Dacă aveţi un Mercedes vechi dar aţi visat toată viaţa la un Rolls Royce, există un atelier în Kazahstan care vă poate îndeplini dorinţa!
Aşa cum mecanicii din Rusia ştiu să transforme S-Class-urile vechi într-unele noi, şi vecinii lor au găsit formula pentru a crea un Rolls dintr-o caroserie veche de Mercedes.
Sursă foto: englishrussia.com
Chinezii de la CEFC au cumpărat participaţia majoritară din KMG International, potrivit unui anunţ al companiei.
Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas (CN KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au semnat bătut astazi palma şi au încheiat un parteneriat în cadrul KMG International NV (“KMGI”), în care CEFC va deţine o participaţie de 51%, respectiv 49% pentru CN KMG, potrivit unui anunţ al companiei.
Conform înţelegerii dintre KMG – CEFC, compania din China îşi asumă în cadrul KMGI o serie de obligaţii, prin care aceasta va efectua investiţii în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente.
Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan – KMG şi al companiei din China – CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta având ca baza KMGI si subsidiarele sale. O echipă mixtă de lucru formată din experţi din Kazahstan, China si România a realizat un volum important de activităţi pregătitoare – semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înţelegere în prezenta prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar şi validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părţile semnatare a Condiţiilor principale ale tranzacţiei (Term Sheet).
“Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuşi să avanseze considerabil, utilizând KMGI si subsidiarele sale drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului”, declară Sauat Mynbayev, preşedintele CN KMG.
Tranzacţia va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităţilor competente europene şi chineze, dar şi alte instituţii abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.
La finalul anului trecut, a apărut informaţia potrivit căreia compania chineză CEFC China Energy Company Limited ar fi ajuns la un acord cu kazahii de la KazMunayGas pentru preluarea unui pachet de 51% din KMG International BV, firmă înregistrată în Olanda sub care funcţionează acum fostul Rompetrol Group. KMG International este o entitate controlată în proporţie de 100% de KazMunayGas, compania de petrol şi gaze a statului kazah, prin care sunt deţinute rafinăria Petromidia, benzinăriile din România, dar şi cele pe care grupul le are în regiune. O eventuală tranzacţie ar veni în contextul în care pentru prima dată în ultimii 11 ani de zile Rompetrol Rafinare, compania care administrează rafinăria Petromidia, a intrat pe profit. Paradoxal, tocmai prăbuşirea barilului de petrol, care forţează mâna kazahilor să renunţe la active, a adus câştigurile în conturile unităţii din Năvodari. Astfel, potrivit rezultatelor individuale, Rompetrol Rafinare a terminat anul trecut cu un profit net de 84,2 mil. lei (circa 19 mil. euro) faţă de minusul de peste un miliard de lei din 2014, chiar şi după o scădere de peste 27% a cifrei de afaceri până la 9,8 miliarde de lei.
Situaţiile financiare individuale ale Rompetrol Rafinare arată că firma a avut un control mai bun al cheltuielilor faţă de 2014, principalul factor fiind scăderea puternică a costurilor de aprovizionare în contextul în care barilul de petrol a pierdut jumătate din valoare. Ion Sturza, fostul director general adjunct al grupului Rompetrol din era Patriciu, spunea la finalul anului trecut că o eventuală înţelegere între cele două părţi ar fi o combinaţie reuşită în contextul în care kazahii au resursa şi experienţa pe partea operaţională, în timp ce chinezii vin cu lichidităţile necesare.
După ce autorităţile au decis să nu mai accepte, până în luna septembrie, lucrări scrise în spatele gratiilor, deţinuţii intelectuali din România primesc în sfârşit o veste bună: site-ul Sci-Hub, cunoscută sursă de inspiraţie pentru cei care vor să se laude cu munca altora a reapărut pe o altă adresă de internet.
După ce domeniul sci-hub.org a fost suspendat în octombrie 2015, ca urmare a unei decizii date de un tribunal din New York, proprietarii au reuşit să relanseze baza de date cu volume furate la adresa sci-hub.io. Cei interesaţi pot cumpăra manuscrise semnate de alţii la un preţ mediu de 30 de dolari. Şi au de unde alege: cei de la Sci-Hub se laudă că au acces la aproximativ 47 de milioane de lucrări.
