În fiecare an, FlightStats, o companie care se ocupă cu adunarea de informaţii legate de zborurile aeriene face un clasament al celor mai bune şi celor mai proaste linii, în funcţie de întârzieri.
Tag: linii aeriene
-
Cele mai bune şi cele mai slabe linii aeriene din lume
Sunt mulţi care spun că într-o călătorie contează foarte mult drumul. La această idee o completare este importantă: contează foarte mult transportatorul aerian, relatează Bloomberg.
În afară de numeroase diferenţe în ce priveşte dimensiunile spaţiului din avion şi serviciile de la bord, cele mai mari îngrijorări sunt legate de probabilitatea legată de întârzieri. Este suficientă o întârziere de zbor pentru ca magia unei vacanţe să fie spulberată. Iar diferenţele de la o linie aeriană la alta sunt mari: riscul de întârzieri în cazul unora este de 55%, iar în cazul altora scade până la 11%.

Top 10 cele mai proaste linii aeriene în 2016
• 10. Hainan Airlines – 30,3%
• 9. Korean Air – 31,74%
• 8. Air China – 32,73%
• 7. Hong Kong Airlines – 33,42%
• 6. China Eastern Airlines – 35,8%
• 5. Asiana Airlines – 37,46%
• 4. Philippine Airlines – 38,33%
• 3. Air India – 38,71%
• 2. Icelandair – 41,05%
• 1. El Al – 56%
•
Top 10 cele mai bune linii aeriene în 2016
10. Qantas – 15,7%
9. TAM Linhas Aéreas – 14,93%
8. Delta Air Lines – 14,83%
7. Singapore Airlines – 14,55%
6. ANA – 14,46%
5. Austrian – 14,26%
4. Qatar Airways – 13,66%
3. JAL – 12,2%
2. Iberia – 11,82%
1. KLM – 11,47% -

Cât de mulţumiţi sunt pasagerii de serviciile TAROM, potrivit unui studiu internaţional
Clasamentul este condus de companiile aeriene Emirates, Avianca şi Qatar Airlines. Cercetarea internaţională a fost organizată de Choice şi a avut 11.273 de respondenţi. Au răspuns întrebărilor din cercetare clienţi din Australia, Belgia, Brazilia, Danemarca, Franţa, Italia, Portugalia şi Spania; ei au atribuit puncte referitoare la punctualitate, modul în care se face check in-ul, îmbarcare, comportamentul angajaţilor, confort, mâncarea oferită în aeronave, siguranţă şi tarifele de zbor.Numărul maxim pe care o companie putea să îl primească era 10; iar TAROM a ajuns la 7,79 puncte, la doar 0,5 puncte diferenţă faţă de Emirates, care a avut 8,29 puncte, potrivit independent.co.uk:1. Emirates 8,292. Avianca 8,173. Qatar Airlines 8,154. Luxair 8,15. Singapore Airlines 8,16. Azul Brazilian 8,087. Thai Airways International 8,028. Cathay Pacific 7,949. TAROM 7,7910. Vietnam Airlines 7,79 -
Povestea tânărului de 25 de ani care a “păcălit” liniile aeriene şi a reuşit să zboare gratis în jurul lumii
Luna trecută, Ben Schlappig a postat pe contul său de Instagram imagini din Beijing, Germania şi Los Angeles. Deşi pozele sugerează că tânărul de 25 de ani se află într-o vacanţă prelungită, situaţia este cu totul alta: călătoriile reprezintă jobul său.
Anul trecut, Schlappig şi-a pus toate lucrurile în câteva valize şi, folosind cunoştinţele sale despre programele de loialitate oferite de companiile aeriene, a început să viziteze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scriu cei de la Daily Mail.
“Sunt foarte fericit pentru că pot să fac ceea ce iubesc”, a declarat Schlappig în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone. “Avionul este dormitorul meu, este biroul meu, este viaţa mea de zi cu zi.”
Schlappig este membru al unei comunităţi numite “hobbyists”, care adună oameni ce au reuşit să “păcălească” sistemul de recompense oferit de marile linii aeriene. Schlappig este membru de la vârsta de 13 ani, atunci când a descoperit site-ul Flyer Talk şi a început să înveţe despre greşelile din formulele de calcul folosite de companii. Înainte de majorat, tânărul străbătea Statele Unite week-end de week-end, profitând de milele acumulate în contul său.
După ce a intrat la colegiu, Schlappig a pornit un blog numit “One mile at a time” prin intermediul căruia povesteşte aventurile sale şi îi învaţă şi pe alţii cum să profite de programele de fidelizare. După scurt timp, el a început să ţină discursuri pe această temă şi a fondat, alături de un alt membru al grupării “hobbyists”, o companbie de consultanţă numită PointsPros.
Care este însă secretul lui Schlappig? Pe scurt, spune tânărul, trebuie să câştigi mai multe mile decât poţi cheltui. Cele mai multe companii folosesc un algoritm simplu, adică îţi oferă o milă pentru fiecare dolar cheltuit. Sunt însă şi alte metode de a obţine mile, după cum explică Schlappig. Spre exemplu, trebuie urmărite ofertele promoţionale la bilete de avion sau numeroasele greşeli din algoritmul programului de fidelizare. Pe blogul său, tânărul american explică în detaliu toate aceste variante.
-
De ce nu este bine să bei cafeaua oferită în avion
Câteva din secretele angajaţilor companiilor aeriene, dezvăluie de ei într-o discuţie pe Reddit, ar putea face viaţa mai uşoară celor ce călătoresc deseori cu avionul:
1. Dacă animalele dvs. de companie zboară la cală, este util să scrieţi numele lor pe cutiile în care sunt transportaţi. Cei care operează bagajele ar putea astfel să liniştească animalul la îmbarcare, iar dacă ar şti numele acestuia, le-ar fi mai uşor să facă acest lucru. ”Câinii sunt terifiaţi când intră în cala avionului, pisicile în schimb nu sunt stresate deloc”, spune angajatul unei linii aeriene într-o discuţie pe Reddit.
2. Preferaţi un zbor mai lin sau unul mai scurt? Linia aeriană pe care o alegeţi poate face diferenţa. ”Sunt controlor de trafic aerian şi am observat că oamenii sunt surprinşi să afle că diferite linii aeriene au moduri diferite a a zbura. (…) Există linii aeriene care fac mai mult decât altele pentru a evita turbulenţele”, spune un alt participant la discuţie.
3. Nu beţi niciodată cafeaua din avion. ”Cafeaua oferită în avioane este dezgustătoare pentru că nimeni nu spală recipientul folosit în fiecare dimineaţă. Cei care sunt plătiţi cu foarte puţin nu dau doi bani pe curăţarea acestuia. Un alt motiv este faptul că nu le sunt furnizate produsele de curăţat necesare pentru a face acest lucru.” În plus,”(…), vehiculul care alimentează avionul cu apă potabilă pentru spălarea mâinilor şi prepararea cafelei este parcat lângă cel folosit pentru golirea toaletelor, când nu ar trebui să fie aşa. Cel care alimentează cu apă aeronava deseori foloseşte mănuşi pe care nu le-a schimbat mai bine de doi ani”.
4. Nu toate locurile din avion sunt la fel. Alegeţi-l înţelept. ”Există mai multe modalităţi prin care puteţi avea o experienţă plăcută de zbor. Seat Guru vă oferă informaţii referitoare la locul ales. Route Happy agregă câţiva factori cheie în ce priveşte tipul aeronavei, entartainment-ul din avion, conexiuni, etc. Flight Stats include informaţii pe baza performanţei zborului dvs. în ce priveşte sosirile la timp.”
5. Turbulenţele nu pot doborî un avion, dar foarte rar, pot fi atât de grave încât să rupă gâtul cuiva. ”Turbulenţele nu pot cauza prăbuşirea unui avion. Se consideră ca acest lucru este posibil să se fi întâmplat o singură dată în istoria aviaţiei. (…) Turbulenţele severe te pot face să te loveşti de scaunul din faţa ta sau în tavan dacă nu ai centura, ori poţi să fii lovit de bagajele care cad din locurile destinate acestora.”
6. Avionul în care te afli poate avea părţi lipsă sau stricate, iar acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare. ”Există o listă imensă de lucruri care pot lipsi dintr-o aeronavă căreia îi este în continuare permis să zboare.” ”Există ceva care se numeşte Minimum Equipment List (MEL), o listă care arată ce poate fi stricat în avion şi care să permită în continuare operarea avionului. Spre exemplu, dacă echipamentul de la sol anti-îngheţ este stricat, acesta poate fi în continuare folosit în locuri precum California.”
7. Dacă pare că personalul însoţitor de zbor oferă tratament preferenţial anumitor pasageri, acest lucru ar putea fi adevărat. ”Însoţitorii de zbor au o listă cu cine se află în avion şi pe pe ce loc se află. De asemenea, ştiu ce experienţă de zbor are pasagerul respectiv.”
8. Fiţi drăguţi cu însoţitorii de zbori şi vor fi şi ei drăguţi cu voi. ”Una dintre regulile însoţitorilor de zbor este că pe măsură ce sunteţi mai politicoşi, vom putea face mai multe lucruri pentru voi”, spune un alt angajat.
Sursa: upvoted.com