Tag: motiune simpla

  • Alina Gorghiu spune că ia în calcul depunerea unei moţiuni simple împotriva lui Gabriel Oprea

    Alina Gorghiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că de patru zile ministrul de Interne, Gabriel Oprea, nu făcut nicio lămurire în cazul accidentului în urma căruia poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a decedat, susţinând că atunci când este vorba de pierderi de vieţi omeneşti lipsa de transparenţă este ”inacceptabilă”.

    În acelaşi context, Gorghiu a spus că se impune demisia lui Gabriel Oprea sau demiterea acestuia de către premierul Victor Ponta.

    ”Sunt în continuare întrebări la care Oprea nu a răspuns. Şi vorbim de patru zile de tăcere de când poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în misiune. Se distruge credibilitatea instituţiilor, în primul rând a Ministerului de Interne, a cărui credibilitate trebuie apărată de oricine, inclusiv de ministru, dar, iată, că se refuză o explicaţie, o reparaţie morală, familia merită toate explicaţiile despre ce s-a întâmplat acolo. Dacă aceste lămuriri nu vor fi făcute publice, atunci se impune o demisie, e un gest necesar, iar dacă nu va fi, se impune demiterea de către premierul Ponta”, a declarat Alina Gorghiu.

    Ea a adăugat că, luni, va propune conducerii PNL şi grupurilor parlamentare o discuţie privind ”pârghiile parlamentare” care pot face lumină în cazul accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, luând în calcul, inclusiv, depunerea unei moţiuni simple împotriva lui Gabriel Oprea.

    ”Vorbim de mijloace parlamentare: o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, o comisie de anchetă, interpelări şi orice mijloc parlamentar care va reuşi să lămurească o situaţie pe care avea obligaţia domnul Oprea să o lămurească. Nu a făcut-o, noi punem interesul public înaintea oricărui interes politic. Luni, vom discuta cu grupurile parlamentare, vom discuta şi vom opta pentru pârtia parlamentară cea mai eficientă. Putem face interpelări faţă de diverse instituţii, să chemăm ministrul în Parlamentar, sunt multe pârghii pe care le vom analiza şi luni vă vom prezenta decizia pe care grupurile parlamentare o vor lua”, a mai spus Gorghiu.

    Joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu i-a solicitat demisia lui Gabriel Oprea în cazul în care nu va da explicaţii urgente legate de condiţiile în care s-a produs accidentul în urma căruia poliţistul care însoţea coloana oficială a vicepremierului a decedat, precizând că trebuie să răspundă la mai multe întrebări.

    “Dacă vicepremierul Gabriel Oprea nu lămureşte urgent şi complet toată situaţia nu există altă soluţie decât demisia sau demiterea acestuia”, scria Alina Gorghiu pe Facebook.

    Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a decedat marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

    La două zile de la producerea accidentului, Poliţia Capitalei a confirmat că poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului de Interne Gabriel Oprea, sursa citat susţinând că după producerea accidentului coloana oficială a fost oprită şi s-au dispus măsuri pentru acordarea primului ajutor.

    În cazul accidentului se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.

    Poliţistul Bogdan Gigină a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, în prezenţa a sute de colegi îmbrăcaţi în uniforme.

  • România lucrurilor 
încă nefăcute

    Semnată de 109 deputaţi PNL, PND (fost PPDD), PMP şi neafiliaţi, moţiunea n-a fost votată nici măcar de toţi semnatarii, bilanţul la urnă fiind 96 de voturi şi 184 de voturi contra. PNL n-a avut succes nici la votul în Cameră asupra încuviinţării cererii DNA de urmărire penală a lui Laszlo Borbely de la UDMR, unde 125 de deputaţi au votat pentru şi 154 contra, în condiţiile în care PNL şi-a pus deputaţii să voteze la vedere, ca să nu fie suspectaţi că se opun justiţiei.

    Următorul test, unul decisiv, ar fi posibila moţiune de cenzură care ar urma să fie depusă de PNL dacă guvernul Ponta insistă să treacă noul Cod fiscal prin asumarea răspunderii în parlament în loc să-l propună spre dezbatere. După ce şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a trimis o scrisoare deschisă foştilor colegi din PNL, propunându-le un armistiţiu pe tema Codului fiscal, cu argumentul că acesta este „cea mai liberală reformă fiscală din 2004, de la introducerea cotei unice“, PNL l-a in-vitat în parlament pe ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, ca să le explice cum vrea guvernul să com-penseze pierderile de venituri rezultate din aplicarea facilităţilor fiscale incluse în Cod, întâlnirea ur-mând să aibă loc la 17 martie.

    Premierul Victor Ponta a declarat că guvernul îşi va asuma răspunderea în parlament pentru proiec-tul Codului fiscal, care va fi gata în jur de 18-20 martie, numai dacă liberalii blochează adoptarea acestuia, adăugând că apreciază faptul că acestora le-a venit „mintea de pe urmă“ şi nu mai combat propunerile PSD în materie fiscală.

    În lipsa unei perspective clare de dărâmare rapidă a guvernului, liberalii încep încet-încet să se re-orienteze spre gherila normală pentru un partid de opoziţie care vrea pur şi simplu să cucerească simpatiile electoratului: copreşedinta Alina Gorghiu a anunţat că PNL va propune până la finele lui martie un proiect legislativ pentru votul în diaspora, incluzând mărirea numărului de parlamentari pentru diaspora, „ca rezultat al consultărilor cu societatea civilă“.

    Aceasta intervine însă după ce PSD şi PNL s-au înţeles în Comisia de cod electoral ca românii din străinătate să fie reprezentaţi de 2 senatori şi 5 deputaţi la viitoarele alegeri, singurul protest ulterior venind din partea PMP, care a cerut 10 deputaţi şi 5 senatori pentru diaspora. Cât despre programul de guvernare al PNL, potenţialul premier din umbră Cătălin Predoiu a explicat că documentul a început să fie dezbătut în grupurile parlamentare ale partidului şi că va fi definitivat până la sfârşitul lunii, urmând ca pe baza lui PNL să-i cheme la luptă contra guvernului pe toţi parlamentarii „care vor să facem România lucrurilor bine făcute“.

  • PNL a depus la Cameră o moţiune simplă având ca temă fondurile europene în guvernarea PSD

    “Aş dori să anunţ depunerea unei moţiuni simple, este semnată de 109 deputaţi ai PNL şi ai grupului Democrat şi Popular şi de mai mulţi deputaţi neafiliaţi. Titlul moţiunii este «Fondurile europene în guvernarea PSD – între Făt-Frumos şi Fata Morgana»”, a declarat Orban.

    Potrivit unui comunicat al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, moţiunea face o trecere în revistă a principalelor Programe Operaţionale şi situaţia lor în acest moment, “în condiţiile existenţei unui risc foarte mare de pierdere a fondurilor europene din cauza guvernării lui Victor Ponta”.

    “Cea mai gravă situaţie se înregistrează la POS Transport, unde proiectele înregistrează întârzieri faţă de termenele contractuale (proiectele de reabilitare a căii ferate Sighişoara-Coşlariu şi Coşlariu-Simeria) sau au termene de finalizare după 31 decembrie 2015 (autostrăzile Sebeş-Turda loturile 3 şi 4, Lugoj-Deva loturile 2,3,4). În aceste cazuri, România ar putea fi nevoită să acopere de la bugetul de stat întreaga valoare”, susţin liberalii.

    Potrivit semnatarilor moţiunii, “POS Mediu utilizează aceeaşi strategie riscantă ca la POS Transport, respectiv negocierea de posibile fazări cu Comisia Europeană prin identificarea unor proiecte retrospective, deja începute de autorităţile locale, care să se încadreze în obiectivele programului şi în normele europene în ceea ce priveşte oportunitatea investiţiei şi realizarea achiziţiei publice”.

    “În ceea ce priveşte POSDRU, programul funcţionează după legi proprii, altfel nu ne putem explica apariţia celor peste 100 de instrucţiuni publicate până acum. Mai mult, linia de finanţare pentru proiecte în domeniul economiei sociale a fost lansată cu întârziere, iar românii din Diaspora sunt amăgiţi cu fonduri pentru proiecte cu durata de 7 luni, dar apelul nu a fost nici acum lansat. Pe POSCCE există în continuare o pre-suspendare de la Comisia Europeană pentru axa proiectelor IT în urma unui audit în urma căruia au fost descoperite probleme la achiziţiile publice. În plus, Programul Operaţional Competitivitate, urmaşul POSCCE, este aprobat de anul trecut şi ar fi trebuit să fie deja lansate apelurile de proiecte. PO Asistenţă Tehnică, programul cu cea mai mică alocare totală, de doar 170 de milioane de euro, şi care trebuia să asigure asistenţă tehnică pentru autorităţile de management, organismele intermediare şi beneficiari, are una din cele mai mici rate de absorbţie, de doar 45%. În cazul POR se observă, în primul rând, calitatea slabă a proiectelor depuse, un număr mare de proiecte fiind respinse – 4.061 (o rată mare, de 40%) şi un ritm redus de evaluare al acestora, din cauza lipsei de specialişti în evaluarea de proiecte”, mai susţin liberalii.

    Potrivit comunicatului grupului parlamentar PNL, “cea mai mare problemă este la Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, care are cea mai mare alocare şi reuneşte finanţarea pentru infrastructura de transport, energie şi mediu. Acest program depinde şi de validarea de către Comisia Europeană a Master – Planului general de transport, document aflat în consultare public, fără a fi însoţit însă şi de strategia de implementare”.

    Deputaţii PNL, prin intermediul moţiunii simple pe tema fondurilor europene, îi solicită ministrului Eugen Teodorovici să vină în Parlament pentru a da explicaţii cu privire la situaţia ratei de absorbţie.

  • Pricopie, în plenul Camerei: Într-un timp foarte scurt manualele digitale vor fi în şcoli

    ”Subiectul manualelor este unul extrem de complicat şi din păcate de multe ori aici mai mult găsim interese comerciale decât interesele elevilor. În ultimii zece ani, Ministerul Educaţiei nu a aprobat nicio procedură de împrospătare a manualelor, de aceea noi avem în sistem manuale aprobate chiar şi în urmă cu 14-15 ani”, le-a spus Pricopie deputaţilor.

    El a arătat că ”procedura de împrospătare a manualelor” a început anul trecut în februarie, în momentul în care a fost aprobată programa şcolară, iar licitaţia a început în 8 februarie 2014.

    ”Sunt o serie de etape procedurale care au împiedicat semnarea contractelor înainte de 15 septembrie. Într-un timp foarte scurt, manualele digitale care înseamnă de fapt manualul vechi plus componenta digitală a fiecărui manual, deci, într-un timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în şcoli. Până atunci, manualele vechi funcţionează în unităţile de învăţământ”, a explicat ministrul Educaţiei.

    El a mai spus că va continua procesul de conectare la Internet a unităţilor de învăţământ, pentru că nu se poate vorbi de manuale digitale dacă şcolile nu sunt conectate la Internet.

    ”Manualele digitale vor intra anul acesta pentru clasele I şi a II-a, urmând ca în următorii trei-patru ani toate manualele să fie revizuite”, a adăugat Pricopie.

    Ministrul a mai spus că astăzi promovabilitatea pentru promoţia 2014 la Bacalaureat este 71%, că bugetul educaţiei în 2010 a fost cel mai mic din istoria educaţiei şi că acesta a crescut gradual astfel încât în momentul de faţă a ajuns la 22 de miliarde de lei.

    Remus Pricopie a vorbit şi despre faptul că Guvernul a adoptat luni o orodonanţă de urgenţă care prevede reintroducerea unui sprijin financiar pentru cadrele didactice pentru dezvoltarea profesională. ”Este vorba despre celebrul program suta de euro pentru cărţi, care de data aceasta se ridică la 150 de euro”, a adăugat ministrul Educaţiei.

    În moţiunea simplă iniţiată de ACL şi intitulată ”PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi”, deputaţii PNL şi PDL critică situaţia din sistemul de învăţământ şi cer demisia ministrului Educaţiei.

    La o săptămână de la începerea anului şcolar, scandalul noilor manuale şcolare continuă. Protagoniştii acestuia erau, şi luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Federaţia Editorilor din România (FER).

    MEN a anunţat, luni, că a fost finalizată procedura de reevaluare a ofertelor de manuale pentru clasele I şi a II-a, ţinând cont de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în timp ce Federaţia Editorilor continua să reclame fraudarea licitaţiei, în favoarea câştigătorilor iniţiali.

    În 18 septembrie, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I şi a II-a, iar în acest sens inspectoratele şcolare judeţene au obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile existente.

    Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

    Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

    Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

    O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina “celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

  • Moţiunea simplă ”Ministerul MTO – minciună, taxare, oprirea economiei”, respinsă

    Moţiunea a fost dezbătută în şedinţa de marţi a Camerei.

    La dezbateri, ministrul Finanţelor Ioana Petrescu a declarat că nu crede că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă, ea apreciind că treaba Executivului este să creeze un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă.

    Moţiunea a fost semnată de 108 deputaţi PNL şi PDL.

     

     

  • Iohannis: Deputaţii PNL vor vota pentru ridicarea imunităţii şi vor semna moţiunea pe justiţie

     Iohannis a spus că le-a prezentat deputaţilor PNL deciziile BPN privitoare la imunitate şi la iniţierea moţiunii simple pe tema justiţiei.

    ”Linia directoare a PNL, după decizia de ieri, este că noi vom vota în aceste situaţii pentru încuviinţare. Am explicat colegilor şi colegelor de ce s-a luat această hotărâre şi cum vom continua”, a declarat liderul PNL.

    El a precizat că moţiunea simplă pe tema justiţiei, iniţiată împreună cu PDL, va fi semnată şi depusă miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL şi PNL anunţă moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe cazul Duicu

     El a arătat, după şedinţa BPN al PDL, că această moţiune simplă va fi depusă în sesiune extraordinară şi a menţionat faptul că Parlamentul trebuie să ştie exact ce a făcut premierul în cazul Duicu.

    “PDL şi PNL vor depune o moţiune simplă pe tema implicării politicului în justiţie în cazul Duicu. Îl vom chema pe domnul ministru al Justiţiei, Cazanciuc, să ne explice cum au stat lucrurile în cazul nominalizării doamnei Ponea, soţia fostului şef al IJP Mehedinţi, aflat în arest, pentru funcţia de procuror şef al secţiei judiciare a DNA. Rechizitoriul DNA arată clar că Victor Ponta şi PSD încearcă din răsputeri să politizeze instituţiile de aplicare a legii, Ministerul de Interne, Parchetul şi Ministerul Justiţiei”, a precizat Blaga.

    Premierul Victor Ponta a declarat că nu l-a chemat niciodată pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, la Guvern pentru a se întâlni cu fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Economiei: Probabil în aprilie se va face ultima creştere de preţuri la gaze naturale

    “Aşa cum bine ştiţi, energia electrică este liberalizată de la 1 ianuarie, în afară de consumatorul casnic, iar probabil că în luna aprilie ANRE va face ultima mărire de preţuri în domeniul gazelor naturale, urmând ca tot în anul acesta să dăm drumul la bursa de gaze, ceea ce sperăm ca preţul să aibă o anumită stabilitate şi pe piaţa gazelor din România. Aici nu am făcut altceva decât să respectăm Memorandumul încheiat cu Comisia Europeană şi FMI şi facem eforturi ca preţul gazelor naturale să nu ajungă la calendarul care a fost stabilit până la sfârşitul anului 2014, adică cumva preţul să scadă faţă de cel pe care-l ştiţi dumneavoastră din înţelegerea cu Fondul”, a afirmat Niţă, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PDL “Sectorul energetic, ruinat de mafia PSD-istă”.

    El a criticat guvernarea PDL pentru situaţia din sistemul energetic, arătând că a preluat un sistem cu instalaţii învechite.

    “În ceea ce priveşte creşterea accizelor la carburanţi. Păi, aţi uitat sintagma «aici sunt banii dumneavoastră», chiar aţi uitat-o? Doriţi să facem autostrăzi în România, cu ce bani? Avem nevoie de aceşti bani pentru a putea să investim în infrastructură. Deci, faptul că vă opuneţi la această taxă mi se pare o ipocrizie, dar, mă rog, este problema dumneavoastră”, a mai spus Constantin Niţă.

    Votul asupra moţiunii va fi dat marţi de Camera Deputaţilor.

  • PDL a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă “Taxarea până la capăt, USL te vrea sărac!”

     “Vă comunic că grupurile PDL şi PPDD vor depune moţiunea simplă «Taxarea până la capăt, USL te vrea sărac!». V-o predau domnule preşedinte de şedinţă”, a precizat Toader, după care a înaintat moţiunea preşedintelui de şedinţă ViViorel Hrebenciuc

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă

     Moţiunea a fost dezbătută în plenul Camerei în şedinţa de luni.

    Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, la dezbateri, că moţiunea opoziţiei pe tema CFR Marfă are “un stil literar-politicianist”, în timp ce reprezentanţii PDL au criticat eşuarea privatizării.

    Conducerea PDL a decis în şedinţa de la începutul săptămânii trecute depunerea la Camera Deputaţilor a unei moţiuni simple pe tema privatizării CFR Marfă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro