Tag: iubire

  • Un bărbat şi-a scos iubita la licitaţie pe net şi a primit ofertă de 80.000 euro. Vezi cum arată femeia

    O glumă făcută de un tânăr din Marea Britanie a ajuns în presa din toată lumea, după ce mesajul său s-a viralizat.

     

     

    Din dorinţa de a-i face o farsă iubitei sale de 37 de ani, Dale a postat un anunţ pe celebrul site de licitaţii eBay.”Prietenă de vânzare. Porneşte bine, dar apoi tot apar văicăreli de care nu mai pot scăpa. Nu are avarii, dar se vede că a fost folosită.

    Dimineaţa este foarte temperamentală, apoi se mai calmează, dar aş minţi dacă aş spune că se linişteşte complet.Aştepte oferte, sau un schimb cu un model mai tânăr”, a scris bărbatul pe eBay.Postarea s-a răspândit rapid, iar în scurt timp a început să primească sute de mesaje.
     
     
    ”Câţi proprietari a avut?”, ”cât de uzată este” sau ”ofer 70.000 de lire sterline (n.r. 80.000 euro)” au fost replicile primite.După ce lucrurile au scăpat de sub control, Dale a şters mesajul şi, din fericire pentru el, iubita sa nu s-a supărat pe el.
    ”M-a întrebat la ce preţ am vândut-o şi dacă m-aş fi supărat în caz că o ”cumpăra” cineva”, a adăugat Dale Leeks.
     
  • 5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă – GALERIE FOTO

    5 Tunelul Iubirii

    O porţiune de cale ferată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş a devenit o curiozitate pentru vizitatori şi un loc apreciat de către îndrăgostiţi. Pe marginile căii ferate arborii şi vegetaţia din jur s-au unit şi au creat forma perfectă a unui tunel, o boltă de copaci lăsată să crească în voie face din acest loc un peisaj unic în România. Puţini români ştiu să ajungă în acest loc magic, Tunelul Iubirii se află cam la jumătatea distanţei dintre Obreja şi Glimboca şi este deseori asemănat cu Pasajul Iubirii din Ucraina.


    4 Insula Ovidiu

    În apropierea oraşului Ovidiu se află insuliţa omonimă, un spaţiu excelent pentru cei care doresc să se bucure de linişte câteva ore şi să relaxaze într-o zonă prea puţin atinsă de mâna omului. Insula Ovidiu este exemplul perfect al naturii armonioase, dar şi leagănul unei legende unice. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să călătoriţi până la destinaţie cu vaporaşul, dintr-o dată se va dezvălui o oază de verdeaţă de o frumuseţe cum rar aţi mai întâlnit.


    3 Canionul Şapte Scări


    Se află chiar pe Valea Prahovei, dar deşi este localizat într-un loc atât de accesat de către turişti, nu este atât de renumit. Această splendoare naturală se află la o aruncătură de băţ de Predeal şi este format în întregime de apele pârâului Şipoaia. Canionul Şapte Scări se află la o altitudine cuprinsă între 1100-1200 de metri şi este format din şapte chei săpate în calcar, găzduind un număr de şapte cascade. Pentru a admira unicul canion, trebuie să urci şapte rânduri de scări metalice care îşi vor solicita destul de mult efortul fizic.


    2 Lacul Ochiu Beiului

    Se află în Munţii Aninei, iar nuanţa sa de culoarea cerului te îndeamnă să-i afli povestea. Lacul Ochiul Beiului este o structură unică în România, o acumulare de apă cu diametrul de 15 metri, care nu îngheaţă niciodată, nici măcar în timpul iernii. Lacul nu are o adâncime mai mare de 3,6 metri, aşa încât va fi foarte uşor să observi păstrăvii care se plimbă jucăuşi pe fundul apelor. Zona este frumoasă şi plină de mistere, cu o faună unică şi peisaje uimitoare.


    1 Cascada Bigăr

    Podiumul nu poate fi ocupat decât de Cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Europa şi chiar din lumea întreagă. Această operă de artă sculptată de natură se află pe Cheile râului Miniş şi constiuite împreună cu împrejurimile un orizont unic tot mai apreciat de către turiştii din întreaga lume. Turismul în zonă s-a relansat odată cu anul 2010, atunci când o revistă de specialitate a realizat un album cu locuri deosebite din România în care a fost inclusă şi Casada Bigăr.

  • Mesajul lui Morgan Freeman care te va face să vezi viaţa cu alţi ochi: „Am milioane de dolari în bancă, dar…”

    Atinge asta o coarda sensibilă în ţine? Eşti deprimat? Eşti trist? Aproape că am spus adevărul… dar spun asta pentru că vreau că ceva să se schimbe. Nu spun că nu poţi avea succes pe plan financiar. Spun doar să ai un scop mai mare în viaţă pe lângă fugă după bani.

    Sufletul tău ţipă că tu să răspunzi chemării tale adevărate. Ai posibilitatea să schimbi ceva dacă redefinesti ce înseamnă cu adevărat succesul pentru ţine. Poţi transformă relaţiile dureroase şi poţi construi alte relaţii frumoase. Te poţi ierta şi îi poţi ierta pe cei care ţi-au greşit şi te-au rănit. Poţi deveni un lider povatuindu-i pe alţii.

    Cine vrei să fii?
    Îţi poţi reechilibra priorităţile în viaţă. Îţi poţi vindecă şi salva căsnicia şi poţi recrea o iubire mai puternică decât ai crezut vreodată că este posibil. Poţi deveni cel mai bun părinte posibil la orice vârstă, chiar şi la 86 de ani… dar nu aştepta până atunci. Vei fi întotdeauna gata să faci mai mulţi bani, dar nu poţi face mai mult timp, scrie b1.ro

    Într-o zi, la fel că şi mine, vei muri. Pentru ce anume vrei că oamenii să îşi amintească de ţine? Ce poţi face pentru alţii pentru a face lumea un loc mai bun? Care este adevăratul tău scop pe acest pământ?

    Cu toţii vom muri într-o bună zi, însă doar câţiva oameni ajung să trăiască cu adevărat. Poţi să ieşi din umbră.. poţi găsi lumina. Ai fost făcut pentru măreţie.

    Ai fost făcut pentru mai mult decât ce faci pentru a îţi câştigă existenţa. Eşti o fiinţă menită să inspire şi să ajute lumea. Să înţelegem asta o dată pentru totdeauna.

    Astăzi, păşeşte în această lume în care există iubire adevărată… şi, în cele din urmă, îţi vei da seama că iubirea este, de fapt, ce ţi-ai dorit toată viaţă.

    Iubeşte mai mult şi mai mult, în fiecare zi, în orice mod… şi niciodată nu renunţă. Indiferent de cât de plin de provocări va fi destinul tău în viaţă, lumea are nevoie de ţine ACUM mai mult că oricând.

    Împreună cu iubirea, compasiunea, iertarea şi credinţă în umanitate vom învinge răul o dată pentru totdeauna.

    Această este o narare a lui Morgan Freeman. Actorul nu este pe moarte, doar a dorit să transmită un mesaj important.

  • Artă cu porumbei

    Printre cele mai spectaculoase imagini cu porumbei sunt cele realizate de către fotograful american David Stephenson, pasionat mai ales de zborul lor. Acesta, obişnuit cu porumbeii din copilărie, creşte asemenea păsări la ferma sa din Kentucky şi le fotografiază în studioul propriu, ajutat de soţie care aruncă „modelele” în sus pentru a putea fi surprinse bătând din aripi şi înregistrate astfel tot felul de detalii care altfel ar trece neobservate.

    Un alt fotograf american, Andrew Garn, şi-a petrecut ultimii opt ani fotografiind porumbeii din New York, în încercarea de a convinge publicul să nu desconsidere aceste zburătoare. Imaginile sale, reunite în albumul „The New York Pigeon: Behind the Feathers”, au ca subiect de la porumbei proaspăt ieşiţi din ou la cei de câteva zile care fac primii paşi până la păsări adulte, multe dintre ele salvate de pe străzile oraşului.
    Artistei belgiene Adele Renault îi place să picteze porumbei pe pânză sau pe pereţii clădirilor, lucrările sale remarcându-se prin irizaţiile penelor şi expresivitatea păsărilor. Toţi porumbeii din picturile sale arată ca şi cum ar fi fotografiaţi şi pot fi văzuţi atât în galerii de artă, spaţii publice, cât şi într-un album intitulat „Feathers and Faces”. 

  • O fostă iubită îi aduce acuzaţii grave lui Nicolas Cage

    Vickie Park, o femeie care susţine că a avut o relaţie marcată de pauze cu actorul, din iunie 2017, spune că acesta a abuzat-o fizic luna trecută, în timp ce era sub influenţa alcoolului.

    Informaţia a apărut în documente depuse în instanţă, şi publicate de site-ul The Blast, prin care femeia a cerut un ordin de restricţie pe numele soţiei actorului, Alice Kim. Actorul şi soţia sa sunt în prezent separaţi.

    Park susţine că soţia lui Cage o hărţuieşte pe reţelele de socializare online şi că îi este frică să iasă din casă din cauza acesteia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu”

    “Anul acesta fac zece ani de când sunt în cadrul grupului Veolia. Până în 2007 am condus o companie mult mai mare, Administraţia Naţională Apele Române”, îşi începe Mădălin Mihailovici, CEO-ul companiei cu origini franceze Veolia România, povestea carierei, în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN.
     
    Veolia România este parte a grupului internaţional cu acelaşi nume, lider global în ceea ce priveşte optimizarea gestionată a resurselor, activităţile companiei fiind concentrate în jurul oferirii de soluţii în domeniul managementului apelor, deşeurilor şi energiei. Listat la bursa Euronext din Paris, grupul Veolia are afaceri anuale de 25 miliarde de euro şi o capitalizare bursieră de 10,8 miliarde de euro. Pe plan local, compania furnizează servicii de apă, canalizare şi energie pentru peste 2 milioane de clienţi. Valoarea investiţiilor companiei în România a ajuns, până în prezent, la în jur de 544 de milioane de euro, iar numărul angajaţilor la circa 3.000.
     
    Parcursul profesional al lui Mădălin Mihailovici până în rolul de CEO al Veolia nu a fost unul prestabilit, ci unul cu multe puncte de cotitură.
    El povesteşte că era într-o perioadă de pauză, prins cu activitatea de catedră la universitate, când, în 2007, în ajunul Crăciunului, a primit un telefon direct de la Veolia, de la Praga, cu o propunere de a lucra pentru ei. A acceptat pe loc oferta, iar după sărbători, în februarie, s-a urcat în avion şi a plecat în Cehia, unde a avut o întrevedere de 15 minute cu directorul pe Europa Centrală şi de Est. Ce l-a determinat să accepte? „Îmi plac provocările. La mine nu există gri. E alb sau negru. Totul a început în februarie. În iulie am ştiut, la 1 octombrie am început. Am plecat cu o companie mică din cadrul grupului Veolia în România – Veolia Apa Servicii – era o companie finanţată de grup. După circa opt luni am renunţat la finanţare, am început să producem, iar la ora actuală Veolia Apa Servicii este o companie de sine stătătoare.”
     
    Cu toate că alegerea domeniului hidrotehnic a reprezentat în primul rând o tradiţie de familie, deoarece tatăl său a fost tot inginer constructor în acest domeniu, Mihailovici fusese întotdeauna pasionat de maşini, astfel că prima sa opţiune pentru admiterea la facultate a fost Autovehicule Rutiere. O întâmplare l-a făcut să îşi schimbe însă decizia şi să aleagă construcţiile hidrotehnice: în 1984, cu trei săptămâni înainte de admitere, a plecat spre Câmpina pe motocicletă. Pe drum era cât pe ce să facă accident, aşa că s-a întors cu autostopul la Ploieşti, hotărât să renunţe la Facultatea de Autovehicule Rutiere şi să se înscrie la Institutul de Construcţii Bucureşti, în prezent Facultatea de Hidrotehnică. „Tatăl meu era la baraj la Bolboci. L-am sunat de pe fix şi i-am zis: «Am o veste pentru tine. Dau la hidrotehnică»”. Prin prisma meseriei tatălui său, era familiarizat cu domeniul încă de mic copil: văzuse adesea baraje şi galerii de fugă (galerii prin care se evacuează apele).
     
    A terminat facultatea cu 9,83 – al doilea din promoţia sa – cu dublă specializare – şantier şi proiectare: „Nu am putut să fiu primul pentru că niciodată nu am reuşit să învăţ pe de rost”. După terminarea facultăţii, a preferat să lucreze pe şantier. „Primul meu şef, din întâmplare, a fost tatăl meu, cu toate că puteam să aleg orice alt şantier. Am zis: Mă duc să mă bat cu guru”, îşi aminteşte el prima experienţă profesională.
     
    A găsit un model în inginerul şi profesorul Anghel Saligny, care înainte de partea teoretică le oferea studenţilor exemple practice de construcţii pe care le realizase, iar acesta l-a determinat să înţeleagă că pentru a fi „credibil ca profesor din punct de vedere tehnic trebuie să ai un background de execuţie şi operaţional. Altfel nu eşti decât un simplu teoretician”. De aceea, a optat mai întâi pentru lucrul pe şantier, pentru ca de acolo să poată reveni în proiectare sau în universitate.
     
    Despre şantierul Bolboci, pe care a lucrat alături de tatăl său, spune că „este ultima mare construcţie hidrotehnică din România care a fost finalizată complet”. După aproximativ un an şi jumătate de activitate pe şantierul acesteia, un fost profesor l-a chemat să lucreze la catedră. Pe holurile facultăţii, s-a întâlnit însă cu un alt profesor – Mircea Şelărescu, „un tip care făcuse atât proiectare cât şi execuţie, sportiv, simpatic, un om de teren, care te lăsa să furi meserie”, cu care studiase combaterea inundaţiilor şi regularizări de râuri. Acesta i-a propus să lucreze împreună în managementul apelor şi inundaţiilor din România. „Mi-au trebuit fix două minute să spun da”, îşi aminteşte executivul un alt punct de cotitură din cariera sa.
     
    S-a întors pe teren şi spune că a acceptat să lucreze cu profesorul Şelărescu „pentru că era un om aplicat, niciodată nu am stat în salariu. Aveam foarte multe proiecte, ne deplasam în ţară, căutam şi manageriam proiecte singuri, nu aşteptam să vină alţii la noi. Se făceau bani, se făceau contracte prin facultate. Chiar am avut o mică firmă cu el”. Mihailovici povesteşte că în anii ’90 lucra „în subteran şi salariul lunar era între 8.000 şi 10.000 de lei, cu ore suplimentare. Atunci erau bani serioşi”. De altfel, spune că nu a avut niciodată probleme cu banii: „În fiecare vară – din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, lucram câte o lună pe şantier. Lucram pe partea de construcţii, dar intram şi în atelierul auto, reparam maşini, pentru că eram pasionat de motoare”. S-a întors la catedră după un an şi jumătate, în 1992, pornind de jos: „Am urcat fiecare treaptă, de la preparator universitar”. Cel mai mare regret pe care îl are în legătură cu sistemul de învăţământ tehnic este „prostia pe care a făcut-o ministrul învăţământului de la vremea respectivă, Virgil Petrescu, când a adoptat în sistemul universitar tehnic din România sistemul Bologna, pe timpul Convenţiei Democratice, în 1997. Efectul prostiilor se vede în timp şi se perpetuează. Din punctul meu de vedere, a fost o greşeală fatală”.
     
    Mihailovici crede că a doua mare greşeală în învăţământul universitar din România este apariţia facultăţilor şi universităţilor ca ciupercile după ploaie. „A fi profesor înseamnă să ai har pentru aşa ceva. Întotdeauna va fi o luptă între generaţii, prost înţeleasă în opinia mea, în care să nu dai acces tinerilor, să nu vrei să-i asculţi. Situaţia învăţământului – nu vreau să mă pronunţ la nivel general, dar cel puţin a învăţământului tehnic – este dramatică în România. Ne luptăm să încercăm să găsim oameni cu care să mai lucrăm. Luăm studenţi din anul III, îi formăm, îi angajăm, îi băgăm în internship, îi ducem inclusiv la specializare la Veolia şi uşor-uşor îi ridicăm”. Chiar dacă s-ar întâmpla o minune şi, prin absurd, s-ar schimba lucrurile peste noapte în sistemul universitar, „rezultatele vom începe să le vedem undeva între 7 şi 10 ani de acum încolo. Este dramatic”, crede executivul de la Veolia.
     
    El spune că cea mai mare bucurie o are când ajunge la catedră: „Când ajung la şcoală, mă liniştesc şi fac totul cu plăcere. Iubesc generaţiile tinere, i-am încurajat întotdeauna şi le-am spus că nu e vina lor că s-a ajuns aici. Dacă mai există o şansă ca România să intre pe şine, această şansă nu o poate aduce decât generaţia tânără cu oameni din generaţia mea, cu oameni care gândesc nu obtuz, ci cu deschidere maximă”.
     
    De partea cealaltă parte a baricadei a trecut în anul 2005, când a devenit consilierul personal al ministrului mediului, Sulfina Barbu, chiar în perioada celor mai mari inundaţii din România. Trecerea de la rolul de profesor la facultate la o funcţie de execuţie nu i s-a părut uşoară, însă spune că a învăţat lucrurile din mers. „Au fost şi oameni care m-au ajutat, care mi-au deschis ochii. Am găsit şi oameni care se pricepeau. Îmi place să învăţ şi în ziua de astăzi. Îmi doresc să îmi ţin mintea tânără chiar dacă părul e suficient de alb. Nu mi-a fost frică de provocări. Sunt o persoană care lucrează la parametri maximi în situaţii limită. În situaţii limită sunt foarte liniştit.”
     
    Povesteşte că „după circa două luni şi jumătate de consiliere a ministrului de atunci, am trecut pentru o lună de zile director de investiţii, după trei săptămâni director general adjunct şi după încă vreo două săptămâni, director general la Apele Române”.
     
    În momentul în care a preluat Apele Române, aceasta funcţiona cu 12.500 de oameni şi era pe minus cu 450 de miliarde de lei vechi. „Inclusiv papetăria se cumpăra pe bonuri de energie – se lucra pe compensare, în trei luni am adus compania la 50% compensare, 50% cash, iar în şapte luni eram 100% pe cash. Am lăsat-o cu 8.900 de angajaţi şi un plus – doar în sediul central – de peste 70 de milioane de euro cash când am plecat. Este o companie interesantă, cu finanţare atât din fonduri proprii, cât şi de la bugetul de stat.”
     
    Spune că momentul în care a fost ales director general al Asociaţiei Naţionale Apele Române a reprezentat o cumpănă pozitivă în viaţa sa. „Când am fost consilier al doamnei Barbu şi când am preluat Apele Române aveam 38 de ani, eram relativ tânăr la vremea respectivă pentru poziţiile acelea. Dar totuşi backgroundul meu era serios, lucrasem în Germania, la cea mai mare companie de proiectare de acolo, cea care a proiectat canalul Rin-Main-Dunăre”, descrie el un alt rol din cariera sa, în care ajunsese prin intermediul profesorului Şelărescu, mentorul său.
     
    Alte borne importante din parcursul său profesional au fost aduse de domeniul didactic, de proiectele de management la care a lucrat, de teza sa de doctorat, dar importantă a fost şi decizia de a pleca din Apele Române, în loc să treacă în alt partid politic pentru a-şi păstra funcţia.
     
    În 2007, când s-a schimbat guvernarea, a ales să plece „de bunăvoie şi nesilit de nimeni, nu am plecat prin demisie. Am fost susţinut politic, recunosc. Dar mi-am făcut treaba, eu zic că sunt specialist”. Spune, de asemenea, că a fost „primul manager dintr-o companie de stat care în afară de contractul de muncă i-a cerut ministrului un contract de management”. Astfel, în 2005 avea „contract de management într-o unitate de stat a României, din iniţiativă proprie”.
     
    În anul 2008 a ajuns în compania Veolia. „La Veolia a fost o provocare, am plecat într-o companie mică care a dat rezultate, iar apoi, treptat, am trecut şi pe partea de Apa Nova, cu rezultate extraordinar de frumoase pe partea de operaţional.”
     
    În funcţia de director general al Apa Nova a ajuns din întâmplare: „Apăruse în vremea aceea DNA-ul. Îmi aduc aminte că eram la filiala de la Otopeni, încă în operaţional. M-a sunat asistenta şi mi-a spus că doamna director a fost pusă sub control judiciar, la fel şi doamna director adjunct”. A fost ales în timpul unei şedinţe a consiliului de administraţie, după ce un coleg care primise iniţial împuternicire din partea directorului general a refuzat să ocupe postul. „Am avut câteva condiţii, mi le-au acordat şi aşa am pornit pe acest drum. Nu am ajuns director general pentru că mi-am dorit să ajung director general. Am stat din 2008 până în 2015 (în compania Veolia – n.red.) în diverse roluri mai jos plasate, cu colegi francezi, dar aveam totuşi o experienţă managerială de a conduce o companie cu 10.000 de oameni în spate”.
     
    Executivul Veolia povesteşte că atunci când a preluat Apa Nova, numărul angajaţilor era de 2.250, însă chiar din primele două săptămâni l-a redus la 1.850, ca în prezent să funcţioneze cu 1.801 angajaţi. A realizat că nu poate conduce singur businessul, aşa că a făcut un pact cu colegii săi şi s-au unit într-o echipă managerială pe principiul muschetarilor: toţi pentru unul şi unul pentru toţi.
    „Am semnat acest pact al muschetarilor. Am intrat adânc în hăţişurile Apei Nova, care era pe atunci o societate anchilozată. Restructurarea businessului continuă, suntem într-o fază de îmbunătăţiri permanente. Am trecut la faza de «One Veolia» – adică tot ce putem să facem prin sinergie facem prin sinergie şi implementăm asta la nivelul întregilor entităţi din România”, spune el.
     
    După pactul făcut cu colegii, a scris un text pe care l-a tradus în română şi în franceză, cu care s-a dus la directorul de zonă, acelaşi care îl sunase în urmă cu zece ani, de la Praga, să îi ofere un post în cadrul companiei. „M-am dus la el şi i-am zis: Philippe, oamenii aceştia trebuie să fie protejaţi. Să nu aibă tentaţii, să fie concentraţi pe muncă, să fie lăsaţi să conducă. Eu nu stau în spatele lor. Fiecare are targetul lui şi ştie ce are de făcut, eu mă uit pe liniile mari”.
     
    În ceea ce priveşte rolul de lider, Mihailovici are o părere fermă: el consideră că „un lider nu se formează. Ai stofă de lider în tine sau nu. Totul este cum îmbraci această stofă de lider. Dacă eşti apropiat de oameni, dacă ştii să vorbeşti cu ei. Sunt momente în care îi «baţi». Sunt momente în care trebuie să îi şi mângâi, să fii printre ei”.
     
    Spune că printre principalele provocări cu care se confruntă în funcţia de CEO al companiei Veolia se numără responsabilitatea de a asigura angajaţilor „condiţii superioare faţă de cele din piaţă”, dar mai ales gestionarea situaţiilor de criză. „În fiecare zi poate să apară, la orice pas, un accident. Pot fi momente în care un om de la staţia de potabilizare a apei de la Crivina face infarct, poţi să ai la dispoziţie jumătate de oră să îl scoţi din infarct, să pui mâna pe telefon, să ridici un elicopter, să îl ia, să îl aducă, sau îl pierzi. Sunt zile în care câştigi partida, sunt zile în care o pierzi. E o continuă provocare, un amestec între inginer, manager, lider, sistem integrat”, îşi descrie Mihailovici munca. Întrebat cum s-ar autocaracteriza în câteva cuvinte, acestea ar fi: „O mână de fier într-o mănuşă de catifea”.
     
    Cum arată însă o zi de muncă obişnuită pentru Mădălin Mihailovici? „Cea mai târzie oră a mea de a intra în birou e 7 fără un sfert dimineaţa. Sunt momente în care ajung şi la 6:15-6.30. Întâi verific starea sistemului şi mă uit la producţia de apă. Mă uit apoi să văd cum stăm cu calitatea apei în interiorul oraşului, pentru că avem puncte de urmărire online. Apoi mă uit să văd ce au făcut băieţii peste noapte, cum au lucrat. Am ajuns destul de departe în zona digitalului, ştiu în permanenţă ce echipe lucrează pe apă, pe canal. Nu uit că am plecat din operaţional. Trebuie să mă uit şi pe analizele financiare, să am războiul de zi cu zi cu CFO-ul. Nu e absolut deloc uşor”, detaliază CEO-ul Veolia începutul unei zile de muncă obişnuite.
     
    El spune că, atunci când nu apar deplasări în ţară sau în străinătate, dimineaţa continuă, în general, cu întâlniri şi discuţii despre buget, dezvoltare, optimizare sau digitalizare. „Din punctul meu de vedere, orice companie mare care în următorii cinci ani nu se duce către digital e pierdută.” De asemenea, pe lista lui se află şi rezolvarea unor avarii apărute în diverse zone: „Una e să fie la Spitalul Universitar, alta e să fie pe Splai, alta pe Mihai Bravu, când pot intra două autobuze în groapa respectivă”. Costurile cresc odată cu creşterea numărului de avarii. Partea operaţională este strâns legată de partea de indicatori macroeconomici sau economico-financiari, spune Mihailovici. „În general nu plec mai devreme de 19:00”, încheie el.
     
    Potrivit lui Mihailovici, în localităţile din preajma Capitalei sunt probleme destul de grave, din cauza dezvoltării haotice din ultimii 28 de ani. „Majoritatea se alimentează din puţuri, dar apa din puţuri e total nepotabilă. Multe zone nu au reţea de canalizare. Lângă puţul respectiv se află fosa, care ajunge tot în subteran, de unde este luată apa. Rezervele de subteran au fost exploatate până în anii ’90 la intensitate maximă în zonele din jurul Bucureştiului, pentru că erau zone industriale”.
     
    Apa Nova are trei staţii de potabilizare a apei, din care una a fost construită din fonduri proprii ale companiei, cu o investiţie de 50 de milioane de dolari. Pe lângă cele trei staţii, spune că au şi două surse alternative – râurile Argeş şi Dâmboviţa. „Ca apa de la robinet să fie potabilă, trece printr-un proces de potabilizare. Apa e preluată din râu, este un întreg proces fizico-chimico-mecanico-biologic ca să o transformi într-o apă potabilă. În caz că sunt probleme pe unul din râuri, îl foloseşti pe celălalt.”
     
    „Ultima verificare în staţie este cea a parametrilor fiziologici de potabilitate ai apei, înainte de a introduce clorul în apă. Dacă unul din aceşti indiatori nu îndeplineşte calităţile pe care grupul Veolia le impune, apa nu pleacă din staţii şi nu intră în apeduct, ci se opreşte automat”, descrie el câteva particularităţi ale domeniului în care activează.
     
    Executivul de la Veolia spune şi că în această meserie ai nevoie de pasiune. „Nu e uşor să stăpâneşti apa. Eu iubesc apa, mi-a plăcut întotdeauna. Este fascinant să îi vezi mişcarea, să o stăpâneşti, să te joci cu ea. Comerţul pe apă şi energia hidro au rămas cele mai ieftine. Orice proces tehnologic conţine apă.” El spune că în domeniul construcţiilor hidrotehnice România a avut şi are în continuare unii dintre cei mai mari specialişti din lume, dar şi toate formele constructibile de baraje – „suntem singura ţară din zona central-est europeană care are aşa ceva, încă suntem în top în acest domeniu”.
    Consideră că ambiţia şi perseverenţa sunt punctele sale tari, iar una dintre slăbiciuni este că de cele mai multe ori s-a pus pe sine pe locul doi în plan personal. Din perspectiva carierei însă, spune că viaţa i-a oferit extraordinar de multe oportunităţi.
     
    Ce ar alege în situaţia ipotetică în care ar putea fi Anghel Saligny, şeful de proiect al barajului Vidraru, profesorul Şelărescu, care i-a fost mentor, sau şeful clubului Petrolul, care ar câştiga teoretic încă o dată campionatul naţional de fotbal? Nu şi-ar dori să intre în pielea niciunuia dintre aceste personaje, însă: „Mi-aş dori să pot să întorc timpul înapoi şi de data asta s-o ascult pe mama mea, care a încercat, pe când eram în liceu, să mă convingă să fac medicina. Mi-ar plăcea să fiu un chirurg de succes”.
     
    Mădălin Mihailovici conduce compania Apa Nova Bucureşti în calitate de director general din anul 2015, iar din 2017 a fost numit CEO Veolia România. Anterior funcţiei în cadrul Apa Nova, el a fost director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, rol în care a acumulat experienţă în managementul reţelei hidrografice naţionale.
     
    În 1984, s-a înscris la Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (denumită atunci Institutul de Construcţii Bucureşti), pe care a absolvit-o pe locul al doilea, cu media 9,83. Aici şi-a început şi cariera academică, iar în prezent încă face parte din corpul profesoral, având titlul de conferenţiar universitar doctor inginer.
     
    În 2005 a fost, timp de câteva luni, consilierul personal al ministrului mediului, Sulfina Barbu. După această experienţă, a fost numit director de investiţii, funcţie pe care a avut-o mai puţin de o lună, după trei săptămâni fiind avansat în poziţia de director general adjunct şi după încă aproximativ două săptămâni, director general.
     
    Grupul Veolia este lider global în gestionarea optimizată a resurselor; acesta proiectează şi oferă soluţii de gestionare a apei, deşeurilor şi energiei. Prin cele trei linii de afacere complementare, Veolia contribuie la dezvoltarea accesului la resurse, la păstrarea resurselor disponibile şi la reaprovizionare.
     
    În România, Veolia asigură alimentarea cu apă potabilă pentru circa 1,7 milioane de persoane.
     
    La nivel de grup, anul trecut Veolia a produs aproape 55 de milioane de megawaţi de energie şi a transformat 47 de milioane de tone de deşeuri în materiale şi energie noi. Veolia Environnement (listată pe bursa Euronext Paris: VIE) a înregistrat în 2017 venituri consolidate în valoare de 25,12 miliarde de euro (30,1 miliarde de dolari).
     
    Sfaturi pentru tinerii manageri
     
    1. Învaţă continuu. Dacă înveţi, dacă acumulezi, este imposibil să nu se vadă că ai şi valoare.
     
    2. Respectă-ţi părinţii şi familia.
     
    3. Iubeşte-ţi ţara. Priveşte dincolo de ceea ce se întâmplă în lumea ta, învaţă din lucrurile pe care le-ai făcut.
     
    4. Învaţă cel puţin o limbă străină.
     
    5. Bucură-te de viaţă, pentru că tinereţea trece foarte repede.
     
    6. Nu minţi.
     
    7. Nu fura.
     
    8. Învaţă să dăruieşti în fiecare zi.
     
    9. Pune-ţi întotdeauna standarde, ţeluri înalte.
     
    10. Fii aproape de Dumnezeu. Să fim mai puţini răi, să ne iubim mai mult.
  • Cum a ajuns Smiley să facă bani: “Mi-am luat, în rate,…

    “A fost o joacă, totul a fost o joacă la început… m-a pasionat foarte tare compozitia, a fost greu până mi-am luat primul calculator în rate… asa au aflat şi baietii de la Simplu despre mine şi la 18 ani m-am trezit cu oferta asta. De atunci totul e public.  Mie asta mi-a placut întotdeauna, asta îmi place… dar îmi place foarte tare sa cânt si pe scena… o sa fac asta cât o să fiu sanatos si să am inspiratie”, a povestit Smiley.

    “Aveam 14/15 ani nu mai ştiu ce am făcut cu ei (n.r. primii bani câştigaţi). Dar a fost o bucurie mare, e mare lucru sa simti că ai castigat ceva pentru munca pe care ai depus-o. Nimeni nu şi-a imaginat ca voi face treaba asta când am inceput, nici măcar eu deşi visam la asta. Sunt prieteni care au avut încredere in mine, alţii care nu au avut dar îi înteleg pe toţi”, a mai spus artistul.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum a ajuns un produs care era considerat GUNOI să fie iubit de milioane de oameni

    Doritos este în prezent un brand de snack-uri care valorează miliarde de dolari –  în trecut însă, acesta era considerat gunoi în parcul de distracţii Disneyland, locul în care acest produs s-a născut.  

    Parcul de distracţii a fost inaugurat în California, în 1995, an în care compania Frito-Lay a deschis şi un restaurant în parc. Restaurantul se numea Casa de Fritos şi avea specific mexican.

    Aici se vindeau celebrele tortillas, lipiile mexicane cu diferite umpluturi. Fiindcă multe dintre aceste preparate erau aruncate după ce se învecheau, reprezentanţii restaurantului au găsit o variantă de utilizare a acestora. Au  tăiat şi prăjit fostele tortillas, iar produsul rezultat le-a plăcut clienţilor atât de mult, încât Casa de Fritos l-a inclus în meniu.

    Noile chips-uri s-au dovedit a fi atât de populare, încât au început să fie distribuite la nivel naţionale de Frito-Lay în 1966. În prezent, sunt răspândite în toată lumea.

     

  • A MURIT unul dintre cei mai iubiti rapperi americani. Cauza decesului

    Rapperul american Mac Miller a fost găsit mort, în locuinţa sa din Los Angeles. Potrivit presei americane, el şi-ar fi pierdut viaţa în urma unei supradoze.
     
    Rapperul avea 26 de ani.
     
    Potrivit unor surse de securitate citate de TMZ, Mac Miller a fost găsit mort vineri la prânz în dormitorul locuinţei sale din Valea San Fernando. Decesul a fost pronunţat imediat după venirea autorităţilor.
     
    La 911 a sunat un prieten de-al rapperului, care se afla în locuinţa acestuia. Atunci când echipajele de intervenţie au ajuns, Mac Miller era în stop cardiac.
     
    Miller se lupta cu dependenţa de droguri de mai mulţi ani, fiind unul din motivele pentru care cântăreaţa Ariana Grande a încheiat relaţia pe care cei doi o aveau de doi ani.

     

  • A murit unul dintre cei mai iubiti actori de la Hollywood

    Actorul Burt Reynolds a murit la vârsta de 82 de ani, anunţă ABC News, care citează un anunţ al agentului starului de la Hollywood. 
     

    Reynolds s-a stins la un spital din Florida, familia fiindu-i alături în ultimele clipe. 

    De-a lungul carierei sale, Burt Reynolds a apărut în mai multe show-uri tv, dar a devenit cunoscut pentru roluri în filme ca Smokey şi Banditul, Deliverance, The Longest Yard sau Boogie Nights pentru care a câştigat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar şi a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, scrie b1.ro