Donald Trump a mai avut programată o vizită în Irlanda în noiembrie 2018, însă aceasta a fost anulată din cauza programului preşedintelui american. Trump ar urma să ajungă în Irlanda pe 5 iunie, după vizita sa oficială din Marea Britanie.
Postul de radio citat notează că Guvernul de la Dublin încă aşteaptă o confirmare oficială a vizitei, însă, potrivit mai multor surse diplomatice, partea americană ar fi confirmat deja deplasarea preşedintelui Trump.
Şeful Royal Bank of Scotland Group (RBS) va pleca în mai puţin de un an de la conducerea creditorului deţinut de stat, într-o mişcare care ar putea pregăti scaunul de conducere pentru o femeie în rol de executiv, potrivit Bloomberg.
Banca a început deja să caute înlocuitor pentru CEO-ul Ross McEwan, potrivit declaraţiilor publice.
Zvonurile cu privire la următorul bancher care preia cârma băncii au început deja să zburde prin piaţă, iar sursele citate de publicaţia americană susţin că o femeie l-ar putea înlocui pe McEwan, 61 ani, care s-a alăturat băncii în 2013.
„El a reuşit unul dintre cele mai impresionante turnaround-uri din istorie prin execuţia exemplară a strategiei de a reorienta banca spre pieţele profitabile din Marea Britanie şi Irlanda”, spune Howard Davies, preşedintele băncii.
McEwan a mai vorbit despre intenţia lui de a părăsi banca însă iniţial a dat de înţeles că va rămâne la conducere până în 2020. Surse din apropierea situaţiei citate de publicaţia americană susţin că Alison Rose ar putea fi succesorul lui McEwan.
Alison Rose lucrează de o viaţă la RBS şi conduce în prezent diviziile de comercial şi de private banking pentru Marea Britanie.
„Credem că acţionarii ar susţine foarte mult alegerea ei în această poziţie”, scriu analiştii de la Goodbody, printre care şi John Cronin.
Incidentul a avut loc în urma unei serii de percheziţii efectuate de autorităţi în cartierul Creggan. Disidenţii Republicani sunt consideraţi vinovaţi pentru moartea femeii. Poliţiştii au fost ţinta unui atac cu sticle cu petrol.
1. Haver, Croaţia – oferă minuni ale naturii şi o moştenire culturală unică;
2. Burano, Italia – dacă nu aţi ajuns niciodaată la Veneţia, acest loc colorat poate fi alternativa;
3. Kravice, Bosnia şi Herzegovina -există multe lucruri de făcut în această parte a globului, vizitarea unei serii de cascade în miniatură este doar una dintre opţiuni;
4. Dinant, Belgia – este locul naşterii lui Adolphe Sax, inventatorul saxofonului; este totodată un loc excepţional pentru drumeţii;
5. Insula Skye, Scoţia – este un loc uimitor, ce pare a fi desprins dint-un roman de fantezie;
În momentul de faţă, Marea Britanie are următoarele variante: fie părăseşte Uniunea Europeană pe 29 martie (data propusă la momentul activării articolului 50) fără un acord, fie cere o extindere a perioadei de negocieri. Mai există şi cea de-a treia variantă, aceea în care parlamentul britanic decide organizarea unui nou referendum legat de ieşirea din Uniunea Europeană.
În acest ultim caz, însă, lucrurile pot lua o întorsătură ciudată, pentru că deşi sondajele de opinie arată că majoritatea s-ar exprima în favoarea anulării referendumului iniţial, din 2016, există şi posibilitatea ca votanţii să aleagă, pentru a doua oară, Brexitul. Consecinţele sunt greu de estimat, dar am avea două certitudini: am avea parte de alegeri anticipate, iar decizia de a ieşi din blocul comunitar nu ar mai putea fi contestată. Cât despre calendarul evenimentelor, acesta este aproape imposibil de prevăzut.
Revin la variantele probabile, şi anume ieşirea fără un acord sau extinderea perioadei de negocieri.
