Tag: kim kardashian

  • Kim Kardashian şi fiica ei, North West, implicate într-un accident de automobil

    Astfel, în maşina implicată în accident se aflau Kim, Khloe, Kylie şi North West, cele patru nefiind rănite în urma accidentului, care este similar cu alte incidente care au avut loc în această săptămână din cauza drumurilor cu polei din statul american Montana. Potrivit TMZ, familia era calmă în momentul în care poliţia a sosit la faţa locului, informează contactmusic.com.

    Potrivit site-ului citat, Khloe conducea o maşină marca Yukon GMC, care a derapat şi intrat pe banda opusă de circulaţie, ajungând într-un şanţ. În automobil se mai aflau Kim, North West şi Kylie. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă în Bozeman, Montana.

    Kim Kardashian, protagonista reality show-ului “Keep Up with the Kardashians”, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

    Kim Kardashian şi rapperul Kanye West au o relaţie din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai 2014 la Florenţa.

  • O fotografie de la nunta cuplului Kim Kardashian-Kanye West, cea mai apreciată în 2014 pe Instagram – FOTO

    Imaginea a fost publicată pe contul starletei Kim Kardashian pe 27 mai şi a obţinut până în prezent peste 2,4 milioane de aprecieri de la utilizatorii Instagram, potrivit dailymail.co.uk.

    Aceasta a devenit nu numai cea mai apreciată imagine din 2014, ci şi fotografia cu cele mai multe like-uri de la lansarea, în urmă cu patru ani, a platformei.

    După imaginea cu Kim Kardashian şi Kanye West, în topul celor mai apreciate fotografii de pe platforma Instagram se află un selfie realizat de cântăreţul Justin Bieber cu iubita sa, Selena Gomez. Imaginea a primit peste 1,9 milioane de aprecieri.

    O imagine publicată pe Instagram de cântăreaţa Ariana Grande, în care aceasta apare alături de Miley Cyrus, în culisele galei MTV Video Music Awards, din luna august, a obţinut 1,84 milioane de aprecieri. Această imagine se află pe locul al treilea în topul celor mai apreciate fotografii din 2014 pe Instagram.

    Platforma de partajare de fotografii pe internet Instagram a fost lansată în 2010 şi a fost cumpărată în anul 2012 de Facebook, pentru aproximativ un miliard de dolari. În prezent are peste 200 de milioane de utilizatori, care publică 65 de milioane imagini pe zi.

    Kim Kardashian, protagonista reality show-ului “Keep Up with the Kardashians”, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

    Kim Kardashian şi Kanye West au o relaţie din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai la Florenţa.

    Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, “Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. “Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său, al şaselea, este “Yeezus”, lansat în iunie 2013.

  • La 0,001 kardashieni distanţă

    Beatrice Daniş, BrandTailors: Despre admiraţie, o altfel de opinie

    Trăim vremuri complicate. În care produse 101% de marketing câştigă alegeri şi ţin cuvântări înflăcărate silabisite pe prompter. În care cei inteligenţi şi muncitori sunt năimiţi să ţină şi să menţină faima celor şmecheri. În care echipele se construiesc asemeni coloniilor de animale marine, în simboze de interese meschine.

    În acest context aş vrea să amintesc două demersuri interesante. Unul este al jurnaliştilor Alister Doyle şi Paul Salopek, care au pus la punct o unitate de măsură aparte. Se cheamă “jolie”, după numele Angelinei Jolie, şi măsoară valoarea ajutorului internaţional pe care îl primeşte o cauză oarecare în momentul în care aceasta se bucură de atenţia unei vedete. Un exemplu este grăitor: refugiaţii din Darfur, care au beneficiat de bunele oficii ale actriţei, au primit, în 2005, 300 de dolari/persoană, în timp ce năpăstuiţii din Republica Democratică Congo, care nu au avut nicio susţinere de top, au primit 11 dolari/persoană. Angelina Jolie s-a dedicat cauzei celor din Darfur cu pasiune, dar, până la urmă, demersul a avut succes pentru că actriţa este cine este.

    Un pas în plus faţă de demersul celor doi a fost făcut de Ethan Zuckermann, directorul MIT Center for Civic Media, care propune o unitate de măsură a atenţiei de care se bucură cineva în media internaţionale. Se cheamă “kardashian”, şi este ispirat de, aţi ghicit, celebra Kim Kardashian. Un kardashian este procentul pe care diva în cauză, altfel lipsită complet de orice talente muzicale, actoriceşti sau creative, se bucură în media, pe internet, în conversaţii şi schimburi de opinii. Zuckermann a folosit Google Insight, care poate compara căutări diferite. Într-un an de zile Angelina Jolie a performat cam la 0,35 kardashieni de vestita KK, iar o cauză nobilă, aşa cum este combaterea foametei în Somalia, chiar mai puţin, cam 0,01 kardashieni.

    În perioada analizată de Zuckermann cineva a învins-o, totuşi, pe KK; este vorba de Joseph Kony, şeful unui grup de gherilă din Uganda, vinovat de crime împotriva umanităţii, care în martie 2012 a fost eroul unui documentar de 30 de minute despre modul în care s-a folosit de copii în războiul său personal cu lumea. Difuzat pe Vimeo şi YouTube, documentarul l-a adus pe Kony la 7,7 kardashieni. Tot ce am înşirat până aici poate părea o copilărie, dar este, de fapt, oglinda lumii în care trăim; nu fără rost vă spun că altcineva a sugerat nanoBieber-ul ca unitate de măsură. Dacă KK înseamnă 1 şi 0,35 kardashieni înseamnă Angelina Jolie, înseamnă că dacă m-aş bucura de 0,001 kardashieni, aş avea o bătrâneţe liniştită (o măsurătoare pe care n-am făcut-o şi pe care nici nu o să o fac). Iar în cazul în care combaterea foametei din Africa şi-ar găsi în KK o susţinătoare, atunci fiecare flămând ar primi, respectând proporţiile, peste 5.500 de dolari într-un an, sumă care ar rezolva definitiv problema şi care i-ar oferi şi minunatei dive, în sfârşit, un rost pe lumea asta.

    Să facem acum un salt în timp. Cu mai mult de un deceniu în urmă, o importantă companie de consultanţă a realizat un studiu privind top-managementul companiilor americane. Studiul a relevat că majoritatea companiilor importante mizau pe talente native, capabile în cât mai multe domenii, completate cu calităţi fizice superioare. Ba mai mult, exista o companie care avea un program permanent de recrutare, în valoare de zece milioane de dolari pe an, care gemea de talente ce absolviseră cele mai bune universităţi şi erau grozav de bine plătite, companie care se mândrea, cel mai mult şi mai mult, cu minţile sale.

    Astăzi este aproape uitată, se numea Enron. Fostul director executiv de la Enron, Jeffrey Skilling, îşi rezuma puterea astfel: “Tot ceea ce contează sunt banii (…) cu bani cumperi loialitate. Nicio emoţie nu este mai importantă decât banii. Cu asta obţii performanţă”. Bazându-se şi pe astfel de credinţe, Enron a fost puternică şi admirată: şase ani la rând a fost categorisită una din cele mai inovatoare companii în topul Fortune, New York Times credea că este un model pentru noua cultură a muncii din SUA, iar Kenneth Lay, predecesorul lui Skilling, era desemnat drept unul din cei 25 de manageri de top ai anului 2000.

    Nici Kim Kardashian şi nici Jeffrey Skilling sau Kenneth Lay nu au conştientizat, fiecare la momentul potrivit, povara admiraţiei celorlalţi şi ce înseamnă cu adevărat asta; pare să o facă Angelina Jolie, asta în cazul în care nu vorbim, în cazul ei, de marketeri mai abili.
    Admiraţia ca povară, iată o temă de gândire de care ne despart doar 0,001 kardashieni.

  • Cui i-a cumpărat Kim Kardashian un Lamborghini de 750.000 de dolari (FOTO)

    Vedeta de televiziune Kim Kardashian i-a cumpărat noului ei prieten, rapperul Kanye West, un Lamborghini Aventador LP 700-4, în valoare de 750.000 de dolari. “Surse apropiate” americancei, divorţată toamna trecută de jucătorul de baschet Kris Humphries după un mariaj de 72 de zile, au confirmat pentru US Weekly şi TMZ că acesta e cadoul ei pentru Kanye West, care a împlinit vineri 35 de ani.

    Din păcate, rapperul nu va putea să intre în posesia cadorului prea repede, pentru că e plecat în Irlanda împreună cu Jay-Z, în turneul de promovare a albumului “Watch the Throne”. Kim Kardashian a anunţat însă că a făcut un filmuleţ cu maşina cea nouă şi a plecat cu el la Dublin, ca să i-l arate ea însăşi lui Kanye West.

    Kim Kardashian, cunoscută pentru apariţia în mai multe reality show-uri, pentru liniile de parfumuri şi haine pe care le-a lansat şi pentru numeroasele campanii de marketing pentru diverse produse de lux, este una dintre cele mai bogate vedete de la Hollywood, cu o avere estimată la 6 milioane de dolari în 2010. Kanye West, muzician şi producător, are o avere estimată de Forbes la 35 de milioane de dolari.

    Kim Kardashian este ea însăşi pasionată de bolizii de lux, afişându-se după divorţul de Kris Humphries cu Ferrari 458 Italia, pentru care a plătit 274.000 de dolari.

  • Cum arată noua “bijuterie” pe patru roţi a lui Kim Kardashian?

    De la Bentley până la Range Rover, Kim Kardashian nu a “iertat” nicio maşină de lux. Ultima sa achiziţie le întrece însă pe toate. Astfel, începând de ieri, cea mai celebră dintre surorile Kardashian poate fi văzută la volanul unui Ferrari 458 Italia, pentru care a plătit 274.000 de dolari, după cum relatează Daily Mail. Vedeta a optat pentru un model alb, în care va atrage cu siguranţă privirile şi invidia celorlalţi colegi de trafic. De altfel, Kim şi-a făcut apariţia la reprezentanţă pusă la patru ace, astfel încât, ridicarea maşinii s-a transformat uşor într-un eveniment de presă care a făcut înconjurul lumii.