Tag: legea salarizarii

  • Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul pe Legea salarizării şi transferul contribuţiilor

    „Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanţa 79, cea care modifică contribuţiile şi le transferă de la angajator la angajat şi Ordonanţa 90, care spune că la creşterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuţiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creştere de 25%. Alţii au beneficiat de o creştere parţială, alţii deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu: Cei care nu au cotizat 10 ani la pensie trebuie să beneficieze de legislaţie proprie / Ministrul Muncii: I-am trimis lui Cîţu punctul meu de vedere despre Legea salarizării

    „Generic li se spune pensionari (celor care nu au cotizat minim 10 ani la bugetul de pensii – n.r). De fapt, beneficiază de aşa numita pensie minim garantată şi neavând stagiu minim de cotizare de 10 ani nu sunt nici la ora actuală catalogaţi ca pensionari. Ne gândim şi la ei ca dovadă că anul trecut s-a crescut cu 30% pensia minim garantată de la 400 la 520 de lei. Anul acesta, de asemenea, avem bugetată o creştere de încă 30% până la suma de 640 de lei, dar este foarte adevărat că vor trebui să beneficieze de o legislaţie proprie pentru că nu pot creşte pe punctul de pensie la fel ca toţi ceilalţi pensionari care sigur vor trebui să aibă pensii mai mari pentru că au cotizat mai mult. În ceea ce priveşte programul de guvernare noi avem prevăzut foarte clar 30% în primii 2 ani şi câte 10% în ceilalţi doi ani până în anul 2020. Dar în ceea ce priveşte pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 10 ani, aici va fi o discuţie separată pe Legea pensiilor. Ei vor creşte pe punctul de pensie şi pentru ei majorările trebuie să fie altele decât în cazul pensiei minim garantate”, a declarat Vasilescu, la Parlament.

    În ceea ce priveşte pragul de minimum 10 ani pentru cotizare, Vasilescu a precizat că e posibil să fie modificat.

    „În Europa, în general, este vorba de un stagiu minim de cotizare de 15 ani, însă legislaţia pe care am avut-o anterior, ne-a dus către această variantă de zece ani, dar sigur, legea va fi în dezbatere publică, va trece prin cele două Camere ale Parlamentului. Este foarte clar că poate să suporte modificări. Vom vedea, e prematur să discutăm. Voiam doar să clarific faptul că nu abandonăm nicio persoană şi că cei care generic sunt numiţi acum pensionari, de fapt şi în aceste momente sunt pe indemnizaţia socială minimă şi nu au statutul de pensionari, la fel ca toţi ceilalţi”, a declarat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Dăncilă anunţă „măsuri de echilibrare”: Statul îşi asumă plata unei părţi din CASS

    „În urma dezbaterilor din ultimele zile pe tema efectelor Legii salarizării, dar şi a mutării contribuţiilor de la angajator la angajat, au reieşit unele probleme. Acolo unde au fost identificate probleme, am cerut imediat măsuri de echilibrare, astfel încât nicio categorie socio-profesională să nu aibă de pierdut”, a spus Dăncilă.

    Ea a arătat că în şedinţa de Guvern de joi vor fi adoptate o serie de măsuri pentru menţinerea venitului lunar net cel puţin la nivelul lunii decembrie 2017 pentru angajaţii din sectorul privat care beneficiază de scutiri de impozit pe venitul realizat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul de Interne: Sporul de 40% pentru poliţişti nu s-a tăiat, el nu mai este legal

    „Interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare. Acest spor nu a fost tăiat. El a fost acordat ca măsură fiscal-bugetară temporară până la 31 decembrie 2017. În acest moment, nu mai există baza legală pentru acordarea sa. De acest spor de 40% pentru perioada cât poliţiştii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de poliţişti, din cei 127.000 de angajaţi ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, a afirmat Carmen Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Muncii, despre scăderea salariilor bugetarilor: S-a ştiut din mai 2017 că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea salariile

    “S-a ştiut că la aproximativ 3% dintre bugetari vor scădea salariile încă din luna mai a anului trecut. Eu am anunţat acest lucru de mai multe ori, în mai multe interviuri (…) Nu am pornit de la început de la ideea scăderii vreunui salariu, dar pentru a respecta raportul de 1 la 12 au fost necesare ajustări salariale”, a declarat, marţi, Lia Olguţa Vasilescu.

    Ministrul Muncii a precizat că s-a făcut o confuzie între legea salarizării, adoptată în iunie 2017, cu aplicabilitate de la 1 iulie, şi modificările aduse Codului Fiscal privind contribuţiile.

    “Salariul preşedintelui determină maximul în sistemul bugetar şi niciun alt salariat nu îl poate depăşi (…) Abia în 2022 se va echilibra sistemul, adică aceeaşi funcţie şi gradaţie să fie plătită la acelaşi nivel”, a completat Lia Olguţa Vasilescu, care a mai spus că în sistemul bugetar există dezechilibre foarte mari care trebuie corectate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea salarizării care vizează personalul medical şi din educaţie a fost completată şi modificată

    ”Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă va beneficia de acordarea indemnizaţiei de hrană pe tot parcursul anului 2018, iar această indemnizaţie va fi exceptată în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri de 30%. În ceea ce priveşte acordarea sporurilor, documentul aprobat de Guvern stabileşte prorogarea până la 1 martie 2018 a prevederilor care condiţionează încadrarea sporurilor în limita de 30% pentru personalul din sistemul sanitar. Începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se va determina conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita de 30%”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medicii ar putea fi obligaţi să facă 48 de ore de gardă pe săptămână

    „Gărzile efectuate de medici în afara programului normal de lucru de la funcţia de bază până la limita a 48 de ore pe săptămână, reprezintă gărzi obligatorii. (…) Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, cu excepţia sporului, face parte din suma salariului de bază”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă ce va fi discutată miercuri în cadrul Consiliul Economic şi Social (CES).

    Sindicaliştii condamnă această propunere venită de la ministerele de resort, descriind-o drept „aberantă”.

    „În prezent, o gardă are 35 de ore pe săptămână, 140 pe lună, iar dintre acestea, 18 ore de gardă sunt obligatorii. Fac gardă numai anumiţi doctori, pentru că sunt doctori care nu sunt nevoiţi, cum ar fi dermatologii. Deci nu poţi să îl obligi să facă acest lucru, când specialitatea lui nu are gardă. Cei de la Ministerul Sănătăţii s-au gândit să-l oblige pe medic să lucreze până la 48 de ore pe săptămână, lucru aberant. Ce depăşeşte norma legală de lucru sunt ore suplimentare şi se fac în primul rând cu acordul tău, până la 180 de ore pe an. Ce depăşeşte 180 de ore, e nevoie de acordul organizaţiilor sindicale, pentru că ei nu vor ca omul să fie abuzat de angajator”, a declarat, pentru Mediafax, dr. Eleodor Cârstoiu, preşedintele Sindicatului Promedica.

    Acesta a mai precizat că, în cazul în care este depăşit pragul de 35 de ore de gardă pe săptămână, medicul nu mai poate da randament în spital.

    „Aici e problema. Când legiuitorul a stabilit 35 de ore pe săptămână – şi era comunist legiuitorul de atunci – a avut în vedere următoarele lucruri: medicii desfăşoară activitate intelectuală intensă şi mai sunt şi medici care desfăşoară şi activitate fizică intensă. Deci este foarte obositor. Apoi, medicul, pe lângă programul de la spital, se duce acasă şi trebuie să mai deschidă câte o carte. De aceea s-au dat 35 de ore pe săptămână. Vine întrebarea adresată domnilor – care nu sunt medici din Ministerul Sănătăţii: Dumneata te-ai da pe mâna unui medic care nu a mai pus mâna pe carte de 20 de ani sau care nu se duce la congrese, pentru că nu are bani? N-ai face-o!”, a spus medicul Eleodor Cârstoiu.

    O altă modificare a Legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice vizează şi tichetele de masă, care vor fi înlocuite cu indemnizaţiile de hrană ce vor fi acordate anual.

    „Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a douăsprezecea parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă conform reglementărilor legale în vigoare, indemnizaţia de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018. Indemnizaţia de hrană nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă.

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 28 iunie, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    „Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental şi parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esenţială a programului de guvernare al actualei coaliţii politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României”, se spune în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

     

  • Mişa: Transferul contribuţiilor nu va avea niciun efect negativ asupra Legii salarizării

    ”Se poate aplica Legea salarizării fără probleme. Când fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a declarat Ionuţ Mişa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce salariu încasează Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. LISTA cu noile salarii după adoptarea Legii salarizării

    Indemnizaţiile (brute) pentru funcţiile de demnitate publică alese, în plată la 30 septembrie 2017, sunt următoarele:

    Preşedintele Camerei Deputaţilor – 16.675 lei

    Vicepreşedinţi – 15.515 lei

    Secretari şi chestori – 15.225 lei

    Liderii grupurilor parlamentare – 14.500 lei

    Preşedinţii comisiilor permanente – 14.065 lei

    Vicepreşedinţii comisiilor permanente – 13.630 lei

    Secretarii comisiilor permanente – 13.340 lei

    Deputaţi – 13.050 lei

    Vezi aici continuarea 

  • Ce salariu încasează Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. LISTA cu noile salarii după adoptarea Legii salarizării

    Indemnizaţiile (brute) pentru funcţiile de demnitate publică alese, în plată la 30 septembrie 2017, sunt următoarele:

    Preşedintele Camerei Deputaţilor – 16.675 lei

    Vicepreşedinţi – 15.515 lei

    Secretari şi chestori – 15.225 lei

    Liderii grupurilor parlamentare – 14.500 lei

    Preşedinţii comisiilor permanente – 14.065 lei

    Vicepreşedinţii comisiilor permanente – 13.630 lei

    Secretarii comisiilor permanente – 13.340 lei

    Deputaţi – 13.050 lei

    Vezi aici continuarea