BusinessMagazin

Tag: maimute

  • Scandal monstru după glumele cu ”maimuţe” de la radio.” Ce învaţă un copil ascultând aceşti doi prezentatori? Că un om negru e o maimuţă?”

    După meciul Naţionalei României cu Congo prezentatorii de la Radio Zu, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, au avut glume de Evul Mediu la adresa jucătorilor africani. Printre altele i-au numit “maimuţe” pe congolezii de pe teren şi din tribune.

    Pe Facebook, Kamara Ghedi a scris: “Sunt uluit si ma simt jignit, dupa ce am auzit comentarile celor doi prezentatori de la Radio Zu. S-a mers prea departe si pot fi repercusiunil atat la nivel national cat si international. Nu vad nicio o urma de gluma in vorbele lor. Sunt român, de o altă culoare decât cea care le place celor doi prezentatori de la Radio Zu, care nu fac cinste breslei lor. Ce invata un copil in 2016, ascultand acesti doi prezentatori? Ca un om negru e o maimuta? Oare se gandesc ca aceste comentarii deplasate se pot revarsa si asupra Nationalei noastre la proximul Campionat European? Chiar in meciul cu Franta. Pentru ca cei doi au atacat indirect si Nationala Frantei.

    Lipsa de bun simt si de ratiune sunt “Calitatile” celor doi prezentatori de la Radio Zu, care par sa nu mai inteleaga pe ce lume traim. De ieri pana acum am plans de 3 ori. De aici din Moscova, de la Campionatul Mondial “Art Football”, va spun ca toti cei de langa mine, indiferent de natie sau de culoare sunt socati de cele auzite. Morar si Buzdugan au depasit o linie sensibila si nu mai au cum sa dea inapoi. Aceasta iesire ar trebui sa insemne si iesirea lor din lumea Radioului si a Televiziunii, definitiv.”

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

  • Manual de alungat maimuţa care ne stă pe umăr

    ˝Ceva mă face să spun că trei din cinci români oarecare care vor ţine în mână o carte care se numeşte „La pescuit de fraieri“ vor avea un sentiment de „deja-vu“. Nu de alta, dar pescuitul de fraieri a fost un sport intens practicat într-un sfert de veac de noucapitalism, poate sub mai multe forme şi cu mai multe variaţiuni, dar aceeaşi acţiune în mod fundamental.

    Acum vin doi laureaţi de premiu Nobel pentru economie – George Akerlof, profesor de economie la Universitatea Georgetown, în 2001, pentru articolul „Piaţa de ţepe, incertitudinea calităţii şi mecanismele pieţei“, precum şi Robert Shiller, profesor la Yale, care a primit premiul în 2013 – şi vorbesc despre modul în care suntem manipulaţi de publicitate, dar şi de sistemul politic, de faptul că plătim prea mult pentru servicii sau pentru obiecte, pentru credite sau pentru medicamente, dar care spun şi cum pot fi evitate astfel de situaţii, prin cunoaştere, reformă şi reglementare.

    Sigur că autorii nu au dus lipsă de subiecte, de la maşini uzate la carduri de credit şi de la mâncarea „junk“ la imprimantele pentru acasă. Unii vor spune că nu este nimic nou în asta şi că sunt lucruri cunoscute. Autorii cred că analiza lor aduce ceva nou, chiar dacă pe tema pescuitului de fraieri s-au scris cu totul circa 200.000 de texte, şi propun trei puncte de vedere care le aparţin. În primul rând că pescuitul de fraieri este inevitabil şi nu este o excepţie, ci regula; culmea este că literatura economică nu prea a luat în calcul asta, ci a invocat concepte cumva optimiste, de genul echilibrului pieţelor propus de Adam Smith.

    În al doilea rând, studiul comportamentului nu a luat prea în serios „Pescutirul de fraieri“, preferând să se concentreze pe idei care nu se prea regăsesc în realitate; un precept comun în economia comportamentală spune că oamenii iau doar decizii care le maximizează prosperitatea. Or aici apre o diferenţă, cea dintre ceea ce oamenii îşi doresc realmente şi ceea ce li se spune că îşi doresc. În al treilea rând, Akerlof şi Schiller vorbesc despre, şi introduc în studiul economic, poveştile pe care oamenii şi le spun lor înşişi, aceasta fiind ideea care mi-a plăcut cel mai mult.

