Acesta şi-a ales pentru noua sa colecţie pentru bărbaţi, It’s All Good Folk, mottoul „Wear it out” („Poartă-l până se uzează”), scrie The Guardian, propunând articole vestimentare rezistente, pe care clienţii să le poată repara şi purta până se strică de tot. Compania consideră că astfel se reduc cantitatea de deşeuri din industria modei şi implicit impactul negativ asupra mediului.
Tag: Moda
-
Producţie locală sau branduri în regim de franciză – ce preferă antreprenorii români?
Astfel, omul de afaceri Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa, Maria, mai multe businessuri în domeniul gastronomiei, printre care şi magazinele Comtesse du Barry şi restaurantele Bistro Ateneu şi Le Bistrot Français, a adus pe piaţa locală în sistem de franciză brandul pentru copii Petit Bateau.
Familia Calagiu, cu afaceri în energie, o prezenţă discretă în mediul de business local, a preluat franciza brandului de lux Gucci, sub care este deschis un magazin la parterul hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton. Apoi, încurajaţi de rezultatele brandului de lux, membrii familiei Calagiu au preluat şi franciza mărcii de lenjerie intimă La Perla. Acesta din urmă nu e un brand nou pe piaţa locală, ba chiar se află la cea de-a treia încercare în România după două eşecuri anterioare. Noul magazin La Perla este amplasat la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, aproape vizavi de Gucci.
Tot la parterul Radisson Blu şi-a găsit loc şi Hugo Boss, un brand german activ pe piaţa premium. Marca e adusă în sistem de franciză de antreprenorul Adrian Antonio Gică. El este şi unul dintre acţionarii companiei Bere Băuturi Bucureşti, cel mai mare distribuitor al grupului olandez Heineken pentru sud-estul ţării. Pentru brandul german Hugo Boss aceasta este tot a treia încercare pe piaţa din România, cel mai recent magazinele fiind închise în 2014 de francizaţii de la acea vreme. De fiecare dată brandul a venit în sistem de franciză.
Unul dintre cele mai importante nume din moda de lux este însă familia Coman, cunoscută pentru businessul Transenergo Com din energie. Compania, unul dintre veteranii comerţului de energie electrică din România, o firmă care avea 300 de clienţi finali de energie, a intrat în insolvenţă în iarna lui 2017 la propria cerere. Antreprenorii din spatele acestui business sunt de altfel şi unii dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de modă de lux, ei deţinând francizele Valentino, Dolce & Gabbana şi Roberto Cavalli.
Pe segmentul premium şi de lux, aproape toate brandurile sunt venite în sistem de franciză, singurele excepţii fiind Louis Vuitton şi Michael Kors. Toate celelalte au în spate unul sau mai mulţi antreprenori locali sau străini. Acest model de business este justificat de faptul că piaţa locală este considerată de multe branduri de lux ca fiind subdezvoltată, astfel că preferă să nu vină direct.
Pe de altă parte, pentru antreprenorii locali, acest model de business vine la pachet cu o serie de avantaje, precum un model de business deja pus la punct şi un brand deja binecunoscut.
De partea cealaltă a businessului se află producătorii locali de textile care realizează haine „made in Romania“ pentru branduri de lux. Raul Doicescu, cel mai puternic antreprenor român din industria construcţiilor, care controlează grupul Bog’Art, deţine şi o fabrică de textile care produce haine în sistem de lohn pentru brandurile de lux, potrivit datelor ZF. Unitatea de producţie, care numără 40 de salariaţi, exportă întreaga producţie, lucrând doar pentru clienţi străini în sistem de lohn, potrivit informaţiilor ZF.
Raul Doicescu controlează mai multe businessuri, însă principala activitate este cea din sectorul construcţiilor. În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activităţile propriu-zise de construcţii, Doicescu controlează prin intermediul grupului Bog’Art şi firme care activează, spre exemplu, în domeniul tâmplăriei de aluminiu sau al producţiei de oţel-beton fasonat, în proiectare şi consultanţă în construcţii, servicii de întreţinere şi administrare clădiri, dar şi design vestimentar, potrivit celor mai recente informaţii.
În timp ce unii antreprenori au decis să producă pentru marile branduri străine, iar alţii au decis să le deschidă acestora magazine în sistem de franciză în România, există şi modele de businessuri locale care îmbină producţia şi retailul propriu. BriseGroup, un imperiu cu afaceri în agricultură fondat de antreprenorul Marius Bucur, şi-a diversificat activitatea cu o fabrică de confecţii la Constanţa şi un magazin online.
Această activitate suplimentară este operată pe aceeaşi entitate juridică cu activitatea din agricultură.Totuşi, ponderea businessului de modă în total este mică în contextul în care compania fondată de Marius Bucur acum circa 14 ani este unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească, având activităţi atât în comerţul cu cereale, cât şi în retailul de profil prin reţeaua de magazine Ogorul. În ceea ce priveşte businessul de modă, de acesta se ocupă soţia lui Marius Bucur, potrivit datelor ZF.
Moda este astfel alternativa pentru care au optat mai mulţi antreprenori locali de top atunci când a venit vorba de diversificarea portofoliului. Unii au făcut-o din pasiune, alţii pentru că au simţit că există loc pe piaţă pe un anumit segment, iar alţii au crezut că pot fi avantajaţi de forţa de muncă bine pregătită din producţie. Astfel, antreprenorii locali din energie, construcţii sau agricultură fac afaceri de milioane de lei din modă.
-
Producţie locală sau branduri în regim de franciză – ce preferă antreprenorii români?
Astfel, omul de afaceri Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa, Maria, mai multe businessuri în domeniul gastronomiei, printre care şi magazinele Comtesse du Barry şi restaurantele Bistro Ateneu şi Le Bistrot Français, a adus pe piaţa locală în sistem de franciză brandul pentru copii Petit Bateau.
Familia Calagiu, cu afaceri în energie, o prezenţă discretă în mediul de business local, a preluat franciza brandului de lux Gucci, sub care este deschis un magazin la parterul hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton. Apoi, încurajaţi de rezultatele brandului de lux, membrii familiei Calagiu au preluat şi franciza mărcii de lenjerie intimă La Perla. Acesta din urmă nu e un brand nou pe piaţa locală, ba chiar se află la cea de-a treia încercare în România după două eşecuri anterioare. Noul magazin La Perla este amplasat la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, aproape vizavi de Gucci.
Tot la parterul Radisson Blu şi-a găsit loc şi Hugo Boss, un brand german activ pe piaţa premium. Marca e adusă în sistem de franciză de antreprenorul Adrian Antonio Gică. El este şi unul dintre acţionarii companiei Bere Băuturi Bucureşti, cel mai mare distribuitor al grupului olandez Heineken pentru sud-estul ţării. Pentru brandul german Hugo Boss aceasta este tot a treia încercare pe piaţa din România, cel mai recent magazinele fiind închise în 2014 de francizaţii de la acea vreme. De fiecare dată brandul a venit în sistem de franciză.
Unul dintre cele mai importante nume din moda de lux este însă familia Coman, cunoscută pentru businessul Transenergo Com din energie. Compania, unul dintre veteranii comerţului de energie electrică din România, o firmă care avea 300 de clienţi finali de energie, a intrat în insolvenţă în iarna lui 2017 la propria cerere. Antreprenorii din spatele acestui business sunt de altfel şi unii dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de modă de lux, ei deţinând francizele Valentino, Dolce & Gabbana şi Roberto Cavalli.
Pe segmentul premium şi de lux, aproape toate brandurile sunt venite în sistem de franciză, singurele excepţii fiind Louis Vuitton şi Michael Kors. Toate celelalte au în spate unul sau mai mulţi antreprenori locali sau străini. Acest model de business este justificat de faptul că piaţa locală este considerată de multe branduri de lux ca fiind subdezvoltată, astfel că preferă să nu vină direct.
Pe de altă parte, pentru antreprenorii locali, acest model de business vine la pachet cu o serie de avantaje, precum un model de business deja pus la punct şi un brand deja binecunoscut.
De partea cealaltă a businessului se află producătorii locali de textile care realizează haine „made in Romania“ pentru branduri de lux. Raul Doicescu, cel mai puternic antreprenor român din industria construcţiilor, care controlează grupul Bog’Art, deţine şi o fabrică de textile care produce haine în sistem de lohn pentru brandurile de lux, potrivit datelor ZF. Unitatea de producţie, care numără 40 de salariaţi, exportă întreaga producţie, lucrând doar pentru clienţi străini în sistem de lohn, potrivit informaţiilor ZF.
Raul Doicescu controlează mai multe businessuri, însă principala activitate este cea din sectorul construcţiilor. În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activităţile propriu-zise de construcţii, Doicescu controlează prin intermediul grupului Bog’Art şi firme care activează, spre exemplu, în domeniul tâmplăriei de aluminiu sau al producţiei de oţel-beton fasonat, în proiectare şi consultanţă în construcţii, servicii de întreţinere şi administrare clădiri, dar şi design vestimentar, potrivit celor mai recente informaţii.
În timp ce unii antreprenori au decis să producă pentru marile branduri străine, iar alţii au decis să le deschidă acestora magazine în sistem de franciză în România, există şi modele de businessuri locale care îmbină producţia şi retailul propriu. BriseGroup, un imperiu cu afaceri în agricultură fondat de antreprenorul Marius Bucur, şi-a diversificat activitatea cu o fabrică de confecţii la Constanţa şi un magazin online.
Această activitate suplimentară este operată pe aceeaşi entitate juridică cu activitatea din agricultură.Totuşi, ponderea businessului de modă în total este mică în contextul în care compania fondată de Marius Bucur acum circa 14 ani este unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească, având activităţi atât în comerţul cu cereale, cât şi în retailul de profil prin reţeaua de magazine Ogorul. În ceea ce priveşte businessul de modă, de acesta se ocupă soţia lui Marius Bucur, potrivit datelor ZF.
Moda este astfel alternativa pentru care au optat mai mulţi antreprenori locali de top atunci când a venit vorba de diversificarea portofoliului. Unii au făcut-o din pasiune, alţii pentru că au simţit că există loc pe piaţă pe un anumit segment, iar alţii au crezut că pot fi avantajaţi de forţa de muncă bine pregătită din producţie. Astfel, antreprenorii locali din energie, construcţii sau agricultură fac afaceri de milioane de lei din modă.
-
Româncele care conduc companii în domenii considerate „ale bărbaţilor”. Sunt responsabile de afaceri de milioane de euro, cu mii de angajaţi
Construcţiile sunt unul dintre aceste domenii, dar asta nu este – şi nu a fost nici până acum – o piedică în calea femeilor care simt că au frâiele necesare pentru a struni un astfel de business. În definitiv, nici Margaret Thatcher nu ar fi devenit „doamna de fier” a politicii britanice fără determinarea obligatorie într-o lume dominată de bărbaţi.
Andreea Hancioglu, director executiv al subsidiarei locale a producătorului turc de ţevi Superlit, Camelia Olesen, executivul care conduce filiala din România a grupului danez producător de lavoare pentru băi Kuma, şi Ileana Nicolae, şefa pe Europa de Est a producătorului elveţian de materiale de construcţii Sika, sunt doar câteva exemple care demonstrează că nu există drum închis pentru femei. La fel cum, de altfel, nici bărbaţii nu au „interzis” în industria frumuseţii.
Un job temporar devenit rol de conducere permanent
Andreea Hancioglu a ajuns la Superlit, companie turcă a cărei activitate este de producţie de ţevi şi tuburi, după ce lucrase deja într-o altă companie cu acţionariat turc. La sfârşitul anilor ’90, a lucrat un an în cadrul unei firme de construcţii din această ţară, care între timp s-a desfiinţat, dar care, atunci când a cooptat-o pe ea, îşi dorea să se extindă pe piaţa din România.
„A fost, practic, primul job pe care l-am avut după ce m-am mutat în Turcia, în anul 1999, obţinut în urma unui interviu profesional. După perioada în care am lucrat la firma de construcţii pe relaţia cu România, am fost recrutată de firma Superlit, producătoare de tubulatură din material compozit. De atunci lucrez în cadrul grupului Superlit, deci de peste 17 ani.” Superlit face parte din grupul turc Superlit Pipe Corporation, înfiinţat în 1961, care la rândul său este parte a Karamaci Holding, deţinut de familia Karamaci, care mai are de asemenea afaceri în domeniul industriei textile şi al energiei.
Vreme de opt ani, în perioada 2001-2009, Andreea Hancioglu a lucrat pentru firma-mamă din Istanbul, fiind responsabilă pentru vânzările din zona Eurasia. A avansat până în poziţia de management.
„Am fost plăcut surprinsă să observ că, într-o ţară cu o cultură de business destul de conservatoare, o femeie poate avea acces aproape la orice tip de job ca bărbaţii. Mai mult decât atât, femeile au parte de condiţii similare, inclusiv salariale, cu cele ale bărbaţilor, spre deosebire de alte ţări, inclusiv din Uniunea Europeană, unde diferenţele acestor condiţii pot fi relativ mari între bărbaţi şi femei”, povesteşte Andreea Hancioglu.
Aceasta spune că, în toată perioada în care a lucrat în Turcia, nu a simţit niciun moment că a fi femeie este o piedică pentru dezvoltarea în carieră.
În 2009, Andreea Hancioglu a ajuns în România, la scurt timp după ce a intrat în funcţiune fabrica Superlit de la Buzău. Planul era ca, după o vreme, să revină la biroul din Istanbul. „Dar, cum nimic nu e mai permanent decât provizoratul, de atunci mă aflu la conducerea acestei firme în poziţia de director executiv.”
În România, Superlit are o fabrică în Buzău, unde produce ţevi şi tuburi din PAFSIN (poliester armat cu fibră de sticlă şi inserţie de nisip). În 2018, afacerile Superlit au ajuns la aproape 51 de milioane de lei, cu 88 de angajaţi.Ce provocări îi aduce funcţia actuală Andreei Hancioglu?
„Firma noastră produce tubulatură – deci material pentru construcţii. Pe de o parte trebuie să faci faţă unor exigenţe extrem de ridicate pe o piaţă foarte concurenţială. Pe de altă parte, trebuie să demontezi prejudecăţi într-un domeniu dominat de bărbaţi. În România, ca femeie într-o poziţie de conducere trebuie, de multe ori, să munceşti dublu, să dovedeşti dublu, pentru a fi luată în serios şi a reuşi”, spune Andreea Hancioglu.
Nu se întâmplă foarte des să interacţioneze cu alte femei în lumea de business legată de construcţii, dar astfel de situaţii nu sunt complet inexistente. Domeniul rămâne însă unul dominat de bărbaţi.
Leadership feminin cu influenţe nordice
Istoria producătorului danez de lavoare pentru băi Kuma în România se leagă, încă de la început, de numele Cameliei Olesen, actualul director executiv al subsidiarei de pe piaţa locală. Iniţial, a ocupat o poziţie consultativă şi era reprezentant al companiei daneze în România. Lucrurile s-au schimbat în iunie 2000, când reprezentanţa din România a început să funcţioneze cu capital majoritar danez, iar Camelia Olesen a preluat funcţia de director executiv, având, de asemenea, ca responsabilitate, deschiderea pieţei româneşti.
„Suntem un business colateral construcţiilor. În general, îmbin stilul de comunicare şi de conducere nordic cu cel românesc. Lumea de business în acest domeniu aparţine bărbaţilor, dar văd în piaţă şi alte businessuri unde liderii sunt femei. Trăim vremuri moderne, în care respectul este reciproc”, spune Camelia Olesen.
Este de părere că nu poţi avea o funcţie de conducere până când nu lucrezi efectiv în producţie cel puţin jumătate de an. Astfel, şi ea a lucrat, în Danemarca, alături de angajaţii din fabricile Kuma, constatând că forţa exemplului este foarte importantă în cultura nordică.
„Am lucrat în secţiile de turnare, finisare, ambalare în 1999, înainte de a deveni directorul companiei în România. Avantajele acestui tip de pregătire înaintea unei promovări în fruntea companiei sunt foarte mari în relaţiile de muncă. Nu există mentalitatea pantofilor strălucitori, iar deviza este «It’s nice to be important, but it’s more important to be nice» (E drăguţ să fii important, dar e mai important să fii drăguţ)”, spune Camelia Olesen.
Lunilor petrecute în producţie în Danemarca le-a urmat numirea în funcţia de director al operaţiunilor din România. Kuma România a fost înfiinţată în decembrie 1998 şi a început producţia de lavoare dedicate exportului către ţara-mamă, Danemarca, un an mai târziu. Astăzi, fabrica din România – din localitatea Băneşti, judeţul Prahova – deserveşte întreaga piaţă nordică, în Danemarca existând doar laboratoarele de creaţie şi cercetare, precum şi biroul de vânzări pentru Europa de Nord.
În 2018, producţia de lavoare pentru băi a Kuma a adus peste 22 de milioane de lei în conturile danezilor. Din Băneşti, lavoarele ajung la export pe pieţele nordice din Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, dar şi în Italia, Ungaria, Olanda. Circa 20% din producţie rămâne în România.
Un lider atent la succesori
Pe Ileana Nicolae, grupul elveţian Sika, producător de materiale de construcţii, a cooptat-o aproape de la înfiinţarea subsidiarei locale, în 2003. În cei 12 ani în care a condus businessul Sika în România, a dat în funcţiune două unităţi de producţie, iar o parte din membrii echipei pe care a coordonat-o au fost promovaţi în structuri regionale în cadrul grupului sau chiar au preluat poziţii de director general în alte ţări.
De altfel, şi Ileana Nicolae este în prezent director regional pentru 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi coordonează activitatea Sika AG pentru 15 subsidiare. Anterior venirii la Sika, a lucrat ca director general în cadrul companiei producătoare de ciment HeidelbergCement.
„Am provocări în fiecare zi. De la a cunoaşte o piaţă vastă cum este Rusia, a creşte într-o piaţă mică şi saturată ca în Slovenia, a dezvolta echipa şi linia a doua de manageri pentru a asigura succesiunea”, spune Ileana Nicolae. În România, Sika a început ca distribuitor, în 2002, deschizând prima fabrică şase ani mai târziu, în 2008, la Braşov, în care produce aditivi pentru construcţii. Acesteia i s-a adăugat o a doua, la Căpuşu Mare, în judeţul Cluj, unde sunt fabricate mortare speciale şi mortare folosite ca aditivi.
„Nu mi-am pus niciodată problema interacţiunilor cu alte femei în lumea de business legată de construcţii. Sunt un partener de business care se întâlneşte cu partenerii săi, fie ei bărbaţi sau femei.”
În 2018, afacerile Sika în România s-au situat la circa 35 de milioane de euro. La nivel de grup, cei peste 18.000 de angajaţi Sika realizează anual afaceri de peste şase miliarde de franci elveţieni (peste 5 mld. euro).
Sika îşi are sediul în Baar, Elveţia, şi este activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene.
România, cele mai mici discrepanţe între salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor
Statisticile europene arată că România are cea mai redusă discrepanţă salarială din Uniunea Europeană, astfel că o femeie salariată câştigă, în medie, cu 5,2% mai puţin decât un bărbat, conform celor mai recente date publicate de Eurostat – biroul de statistică al Uniunii Europene – şi aferente anului 2016.
La nivelul tuturor celor 28 de state membre ale UE, femeile câştigă, în medie, cu 16% mai puţin decât bărbaţii. Cele mai mici diferenţe salariale dintre femei şi bărbaţi, dincolo de România, care conduce acest top, se întâlnesc în Italia (5,3%), Luxemburg (5,5%), Belgia (6,1%), Polonia (7,2%), Slovenia (7,8%) şi Croaţia (8,7%). La polul opus, cu cele mai mari decalaje salariale dintre femei şi bărbaţi, se află Estonia (25,3%), Cehia (21,8%), Germania (21,5%), Marea Britanie (21%) şi Austria (20,1%). -
De unde vin hainele de la C&A? România devine prea scumpă pentru producţia de îmbrăcăminte. Retailerul de modă C&A şi-a înjumătăţit numărul de fabrici cu care lucrează în România
Acesta este încă un semnal că piaţa locală devine prea scumpă pentru numele mari din modă care alegeau să producă în România.
Grupul C&A, unul dintre cele mai importante nume din moda mondială, colaborează cu 20 de fabrici din România. Numărul unităţilor de producţie partenere a scăzut continuu în ultimii ani de la 40 în 2016 la 30 un an mai târziu şi la 20 astăzi.
Acesta este încă un semnal că marile nume din modă îşi restrâng colaborările cu fabricile din România, piaţă care devine prea scumpă pentru producţia de haine şi încălţăminte. În perioada 2008-2018 salariul mediu net din producţia de îmbrăcăminte şi încălţăminte a crescut de la 750 de lei la 1.600-1.800 de lei, dar rămâne cu până la 40% sub media naţională, croitoresele şi cusătoresele primind printre cele mai mici salarii pe economie.
C&A nu e singurul care îşi restrânge parteneriatele, la fel a făcut şi retailerul britanic Debenhams. Spre exemplu, acum pe lista de furnizori mai apar 14 unităţi de producţie faţă de peste 20 în 2017 şi 27 în urmă cu trei ani. Ca urmare a acestor decizii unele fabrici se închid.
În România gigantul C&A are contracte cu fabrici de dimensiuni variate, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de salariaţi.
-
Compania care face MILIOANE din haine la mâna a doua
Compania Remix a fost înfiinţată în urmă cu şapte ani în Sofia, Bulgaria, de către patru antreprenori cu experienţă în fashion, marketing, IT şi finanţe. Afacerea a pornit iniţial cu un magazin fizic în Sofia, dar la scurt timp, remarcând interesul clienţilor şi perspectivele de a dezvolta conceptul şi de a-l pune la dispoziţia unui public mai larg, fondatorii au hotărât să regândească modelul de business şi să îl mute în online, urmând ulterior extinderea internaţională.
„Am lansat Remix în România în iarna anului 2014, ca o expansiune logică a afacerii noastre, având în prealabil extinderea din Grecia. Din punct de vedere logistic, ne-a fost uşor să o punem în scenă şi, din moment ce clienţii români şi bulgari sunt destul de apropiaţi ca tendinţe de achiziţie, am ştiut că vom avea succes aici, bazându-ne pe modelul şi strategia de comunicare folosită anterior în Bulgaria”, spune Genoveva Petrova, general manager al Remix. Potrivit ei, investiţia iniţială de marketing a fost minimă, încadrându-se „în intervalul bugetelor de patru cifre lunar”. În prezent compania operează pe nouă pieţe din UE – Bulgaria, România, Grecia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania şi Austria, având peste 500 de angajaţi.
„România este o piaţă de primă importanţă pentru Remix, fiind geografic apropiată de depozitul nostru principal din Sofia şi având un număr mare de clienţi interesaţi de modă. Vrem să creştem veniturile de aici în anii următori.” 2018 a fost un an dificil în termeni de profitabilitate pentru Remix, din cauza unui incident din vara anului 2017, când depozitul principal a ars. În ciuda acestui lucru, compania a înregistrat anul trecut venituri brute de 35 de milioane de euro, iar anul acesta businessul se îndreaptă spre 42 de milioane de euro, „un ritm un pic mai lent comparativ cu anii precedenţi, pentru că accentul pe acest an va fi pus pe eficienţă, îmbunătăţiri şi stabilizare completă”, spune Petrova.
De altfel, potrivit ei, „ultimele şapte luni au demonstrat că businessul se stabilizează”. Piaţa locală, pe care reprezentanţii Remix o descriu drept „interesantă, cu un număr mare de clienţi în ton cu moda”, generează aproximativ 30% din veniturile companiei. În ceea ce priveşte investiţiile, în anul 2019 acestea vor fi direcţionate spre extinderea portofoliului de produse şi îmbunătăţirea sistemelor software şi hardware ale companiei, prin crearea de software mai bun şi modernizarea în mod constant a tehnologiei.
Cu o reţea de furnizori răspândiţi pe plan internaţional, în portofoliul platformei remixshop.com se regăsesc 5.000 de branduri – de la H&M şi Zara până la Chanel şi Gucci – împărţite pe trei niveluri: mărci de lux, mid-range şi budget, şi peste 100.000 de produse second-hand şi de tip outlet, atât îmbrăcăminte, cât şi încălţăminte şi accesorii, pentru femei, bărbaţi şi copii. „Încărcăm zilnic peste 10.000 de produse, cu o strategie de stabilire a preţurilor care transferă online modelul tradiţional de vânzare second-hand. La ora 4:00 în fiecare zi, preţurile tuturor articolelor nevândute scad cu -5%. Reducerea se acumulează zilnic, până când ajunge la -75%”, explică general managerul companiei.
În România, spune Genoveva Petrova, baza de clienţi a început să crească rapid datorită recomandării făcute de aceştia apropiaţilor. „Când ai un produs şi o ofertă bune, clienţii fericiţi şi loiali sunt dispuşi să te recomande prietenilor şi familiei.”
Un alt moment cheie în dezvoltarea businessului a venit în anul 2016, când compania a obţinut o finanţare în valoare de 8 milioane de euro pentru expansiune şi mai târziu un alt împrumut de 2 milioane de euro din partea companiei Mezzanine Management – una dintre companiile care oferă finanţare de tip mezanin (care combină structuri de finanţare şi investiţii în acţiuni – n.red).
Un an mai târziu, ca parte a ţintei de a spori relaţia cu clienţii şi de a pune accentul pe sustenabilitate, compania a introdus un nou concept, Sell to Remix, care permite clienţilor să vândă pe platforma Remix haine şi accesorii noi sau în stare foarte bună, pentru care primesc un procent din preţul final de vânzare. De altfel, Petrova spune că „afacerea are în centrul său conceptul de reciclare, care se opune complet modelului actual al industriei de modă – producţie în masă de produse ieftine, orientate pe tendinţe, de calitate scăzută şi prost realizate, care îşi pun amprenta asupra mediului”.
„Multe sectoare de activitate, inclusiv industria auto, se schimbă şi se îndreaptă spre o economie divizată şi orientată spre reciclare. Aceasta este o tendinţă globală, pe care mai mulţi consumatori din România o recunosc, iar îmbrăcămintea şi moda nu fac excepţie”, adaugă ea.
În urma lansării serviciului Sell to Remix din anul 2017, „clienţii noştri au devenit una dintre cele mai importante categorii de furnizori – toţi îşi pot vinde hainele şi accesoriile bune sau nefolosite către Remix, făcându-şi astfel spaţiu în garderobă”, explică Petrova.Astfel, tot ce au de făcut cei care vor să valorifice hainele nepurtate este să comande o pungă branduită din partea companiei şi să o umple cu articolele de care „vor să scape”, apoi să solicite un curier care o va ridica gratuit. Angajaţii businessului dezinfectează produsele, le verifică pentru a nu avea defecte, apoi urmează măsurarea, fotografierea şi postarea lor pe site, însoţită de o scurtă descriere. „Produsele aprobate de Sell to Remix sunt încărcate pe remixshop.com. Odată ce procesăm hainele primite, clientul va putea ajusta preţurile pieselor aprobate pentru a primi mai târziu profitul din vânzarea lor în portofelul virtual de pe site sau într-un cont bancar personal. Există şi opţiunea de a dona filialei locale a SOS Satele Copiilor România”, spune reprezentanta Remix. Tot compania se ocupă şi de livrarea către consumatorul final.
Clienţii Remix sunt preponderent femei active în câmpul muncii, cu vârste de până în 50 de ani, provenite în special din mediul urban, dar nu numai: „Avem şi un număr mare de clienţi şi în oraşele mai mici din România, dar şi din celelalte pieţe, datorită accesului local limitat la o asemenea varietate de branduri şi stiluri pe care le oferă remixshop.com”, explică Petrova.
Ea spune că în România compania are un portofoliu de clienţi descris de un număr de şase cifre, dar crede că potenţialul pieţei este mult mai mare. Preţurile de pe site variază datorită sortimentului larg de branduri, precum şi datorită combinaţiei de piese second-hand şi de tip outlet, însă există mii de piese cu preţuri de sub 15 lei. Cele mai populare categorii de produse sunt rochiile, pantofii, topurile şi genţile. În 2018, Remix a vândut în România peste 1 milion de produse. „Am observat că în România clienţii noştri sunt sensibili la preţuri şi orientaţi spre brand. Cel mai scump produs pe care l-am vândut vreodată la remixshop.com a fost o haină de piele Gucci, achiziţionată de un client de-al nostru în Bucureşti pentru 1.100 de euro”, povesteşte reprezentanta Remix.
„Atitudinea românilor cu privire la moda second-hand se aseamănă cu cea cu care ne-am confruntat în Bulgaria la începuturile businessului – avea o reputaţie uşor negativă, în mare parte din cauza magazinelor fizice care oferă produse de calitate scăzută, uzate şi nesortate, iar clientela se presupunea a fi reprezentată doar de persoane cu venituri mici şi de minorităţi.” Cu toate acestea, mizând pe o strategie de comunicare activă, pe selecţia produselor, prezentarea şi calitatea acestora, aspectul site-ului, ambalajul şi atenţia generală asupra detaliilor, „credem că am reuşit să schimbăm percepţia multor oameni, iar o dovadă în acest sens este aceea că în România clienţii noştri au venituri medii şi peste medie”.
Principalii concurenţi ai Remix sunt, potrivit Genovevei Petrova, discounterii de modă online şi, într-o oarecare măsură, marketplace-urile cu haine second-hand care, deşi sunt complet diferite faţă de modelul de business al companiei, oferă o alternativă similară pentru cumpărăturile la preţuri accesibile. Totuşi, spune ea, „concurenţa cu un model de afaceri exact ca cel al Remixshop.com este dificilă din cauza numeroaselor operaţiuni, procese şi a diverselor resurse şi cunoştinţe necesare pentru a face ca afacerea să funcţioneze cu succes la o marjă de profit rezonabilă. De aceea nu există concurenţi de aceeaşi dimensiune în UE în ceea ce priveşte comercianţii online de haine second-hand”.
Principala provocare a dezvoltării pe piaţa locală a fost logistica, „deoarece majoritatea companiilor de curierat au puncte de livrare mai lente, iar în unele zone lipsesc complet, aşa că a trebuit să lucrăm în conformitate cu partenerii noştri locali pentru a creşte reţeaua şi a îmbunătăţi serviciul clienţi în mod constant”. În prezent, în plan local, Remix colaborează pe segmentul de logistică cu compania FAN Courier.
Petrova spune că întoarcerea la magazinele fizice nu face parte din planurile de viitor ale companiei, deoarece operarea afacerii în
online le oferă şansa de a activa la nivel internaţional şi de a ajunge la o audienţă mai largă atât pentru vânzarea produselor, cât şi pentru aprovizionarea acestora de la clienţi prin serviciul Sell to Remix. „Credem că retailul şi tehnologia online, combinate cu economia de revânzare, sunt viitorul”, încheie ea. -
Costum de vară
Cei din domeniu susţin că un costum alcătuit dintr-o haină mai largă şi o pereche de pantaloni scurţi lejeri este suficient de sobru atunci când situaţia o cere, dar şi comod, fiind prezentate diverse opţiuni, fie cu accente metalizate ca la Armani, fie în culori văratice de către House of Holland sau Off-White.
-
Arhiva creatorilor de modă
Denumit Catwalk, magazinul care nu iese deloc în evidenţă pe strada pe care se află amplasat pare un magazin vintage oarecare, dar pe rafturile sale se găsesc adesea articole nedisponibile în alte unităţi de acest tip.
Creat de două întreprinzătoare, Michelle Webb şi Renee Johnston, cu experienţă în industria divertismentului, Catwalk este considerat de mulţi dintre cei care-i trec pragul un adevărat muzeu al modei, articolele disponibile fiind selectate pe baza cunoştinţelor în materie de cultură pop, istorie a modei şi comerţ cu articole vintage ale proprietarelor sale. Ca atare, magazinul se poate lăuda cu diverse rarităţi pentru cei care le caută.
Clienţii obişnuiţi sunt serviţi în magazin, cunoscătorii, puţini la număr, au acces la aşa-numită arhivă, situată într-o încăpere din spate, unde articolele sunt aranjate după creator şi casă de modă. Printre cei care au putut vizita arhiva se numără, scrie LA Times, John Galliano sau Jean-Paul Gaultier, iar elemente din aceasta sunt căutate periodic de realizatori de filme sau documentare, de exemplu, fie pentru a le folosi ca atare, fie pentru a crea reproduceri. Printre clienţii Catwalk se numără Lady Gaga, Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, sau chiar pasionaţi de modă din China. Într-un caz, aceştia din urmă au recurs la o echipă de filmare care să transmită live din magazin pe internet, să-i ajute să plaseze comenzile şi să le expedieze.
-
Ce fac brandurile de fashion ca să lupte împotriva fenomenului deşeurilor de plastic din oceane
Printre acestea se numără producători de costume de baie ca Riz Boardshorts, Passenger Clothing şi Naeco, care utilizează sticle de plastic, ori casa de modă Ralph Lauren, care a lansat recent o gamă de tricouri de polo, Earth Polo, confecţionate dintr-un material asemănător bumbacului, dar obţinut tot din sticle de plastic.
La rândul său, producătorul elveţian de ceasuri Breitling a lansat un model de ceas a cărui curea este confecţionată din deşeuri de nailon provenit de la plasele de pescuit.
-
O bijuterie de client
Ca să evite cât mai mult posibil această problemă, companiile din industria modei şi accesoriilor apelează la tehnologie, cum ar fi scanarea tridimensională potrivit Financial Times.
O agenţie londoneză de modele, The Bureau, care furnizează caselor de modă manechine pentru probă, ceea ce le permite acestora să vadă cât de bine se încadrează hainele şi încălţămintea lor într-o măsură sau alta, a decis să apeleze la scanarea 3D pentru a le uşura clienţilor alegerea. Agenţia, înfiinţată de un fost model, a apelat la compania Volumental, producătoare a unui scanner 3D pentru picioare. Cu ajutorul acestuia, picioarele manechinelor sunt scanate, iar datele stocate într-o bază la care au acces clienţii care pot alege ce consideră că se potriveşte mai bine cerinţelor lor. Tehnologia folosită permite renunţarea la mulajele care s-ar crea în mod normal pentru a produce încălţăminte de diverse mărimi, iar printre clienţii The Bureau se numără retailerul Primark şi casa de modă Burberry. Agenţia plănuieşte să lanseze şi un serviciu de scanare 3D a întregului corp pentru a deservi şi mai mulţi clienţi.
O firmă producătoare de bijuterii din Stockholm, All Blues, a recurs şi ea la scanarea 3D, mai mult de nevoie, atunci când nu reuşea să potrivească dimensiunile corecte pentru nişte bijuterii asimetrice. Proprietarilor săi le-a venit ulterior ideea introducerii serviciului Copy, care le permite clienţilor să scaneze tridimensional un obiect, care va fi apoi reprodus în argint. Scanarea se face într-o încăpere specială, după care se confecţionează matriţe de ceară pe baza cărora se toarnă obiectul. Unii clienţi au ales să se scaneze pe ei înşişi şi să se transforme în bijuterii.