Miercuri, 21 octombrie 2015, la peste 25 de ani de la Mineriadă – soldată cu rănirea şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane şi moartea a patru oameni – Parchetul instanţei supreme a anunţat începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii.
Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990. În cei peste 25 de ani de la acele evenimente, fostul şef al statului a susţinut tot timpul că acuzaţiile care i s-au adus sunt o absurditate şi că el nu putea sta cu mâinile în sân în timpul declanşării unei acţiuni anarhice care îl viza. Miercuri, fostul preşedinte, care a fost audiat la Parchetul instanţei supreme timp de aproape o oră, alături de fostul şef al SRI Virgil Măgureanu, a refuzat să facă orice declaraţie.
Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 au fost reluate în luna martie, după ce în toţi aceşti ani au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.
Parchetul arată că ancheta se face pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.
Întrebat, atunci, dacă crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.
”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.
El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.
”Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, mai spunea Iliescu.
La rândul său, fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma spunea că are o “mare satisfacţie” că dosarul mineriadei este redeschis, susţinând că pentru fostul preşedinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă – “condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”.
Zeci de dosare în cei 25 de ani de la Mineriadă
În cei 25 de ani de la Mineriadă, pe rolul Parchetului de pe lângă instanţa supremă au fost deschise zeci de dosare, însă procurorii au emis în repetate rânduri decizii de neîncepere a urmăririi penale în acest caz.
Primul dosar, 74/P/1998, înregistrat la data de 23 octombrie 1998, la Secţia Parchetelor Militare, avea ca obiect cercetarea împrejurărilor în care au fost omorâţi prin împuşcare, în 13 – 15 iunie 1990, Mitriţă Lepădatul, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghiţă şi Drumea Dragoş.
În acest dosar au fost trimişi în judecată, în 18 mai 2008, generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Gheorghe Andriţa, precum şi coloneii Traian Ştefan Călin, Dumitru Costea şi Vasile Constantin, pentru instigare şi tentativă la ucidere.
În acelaşi dosar, prin rezoluţia din 19 iunie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu. Ulterior, prin rezoluţia din 7 decembrie 2007 a procurorului general, s-a dispus infirmarea rezoluţiei din 19 iulie 2007 şi continuarea cercetărilor.
În iunie 2007, Ion Iliescu susţinea că învinuirea sa în dosarul privind moartea celor patru persoane în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990 reprezintă ”un act eminamente politic, fără temei juridic”.
“Eram şeful statului. Se declanşase o acţiune anarhică. O devastare de instituţii ale statului. Eu ce trebuia să fac? Să stau cu mâinile în sân, să mă uit la declanşarea acestei anarhii, care putea să ducă la război civil până la urmă? Nu am avut poliţie, nu am avut instrumente de acţiune. Şi s-a petrecut şi această tragedie în care au murit nişte oameni. Şi incriminezi şeful statului, care era obiectul acestor acţiuni anarhice? Nu vedeţi că este o absurditate?”, spunea Iliescu
Fostul şef de stat afirma, totodată, că preşedintele Asociaţiei “1 Decembrie”, Teodor Mărieş, este unul dintre “incitatorii” actelor de violenţă din cursul anului 1990.
“Ce anume i se poate imputa şefului statului din acest punct de vedere? Asta e marea aberaţie!”, arăta atunci Iliescu, precizând că organele de cercetare ar trebui să se ocupe de căutarea celor care au provocat acele acte “rebele” şi “anarhice” din 13-15 iunie 1990.
“Aşa că e o aberaţie”, a conchis Iliescu.
Decizii luate de Parchetul instanţei supreme
Prin rezoluţia din 17 iunie 2009, în dosarul Mineriadei, Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu, a lui Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării, precum şi pentru alţi patru oficiali din perioada mineriadei. Atunci, procurorii au constatat intervenţia prescripiţiei şi au decis încetarea urmăririi penale.
Neînceperea urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu a fost dispusă în dosarul în care în 9 iunie 2005 împotriva acestuia fusese începută urmărirea penală pentru: propagandă pentru război, genocid săvârşit prin următoarele modalităţi alternative: uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a colectivităţii sau grupului; supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică, tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, săvârşite prin incendieri, explozii, ori prin orice alte asemenea mijloace şi dacă rezultă pericol public, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea de rele tratamente, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informaţii false din Codul penal, se menţiona în rezoluţie.
În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.
Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.
În 9 martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au constatat că soluţia Parchetului este legală şi temeinică.
Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.
Decizia a fost luată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost ucis de un glonţ în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 – dreptul la viaţă – din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi lui Marin Stoica, bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 – interzicerea torturii – din Convenţie.
Potrivit deciziei CEDO din 17 septembrie, “toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutile ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.
“Este în sarcina statului respectiv să îşi îndeplinească obligaţia internaţională şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentu atacul extins şi sistematic asupra populaţiei române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exerciţiul autorităţii lor civile sau militare. Mai mult, pentru a implementa în întregime decizia Marii Camere, statul ar trebui şi să stabilească un mecanism oficial eficient de compensaţii pentru cei care au căzut victime violărilor drepturilor omului şi familiile lor în timpul perioadei de tranziţie, dat fiind numărul mare de cazuri în curs de soluţionare la curte şi a numărului considerabil al altor victime ale aceloraşi evenimente”, arăta CEDO.
Curtea mai aprecia că “timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptaşii individuali de răspundere”.
13-15 iunie 1990 – cea mai sângeroasă Mineriadă din Bucureşti
Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă din Bucureşti. Bilanţul negru al evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, potrivit datelor vehiculate de-a lungul timpului, indică existenţa a zeci de morţi, 746 de răniţi, şase femei violate şi peste 1.000 de “bărboşi, intelectuali, studenţi din Universitate şi Arhitectură” deţinuţi ilegal, în urma reprimării violente a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii.
Oamenii din Piaţa Universităţii protestau, în contextul câştigării alegerilor de Iliescu şi FSN, faţă de instaurarea unei puteri “neocomuniste” şi cereau adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, independenţa Televiziunii şi aflarea adevărului despre Revoluţie. De la balconul Facultăţii de Geologie, numit “tribuna democraţiei”, au vorbit în acele zile peste o mie de persoane – personalităţi, dar şi simpli cetăţeni -, iar Piaţa Universităţii, declarată “liberă de neocomunism” şi “kilometrul zero al democraţiei”, a fost tranzitată de sute de mii de oameni.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, autorităţile au intervenit în forţă pentru a împrăştia “golanii” care se aflau de 52 de zile în Piaţa Universităţii. Seara, la televiziune publică putea fi auzit comunicatul preşedintelui Ion Iliescu, care chema ajutorul forţelor “conştiente şi responsabile” împotriva “grupurilor extremiste”.
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 03.00 – 04.00, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în piaţă şi au făcut arestări. În jurul orei 9.00, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând: “IMGB face ordine”, “Moarte intelectualilor” şi “Noi muncim, nu gândim”, dar au părăsit apoi zona.
Două cordoane de trupe ale Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) au înconjurat apoi piaţa cu autobuze din dotarea Poliţiei, atmosfera devenind tot mai tensionată. Au izbucnit violenţe între manifestanţi şi trupele USLA, fiind aruncate pietre şi cocteiluri Molotov, iar autobuzele Poliţiei fiind incendiate. Au fost atacate şi incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
Într-un comunicat citit la TV şi radio, preşedintele Ion Iliescu spunea: “Este clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţa dezlănţuită, conducerea aleasa în mod liber şi democratic la 20 mai 1990. Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.
Ajunşi în Gara de Nord, în 14 iunie, la ora 04.00, minerii conduşi de Miron Cozma s-au deplasat către Piaţa Universităţii, după cum le ceruse Ion Iliescu, de la balconul Guvernului: “Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cosma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”.
În Piaţa Universităţii, minerii au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor şi au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul şi au devastat sediul Ligii Studenţilor. La fel s-a întâmplat şi la Facultatea de Litere şi cea de Matematică, precum şi la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori şi studenţi au fost atunci bătuţi. Minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi PNL şi au ocupat Televiziunea Română. Toţi cei “bănuiţi a fi intelectuali” au fost bătuţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.
În ziua următoare, la orele prânzului, minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la Romexpo, unde Iliescu le-a mulţumit. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord şi transportaţi în Valea Jiului.
Opinia publică internaţională condamna evenimentele de la Bucureşti, reflectate de posturile de televiziune şi marile cotidiene din toată lumea. Departamentul de Stat al SUA a transmis atunci că “acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi Guvernul său au lovit în inima democraţiei române”.
În 16 iunie 1990, Guvernul transmitea într-un comunicat că a dispus “luarea unor măsuri concrete şi hotărâte pentru anchetarea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, precum cercetarea actelor de molestare reclamate în zilele următoare”, menţionând că au fost reţinuţi 1.021 de suspecţi.
