BusinessMagazin

Tag: legatura

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Fiica lui Dincă respinge legătura dintre ea şi faptele comise de tatăl său: Nu am nicio legătură

    Întrebată dacă a păstrat legătura cu tatăl său şi dacă are legătură cu ceea ce se întâmplă în ultimele zile la Caracal, Daniela Dincă, fiica lui Gheorghe Dincă, a negat.

    „Nu, nu am nicio legătură”.

    De asemenea, întrebată dacă afirmaţiile omului de afaceri din Arad potrivit cărora le-ar fi propus unor italieni să le ducă fete pe un domeniu de vânătoare, sunt adevărate, Daniela Dincă a spus că nu este nimic adevărat.

    „Nu este nimic adevărat. Toate declaraţiile în aceste cazuri le voi face în faţa procurorilor, atunci când voi fi solicitată. Absolut nimic nu este adevărat”, a mai spus Daniela Dincă.

    Un om de afaceri din Arad, care o cunoaşte pe fiica lui Gheorghe Dincă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că aceasta le-ar fi propus unor italieni să le ducă fete pe un domeniu de vânătoare. Acesta spune că unii investitori italieni sunt dispuşi să dea declaraţii în acest sens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a sesizat CCR în legătură cu modificarea codurilor penale

    „Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale”, precizează obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presă al Administraţie Prezidenţiale.

    Şeful statului argumentează că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este italianul stabilit în România care conduce un business de zeci de milioane de euro

    Toni Pera a venit pentru prima dată în România la începutul anilor 2000. Născut în Sicilia, studiase industria mecanică, dar şi muzica clasică şi clarinetul; cu toate acestea, a ajuns să lucreze în industria jucăriilor, în nordul Italiei, pentru compania americană Mattel, din portofoliul căreia fac parte, printre altele, păpuşile Barbie, Monster High şi Polly Pocket, maşinuţele Hot Wheels şi diverse jocuri de societate.

    Când Mattel şi-a deschis un punct de lucru în România, Toni Pera a fost trimis de oficialii din Italia să coordoneze activitatea de aici. Iniţial, un coleg al său fusese desemnat pentru această funcţie, însă contextul a făcut ca Pera să ajungă în cele din urmă în România. „Prima săptămână de lucru în România s-a transformat într-o lună, un an şi apoi într-o frumoasă experienţă în lumea jucăriilor Mattel, în perioada 2000-2005, în departamentul Industrial Engineering”, îşi aminteşte Toni Pera, acum în vârstă de 45 de ani.

    Mattel a fost cea mai bună şcoală de business, după cum spune el, fiind locul din care a învăţat cum să comunice cu oamenii pe care îi are în subordine. În 2005 însă, Mattel a decis să-şi concentreze activitatea în China şi a închis subsidiara din România, dar italianul a ales să rămână aici, chiar şi în altă companie şi în altă industrie.

    A ajuns să se angajeze în Botoşani, la o fabrică italienească de mobilă, ca responsabil de producţie. Un an de zile a trăit în nordul Moldovei, călătorind frecvent la Bucureşti, de unde spera să vină o soluţie care să-l readucă în agitaţia Capitalei.

    Salvarea a venit de la prietenul său Giulio, proprietarul unui restaurant italienesc din Bucureşti, care a făcut posibilă prima interacţiune cu Isopan, o companie din domeniul materialelor de construcţii care făcea primii paşi pe piaţa din România. După câteva interviuri, Toni Pera avea să revină în Bucureşti, luând-o de la capăt într-un domeniu nou.

    Pionieri pe piaţa panourilor termoizolante

    De zece ani conduce, din funcţia de director general, businessul din România al producătorului italian de panouri termoizolante Isopan, parte a Manni Group, cu sediul la Verona. Din grupul Manni fac parte şi companii cu activitate în sectorul energiei regenerabile, al oţelului sau al inoxului. Manni Group este o afacere de familie, fondată de familia Manni în 1945.

    În total, Isopan deţine şase unităţi de producţie în toată lumea, în Italia, Rusia, Spania, România, Mexic şi Germania. Fabrica de pe piaţa locală, care funcţionează sub numele Isopan Est, a fost deschisă în 2007, iar la scurtă vreme de la inaugurare i s-a alăturat şi Toni Pera. Isopan s-a numărat astfel printre pionierii producătorilor de panouri termoizolante din România, produsul fiind foarte puţin popularizat pe piaţa locală la acea vreme.

    „În 2007, Isopan reprezenta un nou început, o provocare în lumea construcţiilor, a panourilor termoizolante. După doi ani de învăţat bune practici, produsul şi tehnologia alături de fostul director general – care este astăzi administrator unic al Isopan – am ajuns în fruntea companiei”, spune Toni Pera.

    Cu afaceri de 52 de milioane de euro în 2018, Isopan Est reprezintă circa 20% din totalul businessului la nivel de grup, fiind cea mai profitabilă subsidiară din întregul concern. O bună parte din angajaţii actuali din Isopan sunt foşti colegi pe care Toni Pera i-a avut pe vremea când lucra pentru Mattel.

    Când nu e la birou – un loc conceput având ca sursă de inspiraţie identitatea vizuală alb-negru a echipei de fotbal Juventus Torino, al cărei fan este Toni Pera călătoreşte, fiind adept al principiului că „cine călătoreşte trăieşte de două ori”. Iar pasiunea pentru muzică – pe care a şi studiat-o, de altfel – încearcă să i-o insufle şi băieţelului său de 11 ani, Raphael, care urmează cursuri de pian, unul dintre instrumentele preferate ale tatălui său.

    O fabrică de 25 mil. euro

    Pe platforma din Popeşti-Leordeni, în fabrica de panouri termoizolante Isopan Est, lucrează 130 de angajaţi. Practic, produsele pe care le realizează sunt un înlocuitor pentru prefabricatele din ciment, simplificând astfel munca firmelor de construcţii şi făcând ca proiectele pentru care se pretează să fie finalizate mai rapid.

    „Livrăm produse către clienţi din domenii diferite, precum agricultură sau retail”, spune Toni Pera.

    Magazinele Dedeman, spre exemplu, sunt construite pe baza panourilor termoizolante (sau panouri sandwich, cum mai sunt numite în industria construcţiilor), retailerul de bricolaj fiind, de altfel, unul dintre principalii clienţi ai Isopan. La fel şi multe din depozitele logistice care împânzesc anumite segmente de autostradă, de o parte şi de alta. Depozitul retailerului francez de articole sportive Decathlon din localitatea Ştefăneştii de Jos (judeţul Ilfov), centrul logistic al retailerului Lidl din Roman (judeţul Neamţ) sau centrul logistic al retailerului online eMAG sunt alte proiecte construite cu panouri termoizolante de la Isopan Est.

    Isopan a intrat pe piaţa locală la mijlocul anilor ’90, iar până în 2007 a adus în România panourile termoizolante produse în fabrici din Italia. Când piaţa locală a devenit suficient de mare pentru grupul italian, s-a luat decizia construirii unei fabrici pe plan local. Investiţia iniţială a fost de aproximativ 15 milioane de euro; la aceasta se mai adaugă o investiţie de 10 milioane de euro finalizată anul trecut, prin care Isopan Est a început să producă, pe lângă panouri cu poliuretan expandat, şi panouri cu vată minerală.

    „Am văzut un interes tot mai mare pentru panourile cu vată minerală, de aceea am decis să facem această investiţie”, explică Toni Pera.
    Acum, Isopan Est are o capacitate totală de producţie de 3,5 milioane de metri pătraţi de panouri sandwich, însă piaţa locală nu generează suficientă cerere cât să acopere întreaga capacitate. Totuşi, România este principala piaţă pentru producţia de la Isopan Est. În 2018, vânzările pe plan local au cumulat 31 de milioane de euro, din cifra de afaceri totală de 52 de milioane de euro a companiei. Restul a mers la export, în special în ţările apropiate României – Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Bosnia, Muntenegru, Slovacia şi Ungaria.

    La nivel de grup, Manni mai deţine o firmă care livrează clienţilor structurile din panouri sandwich gata făcute în fabrică, urmând să fie doar asamblate de cumpărător la faţa locului. Practic, este vorba despre câteva etape de care clientul este scutit în procesul de construcţie. Compania care se ocupă cu aceste structuri modulare – Manni Green Tech – va ajunge pe piaţa locală în 2020, viitoarea fabrică urmând să fie lipită de actuala unitate de producţie.

    „Investim continuu în inovaţie şi tehnologie. Pentru 2019 avem un buget de investiţii de un milion de euro, destinat softului, îmbunătăţirii serviciilor de încărcare a produselor şi amenajării vestiarelor pentru angajaţi, ţinând cont că anul trecut am recrutat 25 de oameni noi. Salariul mediu net la Isopan Est este de 1.000 de euro pe lună, iar cel minim porneşte de la 700 de euro, pentru un motostivuitorist, de exemplu”, spune Toni Pera.

    Capacităţi duble faţă de cerere

    Pentru 2019, directorul general al companiei estimează că afacerile Isopan Est se vor menţine la acelaşi nivel cu anul trecut, ca urmare a creşterilor de preţ înregistrate la materia primă şi care se vor reflecta în bilanţurile financiare ale companiei. Producţia ar urma însă să avanseze cu 10%. Printre furnizorii companiei se numără ArcelorMittal – cel mai mare producător de oţel din lume, Marcegaglia – producător italian din domeniul siderurgic – şi austriecii de la Voestalpine, tot din industria siderurgică.

    „Întreaga piaţă de panouri termoizolante din România se situează la un volum de 6,5 milioane de metri pătraţi ca cerere, însă capacitatea de producţie este mai mult decât dublă, de 13,5 milioane de metri pătraţi. Cota noastră de piaţă este de 20%”, spune Toni Pera.

    La o valoare medie de 20 de euro pe metru pătrat de panou sandwich şi o piaţă de 6,5 milioane de metri pătraţi, înseamnă că piaţa de profil se situează la o valoare de 130 de milioane de euro.

    Printre competitorii Isopan Est pe piaţa locală se numără Joris Ide (parte din grupul Kingspan), TeraSteel (parte a grupului TeraPlast din Bistriţa, controlat de Dorel Goia), Topanel (deţinut de politicianul Cristian Boureanu), polonezii de la Impro sau Proinvest Grup din Paşcani (judeţul Iaşi).
    „România este percepută de străini ca o ţară în care merită să faci investiţii. Trebuie însă rezolvată cumva problema forţei de muncă din construcţii, dar şi alte aspecte, precum infrastructura, dacă vrem să vină în continuare investitori”, încheie Toni Pera.

  • Un actor şi un arhitect au readus la viaţă un brand românesc iubit de mulţi, după o pauză de peste trei decenii

    Pentru generaţiile mai vechi, Optimef este un brand de ceasuri din anii ’70 – ’80, unul dintre primele nume româneşti din domeniu. Pentru generaţiile tinere, acelaşi nume Optimef este asociat cu un ceas cool, tot românesc, plămădit de două minţi creative – un actor şi un arhitect – acum un an. Care este legătura dintre cele două?

    ”Optimef s-a lansat în anul 1979. Era un ceas electronic, «modern, precis, fiabil», după cum spunea o reclamă de la acea vreme“, îşi aminteşte Andrei Morariu, unul dintre cei doi tineri antreprenori care în urmă cu circa un an au readus la viaţă acest brand, însă în straie noi.

    Conceptul ceasului iniţial a fost o colaborare a întreprinderilor Mecanică Fină şi Optică Română din Bucureşti, de unde şi denumirea acestuia, Opti  – Optica Română şi Mef – Mecanică Fină.

    ”Au fost realizate şase variante de carcase: trei pentru ceasuri de damă şi trei pentru ceasuri bărbăteşti.“ Optimef a avut însă o istorie scurtă pentru că în cursul anului 1985 Mecanică Fină Bucureşti a lansat un model de ceas cu cuarţ cu motor ”pas cu pas“ sub denumirea Cromef. Modelele Cromef au reprezentat o etapă intermediară prin care s-a făcut trecerea de la varianta cu cuarţ digitală – Optimef – către modelele mecanice Orex, ce au fost produse începând cu noiembrie-decembrie 1985, povesteşte Andrei Morariu. Orex a fost de altfel cel mai cunoscut brand românesc de ceasuri.

    Şi totuşi, Andrei Morariu şi partenerul său de business Bogdan Costea au readus la viaţă Optimef.

    ”Totul a pornit în 2014 de la întrebarea: ce s-a întâmplat cu industria orologieră din România?. Din acel moment şi până când am ţinut primul Optimef în mână au trecut trei ani.“ |n tot acest timp, cei doi antreprenori au înregistrat marca, au umplut carneţele cu desene, au făcut multe simulări 3D, au căutat producători, au vizitat producători, au trimis şi au primit zeci de colete, totul culminând cu sosirea prototipului şi apoi producţia de serie.

    ”Am lansat Optimef în decembrie 2016 cu modelele Fărăzece Black şi Gold cu brăţara din silicon, urmate în august 2017 de modelele Copper şi Silver şi curele din piele. Relansarea Optimef este modul în care dorim să aducem un tribut industriei orologiere din România, capabilă cândva să producă ceasuri cu un design relevant chiar şi pentru zilele noastre.“

    Noile ceasuri Optimef au mecanism japonez şi sunt asamblate în Hong Kong. Tot în Hong Kong sunt produse şi ramele ochelarilor sub acelaşi brand, o nouă direcţie de dezvoltare a celor doi antreprenori. Ansamblarea acestora din urmă se face în România, iar lentilele sunt produse la Timişoara de Interoptik. ”Avem însă în plan, odată cu creşterea brandului şi a resurselor financiare, să mutăm cât mai mult din partea de producţie în România, atât timp cât raportul calitate/preţ rămâne unul foarte bun.“ Pe site-ul Optimef un ceas costă 650 de lei.
    Dar planurile celor doi antreprenori nu se opresc aici. Ei vor să dezvolte atât portofoliul de ceasuri, cât şi alte zone de business sub umbrela aceluiaşi brand.

    ”Curiozitatea ne defineşte şi ne motivează să ducem lucrurile până în acel punct în care excepţionalul este posibil. Dorinţa de a crea mereu lucruri noi, originale, ne poartă în direcţii neaşteptate, însă miza rămâne mereu aceeaşi: să extindem şi să perfecţionăm modul în care realizăm designul de obiect.“

    Fondatorii brandului Optimef sunt amândoi creiere creative: Andrei Morariu este actor, iar Bogdan Costea este arhitect. Andrei Morariu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, iar Bogdan Costea a terminat Facultatea de Arhitectură şi Construcţii Oradea. ”Ne-am cunoscut în Bucureşti, unde am iniţiat mai multe proiecte culturale (Festivalul de Film Victoria) şi de design (studioul de creaţie Overlay).“ Pasionaţi de orologerie şi design de obiect, cei doi au hotărât să relanseze Optimef din dorinţa de a aminti că în România s-au produs ”lucruri cool înainte să ştim ce înseamnă cool“. De aici şi sloganul brandului: Nişte cool românesc. Din nou.
    ”Bineînţeles, există o responsabilitate sporită atunci când decizi să te atingi de ceva vechi în comparaţie cu a lansa un brand nou, însă am acceptat cu entuziasm această provocare.“ Au tratat încă de la început relansarea Optimef ca pe o renaştere, nu ca pe o continuare a vechiului brand.

    Optimef s-a lansat iniţial cu modelul de ceasuri Fărăzece. ”Designul modelului este dictat de felul în care citim de fapt ora: «e fără cinci / e fără zece / e fără un sfert…» – e felul firesc în care ne raportăm la trecerea timpului“, spune Andrei Morariu. Acesta a fost detaliul care a permis abaterea de la afişajul clasic printr-o distribuire originală a indecşilor pe cadran. Ora 12 este marcată cu un 0, iar minutarul măsoară timpul descrescător spre următoarea oră după ce trece de jumătate (30).

    ”Fărăzece este un ceas unisex cu un design clasic tradus în limbaj contemporan prin linii simple şi detaliile şi materialele de ultimă generaţie folosite. Rezultatul este un produs premium, robust, lipsit de artificii inutile de design, dar care spune o poveste“, cred fondatorii.
    Cu o carcasă din oţel inoxidabil 316L, mecanism japonez quartz Miyota şi geam din cristal mineral întărit, Optimef Fărăzece este un ceas fără vârstă, conceput şi construit să treacă testul timpului, adaugă ei. |n prezent, acest model este disponibil în patru variante de culori de carcasă şi patru variante de curele din piele.

    Începutul lui 2018 a adus şi lansarea unui nou produs. ”|ncă de la început ne-am propus să explorăm diverse domenii ale designului de obiect.“ Aşa a apărut Unibrow, prima pereche de ochelari de soare Optimef. De inspiraţie retro, Unibrow este un produs realizat din acetat, ochelarii fiind echipaţi cu lentile oftalmice Interoptik, fabricate în România după tehnologia nemţească Rodentock.

    ”Folosindu-ne de puritatea formelor geometrice, cărora le adăugăm de fiecare dată detalii mai puţin obişnuite, ne dorim să creăm obiecte de un lux discret în care frumuseţea se îmbină armonios cu funcţionalitatea.“ Cei doi antreprenori lucrează în prezent la alte două modele de ceas şi la o colecţie capsulă de genţi din piele, iar în paralel se concentrează pe promovarea brandului în ţară şi în afara ei.
    Acum produsele Optimef sunt disponibile în magazinul online propriu al antreprenorilor, dar şi în concept-store-uri precum Molecule F sau cel din cadrul Beans & Dots care cuprinde o cafenea şi un magazin multibrand.

    Anual cei doi antreprenori vând cam 200 de ceasuri, cu fluctuaţii importante de la lună la lună. Planul este însă ca aceste cifre să crească odată cu dezvoltarea brandului pe pieţe externe, unde doresc să intre tot în magazine de tip concept store. Până în momentul când businessul va funcţiona la turaţie maximă, cei doi fondatori îşi păstrează însă joburile curente.

    Tinerii antreprenori dau o a doua şansă la viaţă unor branduri româneşti care au scris istorie în comunism. Pegas este poate cel mai cunoscut brand românesc ce a fost readus la viaţă în ultimii ani la iniţiativa unor antreprenori locali. După doar şase ani de activitate, brandul produce anual 25.000 de biciclete şi are afaceri ce se măsoară în milioane. De euro.

    Pe urmele Pegas însă vin acum alte branduri româneşti cu istorie; motocicletele Mobra, ceasurile Optimef şi schiurile Reghin sunt câteva dintre exemple.

  • Parfum de arhitect

    Soluţia găsită, scrie Dezeen, a fost o gamă de lumânări parfumate, Architect Candle Collection, pentru care cei doi au ales trei dintre arhitecţii lor preferaţi: Frank Lloyd Wright, Carlo Scarpa şi John Entenza.

    Lumânările grupate în seturi de trei dimensiuni au un parfum diferit în funcţie de arhitect, ales de creatorii lor astfel încât să evoce atmosfera unui proiect sau un loc care are legătură cu acesta.

  • Isărescu, BNR: Nu am făcut presiuni asupra băncilor să scadă Roborul. Roborul scade din septembrie, nu are nicio legătură cu taxa bancară

    Robor pe termen scurt ţine de lichiditatea din piaţă, a menţionat Isărescu. 
     
    Referitor la taxa bancară, el menţionează că principala nemulţumire este legată de faptul că taxa a fost legată de Robor. Mai mult decât atât, impunerea acestei taxe trebuia prezentată înainte băncilor, şi mai ales Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială. 
     
    ”Vom solicita comitetului o discuţie în privinţa acestei taxe”, a menţionat guvernatorul. 
     
    BNR a păstrat marţi dobânda de politică monetară la 2,5%. Declaraţiile lui Isărescu vin după ce ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a afirmat duminică, într-o emisiune la TV, că îl invită pe guvernatorul BNR la ministerul Finanţelor, unde nu a fost de foarte mult timp, să discute despre taxa bancară şi evoluţia Robor. 
     

  • BREAKING! Detalii surpriză ies la iveală: Ce LEGĂTURĂ ar avea noua şefă a ANAF cu „eminenţa cenuşie” din spatele guvernului Dăncilă

    Inspire General SRL este o firmă înfiinţată în 2015 în judeţul Dolj, al cărei obiect de activitate este intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific. Adriana Cotel (36 de ani) a fost numită în luna octombrie a anului trecut în fruntea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

    Firma Inspire General SRL figurează cu 0 angajaţi şi a raportat în 2017, cel mai recent an pentru care există date publice, o cifră de afaceri de 43.000 lei, la un profit de 4.600 de lei.
     
    Mihaela Triculescu este acţionar şi în alte companii, printre care Angelo Media Soft SRL (activităţi de realizare a soft-ului la comandă), Expert Consult M&M SRL (activităţi de contabilitate şi audit financiar, consultanţă în domeniul fiscal), Perfect Balance Profesional SRL (activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management). Noua şefă a Fiscului a mai fost acţionară în cadrul Ykos SRL şi Triculescu Mihaela Persoană Fizică Autorizată, ambele fiind însă radiate. Toate aceste firme au fost înfiinţate în judeţul Dolj.
     

  • Cea mai bogată familie din Germania perioadei naziste este la fel de bogată şi astăzi. Cum a reuşit clanul Flick să-şi ascundă operaţiunile în Viena şi ce legatură este cu Ilie Năstase

    Tatăl lor a fost implicat într-unul dintre cele mai mari scandaluri politice de după Al Doilea Război Mondial, acesta aproape pierzând toată averea familiei. Cu toate acestea, a rămas destul din avere pentru Viktoria-Katharina Flick şi fratelel ei geamăn, Karl-Friedrich Flick, fiecare având o avere netă de 1,8 mld. dolari, potrivit indexului miliardarilor Bloomberg.
     
    În spatele bogăţiei, care este administrată discret de către biroul familiei din Austria, se ascunde o istorie întunecată a celei mai bogate dinastii industriale germane.
     
    Averea îşi are rădăcinile în perioada lui Friedrich Flick, care a petrecut trei ani în închisoare, condamnat de către tribunalul Nurnberg pentru crime de război, din cauza acuzaţiilor că a folosit sclavi pentru producţia de armament pentru nazişti. Acesta a creat un imperiu al oţelului, care s-a extins în teritoriile ocupate de nazişti, dar şi în Germania prin exproprierea sau vânzarea forţată a afacerilor deţinute de evrei. Estimările arată un număr de 40.000 de persoane care au murit în companiile conduse de Flick, potrivit unui studiu publicat în 2008.