În primul scenariu, legislatorii britanici ar trebui să modifice majoritatea normelor fiscale existente şi care funcţionează de mai bine de 46 de ani. Exporturile şi importurile ar fi taxate, accesul produselor pe piaţa unică europeană ar fi restricţionat (şi vorbim de o piaţă de sute de milioane de consumatori); preţurile produselor comercializate intern ar creşte în mod semnificativ, iar tarifele preferenţiale la anumite tipuri de servicii (vorbim în primul rând de telecomunicaţii) ar dispărea. Dincolo de economie, care va „încasa” cele mai puternice lovituri, există şi numeroase alte aspecte, precum cel social – oamenii nu vor mai putea circula liber în Europa, iar statutul britanicilor plecaţi să muncească în afara Regatului Unit ar fi unul incert.
Şi ajungem astfel la una dintre cele mai importante probleme, şi anume graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Punctul vamal ar trebui instalat pentru că Irlanda de Nord ar ieşi din Uniunea Europeană, iar Irlanda ar rămâne.
Şi chiar dacă Irlanda de Nord e parte a Regatului Unit al Marii Britanii iar Irlanda este un stat separat, numeroase familii de irlandezi sunt “împrăştiate” în cele două teritorii; apariţia unei graniţe închise ar fi o schimbare de neconceput pentru acestea.Pentru a înţelege gravitatea situaţiei, închipuiţi-vă că între România şi Republica Moldova nu ar exista graniţă timp de zeci de ani, iar apoi s-ar pune problema instaurării punctelor de control vamal.
Graniţa în cauză a fost şi un punct fierbinte în timpul negocierilor dintre guvernul May şi reprezentanţii Uniunii. Variantă agreată a fost ca graniţa să rămână deschisă pentru o perioadă chiar şi după Brexit, găsindu-se ulterior soluţii pentru a securiza frontiera blocului comunitar. Această soluţie e însă valabilă doar pe baza unui acord – şi ajungem, astfel, la ultimul scenariu: acela în care guvernul condus de Theresa May cere o prelungire a perioadei de negociere.
E un scenariu ce pare probabil după ce Casa Comunelor din parlamentul britanic a respins, pentru a doua oară, acordul negociat de May cu reprezentanţii UE. Dacă scenariul devine realitate, el dispare implicit şi lasă loc unei alte posibile urmări: obţinerea unor avantaje din partea UE şi ieşirea Regatului Unit cu un acord care să mulţumească pe toată lumea. Şansele ca asta să se întâmple, însă, sunt apropiate de zero. Fără a intra prea mult în detalii, amintesc că Uniunea Europeană are tot interesul ca ieşirii britanicilor din UE să descurajeze orice alte iniţiative similare – fie ele venite din Austria, Polonia, Ungaria sau chiar Olanda.
O extindere a negocierilor ar genera, însă, chiar mai multe semne de întrebare – spre exemplu, cum se vor desfăşura alegerile europarlamentare de la finalul lunii mai.
În concluzie, schema arată în felul următor: Marea Britanie poate ieşi fără acord sau poate cere o prelungire a perioadei de negociere. Dacă data de 29 martie rămâne valabilă, economia va fi lovită din plin; dacă vor exista noi negocieri, e posibil ca britanicii să obţină un nou acord, dar puţin probabil ca acesta să fie mai bun decât cel existent. În fine, există şi varianta unui nou referendum – dar câţi dintre noi credem că acesta chiar va fi organizat?
În momentul de faţă, Marea Britanie are următoarele variante: fie părăseşte Uniunea Europeană pe 29 martie (data propusă la momentul activării articolului 50) fără un acord, fie cere o extindere a perioadei de negocieri. Mai există şi cea de-a treia variantă, aceea în care parlamentul britanic decide organizarea unui nou referendum legat de ieşirea din Uniunea Europeană.
În acest ultim caz, însă, lucrurile pot lua o întorsătură ciudată, pentru că deşi sondajele de opinie arată că majoritatea s-ar exprima în favoarea anulării referendumului iniţial, din 2016, există şi posibilitatea ca votanţii să aleagă, pentru a doua oară, Brexitul. Consecinţele sunt greu de estimat, dar am avea două certitudini: am avea parte de alegeri anticipate, iar decizia de a ieşi din blocul comunitar nu ar mai putea fi contestată. Cât despre calendarul evenimentelor, acesta este aproape imposibil de prevăzut.
Revin la variantele probabile, şi anume ieşirea fără un acord sau extinderea perioadei de negocieri.
În primul scenariu, legislatorii britanici ar trebui să modifice majoritatea normelor fiscale existente şi care funcţionează de mai bine de 46 de ani. Exporturile şi importurile ar fi taxate, accesul produselor pe piaţa unică europeană ar fi restricţionat (şi vorbim de o piaţă de sute de milioane de consumatori); preţurile produselor comercializate intern ar creşte în mod semnificativ, iar tarifele preferenţiale la anumite tipuri de servicii (vorbim în primul rând de telecomunicaţii) ar dispărea. Dincolo de economie, care va „încasa” cele mai puternice lovituri, există şi numeroase alte aspecte, precum cel social – oamenii nu vor mai putea circula liber în Europa, iar statutul britanicilor plecaţi să muncească în afara Regatului Unit ar fi unul incert.
Şi ajungem astfel la una dintre cele mai importante probleme, şi anume graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Punctul vamal ar trebui instalat pentru că Irlanda de Nord ar ieşi din Uniunea Europeană, iar Irlanda ar rămâne.
Şi chiar dacă Irlanda de Nord e parte a Regatului Unit al Marii Britanii iar Irlanda este un stat separat, numeroase familii de irlandezi sunt “împrăştiate” în cele două teritorii; apariţia unei graniţe închise ar fi o schimbare de neconceput pentru acestea.Pentru a înţelege gravitatea situaţiei, închipuiţi-vă că între România şi Republica Moldova nu ar exista graniţă timp de zeci de ani, iar apoi s-ar pune problema instaurării punctelor de control vamal.
Graniţa în cauză a fost şi un punct fierbinte în timpul negocierilor dintre guvernul May şi reprezentanţii Uniunii. Variantă agreată a fost ca graniţa să rămână deschisă pentru o perioadă chiar şi după Brexit, găsindu-se ulterior soluţii pentru a securiza frontiera blocului comunitar. Această soluţie e însă valabilă doar pe baza unui acord – şi ajungem, astfel, la ultimul scenariu: acela în care guvernul condus de Theresa May cere o prelungire a perioadei de negociere.
E un scenariu ce pare probabil după ce Casa Comunelor din parlamentul britanic a respins, pentru a doua oară, acordul negociat de May cu reprezentanţii UE. Dacă scenariul devine realitate, el dispare implicit şi lasă loc unei alte posibile urmări: obţinerea unor avantaje din partea UE şi ieşirea Regatului Unit cu un acord care să mulţumească pe toată lumea. Şansele ca asta să se întâmple, însă, sunt apropiate de zero. Fără a intra prea mult în detalii, amintesc că Uniunea Europeană are tot interesul ca ieşirii britanicilor din UE să descurajeze orice alte iniţiative similare – fie ele venite din Austria, Polonia, Ungaria sau chiar Olanda.
O extindere a negocierilor ar genera, însă, chiar mai multe semne de întrebare – spre exemplu, cum se vor desfăşura alegerile europarlamentare de la finalul lunii mai.
În concluzie, schema arată în felul următor: Marea Britanie poate ieşi fără acord sau poate cere o prelungire a perioadei de negociere. Dacă data de 29 martie rămâne valabilă, economia va fi lovită din plin; dacă vor exista noi negocieri, e posibil ca britanicii să obţină un nou acord, dar puţin probabil ca acesta să fie mai bun decât cel existent. În fine, există şi varianta unui nou referendum – dar câţi dintre noi credem că acesta chiar va fi organizat?
Nu se gândeşte să se întoarcă în România deşi recunoaşte că îi e dor de mâncarea de acasă, de cei dragi şi de limba română. Pentru a-şi stinge din dor, vine de 3-4 ori pe an să-şi vadă familia şi prietenii, dar nu are în plan să revină definitiv, nu în curând cel puţin. Îi surâde totuşi ideea de a face paşi în antreprenoriat în România, însă acesta este deocamdată mai degrabă un gând, nu un plan.
„Nu ştiu dacă mă întorc în ţară, sincer. Mi-aş dori să vin ca antreprenor pentru că sper să aduc diversitate pe scena românească”, explică executivul.
Andrei Câmpean a plecat în noiembrie 2016 din România cu gândul de a sta cel puţin 2-3 ani în străinătate. A pornit de la ideea „Hai să încercăm şi acest international experience, să vedem ce ne învaţă, cum ne putem descurca”.
Se descrie ca o persoană care nu are probleme să iasă din zona de confort, care nu alege să stea „în bulă”, motiv pentru care a ales să accepte un job în Irlanda. Avantajul este că şi soţia sa are o mentalitate similară, după cum spune chiar el. „După mai bine de doi ani, concluzia este că nu cred că ne mai întoarcem prea curând în ţară. Am plecat din dorinţa de a încerca şi altceva. De ce nu? Şi am ajuns la concluzia că acasă poate fi oriunde.”
Revine în România periodic pentru a-şi vizita fratele geamăn, familia şi prietenii, dar se întâmplă să fie şi el gazdă pentru cei dragi. Alteori aleg să îşi petreacă împreună concediile. „Cred că noi, românii, trebuie să ne iubim mai mult unul pe celălalt, dar şi pe noi înşine. Din păcate, fiind plecat din România, se vede şi mai tare că noi suntem fiecare pe cont propriu şi mai puţin dispuşi să ajutăm.”
Ultima dată a venit în România în noiembrie 2018 şi nu vede nicio schimbare în bine. „Am făcut tot două ore de la aeroport în Brâncoveanu, la ora 7.00 pm.”
Crede că infrastructura trebuie clar îmbunătăţită şi mai crede că trebuie îmbunătăţite şi cultura civică, educaţia despre vot, despre democraţie. De altfel, cel mai puţin îi e dor de politica din ţară, de trafic şi de căldura insuportabilă din iulie-august. Recunoaşte însă că şi în Dublin (capitala Irlandei) e trafic.
„Aici au însă LUAS (metrou uşor) şi acesta îmi permite să ajung în 25 de minute la job fără să fiu nevoit să merg zilnic cu maşina.” Când locuia în vestul Dublinului naveta era de 45 de minute la dus, doar că avea de parcurs 20 de kilometri pe centura oraşului, care este de altfel autostradă cu patru benzi. Tot la capitolul comparaţie între cele două ţări, Andrei Câmpean spune că irlandezilor le plac ceaiul şi cafeaua, aşa că acolo se pune accent pe cafea bună, atât la birou cât şi în localuri. „Iar eu am îmbrăţişat cu drag această cultură.”
Totodată, lanţurile mari de cafenele pierd teren zilnic în faţa micilor antreprenori „şi mă bucură să văd asta, pentru că atunci calitatea creşte”. Mâncarea irlandeză nu este neapărat pe placul său, deşi executivul spune că scena culinară este variată, fiind acoperite toate specialităţile, de la zonele orientale, asiatice, la cele europene. „Apar restaurante zilnic în Dublin şi cred că mi-ar trebui cam trei ani să le explorez pe toate.” Şi totuşi, îi e dor de mâncarea de acasă. „Mi-e dor şi de limba română, sincer. S-o aud pe stradă, la job, la radio, în fiecare moment. Mi-e dor de cei dragi. România este o ţară minunată cu bogăţiile ei.”
Andrei Câmpean a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Universitatea Bucureşti) în 2008, însă a început să lucreze încă de pe băncile facultăţii ca terapeut pentru copiii cu autism şi ADHD. „Cred că am fost mereu atras de a încerca lucruri noi şi de a explora lumea, aşa că nu a fost surpriză pentru nimeni când în 2009 am plecat să lucrez la un centru de recuperare pentru copii cu disabilităţi de intelect în Leeds, Marea Britanie.” A fost o experienţă de un an ce i-a oferit acea deschidere „spre vest“, după cum o numeşte el. A revenit în 2010 în Bucureşti şi a decis să se orienteze către un alt domeniu faţă de terapie. A vrut să îşi utilizeze şi cunoştinţele din facultate, aşa că a decis să meargă către zona de HR, cu precădere pe recrutare.
„Am urmat câteva cursuri şi am început să lucrez pe un proiect de mass recruitment în Manpower.” A crescut rapid în companie, dar şi-a dorit mai mult, după cum zice el.
„Am vrut să fiu in-house (angajat direct de o companie – n.red.), nu doar să recrutez şi să plasez profesionişti, dar şi să pot construi bugete, planuri de recrutare, să văd cum oamenii se dezvoltă şi promovează, să sărbătoresc succesele mele şi ale lor, să învăţ din greşelile de recrutare. Cine zice că nu face greşeli minte.” Şi a reuşit să facă toate astea în cadrul retailerului Mega Image. A fost angajat ca senior recruiter pentru zona de head-office (birou central), unde a mărit headcountul cu 30%. A recrutat de la recepţie şi achiziţii la resurse umane, marketing sau IT.
