Tag: majorare capital

  • NEPI a atras 80 milioane euro, printr-o ofertă de acţiuni, pentru achiziţii şi dezvoltări

     “NEPI a încheiat oferta ABB anuntaţă astăzi, 8 aprilie 2014. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 1,16 miliarde ranzi sud-africani (aproximativ 80 milioane euro). La acest nivel, oferta a fost suprasubscrisă. Noile acţiuni NEPI ce vor fi emise ca urmare a ofertei ABB, au fost la pretul de 83,50 ZAR (ranzi – n.r.) pe acţiune, cu un discount de 2,1% faţă de preţul mediu ponderat din ultimele 30 zile sau 5,2%, luând în calcul preţul de închidere anterior, din data de 7 aprilie 2014”, se arată într-un comunicat transmis marţi de fondul de investiţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    La ofertă nu au putut participa investitori din România, iar noile acţiuni vor fi emise în data de 17 aprilie, potrivit NEPI.

    Fondul de investiţii a anunţat marţi dimineaţă că la ora 09:00 (ora Africii de Sud) a lansat o ofertă prin care vrea să atragă de la investitori aproximativ 60 milioane euro. NEPI avea dreptul să închidă oricând operaţiunea, preţul şi alocarea urmând să fie anunţate la scurt timp după finalizarea ofertei, potrivit companiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fondul elen pentru stabilitate financiară a blocat un plan al Eurobank de majorare de capital

     Conducerea Eurobank a primit o scrisoare de la Fondul de Stabilitate, în care acesta cerea oprirea procedurilor de majorare a capitalului conform planului actual, care prevede atragerea de capital doar din surse private, scrie cotidianul elen Kathimerini.

    Managementul Eurobank urmează să se întrunească joi pentru a se alinia cererii acţionarului majoritar al băncii.

    Eurobank a informat în ultimele zile Fondul de Stabilitate asupra planurilor de a propune o majorare imediată de capital pentru a acoperi necesarul stabilit de către Banca Greciei, însă fără să acorde drept de preempţiune acţionarilor existenţi.

    Eurobank intenţiona să atragă fonduri exclusiv din surse private, reducând în acelaşi timp la minim eventualele pierderi care ar fi fost înregistrate de către stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GSK România a folosit cei 66,8 milioane euro din majorarea de capital pentru plata unor datorii

     “Industria farmaceutică finanţa, în ultimii ani, aproape în întregime sistemul de sănătate, susţinând termene de plată ce depăşeau 180-200 de zile, practica indicând chiar şi termene mai mari. Pe acest fond, am acumulat datorii către alte entităţi GSK din lume (furnizori de produse din interiorul GSK) şi am folosit această majorare de capital pentru a plăti aceste datorii”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Pascal Prigent.

    Majorarea a fost efectuată în numerar de către asociatul unic al companiei, firma Setfirst Limited, înregistrată în Marea Britanie.

    “Acum suntem extrem de încurajaţi de deciziile pozitive ale CNAS de a se alinia la legislaţia europeană, lucrând cu termene de plată de 60-30 de zile”, a mai spus Prigent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu un investitor chinez şi guvernul francez

     China Business News scria săptămâna trecută că Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piaţa chineză, vrea să preia 30% din acţiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro).

    PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a reafirmat că este în căutare de finanţare pentru investiţii şi extinderea în afara Europei, având în vedere că cererea de pe continent se alfă la minimul ultimilor 20 de ani.

    “Peugeot analizează evoluţii industriale şi comerciale cu diverşi parteneri, inclusiv implicaţiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns încă la maturitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de companie, care nu a făcut alte precizări, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NEPI a atras 45 milioane euro pentru Mega Mall şi preluarea integrală proiectului de la Vulcan

     Banii au fost atraşi printr-o majorare de capital, acţiunile fiind vândute printr-o tranzacţie rapidă (accelerated book build), începută luni dimineaţă şi care a avut o valoare programată de aproximativ 35 milioane euro.

    “NEPI a încheiat oferta ABB anunţată astăzi, 9 septembrie 2013. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 594.900.000 ranzi sud-africani (aproximativ 45 milioane euro). La acest nivel, oferta a fost suprasubscrisă. Noile acţiuni NEPI ce vor fi emise ca urmare a ofertei ABB, au fost la preţul de 70 ZAR (ranzi sud-africani – n.r.) pe acţiune, cu un discount de 3,7% faţă de preţul mediu ponderat din ultimele cinci zile sau 4% luând în calcul preţul de închidere anterior, din data de 6 septembrie 2013.

    Un total de 8.498.571 acţiuni noi vor fi emise şi admise la tranzacţionare în data de 13 septembrie 2013″, se arată într-un comunicat transmis, luni după închiderea şedinţei bursiere de la Bucureşti de New Europe Property Investments (NEPI).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro