Tag: Laptop

  • (P) Cel mai bun gaming laptop, în funcţie de buget, stil şi utilizare

    Acesta este poate cel mai bun moment în care să fii gamer, mai ales când vine vorba de laptopuri. Laptopurile de gaming au devenit mai uşoare, mai puternice şi mai ieftine ca niciodată, iar ele sunt deosebit de utile pentru studenţi, deoarece hardware-ul lor performant poate fi potrivit şi pentru a face temele pentru acasă.

    Pentru studenţi sau oricine doreşte să se joace din mers, există în prezent numeroase opţiuni de laptopuri portabile puternice, comparabile cu computerele desktop de înaltă calitate. În ceea ce priveşte performanţa, majoritatea gaming laptop-urilor din ziua de astăzi sunt mai puternice decât consolele şi sunt chiar mai puternice decât unele PC-uri desktop.

    În plus, nu doar performanţa face ca un gaming laptop să fie o achiziţie excelentă, ci şi portabilitatea. În afară de şcoală, aceste laptopuri sunt, de asemenea, minunate pentru muncă, navigarea pe web, Microsoft Office şi chiar editare video, deoarece au procesoare, GPU-uri şi rezoluţii de afişare extrem de puternice.

    Un gaming laptop este extrem de versatil. Nu numai că este suficient de bun pentru jocuri, ci rezolvă fără probleme sarcinile de zi cu zi, cum ar fi temele şi proiectele studenţeşti, având de asemenea şi o putere mare, durabilitate şi soluţii de răcire.

    Prin urmare, dacă eşti student în căutarea unui gaming laptop care poate înlocui computerul desktop, laptopurile de mai jos sunt cele pe care ar trebui să le iei în considerare.

    Cea mai bună opţiune de nivel mediu pentru majoritatea oamenilor – Gaming laptop ASUS ROG Zephyrus G14

    ASUS Zephyrus G14 este practic un laptop de milioane. Este un notebook de 1,5 kilograme, cu procesoare puternice AMD Ryzen 4000 (inclusiv opţiuni cu şase nuclee şi opt nuclee) şi cele mai noi GPU-uri ale NVIDIA. Se simte doar puţin mai greu decât majoritatea laptopurilor ultraportabile, dar are puterea unor laptopuri de gaming care cântăresc mai mult de 2 kilograme. ASUS a reuşit, de asemenea, să includă un ecran rapid de 120Hz, astfel încât jocurile vor apărea line, dacă depăşeşti 60FPS. Această rată de actualizare rapidă face, de asemenea, aproape totul să pară mai bun, indiferent dacă doar navighezi pe web sau prin documente Word.

    Şi chiar dacă pare unic, cu un design care pare inspirat de anime-uri, acest gaming laptop nu este ţipător ca multe alte laptopuri de gaming. Acest lucru îl face o opţiune excelentă şi pentru birou. Preţul este atractiv şi pentru cumpărătorii cu punguţa mai mică.

    Cea mai bună opţiune „de buget” – Gaming laptop Dell G5 15

    Laptopurile din seria G Dell au devenit rapid standardul pentru laptopuri de gaming ieftine. G5 15 oferă un mix echilibrat între hardware solid, cum ar fi procesoarele Intel seria H de a 10-a generaţie şi cele mai noi GPU-uri NVIDIA, şi un preţ de pornire scăzut. Cântărind 2,3 kilograme, este un pic mai greu decât laptopurile mai uşoare în vogă şi nu tocmai elegant. Dar dacă nu îţi pasă atât de mult despre aceste aspecte, atunci este greu să scoţi un preţ mai bun pentru un astfel de laptop.

    Merită, de asemenea, să te uiţi la întreaga gamă a seriei G şi pentru alte opţiuni. Poţi economisi şi mai mult cu modelele G3, deşi cel mai probabil vei obţine laptopuri cu aspect mai ieftin. Ediţia specială G5 15 este o alegere excelentă dacă vrei mai degrabă un procesor şi GPU de la AMD.

    Cea mai bună opţiune high-end – Gaming laptop Razer Blade 15

    Razer produce laptopuri superbe, dar şi scumpe pentru utilizatorii de PC care doresc o calitate de nivelul MacBook. Aşadar, nu este surprinzător că Blade 15 este laptopul suprem de gaming de câţiva ani de zile. Există câteva motive: carcasa sa subţire şi rezistentă din metal, răcire excelentă şi hardware puternic. Dacă nu ai constrângeri legate de buget, te poţi orienta către cele mai rapide GPU-uri mobile NVIDIA, RTX 2080 Super Max-Q sau Quadro RTX 5000 pro-grade, alături de procesoarele octa-core din a 10-a generaţie Intel. Poţi alege, de asemenea, unele dintre cele mai bune ecrane de laptop de pe piaţă, inclusiv un LCD de 300Hz 1080p LCD şi panouri OLED 4K.

     

  • Viitorul sună tot mai rău pentu angajaţi. Mai multe companii vor să folosească un sistem în care să îşi monitorizeze tot timpul angajaţii, chiar şi când lucrează de acasă

    De câte ori vă opriţi pentru o gustare, pentru a vă plăti facturile sau, poate, într-o zi mai relaxată, să urmăriţi ultimul episod din serialul preferat pot fi informaţii la îndemâna oricărui angajator. În Marea Britanie se vorbeşte deja despre tehnologii de recunoaştere facială care să identifice orice moment în care angajatul nu se află în faţa laptopului, dar nici şefii din România nu sunt în totalitate „relaxaţi” când vine vorba de munca la domiciliu a colegilor lor. 

    Firma de consultanţă şi audit PwC a stârnit critici în presa internaţională din cauza dezvoltării unui software de monitorizare a angajaţilor din City-ul londonez care lucrează de acasă. Potrivit The Times, patru bănci de investiţii şi o companie de administrare de active discută cu firma în legătură cu adoptarea noii aplicaţii, care, prin intermediul tehnologiei de recunoaştere facilă, ar putea să monitorizeze câte pauze de gustări – sau chiar şi de toaletă – îşi iau angajaţii.

    Aplicaţia, descrisă iniţial în publicaţia Financial News, ar avea ca scop întrunirea standardelor de compliance referitoare la angajaţii care lucrează de acasă. Totuşi, criticile stârnite de aceasta se leagă de intruziunea în viaţa privată a angajaţilor – această tehnologie fiind asociată cu un Big Brother al vremurilor moderne.
    PwC esta una dintre cele mai mari companii de consultanţă şi audit – aşa numitele „Big Four” – iar paşii făcuţi de aceasta ar putea genera o adevărată revoluţie în direcţia monitorizării angajaţilor care lucrează în regim remote.
    Cum stau lucrurile în România?

    Potrivit informaţiilor acordate anterior într-un interviu publicat în varianta digitală a Business MAGAZIN de avocaţii Alexandra Dunăreanu şi Alexandru Moraru, care lucrează pentru casa de avocatură Filip&Company, în România angajatorii au atât dreptul, cât şi obligaţia de a monitoriza activitatea salariaţilor care lucrează de acasă în această perioadă. Potrivit legii, fiecare angajator trebuie să ţină o evidenţă a orelor de muncă prestate zilnic de către salariaţi, pentru a o pune la dispoziţia inspectorilor de muncă în eventualitatea unui control. Omisiunea de a ţine această evidenţă poate atrage amendarea angajatorului cu până la 3.000 de lei.

    „În contextul actual, în care majoritatea angajaţilor lucrează de acasă, devine incidentă legislaţia privind telemunca, situaţie în care o monitorizare legală va avea de asemenea în vedere şi dreptul angajatorilor de a verifica activitatea salariaţilor (i.e., telesalariaţilor), în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern”, spuneau avocaţii în perioda stării de urgenţă.