„Şi după doi ani şi jumătate a venit din nou acel moment când am realizat că vreau mai mult de la mine. Aşa că am acceptat o poziţie de HRBP (HR business partner) la o companie cu 150 de angajaţi unde mă ocupam de partea de training şi dezvoltare, de recrutare şi de strategia de HR.” Crede că ar fi ajuns director de HR dacă nu ar fi apărut în scenă soţia sa, pe care chiar el a recrutat-o. Avea deschisă o poziţie de vânzări la Timişoara, pentru care a primit CV-ul celei care avea să-i devină parteneră de viaţă.
„Iniţial, din CV părea supracalificată pentru ce căutam noi, dar am vrut să «investighez» mai departe. Andreea s-a dovedit a fi candidatul ideal pentru poziţia aceea.”
Astfel, din motive personale, a ajuns să se mute la Timişoara, la circa şase luni de la momentul în care s-au cunoscut. S-a angajat atunci la Nokia, prin compania Accenture. „Eram responsabil de zona MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii – n.red.) pentru centrele Nokia – recrutând de la tech support engineers la software şi systems engineers.” Nu a durat mult şi a fost contactat de gigantul irlandez Voxpro pentru a-i ajuta cu deschiderea unui call center în Bucureşti.
Poziţia a fost în Cork, Irlanda, la sediul central al Voxpro, iar Andrei Câmpean avea deplasări o dată la două săptămâni în Bucureşti. „Am recrutat tot stafful cu circa două luni înainte de time-line-ul prevăzut. A fost vorba de 155 de angajaţi – de la agenţi în call center, team leaderi, la manageri de operaţiuni, HR şi IT. A fost un proiect senzaţional să pot avea ocazia de a construi o echipă de la zero.”
Experienţa Cork nu a fost exact ce şi-au dorit însă. E vorba de un oraş frumos, însă prea mic pentru un bucureştean. Atunci, executivul român a primit o propunere pentru o poziţie la Verizon Connect, divizia de telematics a Verizon. Acolo a recrutat 80% personal de vânzări, dublând echipa de profil din EMEA, mai exact 150 oameni.
„Întotdeauna am avut această pasiune pentru a construi echipe, de a aduce oamenii împreună, aşa că am acceptat următoarea ofertă, cea a AWS (divizia de cloud computing a Amazon).” Lucrează pentru companie din decembrie 2018 şi, spune el, ajută la construirea unor echipe tehnice pentru diversele produse ale companiei, precum CloudWatch, Redshift, Pinpoint, Elasticache sau AuroraDB.
„În prezent sunt senior technical recruiter în cadrul AWS Dublin, iar poziţiile pentru care recrutez sunt de software engineers (front şi backend), systems engineers, DBA, TPM.” În ultimii cinci ani executivul român a recrutat nu doar pentru România, ci şi pentru ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, Spania sau Polonia. Şi povestea continuă.
Cum arată o zi la birou?
De regulă ajung la birou în jur de 8:30 ca să pot mânca micul dejun şi să mă bucur de cafeaua de dimineaţă. Apoi, după ce îmi citesc mailurile, îmi fac un to do list şi îmi prioritiez activităţile.
O zi obişnuită mă găseşte în interviuri, discutând cu candidaţi, în meeting-uri cu managerii pentru a stabili planul de atac pentru următoarea perioadă sau în meeting-uri operaţionale cu echipa mea.
Ţinând cont că recrutăm din toată lumea pentru echipele din Dublin, în fiecare zi ai ceva nou de învăţat. Standardul în Amazon este probabil cel mai înalt din zona tech (drept dovadă, AWS – divizia de cloud computing a Amazon este market leader detaşat faţă de ceilalţi competitori), aşa că o zi obişnuită mă găseşte întotdeauna lucrând la noi soluţii pentru a atrage şi reţine cei mai buni angajaţi în zona tech.
John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.
În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.
Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.
Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.
Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.
În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.
„În ceea ce ne priveşte, nu planificăm niciun fel de graniţă, nu am planificat niciodată o graniţă, pentru că nu este ceva ce putem îngădui”, a declarat Helen McEntee pentru postul Sky News, duminică.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.
Marea Britanie ar trebui să părăsească UE pe data de 29 martie.