Acest nou domeniu folosit va fi greu de atacat în instanţele din Statele Unite, pentru că se află în afara jurisdicţiei. Domeniul .io, extrem de căutat în lumea site-urilor pirat sau de tip torrent, este înregistrat de Teritoriul Oceanic Britanic-Indian, ceea ce înseamnă că doar Marea Britanie poate interveni legal în vederea interzicerii unei adrese.
Cei mai mulţi clienţi sau beneficiari ai Sci-Hub vin, potrivit celor de la Alexa.com, din Rusia, China, Iran, India şi Brazilia.
Portalul worldtruth.tv publică povestea fotografului şi exploratorului urban Ralph Mirebs, care a descoperit o uriaşă clădire abandonată în Kazahstan.
”La început, clădirea părea ca un hangar dintr-un aeroport, doar că mult mai mare. Când a intrat înăuntru, Mirebs a realizat că descoperise ceva istoric”, scrie worldtruth.tv. Ralph Mirebs spune că descoperirile sale, acum pline de praf, ar trebuie să-şi găsească loc într-un muzeu.
Cea mai tânără femeie manager din boardul OMV Petrom
După trei ani petrecuţi la sediul central al OMV la Viena, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a revenit în primăvară în România pentru a prelua o poziţie în prima linie de management a Petrom. Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a apărut în prima ediţie a Top 100 de tineri manageri în acelaşi an când Mariana Gheorghe prelua funcţia de CEO al OMV Petrom. Zece ani mai tărziu, Mariana Gheorghe şi Lăcrămioara Diaconu-Pinţea sunt singurele doamne şi singurele persoane de naţionalitate română din boardul companiei.
În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea coordona în cadrul OMV Petrom un departament care se ocupa, teoretic, de fuziuni şi achiziţii. Structura companiei de la acel moment, în curs de trecere la standardele noii companii-mamă, presupunea însă ca departamentul condus de Diaconu-Pinţea să fie, practic, o punte de legătură între noua cultură şi noii colegi şi vechea structură a fostei companii de stat.
În 2006, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea vorbea despre efervescenţa din departamentul pe care îl conducea şi despre proiecte de zeci de milioane de euro: „În plus faţă de corporate development, care presupune proiecte de zeci de milioane precum achiziţia staţiilor OMV sau proiecte de investiţii în Kazahstan, în care suntem profund implicaţi, ne ocupăm de proiectele de investiţii, de activele non-core (vânzarea Carpatina, vânzarea platformelor marine), de tot ce înseamnă zona de investor relations şi de interfaţa cu investitorii, în special cu fondurile de investiţii”.
La zece ani distanţă de la interviul în care managerul povestea cum Petrom se integrează în stilul de business austriac, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea revine la Bucureşti pentru a intra în boardul OMV Petrom după trei ani petrecuţi la Viena. A doua româncă intrată în directoratul OMV Petrom SA a absolvit Finanţe în cadrul ASE Bucureşti în 1997 şi un program MBA la Wirtschaftsuniversität Wien (Universitatea de Economie din Viena) în 2009. A început să lucreze la scurt timp după terminarea facultăţii (în 1998) în cadrul Petrom, în cadrul departamentului de Strategie, Planificare şi Dezvoltare. Ulterior a deţinut diverse poziţii de management în cadrul companiei. În urmă cu zece ani, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea estima că va termina proiectele în care era angrenată abia în câţiva ani, iar viitorul, deşi neclar, părea corporatist: „Peste 3-4 ani abia dacă vom termina ce facem acum: integrare, evaluare şi vânzare a activelor etc. Apoi, grupul are posibilitatea de job rotation, aşa că mă aştept să plec din ţară şi să creez un nucleu pe baza căruia să construiesc mai mult în acelaşi domeniu“.
Ioan Mătieş a intrat din 2014 în plutonul de manageri pe care grupul Marriott îi trimite în toate colţurile lumii pentru a-i conduce hotelurile.
Primul post al lui Ioan Mătieş a fost la Sheraton Frankfurt, unde a fost chelner la începutul anilor ’90 şi la debutul carierei sale, de-spre care nu ştia întru totul către ce se va îndrepta. Ce a ştiut însă destul de repede este că vrea să rămână în hotelărie şi peste 15 ani a ajuns tot la Frankfurt, în boardul de conducere al hotelului Marriott.
