BusinessMagazin

Tag: limba engleza

  • Soţia premierului nipon s-a prefăcut că nu înţelege engleza ca să nu vorbească cu Trump?

    Unele ziare americane au relatat însă că Akie Abe vorbeşte limba engleză, alimentând speculaţiile pe social media că ea s-ar fi prefăcut că nu înţelege limba engleză pentru a evita să discute cu Trump.

    Rememorând interacţiunile sale cu Akie Abe, care a stat lângă el în timpul dineului de la summitul G20 care a avut loc la începutul lunii iulie la Hamburg, Germania, Trump a declarat într-un interviu cu The New York Times că Akie ‘nu vorbeşte engleză… vreau să spun, nici măcar ‘hello” (bună – n.r.). Trump a continuat prin a spune că este ‘greu’ să stai lângă cineva care nu vorbeşte engleza. La desert, Trump s-a ridicat de la locul său pentru a sta de vorbă cu soţia sa Melania, care a fost aşezată lângă preşedintele rus Vladimir Putin.

    Deşi a spus despre Akie că este ‘o femeie pe cinste’ şi că i-a ‘priit seara cu ea’, Trump a a adăugat că ‘ar fi fost şi mai greu’ fără un interpret, notează Agerpres.ro.

    Ziarele americane şi social media au cercetat subiectul, încercând să afle dacă soţia premierului nipon vorbeşte sau nu engleza, iar înregistrările video şi informaţiile privind educaţia primită de ea în Japonia au venit să contrazică afirmaţiile lui Trump. Cotidianul The Los Angeles Times a postat pe site-ul său un link către un filmuleţ pe YouTube pentru a demonstra că, deşi are un oarecare accent, Akie vorbeşte ‘o engleză perfect utilă’. Iar utilizatorii reţelelor sociale au dezbătut pe Twitter subiectul, unii speculând că Akie Abe s-a prefăcut că nu vorbeşte limba engleză pentru a nu se vedea nevoită să discute cu Trump.

  • Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Limba engleză îşi pierde importanţa în Europa încet, dar sigur

    Juncker a participat la o conferinţă în Florenţa, a precizat că se va adresa în limba franceză şi apoi a zâmbit, stârnind râsete şi aplauze din jur.

    “Încet, dar sigur, limba engleză îşi pierde importanţa în Europa. În plus, în Franţa se desfăşoară acum alegeri…vreau ca ei să înţeleagă ce vorbesc”, a spus Juncker.

    Apoi, preşedintele Comisiei Europene a redevenit serios şi s-a referit la tensiunile dintre UE şi guvernul Marii Britanii în privinţa negocierilor pentru Brexit.

    “În ciuda succeselor şi a creşterii economice, Marea Britanie a decis să părăsească UE şi asta este o tragedie. Vom negocia corect cu prietenii noştri britanici, dar să nu uităm că nu Uniunea Europeană abandonează Marea Britanie, ci invers. Asta contează foarte mult, este o diferenţă care se va resimţi în următorii ani, nu e un eveniment minor”, a spus Juncker.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este responsabil pentru inventarea „păcănelelor”

    Ce diferenţia aparatul lui Fey de celelalte era posibilitatea de a returna câştigul în monede. Aparatul lui avea trei bobine, fiecare cu câte 10 simboluri imprimate. Alinierea a trei simboluri sub formă de clopoţei aducea câştigul marelui premiu, de aceea, aparatul a fost numit „Bell„ (clopot). Un articol apărut într-o cronică din San Franscisco la data de 15 aprilie 1887 vorbea despre cum un grup de proprietari de saloane şi restaurante care se adunaseră la o demonstraţie a noului aparat „Liberty Bell„, potrivit cărţii „Slot Machine Mania„.

    Articolul descrie cum maşinăria se activa după ce într-un slot era introdusă o monedă, se trăgea un mâner, iar apoi bobinele se învârteau. Patronii au fost impresionaţi şi toţi cei prezenţi au prevăzut succesul aparatului. Cu mai bine de o sută de ani mai târziu, putem spune că predicţia lor s-a adeverit. 

    Designul lui Fey avea să devină standardul pentru viitoarele maşini electronice de joc, dar, din nefericire pentru el, în acea perioadă legile pentru patente nu acopereau şi zona dispozitivelor din domeniul jocurilor de noroc. Prin urmare, Fey nu şi-a vândut aparatele, dar le-a plasat în salonuri de joc şi în săli de bowling, tutungerii şi alte locuri de acest tip, colectând o taxă de 50% din câştigurile clienţilor.

    În 1907, Fey s-a asociat cu Herbert Mills, proprietarul companiei Mills Novelty. În 1910, aceasta a introdus aparatul de joc „Operator Bells„, cu câte 20 de simboluri pe fiecare bobină, ca modalitate de limitare a câştigurilor. Compania Mills a produs 30.000 de astfel de aparate care cântăreau circa 50 de kilograme.  Popularitatea „păcănelelor„ a crescut în SUA, chiar dacă nu erau legale în multe dintre statele americane. În 1940, acestea au intrat în Las Vegas, în cazinoul Flamingo. La început, au fost instalate în cazinouri ca o diversiune pentru soţiile şi prietenele jucătorilor de la mesele de poker. Tehnologia modernă a schimbat acest criteriu, în unele locuri acestea aducând 80% din profiturile cazinourilor.

  • Cine este responsabil pentru inventarea „păcănelelor”

    Ce diferenţia aparatul lui Fey de celelalte era posibilitatea de a returna câştigul în monede. Aparatul lui avea trei bobine, fiecare cu câte 10 simboluri imprimate. Alinierea a trei simboluri sub formă de clopoţei aducea câştigul marelui premiu, de aceea, aparatul a fost numit „Bell„ (clopot). Un articol apărut într-o cronică din San Franscisco la data de 15 aprilie 1887 vorbea despre cum un grup de proprietari de saloane şi restaurante care se adunaseră la o demonstraţie a noului aparat „Liberty Bell„, potrivit cărţii „Slot Machine Mania„.

    Articolul descrie cum maşinăria se activa după ce într-un slot era introdusă o monedă, se trăgea un mâner, iar apoi bobinele se învârteau. Patronii au fost impresionaţi şi toţi cei prezenţi au prevăzut succesul aparatului. Cu mai bine de o sută de ani mai târziu, putem spune că predicţia lor s-a adeverit. 

    Designul lui Fey avea să devină standardul pentru viitoarele maşini electronice de joc, dar, din nefericire pentru el, în acea perioadă legile pentru patente nu acopereau şi zona dispozitivelor din domeniul jocurilor de noroc. Prin urmare, Fey nu şi-a vândut aparatele, dar le-a plasat în salonuri de joc şi în săli de bowling, tutungerii şi alte locuri de acest tip, colectând o taxă de 50% din câştigurile clienţilor.

    În 1907, Fey s-a asociat cu Herbert Mills, proprietarul companiei Mills Novelty. În 1910, aceasta a introdus aparatul de joc „Operator Bells„, cu câte 20 de simboluri pe fiecare bobină, ca modalitate de limitare a câştigurilor. Compania Mills a produs 30.000 de astfel de aparate care cântăreau circa 50 de kilograme.  Popularitatea „păcănelelor„ a crescut în SUA, chiar dacă nu erau legale în multe dintre statele americane. În 1940, acestea au intrat în Las Vegas, în cazinoul Flamingo. La început, au fost instalate în cazinouri ca o diversiune pentru soţiile şi prietenele jucătorilor de la mesele de poker. Tehnologia modernă a schimbat acest criteriu, în unele locuri acestea aducând 80% din profiturile cazinourilor.

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

     Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

  • Povestea românului care a devenit cunoscut în toată lumea după ce a scris o carte în limba engleză

    De altfel, chiar şi autorul mărturiseşte într-o postare pe blogul chirovici.com cum povestea acestei cărţi este la fel de interesantă precum a subiectului cărţii: a scris primul draft între februarie şi iunie 2014 şi l-a îmbunătăţit de patru-cinci ori înainte să-l trimită mai multor agenţi literari. Fără niciun răspuns, a hotărât să trimită spre tipărire câteva volume. Robert Peett, fondatorul şi managerul Holland Books, mica tipografie unde şi-a trimis cartea, a fost foarte încântat de idee şi i-a solicitat o întâlnire înainte de încheierea unui contract.

    S-au întâlnit după două săptămâni, iar Peett i-a spus că volumul este prea bun pentru tipografia lui; nu îşi permitea să plătească un avans, iar distribuţia lui nu ar avea mare acoperire. L-a întrebat pe autor de ce nu a trimis manuscrisul şi altor agenţi literari; în cele din urmă a insistat ca el să o retrimită. În următoarea zi, Chirovici a trimis cartea mai multor agenţi britanici, iar unul dintre ei era Marilia Savvides de la editura Peters, Frasers, Dunlop, care i-a cerut manuscrisul complet doar două zile mai târziu.

    În mai puţin de o săptămână, a urmat o avalanşă de oferte de publicare consistente din 10 ţări. Volumul care a luat cu asalt piaţa internaţională de carte este acum singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania potrivit informaţiilor Rao, editura responsabilă de publicarea acestuia în România. Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici s-a vândut în 20.000 de exemplare la doar o zi de la apariţia în librării (în februarie anul acesta); de asemenea, romanul este bestseller în Olanda şi Italia, potrivit aceleiaşi surse. Jurnaliştii de la The Guardian au redat povestea românului într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015 şi republicat recent, cu prilejul lansării cărţii: ei anticipau încă de pe atunci că volumul îi va aduce autorului câştiguri imense, „de şapte cifre”.

    Eugen Chirovici se stabilise în 2013 în Marea Britanie; anterior a scris 10 cărţi de mister în România pe parcursul a două decenii. Potrivit interviului pe care l-a acordat The Guardian, piaţa locală era una mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exclusiv din activitatea de scriitor, deşi îşi dorea acest lucru; astfel că a lucrat şi ca jurnalist. Autorul povesteşte pe blogul său şi cum i-a venit ideea să scrie această carte, în 2013, după o conversaţie cu mama sa. Îi spusese că îşi putea aminti funeraliile unui jucător de fotbal local care murise foarte tânăr într-un accident de maşină când era copil; mama i-a replicat că era la vremea respectivă mult prea mic ca să îşi aducă aminte de acest lucru. El a continuat, i-a povestit detaliile, ea a insistat că probabil le auzise de la tatăl său.

    Chirovici nu a putut să nu se întrebe dacă mintea umană are capacitatea într-adevăr să cosmetizeze sau chiar să falsifice anumite amintiri – idee care stă la baza romanului său. Dacă uităm într‑adevăr ce s-a întâmplat într-un anumit moment şi dacă imaginaţia noastră este capabilă să transforme „aşa- numita realitate obiectivă” în propria noastră realitate? Autorul menţionează şi un citat al împăratului Marcurs Aurelius în acest sens: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ce vedem este o perspectivă, nu adevărul absolut.” Iată ideea de bază care a stat la construirea „Cărţii oglinzilor“ şi a numelui acestui volum. Obiectivitatea – sau, cel puţin, încercarea de a prezenta lucrurile cât mai aproape de modul în care sunt (simplul fapt că sunt povestite de cineva nu mai reprezintă deja obiectivitate) – reprezintă o constantă a vieţii de jurnalist, astfel că nu e de mirare preocuparea autorului faţă de acesta şi motivul pentru care am găsit cartea pe placul meu, contra aşteptărilor iniţiale, create de încadrarea în genul literar al romanelor de mister şi al thrillerelor.

    Bucăţile de „oglinzi” care au condus la construirea acestui subtext sunt deopotrivă captivante: fiecare personaj relatează amintirile legate de o crimă realizată în urmă cu două decenii, din propria perspectivă.

    Agentul literar Peter Katz primeşte un manuscris parţial în care sunt detaliate câteva momente de dinaintea uciderii, în urmă cu 27 de ani, a unui profesor celebru în domeniul psihologiei, cunoscut pentru munca sa de explorare a efectelor traumelor asupra memoriei; profesorul lucra în secret pentru o agenţie guvernamentală, era posibil să aibă o relaţie cu o studentă, se împrietenise recent şi cu prietenul acesteia (autorul manuscrisului), dar avea şi ca angajat drept om bun la toate un potenţial criminal cu probleme de memorie, pe care îl studiase anterior. Profesorul sfârşeşte prin a fi ucis brutal, iar criminalul nu este găsit. Autorul manuscrisului trimis lui Katz, un scriitor eşuat pe nume Richard Flynn, moare înainte să povestească deznodământul întâmplării, manuscrisul complet nu este de găsit, iar Katz începe o investigaţie împreună cu cinicul jurnalist John Keller, sesizând potenţialul literar al subiectului.

    Găsirea celorlalte personaje implicate în poveste nu face decât să adâncească mai mult misterul: Laura Baines, studenta de pe atunci, este pe culmile succesului şi s-a lansat în cercul geniilor din domeniul psihologiei chiar după moartea profesorului, cu o carte la care se presupunea că au lucrat împreună. Fostul ajutor al profesorului, Derek Simmons, suferă de amnezie retrogradă, iar Roy Freeman, un poliţist care a investigat cazul, are un început de Alzheimer. Chirovici dezvoltă subiectul prin alternarea punctelor de vedere, prin compararea unor detalii din manuscrisul lui Flynn cu observaţiile curente ale lui Katz, Keller, Freeman, adevărul fiind asamblat ca într-un puzzle.

    Dacă vă întrebaţi, nimic din subiectul acestei cărţi şi a modului în care a fost relatat nu trădează originile autorului: poate singurele conexiuni sunt cele legate de – probabil – preocuparea autorului legată de publicarea unui roman de succes, care reprezintă de altfel şi ipoteza de la care porneşte cartea.

    „Cartea oglinzilor“ poate fi şi ea citită prin prisma unor oglinzi – thriller sau filosofie a realităţii obiective; orice ar alege cititorul, este cu siguranţă genul de carte în care acţiunea se desfăşoară, filă cu filă, ca într-un film. De altfel, criticii internaţionali vorbesc deja despre posibila ecranizare a romanului.
     

  • Povestea românului care a devenit cunoscut în toată lumea după ce a scris o carte în limba engleză

    De altfel, chiar şi autorul mărturiseşte într-o postare pe blogul chirovici.com cum povestea acestei cărţi este la fel de interesantă precum a subiectului cărţii: a scris primul draft între februarie şi iunie 2014 şi l-a îmbunătăţit de patru-cinci ori înainte să-l trimită mai multor agenţi literari. Fără niciun răspuns, a hotărât să trimită spre tipărire câteva volume. Robert Peett, fondatorul şi managerul Holland Books, mica tipografie unde şi-a trimis cartea, a fost foarte încântat de idee şi i-a solicitat o întâlnire înainte de încheierea unui contract.

    S-au întâlnit după două săptămâni, iar Peett i-a spus că volumul este prea bun pentru tipografia lui; nu îşi permitea să plătească un avans, iar distribuţia lui nu ar avea mare acoperire. L-a întrebat pe autor de ce nu a trimis manuscrisul şi altor agenţi literari; în cele din urmă a insistat ca el să o retrimită. În următoarea zi, Chirovici a trimis cartea mai multor agenţi britanici, iar unul dintre ei era Marilia Savvides de la editura Peters, Frasers, Dunlop, care i-a cerut manuscrisul complet doar două zile mai târziu.

    În mai puţin de o săptămână, a urmat o avalanşă de oferte de publicare consistente din 10 ţări. Volumul care a luat cu asalt piaţa internaţională de carte este acum singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania potrivit informaţiilor Rao, editura responsabilă de publicarea acestuia în România. Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici s-a vândut în 20.000 de exemplare la doar o zi de la apariţia în librării (în februarie anul acesta); de asemenea, romanul este bestseller în Olanda şi Italia, potrivit aceleiaşi surse. Jurnaliştii de la The Guardian au redat povestea românului într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015 şi republicat recent, cu prilejul lansării cărţii: ei anticipau încă de pe atunci că volumul îi va aduce autorului câştiguri imense, „de şapte cifre”.

    Eugen Chirovici se stabilise în 2013 în Marea Britanie; anterior a scris 10 cărţi de mister în România pe parcursul a două decenii. Potrivit interviului pe care l-a acordat The Guardian, piaţa locală era una mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exclusiv din activitatea de scriitor, deşi îşi dorea acest lucru; astfel că a lucrat şi ca jurnalist. Autorul povesteşte pe blogul său şi cum i-a venit ideea să scrie această carte, în 2013, după o conversaţie cu mama sa. Îi spusese că îşi putea aminti funeraliile unui jucător de fotbal local care murise foarte tânăr într-un accident de maşină când era copil; mama i-a replicat că era la vremea respectivă mult prea mic ca să îşi aducă aminte de acest lucru. El a continuat, i-a povestit detaliile, ea a insistat că probabil le auzise de la tatăl său.

    Chirovici nu a putut să nu se întrebe dacă mintea umană are capacitatea într-adevăr să cosmetizeze sau chiar să falsifice anumite amintiri – idee care stă la baza romanului său. Dacă uităm într‑adevăr ce s-a întâmplat într-un anumit moment şi dacă imaginaţia noastră este capabilă să transforme „aşa- numita realitate obiectivă” în propria noastră realitate? Autorul menţionează şi un citat al împăratului Marcurs Aurelius în acest sens: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ce vedem este o perspectivă, nu adevărul absolut.” Iată ideea de bază care a stat la construirea „Cărţii oglinzilor“ şi a numelui acestui volum. Obiectivitatea – sau, cel puţin, încercarea de a prezenta lucrurile cât mai aproape de modul în care sunt (simplul fapt că sunt povestite de cineva nu mai reprezintă deja obiectivitate) – reprezintă o constantă a vieţii de jurnalist, astfel că nu e de mirare preocuparea autorului faţă de acesta şi motivul pentru care am găsit cartea pe placul meu, contra aşteptărilor iniţiale, create de încadrarea în genul literar al romanelor de mister şi al thrillerelor.

    Bucăţile de „oglinzi” care au condus la construirea acestui subtext sunt deopotrivă captivante: fiecare personaj relatează amintirile legate de o crimă realizată în urmă cu două decenii, din propria perspectivă.

    Agentul literar Peter Katz primeşte un manuscris parţial în care sunt detaliate câteva momente de dinaintea uciderii, în urmă cu 27 de ani, a unui profesor celebru în domeniul psihologiei, cunoscut pentru munca sa de explorare a efectelor traumelor asupra memoriei; profesorul lucra în secret pentru o agenţie guvernamentală, era posibil să aibă o relaţie cu o studentă, se împrietenise recent şi cu prietenul acesteia (autorul manuscrisului), dar avea şi ca angajat drept om bun la toate un potenţial criminal cu probleme de memorie, pe care îl studiase anterior. Profesorul sfârşeşte prin a fi ucis brutal, iar criminalul nu este găsit. Autorul manuscrisului trimis lui Katz, un scriitor eşuat pe nume Richard Flynn, moare înainte să povestească deznodământul întâmplării, manuscrisul complet nu este de găsit, iar Katz începe o investigaţie împreună cu cinicul jurnalist John Keller, sesizând potenţialul literar al subiectului.

    Găsirea celorlalte personaje implicate în poveste nu face decât să adâncească mai mult misterul: Laura Baines, studenta de pe atunci, este pe culmile succesului şi s-a lansat în cercul geniilor din domeniul psihologiei chiar după moartea profesorului, cu o carte la care se presupunea că au lucrat împreună. Fostul ajutor al profesorului, Derek Simmons, suferă de amnezie retrogradă, iar Roy Freeman, un poliţist care a investigat cazul, are un început de Alzheimer. Chirovici dezvoltă subiectul prin alternarea punctelor de vedere, prin compararea unor detalii din manuscrisul lui Flynn cu observaţiile curente ale lui Katz, Keller, Freeman, adevărul fiind asamblat ca într-un puzzle.

    Dacă vă întrebaţi, nimic din subiectul acestei cărţi şi a modului în care a fost relatat nu trădează originile autorului: poate singurele conexiuni sunt cele legate de – probabil – preocuparea autorului legată de publicarea unui roman de succes, care reprezintă de altfel şi ipoteza de la care porneşte cartea.

    „Cartea oglinzilor“ poate fi şi ea citită prin prisma unor oglinzi – thriller sau filosofie a realităţii obiective; orice ar alege cititorul, este cu siguranţă genul de carte în care acţiunea se desfăşoară, filă cu filă, ca într-un film. De altfel, criticii internaţionali vorbesc deja despre posibila ecranizare a romanului.
     

  • Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie îl va transforma în milionar

     
    Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor) a românului stabilit în Marea Britanie Eugen Chirovici va fi publicat simultan în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii în ianuarie 2017, iar într-un interval de aproximativ şase luni după această dată şi în celelalte ţări care au cumpărat drepturile de publicare (Germania, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Brazilia, Israel, Rusia, Japonia, China, Ungaria, Cehia, Polonia, Grecia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Indonezia), potrivit informaţiilor publicate de autor pe pagina sa personală de Facebook. Cartea va fi publicată în România de editura Rao în februarie 2017, după cum arată şi informaţiile de pe pagina editurii.
     
    Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor), ar putea să îl transforme pe românul Eugen Chirovici în milionar, potrivit publicaţiei britanice The Guardian. 
     
    Jurnaliştii de la The Guardian redau povestea românului: Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală. 
     
    Chirovici are 52 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.
     
    ”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.
     
    Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţia care a acceptat să lucreze cu el – Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”
     
    ”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.
     
    Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”
     
    Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.
     
    El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”

  • Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie l-a transformat în milionar

    Jurnaliştii de la The Guardian redau povestea românului (într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015): Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală. 
    Cartea sa a fost preluată de publisheri din 23 de ţări – cu licitaţii pentru publicarea acesteia de până la 11 edituri în fiecare teritoriu.
     
    Chirovici are 51 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.
     
    ”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.
     
    Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţie care a acceptat să lucreze cu el – Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”
     
    ”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.
     
    Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”
     
    Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.
     
    El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”

  • Care este cea mai dorită limbă străină de către angajatorii din România

    Anul 2016 a venit cu o creştere de 27,04% pentru cursurile corporate de limba engleză, franceză, germană sau limba română pentru străini, potrivit datelor Centrului de Limbi Străine A_BEST. Pe parcursul anului, cursurile de limba germană au reprezentat 35,35% din totalul cursurilor achiziţionate de companii.

    În ceea ce priveşte cursurile de limba franceză şi engleză, procentele sunt de 34,34%, respectiv 17,50%. De asemenea, în rândul persoanelor fizice, cele mai solicitate cursuri au fost cele de limba engleză, nivel pre-intermediar, precum şi limba germană, nivel începător.

    Principalele companii care investesc în acest tip de serviciu, conform Centrului de Limbi Străine A_BEST, vin din industriile IT, Banking, Pharma, Retail, Asigurări sau Transporturi, iar fiecare dintre ele are în vedere câteva criterii, atunci când vine vorba de alocarea bugetului. Printre acestea se numără nevoia imediată, în cazul unui anumit proiect sau nevoia pe termen lung, în cazul în care compania este partener cu/deţinută de o companie străină.

    De asemenea, unele companii oferă cursurile de limbi străine ca beneficiu pentru angajaţii care se remarcă în decursul anului, pentru a contribui la dezvoltarea lor personală.

    „Şi în 2016 am observat o creştere în ceea ce priveşte numărul proiectelor de cursuri de limbi străine pe care le-am organizat, în special pentru companiile multinaţionale. Solicitările au crescut ca urmare a extinderii proiectelor noastre şi în alte oraşe, precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov. În materie de training în zona limbilor străine, cursurile de limba germană vor fi la mare căutare şi în 2017, precum şi serviciile de audit lingvistic, un proces externalizat de tot mai multe companii”, declară Aura Ipate, Director General al Centrului de Limbi Străine A_BEST.

    A_BEST a fost înfiinţat în 2008 şi este unul dintre cele mai mari centre independente de învăţare a limbilor străine din România. A_BEST oferă servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi;  testări LCCI; cursuri autorizate ANC; testări ECL; pre-testări Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulaţie internaţională; sejururi lingvistice.