Tag: limba romana

  • Limbaj mai bogat pentru 800 elevi cu deficienţe de auz sau vorbire, prin programul Logopedia

    Logopedia, o platformă digitală educaţională dezvoltată de Organizaţia Salvaţi Copiii, face parte dintr-un proiect derulat la nivel naţional şi este disponibilă pe www.logopediadigitala.ro. Aceasta pune la dispoziţia specialiştilor care lucrează cu copii cu deficienţe de auz şi de vorbire 11 jocuri educaţionale, dar şi un ghid de bune practici, în care sunt incluse o serie de metode şi instrumente digitale de lucru. Iniţiativa s-a realizat cu sprijinul financiar primit din partea Fundaţiei Orange, prin fondul de finanţare „Lumea prin Culoare şi Sunet”, dedicat îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor cu deficienţe de vedere şi de auz.

    „Salvaţi Copiii consideră că tehnologia utilizată în mod sigur şi constructiv poate reprezenta o şansă spre dezvoltarea copiilor aflaţi în situaţii de risc sau care se confruntă cu dificultăţi de integrare socială, iar proiectul Logopedia vine în întâmpinarea acestor nevoi. Reacţiile copiilor şi cele ale specialiştilor implicaţi în proiect ne-au dovedit că activităţile au fost utile şi, astfel, au încurajat demersul de a deschide platforma către publicul larg, începând cu anul 2018”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

    În total, platforma a înregistrat deja peste 53.000 de accesări, iar 40 dintre cei 120 de profesori psihopedagogi şi logopezi din proiect au avut ocazia să participe la cursuri de formare şi ateliere, dedicate adaptării modului de folosire a jocurilor din platformă la nevoile fiecărui copil implicat. În proiect au fost incluse 10 instituţii de învăţământ special, care au fost dotate cu 40 de tablete, pentru a facilita utilizarea platformei Logopedia şi a putea derula activităţile educaţionale, individuale şi de grup.

    „Cu ajutorul Logopedia, aceşti elevi au şansa integrării prin tehnologie şi promisiunea unui traseu cât mai apropiat de cel al copiilor fără deficienţe de auz.”, susţine Amalia Fodor, director executiv al Fundaţiei Orange.

    Pe parcursul anului 2018, platforma va fi deschisă publicului larg, pentru ca toţi cei care doresc să îmbunătăţească limbajul şi comunicarea verbală a copiilor cu deficienţe de auz sau de vorbire să poată beneficia de materialele suport.

    În România, sunt 28,694 de copii care au handicap mental, auditiv şi asociat, care implică întârzieri sau dificultăţi în achiziţia limbajului, conform Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi.
     
  • România de dincolo de Dunăre. Ea este Una Vasiljevic, profesoara care-i învaţă limba română pe copiii din Valea Timocului

    Ca să-i înveţe româna pe copiii din oraşele Zaiecear şi Bor şi satele Zlot, Podgorac, Bogovina si Brestovac, Una Vasiljevic îşi plăteşte singură benzina ca să facă naveta, îşi face singură materialele didactice, dându-şi aproape jumătate din salariu pe asta, şi vrea chiar să scrie un manual.

    „Eu sunt crescută aici, ştiu cum a fost să fiu diferită. La şcoală, spuneau „ea e vlahă!, ea e vlahă!” şi copiii râdeau. Românii timoceni nu sunt acceptaţi, nu au drepturi elementare. Aici nu sunt biserici în limba română, nu sunt medici de limba română. Spre deosebire de românii din Voivodina. Ei au acolo şcoli şi pentru sârbi, şi pentru români. Au şcoală în care se învaţă tot în română. Aici, în Valea Timocului, nu. E o foarte mare diferenţă. Noi aici nu avem nimic”, explică Una Vasiljevic, pentru gândul.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Gadget Review: Smartphone românesc cu o premieră mondială – VIDEOREVIEW

    Este vorba de telefonul Allview X4 Soul Infinity, disponibil în patru variante: Infinity L, S, N şi Z. Cele patru telefoane arată la fel, singurele diferenţe fiind la interior; varianta Z este cea mai puternică. Am avut la teste X4 Soul Infinity N, un smartphone cu un ecran de 5,7 inchi cu raport 18:9 (adică este mai îngust şi mai uşor de ţinut în mână, asemeni altor telefoane, de pildă Samsung S8), un procesor cu opt nuclee, 4 GB RAM, stocare internă de 32 GB (cu opţiunea de extindere de până la 128 GB cu microSD), o baterie de 3.000 mAh, o cameră principală de 16 MP f/1.8 şi o cameră frontală de 8 MP f/2.0. Specificaţiile sunt bune, iar ceea ce are în plus Z-ul este faptul că are un sistem dual de camere (13 MP + 5 MP).

    Ce este interesant legat de aceste telefoane este faptul că poţi face upgrade de la o variantă la alta. Astfel, poţi opta pentru un anumit model, de exemplu S, dar îţi dai seama că nu este chiar potrivit nevoilor tale şi ai vrea ceva mai performant; atunci trimiţi vechiul telefon către Allview şi plăteşti doar diferenţa pentru achiziţionarea noului model. Cel mai ieftin model are un preţ de pornire de 999 de lei, iar cel mai scump, 1.449 de lei. Noi vă recomandăm din start varianta Z, deoarece diferenţa de preţ nu este foarte mare, iar performanţa va fi mai bună.

    Designul telefonului este unul clasic, dar modern şi mă bucur că Allview intră în rândul marilor producători de telefoane consacraţi. Are o ramă metalică, colţurile rotunjite şi pe spate se află un înveliş de sticlă ce-l face uşor de ţinut în mână ceea ce îl face un magnet pentru amprente. Cu toate acestea, X4 Soul Infinity nu se simte ca un telefon premium (nu are nici greutate specifică, nici materialele nu au calitatea necesară), însă nu poţi să ceri prea mult la un asemenea preţ.

    Marea noutate a acestui telefon este faptul că are încorporat un asistent vocal numit Avi, care ne înţelege şi vorbeşte româna. Asistentul digital din smartphone nu este o noutate (vezi Siri, Google etc.), dar mi se pare un pas în direcţia corectă din partea Allview să implementeze un sistem asemănător în limba română. Asistenţii Siri sau Google sunt destul de inteligenţi să înţeleagă de cele mai multe ori ce spune un român în engleză cu accent, însă mai dau şi rateuri. În plus, mie nu mi s-a părut niciodată natural să vorbesc cu telefonul în limba engleză. Sigur, am testat diferitele funcţii, însă niciodată nu mi-a intrat în reflex să-i spun telefonului ”call Alex“ în loc să intru în agendă să-l găsesc pe Alex. în română este mult mai la îndemână să-i spui telefonului să pună muzică sau să adauge un eveniment în agendă.

    Avi te poate asculta şi poate nota după dictare mesaje, o poţi ruga să-ţi arate drumul către Constanţa şi deschide Google Maps; de asemenea, ştie să pună muzică sau să caute imagini pe Google. Din ce am putut observa, asistentul se descurcă destul de bine în a înţelege şi a răspunde corespunzător la întrebările mele, însă mi-aş fi dorit ceva mai multă interacţiune din partea lui. De exemplu, atunci când îi cer să-mi arate drumul până la Braşov, ar fi fost frumos nu doar să-mi deschidă aplicaţia, ci să-mi şi ureze călătorie plăcută sau să dea detalii despre drum – întârzieri, aglomerări, gropi sau accidente. Sunt lucruri minore, dar fac diferenţa între a percepe Avi mai mult ca un asistent decât ca un motor de căutare vocală. De asemenea, spre deosebire de Siri sau de Google, Avi nu ştie de glumă şi nu poţi avea o conversaţie cu ea. Dacă o întrebi de glumă, caută glume pe Google, dacă o întrebi ce face, nu spune nimic şi aşa mai departe.

    Un alt lucru pe care l-am observat este că poate adăuga evenimente în calendar, dar nu le poate şi şterge. Per total, îmi place că Allview a implementat Avi, chiar dacă, deocamdată, este într-o fază destul de rudimentară.

    Revenind la telefon, Allview X4 Soul Infinity N este un smartphone competent ce se descurcă în majoritatea situaţiilor (browsing, messenger, scriere etc.) şi a cărui autonomie a bateriei este una destul de bună. Inifinity N poate duce o zi de muncă fără probleme şi se încarcă şi destul de repede. Totuşi să nu vă aşteptaţi la cea mai bună experienţă atunci când jucaţi jocuri cu grafică avansată. Un alt punct pe care l-aş transmite celor de la Allview este să renunţe la interfaţa companiei pusă peste Android şi să rămână cu Android curat, aşa cum fac alţii, ca Motorola sau Nokia.

    La capitolul fotografie, telefonul se descurcă decent: imaginile realizate în timpul zilei arată bine, la interior imaginea mai pierde din calitate şi din detalii, dar fotografiile făcute noaptea sunt pline de zgomot şi aproape inutilizabile. Însă aceste rezultate sunt de aşteptat la această categorie de preţ. Un mod de fotografiere care mi s-a părut interesant este utilizarea camerei principale şi a celei frontale astfel încât atunci când fotografiezi un peisaj îţi poţi insera şi tu chipul acolo printr-o fotografie mică realizată de camera frontală.

    Aşadar, Allview X4 Soul Infinity N (lung nume) este un telefon ce aduce ceva nou pe piaţă, dar rămâne în urmă la anumite capitole la care nu ar trebui. Pentru cei care nu au pretenţii prea mari atunci când vine vorba de smartphone-uri şi care vor să vorbească în română cu telefonul, pot găsi în X4 Soul Infinity varianta potrivită pentru ei.


     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,7 INCHI, IPS
    CPU A53 OCTA-CORE 1,5 GHZ
    MEMORIE RAM 4 GB
    MEMORIE INTERNĂ 32 GB
    SUPORT CARD MICROSD DE PÂNĂ LA 128 GB
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.0
    CAMERA PRINCIPALĂ 16 MP, AUTOFOCUS, F/1.8,
    CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/2.0
    USB TIP C
    BATERIE 3.000 MAH
    PREŢ 1.399 LEI

  • Realizatorul singurei emisiuni de radio în limba română din Canada donează sânge pentru a avea banii necesari taxei de emisie

    Adrian Ardelean, fost jurnalist din Cluj-Napoca, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că a făcut un apel la comunitatea de români din Montreal şi din împrejurimi pentru susţinerea financiară a emisiunii, avertizând asupra riscului de închidere a acesteia.
     
    ”Realizez emisiunea comunitară – Ora românească – din iunie 2015, aceasta fiind difuzată în fiecare sâmbătă, timp de o oră, live, pe postul CFMB Radio Montreal, 1290 AM. Înainte de a o prelua, avea un număr mic de ascultători şi am reuşit să o aduc la o audienţă de 700 – 800 de persoane săptămânal, la care se adaugă cei care o ascultă pe internet. A rămas singura emisiune în limba română din Canada, a început în urmă cu 30 de ani, dar atunci nu trebuia plătit nimic. Acum trebuie o taxă de 155 de dolari canadieni pe săptămână, altfel riscăm să o pierdem şi dacă o pierdem o dată, postul de radio o va oferi altei comunităţi şi noi, românii, vom rămâne fără emisiune, care este adresată comunităţii de români din Montreal şi împrejurimi”, a spus Ardelean.

    Acesta realizează emisiunea săptămânală în mod gratuit şi benevol şi recunoaşte că pentru plata taxei de emisie a adus, uneori, bani de acasă, dar a recurs şi la alte soluţii pentru a strânge suma necesară.

    ”Taxa pentru spaţiul de emisie se ridică la circa 700 de dolari canadieni pe lună şi trebuie plătită la începutul lunii, banii trebuie scoşi din pământ – din iarbă verde pentru că, altfel, emisiunea se întrerupe. Iar dacă nu adun banii din comunitate, trebuie să pun din buzunarul meu. Am încercat alternative, am apelat la câţiva oameni de afaceri din comunitatea de români care m-au ajutat cu finanţări, dar nu pot apela la infinit la ei. Apoi am organizat două party-uri de strângere de fonduri, în 2016 şi 2017, dar la fiecare s-au adunat bani pentru 2 – 3 luni”, spune realizatorul radio.

    Pentru a nu întrerupe emisiunea, Adrian Ardelean a ajuns la gesturi extreme, astfel că s-a oferit voluntar într-un experiment voluntar.

    ”Acum am făcut recent gestul suprem, de a mă supune unei cercetări medicale contra unei sume de bani, care acoperă taxa cam pe o lună. Am fost cobai şi m-am oferit voluntar pentru un test medical într-o firmă care face astfel de teste în cadrul căreia mi s-a luat sânge de 20 de ori într-o zi. Nu voi putea face pe cobaiul o dată pe lună, dar am vrut prin acest gest să sensibilizez comunitatea de români, să stimulez bunăvoinţa acesteia”, a mai spus realizatorul ”Orei româneşti”.

    Adrian Ardelean a calculat că în zona Montreal şi împrejurimi ar locui în jur de 50.000 – 60.000 de români, iar pentru a fi sigur a redus cifra la 40.000 şi a explicat că dacă fiecare ar da câte 20 de cenţi pe an, s-ar aduna 8.000 de dolari cu care s-ar putea plăti taxă de radio pe un an.

    ”Am circa 700 – 800 de ascultători fideli pe emisiune, pe radio sau online, dacă ei ar da fiecare un dolar pe lună s-ar strânge banii necesari pentru plata emisiunii. Poate există şi alte metode, pentru că nu pot să plătesc lună de lună din buzunar şi nici nu mi se pare normal ca, pe lângă munca depusă, să şi plătesc taxa. Există şi posibilitatea de a vinde publicitate pentru firme din Montreal, este cea mai rezolnabilă, dar eu fac emisiunea în timpul meu liber, pe lângă serviciu, aşadar nu am timpul necesar şi pentru asta. În plus, eu şi cheltui – banii de benzină, de telefon când sun în România sau în SUA”, a precizat Ardelean.

    Potrivit acestuia, în cazul în care nu se mai plăteşte taxa de emisie, ”Ora românească” se va închide, iar postul de radio din Montreal care o găzduieşte va oferi frecvenţa altei comunităţi, în condiţiile în care CFMB nu este o instituţie de caritate.

    ”Ei vând imediat spaţiul de emisie altora, iar după aceea comunitatea românească nu-l mai vede. Sau are de aşteptat la rând până să mai prindă un spaţiu, aşteptând până la eventuala eliberare a unei ore. Plus că nu mai are prioritate, odată ce a dovedit că nu poate susţine financiar o oră de emisiune”, a conchis Adrian Ardelean.

  • Cele trei litere din limba română pe care le folosim cel mai puţin. Au apărut în alfabet abia în 1982

    Alfabetul român din prezent conţine 31 de litere: a, A (a); ă, Ă (ă); â, Â (î din a); b, B, (be); c, C (ce); d, D (de); e, E (e); f, F (fe); g, G (ghe); h, H (he); i, I (i); î, Î (î din i); j, J (je); k, K (ca); l, L (le); m, M (me); n, N (ne); o, O (o); p, P (pe); q, Q (kü sau chǐu); s, S (se); ş, Ş (şe); t, T (te); ţ, Ţ (ţe); u, U (u); v, V (ve); w, W (dublu ve); x, X (ics); y, Y (i grec); z, Z (ze).

    Din 1860 şi până în 1982 a inclus 27 de litere. Odată cu apariţia primului Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), în 1982, grafia română s-a îmbogăţit cu literele q, w, y ca urmare a apariţiei mai multor neologisme care începeau cu aceste litere.

    Acestea sunt considerate de către lingvişti litere „aparte“ deoarece sunt folosite numai în neologisme şi nume proprii străine, nefiind utilizate atât de des.

    „Q“ este a douăzecea literă a alfabetului limbii române şi a şaptesprezecea literă din alfabetul latin. „Q“ este şi simbol pentru mulţimea numerelor raţionale, dar şi pentru puterea reactivă. Litera mică „q“ este şi o unitate de măsură pentru greutăţi – quintal – folosită mai ales pentru cereale, fiind egală cu o sută de kilograme.

    În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dn 1998 sunt 19 cuvinte care încep cu litera „Q“.

    „W“ este a douăzeci şi opta literă a alfabetului limbii române şi a douăzeci şi treia literă din alfabetul latin. Litera a fost inventată de scriitori anglo-saxoni în secolul al VII-lea. „W“ este şi simbol pentru watt (unitate de măsură a puterii egală cu puterea care corespunde dezvoltării unei energii de un joule într-o secundă) şi wolfram (element chimic, metal dur, cenuşiu-deschis sau cenuşiu-închis, lucios, folosit la fabricarea oţelurilor speciale şi a filamentelor pentru becuri electrice). În DEX-ul din 1998 se regăsesc 33 de cuvinte care încep cu această literă, printre acestea fiind week-end sau whisky.
     

    Cititi mai multe pe www. descopera.ro

  • FELICITĂRI! Fetiţa din Siria care a câştigat un concurs de limba română

    „Viaţa în Siria era insuportabilă, copii nu mai aveau copilărie, ne era foarte frică şi nu puteau să coboare să se joace, nu aveam curent”, afirmă Amira Abo Bakir, mama copiilor, pentru digi24.ro

    Amira spune că aici viaţa e frumoasă şi liniştită. Copiii s-au integrat în societate, şi-au făcut prieteni, iar Suri chiar a câştigat şi un premiu la un concurs naţional de limba română.

    Fratele ei, Oali, are 8 ani şi este mai timid. Se bucură că aici poate să meargă la plajă şi că a scăpat de război. A învăţat limba română la fel de repede ca sora lui.

  • „Eroii mei de astăzi… Doi poliţişti, fraţi gemeni. Ambii vorbeau foarte frumos limba română şi limba maghiară învăţau pe copilaşi cu multă răbdare reguli de circulaţie cu bicicleta”

    Pe Facebook, Horatiu Varga  a scris: „Eroii mei de astăzi. Doi poliţişti, fraţi gemeni, învăţau pe copilaşi cu multă răbdare reguli de circulaţie cu bicicleta.

    Ambii vorbeau foarte frumos limba română şi limba maghiară. Părinţii şi copii stăteau la coadă pentru diferite ateliere organizate de către cei de la Fundaţia Comunitară Mureş.

    Coada cea mai lungă era la fraţii gemeni poliţişti.Dacă îi vedeţi în trafic, merită un zâmbet in semn de respect”.

  • Iohannis: Noul guvern să se aşeze la masa dialogului cu mediul de afaceri

    Preşedintele a afirmat că unele măsuri anunţate recent pot semăna ”incertitudine şi îngrijorare”, subliniind că semnalele primite din partea mediului de afaceri îl determină să ”atragă atenţia” executivului şi coaliţiei de guvernare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezultate Evaluare Naţională 2017 au fost afişate pe Edu.ro. Vedeţi aici ce note s-au luat la Evaluarea Naţională 2017

    UPDATE 12.00: Rezultatelor Evaluării Naţionale 2017 au fost PUBLICATE pe site-ul evaluare.edu.ro şi până la ora 16:00 sunt afişate la centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro, tot luni putând fi depuse eventualele contestaţii, până la ora 20:00.

    În intervalul 27-29 iunie, vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute pe 30 iunie.

    Lucrările au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

    Rata de participare la prima probă, cea la limba română, a fost de 97,33%, la matematică fiind de 97,17%

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • “Perlele” la Evaluarea Naţională 2017, proba scrisă la limba română: “Când ţie lene să vorbeşti pui linie”, sinonimul cuvântului “melodie” este “muzicuţă”

    După corectarea lucrărilor la limba română, profesorii au descoperit că şi anul acesta, elevii care au susţinut evaluarea naţională s-au întrecut în greşeli, mulţi dând dovadă de dezinteres faţă de primul examen important din viaţa lor.

    De exemplu, un elev a considerat că “principalul mod de descriere este naraţiunea. Autorul exprimă sentimentul de admirare pentru vară”.

    Elevii au avut de scris şi sinonime ale unor cuvinte care apar în poezia “Ploaia” de Magda Isanos. Un absolvent de gimnaziu a scris că sinonimul cuvântului “melodie” este “muzicuţă”, iar altul a explicat că “în poezie este povestit un tablou cu arhaisme”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro