Tag: Mic.ro

  • Retrospectiva 2010 – Schimbarea, cuvantul de ordine al anului

    Comertul a ramas in continuare capul de afis pentru cele mai
    multe noi investitii. Afacerile lui Dinu Patriciu au cunoscut o
    turnura putin neasteptata in primavara anului, cand afaceristul a
    inceput sa bage bani in reteaua de magazine de proximitate Mic.ro
    si in agentiile de pariuri sportive Bet Cafe Arena. Fostul
    petrolist se remarcase pana atunci prin dezvoltarea agresiva a
    trustului media Adevarul, precum si printr-o serie de investitii de
    amploare, conform declaratiilor sale, in imobiliare si dispozitive
    electronice.

    Reteaua de magazine Mic.ro are alocate peste 200 mil. euro pana
    la sfarsitul anului viitor. Tot atunci, cifra de afaceri estimata
    ar urma sa ajunga la 1,5 mld. euro, adica mai mult decat cel mai
    mare comerciant de pe piata romaneasca, Metro Cash & Carry (1,2
    mld. euro in 2009). Pe de alta parte, cu Bet Cafe Arena, Patriciu
    doreste sa castige 40% din piata de profil pana in 2014. Reteaua de
    agentii de pariuri ar urma sa aiba in urmatorii patru ani 400 de
    unitati si 2.000 de angajati, in urma unei investitii de peste 40
    mil. euro.

    Metro, cel mai mare jucator din comert, a lansat anul acesta o
    retea de magazine mai mici, numite Metro Punct, pentru a-si creste
    aria de acoperire. Pana in prezent compania a deschis patru astfel
    de puncte, investind in total patru milioane de euro. Intr-o
    perioada de boom economic dezvoltarea unui astfel de proiect nu ar
    fi fost posibila, iar comerciantul german isi eficientizeaza acum
    toate activitatile sale. Pe acelasi principiu au mers si alte
    retele care au deschis magazine pe suprafete mai mici, cum este
    cazul Cora.

    In randul companiilor care cauta noi filoane pe care sa le
    exploateze se inscrie Scandia, cel mai mare producator de conserve,
    piata in care detine o pozitie dominanta cu o cota de 54%. Firma a
    decis sa intre in afacerile cu restaurante, planificand sa deschida
    anul viitor sase sau sapte spatii, in special in centre comerciale
    si la parterul cladirilor. Desi cheltuielile sunt in scadere, in
    mod surprinzator, nici piata produselor de lux nu a fost linistita
    in 2010. Valoarea vanzarilor a stagnat la 350 de milioane de euro,
    dar marci precum Gucci, Armani si Moschino au anuntat deschiderea
    de noi magazine. Este o veste de bun augur, pentru ca zona luxului
    se “misca” in momentul in care este destul de sigura ca poate
    castiga suficient, ceea ce s-ar traduce prin sperante de crestere
    economica si sporire a veniturilor.

    Dincolo de retail, si in alte domenii au fost vizibile decizii
    strategice neasteptate. Este cazul antreprenorului roman din
    spatele grupului de firme Asesoft, Sebastian Ghita. IT-istul de 31
    de ani, a preluat managementul Realitatea Media, grupul de presa
    controlat de Sorin Ovidiu Vintu, angajandu-se sa faca in urmatorii
    cinci ani investitii totale de 75 de milioane de euro. Pe langa
    asta, in ultima perioada, antreprenorul a fost implicat in mai
    multe tranzactii de pe piata locala. Un exemplu este achizitia
    pachetului majoritar de actiuni al magazinului de comert online
    eMAG si a lantului de electroretail Flanco – care avea nevoie de
    lichiditati acum ca a iesit din insolventa. Impreuna cu asociatul
    sau din cadrul Asesoft, Iulian Stanciu, Ghita a preluat in luna
    septembrie 60% din actiunile retailerului, aducand lichiditati de
    14 mil. euro.

    Cateva zeci de companii din toata tara s-au remarcat in 2009
    prin evolutia buna a afacerilor, avand in plin an de criza cresteri
    de cel putin 100%, asa cum arata un top realizat de Ziarul
    Financiar. Clasificarea ia insa in calcul cifrele de afaceri de
    anul trecut. Chiar si asa rezultatele sunt notabile si indica o
    evolutie surprinzatoare a domeniilor de nisa sau apartinand zonelor
    dinamice – cum ar fi industria auto sau cea alimentara.

  • Sase furturi din magazine Mic.ro, intr-o singura noapte, in patru sectoare bucurestene

    Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a
    declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca infractiunile au avut loc intre
    orele 1.00 si 6.00. Hotii au intrat in magazine prin fortarea
    usilor si au furat din casele de marcat sume cuprinse intre 500 si
    1.800 de lei. Fiindca modul de operare a fost similar, politistii
    cred ca este vorba despre aceiasi autori.

    Potrivit lui Ciocan, pentru investigarea cazurilor s-a format un
    grup de lucru din care fac parte politisti de la sectoarele 1, 2, 4
    si 6, precum si ofiteri de la Serviciul Investigatii Criminale.
    Anchetatorii au mers deja la fata locului, pentru a cauta urme
    lasate de hoti si probe.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Dinu Patriciu: Mic.ro va avea vanzari de 1,5 mld. euro in 2011

    Cu o cifra de afaceri de 1,5 miliarde de euro la finalul anului
    viitor, Mic.ro ar putea deveni cel mai mare comerciant de pe piata
    romaneasca, pozitie detinuta in acest moment de reteaua Metro Cash
    & Carry, care a inregistrat anul trecut vanzari de 1,2 miliarde
    de euro.

    Operatorul Mic.ro, Mercadia, a preluat in luna august si reteaua
    de magazine de tip discount MiniMax, care avea in acel moment 31 de
    spatii iar in prezent numara 36. “Anul viitor, aceasta retea de
    magazine de discount va ajunge la 150 de spatii, care for fi
    complet schimbate”, a declarat Dinu Patriciu, care nu a dorit sa
    spuna care va fi noul nume sub care vor opera magazinele preluate,
    dar a afirmat ca aceste spatii vor functiona ca suport pentru
    magazinele Mic.ro. “De la 5 la 7 dimineata din magazinele MiniMax
    vor fi aprovizionate spatiile Mic.ro”, a precizat Patriciu.

    Pe piata de magazine de tip convenience (de proximitate) nu exista
    nicio retea puternica, spatiile fiind operate de mici antreprenori
    familiali.

  • Dinu Patriciu: Mic.ro ajunge la break-even in aprilie 2011

    Reteaua Mic.ro, care a atras, conform declaratiilor lui
    Patriciu, 30 de milioane de euro pana in prezent, cand numara 113
    magazine, este cea mai mare investitie din retail in aceasta
    perioada, cand majoritatea comerciantilor prefera o politica mai
    precauta. “Investitiile totale vor ajunge la 200 de milioane de
    euro”, spune Patriciu.

    Lantul de magazine dezvoltat de Patriciu, unul dintre cei mai
    bogati oameni de afaceri romani, va genera, conform previziunilor,
    vanzari de 150 de milioane de euro pana la finalul acestui an, in
    conditiile in care “fiecare 36 de magazine au un rulaj de 100 de
    milioane de euro anual”.

    In prezent reteaua numara 113 spatii Mic.ro si 36 de magazine
    MiniMax Discount, retea preluata de Mercadia (operatorul Mic.ro) in
    luna august. Patriciu nu a dorit sa ofere detalii financiare despre
    preluarea MiniMax, in cadrul careia detinea, la momentul fondarii
    ei, “impreuna cu fratele meu, pachetul majoritar de actiuni. Ne-am
    retras insa dupa numai un an pentru ca am crezut ca partenerii
    (austrieci – n.r.) vor da cu oistea de gard. N-a fost asa”.

  • Patriciu: Ajungem la 3.000 de magazine in 2011

    In acest moment, reteaua Mic.ro numara 113 magazine, pentru care
    a fost alocata o investitie in valoare de 30 de milioane de euro,
    bugetul total de investitii alocat acestui proiect urmand sa se
    ridice la 200 de milioane de euro, conform lui Patriciu.

    Investitia medie pe magazin este de 100.000 de euro, suma in
    care sunt incluse si cheltuielile necesare cu stocul de marfa
    disponibil pe rafturile magazinelor cu o suprafata de aproximativ
    50 de metri patrati. In medie, in Mic.ro sunt comercializate 2.000
    produse, cam cate are si un magazin de tip discount, ca Plus, Penny
    sau MiniMax.

    “Vom ajunge la break-even in aprilie anul viitor, adica la 12 luni
    de la demararea proiectului”, accentueaza omul de afaceri.

    In luna august, Mic.ro a achizitionat reteaua MiniMax Discount,
    care avea in acel moment 31 de magazine si a ajuns deja la 36 de
    unitati in 33 de orase. Totodata, a fost achizitionat si spatiul
    logistic al MiniMax, care va deservi si reteaua de magazine
    Mic.ro.

    “Spatiile MiniMax vor fi complet transformate pentru a fi mai
    apropiate de comertul traditional”, spune Dinu Patriciu, care crede
    in acest tip de afacere si acuza “mimetismul retelelor
    internationale de comert care s-au dezvoltat in ultimii 20 de ani
    pe piata romaneasca”.