    Respectivele poveşti oferă viziunea de ansamblu necesară analizei pescuitului de fraieri, a modului în care cineva este determinat să ia o decizie în beneficiul pescuitorului şi nu pentru propriul câştig. Nu pot încheia această cronică fără să invoc un mare personaj adus în prim-plan de cei doi economişti, este vorba de „maimuţele care stau pe umerii oamenilor“ şi care îşi impun de cele mai multe ori propriile preferinţe în detrimentul nevoilor reale ale acestora.

    „Putem concepe economia noastră ca şi cum cu toţii am avea nişte maimuţe pe umăr atunci când mergem la cumpărături şi când luăm decizii economice. Acele maimuţe de pe umerii noştri sunt prezente sub forma slăbiciunilor care au fost exploatate de mult de specialiştii în marketing. Din cauza acestor alăbiciuni multe dintre alegerile noastre diferă de ceea ce dorim realmente sau, într-o formulare alternativă, diferă de ceea ce este benefic pentru noi. În general nu suntem conştienţi de acea maimuţă de pe umăr“, spun Akerlof şi Schiller. Citiţi-le cartea şi veţi învăţa să alungaţi, poate, maimuţa aceea.

  • Poveştile tragice ale copiilor crescuţi de animale sălbatice. Majoritatea nu a reuşit să se reintegreze în societate – GALERIE FOTO

    Fotografa Julia Fullerton-Batten prezintă în imagini viaţa mai multor copii care au fost nevoiţi să trăiască printre animale. Din cauza lipsei contactului uman, copiii s-au sălbăticit, au învăţat să imite animalele şi de cele mai multe ori nu a mai fost posibilă intergrarea lor în societate, se arată într-un articol BBC. Fotografiile spun poveştile oamenilor izolaţi de societate, crescuţi în sălbăticie de la o vârstă fragedă.

    Julia Fullerton-Batten a recreat poveştile acestor tragedii prin intermediul acestor imagini frumoase şi tulburătoare, în acelaşi timp. Acestea nu sunt poveşti precum cea din “Cartea Junglei”, ci, de cele mai multe ori, sunt cazuri de abuz, neglijare, sărăcie şi violeţă domestică. “Nu vreau să exploatez aceste cazuri, ci vreau să sensibilizez lumea la ceea ce se întâmplă”, a spus ea

    Oxana Malaya, Ucraina, 1991

    Potrivit lui Fullerton-Batten, Oxana a trăit alături de câini timp de şase ani. A fost găsită când avea opt ani. Într-o noapte, Oxana a fost uitată afară de părinţii ei alcoolici. Căutând un loc călduros, fetiţa s-a dus în cuşca câinilor. Ea a adoptat comportamentul animalelor şi când a fost găsită, Oxana fugea în patru labe, respira cu limba scoasă şi lătra. Ea ştie să zică doar “da” şi “nu”. În prezent trăieşte într-o clinică din Odessa.

    Shamdeo, India, 1972

    Un băieţel de patru ani a fost găsit într-o pădure din India în 1972. Se juca cu puii de lupi. Pielea lui era închisă la culoare, avea dinţi foarte ascuţiţi, unghiile încovoiate şi avea bătături pe mâini şi pe genunchi. Nu a vorbit niciodată, dar a învăţat limbajul semnelor. A murit în 1985.

    Marina Chapman, Columbia, 1959

    Marina a fost răpită în 1954 la vârsta de cinci ani dintr-un sat din America de Sud şi a fost abandonată  în junglă de către răpitori. A trăit alături  de maimuţe timp de cinci ani înainte de a fi descoperită de vânători. A mâncat banane, rădăcini şi resturile de mâncare ale maimuţelor. Fetiţa a imitat comportamentul lor, iar acestea au acceptat-o lângă ele. Marina Chapman a fost integrată în societate, este căsătorită, trăieşte în Yorkshire şi are două fiice.

    John Ssebunya, Uganda, 1991

    John a fugit de acasă în 1988 la vârsta de 3 ani după ce a fost martor la uciderea mamei sale de câtre tatăl lui. A fugit în junglă şi a trăit alături de maimuţe şi s-a adaptat mediului înconjurător. În 1991 a fost prins şi plasat într-un orfelinat.

    Sujit Kumar, Fiji, 1978


    Sujit avea opt ani când a fost găsit în mijlocul drumului cotcodăcind şi dând din mâini precum o pasăre. Se comporta precum o găină. Părinţii lui îl încuiaseră în coteţul găinilor. Mama lui s-a sinucis, iar tatăl lui a fost ucis, apoi bunicul a devenit tutorele lui, dar nici atunci băieţelul nu a fost eliberat.

    Ivan Mishukov, Russia, 1998
     
    Ivan a fugit de acasă la vârsta de patru ani şi a trăit pe străzi alături de o haită de câini timp de doi ani înainte de a fi prins şi plasat într-o casă de copii. “Ivan a făcut o alegere, a ales să nu mai stea acasă, să trăiască pe stradă. A cerşit mâncare şi a împărţit-o cu haita de câini”, a spus Michael Newton, autorul care a spus povestea lui Ivan în cartea sa “Savage Girls and Wild Boys: A History of Feral Children”. 

    Fotografii realizate de Julia Fullerton-Batten.

     

  • “Planeta maimuţelor: Revoluţie”, cel mai aşteptat film al anului, a ajuns în cinematografele din România

    “Planeta maimuţelor: Revoluţie” este cea mai recentă producţie din franciza lansată în anul 1968. Filmul este regizat de Matt Reeves (“Let me in”, “Felicity”) şi îi are în rolurile principale pe Andy Serkis (“Prestigiul”, “Stăpânul inelelor”) şi Gary Oldman (“Cavalerul negru”, “Un spion care  ştia prea multe”).
     
    Povestea celui mai nou film este că maimuţele, conduse de Cezar, sunt ameninţate de un grup de oameni care au supravieţuit virusului din urmă cu zece ani. 
     
    “Planeta maimuţelor: Revoluţie” a avut un buget de peste 100 de milioane de dolari şi a fost filmat, în marea parte, în Statele Unite. Franciza “Planeta maimuţelor” a avut, pînă în prezent, încasări totale de 926 milioane de dolari.
     
     

  • S-a lansat primul trailer complet al Dawn of the Planet of the Apes – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    În anul 2011, casa de producţii 20th Century Fox a decis relansarea seriei, prin filmul Rise of the Planet of the Apes, un prolog al acţiunii din seria originală.

    Anul acesta are lansarea Dawn of the Planet of the Apes, iar 20th Century Fox a anunţat că va lansa în 2016 o a treia parte a seriei.

    Franciza “Planeta maimuţelor” a avut, până în prezent, încasări cumulate de 926 milioane de dolari. Filmul original, avându-l pe Charlton Heston în rolul principal, a fost bazat pe nuvela SF cu acelaşi nume a francezului Pierre Boulle.

     

  • Senzaţional: un implant cerebral permite maimuţelor să perceapă obiecte virtuale (VIDEO)

    “Aceasta este prima demonstraţie a unei interfeţe creier-maşină-creier care stabileşte o legătură directă între creierul unei primate şi un corp virtual”, afirmă conducătorul studiului, Miguel Nicolelis, profesor de neurobiologie la Universitatea Duke. Celor două maimuţe le-au fost introduse electrozi în creier şi au fost antrenate să controleze prin activitatea cerebrală mâinile virtuale ale unui avatar, folosite pentru a diferenţia şi manipula două obiecte virtuale.

    Acest lucru înseamnă că este posibilă conceperea unui exoschelet robotic cu senzori, care să permită pacienţilor ce suferă de paralizii complexe să meargă şi totodată să recepteze feedback tactil. Oamenii de ştiinţă şi-au propus să conceapă un astfel de exoschelet în următorii ani, intenţionând să organizeze o demonstraţie publică în deschiderea CM de Fotbal din 2014, din Brazilia.

    Mai mult pe www.descopera.ro.