BusinessMagazin

Tag: milionari

  • Cum a reuşit un cuplu să transforme prima întâlnire într-un business de 11 milioane de euro

    Vyas avea 32 de ani când l-a întâlnit pe Lee Thomson pe un site de dating, iar faptul că împărtăşeau o pasiune comună – excursiile – i-a convins să îşi fixeze o întâlnire adevărată, într-un bar londonez.

    În timpul discuţiei au ajuns inevitabil la subiectul care le făcea cea mai mare plăcere – călătoritul. Vorbind despre ofertele agenţiilor, Vyas şi-a amintit de o mai veche problemă pe care o remarcase în rândul acestora: faptul că multe erau adresate în special persoanelor cu vârste de 18-30 de ani, însă pentru cei din categoria sa de vârstă, de 30-40 de ani, ofertele nu erau atât de generoase. Thompson a aprobat-o, iar discuţia s-a animat imediat, până când, într-un final, celor doi le-a venit idea de a porni un business care să răspundă nevoile acestei nişe, insuficient acoperită.

    La sfârşitul întâlnirii, ei au stabilit să continuie să se întâlnească. Relaţia a avansat rapid, la fel şi planurile de business. În scurt timp, cuplul a reuşit să strângă circa 17.000 de euro, cu care a pus bazele companiei Flash Pack.

    În prezent, cei doi sunt căsătoriţi, iar businessul lor are peste 10.000 de clienţi de 30-40 de ani care plătesc excursii de grup în destinaţii ca Vietnam, Cambodgia, Sri Lanka şi Iordan. Cu toate că nu a avut un succes imediat, în prezent compania este evaluată la peste 11 milioane de euro şi vinde sute de pachete de vacanţă lunar.

    „Primele şase luni au fost cruciale. Auzeam de numeroase afaceri care au avut success peste noapte, dar nu a fost aşa şi în cazul nostru. Am vândut o vacanţă în Sierra Leone, însă a trebuit să înnapoiem banii singurei persoane care plătise, deoarece nu am reuşit să găseasim niciun alt client”, a povestit Radha pentru BBC.

    Pe viitor, planurile companiei vizează extinderea în America de Nord, decizia fiind motivată de faptul că în prezent peste jumătate dintre clienţi provin din Statele Unite şi Canada. De asemenea, vor să sporească şi numărul destinaţiilor.

  • Cine vrea să fie milionar?

    Andrei Pitiş are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, şi Froala, un start-up ieşit pe piaţă în 2014, cumpărat de o companie americană.
    Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiş, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
    Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alţii.
    Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
    Pentru a ajunge acolo trebuie să ieşi din ideea ta, pe care o consideri genială şi pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereţi pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
    Mai mult decât atât, trebuie să accepţi să vină şi alţii în companie, adică să-ţi dai, să-ţi vinzi o bucată din business „pe nimic, pe seminţe”, aşa cum este expresia.
    Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relaţii, pentru a deschide alte uşi, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulţi bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
    Iar aici foarte mulţi se împotmolesc şi nu înţeleg de ce nu înaintează, de ce nu reuşesc să scoată capul la suprafaţă, de ce li se închid uşi.
    Cum să-mi dau ideea pe seminţe?
    Şi în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei şi rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
    Face parte din cultura noastră.
    Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărţii „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendinţe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greşelilor.
    El adaugă: Deşi inteligenţa şi creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încredere unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne, care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem.
    Andrei Pitiş are o idee generoasă, dar are nevoie şi de start-up-uri, şi de antreprenori dispuşi să se deschidă, dispuşi să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuşi să lucreze pentru alţii pe nimic la început. Şi chiar mult timp după aceea.
    Iar acest lucru ar fi în contradicţie cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management şi avem o frică strămoşească de a ne apăra şi de a nu fi furaţi.
    Întrebarea şi provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiş este: Dacă aveţi idei, veniţi la mine, vreau să vă fac milionari.

  • Andrei Pitiş, Fitbit: Ambiţia mea este să creez 100 de milionari în euro în România din start-up-uri de tech. Dacă aveţi idei, veniţi la mine

    „Am ajutat în mod direct 6 oameni să devină milionari în euro şi mi-aş dori ca, direct sau indirect, să ajung să ajut 100 de oameni să devină milionari în euro din start-up-uri din tehnologie, pentru că la asta mă pricep. Este o provocare şi pentru mine şi va trebui să creeze un sistem pentru ca acest lucru să se întâmple. Ca să ajungi la 100 de milionari, trebuie să lucrezi cu cel puţin 400, iar acum lucrez la conturarea unui sistem prin care acest lucru să se întâmple, este clar că nu pot să fac singur asta“, a spus Andrei Pitiş, VP Engineering în cadrul Fitbit. Alexandra Cepăreanu

    El a mai spus că „deja avem un unicorn pornit din România (Uipath), iar obiectivul nostru trebuie să fie apariţia a încă 2-3 unicorni şi alte încă 100 de afaceri antreprenoriale mai mici, între 10 şi 20 de milioane de euro“.
     
     

  • Simbol de statut: căsuţa de miner

    Astfel, nicio casă de vacanţă a acestora nu e completă fără o căsuţă de miner, care însă nu e deloc ieftină.

    Motivul acestei alegeri îl reprezintă, scrie Wall Street Journal, regulamentele impuse de autorităţile oraşului care încearcă să împace cererea din partea celor înstăriţi cu dorinţa de a păstra intact farmecul de orăşel de munte care i-a atras şi îi atrage încă pe mulţi. Cei care îşi doresc o proprietate în zona din Aspen unde s-au păstrat aceste veche căsuţe de mineri îşi pot construi casa viselor lor cu condiţia să nu o facă ţipătoare, ci discretă şi să aibă grijă ca stilul acesteia să se îmbine armonios cu cel al clădirii mai vechi.

    O căsuţă veche costă milioane de dolari şi poate fi renovată şi modernizată pe dinăuntru cu condiţia să nu i se modifice aspectul exterior. Ca să-şi construiască reşedinţele de vacanţă, milionarii iubitori de Aspen recurg, nu rareori, la mutarea temporară a căsuţei de mineri de pe lotul cumpărat cât se sapă şi se fac lucrările necesare pentru instalarea unor piscine sau a altor facilităţi la subsol, în încercarea de a respecta o regulă conform căreia clădirile nou adăugate nu trebuie să fie prea mari.

    Atracţia pentru zona cu căsuţe istorice în rândul milionarilor vine şi de la faptul că aceasta se află în apropierea unei zone cu restaurante şi magazine de lux, astfel încât mulţi consideră că merită investiţia de milioane de dolari în construirea unei case noi cu renovarea şi păstrarea celei vechi.

  • Consultanţi, mentori şi coach avem, dar unde sunt antreprenorii şi businessurile?

    Nu este rău pentru businessul românesc, care are nevoie de educaţie antreprenorială, financiară sau organizaţională. Problema este că România are prea puţini antreprenori şi prea puţine businessuri. Nu ca număr, ci ca succes, supravieţuire şi creştere în piaţă.
    Mulţi vor să se facă antreprenori, oameni de afaceri, patroni, dar aşteaptă până să găsească o idee cu care să dea lovitura.
    Până atunci, cel mai la îndemână business este o casă de pariuri. România se află pe ultimele locuri în Europa la numărul de companii mici şi mijlocii pe cap de locuitor, iar viitorul nu arată că această situaţie se va îmbunătăţi. Probabil că economia românească nici nu oferă prea multe condiţii; nu din punct de vedere economic, ci din punctul de vedere al mentalităţilor, al birocraţiei de a intra şi de a ieşi din business cât mai rapid în cazul în care o afacere nu merge. Societatea nu-i încurajează, cel puţin verbal, pe cei care îşi iau crucea antreprenoriatului.
    Statul, guvernul alocă bani pentru start-up-uri, pentru cei defavorizaţi care vor să înceapă o afacere, un fel de socialism antreprenorial. Toată lumea a auzit de Start-up Nation şi la început nimănui nu-i vine să creadă că statul le dă moca (bine, trebuie să îndeplinească câteva condiţii) 200.000 de lei. Sunt buni şi aceşti bani, dar ar fi bine să se simplifice legislaţia pentru întreprinderile mici şi mijlocii, poate ar introduce în programa şcolară în toate şcolile cursuri de business, poate ar promova brandul România în afară, aşa cum face Israelul, de exemplu, care să atragă resurse şi investitori şi, de ce nu, forţă umană. Politica diplomatică a României pe pieţele externe lipseşte cu desăvârşire, de aceea companiile româneşti exportă prea puţin în afară, România fiind în cea mai proastă situaţie dintre fostele ţări comuniste ca raport al exporturilor în PIB. Dacă am scoate din exporturile României, de aproape 70 de miliarde de euro anual, ponderea multinaţionalelor, nu ar mai rămâne nimic. Cei care vor să-şi facă un business, cei care sunt la început de drum reclamă faptul că nu-i ajută nimeni, că statul nu le dă bani, că băncile nu le dau bani şi sunt rele, că nu au garanţii, că nimeni nu-i ajută.
    Dacă s-ar putea ca afacerile să fie gata la cheie şi să înceapă să producă bani încă din prima oră, ar fi perfect. Dar nu toată lumea are acest noroc. Mentorii, consultanţii, cei care fac coaching au rolul lor, dar unde şi când trebuie să intervină?
    La început, cineva trebuie să-ţi predice ce înseamnă să fii antreprenor şi cât este de frumos, asta până când vezi cum este în viaţa reală. Mai citeşti articole în Business Magazin din care vezi cum cineva a avut succes şi este milionar. Cei din afară pot să intervină atunci când businessul a prins ceva cheag, are încasări şi poate mai are potenţial de creştere.
    Ca să vezi ce spune un consultant, un mentor, un coach trebuie să ai de unde să plăteşti şi de aceea businessul tău trebuie să producă bani. Fiecare etapă dintr-un business are mentorul şi consultantul lui, dar mai întâi trebuie să existe antreprenori şi businessuri care să facă bani. Fondurile de la stat se duc repede şi foarte puţine afaceri mai sunt apoi sustenabile. Până când vine mentorul şi coach-ul să-ţi arate calea, întrebarea este cum poate ajunge Timişoara, Timişul, a treia zonă ca putere în business în România după Bucureşti şi Ilfov, o zonă cu mai mulţi antreprenori români.
    Timişul are ponderea cea mai scăzută a companiilor româneşti în total business, în jur de 40%, în timp ce multinaţionalele au deja 60%. Multinaţionalele absorb toată resursa umană încă de pe băncile şcolilor şi, odată ce se ia primul salariu, nu mai rămâne aproape nimic pentru zona de antreprenoriat. Nimeni nu mai vrea să stea să mănânce covrigi şi să aştepte să vină clientul. Dacă Timişoara, unde mai sunt ceva bani şi putere de cumpărare, nu produce antreprenori, ce să mai vorbim de Mehedinţi, Teleorman, Vaslui, judeţele cele mai slabe din punct de vedere economic? Acolo statul e baza.
    Aşa că cei care sunt mentori, coach şi consultanţi trebuie să muncească mai întâi să producă antreprenori, ca să aibă cui să factureze.
    P.S.: Grupul american Visteon a anunţat că deschide un centru de dezvoltare la Timişoara unde vrea să angajeze 400 de oameni. Asta înseamnă un minus de 400 de antreprenori – 400 de start-up-uri.

  • De câţi bani ai nevoie ca să te simţi bogat? Suma este mai mare decât ai crede

    Aproximativ 5% dintre americani sunt milionari, iar dintre aceştia, 9 din 10 au o avere cuprinsă între 1 şi 5 milioane. Mai mulţi analişti sunt de părere că suma nu este însă suficientă.

    “Mulţi oameni cred că, dincolo de bunuri sau servicii tangibile, bogăţia înseamnă să ai şi ceva spaţiu de manevră – suficiente fonduri pentru a putea acoperi o pierdere mare, spre exemplu”, a scris jurnalistul Norman Vanamee în revista Town&Country, citat de Fortune.

    Vanamee a consultat mai mulţi experţi pentru a determina “numărul fericirii” pentru un ipotetic cuplu de adulţi cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, cu doi copii. Aceştia ar locui într-un apartament luxos din New York, ar cumpăra frecvent piese de artă şi ar pune deoparte câte 25 de milioane de dolari ca moştenire pentru fiecare copil. În acest caz ipotetic, “numărul fericirii” ar fi 190 de milioane de dolari.

    “În ceea ce-i priveşte pe miliardari, aceştia iau ca punct de plecare valoarea de 100 de milioane de dolari când se gândesc la o sumă consistentă”, a scris Richard Kirshenbaum într-un editorial publicat de New York Observer. Estimarea nu îi aparţine, ci vine din partea mai multor miliardari pe care Kirshenbaum i-a intervievat.

    Pe de altă parte, Robert Frank, editor la CNBC şi realizator al emisiunii “Vieţile secrete ale celor super-bogaţi” spune că valoarea este mai puţin relevantă decât modul în care ai acumulat averea şi ce vrei să faci cu ea.

    “Încă simt, uneori, că nu am suficienţi bani”, a declarat pentru Fortune multimilionarul Thomas Gallagher. “Am mai mulţi bani decât mi-aş fi închipuit vreodată că pot avea, dar încă îmi pun diverse întrebări – dacă am destul, dacă nu voi trăi cumva mai mult decât am crezut.”

  • Compania în care îngrijitorii au ajuns peste noapte milionari după ce acţiunile pe care le deţineau în companie au crescut cu 9.500%

    În cadrul companiilor mari este clar cine sunt milionarii: executivii de top şi cercetătorii cu doctorate, însă în cadrul companiei Sunny Optical Technology Group din China, muncitorii din fabrici, oamenii de la curăţenie şi angajaţii din cafeneaua companiei sunt printre cei care s-au îmbogăţit cel mai mult în ultimii zece ani, potrivit Bloomberg.

    Producătorul de lentile a luat decizia neobişnuită de a le oferi acţiuni primilor angajaţi, indiferent de poziţia lor, iar asta i-a transformat pe sute dintre ei în milionari.

    Valoarea iniţială a deţinerilor angajaţilor a crescut cu 9.500% din iunie 2008 până în prezent, depăşind chiar şi impresionanta creştere a Netflix – de 7.500%.

    Fondată în urmă cu peste 30 de ani de un muncitor care terminase doar liceul şi cu 10.000 de dolari împrumutaţi, Sunny Optical este acum un mamut de 22 de miliarde de dolari care furnizează lentile şi ecrane către Samsung şi Xiaomi.

    Cererea din ce în ce mai mare pentru camere pe piaţa smartphone-urilor, a maşinilor şi a dronelor, a alimentat un deceniu fulminant pentru companie.

    „Posibil ca Sunny Optical să fie cel mai impresionant exemplu în ceea ce priveşte generarea de avere pentru angajaţi”, spune Louis Putterman, profesor la Universitatea Brown, specializat în economia Chinei.

    Modelul de business a fost creat de Wang Wenjian, care a pus bazele companiei în oraşul Yuyao, în 1984.

    Când Sunny s-a transformat de la o întreprindere mică la o companie listată în anii 90, Wang a luat decizia de a distribui acţiuni în cadrul managementului de top şi către angajaţii din toate poziţiile.

    „Când banii se strâng, oamenii se despart, când banii dispar, oamenii se strâng”, scrie Wang într-o carte cu privire la istoria companiei publicată anul trecut.

    Compania a dat acţiuni la 400 de angajaţi de la nivelul de jos al firmei, iar aceştia deţin 35% din companie.

    Păstrându-şi o participaţie de 6,8% pentru el în 1994, Wang le-a permis inspectorilor de calitate, bucătarilor din companie şi oamenilor de la echipa de curăţenie să se înscrie pentru acţiuni „la un cost neglijabil” bazat pe poziţia lor şi pe vechime.

    Sunny Optical nu oferă date clare cu privire la valoarea deţinerilor acestor angajaţi, însă potrivit calcuylelor Bloomberg, 0,13% din companie ar trebui să fie îndeajuns pentru a atinge milionul. Excluzând cei 16% deţinuţi de directorii fondatori, fiecare angajat deţine în medie 17 milioane de dolari.

    Wang, 70 ani, care s-a retras din poziţia de preşedinte în 2012, deţine încă o participaţie de 3,7% în companie, care valorează 800 de milioane de dolari.

    Sunny Optical are peste 28.000 de angajaţi în China, America de Nord, Kaponia, Coreea de Sud, Singapore şi Taiwan.

    Miercuri la ora 15.30, acţiunile Sunny Optical Technology, listate pe bursa din Hong Kong, erau în creştere cu 4,87% de la deschidere şi se tranzacţionau la 21,4 dolari per acţiune.

     

     

  • A devenit milionar la doar 16 ani, cu o afacere incepută in garajul părinţilor. “Credeam că oamenii care trăiau din ajutoare nu munceau pentru că erau leneşi”

    Dhillan Bhadwaj este originar din Long Eaton si si-a lansat propriul brand de imbracaminte pe vremea cand era doar un adolescent. In mai putin de un an tanarul a castigat peste un milion de dolari, iar hainele lui au ajuns sa fie purtate de vedete precum Miley Cyrus, Drake, Taylor Swift, sau Zara Larsson.

    Intrebat cum este sa fie milionar, tanarul a marturisi ca “Este uimitor faptul ca este capabil sa isi cumpere lucruri pe care nu si-ar fi imaginat ca le-ar putea avea vreodata”. Desi a devenit milionar peste noapte, tanarul incearca sa ramana cu picioarele pe pamant si sa se concentreze asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat.

    Antreprenorul din industria modei care s-a îmbogăţit încă de la vârsta de 16 ani credea că oamenii care trăiesc din ajutoare sociale sunt leneşi. Impresia lui s-a schimbat după ce s-a mutat din casa sa cu 20 de camere pe o canapea a unei familii care se bazează pe ajutoarele sociale pentru a supravieţui în cadrul unei emisiuni TV de tip reality show, potrivit Daily Mail.

    El a locuit timp de două zile cu Elaine Sullivan în cadrul show-ului Rich Kids Go Skint. Femeiea trăieşte alături de cei doi copii ai săi Abby şi Kieran. Băiatul are 32 de ani şi suferă de autism, iar femeiea primeşte ajutor social şi după ce plăteşte toate facturile rămâne cu 400 de lire pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi. “Credeam că oamenii care trăiau din ajutoare nu munceau pentru că erau leneşi”, a spus el care a mărturisit că această experienţă i-a deschis ochii. 

    “Momentan suntem in pregatiri pentru lansarea colectiei primavara-vara 2018 si colaborez cu peste 70 de designeri pe care ii ajut sa isi lanseze propriile branduri. Sunt speaker motivational si vizitez diferite universitati, unde le vorbesc tinerilor despre cum isi pot pune ideile in practica”, a marturisit tanarul pentru unilad.co.uk.

    “Pur si simplu imi place sa fac oamenii fericiti. Am doar doi prieteni, cercul meu este restras. Vreau sa continui sa inspir oamenii si sa ii ajut si pe altii sa atinga succesul”, a declarat Dhillan Bhadwaj.

     

  • Cum şi cât ar trebui să investeşti în bitcoin şi în alte criptomonede?

    La fel ca în cazul oricărei investiţii, înainte de a investi este de maximă importanţă cunoaşterea subiectului, chiar dacă nu la nivel avansat, măcar la nivel de bază. Investiţiile în bitcoin şi alte criptomonede nu sunt diferite. Trebuie să cunoşti la ce este folosită moneda respectivă, care este tehnologia care stă în spate (bitcoin – transfer de bani, etherum – contracte inteligente etc). Înainte de a paria pe o monedă, trebuie să ştii cine a făcut-o, de ce şi care este obiectivul.

    Sfaturile tuturor persoanelor cu care am stat de vorbă au subliniat două lucruri importante: să nu investeşti niciodată mai mult decât îţi permiţi să pierzi şi să nu investeşti bani în ceva ce nu înţelegi.

    Ce este bitcoin şi cum funcţionează?

    „Bitcoinul are potenţial uriaş, dar nu investi mai mult de 5-20% din averea ta în bitcoin deoarece încă nu există reglementări naţionale şi internaţionale, ceea ce creează incertitudine în piaţă. Aşadar, investeşte 5% din avere în bitcoin şi alte criptomonede dacă nu le înţelegi foarte bine şi până la 20% dacă înţelegi tehnologia şi fundamentele”, spune Grégoire Vigroux, business angel  care deţine peste 40 de feluri diferite de criptomonede, însă majoritatea investiţiei (50%) o are în bitcoin şi 20% în etherum.

    „Strategia mea a fost ca în ceea ce priveşte investiţiile să le fac majoritar în bitcoin. Mai nou, mi-am diversificat portofoliul, adică în ultimul an am început să adaug şi alte criptomonede în care investesc”, spune George Rotariu, fondatorul Bitcoin România.

    Cum cumperi bitcoin, etherum şi alte criptomonede

    Sergiu Drăgănuş, fondatorul Cryptocoin.pro, este mai direct şi sfatul lui pentru investitori este „să investească 40.000 – 50.000 de dolari în top 20 monede în funcţie de capitalizare de piaţă şi să uite de ele doi ani. Apoi o să aibă câteva milioane de dolari”.

    „Întotdeauna le-am recomandat oamenilor să investească atât cât îşi permit, fără să le afecteze viaţa. Eu cred că bitcoin va creşte în continuare. Când era 400 de dolari, am spus că se va face 3.000 de dolari şi aşa s-a întâmplat; la pragul de 3.000 de dolari am anticipat că va ajunge la 5.000 de doalri. Cred că anul acesta va depăşi valoarea de 30.000 de dolari”, adaugă Rotariu.

    Pentru mai multe informaţii despre bitcoin şi tehnologia blockchain intraţi aici

  • Poveştile milionarilor în Bitcoin sau cum să faci o avere cu o investiţie de 5 dolari

    Erik Finman şi-a câştigat faima ca antreprenor la 14 ani, ca investitor în bitcoin care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-o criptomonedă într-o avere de peste un milion de dolari şi cu un pariu care i-a dat şansa de a nu mai vedea niciodată interiorul vreunui liceu. Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul acesteia de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea. Povestea lui începe în 2011, când avea 12 ani şi bunica sa i-a dăruit 1.000 de dolari, bani pentru educaţie, scrie The Telegraph.

    Erik a luat banii şi i-a investit în bitcoin, urmând sfaturile fratelui său Scott. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre acea perioadă. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă.” La şcoală, spune Erik, îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei,  valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.

    În 2014, când avea 15 ani, le-a propus părinţilor să-l lase să renunţe la liceu, unde se simţea mizerabil, şi să vândă bitcoin de 100.000 de dolari pentru a pune pe picioare o companie de tehnologie educaţională numită Botangle. Dacă până la 18 ani ajungea milionar, nimeni nu-l va mai obliga să meargă la facultate. A fost un pariu acceptat de părinţii săi, tatăl inginer şi mama fizician. Aceştia l-au retras de la şcoală. Tânărul Finman s-a mutat în Silicon Valley, unde Botangle, o companie de educaţie online, a devenit realitate,  permiţând  elevilor frustraţi ca Erik să-şi găsească profesori prin videochat. Botangle i-a adus câteva aventuri, inclusiv o întâlnire cu cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, şi un schimb mai violent de idei cu un membru al consiliului Uber. A fost dificil să-i convingă pe investitori să ia în serios un antreprenor de 15 ani, îşi aminteşte tânărul Finman. Îi este vie în minte mai ales amintirea unui interviu cu un executiv de la Uber „foarte, foarte sus pus“ care, în loc să-i asculte planurile cu Botangle, l-a descurajat şi i-a spus că nu va câştiga niciodată pariul cu părinţii săi.

    În cele din urmă, în ianuarie 2015, a găsit un investitor care i-a oferit pentru companie fie 100.000 de dolari, fie încă 300 de bitcoin. Moneda virtuală era în depreciere atunci, însă Erik a ales tot bitcoin, majorându-şi astfel numărul de monede virtuale deţinute la 403. Acum băiatul este milionar şi nu regretă că n-are diplomă de licenţă. Între timp, şi-a găsit de lucru la alte proiecte, inclusiv la unul în care lucrează în programul ELaNa al NASA, care permite studenţilor să lanseze în spaţiu sateliţi de dimensiuni reduse. „Nu mi-am luat niciodată diploma, nu văd să aibă vreo valoare. Scopul ei ar fi să ajung la un alt grad de educaţie şi să obţin o slujbă. A trebuit să învăţ cum să-mi conduc afacerea. În loc să scriu eseuri pentru cursul de engleză, trebuia să scriu e-mailuri unor oameni importanţi.“

    Silicon Valley a mai dat un milionar în bitcoin. Povestea acestuia a scris-o Forbes. Este vorba de un multimilionar, domnul Smith, întâlnit de un contributor al revistei la Hong Kong. Domnul Smith – autorul îi spune aşa pentru că personajul i-a cerut să nu-i facă numele public – este plin de bani şi nu face niciun efort s-o ascundă. De patru ani, călătoreşte în jurul lumii într-un stil ultraluxos. Zboară numai la clasa întâi, doarme doar în apartamente de cinci stele şi nu şi-a mai pregătit de mâncare de luni de zile. Într-o lună a vizitat Singapore, New York, Las Vegas, Monaco, Moscova, s-a întors la New York, apoi s-a dus la Zürich pentru a da de autorul poveştii la Hong Kong. „Niciodată să n-ai vreun moment plictisitor“, spune el, ridicând în semn de salut un pahar de şampanie.

    Cu acest salut, şi pahar de şampanie, şi-a început povestea. După ce a absolvit colegiul în 2008, Smith a aterizat într-un loc de muncă de invidiat, ca inginer de software pentru o companie de tehnologie respectabilă din Silicon Valley. Era un angajat bun şi îndrăgit de mulţi dintre colegi. De la unul dintre aceşti prieteni „la fel de tocilari ca şi el“, în iulie 2010 Smith a auzit pentru prima dată despre bitcoin, la scurt timp după prima creştere semnificativă a preţului, când criptomoneda s-a apreciat de zece ori, de la 0,008 dolari la 0,08 dolari în cursul a cinci zile. „Acest salt de preţ mi-a atras atenţia, dar am aşteptat câteva luni înainte de a investi. Voiam să aflu mai întâi despre tehnologia de bază.”