    Cifra de afaceri estimata pentru acest an este de 150 de milioane
    de euro, urmand ca la finalul anului viitor, cele 3.000 de spatii
    sa genereze o cifra de afaceri totala de 1,5 miliarde de euro.

    Pe piata de magazine de tip convenience atacata de Mic.ro nu mai
    exista nicio retea puternica.

  • Dupa blocuri suntem noi: reteaua Mic.ro promite investitii de peste 200 mil. euro

    Departe de iuresul din Rompetrol, am pus la punct in doar cateva
    luni liniile strategice ale acestui proiect”, declara, pentru
    BUSINESS Magazin, Dan Ionescu, care a ocupat pana in urma cu un an
    functia de director operational al grupului petrolier, fiind unul
    dintre primii directori recrutati de Dinu Patriciu.

    Dupa plecarea din Rompetrol, Ionescu declara ca se va ocupa de
    “o afacere personala”, iar in aprilie 2010 s-au vazut primele roade
    ale proiectului pus la punct vreme de cateva luni impreuna cu o
    echipa “mare, de 10-12 oameni”: s-au deschis in Bucuresti primele
    magazine Mic.ro.



    Reprezentantii retelei, care a inaugurat
    magazine intr-un ritm galopant – nu mai putin de 73 pana in prima
    saptamana din august -, au preferat sa pastreze tacerea luni in
    sir. “Am preferat sa facem ceva concret inainte de a comunica”,
    justifica Ionescu acum, cand lantul de magazine se apropie de 100
    de spatii. Luna trecuta, Mercadia, operaorul retelei Mic.ro, a
    preluat cele 31 de spatii ale retelei MiniMax Discount, cu vanzari
    anuale de 45 de milioane de euro. Dan Ionescu spune ca are mai
    multe oferte pe masa din partea retailerilor prezenti pe piata, dar
    nu a dorit sa ofere alte detalii.

    Decizia de a investi in acest domeniu se datoreaza, in
    principal, faptului ca “am vazut aceasta oportunitate, in urma unor
    studii”, sustine el. Pe de o parte, factorul pozitiv era ca pe
    piata nu a existat pana acum un lant de magazine de cartier; de
    cealalta parte, riscul era ca renumele acestui canal de vanzari
    este inferior, in perceptia consumatorilor, fata de cel al marilor
    magazine din comertul modern, din cauza varietatii mai mici a
    produselor si din cauza preturilor de multe ori mai ridicate.

    Ionescu spune despre proiect ca este ambitios, avand ca tinta o
    retea de 300 de spatii pana la sfarsitul anului si nu mai putin de
    2.000 pana la sfarsitul lui 2011. “Nu ne vom opri nici atunci”,
    spune Ionescu increzator si zambind parca usor amuzat de reactia de
    neincredere pe care au avut-o, la prezentarea proiectului,
    reprezentantii retelei Metro Cash & Carry, principalul furnizor
    pentru marfa din spatiile Mic.ro.

    Comerciantii de cartier sunt intre cei mai importanti clienti ai
    retelelor cash & carry, iar cel mai puternic executiv din
    comertul romanesc, Dusan Wilms, directorul Metro Romania si
    Bulgaria, declara recent ca “magazine traditionale vor exista
    intotdeauna”.

    In 2009 au fost insa inchise peste 1.000 de magazine de
    proximitate (chioscuri, magazine generale si magazine din
    benzinarii), asa incat la sfarsitul anului au ramas cu totul in jur
    de 13.500 de astfel de spatii, arata un studiu realizat de compania
    de cercetare de piata MEMRB.

    Pentru cateva categorii de produse – lactate, panificatie si
    mezeluri – Mic.ro are incheiate contracte direct cu furnizori.
    Ideea de a avea un furnizor principal in Metro tine de faptul ca
    “am vrut sa avem un concept unitar, nu sa facem o ciorba”; daca ar
    fi incheiat contracte cu mai multi furnizori de bauturi, de
    exemplu, fiecare ar fi vrut sa aiba un spatiu de expunere
    personalizat, de pilda cu spatii frigorifice.

    Investitia medie pe magazin este de 100.000 de euro, suma ce
    include si fondul de marfa, pe rafturile magazinelor cu o suprafata
    cat o garsoniera confort unu (50 mp) fiind asezate in medie 2.000
    produse, cam cate are si un magazin de tip discount, ca Plus, Penny
    sau MiniMax. Vanzarile previzionate pentru anul in curs se plaseaza
    la 14 milioane de euro, iar cele de anul viitor in jurul valorii de
    300 de milioane de euro.

  • Mic.ro preia reteaua Minimax Discount

    “Achizitia miniMax este parte a strategiei de dezvoltare a
    grupului pe aceasta piata si vizeaza crearea unor sinergii intre
    cele doua companii pe partea de logistica si achizitii, care ne vor
    permite optimizarea ofertelor pentru clientii ambelor segmente –
    discounter si comert de proximitate”, declara Dan Ionescu, CEO
    Mercadia Holland BV.

    Minimax Discount, cu vanzari anuale de 45 de mil. de euro, este
    o companie romaneasca infintata in 2003 si numara acum 31 magazine
    tip discounter in localitati cu peste 10.000 de locuitori. Spatiile
    retelei au o suprafata medie de vanzare de 750 mp, au cate sase
    case de marcat si 80 de locuri de parcare. Actionariatul anterior
    al miniMax Discount a fost alcatuit din grupul austriac Real4You
    impreuna cu Rainer Exel si Andreas Kämpf.

    Grupul Mercadia Holland BV detine pachetele majoritare ale
    companiilor Mic.ro Retail, Bet Cafe Arena si iLearn. Mic.ro Retail
    si-a inceput activitatea pe piata romaneasca de retail in luna
    aprilie a acestui an, prin lansarea unei retele de magazine de
    proximitate. In prezent, reteaua Mic.ro are 76 de unitati
    comerciale in capitala si are in plan deschiderea a 300 de magazine
    pana la finalul anului.

    Bet Cafe Arena, lansata in 2010, activeaza in industria
    jocurilor de noroc – in prezent fiind deschise 70 de astfel de
    cafenele pe intreg teritoriul tarii – iar iLearn, este o companie
    infiintata anul acesta, care ofera servicii de consultanta in
    domeniul resurselor umane.

  • Mic.ro a ajuns la 73 de magazine

    Investitia medie pe spatiu, care are o suprafata de expunere de
    circa 50 de metri patrati se plaseaza, conform unor estimari, in
    jurul a 100.000 de euro, ceea ce inseamna ca suma investita deja
    pana acum depaseste sapte milioane de euro.
    Mic.ro vizeaza cartierele aglomerate ale marilor orase, pana acum
    deschizand insa spatii doar in Capitala. Pe segmentul convenience
    lupta se dadea, pana la aparitia Mic.ro, doar intre micii
    antreprenori.

  • Cine mai are curaj sa investeasca in magazine noi

    “Ma uit acum in curtea magazinelor si nu vad decat pe jumatate
    numarul de masini care se gaseau altadata. Clientii nu prea apar
    si, cand vin, nu mai cumpara doua radiatoare, ci unul”, spune
    Enrico Perini. Omul de afaceri italian care a dezvoltat grupul de
    firme Romstal, pe care l-a extins apoi pe alte sase piete, declara
    pentru BUSINESS Magazin ca a trecut toate investitiile in stand-by.
    “Am vrut sa deschidem sapte sau opt spatii noi, dar in contextul
    economic si politic actual am pus frana.” Cel mult unul sau doua
    magazine vor fi deschise anul acesta, pentru ca “sunt necesare”,
    sustine Perini, care adauga ca vrea sa se opreasca insa, pentru ca
    nu vrea sa ajunga in situatia Diverta.


    Perini se afla undeva la mijloc fata de cele doi poli ai
    afacerilor din comert. Nu se plaseaza nici in tabara optimistilor –
    ca Dedeman, Mic.ro sau Casa Rusu, care investesc in ciuda
    vremurilor grele. In total, investitiile pe care le-au bugetat
    pentru anul in curs depasesc 80 de milioane de euro, chiar daca
    unii au apelat deja la inchiderea magazinelor nerentabile (cum e
    cazul Domo sau Primavara). Dar Perini nici nu se vede nevoit sa
    apeleze la insolventa sau sa inchida spatii. Situatia celor sapte
    lanturi de magazine (Spar, Pic, Trident, Ethos, Diverta, Leonardo
    si Flamingo) care au intrat in insolventa nu e deloc confortabila:
    afacerile lor cumulate s-au redus aproape la jumatate in 2009 fata
    de 2008, ajungand in jurul a 250 de milioane de euro. Spatiile de
    vanzare s-au redus, in ansamblu, tot cam la jumatate, dupa ce au
    inchis circa 110 magazine, iar datoriile lor adunate ajung, conform
    calculelor BUSINESS Magazin, in jur de 350 de milioane de euro.

    Acesta este doar bilantul retelelor mari, insa nici micii
    comercianti nu stau pe roze. Anul trecut au fost inchise aproape
    2.000 de magazine alimentare, iar numarul de chioscuri, magazine
    generale si magazine din benzinarii a scazut cu 9% fata de 2008,
    arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata
    MEMRB.

  • Patriciu a deschis primele chioscuri de cartier in Capitala

    Pana in prezent au fost deschise sase magazine, unitatea numarul
    unu fiind situata pe soseaua Stefan cel Mare, in apropierea
    restaurantului Perla de la intersectia cu Calea Dorobantilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro