Tag: motoare

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris – VIDEO

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris

    Seat Tarraco

    Audi SQ2
    Un SUV mic care generează 296 de cai-putere şi poate atinge 100 de kilometri pe oră în mai puţin de
    5 secunde

    DS3 Crossback
    Un SUV premium de mici dimensiuni care poate fi comandat şi în versiunea electrică

    Peugeot e-Legend
    Un concept full-electric care aduce aminte de istoria brandului francez

    Skoda Vision RS
    Conceptul prezentat de Skoda este un hatchback hibrid cu performanţe de invidiat

    smart ForEase
    Smart împlineşte 20 de ani în 2018, iar conceptul prezentat la Paris a fost dezvoltat pentru a sărbători acest moment

    Mercedes GLE

    Mercedes Clasa A

    Hyundai i30 N Fastback
    O versiune mai rapidă şi mai arătoasă a bestsellerului coreean

    bmw seria 3

  • Despre carieră şi doar un strop de hygge

    Am avut câteva încercări de a face un start-up în timpul facultăţii, alături de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei”, descrie Mircea Giurcă încercarea antreprenorială din perioada facultăţii. Deşi nu le lipseau cunoştinţele de programare dobândite datorită profesorilor de la Colegiul Naţional Unirea din Focşani, care i-au încurajat permanent să meargă la olimpiade, nu stăteau prea bine la partea de marketing. „Aşa că am decis să ne împărţim (atribuţiile – n.red.) şi, practic, m-am apucat de învăţat marketing pe cont propriu.”
    Îşi aminteşte că atunci primiseră, pentru businessul pe care îl gândiseră ei, şi o ofertă de finanţare – destul de mică – de la un accelerator din Ucraina.

    „Dar era chiar în perioada Euromaidanului şi am decis, până la urmă, că nu suntem pregătiţi.” Au trecut mai bine de patru ani de atunci, dar Mircea Giurcă spune că i-ar plăcea să încerce, la un moment dat, o aventură de antreprenor în România. Şi speră ca mediul legislativ să fie mai uşor de navigat în viitor. 

    Cariera de angajat şi-a început-o în turism, la Tripsta, „una dintre cele mai mari agenţii de turism online din Europa la acel moment”. Poziţia de la Bucureşti a dat-o însă pe o alta la Copenhaga, unde s-a angajat la danezii de la Momondo. „Am plecat din ţară în aprilie 2015. Am avut doar câteva zile la dispoziţie să mă hotărăsc şi să fac bagajul, dar a fost o decizie uşoară. Nu m-am gândit însă că va fi ceva pe termen lung.”
    Era un internship de şase luni şi i s-a părut că ar putea să suplinească lipsa unei experienţe Erasmus în facultate. Mai era curiozitatea faţă de „cum se lucrează afară”, dar şi faptul că „eram îndrăgostit de brandul Momondo”. A fost singura aplicaţie de job pe care a trimis-o.
    Era primăvara lui 2015 şi Mircea Giurcă devenea, de la Copenhaga, responsabil pentru piaţa din România, unde compania daneză a înregistrat apoi o creştere rapidă a operaţiunilor, după cum spune chiar el.

    „Acum sunt head of performance markets şi, împreună cu echipa mea, suntem responsabili de creşterea prezenţei Momondo în nouă ţări din centrul şi estul Europei.” Echipa sa este formată din cinci persoane şi, împreună cu colaboratorii lor, asigură dezvoltarea prezenţei Momondo şi Kayak (un alt motor de căutare de călătorii din cadrul aceluiaşi grup) în nouă ţări, printre care Rusia, România, Olanda, Belgia, Ucraina şi Turcia. „Jobul meu actual presupune să dezvolt strategia de creştere a prezenţei Momondo pe mai multe pieţe şi, alături de echipa mea, avem şi responsabilitatea coordonării şi implementării, unde este cazul, a proiectelor de marketing.”
    Cum arată o zi din viaţa sa la birou?

    Este o persoană matinală, aşa că ajunge la birou devreme şi profită de linişte pentru a sorta lucrurile de care trebuie să se ocupe în ziua respectivă. Apoi încep să apară şedinţele şi situaţiile neprevăzute, care necesită atenţie imediată.
    „Momondo a fost achiziţionat în urmă cu un an de Kayak, parte a grupului Booking Holdings, deci suntem peste 1.000 de angajaţi în birouri diferite şi mediul este foarte dinamic.”

    Are noroc, după cum spune el, de cea mai eficientă echipă, aşa că reuşesc împreună să rezolve majoritatea lucrurilor până la sfârşitul zilei şi folosesc timpul rămas pentru a se gândi şi la proiectele pe termen mai lung.

    Recunoaşte că în timpul liber este mult mai dezorganizat. „Cultura daneză pune foarte mult accentul pe hygge (o relaxare dusă la paroxism), dar nici după atâta timp nu pot spune că am reuşit să stăpânesc arta locală de «a sta locului relaxat».” Aşa că, pe lângă ieşirile cu prietenii, face voluntariat într-o cafenea şi s-a tot antrenat în ultima perioadă pentru semimaratonul din Copenhaga.

    Ultima dată a venit acasă în urmă cu aproximativ două luni, iar anterior fusese înainte de Crăciun. Afirmă că a observat creşterea semnificativă a preţurilor faţă de anul trecut şi faptul că o bună parte din persoanele pe care le cunoaşte s-au mutat deja din România sau au intenţii serioase de emigrare.

    De acasă cel mai dor îi e de familie, prieteni şi evenimentele culturale locale. La polul opus, cel mai puţin dor îi este de lipsa de toleranţă faţă de alte opinii. „Deschiderea către diversitate şi multiculturalism a fost cea mai valoroasă lecţie pe care mi-a oferit-o experienţa de lucru în afară.”

    Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară? Când?
    Iau foarte serios în calcul opţiunea de a mă întoarce în ţară în viitor (5-10 ani), dacă va fi un context favorabil din punct de vedere socio-economic.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România. Infrastructura, educaţia şi birocraţia, care trebuie redusă.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Legat de trafic, peisajul este foarte diferit. Sunt piste de biciclete oriunde mergi în Copenhaga şi, adesea, acesta este cel mai rapid şi eficient mijloc de transport. La orele de vârf, traficul este asemănător cu cel de weekend în Bucureşti. Probabil contribuie şi taxele de până la 150% pentru înregistrarea maşinilor, ceea ce îi motivează pe locuitori să opteze pentru biciclete sau transportul în comun.
    Danemarca este în top 5 mondial în ceea ce priveşte consumul de cafea/persoană, aşa că sunt cafenele cu varietate foarte mare oriunde întorci capul. Îmi place densitatea (mai ales dimineaţa!), dar în privinţa atmosferei prefer, oricând, cafenelele din Bucureşti. Scena culinară este extrem de diversă. De la multitudinea locurilor cu stele Michelin (despre care nu îmi pot da cu părerea) la concentrări de mâncare gourmet (recomand neapărat o vizită în Torvehallerne) sau experienţe inedite (cea mai interesantă a fost de departe la un local improvizat cu specific sirian), există ceva pentru toată lumea. Mai puţin mâncarea tradiţională, capitol la care orice gospodină din România ar putea câştiga detaşat lupta cu orice restaurant cu specific danez (vedeta bucătăriei lor fiind un sandviş numit Smørrebrød).

  • Declin ISTORIC: Cea mai mare piaţă auto a lumii se PRĂBUŞEŞTE

     Achiziţiile de autoturisme de către dealeri s-au prăbuşit pentru a treia lună consecutiv, a anunţat un grup din industrie. În contextul deteriorării continue a relaţiilor comerciale cu SUA şi cu vânzările auto în creştere modestă deja, industria s-ar putea confrunta cu prima contracţie din anii ‘90 cel puţin.
     
  • BREAKING: Un feribot cu 335 de persoane la bord a luat foc după o explozie în sala motoarelor

    Feribotul a transmis un semnal de alertă la ora 10.45 GMT (13.45, ora României), iar armata lituaniană a trimis un elicopter spre navă.

    Alte două elicoptere sunt pregătite să intervină, a transmis un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene lituaniene.

    Feribotul circulă între portul german Kiel şi Klaipeda, Lituania, având la bord 335 de pasageri şi membri ai echipajului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jucătorii mari încep să abandoneze „bătrânul” diesel: Porsche anunţă că va produce doar maşini cu motoare hybrid sau total electrice

    Producătorul nemţesc Porsche anunţă că renunţă la motoarele diesel şi că se va concentra exlcusiv pe tehnologie electrică şi hybrid, după ce nu va mai produce maşini cu motoare de tip diesel, potrivit CNN.

    Anunţul vine la doar cinci luni după ce un manager senior din cadrul Porsche în Germania a fost arestat în legătură cu scandalul Dieselgate care vizează compania-mamă a brandului – Volkswagen.

    Doar 12% din vânzările globale ale Porsche au fost reprezentate de maşini diesel în 2017. Compania nu a mai avut maşini diesel în portofoliu încă din luna februarie şi nu a mai oferit un model diesel pentru SUA încă din noiembrie 2015, potrivit unui purtător de cuvânt al Porsche.

    Porsche a declarat pentru presă la acel moment că cererea pentru vehicule electrice şi pentru cele hybrid a explodat, în timp ce piaţa pentru diesel se micşorează.

  • Viaţa în oraşul spaniol care a INTERZIS MAŞINILE. “Pentru mine, aici e Paradisul” – GALERIE FOTO

    În Pontevedra, oraşul spaniol care a oprit traficul în centru şi a impus reguli stricte de circulaţie la periferie, oamenii nu strigă unii la alţii, sau o fac mai rar. 
     
    Nu eşti deranjat de turaţia motoarelor, de claxoane enervante, de scârţâit de roţi, şi nu trebuie să ţipi pentru a acoperi larma iscată de trafic, sunet specific pentru multe oraşe spaniole.
     
    În schimb, ceea ce poţi auzi este cântecul păsărilor, clinchetul linguriţelor care amestecă cafeaua sau vocea oamenilor. Profesorii nu trebuie să stea cu grijă că vreunul din copii ar putea sări în stradă.

    Miguel Anxo Fernández Lores este primar al oraşului din 1999. Înainte de a primi mandatul, traficul depăşea, pe strada unde are amplasat biroul, 14.000 de maşini pe zi. După ce a devenit primar, lună Lores a pavat cu granit, într-o singură lună, toţi cei 300.000 de metri pătraţi din centrul medieval.

    „Centrul istoric a fost mort”, spune el, citat de The Gurardian. „Acesta a fost un oraş în declin, poluat, şi au fost multe accidente de trafic. Majoritatea persoanelor care au avut şansa de a pleca au făcut acest lucru. La început ne-am gândit să îmbunătăţim condiţiile de trafic, dar nu am putut să găsim un plan funcţional. În schimb, am decis înapoiem spaţiul public locuitorilor şi, pentru a face acest lucru, am decis să scăpăm de maşini”.

    Aşa că au oprit autoturismele care traversează oraşul şi au scăpat de parcările de pe străzi, deoarece oamenii care caută un loc unde să parcheze sunt cei care cauzează cea mai mare aglomeraţie. Au închis toate parcările de la suprafaţă, din centrul oraşului, şi au deschis parcări subterane şi la periferie, cu peste 1.600 de locuri libere şi au redus limita de viteză la 30 km / h.

    „Dacă cineva vrea să se căsătorească în zona fără autovehicule, mirele şi mirele pot veni într-o maşină, dar toţi ceilalţi trebuie să meargă pe jos”, spune el. “La fel este şi în cazul înmormântărilor.”

    Beneficiile sunt numeroase. Pe aceleaşi străzi în care au murit 30 de persoane în urma accidentelor de circulaţie în perioada 1996-2006, doar trei oameni au murit în următorii 10 ani şi nici unul din anul 2009. Emisiile de CO2 au scăzut cu 70%, aproape trei sferturi din călătorii sunt făcute cu bicicleta, iar în timp ce populaţia altor oraşe din regiune se diminuează, Pontevedra a câştigat 12.000 de locuitori noi. De asemenea, refuzul autorităţilor de a semna aprobări pentru marile centre comerciale a însemnat că întreprinderile mici – care nu au putut să reziste crizei economice spaniole îndelungate – au reuşit să rămână pe linia de plutire.

    „Problema este că dimineaţa, pe cele câteva străzi unde automobilele sunt permise, există blocaje în trafic”, spune Ramiro Armesto, un locuitor din oraşul spaniol. „Nu există nici un transport public de la parcările auto în centru. Pe de altă parte, am locuit în Valencia şi în Toledo, dar nu am trăit niciodată într-un oraş cu un trai la fel de uşor ca aici”. Un altul, Raquel García spune: „Am locuit în Madrid şi în multe alte locuri şi pentru mine acest oraş este ca un paradis. Chiar dacă plouă, merg peste tot. Este, de asemenea, un loc minunat pentru a avea copii “.

    Lucrările au fost finanţate pe plan local şi nu au primit niciun ajutor din partea administraţiei regionale sau centrale.

  • Zeci de zboruri au fost anulate din cauza erupţiei unui vulcan în Bali

    Zeci de zboruri de pe aeroportul din Bali au fost anulate joi, în urma erupţiei unui vulcan pe insula indoneziană, relatează Reuters.

    Erupţia vulcanului Mount Agung a creat un nor de cenuşă de peste doi kilometri înălţime, care a cauzat anularea mai multor zboruri, situaţie care a afectat sute de persoane.

    Companiile aeriene au decis să anuleze zborurile deoarece cenuşa vulcanică din aer ar putea să deterioreze motoarele aeronavelor, să înfunde sistemele de răcire şi să reducă vizibilitatea. Deşi conducerea aeroportului a decis să nu modifice programul aeronavelor, mai multe companii aeriene au considerat că este mai bine să îşi anuleze zborurile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elon Musk anunţă noua variantă de Tesla Model 3: Va costa peste 70.000 de dolari şi va avea două motoare. „Maşina se conduce bine chiar dacă unul dintre motoare cedează”

    Elon Musk a sporit freamătul opiniei publice cu privire la Tesla Model 3, anunţând că noua variantă după facelift va fi mai bună, mai fină şi va avea abilitatea de a „întrece orice maşină din clasa ei”, potrivit CNBC.

    Într-o serie de postări pe platforma socială Twitter, CEO-ul Tesla a anunţat că lucrează la două versiuni separate ale maşinii, cu două motoare care sunt „optimizate pentru putere şi autonomie”.

    Acesta a subliniat o serie de specificaţii: tracţiune integrală, care generează o viteză maximă de 250 km/h, poate atinge suta de kilometri în mai puţin de patru secunde şi are autonomie de până la 500 km.

    Preţul modelului va pleca de la 78.000 de dolari, mai scump decât un BMW M3 – 67.000 dolari.

    Musk susţine că performanţa tracţiunii integrale de pe Model 3 „va întrece orice altceva din aceeaşi clasă”.

    „Două motoare pentru Tesla înseamnă că este un motor în faţă şi unul în spate. Unul este optimizat pentru putere, iar unul pentru autonomie. Maşina se conduce bine chiar dacă unul dintre motoare cedează”, a scris Musk într-o postare pe Twitter.

  • Proces pentru România: Uniunea Europeană dă în judecată România, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Ungaria pentru că nu au respectat limitele de poluare

    România primeşte o lovitură din partea Uniunii Europene, fiind dată în judecată alături de Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Ungaria, pentru că nu ar fi respectat limitele de poluare impuse de structura europeană, inclusiv pentru motoarele diesel, potrivit Bloomberg.

    Astfel, motoarele diesel primesc o nouă lovitură. Printre victimele acestui proces ar putea fi companii precum Volkswagen, Daimler şi BMW în principal, deoarece industria auto din Germania se bazează mult mai mult pe motoarele diesel decât oriunde în lume.

    Acţiunile Uniunii Europene vor alimenta nemulţumirea celor care se luptă să scoată motoarele diesel de pe şoselele Germaniei.

    Inevitabilul s-a produs: Uniunea Europeană a început procesul împotriva României. Ce se va întâmpla de acum cu românii

    McDonald’s, ce lovitură! Decizia fulger luată de lanţul de fast-food. ”Nu mai facem faţă”

    Cum reuşeşte un tânăr să facă 100.000 de dolari pe lună cu un site. Ideea SIMPLĂ pe care oricine o poate pune în practică

    Noul paradis al bogaţilor planetei: Oraşul unde orice vis devine realitate, dacă ai suficienţi bani

    În procesul Comisiei Europene împotriva României, Germaniei, Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Ungariei, se menţionează că aceste ţări au eşuat în a se conforma limitelor de oxid de nitrogen emis în aer de trafic, industrii şi agricultură.

    Uniunea Europeană a anunţat că a trimis astăzi scrisori de avertizare Germaniei şi altor state membre în care cere informaţii detaliate cu privire la modalitatea în care sunt verificate autovehiculele care ajuns la şosele, ca parte a anchetei Dieselgate.

    Motoarele diesel sunt principalii emitenţi de oxid de nitrogen, care cauzează probleme respiratorii şi este legat de mai multe morţi premature. Sub jurisdicţia europeană, statele membre sunt obligate să menţină emisiile sub 40 de micrograme per metru cub.

    În 2017, la şapte ani de la deadline-ul din 2010, nivelul mediu de emisii în Stuttgart, casa Mercedes-Benz şi a Porsche, era dublu faţă de nivelul permis.

    Peste 65 de oraşe germane nu au reuşit să se conformeze limitelor.

    Ţările date în judecată „au primit destule ultimatumuri în ultimul deceniu pentru a rezolva situaţia”, a transmis Karmenu Vella, Comisar European pentru Mediu. „Este convingerea mea că decizia de azi va îmbunătăţi foarte mult viaţa cetăţenilor mult mai rapid”.