    Monitorizarea angajaţilor poate fi văzută şi ca o activitate aflată în strânsă legătură cu îndeplinirea obligaţiei angajatorilor de a verifica şi întreţine echipamentele de muncă necesare telemuncii (de exemplu, laptopurile puse la dispoziţia angajaţilor), dar şi a verificării respectării de către angajaţi a anumitor reguli existente la nivelul companiei. În acest context, monitorizarea ar putea viza inclusiv activitatea efectuată de telesalariaţi prin intermediul acestor echipamente şi modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, observau ei.

    Pe de altă parte, monitorizarea telesalariaţilor trebuie privită şi din perspectiva protecţiei datelor cu caracter personal, fiind susceptibilă a atrage responsabilităţi şi provocări suplimentare pentru angajatori, deoarece poate genera riscuri semnificative privind confidenţialitatea telesalariaţilor dacă activităţile de monitorizare sunt excesive în raport de drepturile şi libertăţile lor sau nu sunt susţinute de existenţa unui interes de afaceri legitim, echilibrat, motivat şi proporţional.

    „Angajatorii trebuie să respecte principiile cheie prevăzute de regulamentul general privind protecţia datelor (RGPD) referitoare la prelucrarea datelor salariaţilor în mod legal, echitabil şi transparent cu asigurarea integrităţii, exactităţii şi confidenţialităţii datelor, precum şi colectarea acestora cu respectarea principiilor limitării legate de scop, stocare şi reducerii la minimum a datelor, cu respectarea dreptului salariaţilor la viaţă privată şi de familie. Anterior desfăşurării activităţilor de prelucrare, angajatorii  va trebui să efectueze un test de echilibru prin care să documenteze faptul că respectivele prelucrări se află în echilibru cu drepturile şi libertăţile angajaţilor şi că nu sunt în măsură a reprezenta o încălcare a acestora”, precizează avocaţii.

    Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la Bitdefender, observă şi el că angajaţii pot fi monitorizaţi de companii, iar acest lucru este perfect legal.
    Cum se face însă, mai exact, monitorizarea angajaţilor prin dispozitivele de serviciu?

    „Angajatorii pot folosi metode proprii de monitorizare a angajaţilor, precum aplicaţiile software dedicate sau chiar prin corelarea activităţii cu orele de program – de exemplu, când s-au conectat calculatoarele la serverul VPN al companiei, când s-au trimis e-mailuri sau când şi cum au fost folosite aplicaţiile de business.”

    De cele mai multe ori, conectarea la reţeaua companiei se face printr-un serviciu VPN aprobat şi agreat. O astfel de soluţie de VPN oferă acces la resursele companiei, dar e posibil ca nu tot traficul generat să fie rutat prin reţeaua companiei.  „Este de reţinut că un serviciu VPN nu anonimizează traficul între angajat şi companie, ci doar asigură un coridor sigur de comunicare între cei doi. În general, în funcţie de profilul companiei, o problemă mult mai stresantă decât timpul petrecut de angajaţi lucrând de acasă sau activitatea lor efectivă este securitatea infrastructurii”, crede specialistul în securitate informatică.

    Componenta de securitate a datelor e abordată în general prin instalarea unor instrumente specifice, gestionate de la distanţă de echipele de IT. Soluţiile de securitate pentru mediul business protejează laptopurile companiilor de atacuri malware, de spam şi phishing. Soluţiile de protecţie a datelor şi soluţiile de criptare protejează informaţiile companiei în eventualitatea distrugerii sau pierderii sistemului. „Un exemplu simplu ilustrează riscurile la care îşi supun companiile angajaţii. După ce o persoană îşi termină activitatea profesională, foloseşte laptopul de la serviciu pentru a verifica e-mailul propriu şi deschide un mesaj cu malware care infectează sistemul. Acum, potenţialii atacatori pot folosi sistemul compromis pentru infiltrarea în reţeaua companiei”, explică el un scenariu prin care datele companiei pot fi puse în pericol.

    Adrian Dinu, fondator al firmei axate pe pontaj electronic, control acces wireless şi monitorizare de active la distanţă Creasoft, oferea într-un interviu anterior exemplul firmelor de IT, în care era o practică obişnuită ca angajaţii să lucreze acasă o zi pe săptămână chiar şi înainte de contextul pandemic. În cadrul acestui program, verificarea angajaţilor care lucrau de acasă se făcea prin sondaj: „Şeful unui departament îi suna prin sondaj pe angajaţi, organiza conferinţe audio sau la anumite ore, în încercarea de a afla dacă angajaţii sunt măcar acasă şi implicit dacă măcar pe perioada conferinţei/apelului deschid proiectele la care lucrau ca să prezinte date despre evoluţia muncii lor”.

    De asemenea, în situaţia unora dintre ei, se cereau şi rapoarte de activitate, în care angajatul completa ceea ce a lucrat. „Cam acesta erau mijloacele de control, limitate la timpul managerului, care mai avea şi el şi alte sarcini.
    Au existat însă şi companii care implementau altfel de modalităţi de monitorizare: „Au existat şi companii care implementau programe de monitorizare de activitate pe PC, fără pontaj, mai degrabă de semispionaj, în sensul că se instalau aceste aplicaţii de către administratorii de reţea pe PC-urile angajatorilor, de obicei fără să fie informaţi angajaţii. Acest tip de aplicaţii de monitorizare se intercalau între aplicaţiile care pornesc odată cu PC-ul şi se efectua un transfer de date netransparent la o bază de date, din care rezultau anumite rapoarte legate de ce a scris sau ce a butonat angajatul, pe ce site-uri a navigat, la ce film s-a uitat, dacă a copiat vreun fişier, dacă a trimis pe e-mail vreun fişier de pe un black list etc.”, observă Adrian Dinu.

    Creasoft a dezvoltat o aplicaţie de monitorizare care permite angajatului să ştie când este monitorizat de angajator. „Transparenţa este dată şi de faptul că angajatorul face cunoscut angajatului care sunt acele activităţi pe PC (de divertisment de exemplu) care nu vor intra în calculul orelor pontate. Scopul nu este de a-l prinde pe angajat cu lecţia neînvăţată. Rezultatul muncii este însă cel care contează pentru fiecare angajator, aşa că cei care nu performau înainte de această schimbare nu vor fi cei care vor aduce cele mai multe rezultate nici acum, indiferent de cât de multe ore vor ponta, dar vor fi forţaţi să lucreze un minim necesar. Cum, de altfel, există angajaţi care sunt performanţi într-un timp mult mai scurt şi apoi se pot uita la Netflix”, descrie el raţiunea aplicaţiei companiei sale.

    În ceea ce priveşte bugetele direcţionate de companie în acest tip de produse, Adrian Dinu spune că preţurile pentru licenţa software în condiţiile situaţiei de urgenţă în care ne aflăm sunt de 0,5 euro/lună/angajat timp de minimum două luni sau până la încheierea stării de urgenţă. Or, bugetul alocat de companii în această direcţie nu este unul consistent: la un număr mediu de 200 de angajaţi/companie, efortul financiar al unei companii va fi de
    100 de euro/lună, sumă care include şi TVA.

  • Cercetătorii au găsit o soluţie simplă pentru o memorie mai bună. Experimentul care a dus la descoperirea surprinzătoare

    Un experiment realizat de Pam Muller la Universitatea Princeton a comparat două grupuri de subiecţi cărora li s-au arătat aceleaşi materiale video.

    O jumătate dintre ei au fost rugaţi să îşi ia notiţe folosind un pix şi o foaie, iar cealaltă jumătate a avut la dispoziţie un laptop. Surprinzător, rezultatele au indicat că cei care au scris de mână au structurat informaţia mult mai eficient în timp ce pe laptop majoritatea au transcris pur şi simplu tot ce auzeau. Testele ulterioare au confirmat că subiecţii care au folosit aşa-zisele metode „învechite” au reţinut mai multe date decât ceilalţi, relatează BBC.

    Ambele tehnici au avantajele lor, dar psihologii recomandă să avem în vedere şi scrisul de mână atunci când dorim să învăţăm şi să sistematizăm informaţia mai eficient.

     

     

  • Motivele pentru care ar trebui să îţi fie frică de camera video a laptopului

    Orice laptop care are incorporată o cameră (webcam) aduce riscul de a fi spionat, potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes.

    Un studiu recent realizat de HP, citat de companie, arată faptul că 10% dintre oamenii din Statele Unite susţin că au fost ţinta unui atac la nivelul camerei web sau cunosc pe cineva al cărui webcam a fost ţinta unui atac.

    „Nu este dificil ca oamenii să te vadă acasă. Microfonul din laptop poate fi accesat, la fel şi camera”, a spus într-un interviu Rami Malek, actorul care joacă personajul Elliot în serialul Mr.Robot.

    Conform chestionarului HP, 79% dintre americani sunt conştienţi că dreptul la intimitate poate fi încălcat prin intermediul camerei web incorporată din laptop, în timp ce 60% dintre aceştia îşi acoperă webcam-ul laptopului pentru a se simţi mai în siguranţă sau să prevină o tentativă da fi spionat.

    În cadrul studiului 46% din oameni, inclusiv cofondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, îşi acoperă webcam-ul cu bandă adezivă, 35% folosesc post-its şi 32% folosesc doar o bucată de hârtie.

    Generaţia Z, persoanele care s-au născut între anii 1995 şi 2010, au fost cei mai conştienţi referitor la posibilitatea camerei web a laptopului de a fi accesată, cu un procentaj de 69%, pe când millennials au avut un procentaj de 61%. De asemenea, luând în considerare genul oamenilor care au răspuns la chestionar, se observă faptul că 67% dintre femei îşi fac griji privind intimitatea lor, iar 59% dintre dintre bărbaţi le împărtăşesc această îngrijorare.

    În urma acestui studiu, HP a dezvoltat un sistem numit „Webcam Kill Switch” care dezactivează fizic camera web al laptopului, iar pentru calculatoarele tip desktop webcam-urile sunt ascunse în diplay şi apar doar când utilizatorul are nevoie de webcam.

    „Pentru unii dintre clienţii noştri, mai ales pentru cei din cadrul guvernului sau în armată, avem notebooks care sunt personalizate în aşa fel încât nu dispun de webcam sau microfon”, a spus în cadrul articolului şi Anthony Mungiello, senior product manager la Panasonic.

     

  • Smartphone-ul – „călcâiul lui Ahile al omului modern”

    „Pot să vă spun despre un caz care a avut un impact asupra oamenilor din România. Exemplul este despre vulnerabilitatea din WhatsApp. Această vulnerabilitate a fost destul de simplu de exploatat pentru hacker. Toată lumea se gândeşte că, atunci când ataci un dispozitiv, trebuie să rulezi un program foarte complex pentru a obţine informaţiile sau controlul asupra dispozitivelor mobile. Având în vedere că aplicaţia WhatsApp este instalată pe dispozitivele a 1,5 miliarde de oameni în toată lumea, tot ce trebuie să facă un hacker este să te sune, iar în cele mai multe cazuri nici nu este nevoie ca persoana apelată să răspundă apelului”, exemplifică Itai Greenberg, vicepreşedinte al diviziei de product management în cadrul Checkpoint Software Technologies, cu prilejul unei conferinţe pe tema securităţii informatice.

    Compania pe care o reprezintă se axează pe servicii de securitate informatică, respectiv securitate în cloud, pe zona de mobile şi prevenţia ameninţărilor cibernetice. Fondată în 1993 în Israel, compania are la nivel global peste 5.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 2 miliarde de dolari, potrivit lui Greenberg. În prezent sunt peste 4.000 de companii la nivel global care folosesc soluţiile companiei cu origini israeliene Checkpoint pentru securitatea în cloud.

    Prezentă pe plan local din anul 2006, compania a realizat aici peste 100 de verificări de securitate în cadrul companiilor din piaţa locală. „În România, principalii competitori sunt Fortinet, Cisco şi Palo Alto, iar la nivel de regiune, Checkpoint este liderul din punctul de vedere al cotei de piaţă deţinute”, descrie Sebastian Bănică, country manager al Checkpoint pentru România şi Bulgaria, rezultatele companiei pe care o conduce.

    „Sunt convins că o să creştem şi o să ne atingem obiectivul de a fi lideri pe piaţa de securitate cibernetică şi în România, mai ales că văd în continuare o creştere accelerată, pentru că piaţa o cere. În prezent, lucrurile au devenit extrem de vizibile şi concrete.” Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, compania avea în 2017, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, afaceri de 1,2 milioane de lei.

    Reprezentanţii Checkpoint observă că una dintre zonele cel mai expuse ameninţărilor informatice este cea de cloud; un argument în acest sens este faptul că 18% dintre firmele multinaţionale au avut anul trecut un incident de securitate IT pe partea de cloud, potrivit celei mai recente ediţii a raportului de securitate emis de companie. De asemenea, 30% dintre specialiştii chestionaţi de Checkpoint în cadrul studiului referitor la soluţiile de securitate informatică sunt de părere că securitatea tehnologiei este în responsabilitatea furnizorului, acest aspect fiind, din punctul lor de vedere, unul greşit.

    „Când vorbim de tehnologia cloud, trebuie să luăm în calcul ambele părţi, atât utilizatorul, cât şi furnizorul tehnologiei. De asemenea, 59% dintre responsabilii cu securitatea infromaţiei nu iau încă în calcul ameninţările informatice prin intermediul dispozitivelor mobile, iar telefoanele inteligente, care ajung să fie neprotejate, sunt porţi perfecte pentru atacurile informatice”, observă Itai Greenberg.

    Atacurile care au loc în prezent nu sunt doar pe laptop sau doar pe telefoanele mobile, acestea realizându-se prin toate dispozitivele utilizatorilor. Un exemplu îl constituie momentul în care telefonul mobil este atacat, iar acest atac foloseşte diferite metode simultan, cum ar fi e-mailul, ajungând şi pe alte dispozitive de pe care este accesat.

    România este peste media europeană de 30% privind atacurile de crypto mining, ajungând la aproape 50%. Acest lucru arată că România are putere din punctul de vedere al dezvoltării pe partea de tehnologie, dar nivelul de pregătire este foarte scăzut.

    „După ce facem acest audit privind vulnerabilităţile din reţeaua companiei, la final se realizează un raport privind problemele prezente. Aceste rapoarte au fost în număr de aproximativ 12.000 – 14.000 în ultimii trei ani, din care nicio companie la nivel mondial nu a fost găsită ca fiind 100% protejată de ameninţări. În România au fost peste 100 de audituri de securitate în ultimii doi ani, iar rezultatul a fost clar. Nicio verificare nu a fost complet verde, fiecare a avut probleme, iar principala nevoie a pieţei este conştientizarea acestui lucru”, a spus Sebastian Bănică.

  • Să răsune muzica!

    Casetofoanele de atunci nu mai există, dar asta nu ar trebui să-i împiedice pe cei care şi-ar dori să imite respectivele personaje, consideră un inginer britanic de sunet, Jonny Williams, care a lansat un produs potrivit pentru ei. În varianta modernă, casetofoanele de altădată au fost înlocuite cu o boxă portabilă, scrie The Telegraph, care aduce la aspect cu vechile aparate, distingându-se însă prin culorile sale vii. Gama Boombocs este confecţionată manual la Londra şi promite calitate sonoră superioară celei CD, fiind prevăzută cu conectivitate Bluetooth şi prin cablu pentru a reda muzica stocată pe laptop sau pe alte dispozitive.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – VIDEO

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ”

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Kasperky: 4% dintre oamenii din întreaga lume au pierdut un dispozitiv sau le-a fost furat unul

    În jur de 23.000 de dispozitive Android sunt raportate ca fiind pierdute sau furate în fiecare lună, arată statisticile realizate de companie. Înlocuirea unui dispozitiv pierdut sau furat costă, în medie, circa 500 de dolari.

    Studiul Kaspersky Lab arată că doar 22% dintre utilizatori folosesc în prezent o funcţie anti-furt pentru a-şi proteja dispozitivele. Potrivit unui alt studiu realizat de companie, unul din cinci (18%) utilizatori spune că fotografiile şi videoclipurile realizate în călătorii sunt cele mai importante fişiere de pe dispozitivele sale. Cu toate acestea, 28% au spus că, dacă şi-ar pierde dispozitivul sau ar fi furat, nu ar avea nicio modalitate de a recupera fotografiile din vacanţe.

  • (P) Telekom Cloud Backup, soluţia performantă care protejează datele companiilor împotriva pierderii sau deteriorării. Testeaz-o acum şi datele companiei tale vor fi în siguranţă!

    Protejarea eficientă a volumelor mari de date ale companiilor, stocarea datelor în centre performante de date situate în România, securitatea sporită a datelor pe întregul flux al acestora şi zero investiţii in infrastructura IT suplimentară sunt principalele beneficii oferite de soluţia Telekom Cloud Backup. Bazată pe tehnologia Veeam Cloud Connect, soluţia protejează atât staţii de lucru de tipul PC şi laptop, cât şi servere cu sisteme de operare Linux sau Windows. Testeaz-o acum şi beneficiaza de toate aceste avantaje!

    Cui se adresează Telekom Cloud Backup?

    Atât clienţii care folosesc deja tehnologie de backup Veeam pentru infrastructură IT proprie, cât şi cei care nu folosesc această tehnologie pot beneficia de Telekom Cloud Backup. Conectarea serviciului cu aplicaţia Veeam Backup & Replication sau agentul de backup instalate pe echipamentele clienţilor se efectuează automat.

    Unde sunt stocate datele?

    Cu Telekom Cloud Backup vei avea alocat un spatiu dedicat companiei tale pe o platformă de backup implementată în centrele de date ale Telekom Romania, aflate pe teritoriul ţării. Aceste centre de date sunt printre cele mai performante şi sigure din România.

    Regula 3-2-1-0

    De câţiva ani, Veeam- partenerul Telekom Romania pentru furnizarea soluţiei Telekom Cloud Backup promovează regula 3-2-1-0 potrivit căreia, cea mai eficientă metodă de asigurare a datelor presupune existenţa a 3 copii, pe 2 sisteme diferite dintre care 1 să se afle la distanţă, într-o altă locaţie geografică, pentru a asigura 0 erori. Telekom Cloud Backup respectă această regulă garantând siguranţa deplină a datelor, chiar şi în cazul calamităţilor naturale, precum cutremure, incendii sau inundaţii, prin stocarea datelor într-o locaţie off-site.

    Implementare în câteva minute şi activare imediat după semnarea contractului

    Deşi este o soluţie complexă, cu avantaje multiple, Telekom Cloud Backup se instalează şi se configurează în doar câteva minute. Backup-urile se fac automat, conform unui calendar pe care chiar tu îl poţi seta, în funcţie de nevoile companiei tale. Soluţia poate fi activată imediat după semnarea contractului de achiziţie şi vei benefica totodată de suport tehnic specializat oferit de tehnicienii Telekom Romania.

    Trafic de date nelimitat

    Telekom Cloud Backup te scapă de grija traficului de date generat. Încearca aplicaţia şi beneficiezi de  trafic de date nelimitat. De asemenea, îţi poţi configura politicile de backup oricum doreşti. În plus, poţi suplimenta capacitatea de stocare oricând. Afla informaţii detaliate despre Telekom Cloud Backup aici: www.telekom.ro/business/cloud-backup/

    Costuri

    Unul dintre beneficiile majore ale soluţiei îl reprezintă costurile reduse. Nu este necesar să investeşti în infrastructură IT suplimentară. Telekom Cloud Backup este disponibilă în baza unui abonament lunar, configurat în funcţie de necesităţile companiei tale.

    Testează Telekom Cloud Backup şi oferă companiei tale cea mai performantă soluţie de protecţie a datelor!