Tag: Jaguar

  • Reinventarea volanului. Cum vom conduce maşinile în viitor

    Potrivit Jaguar, în viitor şoferii vor putea volanul maşinii şi-l vor putea căra peste tot cu ei. Volanul în formă de octagon se numeşte Sayer şi este propunerea Jaguar pentru viitorul autommobilismului.

    “Volanul va sta cu tine în casă şi devine companionul tău de încredere”, spune producătorul auto. Volanul răspunde la comenzi vocale, este dotat cu inteligenţă artificială şi este capabil să efectueze “sute de sarcini”, printre care şi “condusul unei maşini”.

    Jaguar spune că vei putea chema o maşină cu ajutorul volanului, precum un taxi, apoi te urci ataşezi volanul şi automobilul te va duce la destinaţie. Volanul Sayer nu va fi disponibil decât după 2040 şi va veni ataşat la un automobil numit “Jaguar Future-Type”, care nici măcar nu este descris ca o maşină, ci ca un concept “de explorare a mobilităţii”.

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Cum să-ţi iei Maserati la preţ de Duster. ANAF scoate mai multe la vânzare

    ANAF organizează la Bucureşti, în data de 27 aprilie 2017, licitaţie publică pentru vânzarea unor automobile.

    Printre cele aflate la vânzare se află două autoturisme Maserati Quatroporte, una cu an de fabricaţie 2004 şi alta cu an de fabricaţie 2005. La licitaţie mai sunt Jaguar XKR Supercharged (2008), KIA Ceed 1,6 CRDi EX, Mitsubishi Montero (2006).

    Cele două Maserati au preţ de evaluare de 53,100 de lei (11.700 de euro) şi respectiv 47.250 de lei. Jaguarul se vinde cu 37.500 lei, KIA cu 17,250 şi Mitsubishi cu 18,896 de lei.

    Preturile au fost stabilite de un evaluator independent, acreditat de Asociaţia Naţionalã a Evaluatorilor Autorizaţi din România-ANEVAR.

    Cei interesaţi de cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să depună dosarele până la data de 25.04.2017 la sediul ANAF.

  • Mâine începe a XIV-a ediţie a Salonului Auto Bucureşti, la Romaero Băneasa

    La SAB & Accesorii vor fi prezente premiere naţionale şi cele mai noi modele auto de la: Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroën, DS, Fiat, Ford, Hyundai, Honda, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mini, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda, Suzuki, Volvo.

    Dintre companiile expozante, Auto Italia este prezentă la SAB cu 4 premiere naţionale şi un stand de peste 600 mp. Importatorul Auto Italia aduce în premieră, direct de la Paris, ediţia exclusivistă Fiat 500 Riva, dezvoltată în parteneriat cu celebrul producător italian de iahturi de lux. În stand vor fi expuse în premieră naţională Noua Alfa Romeo Giulia, Noul Abarth 595 precum şi Noul Fiat Tipo Hatchback. În anul jubiliar Jeep, vizitatorii standului Auto Italia vor putea descoperi ediţiile speciale 75th Anniversary ale gamei Jeep.

    Maserati urmează să prezinte oficial în România primul SUV din istoria de 100 de ani a mărcii: Levante, venit direct de la Paris.

    Alături de Quattroporte, Ghibli, GranTurismo şi GranCabrio, acesta acoperă în întregime cerinţele segmentului de lux la nivel global.

    Ţiriac Auto aduce la SAB & A modelele: Mercedes – Benz Clasa E, Mercedes – Benz GLC Coupe, Mercedes – Benz GLS, TBD.

    În standul Land Rover şi Jaguar veţi regăsi Jaguar XE, Jaguar XF, Jaguar F-Pace, Jaguar F-Type, Range Rover Evoque, Range Rover, Range Rover Sport, Land Rover Discovery Sport.

    Ford va prezenta modelele: Fiesta ST line, Focus RS, Ford Ecosport, Ford Mondeo Vignale, Ford Edge, Ford Mustang.

    În standul Hyundai vizitatorii vor putea admira modelele: Hyundai i10, Hyundai i20, Hyundai i40, Hyundai Elantra, Hyundai Tucson, Hyundai Santa Fe iar Mitsubishi va prezenta modelele Lancer, ASX, Outlander, Outlander PHEV, Pajero, L200.

    De asemenea, pe o suprafaţă exterioară de peste 500 mp, Ţiriac Auto va expune numeroase modele de vehicule comerciale de la Mercedes, Ford, Hyundai, Mitsubishi.

    În standul Trust Motors, vizitatorii vor putea admira în premieră în cadrul Salonului Noul Citroën C1 şi Noul SUV PEUGEOT 2008, venit direct de la Paris.

    Prezentat şi la Salonul Auto de la Paris, Suzuki expune în premieră naţională modelul Suzuki SX4, un crossover ajuns la maturitate. La SAB & Accesorii, Suzuki România va expune şi best seller-ul Vitara dar şi noul Baleno, prezentat în premieră anul trecut în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt, plus modelele Jimny şi Celerio.

    Mit Motors prezintă în premieră naţională modelul Kia Niro – un crossover hibrid compact.

    În standul GTC Auto Shop & Service din Pavilionul H105 vizitatorii vor vedea atât maşini preparate pentru off-road şi vânătoare cât şi maşini de Extrem participante la Campionatul Naţional de Off Road. Reprezentanţii GTC au pregatit şi un showroom de accesorii 4×4, unde veţi găsi preturi promotionale pe perioada de desfăşurare a Salonului Auto Bucureşti.

    Pentru a 4-a oară în cadrul SAB & Accesorii „Bucharest Classic Car Expo” va fi organizat în parteneriat cu Oldtimer Studio Restaurări.

    SAB & Accesorii este un eveniment susţinut de APIA şi ACAROM.

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Land Rover ameninţă supremaţia companiilor germane

    Migrarea dinspre limuzine către SUV-uri este mai mare decât cea dinspre SUV-uri către limuzine, pe măsură ce starea drumurilor, alături de noile generaţii de maşini tot-teren lansate de constructorii premium, conving clienţii de faptul că un automobil care poate rula şi offroad poate fi o alegere mai bună.

    „Accelerează migrarea de la limuzine la SUV. Numărul producătorilor din gama premium care lansează SUV este în creştere. Inclusiv Jaguar a lansat un SUV acum, F-Pace, prezent şi în România începând cu luna mai a acestui an“, a spus Mihai Ivănescu, în cadrul evenimentului „Industria auto: motorul economiei româneşti“ organizat de ZF în parteneriat cu New Kopel Group şi Hertz Lease. Mihai Ivănescu deţine funcţia de manager coordonator al diviziei de importuri auto din cadrul Ţiriac Holdings, care include Hyundai Auto România, importatorul mărcii coreene pe piaţa locală, M Car Trading, distribuitorul Mitsubishi, şi Premium Auto, reprezentantul Jaguar şi Land Rover pe piaţa locală, şi este şi membru în consiliul director al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Spre exemplu, în mai puţin de o lună Premium Auto a vândut 16 maşini Jaguar F-Pace.

    În primele patru luni avem peste 20% creştere pe segmentul maşinilor premium, iar estimarea pentru întreg anul este 21%, potrivit datelor Ţiriac Holding. Pe segmentul SUV-urilor premium creşterea de anul trecut a fost de 32%. „Este un obicei al românilor de a merge spre maşini reprezentative, susţinut şi de creşterea economică. La limuzine avem 6% plus anul trecut. România este de doi ani in topul intern al distribuitorilor europeni de Land Rover“, a spus Mihai Ivănescu.

    În primele patru luni ale acestui an, vânzările Land Rover pe piaţa locală au urcat cu 18% faţă de perioada similară a anului recut, la 373 unităţi, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Cel mai bine vândut model este Evoque, cu 58 de unităţi livrate în primele patru luni, în creştere cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut, urmat de Range Rover Sport cu 103 unităţi.

    „Ediţiile speciale ale modelelor deja existente, susţinute de departamente dedicate susţin vânzările, iar aceste departamente tind să devină fabrici de dimensiuni mai mici“,  a subliniat Ivănescu.

    Spre deosebire de anii trecuţi, acum clienţii care optează pentru un automobil premium, de peste 50 sau chiar 100.000 de euro, doresc să-l personalizeze, nu să-l cumpere „de pe stoc“, investind astfel nu doar bani, ci şi timp în maşina respectivă.

    „Clienţii premium sunt, paradoxal, cei mai răbdători în cazul personalizării maşinilor premium şi unt dispuşi să aştepte cu aproximativ două luni mai mult decât ceilalţi“, a spus Mihai Ivănescu.

    În cazul Land Rover vânzările au crescut de aproape patru ori în ultimii cinci ani, de la 282 de maşini în 2010, la aproape 1.100 anul trecut.

    „Reţelele de distribuţie auto sunt în continuare tributare contextului economic, nivelului de fiscalitate, sistemelor de finanţare, bonităţii dealerilor sau concurenţei neloiale datorate unor legi neclare sau insuficient de ferm aplicate“, a subliniat Mihai Ivănescu.

    Dar nu numai Jaguar şi-a anunţat prezenţa pe acest segment, ci şi Mitsubishi cu Outlander PHEV – un hibrid ce poate fi alimentat şi de la priză – dar şi cu Hyundai, care pregăteşte noua gamă Genesis pentru a ataca acest segment.

    „Piaţa generală ar urma să ajungă cel puţin pentru automobile la 170.000 de unităţi în 2020. Cred că România poate reveni la nivelurile din 2007. Privind la ce se întâmplă din 2013, când piaţa creşte, vedem creşteri de două cifre, din care prima este 1, se apropie de 2, dar ca să revenim la nivelul de dinainte de criză ar fi nevoie de creşteri de două cifre care încep cu 3“, a subliniat Ivănescu. La nivel de piaţă locală, maşinile premium au 8,5% cotă de piaţă. „Din păcate la nivel european acelaşi companii, cu aceleaşi mărci, au 20%. Sunt zone în Bucureşti care exced la maşinile premium, dar totuşi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.“

  • O maşină scoasă la licitaţie pe 5 septembrie s-ar putea vinde cu 4,1 milioane de euro – GALERIE FOTO

    Singurul model de Maserati Boomerang din lume va fi scos la licitaţie pe 5 septembrie la Bonhams Chantilly, relatează BBC.

    Boomerang a fost creat de Giorgetto Giugiaro şi a deputat (maşină concept) la târgul auto de la Torino din 1971. Iar anul următor automobilul a apărut gata pentru drum la târgul auto de la Geneva. “Mulţi consideră ca este unul dintre cele mai remarcabile design-uri de automobile ale secolului XX”, a spus Philip Kantor, specialistul în automobile al Bonham.

    Maserati Boomerang are un motor V8 cu 300 de cai putere, capabilă să atingă 300 de kilometri pe ora.

    În cadrul licitaţiei se vor vinde şi alte maşini speciale: Aston Martin V8 Sportsman Shooting Brakes din 1996, Jaguar E-Types din 1962 sau Mercedes-Benz 450 SEL 6.9 din anul 1976.

  • Lupta pentru supremaţie pe segmentul premium durează de mai bine de 20 de ani

    Ce faci când clientul tău nu mai vrea doar un automobil performant şi bine echipat, ci unul care să-i asigure statutul de cunoscător, iar maşina sa să nu fie la fel cu a vecinului?

    Despre anul 2015 se vorbeşte elogios pe piaţa auto premium: 2015 ar trebui să fie cel mai bun an din ultimii patru şi să marcheze o creştere de cel puţin 10% faţă de 2014, până la peste 7.400 de maşini. În acest context, lupta dintre mărcile premium devine tot mai competitivă pe măsură ce fiecare marcă vine cu modele noi şi generaţii îmbunătăţite.

    Unul dintre cele mai competitive segmente ale segmentului premium este clasa medie, unde de mai bine de 20 de ani lupta pentru supremaţie se duce între BMW Seria 3, Audi A4 şi Mercedes-Benz C-Klasse, luptă în care cu greu au putut intra alţi constructori precum Lexus sau Infiniti. Tot aici a încercat şi Jaguar să concureze cu vechiul X-Type, dar nu a reuşit, iar modelul a dispărut rapid din gamă odată cu preluarea brandului britanic de către indienii de la Tata. Acum, Jaguar doreşte să revină în competiţie cu noul XE, limuzina de clasă medie care vrea să intre direct în luptă cu cei trei titani ai segmentului.

    În România, sunt deja 15 clienţi care au plătit avansul înainte de lansarea oficială a maşinii, astfel de comenzi aparând doar în cazul automobilelor din segmentul superior. „Clienţii doresc din ce în ce mai mult să iasă din pluton şi să achiziţioneze automobile diferite faţă de ceilalţi. Nu doresc să fie precum vecinul lor. Avem deja 15 comenzi pentru noul Jaguar XE. Primele automobile sunt cele cu echipări de top, tocmai pentru că viitorii proprietari doresc să vadă potenţialul maşinii. Pachetele de lansare sunt de obicei maşini foarte bine echipate”, a spus Mihai Ivănescu, coordonatorul diviziei de importuri auto din cadrul Ţiriac Holdings.

    Miza lansării noului XE este atragerea de noi clienţi: din cele 160 de automobile livrate de către Jaguar în acest an, 100 vor fi din noul model şi vor aduce şi o schimbare a mixului de clienţi pentru acest brand. „Odată cu noul XE noi dorim să coborâm la baza piramidei de vârstă. Potrivit datelor noastre, clientul de Jaguar din România are în medie 44 de ani (mult mai tânăr decât cel englez, care are peste 60 de ani). Acum dorim să coborâm media de vârstă a clientului interesat de Jaguar, iar cu XE vrem să ajungem spre 35 de ani. Clientul-ţintă este antreprenorul de succes”, explică Mihai Ivănescu strategia de vânzare a noii maşini.

    Creşterea vânzărilor Jaguar şi Land Rover a fost susţinută în primul rând prin lansarea de noi modele, primul fiind Range Rover Evoque, care, potrivit importatorului, înregistrează în prezent vânzări mai mari decât în primul an al lansării pe piaţa locală. „Evoque a reuşit cu siguranţă să atragă mulţi clienţi care anterior nu au avut un Land Rover. Este singurul model din care, după trei ani şi jumătate de la lansare, vindem mai bine decât în primul an. În piaţă există maşini cu design emoţional, care după câteva luni devine plictisitor, dar ce vindem noi rămâne proaspăt şi după patru ani”, a spus Ivănescu. În topul celor mai bine vândute SUV-uri compacte pe piaţa locală, Evoque este singurul model premium şi a depăşit vânzările concurenţilor Audi Q3 şi BMW X1.

  • Indienii de la TATA au venit să facă o fabrică Jaguar la Braşov. După au văzut ŞOSELELE româneşti, le-au comunicat autorităţilor locale următorul lucru

    Grupul britanic Jaguar Land Rover, deţinut de indienii de la Tata, a testat piaţa românească în vederea construirii unei fabrici, având discuţii în acest sens şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Braşov.

    Deschiderea fabricii Jaguar înseamnă o investiţie de sute de milioane de euro şi aproximativ 8.000 de locuri de muncă.
     
    Investitorii grupului Land Rover Jaguar aveau o strânsă colaborare cu industria braşoveană. Indienii au venit acum în inima Ardealului dornici să investească, însă socoteala lor s-a lovit de o mică descoperire locală. Cum reacţionează un investitor „strategic” când dă în prima groapă românească, vedeţi în continuare.