A fost avansat la Frankfurt din funcţia de director food & beverage în cadrul JW Marriott Bucureşti, funcţie unde a ajuns după ce a participat la deschiderea hotelurilor Hilton (unde a şi lucrat timp de trei ani) şi Marriott din Bucureşti.
La lansarea hotelului JW Marriott din Bucureşti, în 2011, Ioan Mătieş era director de evenimente. După doi ani şi jumătate, a fost promovat ca director al segmentului food & beverage, unde a rămas până în 2006, când a apărut şi în prima ediţie a catalogului Top 100 Tineri Manageri, editat de Business Magazin. În 2006, când avea 34 de ani, segmentul condus de Mătieş a adus hotelului Marriott 40% din cifra de afaceri de 42 de milioane de euro, adică aproximativ 17 milioane de euro, şi avea în subordine 270 de persoane, adică 65% din totalul de 450 de angajaţi.
Poziţia strategică a sectorului F&B din cadrul JW Marriott Bucureşti l-a ajutat pe Ioan Mătieş în evoluţia sa ulterioară mai mult decât ar fi crezut: ”Ceea ce avem la JW Marriott încă nu există în Europa. La un hotel normal, încasările din food and beverage pot fi undeva între 5 şi 30%„, preciza el, adăugând că strategia segmentului pe care îl conduce implică, pe lângă evenimentele din cele 12 săli, atragerea de clienţi pentru cele trei restaurante atât din rândul persoanelor cazate la hotel, dar mai ales din cel al oamenilor de afaceri bucureşteni, restaurantele din cadrul hotelului făcând parte încă de la început din lifestyle-ul bucureştean.
În articolul din 2006, Mătieş spunea că ”peste 10 ani mă văd într-un post de director general al unui hotel, în străinătate„. A bifat poziţia un pic mai devreme. Primul pas a fost întoarcerea la Frankfurt, în 2006, într-o poziţie similară cu cea din Bucureşti, de manager al segmentului de F&B. Opt ani mai târziu pleca în Kazahstan, la conducerea a două dintre cele şase hoteluri pe care Marriott le deţine acolo.
Promovarea lui Mătieş a venit într-un an pe care conducerea Marriott îl consideră excepţional. Compania hotelieră a semnat anul trecut contracte pentru 650 de noi hoteluri (peste 100.000 de camere), triplând ritmul din urmă cu cinci ani. Marriott are acum 4.100 proprietăţi şi 18 branduri în 79 de ţări şi teritorii şi o echipă de peste 3.500 de general manageri care le conduc. Conform www.glassdoor.com, salariul de bază al unui GM din cadrul Marriott este de 75.000 de dolari anual.
După 25 de ani de carieră în cadrul Marriott, Mătieş crede că a nimerit unde trebuia: ”Încă de la început m-am inte-grat total în cultura Marriott care are la bază angajaţii – asociaţii, cum se numesc toţi angajaţii Marriott. J.W. Marriott, fondatorul companiei, credea ferm că «având grijă de asociaţi, aceştia vor avea grijă de clienţi, iar aceştia vor reveni mereu». Aceste baze sunt actuale încă şi în prezent mi se potrivesc foarte bine şi contribuie la relaţia mea cu angajato-rul, care este excelentă„. Dincolo de cultura organizaţională, Mătieş consideră că Marriott l-a susţinut în îndeplinirea planului de carieră: ”Pot să spun cu siguranţă că da, mi-am îndeplinit planul de carieră. Dincolo de acesta, am urmărit întotdeauna şi ceea ce învăţ în acest timp şi pot afirma astăzi că sunt mulţumit de ambele aspecte„.
În Kazahstan, Ioan Mătieş coordonează circa 320 de angajaţi în cele două hoteluri pe care le conduce: Renaissance Atyrau Hotel (cu 178 camere, 24 apartamente şi 10 săli de evenimente desfăşurate pe 6.500 de metri pătraţi) şi Marriott Executive Apartments (cu 134 camere). Anul trecut cele două hoteluri au însumat 93.000 de înnoptări, iar Mătieş spune că politica grupului nu permite publicarea datelor financiare per unitate. La un preţ mediu de 400 de dolari pe noapte, conform booking.com, cele 93.000 de înnoptări de anul trecut înseamnă un volum de business de aproximativ 37 milio-ane de dolari.
Renaissance este unul dintre cele două hoteluri de cinci stele din Atyrau, dar este singura prezenţă a unui lanţ hotel-ier internaţional de cinci stele în principalul port al Kazahstanului. Atyrau este oraşul-port la Marea Caspică de importanţă strategică pentru ţara ale cărei principale surse de venit şi de investiţii sunt legate de petrol şi de industrii conexe. De fapt, Atyrau este principalul oraş din Kazahstan considerat că face parte şi din Asia, şi din Europa, fiind despărţit de fluviul Ural. Renaissance Hotels este unul dintre brandurile de cinci stele ale grupului Marriott, alături de Marriott Hotels, JW Marriott, The Ritz-Carlton sau Bulgari Hotels & Resorts. În Kazahstan, grupul deţine 6 hoteluri, care au împreună 900 de camere.
După experienţe în cadrul Marriott în România, Germania şi Kazahstan, general managerul vorbeşte deja despre diferenţe de cultură şi de mediu care se simt cu acuitate şi în business: ”Una din diferenţele majore sunt segmentele de business. Cu toate că în prima fază concentrarea e pe turismul de business, diferenţele vin din componenţa acestui segment – de exemplu în Frankfurt accentul era pe expoziţii, conferinţe şi evenimente, iar în Kazahstan este o dependenţă ridicată de sectorul petrol şi gaze. Această dependenţă de un sector e deseori o provocare, cum sunt în acest moment efectele scăderii preţului petrolului. O altă diferenţă este dată de modul cum hotelul interacţionează şi se încadrează în comunitatea locală„.
Pentru următorii zece ani, Ioan Mătieş îşi doreşte să aibă un ”impact pozitiv asupra evoluţiei hotelurilor de care sunt responsabil, să învăţ câte ceva din locurile în care mă aflu şi să ajut colegi care sunt la începutul carierei în dezvoltarea lor„ şi spune că nu are încă în plan să revină în România pentru a-şi deschide un hotel, deşi ”sună tentant„.
Proiectul de lege este lansat în dezbatere publică până în 19 martie, pe site-ul Ministerului Justiţiei.
“Tratatul stabileşte coordonatele de bază care să asigure cooperarea bilaterală în materia transferării persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv de a-şi executa pedeapsa în mediul lor social de origine, favorizând astfel reintegrarea socială a acestora”, conform Notei de fundamentare a proiectului de lege.
Potrivit sursei citate, începând cu anul 2010, se aplică Acordul de cooperare între cele două ministere ale justiţiei din România şi Republica Kazahstan.
“Pentru a face faţă noilor provocări ale criminalităţii transnaţionale organizate cât şi pentru a asigura o mai bună protecţie propriilor cetăţeni, cele două state şi-au manifestat disponibilitatea pentru consolidarea cooperării judiciare bilaterale”, se arată în nota de fundamentare.
Cele două părţi au început discuţiile pentru realizarea unui cadru juridic complet în materie penală în contextul extinderii fenomenului infracţional, nu numai din punct de vedere numeric, ci şi geografic.
“Intensificarea cooperării pe plan juridic între România şi Republica Kazahstan se subscrie planului general al dezvoltării relaţiilor bilaterale, reprezentând totodată o necesitate în aplicarea unui instrument util pentru promovarea intereselor celor două Părţi. Pe fondul aceleiaşi necesităţi de maximizare şi concentrare a eforturilor celor două state în lupta împotriva criminalităţii organizate, cu ocazia comunicărilor bilaterale româno-kazahstaneze din ultima perioadă, a fost apreciată ca fiind necesară încheierea unui tratat între România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate”, arată sursa citată.
În acest context a fost lansat în dezbatere publică şi proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind asistenţa judiciară în materie penală.
Dispoziţiile tratatului reglementează notificarea actelor de procedură, pentru comunicarea citaţiilor, partea română propunând transmiterea acestora cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare; localizarea sau identificarea persoanelor şi a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin videoconferinţă, transferul temporar al persoanelor deţinute; executarea cererilor de percheziţie, sechestru şi confiscare; transmiterea de documente, materiale de probă şi obiecte; restituirea bunurilor; transmiterea spontană de informaţii; livrările supravegheate, anchete sub acoperire şi echipele comune de anchetă, suportarea cheltuielilor decurgând din executarea unei cereri de asistenţă, funcţie de obiectul acesteia.
Un al treilea proiect de act normativ lansat în dezbatere publică, în acelaşi domeniu, este cel privind extrădarea.
Tratatul reglementează “obligaţia de extrădare”, “infracţiuni extrădabile”, “motivele obligatorii şi opţionale de refuz”, “extrădarea propriilor cetăţeni”, “cererea de extrădare şi documentele aferente, informaţii suplimentare, admisibilitatea acestora şi decizia de a extrăda”, “regula specialităţii”, “arestarea provizorie în vederea extrădării”, “cereri de extrădare sau de predare formulate de mai multe state”, “predarea persoanei extrădate şi amânarea sau extrădarea temporară”, “indisponibilizarea şi remiterea de bunuri”, “tranzitul”, “costuri şi reprezentare”, “relaţia cu alte tratate” şi “dispoziţii finale”.
Mandatul de negociere privind cele trei tratate a fost aprobat prin Memorandumul 30277/2014, negocierile purtându-se prin corespondenţă, însă, pentru finalizarea negocierii, partea română a propus organizarea unei întâlniri de lucru la Bucureşti.
Astfel, în perioada 16-18 iunie 2014 s-a desfăşurat o rundă de negociere în vederea finalizării textului Tratatului între România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, eveniment încheiat prin parafarea textului actului bilateral de cooperare în limba de referinţă.
Cu ocazia vizitei oficiale în România a unei delegaţii a Procuraturii Generale din Republica Kazahstan, a fost organizată la Ministerul Justiţiei, la 14 noiembrie 2014, ceremonia de semnare a Tratatului între România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate. Pentru partea română a semnat doamna Simona-Maya Teodoroiu, secretar de stat, iar pentru partea kazahă, a semnat domnul Askhat Daulbayev, procurorul general al Republicii Kazahstan.
Şeful statului francez, care a îndemnat vineri la o “dezescaladare” în conflictul ucrainean, va efectua o escală neprevăzută în capitala rusă, pe drumul de întoarcere către Paris dintr-o vizită oficială în Kazahstan, a precizat preşedinţia.
Această întâlnire bilaterală, organizată la solicitarea preşedinţiei franceze, al cărei principiu a fost propus vineri seara, “probabil” va avea loc pe un aeroport din Moscova.
Ultima întâlnire între Hollande şi Putin a avut loc pe 15 noiembrie, la summitul G20 de la Brisbane, în Australia.
Preşedintele francez, aflat în vizită în Kazahstan, a îndemnat vineri la o detensionare în conflictul ucrainean, la o zi după ce Putin a insistat, în discursul anual din Parlament, asupra responsabilităţii Occidentului în acest conflict.
“Tensiunea, presiunea nu sunt niciodată o soluţie”, a subliniat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kazah Nursultan Nazarbaiev, pledând pentru o “dezescaladare” mai întâi “verbală”, iar apoi “în acţiunile” militare din Ucraina.
“Eu nu am încetat niciodată să caut dialogul”, a insistat el, Franţa aflându-se, în opinia sa, “într-o poziţie care-i permite să stea de vorbă şi cu unii şi cu alţii” şi să aibă “încrederea” lor.
Evocând cu jumătate de gură decizia pe care a luat-o de a amâna livrarea către Rusia a două nave de război de tip Mistral până la soluţionarea politică a crizei ucrainene, François Hollande a vorbit despre “decizii care-ţi permit să te faci ascultat, fără slăbiciune”, şi despre “poziţii ferme”.
“Vom colabora în căutarea tuturor punctelor care vor permite clarificarea şi angajarea unei dezescaladări” de care “avem nevoie, deoarece există în continuare riscul unei escaladări suplimentare şi ameninţări grave la adresa economiei întregii regiuni”, a declarat Hollande.
Planul, care va fi înaintat în iunie premierului Shinzo Abe, înainte de vizita de la toamnă a liderului rus Vladimir Putin în Japonia, datează de aproape zece ani, însă a fost resuscitat de un grup de parlamentari niponi ca soluţie alternativă de procurare a energiei, după ce industria nucleară a ţării a fost paralizată în urma dezastrului de la Fukushima.
Până atunci, Moscova şi-a împlinit un alt vis vechi, acela de a oficializa proiectul Uniunii Economice Eurasiatice, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Uniunea, care dă undă verde integrării economice şi uniunii vamale între ţările participante, cuprinde Rusia, Belarus şi Kazahstan, cu perspectiva ca Armenia şi Kîrgîzstanul să se alăture în curând – până la 15 iunie Armenia, până la finele anului Kîrgîzstanul.
Proiectul nu este nou, fiind format pe structura Comunităţii Economice Eurasiatice, creată de state ale Comunităţii Statelor Independente (CSI, moştenitoarea URSS) în anii ’90, însă acum integrarea economică va trece la un nivel superior. Mai exact, potrivit RIA Novosti, ţările participante vor urmări o integrare după modelul UE, cu libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi a forţei de muncă, precum şi coordonarea politicilor în sectoare-cheie ca energia, agricultura, industria şi transporturile.
În paralel cu semnarea acordului, Rusia şi Kazahstanul au extins din 2019 până în 2025 acordul interguvernamental privind furnizarea de petrol şi produse rafinate, incluzând stabilirea unor cote de produse care vor fi livrate Kazahstanului fără taxe vamale. În virtutea acestui acord, Kazahstanul nu va putea să vândă unor terţe părţi produse petroliere importate din Rusia, prevedere importantă pentru Moscova în contextul frecventelor sale plângeri că Ucraina a reexportat produse energetice cumpărate din Rusia.
Parafarea acordului privind proiectul Uniunii Economice Eurasiatice a fost văzută de presa occidentală drept un nou pas defensiv pentru Rusia în cadrul noului “război rece” cu Vestul, după semnarea de către Gazprom şi compania China National Petroleum Corp. a acordului pe 30 de ani de livrare de gaze, în valoare estimată de peste 400 mld. dolari, prin care Rusia va livra cca 38 mld. mc de gaz pe an spre China, începând din 2018.
Dacă semnarea acordului a fost interpretată în presa rusească drept o victorie pentru Rusia, care va reuşi astfel să strângă relaţiile cu China şi să găsească un nou debuşeu pentru gaze, presa occidentală a vorbit despre o înfrângere pentru Putin, care ar fi fost silit să accepte un preţ mult mai mic decât ar fi dorit, numai ca să-şi poată asigura o alianţă cu China în faţa ameninţării din partea SUA şi o piaţă pentru gazele sale în eventualitatea pierderii unei părţi din piaţa UE.
În acelaşi timp, deşi Rusia şi-a retras oficial trupele de la graniţa cu Ucraina şi a recunoscut rezultatul alegerilor din această ţară, influenţa sa asupra politicilor Kievului continuă din plin.
Magnatul Petro Poroşenko, câştigătorul din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, a anunţat iniţial că partea economică a acordului de asociere cu UE va fi semnată în iunie, “ceea ce ar oferi Kievului o oportunitate de a lansa măsuri anticorupţie şi alte reforme necesare”. Partea politică a acordului a fost semnată în martie de autorităţile interimare. Conform unor oficiali UE, evenimentul ar urma să aibă loc la 27 iunie, odată cu semnarea acordurilor de asociere cu Georgia şi Moldova. Ulterior însă, Poroşenko a cerut UE mai mult timp de gândire spre a studia acordul, solicitare explicabilă prin faptul că după alegerile din 25 mai, atenţia Kievului a fost confiscată complet de luptele tot mai intense între separatiştii ruşi din Doneţk, Luhansk şi Slaviansk şi forţele guvernamentale, soldate cu sute de morţi şi răniţi în numai patru zile.
Documentul a fost semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, cel belarus Aleksandr Lukaşenko şi cel kazah Nursultan Nazarbaiev la Astana, capitala Kazahstanului. Acordul este destinat consolidării integrării celor trei foste republici sovietice, deja membre ale unei Uniuni Vamale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro