A trecut un an de la alegerile care au „confirmat“ statutul lui Alexandr Lukaşenko de conducător absolut al Bielorusiei şi de la începerea masivelor proteste contra acestuia, iar „ultimul dictator al Europei“ nu doar că a rămas la putere, ci şi contraatacă sub tirul sacţiunilor occidentale.
Arma lui preferată: traficul de refugiaţi şi împingerea lor în Uniunea Europeană. Astfel, Lukaşenko, preşedinte de aproape trei decenii al Bielorusiei care s-a autointitulat „ultimul dictator al Europei“, intră într-un trio al liderilor autoritar care şi-au făcut din emigranţi un instrument de putere. Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan forţează ori de câte ori are ocazia mâna Uniunii Europene să-i dea bani sau pentru a obţine diverse favoruri cu ameninţarea, mai mult sau mai puţin voalată, că va deschide robinetul de refugiaţi sirieni. Iar premierul Ungariei Viktor Orban creează pentru ţara sa imaginea de ultim bastion al civilizaţiei creştine europene în faţa valurilor de imigranţi musulmani. Orban a cerut de mai multe ori Uniunii Europene să se apropie de Bielorusia şi să-şi retragă sancţiunile. De asemenea, premierul ungar se străduie să intre în graţiile lui Erdogan.
Săptămâna trecută, serviciul diplomatic al UE l-a convocat pe reprezentantul Bielorusiei la Bruxelles pentru a cere ţării acestuia să înceteze „instrumentarea“ traficului de migranţi peste graniţa cu Lituania, scrie Euractiv.
Comisia Europeană crede că Lukaşenko încurajează cu intenţie acest trafic ca răspuns la sancţiunile impuse de statele europene regimului său. Sancţiunile îi vizează, printre alţii, chiar pe el şi pe câţiva din fiii săi. La rândul ei, Polonia a acuzat Bielorusia că trimite un număr tot mai mare de migranţi peste graniţă ca reacţie la decizia Varşoviei de a acorda statutul de refugiat atletei bieloruse Krystsina Tsimanouskaya, care a criticat regimul de la Minsk şi a refuzat să se întoarcă acasă de la jocurile olimpice de la Tokio, o poveste desprinsă din vremurile Războiului Rece.
Poliţia de frontieră poloneză a anunţat că a reţinut un grup de 71 de migranţi la graniţa cu Bielorusia într-o singură noapte şi un alt grup, de 62 de persoane, în ziua anterioară, majoritatea fiind irakieni, notează Reuters.
Luna trecută au fost interceptaţi 242 de migranţi. În Lituania, de la începutul anului şi până în iulie 672 de persoane au încercat să intre ilegal din Bielorusia. Cei mai mulţi au spus că sunt irakieni, dar majoritatea nu aveau acte. În perioada 1-7 iulie, încă 779 de migranţi fără documente au trecut graniţa.
Guvernul lituanian susţine că are dovezi că oficialităţi bieloruse sunt implicate în acest trafic. Irakul a răspuns spunând că suspendă zborurile către Bielorusia.
Lukaşenko a replicat acuzând Lituania şi Polonia că alimentează problema refugiaţilor şi că Lituania împinge cu forţa migranţii pe teritoriul bielorus. O anchetă a Euractiv a găsit că traficul de migranţi este o afacere bănoasă pentru ceea ce ar fi agenţii de turism bieloruse. Un drum din Irak până în Lituania prin Bielorusia ar costa în medie 10.000 de dolari de persoană.
În urmă cu un an, pe 9 august, au avut loc în Bielorusia alegeri pe care Lukaşenko spune că le-a câştigat detaşat. Însă rezultatele din câteva secţii de votare au arătat că o parte semnificativă de alegători, dacă nu majoritatea, au votat-o pe Sviatlana Tsikhanouskaya, soţia unui opozant al regimului aflat la închisoare.
Au urmat proteste de stradă pentru democraţie şi greve ale muncitorilor din fabricile de stat, dar nu de amploarea care să pună probleme regimului. Acesta a reacţionat prin forţă brută. Tsikhanouskaya este în exil, iar sute de opozanţi ai lui Lukaşenko sunt la închisoare. Unii sunt morţi. „Dictatorul“ îşi vânează adversarii pe pământ şi în aer. SUA şi UE înăspresc periodic sancţiunile contra regimului, însă o analiză a Deutsche Welle arată că această strategie nu-l descurajează pe Lukaşenko şi nu face decât să crească dependenţa acestuia de Rusia lui Putin.
Liderul rus a promis, deşi la început doar cu jumătate de gură, că îl va ajuta pe liderul de la Minsk să rămână la putere, chiar şi cu sprijin militar. Rusia îl ajută pe Lukaşenko şi cu bani, acesta primind la începutul verii o nouă tranşă, de 500 de milioane dolari, dintr-un împrumut rusesc care până acum ajuns la 1,5 miliarde dolari. Bielorusia este acum complet dependentă de Rusia pentru fonduri.
Experţii spun că sancţiunile, îndreptate către exporturi, oficialităţi şi companii care au legături cu regimul, precum marea rafinărie Naftan, au afectat până la 13% din PIB, puţin. Kremlinul, în schimb, ajută doar atât cât să menţină în viaţă economia şi se spune că şi el l-ar vrea pe Lukaşenko dat jos de la putere. Însă căderea regimului ar aduce probabil economia şi administraţia în haos, iar Rusia nu poate plăti pentru o altă Crimee sau un alt est de Ucraina.
Două din trei spoturi publicitare la televiziunea de stat bielorusă sunt de la companii europene şi americane, iar sancţiunile nu au reuşit să afecteze semnificativ principalele exporturi ale ţării, cele de îngrăşăminte, deşi le-au restricţionat la cele cu anumite caracteristici. Aceste îngrăşăminte ajung în Europa prin Lituania.
Belarus a rămas o ţară importantă în tranzitul gazelor şi petrolului din Rusia în UE. Companiile europene nu mai au voie însă să importe produse din petrol din Bielorusia, iar atât UE, cât şi SUA, pregătesc noi sancţiuni. Statul, deşi nu are resurse de petrol şi gaze, are o industrie petrolieră dezvoltată, mai ales pe partea de rafinare, mulţumită ţiţeiului şi gazelor pe care le importă ieftin din Rusia.