Tag: italieni

  • Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin cu ochii în ecrane

    Europenii cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani petrec după serviciu între două şi trei ore pe zi în faţa unui ecran.

    Un sondaj realizat în 15 ţări membre ale Uniunii Europene, între 2008 şi 2015, arată că timpul pe care adulţii îl petrec în afara serviciului şi implică activităţi legate de utilizarea ecranelor (cum ar fi timpul petrecut în faţa televizorului sau a altor mijloace de informare în masă, jocuri pe calculator sau alte activităţi bazate pe ecrane), variază între 3 ore în Grecia până la doar două ore în Italia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi din Timişoara, şef de secţie la call-center

    Unul dintre cei mai temuţi tâlhari din România a ajuns şef de secţie la un call center din vestul ţării. Este vorba despre Lado Massimo, italianul care a jefuit o maşină blindată, în Pasul Gutâi. Bărbatul este încarcerat la Penitenciarul Timişoara, acolo unde o firmă de comunicare şi marketing şi-a deschis un punct de lucru.

    Angajaţii-deţinuţi din Penitenciarul Timişoara promovează panourile solare ale unei firme italiene.

    „Vorbesc cu diferite persoane din Italia si incerc sa intermediez intalniri dintre client si firma care face panourile”, spune un detinut.

    Şi pentru că în momentul în care s-a deschis acest punct de lucru, singurul italian din Penitenciar era Lado Massimo, acesta a fost şi primul angajat.

    Firma se adresează pieţei din Peninsulă, iar vorbitorii de limbă italină de după gratii sunt avantajaţi.

    Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

  • Când şi de ce ar sparge românii puşculiţa

    Întrebaţi ce ar face dacă s-ar afla în situaţia de a rămâne fără bani, românii, în proporţie de 16%, au răspuns că şi-ar folosi economiile pentru a face faţă situaţiei, conform cercetării sociologice comparative desfăşurată de Grupul Kruk.

    În acelaşi timp, ajutorul familiei şi deschiderea în a solicita sprijinul acesteia pentru a trece peste greutăţile financiare, este soluţia la care ar apela 12% dintre români.

    Aproximativ 11% dintre germani ar proceda la fel, în timp ce majoritatea, 29%, şi-ar folosi economiile pentru a ieşi din impas. De asemenea, tot de economii s-ar folosi şi 27% dintre italieni în situaţia în care ar avea datorii de achitat. Aproximativ 20% dintre români şi-ar informa creditorul despre schimbarea situaţiei finaciare şi ar încerca să negocieze valoarea ratelor lunare, comparativ cu un procent de numai 13% dintre germani sau 9% dintre italieni, care ar face acest lucru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O petrecere în bijuterii

    Colecţia conţine peste 100 de piese încadrate în trei categorii: Festa dell’Infanzia, Festa della Principesa şi Festa della Tradizione, printre care se numără un colier care pare format din baloane de acvamarine, smaralde, ametiste, diamante rotunde şi turmaline roz, o broşă din aur roz cu rubine şi diamante ce închipuie o îngheţată pe băţ, un inel cu un mic tort din aur roz cu calcedonii, agate, rubine, smaralde şi diamante ori un colier de platină cu turmaline, rubelite, ametiste şi diamante, care amintesc de ardeii iuţi care se atârnă în sudul Italiei pentru noroc.

  • O petrecere în bijuterii

    Colecţia conţine peste 100 de piese încadrate în trei categorii: Festa dell’Infanzia, Festa della Principesa şi Festa della Tradizione, printre care se numără un colier care pare format din baloane de acvamarine, smaralde, ametiste, diamante rotunde şi turmaline roz, o broşă din aur roz cu rubine şi diamante ce închipuie o îngheţată pe băţ, un inel cu un mic tort din aur roz cu calcedonii, agate, rubine, smaralde şi diamante ori un colier de platină cu turmaline, rubelite, ametiste şi diamante, care amintesc de ardeii iuţi care se atârnă în sudul Italiei pentru noroc.

  • DEZASTRU: Unul dintre cele mai mari simboluri europene se PRĂBUŞEŞTE. O companie pe care o ştie toată lumea intră în PĂMÂNT

    În timp ce italienii îşi văd compania aeriană fanion intrând din nou într-un picaj financiar, guvernul avertizează că prăbuşirea bruscă a transportatorului ar reprezenta un şoc uriaş pentru economie.

    Tot mai mulţi italieni cred că ar fi mai bine ca ţara lor să lase Alitalia să se pră­buşească, iar mulţi obser­vatori spun că a venit timpul ca acestei companii să i se curme suferinţa.

    DEZASTRU: Unul dintre cele mai mari simboluri europene se PRĂBUŞEŞTE. O companie pe care o ştie toată lumea intră în PĂMÂNT

     

  • Cine este omul care tocmai a obţinut 400 mil. euro pentru România de la italienii de la Enel

    Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, actual executive lead adviser on energy & sustainability în cadrul Deloitte, este cel care a iniţiat procesul cu italienii de la Enel, Curtea de Arbitraj de la Paris hotărând că grupul de utilităţi trebuie să-i plătească statului român circa 400 milioane de euro pentru pachetul minoritar din fosta Electrica Munteani Sud.

    “Decizia Curţii de la Paris de a acorda statului român suma de 401 milioane euro în litigiul cu compania ENEL este una corecta”

    Cine este omul care tocmai a obţinut 400 mil. euro pentru România de la italienii de la Enel

  • Un bărbat a venit la interviul de angajare. Când a început să-şi spună pretenţiile, HR-ista a înlemnit: ”Vreau maşină, chirie, 2.500 de euro în MÂNĂ pe lună şi BONUSURI!” Răspunsul pe care l-a primit a făcut înconjurul Internetului

     
    „Nu sunt suficient de mulţi candidaţi cu o astfel de pregătire, iar cei cu care am discutat ne-au refuzat, nu am reuşit deloc să ajungem la un consens cu ei. Am lucrat chiar şi cu firme de recrutare în încercarea de a acoperi poziţia. Unii dintre candidaţii existenţi au şi pretenţii extrem de mari, vor şi maşină, şi chirie, şi cazare şi cheltuieli, bonus garantat de final de an, dar şi un salariu de peste 2.500 de euro net. Sunt cerinţe fabuloase“.
     
  • Un bărbat a venit la interviul de angajare. Când a început să-şi spună pretenţiile, HR-ista a înlemnit: ”Vreau maşină, chirie, 2.500 de euro în MÂNĂ pe lună şi BONUSURI!” Răspunsul pe care l-a primit a făcut înconjurul Internetului

     
    „Nu sunt suficient de mulţi candidaţi cu o astfel de pregătire, iar cei cu care am discutat ne-au refuzat, nu am reuşit deloc să ajungem la un consens cu ei. Am lucrat chiar şi cu firme de recrutare în încercarea de a acoperi poziţia. Unii dintre candidaţii existenţi au şi pretenţii extrem de mari, vor şi maşină, şi chirie, şi cazare şi cheltuieli, bonus garantat de final de an, dar şi un salariu de peste 2.500 de euro net. Sunt cerinţe fabuloase“.
     
  • Unde îşi petrec românii revelionul

    Aproape jumătate dintre români (48%) îşi vor petrece Revelionul acasă, cu familia, prietenii şi rudele, în vreme ce doar 9% au ales să petreacă intrarea în Noul An în oraş, potrivit unui studiu realizat de E.ON în opt ţări europene la sfârşitul anului 2016.
     
    Aceeaşi proporţie a celor care vor sărbători Revelionul la domiciliu se regăseşte şi în cazul cetăţenilor maghiari chestionaţi, însă procentajul celor care au declarat că au de gând să iasă în oraş în noaptea dintre ani este dublu faţă de cel al românilor. Nu departe în preferinţe se situează cehii şi italienii, care în proporţie de 43%, respectiv 40% şi-au exprimat dorinţa de a sta liniştiţi acasă. Spre deosebire, doar circa o treime dintre germani (27%) au spus că vor sta acasă de Revelion, iar 20% dintre ei au declarat că vor petrece în oraş, conform studiului menţionat.
     
    Şi, totuşi, ce vor face oamenii de Revelion? În proporţii apropiate (33%, respectiv 30%), cehii şi românii spun că vor urmări programele de la televizor, la polul opus situându-se italienii, doar 9% dintre aceştia declarând că vor prefera telecomanda televizoarelor. Şi în cazul germanilor şi al britanicilor, numai 14% au spus că vor sta în fotolii în faţa micilor ecrane.
     
    Totuşi, în ciuda faptului că hotelurile şi vilele din staţiuni sunt rezervate la capacitate maximă, perioada din jurul Revelionului nu este chiar una de vacanţă în Europa. Doar 6 procente din populaţia Germaniei are planuri de vacanţă sau alte activităţi, şi până şi această cifră este mai ridicată decât cea din restul Europei. Doar 4% dintre respondenţii din România au afirmat că vor merge în vacanţă, în timp ce în cazul cehilor, ungurilor şi italienilor intervievaţi pe acest subiect ponderea este de 3%. De remarcat şi numărul ridicat al celor care au declarat că nu au nimic planificat pentru Revelion, în această situaţie fiind 30% dintre britanici, 23% dintre respondenţii turci, 18% dintre germani şi 11% dintre români.
     
    Aceste rezultate fac parte din studiul  “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria în luna decembrie 2016.