Tag: miss

  • Cine face bani din contractele zăpezii „la urgenţă”: o fostă miss Italia şi neaşteptatul ei milionar „din umbră”

    Românii au plătit deja în această iarnă, via bugetul CNADNR, aproximativ 60 de milioane de euro pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor. La sfârşitul lunii decembrie şi în primele zile ale anului 2017, multe dintre aceste contracte au fost atribuite prin procedura „de urgenţă”, fără anunţ de participare sau licitaţie publică, prin negociere directă, iar unele au ajuns la firme conectate politic, precum foşti parteneri de afaceri ai lui Marian Vanghelie sau ai fiului Rovanei Plumb, dar şi la apropiaţi din Giurgiu ai PSD,cu care în trecut s-a afişat şi actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

    O excepţie notabilă este însă în Vâlcea, unde deszăpezirea fie nu a fost încă contractată, fie a fost atribuită doar la urgenţă, prin negociere directă. Aici, zăpada de pe o parte din şosele a încăput pe mâinile unei firme deosebite: este deţinută la vedere de două tinere surori din Republica Moldova, cea mai mică fiind o fostă Miss Italia nel Mondo. În spatele surorilor Diana şi Marcela Curmei, în umbră, stă însă altcineva. Cu acţiuni la purtător.

    Este vorba despre milionarul Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, trimis în judecată pentru corupţie, acţiunile fiind acum sub sechestru în dosarul Ferma Băneasa-prinţul Paul. Cu trei ani în urmă, Gândul descoperea o altă fostă Miss care făcea deszăpezire alături de sora ei fotomodel, sub bagheta dirijoare a unui fost subordonat al lui Nelu Iordache, fost „rege al asfaltului”.

    Pentru a doua oară în trei ani, Gândul descoperă că o mică porţiune din drumurile naţionale ale patriei sunt deszăpezite de firma unei foste Miss, care se bucură însă din spate de sprijinul unei persoane mult mai bine conectate politic sau la domeniu. De data aceasta, o parte din drumurile din Vâlcea sunt deszăpezite de firma Wins Construct Project, din Bucureşti, deţinută la vedere de Diana şi Marcela Curmei, două surori din Chişinău. Contractul a fost câştigat de firma respectivă fără licitaţie publică, la procedura de urgenţă, prin negociere directă, la fel ca toate contractele din această iarnă atribuite de Secţia Drumuri Râmnicu Vâlcea.

    Diana Curmei a fost Miss Italia nel Mondo, titlu câştigat în 2009, la vârsta de 19 ani. Tatăl lor, Victor Curmei, trăieşte la Chişinău şi deţine o firmă agricolă, Agroexim, care se ocupă cu exportul cartofilor în peste 18 ţări, inclusiv în România, conform site-ului de prezentare. Tinerele mai deţin împreună o firmă de comerţ pe internet, Vogue Voitto, înfiinţată în 2015 în Bucureşti.

    Firma este administrată de Liviu Ionuţ Anghelina, din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, fost expert în achiziţii publice la firma Argecom, deţinută de omul de afaceri argeşean Gheorghe Axinte şi care acum se află în insolvenţă.

    În spatele firmei de construcţii se află însă milionarul Remus Truică, fostul şef de cabinet al premierului Adrian Năstase, trimis în judecată pentru corupţie, el fiind cel care ar fi organizat grupul de interese financiare din jurul retrocedărilor ilegale ale pădurii Snagov şi Fermei Băneasa către prinţul Paul de România (Lambrino), conform acuzaţiilor DNA. Truică deţine 1.000 de acţiuni la purtător la firma Wins Construct Project, în valoare de 120.000 de lei, pe care procurorii DNA le-au descoperit la percheziţiile domiciliare şi pe care au pus sechestru asigurător, conform rechizitoriului DNA de trimitere în judecată a lui Remus Truică.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Aroganţă dusă la extrem: a cheltuit 500.000 de dolari pe o petrecere la care a venit însoţit de femei ţinute în lesă – GALERIE FOTO

    Travers Beynon s-a născut în Melbourne în 1972 şi este moştenitorul unui imperiu de miliarde de dolari în industria tutunului, FreeChoice. El a urmat colegiul de băieţi Clairvaux, preluând apoi frâiele companiei care controlează peste 200 de magazine în Australia.
     
    A pozat ca model în anii ’90, iar renumele l-a ajutat să se căsătorească cu o câştigătoare de Miss World. Şi-a creat o reputaţie de playboy, dar a ajuns să dea dovadă de un misoginism dus la extrem. Autoporeclit The Candyman, Travers Beynon a strâns peste 200.000 de urmăritori pe contul său de Instagram. I se mai spune, printre altele, şi noul Hugh Hefner.
     
    Organizează petrecere extravagante cheltuind chiar şi 500.000 de dolari pe o singură petrecere la vila sa “The Candyshop Mansion”. De cele mai multe ori acesta este înconjurat de femei îmbrăcate sumar şi de câteva ori a apărut conducând mai multe femei ţinute în lesă.

    Pentru ca expunerea opulenţei să fie perfectă el se pregăteşte să fie vedeta propriului său reality show.
     
  • Cum a reuşit o profesoară de religie să câştige titlul de Miss Germania – GALERIE FOTO

    Lena Broder, o profesoară de religie de 26 de ani din Germania, a câştigat ediţia din acest an a Miss Germania. Este prima câştigătoare de profesie profesor în istorie de 89 de ani a competiţiei.

    Premiul este un vis devenit realitate pentru tânără, care le-a depăşit pe celelalte 23 de concurente prin răspunsurile inteligente şi evoluţia din cadrul probelor. “Cred că sunt un model pentru fetele tinere”, a declarat Broder. “Am dovedit că sunt o luptătoare şi că ambiţia dă, în cele din urmă, roade.”

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

  • Cel mai bogat om din China cumpără compania care acordă Globurile de Aur pentru 1 miliard de dolari

    Magnatul Wang Jianlin, cel mai bogat om din China, a cumpărat prin compania sa, Dalian Wanda, Dick Clark Productions, compania care decernează Globurile de Aur, dar şi trofeul Miss America şi Billboard Music Awards, pentru o sumă de 1 miliard de dolari, relatează BBC.

    Societatea conglomerat Dalian Wanda (cu interese în diferite industrii), deţinută de magnatul Wang Jianlin, a plătit 1 miliard de dolari pentru Dick Clark Productions, compania care acordă Globurile de Aur şi care se ocupă, de asemenea, de concursul de frumuseţe Miss America şi de Billboard Music Awards.

    Compania lui Jianlin, controlează deja lanţul american de cinematografe AMC, al doilea ca mărime din Statele Unite, precum şi Legendary Entertainment, compania co-producătoare a unor filme de succes, printre care “Godzilla” şi “The Dark Knight Rises”, care se află în coaliţie cu Sony Pictures.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bogat om din China cumpără compania care acordă Globurile de Aur pentru 1 miliard de dolari

    Magnatul Wang Jianlin, cel mai bogat om din China, a cumpărat prin compania sa, Dalian Wanda, Dick Clark Productions, compania care decernează Globurile de Aur, dar şi trofeul Miss America şi Billboard Music Awards, pentru o sumă de 1 miliard de dolari, relatează BBC.

    Societatea conglomerat Dalian Wanda (cu interese în diferite industrii), deţinută de magnatul Wang Jianlin, a plătit 1 miliard de dolari pentru Dick Clark Productions, compania care acordă Globurile de Aur şi care se ocupă, de asemenea, de concursul de frumuseţe Miss America şi de Billboard Music Awards.

    Compania lui Jianlin, controlează deja lanţul american de cinematografe AMC, al doilea ca mărime din Statele Unite, precum şi Legendary Entertainment, compania co-producătoare a unor filme de succes, printre care “Godzilla” şi “The Dark Knight Rises”, care se află în coaliţie cu Sony Pictures.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aroganţă dusă la extrem: a cheltuit 500.000 de dolari pe o petrecere la care a venit însoţit de femei ţinute în lesă – GALERIE FOTO

    Travers Beynon s-a născut în Melbourne în 1972 şi este moştenitorul unui imperiu de miliarde de dolari în industria tutunului, FreeChoice. El a urmat colegiul de băieţi Clairvaux, preluând apoi frâiele companiei care controlează peste 200 de magazine în Australia.
     
    A pozat ca model în anii ’90, iar renumele l-a ajutat să se căsătorească cu o câştigătoare de Miss World. Şi-a creat o reputaţie de playboy, dar a ajuns să dea dovadă de un misoginism dus la extrem. Autoporeclit The Candyman, Travers Beynon a strâns peste 200.000 de urmăritori pe contul său de Instagram. I se mai spune, printre altele, şi noul Hugh Hefner.
     
    Organizează petrecere extravagante cheltuind chiar şi 500.000 de dolari pe o singură petrecere la vila sa “The Candyshop Mansion”. De cele mai multe ori acesta este înconjurat de femei îmbrăcate sumar şi de câteva ori a apărut conducând mai multe femei ţinute în lesă.

    Pentru ca expunerea opulenţei să fie perfectă el se pregăteşte să fie vedeta propriului său reality show.
     
  • Mama ei e cea mai frumoasă femeie din lume! Cum arată fetiţa Aishwaryei Ray – GALERIE FOTO

    Frumuseţea Aishwaryei Răi este de necontestat. Indianca, desemnată Miss World în 1994 şi catalogată drept femeia cu cei mai frumoşi ochi din lume, are o fetiţă de patru ani, Aaradhya.

    Micuţa nu numai că a moştenit talentul mamei, fiind deja distribuită deja într-un film, ci şi frumuseţea. Fetiţa a luat ce-a fost mai frumos atât de la mama ei, cât şi de la tată, starul de la Bollywood, Abhishek Bachchan. Micuţa apare la fel de des în tabloidele indiene că Harper Beckham în cele britanice sau că North West în cele din Statele Unite.

    Mai multe şi galerie foto pe www.one.ro