Tag: model

  • Bijuterii pe alese: businessul care îi lasă pe clienţi să aleagă pietrele preţioase pe care vor să le poarte

    Prin faţa clienţilor care vin la Gem Bar din magazinul londonez Harrods nu defilează însă farfurioare cu sushi, ci pietre preţioase din care le pot alege pe cele pe care le doresc într-o bijuterie, scrie The Telegraph.

    Instalat în zona de bijuterii de lux a magazinului, Gem Bar propune potenţialilor cumpărători câte 60 de pietre preţioase şi semipreţioase, printre care safire, spineli, turmaline sau topaze, şi este menit să educe lumea cu privire la varietatea de nestemate care există, pe lângă cele mai cunoscute, cum ar fi diamantele,  smaraldele sau rubinele, susţin oficialii de la Amrapali.

    Odată aleasă piatra preţioasă sau semipreţioasă, clientul discută cu designerii companiei pentru a se decide cum să arate accesoriul în care va fi montată aceasta, iar în cazul în care nu-i place nimic din cele 60 expuse, are acces la o gamă mai largă din depozit. Pietrele care trec prin faţa cumpărătorilor au preţuri care încep de la 1.000 de euro şi pot ajunge la circa 500.000 de euro, în cazul turmalinei Paraiba, o varietate de turmalină extrasă dintr-o mină anume din statul brazilian Paraiba, iar bijuteriile în care sunt montate pot fi gata în câteva zile ori câteva săptămâni în caz că sunt mai complexe şi trebuie lucrate în atelierul de la sediul central de la Jaipur, din India, al casei producătoare de bijuterii. 

  • Fitbit introduce Fitbit Pay pentru plata cu ceasul şi în modelul Versa 2

    Compania Fitbit a lansat a doua versiune a smartwatch-ului Versa 2, odată cu care aduce pentru utilizatori posibilitatea de a plăti cu dispozitivul prin intermediul Fitbit Pay.

    „Noul produs se bazează pe funcţionalităţile predecesorului Fitbit Versa, dar aduce în plus şi opţiuni noi cum ar fi aplicaţia Spotify şi informaţii mai detaliate despre calitatea somnului prin funcţia Sleep Score. Ne dorim să creştem numărul utilizatorilor de smartwatch-uri şi să îi încurajăm să folosească beneficiile tehnologiei în avantajul lor”, spune James Park, co-fondator şi CEO Fitbit.

    Noul model va fi disponibil în România odată cu a doua jumătate a lunii septembrie.

    „De asemenea, cu ajutorul aplicaţiei Spotify pot asculta muzica şi podcasturile preferate. Miile de aplicaţii şi feţe de ceas, alături de posibilitatea activării ecranului Always-On fac din Versa 2 un produs versatil datorită informaţiile despre sănătate şi fitness pe care le oferă. Nu în ultimul rând, Versa 2 are autonomie a bateriei de peste 5 zile, având acelaşi preţ ca al predecesorului Fitbit Versa”, adaugă reprezentanţii companiei.

    Fitbit Pay era până acum disponibil doar pe modelul Versa 1 Special Edition. În România platforma funcţionează cu Banca Transilvania, Orange Money şi Revolut. 

     

  • Fitbit introduce Fitbit Pay pentru plata cu ceasul şi în modelul Versa 2

    Compania Fitbit a lansat a doua versiune a smartwatch-ului Versa 2, odată cu care aduce pentru utilizatori posibilitatea de a plăti cu dispozitivul prin intermediul Fitbit Pay.

    „Noul produs se bazează pe funcţionalităţile predecesorului Fitbit Versa, dar aduce în plus şi opţiuni noi cum ar fi aplicaţia Spotify şi informaţii mai detaliate despre calitatea somnului prin funcţia Sleep Score. Ne dorim să creştem numărul utilizatorilor de smartwatch-uri şi să îi încurajăm să folosească beneficiile tehnologiei în avantajul lor”, spune James Park, co-fondator şi CEO Fitbit.

    Noul model va fi disponibil în România odată cu a doua jumătate a lunii septembrie.

    „De asemenea, cu ajutorul aplicaţiei Spotify pot asculta muzica şi podcasturile preferate. Miile de aplicaţii şi feţe de ceas, alături de posibilitatea activării ecranului Always-On fac din Versa 2 un produs versatil datorită informaţiile despre sănătate şi fitness pe care le oferă. Nu în ultimul rând, Versa 2 are autonomie a bateriei de peste 5 zile, având acelaşi preţ ca al predecesorului Fitbit Versa”, adaugă reprezentanţii companiei.

    Fitbit Pay era până acum disponibil doar pe modelul Versa 1 Special Edition. În România platforma funcţionează cu Banca Transilvania, Orange Money şi Revolut. 

     

  • PRIMUL oraş din România care ar putea introduce vinieta pentru maşinile înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, după modelul Firea

    Primarul oraşului Comarnic, Sorin Popa, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că localitatea este la fel de poluată ca şi Bucureştiul, în momente de vârf, în concedii şi vacanţe.

    Maşinile formează, în Comarnic, cozi pe kilometri întregi, vara şi iarna, spre Valea Prahovei.

    Tocmai de aceea, Popa consideră că o taxă pentru maşinile înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov „nu e o ideea rea”.

    „E la fel de poluat (Comarnic n.r.) ca şi Bucureştiul, în momente de vârf, în concedii şi vacanţe. Nu am pe ce pune taxă, deocamdată. Trebuie găsită o cale legală. Hotărârea nu are cum să fie dată de Consiliul Local pentru că DN1 aparţine CNAIR. Mi-ar plăcea să-mi consolideze bugetul această taxă. Ideea nu e rea, trebuie găsită calea legală însă”, a declarat Sorin Popa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandal cu un model chinez din cauza unui tricou Versace care prezenta drept ţări Hong Kong şi Macao

    O actriţă şi cântăreaţă din China, Yang Mi, ambasadoare a mărcii Versace, a anunţat că a reziliat contractul cu celebra casă de modă, ca răspuns la o creaţie vestimentară în care două oraşe ale Chinei, Hong Kong şi Macao, sunt trecute ca ţări.

    Considerat de modelul chinez ca un afront, ambele sunt clasificate drept regiuni administrative speciale ale Chinei, care au guverne semi-autonome pe continent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Valeriu Irimescu, director general Rocavera

    Pe Valeriu Irimescu l-a atras încă din facultate gândul de a se implica în businessul familiei. Tatăl său, antreprenorul Dragoş Irimescu, fondase Depaco, producător de acoperişuri, al cărui control a fost preluat în ultimul an de grupul Teraplast. Imediat ce şi-a finalizat studiile, a început să lucreze pentru Depaco, unde a ocupat mai multe funcţii, până la cea de director general, în care a stat mai mult de doi ani, până la sfârşitul lui 2018.

    După vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către Teraplast, familia Irimescu s-a orientat către un nou segment de piaţă, cumpărând o fabrică de prelucrare a pietrei în Băicoi, judeţul Prahova, business care funcţionează sub umbrela Rocavera. Acolo, Valeriu Irimescu este în prezent director general. Secretul în familia Irimescu a fost separarea dintre problemele de la birou şi relaţiile de acasă. „În prezent, ne concentrăm pe dezvoltarea companiei Rocavera, dar şi pe proiectele imobiliare pe care le avem în desfăşurare în Bucureşti. În ceea ce priveşte aceste afaceri, suntem siguri că ele vor rămâne şi pe viitor proiecte de familie”, spune Valeriu Irimescu.

    În prezent, în afară de Rocavera – pentru care Dragoş Irimescu estima afaceri de un milion de euro în primul an de funcţionare – familia Irimescu mai are afaceri şi în domeniul imobiliar. Familia investeşte 6 milioane de euro într-un complex cu patru blocuri în zona Străuleşti din Bucureşti şi încă 2 milioane de euro pentru un proiect de locuinţe în zona Băneasa.

  • S-a alăturat Holcim la 21 de ani, iar acum conduce unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale companiei – VIDEO

    Vlad Ungureanu se autodescrie drept „intraprenor” în cadrul proiectului StartCasa dezvoltat de Holcim România, fiind responsabil de managementul general al acestui proiect.

    StartCasa este o platformă care, cu ajutorul designerilor, oferă soluţii de amenajare interioară.  La dezvoltarea acestui proiect lucrează o echipă formată din zece oameni, angajaţi şi colaboratori în regim de freelance. El spune că vara anului 2018 a reprezentat un punct de cotitură pentru echipa StartCasa, când proiectul a trecut de la scopul educaţional  pe care îl avea iniţial la un business de sine stătător. Acesta a înregistrat în primul semestru de activitate 300 de clienţi, pentru care au realizat proiecte de amenajări interioare, şi o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro, „iar 2019 a venit cu creşteri pe toate palierele, dublând numărul clienţilor, dar şi veniturile”.

    Ungureanu s-a alăturat echipei Holcim România printr-un program de internship la vârsta de 21 de ani şi a ales să îşi continuie parcursul în departamentul de logistică. Un an şi jumătate mai târziu a preluat rolul de conducere a echipei care gestiona sistemele digitale de logistică, precum preluarea şi planificarea comenzilor (order management), punctele de încărcare din fabrici (dispatching system), cât şi monitorizarea flotei de camioane (fleet management).

    La 24 de ani a preluat proiectul StartCasa, care la acel moment, în anul 2016, se afla în stadiul de idee. „Pentru mine această oportunitate a fost perfectă, deoarece îmi doream să mă orientez spre zona de antreprenoriat.” Vlad Ungureanu este absolvent al Facultăţii de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE. El spune că a avut o mare expunere la mediul internaţional încă din facultate şi, ulterior, în grupul LafargeHolcim, unde a făcut parte dintr-o echipă europeană de îmbunătăţire a sistemelor logistice şi de dezvoltare a iniţiativelor internaţionale digitale. 

  • Huawei lansează în România primul smartphone 5G al companiei, Huawei Mate 20 X

    Chinezii de la Huawei au anunţat lansarea modelului Huawei Mate 20 X, primul telefon comercial al companiei cu capacităţi 5G – un model pe care DIGI RCS&RDS  a anunţat deja că îl va avea în ofertă odată cu lansarea serviciilor 5G în Bucureşti.

    „Acum doi ani, ne-am întâlnit cu jurnaliştii şi partenerii noştri de afaceri şi am vorbit despre smartphone-ul viitorului. Pe lângă telefonul pliabil, pe care l-am prezentat deja în timpul MWC 2019, mulţi dintre ei au menţionat viteza de transfer a datelor ca fiind ceva extrem de necesar pentru a uşura comunicarea. Am văzut care sunt nevoile clienţilor noştri şi am îmbunătăţit constant dispozitivele, de aceea am decis să facem un nou pas înainte în ceea ce priveşte tehnologia şi am creat primul smartphone compatibil cu soluţiile 5G – HUAWEI Mate 20 X (5G).  În plus, am stabilit relaţii de lungă durată cu operatorii de telecomunicaţii din întreaga lume pe care i-am ajutat să dezvolte reţeaua 5G. Suntem foarte încântaţi că avem şansa de a fi primii care prezintă un smartphone complet compatibil cu soluţiile 5G.” – a spus Yanmin Wang, preşedinte al CBG CEE & Nordic Region.

    Potrivit informaţiilor furnizate de oficialii companiei, Huawei Mate 20 X 5G are un preţ de 6.499 lei şi este disponibil prin partenerii Huawei în România.

     

     

     

  • Schimbarea vine din Nord: Aproape jumătate din totalul maşinilor noi vândute în Norvegia în 2019 sunt electrice

    Circa 45% din totalul maşinilor noi vândute în Norvegia în 2019 sunt maşini electrice, pe fondul vânzărilor puternice ale Tesla cu Model 3 în regiune, potrivit Bloomberg.

    Acest nivel a crescut faţă de o pondere de 31% în 2018.

    Model 3 lansat de Tesla reprezintă 13,5% din totalul maşinilor noi înregistrate în primele şase luni ale anului, potrivit datelor furnizate publicaţiei americane de autoritatea norvegiană responsabilă cu traficul.

    În acelaşi timp, vânzările maşinilor pe bază de combustibili clasici au scăzut cu 29% de la an la an.

     

  • Cel mai mare producător auto din lume îşi listează la bursă divizia de camioane într-o mutare de 2 miliarde de dolari. Care sunt noile planuri ale Volkswagen

    Planurile producătorului german Volkswagen de a-şi lista la bursă divizia de camioane luna aceasta arată o strategie de business pe care cel mai mare producător auto din lume nu a mai încercat-o până acum, şi-anume reducerea dimensiunii companiei, potrivit Bloomberg.

    În ultimele decenii, nemţii au marşat pe extinderea businessului – adăugând în producţie modele de lux de la Bentley, motociclete de curse Ducati şi camionete Scania, în timp ce şi-a extins reţeaua de fabrici dincolo de pragul de 100 de unităţi, şi forţa de muncă la nivel global a depăşit 640.000 de oameni. 

    Chiar şi după monstruosul scandal Dieselgate din 2015, producătorul nu şi-a micşorat portofoliul, ci şi-a extins businessul prin investiţii în maşini electrice şi prin crearea unei noi divizii pentru servicii de mobilitate.

    Acum, în timp ce industria auto se consolidează iar ritmul schimbării prinde avânt, Volkswagen înceracă să micşoreze imperiul.

    Dacă listarea unei participaţii minoritare din Traton – un producător de camioane şi autobuze cu trei branduri de vehicule evaluat în total la 16,5 miliarde euro – merge conform planului, CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess ar putea mulţumi o parte din acţionari care cer schimbarea strategiei de câţiva ani deja, printre care familia din spatele Porsche şi o serie de sindicate puternice.

    „Preţul de listare al Traton sugerează o evaluare sănătoasă”, apreciază Tom Narayan, analist în cadrul RBC Capital Markets.

    În prezent, Diess caută parteneriate puternice pe partea de tehnologie şi e posibil să încerce curând vânzarea unor active precum producătorul de sisteme de transmisie Renk şi producătorul de motoare MAN Energy Solutions. Listarea Traton este programată pentru 28 iunie.

    Traton cuprinde trei active principale, printre care Scania, MAN şi camionetele low-cost Volkswagen care se vând în principal în America de Sud şi Africa, precum şi o unitate care oferă servicii digitale operatorilor de flote. Cu 29 de unităţi de producţie şi asamblare la nivel global, businessul a înregistrat anul trecut vânzări de 223.000 de vehicule. Deşi a înregistrat o creştere de 14% faţă de anul precedent, este încă la jumate faţă de numărul de camioane vândute de divizia competitiorilor de la Daimler – cea mai mare din lume.

    Volkswagen vinde 50 de milioane de acţiuni Traton şi ţinteşte un preţ cuprins între 27 şi 33 de euro per acţiune. Dacă reuşeşte să vândă la pragul de sus, va aduce Volkswagen 1,9 miliarde dolari.