Tag: MAE
-
Câţi BANI câştigă in fiecare lună Teodor Meleşcanu ministrul de Externe al României
Teodor Meleşcanu este, conform declaraţiei de avere pe anul 2017, proprietarul unui apartament de 127 de metri în capitală. Soţii Meleşcanu au un autoturism marca Audi, cumpărat în 2006, dar şi cinci ceasuri în valoare totală de 11.500 de euro.Salariul de ministru, încasat de Meleşcanu de la MAE, a însumat în anul 2017 peste 223.000 de lei. Ministrul de Externe a mai primit 49.132 de lei de la SNSPA şi 7.769 de lei de la Hyperion, ambele pentru funcţia de profesor. Theodor Meleşcanu primeşte şi pensie de la Ministerul Afacerilor Externe, care în 2017 a avut valoarea de 87.600 de lei.În total, Meleşcanu a încasat în 2017, potrivit declaraţiei sale de avere, peste 366.000 de lei, sau aproximativ 30.500 de lei pe lună.Este de remarcat creşterea substanţială a pensiei primite de la MAE: dacă în 2011 valoarea anuală era de 22.800 lei, în 2017 pensia primită de Meleşcanu a ajuns la 87.600 de lei.Declaraţia de avere este disponibilă aici. -
Cum explica Ministerul afacerilor Externe HAOSUL de la votul din diaspora.
Ministerul afacerilor Externe precizează încă de la început că potrivit Legii 33/2007 entitatea cu competenţe în coordonarea pregătirii şi organizării procesului de votare în străinătate este Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate. MAE asigură, însă, potrivit Legii 33/2007, sprijin logistic, cum ar fi: distribuirea buletinele de vot şi a ştampilelor (art. 28 al. 3), completarea listelor pentru biroul de votare în cazul în care unii membri se recuză, cu aprobarea BESVS (art. 30 al. 1), dotarea secţiilor cu mobilă şi cabine de vot (art. 31 al. 10), asigurarea personalului tehnic auxiliar (art. 73 al. 6) şi asigurarea bunei desfăşurări a scrutinului în caz de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală (art. 25 al. 3). De asemenea, potrivit Legii 33/2007 coroborat cu OUG nr. 6/2019 şi HG 81/2019, MAE publică în Monitorul Oficial numerotarea şi locaţiile secţiilor de votare.
Legea stabileşte în mod clar că BESVS veghează la organizarea din timp a secţiilor de votare din străinătate, urmăreşte şi asigură aplicarea unitară şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri, rezolvă contestaţiile, totalizează numărul de voturi valabile exprimate în străinătate şi le înaintează BEC.
MAE a aprobat toate cererile misiunilor de constituire a secţiilor de votare în străinătate, respectiv a propunerilor înaintate de către comunităţile de cetăţeni, totalizând un număr de 441 secţii de votare.
În comparaţie cu alegerile europarlamentare anterioare, numărul secţiilor a fost dublat, iar în comparaţie cu turul II de la alegerile prezidenţiale din 2014 (unde acuzele au fost în acelaşi sens, conform cărora nu toţi cetăţenii au putut vota), numărul secţiilor a fost dublat (NL, BE, FR), triplat (AT şi UK), în cazul Germaniei, crescut de 5 ori, iar în alte cazuri creşteri substanţiale (IT, ES).
-
MAE a emis atenţionare de călătorie pentru Italia. Ce trebuie să ştiţi
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în cursul zilei de 8 martie 2019, mai multe organizaţii sindicale vor organiza o grevă naţională, care va afecta serviciile publice în domeniul transporturilor, sănătăţii şi educaţiei. Sunt preconizate perturbări îndeosebi la nivelul transportului feroviar, aerian, maritim şi al transportului local.
Pentru mai multe informaţii actualizate, se recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor (http://www.mit.gov.it/). În cazul cetăţenilor care călătoresc cu avionul, se recomandă consultarea informaţiilor existente pe site-urile aeroporturilor, precum şi contactarea companiilor aeriene”, a transmis MAE.
-
MAE reacţionează după declaraţia ministrului de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto
”Ministerul Afacerilor Externe salută declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la Centenarul Marii Uniri şi la semnificaţiile zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, făcute în plenul Parlamentului European în data de 23 octombrie, cu ocazia dezbaterii asupra viitorului Europei. Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acest mesaj reconfirmă încrederea şi aprecierea, la nivel european, faţă de statul român, care a adoptat de-a lungul timpului măsuri substanţiale în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale”, arată MAE într-un răspuns acordat solicitării MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, oficialii MAE îşi exprimă solidaritatea cu declaraţia lui Jean Claude Juncker.”Ne exprimăm totodată solidaritatea cu afirmaţiile înaltului oficial european care subliniază importanţa respectării ordinii juridice clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanţie a stabilităţii şi securităţii în plan regional şi ne manifestăm îngrijorarea faţă de retorica autorităţilor de la Budapesta care lansează în spaţiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării eforturile care au adus pace şi înţelegere între popoarele Europei de astăzi. Ministerul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a critica acţiunile legitime şi curajoase ale reprezentanţilor naţiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de preşedintele Woodrow Wilson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului şi Camerei Reprezentaţilor SUA, din 8 ianuarie 1918. Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că România înţelege să celebreze anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri – în spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi indiferent de etnia acestora şi condamnă orice mesaje sau declaraţii de natură a incita la ură sau la conflicte interetnice”, se mai arată în răspunsul transmis MEDIAFAX.
-
MAE avertizează românii care se întorc din minivacanţă că ar putea aştepta mult la vama cu Bulgaria
“Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se întorc în România dinspre Bulgaria, Grecia sau Turcia (mini-vacanţa prilejuită de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) că există premisele ca, la data de 19 august 2018, la ieşirea din Bulgaria, prin punctul de frontieră Ruse, la plata taxei de pod, să se creeze coloane mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duce la creşterea timpilor de aşteptare la trecerea frontierei către România, în special în a doua parte a zilei, atunci când turiştii români se vor întoarce în număr considerabil către România. Autorităţile vamale bulgare recomandă turiştilor români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 (doi) euro, în vederea reducerii timpilor de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale”, arată reprezentanţii MAE într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
MAE avertizează românii care se întorc din minivacanţă că ar putea aştepta mult la vama cu Bulgaria
“Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se întorc în România dinspre Bulgaria, Grecia sau Turcia (mini-vacanţa prilejuită de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) că există premisele ca, la data de 19 august 2018, la ieşirea din Bulgaria, prin punctul de frontieră Ruse, la plata taxei de pod, să se creeze coloane mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duce la creşterea timpilor de aşteptare la trecerea frontierei către România, în special în a doua parte a zilei, atunci când turiştii români se vor întoarce în număr considerabil către România. Autorităţile vamale bulgare recomandă turiştilor români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 (doi) euro, în vederea reducerii timpilor de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale”, arată reprezentanţii MAE într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Temperaturile în sud-vestul Europei ar putea depăşi în acest weekend pragul de 48 de grade Celsius/ MAE a emis atenţionări de călătorie
Cea mai mare temperatura din Europa a fost înregistrată în anul 1977 la Atena, atunci când mercurul din termometre a urcat până la 48 de grade Celsius.
Autorităţile din cele două ţări iberice au emis deja avertizări de cod roşu de caniculă pentru zone din sudul Portugaliei şi provincia Badajoz.
Se aşteaptă ca temperaturi de aproape 40 de grade să fie înregistrate şi în sud-vestul Franţei, iar în Italia au fost emis avertizări de cod roşu de caniculă pentru mai multe regiuni din nordul şi centrul ţării, inclusiv vizând oraşe precum Florenţa, Veneţia şi Roma.
-
Comisia Europeană critică politicile economice ale României şi exprimă dubii privind reformarea justiţiei/ Reacţia MAE
“Astăzi, facem un pas înainte pentru a depăşi efectele crizei, în contextul în care Franţa iese din Procedura pentru deficit excesiv, după nouă ani. Pentru prima dată de la crearea monedei unice, toate ţările din zona euro au un deficit sub 3% din PIB în 2018. A fost nevoie de ani de politici fiscale responsabile pentru a aduce ţările Uniunii Europene în acest punct şi trebuie să ne asigurăm că responsabilitatea rămâne elementul principal şi în viitor. De aceea, adresăm un mesaj puternic Ungariei şi României să ia măsuri anul acesta şi anul viitor pentru a corecta devierea semnificativă de la ţintele fiscale. Prevenirea este mai bună decât tratamentul, iar momentul pentru prevenirea apariţiei unor probleme grave este acum, când economia este puternică”, a declarat miercuri Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, pentru Taxe şi Vămi.
“Planificarea bugetară a României de obicei ignoră prevederile cadrului fiscal, în pofida necesităţii politicilor fiscale responsabile”, se arată în raportul de evaluare al Comisiei Europene adresat Consiliului UE privind Programul naţional de reforme destinat României.
“Evoluţiile din ultimul an au generat dubii ample privind ireversibilitatea şi sustenabilitatea progreselor substanţiale înregistrate de România în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei la nivel înalt. Independenţa justiţiei este supusă provocărilor şi există presiuni asupra instituţiilor judiciare şi asupra sistemului instituţional de combatere a corupţiei, în timp ce progresele în problemele rămase sunt obstrucţionate”, subliniază Comisia Europeană.
-
MAE palestinian: Participarea la recepţia din Israel, “gravă încălcare a rezoluţiilor ONU”
Autoritatea Palestiniană a anunţat miercuri chemarea la consultări a ambasadorilor din România, Cehia, Austria şi Ungaria, după ce aceste ţări au trimis reprezentanţi la o recepţie organizată de Israel duminică, cu o zi înaintea inaugurării ambasadei Statelor Unite din Ierusalim.
Uniunea Europeană a refuzat să trimită reprezentanţi la această recepţie.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
MAE palestinian: Participarea la recepţia din Israel, “gravă încălcare a rezoluţiilor ONU”
Autoritatea Palestiniană a anunţat miercuri chemarea la consultări a ambasadorilor din România, Cehia, Austria şi Ungaria, după ce aceste ţări au trimis reprezentanţi la o recepţie organizată de Israel duminică, cu o zi înaintea inaugurării ambasadei Statelor Unite din Ierusalim.
Uniunea Europeană a refuzat să trimită reprezentanţi la această recepţie.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro