengers.

    A început să facă cascadorii încă de la vârsta de 13 ani când avea un ATV, apoi şi-a transformat pasiunea în ceva mai serios când a început să facă motociclism de la vârsta de 16 ani. Ea spune că a învăţat să facă cascadorii de la alţii urmărindu-le trucurile.

    “Am făcut multe video-uri şi aşa am fost observată de producătorii filmului. Sunt multe fete care fac cascadorii cu motocicleta, dar nu atât de bine ca mine.”, mărturiseşte tânăra pentru publicaţia La Parisienne care spune că primul contact cu Hollywood a fost pentru filmul “Fast and Furious”, dar clipul ei a fost scos la montaj, însă a păstrat legătura cu producătorii.

    Ea a mai spus că vrea să facă o carieră la Hollywood şi spune că este nu este interesată să devină actriţă, dar vrea să joace în faţa camerei, dar cu casca pe cap.

  • Tânăra de 23 de ani care este unul dintre cei mai buni cascadori pe motocicletă din lume. Ce poate să facă cu motocicleta este incredibil – VIDEO

    Franţuzoiaca de 23 de ani, Sarah Vignot, poreclită Lezito, controlează motocicleta cu o măiestrie şi cu uşurinţă uimitoare. Vignot este responsabilă şi pentru cascadoriile lui “Black Widow” (Scarlett Johnasson) din filmele Avengers.

    A început să facă cascadorii încă de la vârsta de 13 ani când avea un ATV, apoi şi-a transformat pasiunea în ceva mai serios când a început să facă motociclism de la vârsta de 16 ani. Ea spune că a învăţat să facă cascadorii de la alţii urmărindu-le trucurile.

    “Am făcut multe video-uri şi aşa am fost observată de producătorii filmului. Sunt multe fete care fac cascadorii cu motocicleta, dar nu atât de bine ca mine.”, mărturiseşte tânăra pentru publicaţia La Parisienne care spune că primul contact cu Hollywood a fost pentru filmul “Fast and Furious”, dar clipul ei a fost scos la montaj, însă a păstrat legătura cu producătorii.

    Ea a mai spus că vrea să facă o carieră la Hollywood şi spune că este nu este interesată să devină actriţă, dar vrea să joace în faţa camerei, dar cu casca pe cap.

  • Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut cu motocicleta poliţistul Bogdan Gigină: “Probabil că o mare vină o are poliţistul”

    Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul Bogdan Gigină, Petre Mazilu, a declarat că nu are ce să îşi reproşeze în legătură cu modul în care a fost semnalizată groapa.

    “Semnalizările au fost corecte. Se ştia de groapă. S-a lucrat trei zile înainte, cu o oră înainte a trecut o delegaţie, chiar a preşedintelui, deci nu se poate spune că nu au fost semnalizate corect. Erau două lămpi, «licurici» cum le spunem noi, care funcţionau. Una funcţiona şi după accident, cea care nu a fost distrusă”, a declarat Petre Mazilu, la intrarea în sediul DNA.

    Întrebat a cui este resposabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, Mazilu a spus: “N-aş putea să mă pronunţ eu. Probabil că o mare vină o are şi tânărul şi e păcat că a murit aşa tânăr. Din neatenţia dânsului, probabil. Din câte am înţeles, i s-a spus să se retragă din dispozitiv din cauza condiţiilor meteo. Nu sunt sigur, s-a zvonit. Nu eram în ţară când s-a întâmplat. Plecam, mă pregăteam de plecare. Eu zic că da, s-a respectat întru totul legea. Câteodată în viaţă eşti vinovat numai că exişti. Din toate punctele de vedere, eu zic că a fost semnalizată corect şi a rămas semnalizată corect încă două zile, cât au mai durat lucrările”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Keanu Reeves construieşte motociclete pe care le vinde cu 78.000 de dolari. Fiecare exemplar este unicat

    Keanu Reeves a pus bazele companiei Arch Motorcycles alături de prietenul său Gard Hollinger, un designer recunoscut în lumea motocicletelor şi vinde motociclete unicat. Primul produs al companiei este KRGT-1 şi este bazat pe prototipul pe care Hollinger l-a făcut cu Reeves în urmă cu câţiva ani şi se vinde cu 78.000 de dolari, dar preţul poate creşte în funcţie de cerinţele clientului, relatează Bloomberg

    Keanu Reeves este pasionat de motoare, da nu a învăţat să meargă pe motociclete de mic, cum fac foarte mulţi entuziaşti, ci a învăţat când era deja adult, însă a strâns  zeci de mii de mile pe motocicletele din colecţie, precum 1974 BMW 750, Kawasaki KZ 900 sau 1984 Harley Shovelhead.

    În 2007 Reeves a venit la Hollinger să-i ceară să modifice Harley-ul, însă Hollinger l-a refuzat. “Nu făceam eu chestii de genul asta”. Cei doi au început să vorbească despre un model care ar arăta frumos, dar pe care ai putea sta şi confortabil. Astfel a apărut un prototip argintiu cu roţi groase şi cu un rezervor îndoit precum aripa unui Bugatti.

    Lui Reeves i-a plăcut atât de mult, încât a vrut mai multe modele şi pentru prietenii lui. A vrut să pornească o companie producătoare de motociclete. Nu plănuia să facă o afacere din asta, dar motocicleta era atât de “fun, încât nu puteam să mi-o scot din minte”.

    Hollinger nu a fost  convins la început. Acesta avea deja o afacere în domeniu şi nu voia să pornească alta, însă după mai multe întâlniri cu actorul a decis să meargă pe acest drum.

    De la prototip până ca motocicleta să intre în producţie s-au scurs trei ani de zile şi în dezvoltarea produsul au fost investiţi doar banii din fonduri proprii, deşi Keanu Reeves a refuzat să precizeze o sumă. “Când conduci o motocicletă trebuie să te facă să te bucuri precum un copil”

    Motocicleta are un motor V-Twin de 2 litri şi este realizată din peste 200 de componente, iar din 2014 au vândut o mână de exemplare, fără să precizeze un număr exact. Fiecare exemplar este făcut după chipul şi asemănarea clientului, aşadar specificaţiile tehnice se pot schimba, însă, în principiu, motocicleta are 121 cai putere, poate atinge cu uşurinţă 160 km pe oră şi cântăreşte 244 de kg. Are şase viteze şi rezervorul te duce 320 de km până vei fi nevoit să faci plinul. La fel ca şi în cazului unui costum realizat pe comandă şi pentru motocicletă vei fi nevoit să vii de mai multe ori la atelier pentru măsurători pentru pedale, distanţa faţă de ghidon sau  unghiul şeii.

    După ce ai ales modelul, motocicleta îţi este livrată în aproximativ 90 de zile.

     

  • Cele mai scumpe motociclete din lume – FOTO

    Motocicletele sunt un simbol al libertăţii, un mijloc de transport, dar şi obiecte de prestigiu. Mai jos vă prezentăm colecţia celor mai scumpe motociclete din lume.

    16. Replica motocicletei din filmul Tron. Motocicleta a fost creată de o companie din California, Andrews Collection. Tron Light Cycle costă 77.000 de dolari şi are un motor electric, frâne hidraulice şi un computer de bord. Spre deosebire de cea din film, această motocicletă nu lasă în urma sa o undă de lumină.

    15. Deşi are doar un motor cu doi cilindri care are o putere de 125 de cai, Confederate B120 Wraith se vinde cu 92.500 de dolari. Desig-nul futuristic al motocicletei impresionează vizual, fiind o combinaţie retro-future. Dacă preferi stilul în dauna performanţei, asta e vehiculul pentru tine.

    14. Vyrus 987 C3 4V are un motor Ducati 1200 cc cu 211 cai putere şi cântăreşte doar 159 de kilograme. Motocicleta se vinde cu 103.800 de dolari şi a fost proiectată de firma italiană Vyrus.

    13. MV Agusta F4CC. Această super motocicletă are 200 de cai putere şi doar 100 au fost create are un preţ de 120.000 de dolari. Motorul a fost creat în colaborare cu Ferrari  şi se recomandă ca fiind o motocicletă cu 90% din componente unicat.

    12. NCR MH TT (Mike Hailwood)-130.000 de dolari este o alt vehicul exclusivist, doar 12 fiind realizate. Motocicletele au fost construite pentru a sărbătorii 30 de ani de la Victoria lui Mike Hailwood din cadrul cursei “Isle of Man”. Are doar 120 de cai putere şi cântăreşte 136 de kg.

    11. NCR Leggera 1200 Titanium Special este prima motocicletă dezvoltată de NCR pentru stradă, anterior ei se ocupau doar cu construcţia motocicletelor de curse. Vehiculul este bazat pe modelul Hypermotard al Ducati şi se laudă cu componente de calitate precum suspensiile dezvoltate de Ohlins, frânele create de Brembo sau roţile marca BST.Cântăreşte 150 de kg, iar preţul este asemănător, 145.000 de dolari.

    10. Icon Sheene a fost construită în onoarea lui Barry Sheene, campion mondial la motociclsim. Şi aceasta a fost ediţie limitată, doar 52 de astfel de motociclete există în lume. Motorul produce 250 de cai putere cu ajutorul unui turbocharger Garret şi a fost promovată ca fiind cea mai puternică din lume. Preţul-172.000 de dolari.

    9. MTT Turbine Streetfighter este un nume agresiv pentru o motocicletă, însă şi puterea ei este pe măsură. Cu ajutorul celor de la Roll-Royce, Streetfigher are 320 de cai putere, un preţ de 175 de mii de dolari.

    8. NCR Macchia Nera, o altă piesă de colecţie, cu un preţ mare (225.000 de dolari) cu o putere medie, dar care impresionează prin design şi faptul că are doar 137 de kg.

    7. Dodge Tomahawk, nume mai american de atât nici că se putea, are un preţ de 550.000 de dolari şi arată, mai degrabă, cu maşinărie de război decât cu o motocicletă. Motocicleta concept cântăreşte 680 de kg şi atinge 100 de km/h în doar 2.5 secunde. Are o viteză maximă de 480 de km/h.

    6. Creaţia Harley Davidson, Cosmic Starship, ţinteşte către stele cu un preţ de 1.5 milioane de dolari. Modelul a fost pictat de mână de către Jack Armstrong, ale cărui tablouri se vând cu preţuri cuprinse între 300 de mii de dolari şi 3 milioane.

    5. Ruptă din viitor, Yamaha BMS, are un motor V-twin de 1700 cc şi un preţ de 3 milioane de dolari. Pe lângă desing-ul unic, motocicleta este placată cu aur de 24K şi o metodă perfectă de a demonstra exact câţi bani ai.

    4. Hildebrand & Wolfmuller a fost produsă doar trei ani de zile, între 1894 şi 1897, fiind prima motocicletă produs, astfel este de înţeles preţul de 3.5 milioane de dolari. Majoritatea copiilor rămase sunt în muzee.

    3. Pentru a conduce această motocicletă ai nevoie de o sesiune de antrenamente de două săptămâni. Ca mult altele, şi Ecosse Spirit este ediţie limitată, doar 10 fiind produse, iar la ea au lucrat un ingineri americani şi britanici, bazându-se pe modelul maşinilor de Formula 1. Se vinde cu 3.6 milioane de dolari şi atinge o viteză de 370 km/h.

    2. E90 AJS Porcupine din 1949, un vehicul vintage, cu care Les Graham a câştigat Campionatul Mondial de motociclism în 1949. Mulţi susţin că Porcupine este una dintre cele mai inovatoare şi frumoase motociclete construite vreodată. La preţul de 7 milioane de dolari ar cam trebui.

    1. Neiman Marcus Limited Edition Fighter.Are un design incredibil, doar 45 fiind produse la vremea respectivă şi au fost vândute cu 110.000 de dolari, însă recent motocicleta a fost cumpărată la licitaţie cu 11 milioane de dolari. Atinge 305 km/h şi se poate utiliza legal pe străzile oraşului.

  • Primul scuter inteligent din lume este dezvoltat de patru români. Este electric şi atinge o viteză de 25 km/h – FOTO

    Avem telefoane, televizoare şi fel de fel de lucruri inteligente. A venit şi rândul scuterului inteligent, care a fost dezvoltat de patru antreprenori români. Rolley Scooterson este un kick scooter electric, o combinaţie între un scuter şi o trotinetă, cu un design actual, o autonomie de 50 de kilometri şi care poate atinge o viteză de 25 de kilometri pe oră.

    Înainte să daţi fuga pe net şi să deveniţi posesori de scuter electric, trebuie să ştiţi că Scooterson este încă în faza de prototip, iar preţul nu este fix. „Încă nu putem avansa un preţ, deoarece acesta depinde de cerere. Dacă am produce 10.000 de unităţi pe an, produsul poate să coste cu 50% mai puţin decât dacă am produce 1.000“, spune Mihnea de Vries, creatorul Scooterson. Prima serie, limitată, se va vinde cu un preţ de 3.790 de euro plus TVA, iar produsul are deja o listă de aşteptare care a depăşit 400 de persoane.

    Ideea pentru Scooterson a apărut în 2012, după ce Mihnea de Vries lucrase la un octocopter (o dronă cu opt elice) pentru filmări aeriene. Proiectul se numea KopterX, dar a fost abandonat când în 2012 FAA (Administraţia Aviatică Federală americană) a interzis în Statele Unite zborul cu multicoptere în scop comercial. „Am considerat că piaţa a devenit prea mică şi am renunţat la proiect. Într-o zi, privind unul din motoarele de 300 W ale octocopterului, care nu erau mai mari decât ceaşca de cafea care stătea alături, m-am gândit: Motorul ăsta are destulă putere să împingă o trotinetă şi să încapă în roata ei“, povesteşte De Vries. La nici patru ani distanţă de momentul Evrika al lui Mihnea de Vries, scuterul-trotinetă este pregătit pentru stradă.

    Alături de Flavius Bălaj, Ionuţ Predescu şi George Poenaru, Mihnea de Vries a dezvoltat ceea ce ei numesc primul scooter inteligent din lume (termenul englezesc scooter se traduce în română ca scuter şi trotinetă, produsul fiind o fuziune între cele două), care se poate conecta la cloud prin intermediul unui smartphone şi al unei aplicaţii mobile. Datele adunate în cloud se transformă într-un profil personal, iar scuterul va merge ulterior după preferinţele utilizatorului, fără alte setări. Scuterul se conectează la telefon sau la smartwatch pentru afişarea vitezei, autonomia bateriei şi alte statistici legate de trafic. Datorită conexiunii prin cloud se pot utiliza mai multe coduri de acces, astfel un vehicul poate fi condus de mai multe persoane. Scooterson dispune şi de un dispozitiv antifurt: dacă scuterul este mişcat după ce a fost parcat, roţile se blochează şi este activată o alarmă. În plus, există şi opţiunea de a urmări locaţia vehicului prin GPS. Scooterson poate fi realizat la comandă în funcţie de fizionomia şi de cerinţele clientului şi se poate încărca la o priză standard (bateria se încarcă complet în aproape 3 ore şi poate fi schimbată, exact ca bateria unui telefon).

    „Este primul şi singurul scuter din lume cu o funcţie inteligentă software/hardware care permite a fi condus fără a se folosi mâner de acceleraţie sau schimbător de viteze. Acest control inteligent al vitezei înţelege viteza dorită, analizând mişcările corpului utilizatorului. Mai exact, se ia startul ca pe o trotinetă obişnuită, iar sistemul de control va detecta mişcările utilizatorului: la prima împingere de picior a utilizatorului – vehiculul intră în prima treaptă de viteză; la a doua împingere – intră în treapta a doua, apoi utilizatorul trebuie doar să se aşeze pentru treapta a treia“, explică De Vries. În cazul în care şoferul nu are la el smartphone-ul, scuterul funcţionează şi fără a fi conectat la telefon, dar în acest caz nu mai sunt disponibile funcţiile inteligente, potrivit lui Mihnea de Vries. 

    Scooterson este pus în mişcare de unul sau două motoare electrice de 250 W (unul pe spate sau câte unul pe fiecare roată), cuplul maxim fiind de 60 Nm. Bateria de 11 Ah oferă o autonomie de aproximativ 50 km, în vreme ce viteza maximă este limitată la 25 km/h. Viteza poate fi mărită la cererea clientului, dacă legislaţia din ţara unde va fi folosit permite asta. În ceea ce priveşte siguranţa, scuterul are un sistem de frânare convenţional.

    Produsul se află încă în fază de prototip. Deşi adresa de pe site‑ul de prezentare este din Londra, produsul fiind astfel marketat ca britanic, antreprenorii ar vrea ca cel puţin o parte din piese să fie produse în România. „Vom produce în România, într-o fabrică proprie, şasiul şi componentele din materiale compozite, mai exact aripile şi carenele. Motorizarea va fi produsă de Heinzmann, dezvoltator de motoare electrice. Asamblarea se va face la început în România şi Anglia şi, probabil mai târziu, în Statele Unite şi Germania, acestea fiind şi pieţele vizate de noi pentru dezvoltare“, descrie De Vries planurile companiei, care a evitat orice legătură cu piaţa din China, chiar dacă este mai ieftină, pentru a nu afecta poziţionarea premium a produsului. Totuşi, De Vries nu exclude „să avem unele componente fabricate acolo“. 

    Dacă în România 400 de persoane şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra Scooterson, compania nu poate estima încă o cifră legată de vânzări. Ce ştiu acum antreprenorii este că vor să vândă un produs care să intre pe piaţa vehiculelor electrice („Targetul global e greu de estimat, dar ştim că nişa de vehicule electrice e de ordinul miliardelor de euro anual“) şi care are ca ţintă oamenii cu venituri ridicate: „Rolley Scooterson, cu designul său elegant şi cu un preţ de 3.790 de euro, este destinat oamenilor cu venituri ridicate. Este vorba de un public privat, în principal tineri profesionişti cu înaltă calificare şi mă gândesc la cei din domeniile creative şi IT, care locuiesc în zonele metropolitane centrale, care investesc în stilul lor de viaţă personal, au o viaţă socială activă şi urmăresc un stil de viaţă ecologic“, explică de Vries. Însă acesta nu este singura piaţă pe care o ţintesc dezvoltatorii Scooterson, care se gândesc şi la „clienţii corporativi cu proprietăţi mari şi distanţe lungi de parcurs pentru angajaţi, agenţi de securitate sau clienţi, care folosesc în prezent Segway sau biciclete“.

    Suma investită în proiect este confidenţială „pentru că dezvăluirea acesteia ar putea dăuna negocierilor cu un viitor potenţial investitor“. Mihnea De Vries spune că se gândesc la o finanţare, dar încă nu o caută activ: „Fiind un start-up, e destul de greu să facem o evaluare realistă atât pentru noi, cât şi pentru potenţiali investitori. De aceea ne gândim la o variantă prin «convertible equity», un tip de finanţare destinat acoperirii perioadei până la următoarea rundă. Vom încerca să obţinem o finanţare de circa 200.000 euro, prin ofertă de «convertible equity» potenţialilor investitori, business angels sau instituţionali, atât din România, cât şi din Anglia“. Cât despre accesul într-un accelerator, Mihnea de Vries nu spune nu, însă doar în cazul în care sunt acceptaţi într-unul de top cum ar fi Y Combinator, Techstars sau 500 Startups. Va fi interesant să urmărim evoluţia Rolley Scooterson, care, dacă ar fi marketat ca produs românesc, ar putea deveni în viitor la fel de emblematic pentru România cum este Vespa pentru Italia.

  • Airbus vrea să transforme fotoliile avioanelor în şei de motocicletă

    Mai multe locuri în avion înseamnă venituri în creştere pentru companiile aeriene, dar şi o reducere a preţurilor, din cauza condiţiilor incomode de călătorie. Nu există, în acelaşi timp, garanţii că o astfel de inovaţie ar putea trece de autorităţile care se ocupă de siguranţa aeriană. Autorităţi care au determinat operatorul lowcost Ryanair să renunţe la ideea de a vinde bilete “în picioare” în avioane prevăzute cu bare şi curele de prindere.

    Un purtător de cuvânt al Airbus a precizat că este vorba de un concept, că de cele mai multe ori aceste concepte nu sunt dezvoltate şi că este vorba de o o protejare a ideilor companiei.  Airtbus nu este singura companie care se gândeşte la modalităţi de a înghesui pasagerii în avion; alte idei sunt scaunele-hamac, locuri care să ţină oamenii doar parţial aşezaţi sau configuraţii de locuri supraetajate.
     

  • Airbus vrea să transforme fotoliile avioanelor în şei de motocicletă

    Mai multe locuri în avion înseamnă venituri în creştere pentru companiile aeriene, dar şi o reducere a preţurilor, din cauza condiţiilor incomode de călătorie. Nu există, în acelaşi timp, garanţii că o astfel de inovaţie ar putea trece de autorităţile care se ocupă de siguranţa aeriană. Autorităţi care au determinat operatorul lowcost Ryanair să renunţe la ideea de a vinde bilete “în picioare” în avioane prevăzute cu bare şi curele de prindere.

    Un purtător de cuvânt al Airbus a precizat că este vorba de un concept, că de cele mai multe ori aceste concepte nu sunt dezvoltate şi că este vorba de o o protejare a ideilor companiei.  Airtbus nu este singura companie care se gândeşte la modalităţi de a înghesui pasagerii în avion; alte idei sunt scaunele-hamac, locuri care să ţină oamenii doar parţial aşezaţi sau configuraţii de locuri supraetajate.
     

  • Jucării noi pentru băieţii mari: motocicleta zburătoare – FOTO SI VIDEO

    Are 230 de cai putere şi poate atinge viteza maximă de 180 de km pe oră. În doar 10 minute PAL-V se poate transforma într-un soi de elicopter propulsat de o elice pliabilă situată în spate şi susţinut de un rotor principal.

    Pentru a decola maşinăria are nevoie de 165 de metri pentru a decola şi de 30 de metri pentru a ateriza.Compania olandeză primeşte comenzi la un preţ de 395.000 de dolari, sumă care poate asigura şi cumpărarea unui avion Cessna 172 şi a unui Lamborghini Aventador. Dar nu 2 în 1.

  • Harley Davidson prezintă prima sa motocicletă electrică. Ce va fi fără zgomotul inconfundabil al motorului?

    Compania va prezenta noile vehicule într-un eveniment restrâns, la New York, şi va organiza un turneu de prezentare în 30 de oraşe, pentru a aduna opinii ale motocicliştilor. Informaţiile vor fi folosite pentru a defini motocicleta, care nu va fi disponibilă publicului lard în următorii câţiva ani.
    Motocicleta electrică este o aventură pentru Harley, pentru că este o piaţă 100% nouă; anual se vând un mare număr de vehicule electrice cu două roţi, dar acestea sunt scutere sau biciclete cu motor, majoritatea folosite de navetiştii chinezi.

    Oficialii Harley cred că motocicleta se va vinde, chiar dacă este “tăcută”, nemaiavând sunetul caracteristic, pentru că va fi rapidă: ajunge de la 0 la 100 de km pe oră în 4 secunde. O problemă ar putea fi autonomia, bateriile trebuind a fi încărcate, între o jumătate de oră şi o oră, la fiecare 200 de kilometri.

    Harley vinde circa 260.000 de motociclete pe an.