Tag: Miami

  • GALERIE foto INCENDIARĂ: Baywatch, premieră la Miami. Cine sunt starurile noului film şi cum au strălucit pe covorul roşu

    Printre celebrităţile care au impresionat la premieră se numără Pamela Anderson, Priyanka Chopra, Alexandra Daddario, Charlotte McKinney , Dwayne “The Rock” Johnson Zac Efron şi David Hasselhoff.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami

    Federer este la 480 de puncte de ocupantul locului trei, conaţionalul Stanislas Wawrinka, podiumul fiind completat de sârbul Novak Djokovic şi britanicul Andy Murray.

    Rafael Nadal a reuşit, de asemenea, un salt de două poziţii, până pe locul 5, la 570 de puncte în spatele lui Federer, chiar dacă a cedat în faţa elveţianului în finala de la Miami, scor 3-6, 4-6.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acesta este adevăratul motiv pentru care Halep nu mai câştigă meciuri

    Mulţi se întreabă de unde vine această neputinţă de a mai câştigă meciuri; printre explicaţiile aduse se numără, în egală măsură, accidentarea suferită la finalul anului trecut şi neîncrederea în propriile forţe. Realitatea este însă alta.

    În tenis, cel mai corect principiu este “victoriile aduc victorii”. Faptul că Simona Halep nu a mai reuşit să câştige turnee poate constitui o cauză pentru forma slabă arătată de sportiva noastră. Dar să luăm un alt exemplu: Roger Federer, campionul elveţian, a avut în 2016 cel mai slab an al carierei. Este adevărat, după semifinala de la Wimbledon (în luna iunie) el nu a mai disputat niciun meci până la finalul anului, luând decizia de a se recupera după o intervenţie chirurgicală – prima a carierei de peste 18 ani – suferită în prima parte a anului. Federer participase însă la turnee în primele 6 luni ale anului fără să câştige niciun titlu – din nou, o premieră în cariera sa ilustră. Care a fost, aşadar, urmarea? Elveţianul a revinut în circuit în luna ianuarie şi a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, cel de-al 18-lea astfel de titlu din carieră. Câteva săptămâni mai târziu, el era eliminat în primul tur al turneului ATP 500 (categorie inferioară) de către un jucător aflat în cea de-a doua sută mondială. Mai trec două săptămâni, iar Federer câştigă turneul Masters 1000 de la Indian Wells. Concluzia? Şi înfrângerile pot aduce victorii, dacă ştii cum să le gestionezi.

    Mă întorc la Simona Halep şi amintesc faptul că în 2016 a avut a doua cea mai lungă serie de victorii din circuitul feminin (doar Victoria Azarenka a reuşit să adune mai multe victorii consecutive), dar asta nu a ajutat-o să îşi treacă în palmares vreun titlu important.

    Motivul pentru care sportiva din Constanţa nu reuşeşte să se impună în marile turnee nu este de natură psihică, ci de natură tehnică. Jocul Simonei Halep este unidimensional.

    Dacă urmăriţi câteva meciuri ale Simonei (excluzându-le pe cele din 2014), veţi observa că jocul ei se rezumă la lovituri de pe linia din spatele terenului. Baseline player, aşa cum spun americanii; şi chiar dacă a fost o vreme când puterea loviturilor lui Halep era suficientă pentru a-şi învinge adversarii, nefiind nevoie de foarte multe improvizaţii sau veniri la fileu, acea vreme a trecut. Jucătorii trebuie însă se adapteze şi să îşi adapteze jocul: Halep nu a făcut încă acest lucru.

    Revin la comparaţia cu Federer: elveţianul şi-a schimbat în ultimii ani mai toate aspectele jocului, începând cu trecerea (după 15 ani) la o rachetă mai lată şi continuând cu agresivitatea extremă cu care abordează meciurile. Câteva date tehnice, pentru a clarifica mai mult acest lucru: dacă în prima parte a carierei sale punctul de lovire a loviturilor se afla, în medie, la 50 de centimetri în spatele linie de fund, din 2015 aceasta a ajuns la peste un metru în interiorul terenului.

    Singurul mod în care Halep mai poate concura pentru titluri importante este să adauge o nouă dimensiune jocului său. Ea trebuie să fie mai agresivă, să-şi atace adversarele venind în faţă, spre fileu, şi nu stând în continuare pe linia de fund, acolo unde precizia ei a scăzut în mod vizibil. Simona Halep trebuie să accepte faptul că acele calităţi atletice care au diferenţiat-o de restul jucătoarelor nu mai sunt suficiente. Astfel, poate va reuşi să ne mai dea motive de a pierde nopţile urmărind meciurile ei.

  • Felicitări! Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig s-au calificat în turul trei al turneului de la Miami

    Mai întâi, Sorana Cîrstea a trecut de letona Anastasija Sevastova (26 de ani, locul 25 WTA), scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, după două ore şi 13 minute. Partida a fost extrem de echilibrată, Sevastova câştigând mai multe puncte decât Cîrstea. Românca a servit 3 aşi şi a comis 4 duble greşeli, iar procentajele de reuşită la serviciu au fost de 64% cu prima minge şi 37% cu a doua. Fiecare dintre cele două sportive a reuşit câte 7 break-uri.

    În runda următoare, Sorana Cîrstea (26 de ani) va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki (26 de ani, 14 WTA), duminică dimineaţă, în jurul orei 04:30, pe arena centrală. Bilanţul confruntărilor directe este 4-3 pentru Wozniacki, fost lider mondial. Daneza a reuşit două finale în acest an, pe suprafeţe rapide, la Doha (înfrângere la Karolina Pliskova) şi Dubai (înfrângere la Elina Svitolina).

    Pentru accederea în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asigurat 65 de puncte WTA şi un cec în valoare de 41.350 de dolari. În 2013, românca a ajuns până în optimile de finală ale întrecerii de la Miami.

    Patricia Ţig a învins-o pe franţuzoaica Kristina Mladenovic (23 de ani, locul 18 WTA), scor 7-6 (4), 6-2, după două ore de joc. Românca a reuşit un as şi a comis 4 duble greşeli, iar procentajele la serviciu au fost 76% cu primul şi 56% cel de-al doilea. Patricia a reuşit 4 break-uri şi a cedat serviciul de doar două ori.

    Sportiva din Galaţi, aflată pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al turneului de la Miami, a venit din calificări şi a învins pentru prima oară o jucătoare din Top 20. Pentru acest succes, Ţig şi-a asigurat 95 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 41.350 de dolari.

    În turul al treilea al competiţiei americane, Patricia Ţig, în vârstă de 22 de ani, va juca împotriva americancei Venus Williams (35 de ani, 12 WTA), fost lider mondial şi deţinătoare a 7 titluri de Mare Şlem.

    Turneul WTA de la Miami se desfăşoară în perioada 20 martie – 2 aprilie şi este dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 de dolari.

  • Simona Halep: Mai am timp să câştig un turneu de Mare Şlem. Plănuiesc să mă retrag la 32 de ani

    Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, o va întâlni pe japoneza Naomi Osaka (locul 49 WTA) în turul secund al turneului de la Miami, dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 dolari, şi se pregăteşte intens pentru a-şi îmbunătăţi performanţele din 2017.

    “Ieri am fost pe banda de alergare pentru prima dată în ultimele două luni, aşa că sunt foarte fericită. Pot să mă antrenez la intensitate maximă. Azi (n.a. – marţi) am stat pe teren două ore şi n-am resimţit nicio durere. Sunt încântată şi simt că sunt la un nivel mai ridicat decât săptămâna trecută. În ultimii ani, am învăţat că trebuie să-mi protejez corpul pentru a preveni accidentările şi să fac anumite exerciţii pentru asta. Am intrat într-o rutină, sunt sătulă de aceste exerciţii pentru condiţia fizică, dar conştientizez că sunt necesare pentru a mă menţine la nivel înalt şi nu mă voi opri”, a declarat Halep pentru site-ul WTA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată casa de 25 milioane de dolari a supermodelului Elle Macpherson

    În 2013, top-modelul Elle Macpherson s-a căsătorit cu logodnicul ei, Jeffrey Soffer, un miliardar din Miami, în cadrul unei ceremonii organizate pe insula Fiji, la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi. Modelul australian se despartise de Jeffrey Soffer in martie 2012, dupa o relatie de doi ani, insa la un an dupa acea despartire cei doi au anuntat ca s-au impacat si ca s-au logodit.

    Citiţi în continuare şi vedeţi cum arată casa aici

  • Cum s-a transformat un jaf într-un business de mii de dolari

    În 2011, Jonathan Kinas, Avin Samtani şi Rob Peck se relaxau în South Beach, Miami, când bunurile lor au fost furate de pe şezlongurile pe care le-au lăsat. Cei trei şi-au transformat ghinionul în oportunitate şi au fondat un business pentru a preveni astfel de incidente, potrivit Entrepreneur.com.

    După ce au cercetat piaţa în căutarea de produse de securitate, cei trei, absolvenţi ai Hofstra University Zarb School of Business, şi-au investit propriii bani pentru a dezvolta AquaVault, un seif portabil ideal pentru ieşirile la plajă.

    În seif încap un portmoneu, un telefon mobil şi cheile, este din plastic dur, poate fi legat de alte obiecte fixe şi este prevăzut cu  un cod de securitate, ca al unui seif obişnuit.

    AquaVault a fost lansat pe piaţă la începutul lui 2014. Seifurile, comercializate pe site-ul theaquavault.com, Amazon şi Walmart,com, au un preţ de retail de 40 de dolari. Sunt de asemenea disponibile prin închiriere în anumite staţiuni din Statele Unite ale Americii. În martie anul trecut, cei trei tineri au primit o investiţie de 75.000 de dolari de la un investitor american, în schimbul a 20% din acţiunile companiei.

  • Cum arată si cat costă casa în care şi-a petrecut vacanţa Justin Bieber – GALERIE FOTO

    La doar 22 de ani, Justin Bieber şi-a petrecut concediul de iarnă într-o casă de vacanţă cu nu mai puţin de 250.000 de dolari pe săptămână, potrivit unui articol al publicaţiei britanice Daily Mail. 
     
    Cântăreţul canadian şi-a petrecut câteva zile într-o vilă modernă aflată în apropiere de ocean, pe coasta ”platinum” a Barbadosului, împreună cu familia. Casa, denumită Alaya, este inspirată de stilul contemporan al caselor de plajă din Miami şi este decorată cu obiecte de artă şi sculpturi aduse din toată lumea. 
     
    Sufrageria uriaşă şi un spaţiu de entertainment se deschid spre o piscină imensă, în interiorul căreia se află şi o masă pentru mesele în mijlocul acesteia.
     
    Justin Bieber a petrecut pe insula din Caraibe împreună cu sora sa în vârstă de opt ani, Jazmyn şi fratele său de şapte ani, Jaxon. Ei sunt copiii tatălui său, Jeremy şi al fostei partenere a acestuia, Erin Wagner. 
    Tânărul cântăreţ a luat o mică pauză din turneul său în jurul lumii, Purpose, pe care îl va relua în februarie, în Mexic. Turneul se va derula până în septembrie 2017. 
     
  • Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru înfiinţarea unui nou consulat al României, la Miami

    Ţara noastra avea până în prezent consulat general la Los Angeles, New York şi Chicago, în Miami existând doar un consulat onorific.

    Preşedintele Klaus Iohannis şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în ultimii ani în Florida, la prieteni